Decizie nr.39 din 08.05.2018 de inadmisibilitate a sesizării nr.46g/2018 privind excepţia de neconstituţionalitate a articolului 123 alin.(1) din Codul de procedură penală (experimentul în procedura de urmărire penală)

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

D E C I Z I E

de inadmisibilitate a sesizării nr.46g/2018 privind excepţia de

neconstituţionalitate a articolului 123 alin.(1) din Codul de procedură penală

(experimentul în procedura de urmărire penală)

nr. 39  din  08.05.2018

 (în vigoare 08.05.2018) 

Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 256-265 art. 114 din 13.07.2018

* * *

Curtea Constituţională, judecând în componenţa:

Dlui Mihai POALELUNGI, preşedinte,

Dlui Aurel BĂIEŞU,

Dlui Igor DOLEA,

Dlui Victor POPA,

Dlui Veaceslav ZAPOROJAN, judecători,

cu participarea dlui Dumitru Avornic, grefier,

Având în vedere sesizarea depusă la 26 aprilie 2018,

Înregistrată la aceeaşi dată,

Examinând admisibilitatea sesizării menţionate,

Având în vedere actele şi lucrările dosarului,

Deliberând la 8 mai 2018 în camera de consiliu,

Pronunţă următoarea decizie:

ÎN FAPT

1. La originea cauzei se află excepţia de neconstituţionalitate a articolului 123 alin.(1) din Codul de procedură penală al Republicii Moldova, adoptat prin Legea nr.122 din 14 martie 2003, ridicată de către dl avocat Gheorghe Postolachi, în dosarul nr.1a-1169/17, pendinte la Curtea de Apel Chişinău.

2. Excepţia de neconstituţionalitate a fost trimisă la Curtea Constituţională pe 26 aprilie 2018 de către un complet de judecată din cadrul Curţii de Apel Chişinău (dnii judecători Oxana Robu, Igor Mânăscurtă şi Svetlana Balmuş), în baza articolului 135 alin.(1) literele a) şi g) din Constituţie, aşa cum a fost interpretat acesta prin Hotărârea Curţii Constituţionale nr.2 din 9 februarie 2016.

A. Circumstanţele litigiului principal

3. Prin sentinţa Judecătoriei Chişinău, sediul Rîşcani, din 16 iunie 2017, dl M. Roman a fost recunoscut vinovat de comiterea infracţiunii prevăzute de articolul 264 alin.(3) lit.d) din Codul penal [Încălcarea regulilor de securitate a circulaţiei sau de exploatare a mijloacelor de transport de către persoana care conduce mijlocul de transport], fiindu-i stabilită o pedeapsă cu închisoare pe un termen de 5 ani cu privarea de dreptul de a conduce mijloace de transport pe un termen de 4 ani. În acelaşi timp, în baza articolului 90 din Codul penal [Condamnarea cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei], pedeapsa închisorii a fost suspendată condiţionat pe un termen de probă de trei ani.

4. Nefiind de acord cu această soluţie, dl avocat Gheorghe Postolachi a contestat cu apel sentinţa Judecătoriei Chişinău, sediul Rîşcani, din 16 iunie 2017, solicitând casarea acesteia şi emiterea unei noi hotărâri, prin care dl M. Roman să fie achitat.

5. În cadrul şedinţei de judecată, dl avocat Gheorghe Postolachi a solicitat ridicarea excepţiei de neconstituţionalitate a textului “organul de urmărire penală este în drept să efectueze un experiment în procedura de urmărire penală” de la articolul 123 alin.(1) din Codul de procedură penală.

6. Prin încheierea din 19 martie 2018, Curtea de Apel Chişinău a dispus ridicarea excepţiei de neconstituţionalitate a articolului 123 alin.(1) din Codul de procedură penală şi trimiterea sesizării la Curtea Constituţională, în vederea soluţionării acesteia.

B. Legislaţia pertinentă

7. Prevederile relevante ale Constituţiei sunt următoarele:

Articolul 20

Accesul liber la justiţie

“(1) Orice persoană are dreptul la satisfacţie efectivă din partea instanţelor judecătoreşti competente împotriva actelor care violează drepturile, libertăţile şi interesele sale legitime.

(2) Nici o lege nu poate îngrădi accesul la justiţie.”

Articolul 21

Prezumţia nevinovăţiei

“Orice persoană acuzată de un delict este prezumată nevinovată până când vinovăţia sa va fi dovedită în mod legal, în cursul unui proces judiciar public, în cadrul căruia i s-au asigurat toate garanţiile necesare apărării sale.”

Articolul 26

Dreptul la apărare

“(1) Dreptul la apărare este garantat.

(2) Fiecare om are dreptul să reacţioneze independent, prin mijloace legitime, la încălcarea drepturilor şi libertăţilor sale.

(3) În tot cursul procesului părţile au dreptul să fie asistate de un avocat, ales sau numit din oficiu.

(4) Amestecul în activitatea persoanelor care exercită apărarea în limitele prevăzute se pedepseşte prin lege.”

Articolul 54

Restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi

“(1) În Republica Moldova nu pot fi adoptate legi care ar suprima sau ar diminua drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului şi cetăţeanului.

(2) Exerciţiul drepturilor şi libertăţilor nu poate fi supus altor restrângeri decât celor prevăzute de lege, care corespund normelor unanim recunoscute ale dreptului internaţional şi sunt necesare în interesele securităţii naţionale, integrităţii teritoriale, bunăstării economice a ţării, ordinii publice, în scopul prevenirii tulburărilor în masă şi infracţiunilor, protejării drepturilor, libertăţilor şi demnităţii altor persoane, împiedicării divulgării informaţiilor confidenţiale sau garantării autorităţii şi imparţialităţii justiţiei.

(3) Prevederile alineatului (2) nu admit restrângerea drepturilor proclamate în articolele 20-24.

(4) Restrângerea trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o şi nu poate atinge existenţa dreptului sau a libertăţii.”

8. Prevederile relevante ale Codului de procedură penală al Republicii Moldova, adoptat prin Legea nr.122 din 14 martie 2003, sunt următoarele:

Articolul 123

Experimentul în procedura de urmărire penală

“(1) În scopul verificării şi precizării datelor ce au importanţă pentru cauza penală şi care pot fi reproduse în condiţiile efectuării unor experimente şi a altor activităţi de investigaţii, organul de urmărire penală este în drept să efectueze un experiment în procedura de urmărire penală.

(2) În caz de necesitate, organul de urmărire penală este în drept să antreneze în efectuarea experimentului bănuitul, învinuitul, martorul, cu consimţământul acestora, specialistul şi alte persoane şi să utilizeze diferite mijloace tehnice.

(3) Experimentul se permite cu condiţia de a nu pune în pericol viaţa şi sănătatea participanţilor la el, de a nu leza onoarea şi demnitatea lor şi de a nu cauza prejudiciu material participanţilor.”

DREPT COMPARAT

9. Curtea observă că legislaţia procesual-penală a cinci state (Serbia [articolul 404], Croaţia [articolul 305], Uzbekistan [articolul 153], Federaţia Rusă [articolul 288] şi Bulgaria [articolul 166]) prevede în mod expres că experimentul poate fi efectuat şi de către instanţa de judecată.

10. De asemenea, legislaţia a cel puţin 13 state conţine prevederi referitoare la efectuarea experimentului, însă nu se menţionează în mod expres dacă acesta poate avea loc la etapa urmăririi penale sau chiar şi la etapa examinării cauzei de către instanţa de judecată (Republica Moldova [articolul 123], Ucraina [articolul 240], Armenia [articolul 242], Azerbaidjan [articolul 262], Albania [articolul 176], Cehia [articolul 104c (3)], Estonia [articolul 93], Georgia [articolul 130], Kazahstan [articolul 258], Letonia [articolul 171], Lituania [articolul 197], Polonia [articolul 211], Slovacia [articolul 157]).

11. În fine, legislaţia procesual-penală a cel puţin 12 state nu conţine prevederi referitoare la instituţia experimentului, unele dintre ele reglementând doar posibilitatea reconstituirii faptei (Olanda, Finlanda, Canada, Bosnia şi Herţegovina, Germania, Ungaria, Irlanda, Franţa, Muntenegru, Norvegia, Portugalia, România). Acest fapt este scos în evidenţă în Opinia OSCE/ODIHR cu privire la proiectele legilor de modificare a Codului de procedură penală al Armeniei, care menţionează că legislaţia procesual-penală din Statele Unite ale Americii şi din multe ţări din Europa de Vest nu acordă o atenţie deosebită experimentului (CRIM-ARM/291/2016, Varşovia, 15 iulie 2016, § 49).

ÎN DREPT

A. Argumentele autorului excepţiei de neconstituţionalitate

12. Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că, potrivit formulării textului “organul de urmărire penală este în drept să efectueze un experiment în procedura de urmărire penală” de la articolul 123 alin.(1) din Codul de procedură penală, experimentul poate fi efectuat doar în cadrul urmăririi penale, fapt care încalcă principiul nemijlocirii, ce are la bază cunoaşterea directă de către instanţă a probelor care vor fundamenta hotărârea pronunţată. Astfel, având în vedere că instanţele judecătoreşti au obligaţia constituţională de a realiza justiţia prin administrarea probelor care sunt de natură să conducă la descoperirea adevărului, autorul excepţiei susţine că posibilitatea efectuării experimentului trebuie extinsă şi la etapa examinării cauzei de către instanţele judecătoreşti, în caz contrar fiind încălcat dreptul la un proces echitabil. Potrivit autorului excepţiei de neconstituţionalitate, dispoziţiile contestate sunt contrare articolelor 20, 21, 26 şi 54 din Constituţie.

B. Aprecierea Curţii

13. Examinând admisibilitatea sesizării privind excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată următoarele.

14. În conformitate cu articolul 135 alin.(1) lit.a) din Constituţie, controlul constituţionalităţii legilor, în prezenta cauză a Codului de procedură penală al Republicii Moldova, adoptat prin Legea nr.122 din 14 martie 2003, ţine de competenţa Curţii Constituţionale.

15. Curtea constată că sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate, ridicată de către dl avocat Gheorghe Postolachi, în dosarul nr.1a-1169/17, aflat pe rolul Curţii de Apel Chişinău, este formulată de către subiectul abilitat cu acest drept, în baza articolului 135 alin.(1) literele a) şi g) din Constituţie, aşa cum a fost interpretat acesta prin Hotărârea Curţii Constituţionale nr.2 din 9 februarie 2016.

16. Curtea observă că, deşi se solicită controlul constituţionalităţii articolului 123 alin.(1) din Codul de procedură penală în integralitatea sa, în motivarea sesizării autorul face referire doar la textul “organul de urmărire penală este în drept să efectueze un experiment în procedura de urmărire penală” de la alin.(1) al normei contestate.

17. De asemenea, Curtea constată că autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că dispoziţiile contestate sunt contrare prevederilor articolelor 20, 21, 26 şi 54 din Constituţie.

18. Cu privire la incidenţa, dreptului la apărare, garantat de articolul 26 din Constituţie, Curtea constată că dispoziţiile contestate nu conţin prevederi care le-ar interzice părţilor să fie asistate de către un avocat ales sau numit din oficiu. În acest sens, dreptul garantat de articolul 26 din Constituţie nu este aplicabil.

19. Cu privire la fondul excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea reţine că efectuarea experimentului la etapa examinării cauzei de către instanţa de judecată poate fi impusă de anumite necesităţi de ordin practic, cum ar fi verificarea probelor obţinute la etapa urmăririi penale, dar şi la judecarea cauzei; verificarea rezultatelor experimentului care a fost desfăşurat la etapa urmăririi penale cu încălcări de ordin procedural sau a cerinţelor tactice; posibilitatea judecătorului sau a părţilor la proces de a verifica şi aprecia versiunile apărute pe parcursul examinării cauzei, şi altele.

20. În acelaşi timp, Curtea admite că pot exista anumite acţiuni procedurale care nu pot fi efectuate la etapa examinării cauzei de către instanţa de judecată, i.e. activitatea specială de investigaţii, percheziţia, ridicarea de obiecte, ridicarea de documente etc., deoarece sunt acţiuni specifice activităţii de urmărire penală. Pe de altă parte, Curtea reţine că informaţia obţinută în urma efectuării experimentului poate fi crucială pentru situaţia învinuitului (a se vedea Sergey Shevchenko v. Ucraina, 4 aprilie 2006, § 72, cu privire la reconstituirea faptei). De altfel, solicitarea inculpatului de efectuare a experimentului la etapa examinării cauzei de către instanţele judecătoreşti poate fi justificată de dorinţa acestuia de a se apăra împotriva învinuirii formulate de către partea acuzării. Acest fapt este valabil mai cu seamă atunci când, pe parcursul examinării cauzei de către instanţa de judecată, apar informaţii noi, care pot fi verificate, sub aspectul veridicităţii, doar prin efectuarea experimentului. Astfel, apariţia unor astfel de informaţii plasează inculpatul într-o situaţie dezavantajoasă, iar imposibilitatea verificării lor poate avea consecinţe grave pentru garantarea echităţii procesului său.

21. Curtea observă că, deşi dispoziţiile contestate stabilesc că “organul de urmărire penală este în drept să efectueze un experiment în procedura de urmărire penală”, acestea nu pot fi interpretate astfel încât efectuarea experimentului să nu poată fi solicitată la etapa examinării cauzei de către instanţele judecătoreşti. De altfel, textul legal criticat nu instituie o interdicţie expresă în această privinţă, ci doar reglementează posibilitatea efectuării experimentului de către organul de urmărire penală, fără a anula posibilitatea celorlalte părţi de a solicita efectuarea acestei acţiuni procedurale fie la etapa urmăririi penale, fie la judecarea cauzei. Pentru confirmarea acestui argument, Curtea menţionează că dispoziţiile articolului 364 “Formularea şi soluţionarea cererilor sau demersurilor” din Codul de procedură penală stabilesc în mod general la alin.(4) că părţile pot prezenta şi cere administrarea probelor şi în cursul cercetării judecătoreşti. De asemenea, în cazul judecării cauzei în prima instanţă, dispoziţiile articolului 375 din Codul de procedură penală prevăd că, la cererea părţilor, în caz de necesitate, instanţa poate efectua, în condiţiile Codului, alte acţiuni procesuale pentru constatarea circumstanţelor cauzei. În mod similar, la judecarea apelului, potrivit articolului 413 alin.(3) din Cod, judecătorul poate cerceta suplimentar probele administrate în primă instanţă şi poate administra probe noi la cererea părţilor. Astfel, având în vedere că solicitarea administrării probelor constituie principalul instrument de apărare al inculpatului împotriva învinuirii formulate de procuror, Curtea reţine că prevederile menţionate supra îi acordă celui dintâi un drept general de a solicita în faţa instanţei de judecată administrarea de probe noi sau verificarea probelor obţinute la etapa urmăririi penale, în condiţiile Codului de procedură penală.

22. Cu titlu de observaţie, Curtea reţine că prezenţa instituţiei experimentului în legislaţia procesual-penală a altor state variază (a se vedea § 9-11). Totuşi, în toate aceste cazuri, Curtea nu a identificat prevederi exprese care ar interzice efectuarea experimentului la etapa judecării cauzei.

23. Prin urmare, dispoziţiile contestate nu contravin garanţiilor dreptului la un proces echitabil, prevăzute de articolul 20 din Constituţie.

24. Cu privire la pretinsa încălcare a articolului 21 din Constituţie, Curtea constată că autorul excepţiei nu contestă existenţa posibilităţii efectuării experimentului de către organele de urmărire penală, ci imposibilitatea acuzatului de a cere efectuarea acestei acţiuni procedurale la etapa judecăţii. Aşa ar fi afectată, în opinia lui, prezumţia de nevinovăţie. Având în vedere raţionamentele de la § 21 din prezenta decizie, Curtea consideră că nu este necesară examinarea suplimentară a acestui aspect al sesizării.

25. Prin urmare, Curtea reţine că sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.

Din aceste motive, în baza articolului 26 din Legea cu privire la Curtea Constituţională şi a articolelor 61 alin.(3) şi 64 din Codul jurisdicţiei constituţionale, Curtea Constituţională

DECIDE:

1. Se declară inadmisibilă sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate a textului “organul de urmărire penală este în drept să efectueze un experiment în procedura de urmărire penală” de la articolul 123 alin.(1) din Codul de procedură penală al Republicii Moldova, adoptat prin Legea nr.122 din 14 martie 2003, ridicată de către dl avocat Gheorghe Postolachi, în dosarul nr.1a-1169/17, pendinte la Curtea de Apel Chişinău.

2. Prezenta decizie este definitivă, nu poate fi supusă nici unei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.