BIZLEXLegislația Republicii Moldova
Cuprins
Acte judiciare

Decizie nr.42/244 din 20.12.2021 cu privire la examinarea demersului Curţii Constituţionale nr.PCC-01/78a/651 din 18 noiembrie 2021

Tipul documentului
Acte judiciare
Data adoptării
20.12.2021

CONSILIUL AUDIOVIZUALULUI

D E C I Z I E

cu privire la examinarea demersului Curţii Constituţionale

nr. PCC-01/78a/651 din 18 noiembrie 2021

nr. 42/244  din  20.12.2021

 (în vigoare 20.12.2021) 

Monitorul Oficial al R. Moldova nr.1-5 art.13 din 07.01.2022

* * *

La data de 18 noiembrie 2021, pe adresa Consiliului Audiovizualului a parvenit demersul Curţii Constituţionale nr.PCC-01/78a/651 din aceeaşi dată, prin care a fost solicitată opinia Consiliului Audiovizualului asupra sesizării privind excepţia de neconstituţionalitate a textului "şi funcţionează sub formă de societăţi comerciale" din art.28 alin.(1) din Codul serviciilor media audiovizuale, înaintată de deputatul în Parlamentul Republicii Moldova, dl Sergiu Litvinenco.

Ca urmare a examinării sesizării sus-menţionate, Consiliul Audiovizualului comunică următoarele.

La capitolul II al acestei sesizări "II – OBIECTULUI SESIZĂRII", se menţionează: "Prezenta sesizare are ca obiect exercitarea controlului constituţionalităţii textului "şi funcţionează sub formă de societăţi comerciale" din art.28 alin.(1) al Codului serviciilor media audiovizuale al Republicii Moldova nr.174 din 08.11.2018" şi la capitolul "V – CERINŢELE AUTORULUI SESIZĂRII" se solicită: "exercitarea controlului constituţionalităţii şi declararea neconstituţionalităţii textului "şi funcţionează sub formă de societăţi comerciale" din art.28 alin.(1) al Codului serviciilor media audiovizuale al Republicii Moldova nr.174 din 08.11.2018".

Astfel, cu referire la solicitarea privind controlul constituţionalităţii a textului "şi funcţionează sub formă de societăţi comerciale" din art.28 alin.(1) al Codului serviciilor media audiovizuale al Republicii Moldova nr.174 din 08.11.2018" susţinem următoarele.

Respectiv, din norma legală citată mai sus rezultă că activitatea de furnizor privat de servicii media poate fi desfăşurată doar de către societăţile comerciale, ceea ce defavorizează organizaţiile necomerciale, obşteşti în vederea constituirii, menţinerii şi dezvoltării serviciilor media audiovizuale.

În acest sens, accentuăm că în conformitate cu prevederile art.6 alin.(2) din Legea cu privire la organizaţiile necomerciale nr.86/2020: "În vederea realizării scopurilor sale statutare, organizaţia necomercială poate desfăşura orice gen de activitate neinterzisă de lege. Organizaţia necomercială este în drept să desfăşoare activitate economică, inclusiv de antreprenoriat social. Activitatea economică poate fi exercitată fie nemijlocit de către organizaţia necomercială, fie prin constituirea persoanelor juridice cu scop lucrativ. Activitatea organizaţiei necomerciale care, conform legii, este supusă licenţierii poate fi practicată doar după obţinerea licenţei".

Totodată, potrivit art.302 din Codul civil nr.1107/2002: "Organizaţia necomercială este în drept să desfăşoare activitate economică. Activitatea economică poate fi exercitată nemijlocit de către organizaţia necomercială sau prin constituirea, în condiţiile legii, a persoanelor juridice cu scop lucrativ".

Mai mult, în conformitate cu prevederile Directivei serviciilor mass-media audiovizuale 2010/13/UE: "furnizor de servicii mass-media" înseamnă persoana fizică sau juridică având responsabilitate editorială pentru alegerea conţinutului audiovizual al serviciului mass-media audiovizual şi care stabileşte modul de organizare a acestuia".

Respectiv, din cele relatate mai sus rezultă expres faptul că sintagma "şi funcţionează sub formă de societăţi comerciale" din art.28 alin.(1) al Codului serviciilor media audiovizuale ar limita dreptul societăţilor necomerciale de a constitui, menţine şi dezvolta servicii media audiovizuale şi ar prejudicia 13 societăţi necomerciale din domeniul audiovizual care activează sub jurisdicţia Republicii Moldova, dintre care 8 deţin posturi de radio şi 5 – posturi de televiziune, ale căror licenţe de emisie au fost eliberate până la intrarea în vigoare a Codului serviciilor media audiovizuale nr.174/2018 la data de 1 ianuarie 2019.

Astfel, reieşind din cele relatate supra considerăm întemeiată sesizarea nr.78a/2021 privind controlul constituţionalităţii textului "şi funcţionează sub formă de societăţi comerciale" din art.28 alin.(1) din Codul serviciilor media audiovizuale nr.174/2018 şi considerăm că textul din alin.(1) ar trebui ajustat prin excluderea sintagmei "sub formă de societăţi comerciale" sau completat astfel încât să se poată stabili expres că furnizorii de servicii media se pot organiza sub forma cunoscutelor tipuri de societăţi comerciale, cât şi sub forma diverselor tipuri de organizaţii necomerciale, fundaţii sau asociaţii fără scop patrimonial.

Totodată, în sesizarea Curţii Constituţionale a fost solicitată opinia Consiliului Audiovizualului cu privire la existenţa unui tratament diferenţiat între societăţile comerciale şi organizaţiile necomerciale în privinţa posibilităţii de a fonda furnizori de servicii media audiovizuale şi, în cazul afirmativ, dacă acest tratament diferenţiat este justificativ în mod obiectiv şi rezonabil.

În acest sens, Consiliul Audiovizualului consideră că sintagma "şi funcţionează sub formă de societăţi comerciale" din art.28 alin.(1) al Codului serviciilor media audiovizuale ar presupune un anumit tratament diferenţiat între societăţile comerciale şi organizaţiile necomerciale în ceea ce ţine de posibilitatea de a fonda furnizori de servicii media audiovizuale, deoarece conform prevederilor Legii cu privire la organizaţiile necomerciale nr.86/2020 şi ale Codului civil al Republicii Moldova nr.1107/2002, organizaţiile necomerciale sunt în drept să desfăşoare activitate economică şi, respectiv, pot constitui un furnizor de servicii media audiovizuale, iar prevederea legală de la art.28 alin.(1) din Codul serviciilor media audiovizuale, a cărei neconstituţionalitate se invocă, ar limita nejustificativ acest drept al societăţilor necomerciale.

În cadrul dezbaterilor publice, membrul Consiliului Audiovizualului, Eugeniu Rîbca, a menţionat că domeniul serviciilor media audiovizuale este un domeniu al afacerilor şi, respectiv, statul are dreptul să instituie anumite reglementări şi anumite excepţii în acest domeniu, inclusiv în ceea ce priveşte forma de organizare a furnizorilor de servicii media.

Ca urmare a dezbaterilor publice, în temeiul prevederilor art.73-75 din Codul serviciilor media audiovizuale nr.174 din 08.11.2018, Consiliul Audiovizualului

DECIDE:

1. A aproba şi a prezenta Curţii Constituţionale a Republicii Moldova opinia asupra sesizării nr.78a/2021, conform Anexei (PRO (6) – L. VIŢU-EŞANU, A. GONŢA, T. CRESTENCO, O. DABIJA, R. MIHALEVSCHI şi L. TUREA; CONTRA (1) – E. RÎBCA).

2. Controlul asupra executării prezentei decizii îl exercită Direcţia juridică şi reglementări.

3. Prezenta decizie intră în vigoare la momentul adoptării şi va fi publicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova şi pe pagina web a Consiliului Audiovizualului.