Decizie nr.35 din 14.06.2016 de inadmisibilitate a sesizării nr.59g/2016 privind excepţia de neconstituţionalitate a unor prevederi din articolul 329 alin.(2) al Codului de procedură penală al Republicii Moldova (contestarea măsurii preventive)

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

D E C I Z I E

de  inadmisibilitate a sesizării nr. 59g/2016 privind  excepţia de

neconstituţionalitate a unor prevederi din articolul 329 alin.(2)

al Codului de procedură penală al Republicii Moldova

(contestarea măsurii preventive)

nr. 35  din  14.06.2016

 (în vigoare 14.06.2016) 

Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 256-264 art. 70 din 12.08.2016

* * *

Curtea Constituţională, statuând în componenţa:

Dl Alexandru TĂNASE, preşedinte,

Dl Aurel BĂIEŞU,

Dl Igor DOLEA,

Dl Tudor PANŢÎRU,

Dl Victor POPA, judecători,

cu participarea dlui Dumitru Avornic, grefier,

Având în vedere sesizarea depusă la 20 mai 2016,

Înregistrată la aceeaşi dată,

Examinând admisibilitatea sesizării menţionate,

Având în vedere actele şi lucrările dosarului,

Deliberând la 14 iunie 2016 în camera de consiliu,

Pronunţă următoarea decizie:

ÎN FAPT

1. La originea cauzei se află excepţia de neconstituţionalitate a sintagmei “în cazul aplicării arestării preventive” din articolul 329 alin.(2) al Codului de procedură penală, ridicată de avocatul Artur Lungu în dosarul penal nr.1-8/16, aflat pe rolul Judecătoriei Soroca.

2. Sesizarea a fost depusă la Curtea Constituţională la 20 mai 2016 de către judecătorul Ludmila Ciuhrii, în temeiul articolului 135 alin.(1) lit.a) şi g) din Constituţie, astfel cum a fost interpretat prin Hotărârea Curţii Constituţionale nr.2 din 9 februarie 2016, precum şi al Regulamentului privind procedura de examinare a sesizărilor depuse la Curtea Constituţională.

A. Circumstanţele litigiului principal

3. Pe rolul Judecătoriei Soroca se află cauza penală nr.1-8/16, intentată în privinţa lui I.C., S.C., A.D. şi A.M., în temeiul bănuielii privind săvârşirea infracţiunii prevăzute de articolul 186 alin.(5) din Codul penal.

4. La 13 aprilie 2016, procurorul din Procuratura Soroca a înaintat demers privind prelungirea măsurii arestului preventiv în privinţa inculpaţilor.

5. La 15 aprilie 2016, prin încheierea Judecătoriei Soroca, a fost respins demersul privind prelungirea măsurii arestării preventive în privinţa inculpaţilor, fiind înlocuită cu arestul la domiciliu pe un termen de 30 de zile.

6. La 18 aprilie 2016, partea vătămată A.R. a contestat cu recurs încheierea Judecătoriei Soroca din 15 aprilie 2016, în temeiul art.329 alin.(2) şi art.60 alin.(1) pct.15¹ din Codul de procedură penală.

7. La 19 aprilie 2016, prin încheierea Judecătoriei Soroca, recursul din 18 aprilie 2016 a fost respins pentru motivul că partea vătămată nu este în drept să depună recurs împotriva încheierii de înlocuire a măsurii preventive.

8. În data de 4 mai 2016, reprezentantul părţii vătămate a ridicat excepţia de neconstituţionalitate a sintagmei “în cazul aplicării arestării preventive” din articolul 329 alin.(2) al Codului de procedură penală.

9. Prin încheierea din aceeaşi dată, instanţa a dispus ridicarea excepţiei de neconstituţionalitate şi transmiterea sesizării în adresa Curţii Constituţionale pentru soluţionare.

B. Legislaţia pertinentă

10. Prevederile relevante ale Constituţiei (republicată în M.O., 2016, nr.78, art.140) sunt următoarele:

Articolul 20

Accesul liber la justiţie

“(1) Orice persoană are dreptul la satisfacţie efectivă din partea instanţelor judecătoreşti competente împotriva actelor care violează drepturile, libertăţile şi interesele sale legitime.

(2) Nici o lege nu poate îngrădi accesul la justiţie.”

Articolul 119

Folosirea căilor de atac

“Împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi organele de stat competente pot exercita căile de atac, în condiţiile legii.”

11. Prevederile relevante ale Codului de procedură penală al Republicii Moldova nr.122-XV din 14 martie 2003 (republicat în M. O., 2012, nr.263-269, art.855) sunt următoarele:

Articolul 24

Principiul contradictorialităţii în procesul penal

“[…]

(3) Părţile participante la judecarea cauzei au drepturi egale, fiind învestite de legea procesuală penală cu posibilităţi egale pentru susţinerea poziţiilor lor. Instanţa de judecată pune la baza sentinţei numai acele probe la cercetarea cărora părţile au avut acces în egală măsură.”

Articolul 60

Drepturile şi obligaţiile părţii vătămate

“(1) Partea vătămată dispune de următoarele drepturi:

[…]

15¹) să exercite căile de atac împotriva hotărârilor judecătoreşti;”

Articolul 196

Atacarea hotărârilor privind măsurile preventive

“[…]

(2) Hotărârea judecătorului de instrucţie sau a instanţei cu privire la aplicarea, prelungirea sau înlocuirea măsurii preventive poate fi atacată cu recurs în instanţa ierarhic superioară.”

Articolul 311

Recursul împotriva încheierii judecătorului de instrucţie privind

aplicarea sau neaplicarea arestării, privind prelungirea sau

refuzul de a prelungi durata ei sau privind liberarea

provizorie sau refuzul liberării provizorii

(1) Recursul împotriva încheierii judecătorului de instrucţie privind aplicarea sau neaplicarea arestării preventive sau a arestării la domiciliu, privind prelungirea sau refuzul de a prelungi durata ei, privind liberarea provizorie sau refuzul liberării provizorii se depune de către procuror, bănuit, învinuit, apărătorul său, reprezentantul său legal în instanţa care a adoptat încheierea ori prin intermediul administraţiei locului de deţinere, în termen de 3 zile de la data adoptării încheierii. Pentru persoana arestată, termenul de 3 zile începe să curgă de la data înmânării copiei încheierii.

(2) Administraţia locului de detenţie, primind recursul, este obligată să-l înregistreze şi imediat să-l expedieze instanţei care a adoptat încheierea, aducând faptul la cunoştinţa procurorului.

(3) Instanţa care a adoptat încheierea, primind recursul, în termen de 24 de ore, îl trimite, cu materialele respective, instanţei de recurs, numind data soluţionării recursului şi informând despre aceasta procurorul şi apărătorul. Instanţa de recurs, primind recursul, solicită de la procuror materialele ce confirmă necesitatea aplicării măsurii preventive respective sau a prelungirii duratei ei.

(4) Procurorul, primind înştiinţarea despre data examinării recursului, este obligat să prezinte în instanţa de recurs, în termen de 24 de ore, materialele respective.

Articolul 312

Controlul judiciar al legalităţii încheierii privind măsurile

preventive aplicate şi prelungirea duratei lor

(1) Controlul judiciar al legalităţii încheierii judecătorului de instrucţie privind măsurile preventive aplicate şi prelungirea duratei lor, adoptate în condiţiile art.307-310, se efectuează de către instanţa judecătorească ierarhic superioară într-un complet format din 3 judecători.

(2) Instanţa de recurs judecă recursul în decurs de 3 zile din momentul primirii lui.

(3) Controlul judiciar privind legalitatea arestării se efectuează în şedinţă închisă, cu participarea procurorului, bănuitului, învinuitului, apărătorului şi a reprezentantului lui legal. Neprezentarea bănuitului, învinuitului care nu este privat de libertate şi a reprezentantului lui legal, care au fost citaţi în modul prevăzut de lege, nu împiedică examinarea recursului.

(4) La deschiderea şedinţei de judecată în instanţa de recurs, preşedintele şedinţei anunţă ce recurs va fi examinat, concretizează dacă persoanelor prezente la şedinţă le sînt clare drepturile şi obligaţiile lor. După aceea recurentul, dacă participă la şedinţă, argumentează recursul, apoi sînt audiate celelalte persoane prezente în şedinţă.

(5) În urma controlului judiciar efectuat, instanţa de recurs pronunţă una din următoarele decizii:

1) admite recursul prin:

a) anularea măsurii preventive dispuse de judecătorul de instrucţie sau anularea prelungirii duratei acesteia şi, dacă este cazul, eliberarea persoanei de sub arest;

b) aplicarea măsurii preventive respective care a fost respinsă de judecătorul de instrucţie, cu eliberarea mandatului de arestare sau aplicarea unei alte măsuri preventive, la alegerea instanţei de recurs, însă nu mai aspră decât cea solicitată în demersul procurorului, sau cu prelungirea duratei măsurii respective;

2) respinge recursul.

(6) În cazul în care în şedinţa de judecată nu au fost prezentate materiale ce confirmă legalitatea aplicării măsurii preventive respective sau prelungirii duratei ei, instanţa de recurs pronunţă decizia de anulare a măsurii preventive dispuse sau, după caz, a prelungirii duratei ei şi eliberează persoana reţinută sau arestată.

(7) Copia de pe decizia instanţei de recurs sau, după caz, mandatul de arestare se înmânează procurorului şi bănuitului, învinuitului imediat, iar dacă a fost pronunţată o decizie prin care a fost anulată măsura preventivă sau anulată prelungirea duratei acesteia, copia de pe decizie se expediază în aceeaşi zi la locul de deţinere a persoanei arestate sau, respectiv, la secţia de poliţie de la locul de trai al bănuitului, învinuitului. Dacă persoana în privinţa căreia a fost anulată arestarea preventivă sau arestarea la domiciliu ori care a fost eliberată provizoriu, participă la şedinţa de judecată, ea se eliberează imediat din sala de şedinţă.

(8) În caz de respingere a recursului, examinarea unui nou recurs privind aceeaşi persoană în aceeaşi cauză se admite la fiecare prelungire a duratei măsurii preventive respective sau la dispariţia temeiurilor deţinerii preventive.

Articolul 329

Rezolvarea chestiunii cu privire la măsura preventivă

“[…]

(2) În cazul aplicării arestării preventive, hotărârea instanţei poate fi atacată, în termen de 3 zile, în instanţa ierarhic superioară cu recurs, care se va judeca conform prevederilor art.311 şi 312, care se aplică în mod corespunzător.”

12. Prevederile relevante ale Convenţiei Europene pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, amendată prin protocoalele adiţionale (încheiată la Roma la 4 noiembrie 1950 şi ratificată de Republica Moldova prin Hotărârea Parlamentului nr.1298-XIII din 24 iulie 1997), sunt următoarele:

Articolul 6

Dreptul la un proces echitabil

“1. Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public şi într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanţă independentă şi imparţială, instituită de lege, care va hotărî fie asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricărei acuzaţii în materie penală îndreptate împotriva sa. Hotărârea trebuie să fie pronunţată în mod public, dar accesul în sala de şedinţă poate fi interzis presei şi publicului pe întreaga durată a procesului sau a unei părţi a acestuia în interesul moralităţii, al ordinii publice ori al securităţii naţionale într-o societate democratică, atunci când interesele minorilor sau protecţia vieţii private a părţilor la proces o impun, sau în măsura considerată absolut necesară de către instanţă atunci când, în împrejurări speciale, publicitatea ar fi de natură să aducă atingere intereselor justiţiei.”

ÎN DREPT

A. Argumentele autorului excepţiei de neconstituţionalitate

13. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, avocatul Artur Lungu susţine că prevederea contestată nu permite părţii vătămate să conteste încheierile de înlocuire sau revocare a măsurilor preventive aplicate inculpatului.

14. Astfel, în viziunea acestuia, prevederea contestată limitează în mod nejustificat dreptul părţii vătămate de a exercita căile de atac împotriva tuturor hotărârilor judecătoreşti.

15. Potrivit autorului excepţiei, prevederile contestate încălcă prevederile articolelor 16, 20 şi 119 din Constituţie, precum şi ale articolului 6 § 1 din Convenţia Europeană.

B. Aprecierea Curţii

16. Examinând admisibilitatea sesizării privind excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată următoarele.

17. În conformitate cu articolul 135 alin.(1) lit.a) din Constituţie, controlul constituţionalităţii legilor, în speţă a Codului de procedură penală, ţine de competenţa Curţii Constituţionale.

18. Curtea constată că sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate, fiind ridicată de avocatul Artur Lungu în dosarul penal nr.1-8/16, care se află pe rolul Judecătoriei Soroca, este formulată de subiectul abilitat cu acest drept, în temeiul articolului 135 alin.(1) lit.a) şi g) din Constituţie, astfel cum a fost interpretat prin Hotărârea Curţii Constituţionale nr.2 din 9 februarie 2016.

19. Curtea reiterează că prerogativa de a soluţiona excepţiile de neconstituţionalitate, cu care a fost învestită prin articolul 135 alin.(1) lit.g) din Constituţie, presupune stabilirea corelaţiei dintre normele legislative şi textul Constituţiei, ţinând cont de principiul supremaţiei acesteia şi de pertinenţa prevederilor contestate pentru soluţionarea litigiului principal în instanţele de judecată.

20. Curtea reţine că obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie sintagma “în cazul aplicării arestării preventive” din articolul 329 alin.(2) al Codului de procedură penală.

21. Curtea constată că articolul 329 alin.(2) din Codul de procedură penală stabileşte procedura de contestare a hotărârilor prin care instanţa a dispus aplicarea arestării preventive.

22. Curtea observă că dispoziţiile contestate fac trimitere la art.311 şi 312 din Codul de procedură penală, care stabilesc procedura de primire a cererilor de contestare a hotărârilor instanţei privind aplicarea arestului preventiv, subiecţii în drept să înainteze astfel de cereri şi examinarea acestora.

23. Astfel, potrivit acestor norme, titulari ai dreptului de a înainta recurs sunt procurorul, bănuitul, învinuitul, apărătorul său sau reprezentantul legal.

24. Curtea reţine că prevederile art.119 din Constituţie stipulează că împotriva hotărârilor judecătoreşti părţile interesate şi organele de stat competente pot exercita căile de atac, în condiţiile legii.

25. Din analiza normei constituţionale rezultă că pentru folosirea căilor de atac condiţia necesară este că partea care foloseşte acest drept urmează să deţină un interes, iar acest interes trebuie să fie legitim.

26. Astfel, Curtea menţionează că interesul legitim al procurorului în acest caz derivă din prevederile constituţionale ale articolului 124 alin.(1) din Constituţie, care stabilesc că procuratura reprezintă interesele generale ale societăţii şi apără ordinea de drept, precum şi drepturile şi libertăţile cetăţenilor.

27. În acest sens, necesitatea de a atribui procurorului dreptul de a înainta recurs împotriva hotărârilor instanţei privind aplicarea arestului preventiv rezultă din cerinţa instrumentării efective a cauzelor penale.

28. În acelaşi timp, interesul legitim al bănuitului, învinuitului, apărătorului şi reprezentantului legal se raportează în primul rând la faptul că dispunerea unei măsuri preventive cu privire la acesta constituie o ingerinţă în exercitarea libertăţii sale individuale şi a altor drepturi şi libertăţi fundamentale.

29. Astfel, Curtea Europeană, în jurisprudenţa sa, a reiterat că articolul 5 § 4 din Convenţie garantează persoanelor arestate sau reţinute dreptul de a iniţia proceduri în vederea contestării legalităţii detenţiei, iar ca urmare a instituirii unor asemenea proceduri se proclamă dreptul acestor persoane la soluţionarea rapidă a legalităţii detenţiei şi dispunerea anulării măsurii preventive în cazul ilegalităţii acesteia (Musial c. Poloniei, hotărâre din 25 martie 1999, § 43).

30. În acest sens, referindu-se la garanţiile unui control judiciar asupra măsurilor preventive, Curtea Europeană în Hotărârea Malai c. Moldovei (hotărâre din 13 noiembrie 2008) a reiterat că:

“29. [...] articolul 5 § 4 nu garantează ca atare un drept de a contesta deciziile prin care se dispune sau se prelungeşte arestarea, deoarece prevederea de mai sus face referire la “proceduri”, şi nu la “căi de atac”. Intervenţia unei singure autorităţi este conformă cu articolul 5 § 4, cu condiţia că procedura urmată are un caracter judiciar şi acordă persoanei vizate garanţii adecvate în privinţa modului lipsirii de libertatea în cauză (a se vedea cauza Jecius v. Lituaniei, nr.34578/97, § 100).”

31. Referitor la proceduri, Curtea Europeană a statuat că o instanţă care examinează un recurs împotriva detenţiei trebuie, astfel, să asigure garanţiile unei proceduri judiciare. Procedurile trebuie să fie contradictorii şi trebuie, întotdeauna, să asigure “egalitatea armelor” între părţi, şi anume între procuror şi persoana deţinută (Nikolova c. Bulgariei, hotărâre din 25 martie 1999, § 58).

32. Curtea notează că partea vătămată nu justifică un interes legitim în exercitarea căii de atac prin care se asigură controlul judiciar asupra măsurilor preventive.

33. Curtea reţine că interesul acesteia se rezumă la soluţionarea laturii penale a cauzei, stabilirea vinovăţiei, a pedepsei penale, recuperarea prejudiciului de către făptuitor, iar soluţiile referitoare la măsurile preventive dispuse în privinţa inculpatului nu pot influenţa interesul părţii vătămate în aşa măsură încât să fie recunoscut ca titular al dreptului de a înainta cereri habeas corpus.

34. Curtea reţine că prevederile art.60 alin.(1) pct.15¹) din Codul de procedură penală, care oferă părţii vătămate dreptul de a exercita căile de atac împotriva hotărârilor judecătoreşti, poartă un caracter general şi urmează a fi aplicate şi interpretate în contextul ansamblului normelor procesual-penale.

35. Totodată, Curtea reţine că prin limitările instituite de prevederile art.329 alin.(2) din Codul de procedură penală legiuitorul a urmărit să asigure celeritatea procedurilor şi obţinerea în mod rapid a unei hotărâri definitive, dar în acelaşi timp oferind garanţii adecvate persoanelor private de libertate.

36. Cu referire la pretinsa încălcare a articolului 16 din Constituţie, Curtea reiterează că principiul constituţional al egalităţii în drepturi se impune când situaţiile sunt egale, însă când situaţiile sunt diferite, tratamentul juridic trebuie să fie diferit.

37. În lumina celor expuse, Curtea menţionează că sesizarea este nefondată şi nu poate fi acceptată pentru examinare în fond.

Din aceste motive, în temeiul articolului 26 din Legea cu privire la Curtea Constituţională, articolelor 61 alin.(3) şi 64 din Codul jurisdicţiei constituţionale şi al pct.28 lit.d) din Regulamentul privind procedura de examinare a sesizărilor depuse la Curtea Constituţională, Curtea Constituţională

DECIDE:

1. Se declară inadmisibilă sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate a sintagmei “în cazul aplicării arestării preventive” din articolul 329 alin.(2) din Codul de procedură penală al Republicii Moldova nr.122-XV din 14 martie 2003, ridicată de avocatul Artur Lungu în dosarul penal nr.1-8/16, pendinte la Judecătoria Soroca.

2. Prezenta decizie este definitivă, nu poate fi supusă nici unei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.