Decizie nr.34 din 31.03.2017 de inadmisibilitate a sesizării nr.32a/2017 pentru controlul constituţionalităţii pct.3/1 din Hotărârea Guvernului nr.1387 din 10 decembrie 2007 cu privire la aprobarea Programului unic al asigurării obligatorii de asistenţă medicală şi a Hotărârii Guvernului nr.1460 din 30 decembrie 2016 cu privire la aprobarea modificărilor şi completărilor ce se operează în Hotărârea Guvernului nr.1020 din 29 decembrie 2011 (volumul serviciilor medicale şi tarifele pentru acestea)

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

D E C I Z I E

de inadmisibilitate a sesizării nr.32a/2017 pentru controlul constituţionalităţii

pct.3/1 din Hotărârea Guvernului nr.1387 din 10 decembrie 2007 cu privire la

 aprobarea Programului unic al asigurării obligatorii de asistenţă medicală şi

a Hotărârii Guvernului nr.1460 din 30 decembrie 2016 cu privire la aprobarea

modificărilor şi completărilor ce se operează în Hotărârea

Guvernului nr.1020 din 29 decembrie 2011

(volumul serviciilor medicale şi tarifele pentru acestea)

nr. 34  din  31.03.2017

 (în vigoare 31.03.2017) 

Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 434-439 art. 138 din 15.12.2017

* * *

Curtea Constituţională, statuând în componenţa:

Dl Alexandru TĂNASE preşedinte,

Dl Aurel BĂIEŞU,

Dl Igor DOLEA,

Dl Victor POPA,

Dl Veaceslav ZAPOROJAN, judecători,

cu participarea dnei Aliona Balaban, grefier,

Având în vedere sesizarea depusă la 16 martie 2017,

Înregistrată la aceeaşi dată,

Examinând admisibilitatea sesizării menţionate,

Având în vedere actele şi lucrările dosarului,

Deliberând la 31 martie 2017 în camera de consiliu,

Pronunţă următoarea decizie:

ÎN FAPT

1. La 16 martie 2017, dnii Vladimir Ţurcan, Vladimir Odnostalco şi Vasile Bolea, deputaţi în Parlament, au adresat Curţii Constituţionale o sesizare, prin care solicită controlul constituţionalităţii pct.3/1 din Hotărârea Guvernului nr.1387 din 10 decembrie 2007 cu privire la aprobarea Programului unic al asigurării obligatorii de asistenţă medicală şi a Hotărârii Guvernului nr.1460 din 30 decembrie 2016 cu privire la aprobarea modificărilor şi completărilor ce se operează în Hotărârea Guvernului nr.1020 din 29 decembrie 2011.

A. Motivele sesizării

2. Motivele sesizării, astfel cum au fost expuse de autorii acesteia, pot fi rezumate după cum urmează.

3. În conformitate cu art.2 din Legea nr.1585-XIII din 27 februarie 1998 cu privire la asigurarea obligatorie de asistenţă medicală, volumul asistenţei medicale acordate în cadrul asigurării obligatorii de asistenţă medicală, lista maladiilor şi stărilor ce necesită asistenţă medicală finanţată din mijloacele asigurării obligatorii de asistenţă medicală se cuprinde în Programul unic al asigurărilor obligatorii de asistenţă medicală, care este elaborat de Ministerul Sănătăţii şi aprobat de Guvern.

4. La 10 decembrie 2007, în vederea executării prevederilor Legii nr.1585-XIII din 27 februarie 1998, Guvernul, prin Hotărârea nr.1387, a aprobat Programul unic al asigurărilor obligatorii de asistenţă medicală.

5. Prevederile pct.3/1 din Hotărârea Guvernului nr.1387 din 10 decembrie 2007 stabilesc că volumul serviciilor medicale prevăzute în Programul unic al asigurării obligatorii de asistenţă medicală se acordă în limita mijloacelor fondurilor asigurării obligatorii de asistenţă medicală, aprobate pentru anul respectiv.

6. Prin Hotărârea nr.1020 din 29 decembrie 2011, Guvernul a stabilit tarifele pentru serviciile medico-sanitare incluse în lista Programului unic al asigurării obligatorii de asistenţă medicală.

7. La 30 decembrie 2016, prin Hotărârea nr.1460, Guvernul a operat unele modificări în Hotărârea nr.1020 din 29 decembrie 2011, astfel fiind modificată formula de calcul al tarifelor pentru serviciile medico-sanitare.

8. Autorii sesizării pretind că prevederile contestate sunt contrare articolelor 24, 36, 46 şi 47 din Constituţie.

B. Legislaţia pertinentă

9. Prevederile relevante ale Constituţiei (republicată în M.O., 2016, nr.78, art.140) sunt următoarele:

Articolul 24

Dreptul la viaţă şi la integritate fizică şi psihică

“(1) Statul garantează fiecărui om dreptul la viaţă şi la integritate fizică şi psihică.

(2) Nimeni nu va fi supus la torturi, nici la pedepse sau tratamente crude, inumane ori degradante.

(3) Pedeapsa cu moartea este abolită. Nimeni nu poate fi condamnat la o asemenea pedeapsă şi nici executat.”

Articolul 36

Dreptul la ocrotirea sănătăţii

“(1) Dreptul la ocrotirea sănătăţii este garantat.

(2) Minimul asigurării medicale oferit de stat este gratuit.

(3) Structura sistemului naţional de ocrotire a sănătăţii şi mijloacele de protecţie a sănătăţii fizice şi mentale a persoanei se stabilesc potrivit legii organice.”

Articolul 46

Dreptul la proprietate privată şi protecţia acesteia

“(1) Dreptul la proprietate privată, precum şi creanţele asupra statului sunt garantate.

(2) Nimeni nu poate fi expropriat decât pentru o cauză de utilitate publică, stabilită potrivit legii, cu dreaptă şi prealabilă despăgubire.

[...]”

Articolul 47

Dreptul la asistenţă şi protecţie socială

“(1) Statul este obligat să ia măsuri pentru ca orice om să aibă un nivel de trai decent, care să-i asigure sănătatea şi bunăstarea, lui şi familiei lui, cuprinzând hrana, îmbrăcămintea, locuinţa, îngrijirea medicală, precum şi serviciile sociale necesare.

(2) Cetăţenii au dreptul la asigurare în caz de: şomaj, boală, invaliditate, văduvie, bătrâneţe sau în celelalte cazuri de pierdere a mijloacelor de subzistenţă, în urma unor împrejurări independente de voinţa lor.”

10. Prevederile relevante ale Legii ocrotirii sănătăţii nr.411-XIII din 28 martie 1995 (M.O., 1995, nr.34, art.373) sunt următoarele:

Articolul 7

Finanţarea ocrotirii sănătăţii

“[...]

(5) Metodologia stabilirii tarifelor pentru prestarea serviciilor medico-sanitare în instituţiile publice şi cele private, contractate de către Compania Naţională de Asigurări în Medicină, Catalogul de tarife unice pentru serviciile medico-sanitare prestate contra plată de către instituţiile medico-sanitare publice, precum şi pentru serviciile acoperite din fondurile asigurării obligatorii de asistenţă medicală, prestate de instituţiile medico-sanitare publice şi de cele private, se elaborează de Ministerul Sănătăţii şi se aprobă de Guvern.”

Articolul 20

Dreptul la asistenţă medicală

“(1) Cetăţenilor Republicii Moldova, indiferent de veniturile proprii, li se oferă posibilităţi egale în obţinerea de asistenţă medicală oportună şi calitativă în sistemul asigurărilor obligatorii de asistenţă medicală. Asigurarea obligatorie de asistenţă medicală reprezintă un sistem, garantat de stat, de apărare a intereselor populaţiei în domeniul ocrotirii sănătăţii prin constituirea, din contul primelor de asigurare, a unor fonduri băneşti destinate acoperirii cheltuielilor de tratare a stărilor condiţionate de survenirea evenimentelor asigurate (maladie sau afecţiune).

(2) Statul, în conformitate cu prevederile Constituţiei, garantează minimul asigurării medicale gratuite cetăţenilor Republicii Moldova, care cuprinde:

a) măsurile profilactice antiepidemice şi serviciile medicale în limita programelor naţionale prevăzute în bugetul de stat;

b) asistenţa medicală în caz de urgenţe medico-chirurgicale cu pericol vital, când sunt necesare una sau mai multe intervenţii realizate atât prin intermediul serviciului prespitalicesc de asistenţă medicală urgentă, de asistenţă medicală primară acordată de medicul de familie, cât şi prin structurile instituţiilor medico-sanitare de tip ambulator sau staţionar, în limita mijloacelor fondurilor asigurării obligatorii de asistenţă medicală şi mijloacelor bugetului de stat pe anul respectiv;

c) asistenţa medicală urgentă prespitalicească, asistenţa medicală primară, precum şi asistenţa medicală specializată de ambulator şi spitalicească în cazul maladiilor social-condiţionate cu impact major asupra sănătăţii publice, conform unei liste stabilite de Ministerul Sănătăţii;

d) asistenţa medicală, prevăzută în Programul unic al asigurării obligatorii de asistenţă medicală, persoanelor asigurate, inclusiv celor neangajate în câmpul muncii, pentru care plătitor al primelor de asigurare obligatorie de asistenţă medicală este statul;

e) asistenţa medicală stomatologică în volum deplin, cu excepţia protezării şi restaurării dentare, acordată copiilor cu vârsta de până la 12 ani;

f) acoperirea cheltuielilor pentru exoprotezele şi implanturile mamare necesare pentru reabilitarea pacientelor cu tumori maligne;

g) acoperirea cheltuielilor pentru protezele individuale şi consumabilele necesare pentru reabilitarea chirurgicală şi protetică a pacienţilor cu tumori maligne ale capului, gâtului şi ale aparatului locomotor din contul fondurilor asigurării obligatorii de asistenţă medicală gestionate de Compania Naţională de Asigurări în Medicină.

(3) Asistenţa medicală prevăzută la alin.(2) lit.b) - g) se realizează în limita mijloacelor financiare ale fondurilor asigurării obligatorii de asistenţă medicală, constituite în modul stabilit de legislaţie.”

11. Prevederile relevante ale Legii nr.1585-XIII din 27 februarie 1998 cu privire la asigurarea obligatorie de asistenţă medicală (M.O., 1998, nr.38-39, art.280) sunt următoarele:

Articolul 1

Noţiunea de asigurare obligatorie de asistenţă medicală

“(1) Asigurarea obligatorie de asistenţă medicală reprezintă un sistem autonom garantat de stat de protecţie financiară a populaţiei în domeniul ocrotirii sănătăţii prin constituirea, pe principii de solidaritate, din contul primelor de asigurare, a unor fonduri băneşti destinate pentru acoperirea cheltuielilor de tratare a stărilor condiţionate de survenirea evenimentelor asigurate (maladie sau afecţiune). Sistemul asigurării obligatorii de asistenţă medicală oferă cetăţenilor Republicii Moldova posibilităţi egale în obţinerea asistenţei medicale oportune şi calitative.

[...]”

Articolul 2

Programul unic al asigurării obligatorii de asistenţă medicală

“(1) Volumul asistenţei medicale, acordate în cadrul asigurării obligatorii de asistenţă medicală, se prevede în Programul unic al asigurării obligatorii de asistenţă medicală, denumit în continuare Program unic, care este elaborat de Ministerul Sănătăţii şi aprobat de Guvern.

(2) Programul unic cuprinde lista maladiilor şi stărilor ce necesită asistenţă medicală finanţată din mijloacele asigurării obligatorii de asistenţă medicală.”

ÎN DREPT

A. Argumentele autorilor sesizării

12. Autorii sesizării susţin că dispoziţiile pct.3/1 din Hotărârea Guvernului nr.1387 din 10 decembrie 2007, care stabilesc că volumul serviciilor medicale prevăzute în Programul unic al asigurării obligatorii de asistenţă medicală se acordă doar în limita mijloacelor fondurilor asigurării obligatorii de asistenţă medicală aprobate pentru anul respectiv, sunt neconstituţionale, deoarece statul nu poate institui reglementări prin care să-şi limiteze obligaţia de a garanta dreptul la viaţă, la ocrotirea sănătăţii şi la un nivel de trai decent.

13. De asemenea, autorii sesizării menţionează că prin dispoziţiile Hotărârii Guvernului nr.1460 din 30 decembrie 2016 a fost modificată formula de calcul al tarifelor pentru serviciile medico-sanitare şi, respectiv, tarifele pentru aceste servicii au fost majorate. Astfel, aceste prevederi încalcă dreptul cetăţenilor la proprietate, întrucât nu s-a ţinut cont de nivelul de trai al populaţiei şi de veniturile acestora.

14. În final, autorii sesizării consideră că prevederile contestate sunt contrare articolelor 24, 36, 46 şi 47 din Constituţie.

B. Aprecierea Curţii

15. Examinând admisibilitatea sesizării, Curtea reţine următoarele.

16. În conformitate cu articolul 135 alin.(1) lit.a) din Constituţie, controlul constituţionalităţii hotărârilor Guvernului ţine de competenţa Curţii Constituţionale.

17. Articolele 25 lit.g) din Legea cu privire la Curtea Constituţională şi 38 alin.(1) lit.g) din Codul jurisdicţiei constituţionale abilitează deputatul în Parlament cu dreptul de a sesiza Curtea Constituţională.

18. Curtea constată că obiectul sesizării îl constituie prevederile pct.3/1 din Hotărârea Guvernului nr.1387 din 10 decembrie 2007 cu privire la aprobarea Programului unic al asigurării obligatorii de asistenţă medicală şi Hotărârea Guvernului nr.1460 din 30 decembrie 2016 cu privire la aprobarea modificărilor şi completărilor ce se operează în Hotărârea Guvernului nr.1020 din 29 decembrie 2011 cu privire la tarifele pentru serviciile medico-sanitare.

19. Din analiza sesizării, Curtea observă că aspectele invocate de autorii acesteia se referă la: 1) volumul serviciilor medicale acordate potrivit Programului unic al asigurării obligatorii de asistenţă medicală; şi 2) mărimea tarifelor pentru serviciile medico-sanitare.

20. Autorii sesizării susţin că prevederile contestate sunt contrare articolelor 24, 36, 46 şi 47 din Constituţie.

21. Curtea reţine că, potrivit articolului 36 alin.(2) din Constituţie, minimul asigurării medicale oferit de stat este gratuit.

22. De asemenea, potrivit art.47 din Constituţie, statul este obligat să ia măsuri pentru ca orice om să aibă un nivel de trai decent, care să-i asigure sănătatea şi bunăstarea, lui şi familiei lui, cuprinzând hrana, îmbrăcămintea, locuinţa, îngrijirea medicală, precum şi serviciile sociale necesare.

23. Curtea reţine că sistemul medical în Republica Moldova funcţionează în baza asigurărilor obligatorii de asistenţă medicală. În acest sens, potrivit art.1 al Legii nr.1585-XIII din 27 februarie 1998, asigurarea obligatorie de asistenţă medicală reprezintă un sistem autonom garantat de stat de protecţie financiară a populaţiei în domeniul ocrotirii sănătăţii prin constituirea, pe principii de solidaritate, din contul primelor de asigurare, a unor fonduri băneşti destinate pentru acoperirea cheltuielilor de tratare a stărilor condiţionate de survenirea evenimentelor asigurate.

24. Curtea menţionează că, potrivit art.2 din Legea nr.1585-XIII din 27 februarie 1998, volumul asistenţei medicale, acordate în cadrul asigurării obligatorii de asistenţă medicală, este prevăzut de Programul unic al asigurării obligatorii de asistenţă medicală, care este elaborat de Ministerul Sănătăţii şi aprobat de Guvern.

25. În acest sens, Curtea reţine că prin Hotărârea Guvernului nr.1387 din 10 decembrie 2007 a fost aprobat Programul unic al asigurării obligatorii de asistenţă medicală. Punctul 3/1 din hotărârea menţionată stabileşte că volumul serviciilor medicale prevăzute în Programul unic al asigurării obligatorii de asistenţă medicală se acordă în limita mijloacelor fondurilor asigurării obligatorii de asistenţă medicală, aprobate pentru anul respectiv.

26. În jurisprudenţa sa Curtea a reţinut că, pentru a garanta dreptul la ocrotirea sănătăţii şi în scopul realizării asigurării obligatorii de asistenţă medicală, este necesară existenţa fondurilor de asigurare obligatorie de asistenţă medicală, care se constituie pe baza primelor de asigurare achitate de către plătitorii stabiliţi de legislaţie (HCC nr.18 din 19 iunie 2015).

27. În acelaşi timp, Curtea menţionează că prevederile art.20 alin.(3) din Legea ocrotirii sănătăţii nr.411 din 28 martie 1995 stabilesc că asistenţa medicală prevăzută la alin.(2) lit.b)-g) din acelaşi articol, care include şi asistenţa medicală, prevăzută în Programul unic al asigurării obligatorii de asistenţă medicală, se realizează în limita mijloacelor financiare ale fondurilor asigurării obligatorii de asistenţă medicală, constituite în modul stabilit de legislaţie.

28. Prin urmare, Curtea reţine că prevederile pct.3/1 din Hotărârea Guvernului nr.1387 din 10 decembrie 2007 au fost adoptate în corespundere cu prevederile legale menţionate.

29. În ceea ce priveşte neconstituţionalitatea dispoziţiilor Hotărârii Guvernului nr.1460 din 30 decembrie 2016, prin care a fost modificată formula de calcul al tarifelor pentru serviciile medico-sanitare, Curtea menţionează că modul de stabilire a tarifelor ţine de politica statului în domeniu.

30. Curtea reiterează că stabilirea politicilor de stat în sfera ocrotirii sănătăţii şi determinarea criteriilor de organizare şi funcţionare a sistemului de ocrotire a sănătăţii constituie o prerogativă a legiuitorului.

31. În acest sens, art.7 alin.(5) din Legea ocrotirii sănătăţii stabileşte că metodologia stabilirii tarifelor pentru prestarea serviciilor medico-sanitare în instituţiile publice şi cele private, contractate de către Compania Naţională de Asigurări în Medicină, Catalogul de tarife unice pentru serviciile medico-sanitare prestate contra plată de către instituţiile medico-sanitare publice, precum şi pentru serviciile acoperite din fondurile asigurării obligatorii de asistenţă medicală, prestate de instituţiile medico-sanitare publice şi de cele private, se elaborează de Ministerul Sănătăţii şi se aprobă de Guvern.

32. Prin urmare, în contextul celor menţionate supra, Curtea reţine că sesizarea nu întruneşte condiţiile de admisibilitate pentru exercitarea controlului constituţionalităţii şi, deci, nu poate fi acceptată pentru examinare în fond.

Din aceste motive, în conformitate cu prevederile articolului 26 alin.(1) din Legea cu privire la Curtea Constituţională, articolelor 61 alin.(3) şi 64 din Codul jurisdicţiei constituţionale, Curtea Constituţională

DECIDE:

1. Se declară inadmisibilă sesizarea deputaţilor în Parlament Vladimir Ţurcan, Vladimir Odnostalco şi Vasile Bolea pentru controlul constituţionalităţii pct.3/1 din Hotărârea Guvernului nr.1387 din 10 decembrie 2007 cu privire la aprobarea Programului unic al asigurării obligatorii de asistenţă medicală şi a Hotărârii Guvernului nr.1460 din 30 decembrie 2016 cu privire la aprobarea modificărilor şi completărilor ce se operează în Hotărârea Guvernului nr.1020 din 29 decembrie 2011.

2. Prezenta decizie este definitivă, nu poate fi supusă nici unei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.