Decizie nr.40/128 din 06.09.2019 cu privire la examinarea petiţiei "Content STV Media" SRL
CONSILIUL AUDIOVIZUALULUI
D E C I Z I E
cu privire la examinarea petiţiei "Content STV Media" SRL
nr. 40/128 din 06.09.2019
(în vigoare 06.09.2019)
Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 310-313 art. 1774 din 18.10.2019
* * *
Pe data de 22 iulie 2019, în adresa Consiliului Audiovizualului a parvenit o petiţie f/nr.din partea companiei "Content STV Media" SRL, în care se menţionează că "TV REPUBLICA" SRL retransmite fără acoperire contractuală posturile de televiziune Детский Мир, Любимое Кино, Мир сериала, Шансон ТВ, Тайны Галактики, Загородная Жизнь, Мужской, Мир Увлечений.
În conformitate cu art.75 alin (4) lit.a), c) şi art.83 alin.(3) lit.c) din Codul serviciilor media audiovizuale, în perioada 31 iulie – 01 august 2019 Consiliul Audiovizualului a efectuat monitorizarea distribuitorului de servicii media "TV REPUBLICA" SRL în localităţile: mun. Chişinău, or. Ialoveni, or. Criuleni, or. Ungheni, or. Donduşeni şi s. Iargara (r-nul Leova), prin prisma celor invocate în petiţia companiei "Content STV Media" SRL.
Rezultatele monitorizării au atestat că "TV REPUBLICA" SRL, fondatoarea studioului de televiziune prin cablu "TV Republica", retransmite în mun. Chişinău şi or. Ialoveni posturile de televiziune Детский Мир, Мир сериала, Шансон ТВ, Тайны Галактики, Загородная Жизнь şi Мужской; în or. Ungheni – posturile de televiziune Мужской şi Мир сериала, iar în or. Criuleni, or. Donduşeni şi s. Iargara (r-nul Leova) nu a fost depistată retransmisiunea posturilor de televiziune menţionate în petiţia "Content STV Media" SRL.
Urmare a analizei contractelor prezente în dosarul "TV REPUBLICA" SRL s-a stabilit că întreprinderea are încheiat contract de retransmisiune cu AT "Intermedia" SRL pentru posturile de televiziune Детский Мир, Мир сериала, Тайны Галактики, Загородная Жизнь şi Мужской, însă nu are acoperire contractuală pentru postul de televiziune retransmis Шансон ТВ.
Este de menţionat că "Content STV Media" SRL susţine că AT "Intermedia" SRL este în drept să distribuie doar posturile de televiziune Детский Мир, Любимое Кино şi Мир сериала, conform contractului de licenţă încheiat cu TVDROM Limited, reprezentantul posturilor de televiziune menţionate în petiţie. Totodată, "Content STV Media" SRL informează că AT "Intermedia" SRL nu este în drept să încheie contracte de retransmisiune cu distribuitorii de servicii media din Republica Moldova pentru posturile TV: Шансон ТВ, Тайны Галактики, Загородная Жизнь, Мужской, Мир Увлечений.
În temeiul prevederilor art.23 din Codul serviciilor media audiovizuale, Consiliul Audiovizualului a solicitat, prin scrisoarea nr.578 din 6 august 2019, AT "Intermedia" SRL prezentarea contractelor şi/sau acordurilor adiţionale în original perfectate pentru anul 2019 pentru posturile de televiziune: Шансон ТВ, Тайны Галактики, Загородная Жизнь, Мужской, Мир Увлечений.
Prin scrisoarea nr.19/27811 din 7 august 2019, ООО "Орион Экспресс", reprezentantul posturilor de televiziune Мужской, Загородная Жизнь, Тайны Галактики, Пингвин ЛоЛо şi Ваш Успех, a confirmat faptul că i-a transmis companiei AT "Intermedia" SRL dreptul să încheie contracte de retransmisiune cu distribuitorii de servicii media din Republica Moldova, conform contractului de sub-licenţă nr.Субл-76/15 din 1.05.2015.
În temeiul prevederilor art.83 alin.(2) din Codul serviciilor media audiovizuale, precum şi în scopul examinării obiective a tuturor circumstanţelor sesizate, Consiliul Audiovizualului a solicitat, prin scrisoarea nr.579 din 6 august 2019, prezentarea contractelor şi/sau acordurilor adiţionale în original perfectate pentru anul 2019 ce ar confirma dreptul "TV REPUBLICA" SRL de a retransmite postul de televiziune Шансон ТВ în mun. Chişinău şi or. Ialoveni, precum şi expunerea, în scris, a opiniei referitor la cele invocate în petiţie.
Prin scrisorile nr.01/09-08-19 şi 02/09-08-19 din 9 august 2019, "TV REPUBLICA" SRL, fondatoarea studioului de televiziune prin cablu "TV Republica", a declarat că "consideră acţiunile/inacţiunile companiei "Content STV Media" SRL drept concurenţă neloială şi agresivă care vizează discreditarea intenţionată a activităţii legale a companiei "TV REPUBLICA" SRL".
Concomitent, "TV REPUBLICA" SRL a comunicat Consiliului Audiovizualului că retransmite posturile de televiziune Любимое Кино, Детский Мир, Мир сериала, Тайны Галактики, Загородная Жизнь şi Мужской în baza contractului nr.05 din 1.01.2019, încheiat cu AT "Intermedia" SRL.
Pentru postul de televiziune Шансон ТВ, "TV REPUBLICA" SRL a prezentat copia Acordului adiţional la Contractul nr.131 din 30 decembrie 2016, încheiat între "Radio-Star" SRL şi "TV REPUBLICA" SRL la 01 aprilie 2019.
În conformitate cu respectivul Acord adiţional, "Radio-Star" SRL îi acordă "TV REPUBLICA" SRL drepturi neexclusive de difuzare în regim de testare pentru unele posturi de televiziune, printre care şi Шансон ТВ, doar pentru perioada 1 aprilie – 30 iunie 2019. Totodată, "TV REPUBLICA" SRL afirmă că din motive tehnice a primit semnalul de test la 12.06.2019, iar la momentul depistării retransmisiunii postului de televiziune Шансон ТВ în mun. Chişinău şi or. Ialoveni se afla în proces de negociere cu compania "Radio-Star" SRL pentru a prelungi perioada de testare până la 01.08.2019 şi a încheia un acord privind retransmisiunea postului începând cu data respectivă.
De asemenea, "TV REPUBLICA" SRL susţine că începând cu 09 august 2019 a întrerupt retransmisiunea postului de televiziune Шансон ТВ, deoarece nu a ajuns la un acord cu "Radio-Star" SRL în privinţa condiţiilor financiare, fapt despre care compania "Radio-Star" SRL a fost notificată.
Prin scrisoarea nr.602 din 14 august 2019, Consiliul Audiovizualului a solicitat "Radio-Star" SRL să se expună pe marginea celor declarate de către "TV REPUBLICA" SRL şi să informeze Consiliul dacă i-a oferit distribuitorului de servicii dreptul de retransmisie a postului de televiziune Шансон ТВ în mun. Chişinău şi or. Ialoveni la 31 iulie 2019.
Având în vedere faptul că "Radio-Star" SRL nu a răspuns solicitării Consiliului, prin scrisoarea nr.619 din 20 august 2019, Consiliul Audiovizualului a solicitat "TV REPUBLICA" să prezinte acte suplimentare în original care ar confirma dreptul "TV REPUBLICA" SRL de a retransmite postul de televiziune Шансон ТВ în mun. Chişinău şi or. Ialoveni la 31 iulie 2019.
Astfel, la 23 august 2019 "TV REPUBLICA" a prezentat repetat Acordul adiţional la Contractul nr.131 din 30 decembrie 2016 încheiat între "Radio-Star" SRL şi "TV REPUBLICA" SRL la 1 aprilie 2019.
Urmare a efectuării controlului activităţii distribuitorului de servicii "TV REPUBLICA" SRL prin prisma celor invocate în petiţia companiei "Content STV Media" SRL s-a constatat că "TV REPUBLICA" SRL a omis să prezinte, la solicitarea Consiliului Audiovizualului, contractul încheiat cu deţinătorii dreptului de autor şi a drepturilor conexe care ar confirma dreptul "TV REPUBLICA" SRL de a retransmite postul de televiziune Шансон ТВ în mun. Chişinău şi or. Ialoveni la 31 iulie 2019.
Art.84 alin.(5) din Codul serviciilor media audiovizuale stabileşte: "Se sancţionează cu amendă de la 5000 de lei la 10000 de lei furnizorii de servicii media şi distribuitorii de servicii media care au comis următoarele încălcări:
h) nerespectarea prevederilor art.23 şi omiterea prezentării, la solicitarea Consiliului Audiovizualului, a contractelor încheiate cu deţinătorii dreptului de autor şi a drepturilor conexe".
Prin Decizia nr.38/123 din 2 septembrie 2019, urmare a examinării petiţiei "STV IT Company" SRL, Consiliul Audiovizualului a aplicat "TV REPUBLICA" SRL, fondatoarea studioului de televiziune "TV Republica", amendă în valoare de 5000 de lei pentru omiterea prezentării, la solicitarea CA, a contractului încheiat cu deţinătorii dreptului de autor şi a drepturilor conexe pentru postul de televiziune Minimax.
Prezent la şedinţă, directorul companiei "Content STV Media", Andrei Munteanu, în calitate de reprezentant legal al TVDROM Limited, a menţionat că compania care oferă posturi de televiziune pentru testare trebuie să înştiinţeze proprietarul postului de televiziune, or, în cazul de faţă, proprietarul/deţinătorul drepturilor de autor nu a fost informat, iar retransmisiunea postului de televiziune Шансон ТВ, timp de trei luni, a avut loc fără achitarea taxelor pentru drepturile de autor. În consecinţă, TVDROM Limited a interzis încheierea acordurilor ce presupun retransmisiunea în regim de test a posturilor de televiziune, iar "TV REPUBLICA" SRL nu avea dreptul de a retransmite postul de televiziune Шансон ТВ în luna iulie 2019. Totodată, directorul companiei "Content STV Media" a declarat că, conform informaţiilor pe care le deţine, "TV REPUBLICA" SRL a retransmis postul de televiziune Шансон ТВ până la 20 august 2019.
La întrebarea membrei Consiliului Audiovizualului, Veronica Cojocaru, dacă există legătură între compania "Content STV Media" şi distribuitorul de servicii "STV IT Company" SRL, Andrei Munteanu a declarat că acestea au un fondator comun.
La şedinţa Consiliului Audiovizualului a fost prezent şi Igor Litvinenco, reprezentantul "Radio-Star" SRL, care a confirmat veridicitatea Acordului adiţional prezentat de către "TV REPUBLICA" SRL, menţionând că "Radio-Star" SRL deţine dreptul de a încheia astfel de acorduri. Igor Litvinenco a mai adăugat că, la momentul de faţă, nu există înţelegeri între "Radio-Star" SRL şi "TV REPUBLICA" SRL în privinţa retransmisiunii postului de televiziune Шансон ТВ.
În cadrul dezbaterilor publice, membra Consiliului Audiovizualului, Veronica Cojocaru, a pus la îndoială necesitatea sancţionării repetate a "TV REPUBLICA" SRL în condiţiile în care compania "Content STV Media" SRL şi distribuitorul de servicii "STV IT Company" SRL, având un fondator comun, depun două petiţii pe aceeaşi încălcare, creând astfel circumstanţe pentru sancţionarea repetată a "TV REPUBLICA" SRL. Totodată, Veronica Cojocaru a adăugat că, deşi petiţia a fost depusă, după părerea sa, cu rea credinţă, derogările de la legislaţia audiovizuală admise de către "TV REPUBLICA" SRL sunt evidente. De asemenea, membra CA, Veronica Cojocaru, a atenţionat petiţionarii despre faptul că Consiliul Audiovizualului nu este un instrument pentru a pedepsi concurenţii.
La rândul său, membra Consiliului Audiovizualului, Olga Guţuţui, a declarat că situaţia creată o consideră a fi una foarte stranie, cu atât mai mult că petiţia "STV IT Company" SRL, examinată în cadrul şedinţei publice din 2 septembrie 2019, şi petiţia "Content STV Media" SRL sunt, practic, identice, până şi datele de contact sunt aceleaşi. Astfel, companiile în cauză manifestă o atitudine incorectă, or, acestea urmau să depună o singură petiţie pentru a denunţa derogările de la legislaţia audiovizuală admise de către "TV REPUBLICA" SRL. De asemenea, Olga Guţuţui a propus să fie admisă petiţia "Content STV Media" SRL, dat fiind faptul că "TV REPUBLICA" SRL a recunoscut că a retransmis postul de televiziune Шансон ТВ în perioada negocierii acordului de retransmisiune cu compania "Radio-Star" SRL şi a întrerupt retransmisiunea postului deoarece nu a ajuns la un acord cu "Radio-Star" SRL în privinţa condiţiilor financiare, însă a declarat că nu va susţine aplicarea unei sancţiuni.
Lidia Viziru, membră CA, a atras atenţia asupra faptului că "TV REPUBLICA" SRL, la expirarea termenului de testare prevăzut în Acordul adiţional la Contractul nr.131 din 30 decembrie 2016, încheiat între "Radio-Star" SRL şi "TV REPUBLICA" SRL la 01 aprilie 2019, urma să stopeze imediat retransmisia posturilor de televiziune pentru care nu deţine acoperire contractuală până la semnarea şi prezentarea la CA a contractelor de retransmisiune cu titularii drepturilor de autor sau cu reprezentanţii acestora. Cu toate acestea, "TV REPUBLICA" SRL a continuat să retransmită postul TV Шансон ТВ până la 20 august 2019.
Tot în cadrul dezbaterilor publice, preşedintele Consiliului Audiovizualului, Dragoş Vicol, a declarat că urmare a efectuării controlului activităţii distribuitorului de servicii "TV REPUBLICA" SRL prin prisma celor invocate în petiţia companiei "Content STV Media" SRL au fost constatate derogări de la legislaţia audiovizuală admise de către "TV REPUBLICA" SRL, iar Consiliul trebuie să acţioneze în conformitate cu prevederile Codului serviciilor media audiovizuale.
În conformitate cu prevederile Codului serviciilor media audiovizuale, adoptat prin Legea nr.174 din 8.11.2018, Consiliul Audiovizualului
DECIDE:
1. A admite petiţia f/nr.din 22.07.2019, parvenită din partea companiei "Content STV Media" SRL (PRO – (7) UNANIM – D. VICOL, T. BURAGA, V. COJOCARU, A. COZMA, O. GUŢUŢUI, Iu. ROŞCA şi L. VIZIRU).
2. A sancţiona cu amendă în mărime de 10.000 de lei "TV REPUBLICA" SRL, fondatoarea studioului TV "TV Republica", conform dispoziţiei art.84 alin.(6) lit.d) din Codul serviciilor media audiovizuale, pentru comiterea repetată a încălcărilor prevăzute la art.84 alin.(5) prin omiterea prezentării, la solicitarea Consiliului Audiovizualului, a contractului încheiat cu deţinătorii dreptului de autor şi a drepturilor conexe pentru postul de televiziune Шансон ТВ (PRO – (6) – D. VICOL, T. BURAGA, V. COJOCARU, A. COZMA, Iu. ROŞCA şi L. VIZIRU; CONTRA – (1) – O. GUŢUŢUI).
2.1. În conformitate cu prevederile art.84 alin.(11) şi (13) din Codul serviciilor media audiovizuale al Republicii Moldova, "TV REPUBLICA" SRL este obligată să difuzeze textul sancţiunii periodic timp de 24 de ore de la data adoptării deciziei privind aplicarea sancţiunii:
"Consiliul Audiovizualului a sancţionat cu amendă în valoare de 10.000 de lei "TV REPUBLICA" SRL, fondatoarea studioului de televiziune "TV Republica", pentru omiterea prezentării, la solicitarea Consiliului Audiovizualului, a contractului încheiat cu deţinătorii dreptului de autor şi a drepturilor conexe pentru postul de televiziune Шансон ТВ".
2.2. "TV REPUBLICA" SRL va prezenta, în termen de 48 de ore de la aducerea la cunoştinţă a prezentei decizii, un raport despre executarea pct.2.1 al deciziei respective, care va include data şi ora difuzării textului sancţiunii.
2.3. Distribuitorul de servicii media "TV REPUBLICA" SRL va prezenta dovada achitării amenzii în termen de 30 de zile din momentul publicării prezentei decizii în Monitorul Oficial.
2.4. Datele bancare pentru achitarea amenzii:
Cod fiscal: 1006601000037
Beneficiar: Ministerul Finanţelor – Trezoreria de Stat
Adresa băncii: mun. Chişinău, str. Constantin Tănase, 7
Codul IBAN: MDXXTR G AAA 143111 LLLL 0000
"XX" – codul de control, care se formează conform Anexei nr.4 la Hotărârea Consiliului de administraţie al Băncii Naţionale a Moldovei nr.157 din 1 august 2013 "Regulamentul cu privire la Transferul de credit" (cod numeric);
"LLLL" – cod ce descifrează codul localităţii conform CUATM (cod numeric).
3. În conformitate cu prevederile art.84 alin.(15) din Codul serviciilor media audiovizuale, prezenta decizie devine executorie de la data publicării şi poate fi atacată în instanţa de judecată (Judecătoria Chişinău, sediul Râşcani, adresa: mun. Chişinău, str. Kiev nr.3) de către distribuitorul de servicii media sancţionat, în termen de 30 de zile din momentul aducerii la cunoştinţă a prezentei decizii.
4. Controlul asupra executării prezentei decizii îl exercită Direcţia control şi digitalizare şi Serviciul Economie, Finanţe şi Evidenţă Contabilă.
5. Prezenta decizie intră în vigoare la data adoptării şi va fi publicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova şi pe pagina web a Consiliului Audiovizualului.
| PREŞEDINTELE | |
| CONSILIULUI AUDIOVIZUALULUI | Dragoş VICOL |
| Nr.40/128. Chişinău, 6 septembrie 2019. | |