Decizie nr.42 din 14.05.2024 de inadmisibilitate a sesizării nr.244g/2023 privind excepţia de neconstituţionalitate a unor prevederi din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei "Moldsilva", structurii şi efectivului-limită ale aparatului central al acesteia, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.150 din 2 martie 2010 (modificarea atribuţiilor directorului Agenţiei "Moldsilva" (II))
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
D E C I Z I E
de inadmisibilitate a sesizării nr.244g/2023 privind excepţia de neconstituţionalitate
a unor prevederi din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei
"Moldsilva", structurii şi efectivului-limită ale aparatului central al acesteia,
aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 150 din 2 martie 2010
(modificarea atribuţiilor directorului Agenţiei "Moldsilva" (II))
nr. 42 din 14.05.2024
(în vigoare 14.05.2024)
Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 238-240 art. 87 din 06.06.2024
* * *
Curtea Constituţională, judecând în componenţa:
dnei Domnica MANOLE, Preşedinte,
dnei Viorica PUICA,
dlui Nicolae ROŞCA,
dnei Liuba ŞOVA,
dlui Serghei ŢURCAN,
dlui Vladimir ŢURCAN, judecători,
cu participarea dnei Sorina Munteanu, asistent judiciar,
Având în vedere sesizarea înregistrată la 7 noiembrie 2023,
Examinând admisibilitatea sesizării menţionate,
Având în vedere actele şi lucrările dosarului,
Deliberând la 14 mai 2024, în camera de consiliu,
Pronunţă următoarea decizie:
PROCEDURA
1. La originea cauzei se află sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor de la punctul 12 subpunctul 6) lit.f) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei "Moldsilva", structurii şi efectivului-limită ale aparatului central al acesteia, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.150 din 2 martie 2010, în redactarea Hotărârii Guvernului nr.560 din 31 iulie 2020, ridicată de dl avocat Alexandru Macar, în interesele dlui Grigore Graur, reclamant în dosarul nr.2-1373/2022, pendinte la Judecătoria Hînceşti, sediul central.
2. Sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate a fost trimisă la Curtea Constituţională de dl judecător Emil Bulat, pe baza articolului 135 alin.(1) lit.a) şi lit.g) din Constituţie.
ÎN FAPT
A. Circumstanţele litigiului principal
3. La 30 aprilie 2020, ÎS "Întreprinderea pentru Silvicultură Hânceşti-Silva" l-a angajat pe dl Grigore Graur în calitate de şef al ocolului silvic Bozieni. La 2 noiembrie 2020, dl Grigore Graur şi Agenţia "Moldsilva" au semnat un acord de modificare a contractului individual de muncă, prin care angajatorul precedent a fost substituit cu Agenţia "Moldsilva", în conformitate cu Hotărârea Guvernului nr.560 din 31 iulie 2020.
4. Ulterior, prin ordinul Agenţiei "Moldsilva" din 25 iulie 2022, dl Grigore Graur a fost concediat. Dl Grigore Graur a formulat o cerere de chemare în judecată împotriva ÎS "Întreprinderea pentru Silvicultură Hânceşti-Silva" şi Agenţiei "Moldsilva", solicitând anularea ordinului de concediere, restabilirea în funcţie şi încasarea prejudiciului moral.
5. În cadrul examinării cauzei în instanţă, dl avocat Alexandru Macar a ridicat, în interesele dlui Grigore Graur, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor din punctul 12 subpunctul 6) lit.f) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei "Moldsilva", structurii şi efectivului-limită ale aparatului central al acesteia, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.150 din 2 martie 2010, în redacţia Hotărârii Guvernului nr.560 din 31 iulie 2020.
6. Prin încheierea din 27 septembrie 2023, Judecătoria Hânceşti a admis ridicarea excepţiei de neconstituţionalitate şi a trimis, în acest sens, o sesizare la Curtea Constituţională.
B. Legislaţia pertinentă
7. Prevederile relevante ale Constituţiei sunt următoarele:
Articolul 43
Dreptul la muncă şi la protecţia muncii
"(1) Orice persoană are dreptul la muncă, la libera alegere a muncii, la condiţii echitabile şi satisfăcătoare de muncă, precum şi la protecţia împotriva şomajului.
(2) Salariaţii au dreptul la protecţia muncii. Măsurile de protecţie privesc securitatea şi igiena muncii, regimul de muncă al femeilor şi al tinerilor, instituirea unui salariu minim pe economie, repaosul săptămânal, concediul de odihnă plătit, prestarea muncii în condiţii grele, precum şi alte situaţii specifice.
[…]"
Articolul 72
Categorii de legi
"[…]
(3) Prin lege organică se reglementează:
j) regimul general privind raporturile de muncă, sindicatele şi protecţia socială;
[…]"
Articolul 102
Actele Guvernului
"(1) Guvernul adoptă hotărîri, ordonanţe şi dispoziţii.
(2) Hotărîrile se adoptă pentru organizarea executării legilor.
[…]"
8. Prevederile relevante ale Regulamentului privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei "Moldsilva", structurii şi efectivului-limită ale aparatului central al acesteia, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.150 din 2 martie 2010, în redactarea Hotărârii Guvernului nr.560 din 31 iulie 2020, sunt următoarele:
III. ORGANIZAREA ACTIVITĂŢII AGENŢIEI, CONDUCEREA
12. Directorul:
[…]
6) numeşte, eliberează din funcţie, încheie, modifică, suspendă, reziliază contractele de muncă cu personalul entităţilor din subordine, după cum urmează:
în întreprinderile de stat:
[…]
f) şefii de ocoale silvice;
[…]"
ÎN DREPT
A. Argumentele autorului excepţiei de neconstituţionalitate
9. Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că prevederile contestate care stabilesc competenţa directorului Agenţiei "Moldsilva" de a angaja şi elibera din funcţie şefii de ocoale silvice din întreprinderile de stat sunt contrare articolelor 72 şi 102 din Constituţie. Autorul excepţiei consideră că acestea fac parte din reglementările generale obligatorii din sfera dreptului muncii care nu pot fi adoptate de către Guvern.
10. De asemenea, autorul sesizării susţine că dispoziţiile contestate încalcă dreptul la muncă al şefilor de ocoale silvice din întreprinderile de stat, drept garantat de articolul 43 din Constituţie, pentru că iniţial contractul individual de muncă a fost încheiat cu ÎS "Întreprinderea pentru Silvicultură Hânceşti-Silva".
11. Autorul excepţiei pretinde că dispoziţiile contestate, introduse prin Hotărârea Guvernului nr.560 din 31 iulie 2020, contravin unor prevederi din Codul civil, Codul muncii, Legea cu privire la Guvern şi din Legea cu privire la întreprinderea de stat şi întreprinderea municipală.
12. În acest context, autorul sesizării îi solicită Curţii să verifice constituţionalitatea dispoziţiilor contestate prin prisma articolelor 43, 72 şi 102 din Constituţie.
B. Aprecierea Curţii
13. Examinând admisibilitatea sesizării privind excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată următoarele.
14. Excepţia de neconstituţionalitate, ridicată de dl avocat Alexandru Macar în interesele unei părţi într-un proces pendinte la instanţa de drept comun, este formulată de subiectul căruia i s-a conferit acest drept, pe baza articolului 135 alin.(1) literele a) şi g) din Constituţie.
15. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile de la punctul 12 subpunctul 6) lit.f) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei "Moldsilva", structurii şi efectivului-limită ale aparatului central al acesteia, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.150 din 2 martie 2010, în redactarea Hotărârii Guvernului nr.560 din 31 iulie 2020.
16. Curtea reţine că, în conformitate cu articolul 135 alin.(1) lit.a) din Constituţie, controlul constituţionalităţii hotărârilor Guvernului ţine de competenţa Curţii Constituţionale. Totodată, hotărârile Guvernului se supun şi controlului de legalitate, care ţine de competenţa instanţelor de judecată. Astfel, atunci când din argumentele autorului rezultă că acesta solicită, de fapt, un control de legalitate al unei hotărâri a Guvernului (e.g., că hotărârea Guvernului contravine unei legi), nu unul de constituţionalitate (e.g., că hotărârea Guvernului contravine unei norme constituţionale), Curtea Constituţională declară sesizarea inadmisibilă (a se vedea DCC nr.171 din 4 noiembrie 2021, § 13 şi jurisprudenţa citată acolo). În această cauză, autorul excepţiei a invocat atât critici de legalitate, cât şi critici care se raportează la pretinsa încălcare a unor prevederi din Constituţie. Având în vedere cele menţionate, Curtea va reţine spre examinare doar criticile raportate la Constituţie.
17. Curtea observă că anterior a fost sesizată să se pronunţe cu privire la constituţionalitatea prevederilor contestate, însă a respins sesizarea pentru că autorul a ridicat excepţia în interesul unui terţ (a se vedea DCC nr.83 din 20 iulie 2023). În acest caz, de vreme ce excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de către reclamant în aceeaşi cauză civilă referitoare la anularea ordinului de eliberare din funcţie, Curtea va examina argumentele prezentate de către autorul sesizării. Curtea admite că instanţa de fond ar putea aplica prevederile contestate în cauza pe care o examinează.
18. Curtea notează că o altă condiţie obligatorie pentru ca excepţia de neconstituţionalitate să poată fi examinată în fond este incidenţa unui drept fundamental invocat de autor. Astfel, Curtea va examina dacă problemele de drept ridicate de autorul sesizării fac incidente dispoziţiile constituţionale invocate (a se vedea DCC nr.47 din 27 aprilie 2023, § 16).
19. Sub acest aspect, Curtea observă că autorul sesizării a susţinut că prevederile contestate sunt contrare articolelor 43 (dreptul la muncă şi la protecţia muncii), 72 (categoriile de legi adoptate de Parlament) şi 102 (actele Guvernului) din Constituţie.
20. Cu privire la incidenţa articolelor 72 şi 102 din Constituţie, Curtea reţine că Guvernul poate reglementa modul de executare a legilor adoptate de Parlament numai în limitele constituţionale. Curtea notează că prin hotărârile Guvernului pot fi dispuse măsuri organizatorice, financiare, instituţionale sau sancţionatorii în vederea stabilirii cadrului necesar şi realizării dispoziţiilor legale. Guvernul nu are competenţă normativă primară, fiind abilitat să acţioneze numai în executarea actelor legislative (a se vedea DCC nr.132 din 5 decembrie 2019, § 22). Hotărârile Guvernului pot fi adoptate în cazul în care sunt prevăzute de actul legislativ, însă nimic nu împiedică adoptarea lor în cazul în care executarea legii le face necesare (a se vedea DCC nr.7 din 20 ianuarie 2022, § 35).
21. Curtea reţine că prin adoptarea Hotărârii nr.560 din 31 iulie 2020, Guvernul i-a atribuit Directorului general al Agenţiei "Moldsilva" competenţe de numire, eliberare din funcţie, încheiere, modificare, suspendare şi reziliere a contractelor de muncă cu personalul entităţilor din subordine, inclusiv cu şefii ocoalelor silvice din componenţa întreprinderii de stat.
22. Curtea observă că din preambulul Hotărârii Guvernului nr.560 din 31 iulie 2020 rezultă că la adoptarea prevederilor contestate Guvernul s-a bazat pe prevederile articolului 7 literele b) şi e) din Legea cu privire la Guvern nr.136 din 7 iulie 2017, care îi permit să stabilească modul de organizare şi funcţionare, domeniile de activitate, structura şi efectivul-limită ale ministerelor, ale altor autorităţi administrative centrale subordonate Guvernului şi ale structurilor organizaţionale din sfera lor de competenţă, să coordoneze şi să verifice activitatea acestora, să decidă asupra constituirii, reorganizării şi dizolvării structurilor organizaţionale din sfera de competenţă a ministerelor şi altor autorităţi administrative subordonate Guvernului. De asemenea, Guvernul s-a bazat şi pe prevederile articolului 15 alineatele (1) şi (7) din Legea privind administraţia publică centrală de specialitate nr.98 din 4 mai 2012 care îi permit Guvernului să reglementeze misiunea, funcţiile de bază, atribuţiile principale, competenţele generale şi alte chestiuni privind organizarea activităţii autorităţilor administrative din subordinea ministerelor.
23. Astfel, Curtea consideră că prin adoptarea prevederilor contestate Guvernul nu a acţionat ultra vires, rămânând în sfera competenţelor sale constituţionale. Prin urmare, prevederile contestate nu afectează articolele 72 alineatul (3) lit.j) şi 102 alin.(2) din Constituţie.
24. Referitor la incidenţa articolului 43 din Constituţie, Curtea notează că dreptul garantat de acest articol nu este afectat, de vreme ce dispoziţiile normative criticate trebuie aplicate împreună cu garanţiile procedurale existente în celelalte legi aplicabile (e.g. Codul muncii).
25. Curtea constată că sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă şi nu poate fi acceptată pentru examinare în fond.
Din aceste motive, în baza articolelor 135 alin.(1) literele a) şi g), 140 alin.(2) din Constituţie, 26 alin.(1) din Legea cu privire la Curtea Constituţională, 61 alin.(3) şi 64 din Codul jurisdicţiei constituţionale, Curtea Constituţională
DECIDE:
1. Se declară inadmisibilă excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor de la punctul 12 subpunctul 6) lit.f) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei "Moldsilva", structurii şi efectivului-limită ale aparatului central al acesteia, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.150 din 2 martie 2010, în redactarea Hotărârii Guvernului nr.560 din 31 iulie 2020, ridicată de dl avocat Alexandru Macar, în interesele dlui Grigore Graur, în dosarul nr.2-1373/2022, pendinte la Judecătoria Hânceşti, sediul central.
2. Prezenta decizie este definitivă, nu poate fi supusă niciunei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.
| PREŞEDINTE | Domnica MANOLE |
| Nr.42. Chişinău, 14 mai 2024. | |