Decizie nr.43 din 14.05.2024 de inadmisibilitate a sesizării nr.186g/2023 privind excepţia de neconstituţionalitate a articolului 329 din Codul penal şi a unor prevederi din Codul contravenţional (omisiunea reglementării neglijenţei în serviciu care a cauzat daune în proporţii considerabile drepturilor nepatrimoniale ale persoanei fizice)

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

D E C I Z I E

de inadmisibilitate a sesizării nr.186g/2023 privind excepţia de neconstituţionalitate

a articolului 329 din Codul penal şi a unor prevederi din Codul contravenţional

(omisiunea reglementării neglijenţei în serviciu care a cauzat

daune în proporţii considerabile drepturilor

nepatrimoniale ale persoanei fizice)

nr. 43  din  14.05.2024

 (în vigoare 14.05.2024) 

Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 238-240 art. 88 din 06.06.2024

* * *

Curtea Constituţională, judecând în componenţa:

dnei Domnica MANOLE, Preşedinte,

dnei Viorica PUICA,

dlui Nicolae ROŞCA,

dnei Liuba ŞOVA,

dlui Serghei ŢURCAN,

dlui Vladimir ŢURCAN, judecători,

cu participarea dnei Cristina Chihai, asistent judiciar,

Având în vedere sesizarea înregistrată la 1 august 2023,

Examinând admisibilitatea sesizării menţionate,

Având în vedere actele şi lucrările dosarului,

Deliberând la 14 mai 2024, în camera de consiliu,

Pronunţă următoarea decizie:

PROCEDURA

1. La originea cauzei se află sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate a articolului 329 din Codul penal şi a articolului 16 alin.(6) lit.c) coroborat cu Capitolul XVI din Codul contravenţional din perspectiva omisiunii reglementării neglijenţei în serviciu care a cauzat daune în proporţii considerabile drepturilor nepatrimoniale ale persoanei fizice, ridicată de dna Elena Donos şi dl Tudor Donos, în dosarul nr.10-165/2022, pendinte la Judecătoria Bălţi, sediul central.

2. Sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate a fost trimisă la Curtea Constituţională de dl judecător Vitalie Moroşanu de la Judecătoria Bălţi, sediul central, pe baza articolului 135 alin.(1) literele a) şi g) din Constituţie.

ÎN FAPT

A. Circumstanţele litigiului principal

3. Circumstanţele litigiului principal, aşa cum au fost formulate de autorii excepţiei, pot fi rezumate după cum urmează.

4. Dl Tudor Donos a sesizat Procuratura Anticorupţie despre comiterea de către o persoană terţă a presupuselor infracţiuni de muncă forţată, abuz de serviciu, depăşirea atribuţiilor de serviciu, neglijenţă în serviciu şi fals în acte publice (articolele 168 alin.(2) lit.d), 327, 328, 329 şi 332 din Codul penal).

5. Prin ordonanţa din 28 septembrie 2022, Procuratura Anticorupţie, oficiul Nord, a refuzat pornirea urmăririi penale pe motivul că acţiunile persoanei terţe ar constitui neglijenţă în serviciu, doar că nu s-a cauzat prejudiciu în proporţii mari, aşa cum o solicită articolul 329 din Codul penal, fiind cauzate daune în proporţii considerabile drepturilor şi intereselor dlui Tudor Donos. Această ordonanţă a fost contestată la procurorul ierarhic superior, care a fost respinsă printr-o ordonanţă din 26 octombrie 2022.

6. Dna Elena Donos şi dl Tudor Donos au formulat o plângere la judecătorul de instrucţie împotriva acestei ordonanţe.

7. La 29 noiembrie 2022, dna Elena Donos şi dl Tudor Donos au ridicat excepţia de neconstituţionalitate a articolului 329 din Codul penal şi a articolului 16 alin.(6) lit.c) coroborat cu Capitolul XVI din Codul contravenţional, din perspectiva omisiunii reglementării neglijenţei în serviciu care a cauzat daune în proporţii considerabile drepturilor nepatrimoniale ale persoanei fizice.

8. Prin încheierea din 29 mai 2023, Judecătoria Bălţi a admis ridicarea excepţiei de neconstituţionalitate şi a trimis sesizarea la Curtea Constituţională, în vederea soluţionării acesteia.

B. Legislaţia pertinentă

9. Prevederile relevante ale Constituţiei sunt următoarele:

Articolul 1

Statul Republica Moldova

"[...]

(3) Republica Moldova este un stat de drept, democratic, în care demnitatea omului, drepturile şi libertăţile lui, libera dezvoltare a personalităţii umane, dreptatea şi pluralismul politic reprezintă valori supreme şi sunt garantate."

Articolul 20

Accesul liber la justiţie

"(1) Orice persoană are dreptul la satisfacţie efectivă din partea instanţelor judecătoreşti competente împotriva actelor care violează drepturile, libertăţile şi interesele sale legitime.

(2) Nici o lege nu poate îngrădi accesul la justiţie."

Articolul 23

Dreptul fiecărui om de a-şi cunoaşte

drepturile şi îndatoririle

"[...]

(2) Statul asigură dreptul fiecărui om de a-şi cunoaşte drepturile şi îndatoririle. În acest scop statul publică şi face accesibile toate legile şi alte acte normative."

Articolul 24

Dreptul la viaţă şi la integritate fizică şi psihică

"(1) Statul garantează fiecărui om dreptul la viaţă şi la integritate fizică şi psihică.

(2) Nimeni nu va fi supus la torturi, nici la pedepse sau tratamente crude, inumane ori degradante.

(3) Pedeapsa cu moartea este abolită. Nimeni nu poate fi condamnat la o asemenea pedeapsă şi nici executat."

Articolul 28

Viaţa intimă, familială şi privată

"Statul respectă şi ocroteşte viaţa intimă, familială şi privată."

Articolul 54

Restrângerea exerciţiului unor drepturi

sau al unor libertăţi

"(1) În Republica Moldova nu pot fi adoptate legi care ar suprima sau ar diminua drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului şi cetăţeanului.

(2) Exerciţiul drepturilor şi libertăţilor nu poate fi supus altor restrângeri decât celor prevăzute de lege, care corespund normelor unanim recunoscute ale dreptului internaţional şi sunt necesare în interesele securităţii naţionale, integrităţii teritoriale, bunăstării economice a ţării, ordinii publice, în scopul prevenirii tulburărilor în masă şi infracţiunilor, protejării drepturilor, libertăţilor şi demnităţii altor persoane, împiedicării divulgării informaţiilor confidenţiale sau garantării autorităţii şi imparţialităţii justiţiei.

(3) Prevederile alineatului (2) nu admit restrângerea drepturilor proclamate în articolele 20-24.

(4) Restrângerea trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o şi nu poate atinge existenţa dreptului sau a libertăţii."

10. Prevederile relevante ale Codului penal, adoptat prin Legea nr.985 din 18 aprilie 2002, sunt următoarele:

Articolul 329

Neglijenţa în serviciu

"(1) Neîndeplinirea sau îndeplinirea necorespunzătoare de către o persoană publică a obligaţiilor de serviciu ca rezultat al unei atitudini neglijente sau neconştiincioase faţă de ele, dacă aceasta a cauzat daune în proporţii mari drepturilor şi intereselor ocrotite de lege ale persoanelor fizice sau juridice,

se pedepseşte cu amendă în mărime de până la 850 unităţi convenţionale sau cu închisoare de până la 2 ani, în ambele cazuri cu (sau fără) privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 2 la 5 ani.

[...]."

11. Prevederile relevante ale Codului contravenţional, adoptat prin Legea nr.218 din 24 octombrie 2008, sunt următoarele:

Articolul 16

Răspunderea contravenţională a persoanei fizice

"[...]

(6) Persoana cu funcţie de răspundere (persoană căreia, într-o întreprindere, instituţie, organizaţie, indiferent de tipul de proprietate şi forma juridică de organizare, într-o autoritate publică centrală sau locală, i se acordă, permanent sau provizoriu, prin lege, prin numire, alegere sau în virtutea unei însărcinări, anumite drepturi şi obligaţii în vederea exercitării funcţiilor autorităţii publice sau a acţiunilor administrative de dispoziţie, organizatorice ori economice) este pasibilă de răspundere contravenţională pentru săvârşirea unei fapte prevăzute de prezentul cod în cazul:

a) folosirii intenţionate a atribuţiilor sale contrar obligaţiilor de serviciu;

b) depăşirii vădite a drepturilor şi atribuţiilor acordate prin lege;

c) neîndeplinirii sau îndeplinirii necorespunzătoare a obligaţiilor de serviciu.

[...]."

ÎN DREPT

A. Argumentele autorilor excepţiei de neconstituţionalitate

12. Autorii excepţiei susţin că, potrivit articolului 329 alin.(1) din Codul penal, elementul obiectiv obligatoriu pentru încadrarea faptei în infracţiune de neglijenţă în serviciu este cauzarea prejudiciului în proporţii mari drepturilor şi intereselor legitime ale persoanei fizice. În cazul cauzării daunelor în proporţii considerabile, fapta nu va fi calificată ca infracţiune de neglijenţă în serviciu. Totodată, Codul contravenţional nu sancţionează fapta de neglijenţă în serviciu. În aceste condiţii, persoana care nu a îndeplinit obligaţiile de serviciu sau a îndeplinit necorespunzător aceste obligaţii şi, concomitent, a cauzat prejudicii în proporţii considerabile drepturilor nepatrimoniale ale persoanei fizice nu va fi trasă la răspundere penală sau contravenţională. Aşadar, autorii excepţiei scot în evidenţă omisiunea de a sancţiona fapta de neglijenţă în serviciu prin care s-au cauzat daune considerabile drepturilor nepatrimoniale şi intereselor persoanei.

13. Prin urmare, autorii excepţiei pretind că victima faptei de neîndeplinire sau îndeplinire necorespunzătoare de către o persoană publică a obligaţiilor de serviciu, dacă aceasta a cauzat daune în proporţii considerabile drepturilor nepatrimoniale ale victimei, nu se bucură de o satisfacţie efectivă din partea instanţelor judecătoreşti, în sensul articolului 20 din Constituţie. Autorii excepţiei afirmă că prevederile contestate contravin articolelor 1 alin.(3), 20, 23 şi 54 din Constituţie, precum şi articolelor 8 şi 13 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

B. Aprecierea Curţii

14. Examinând admisibilitatea sesizării privind excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată următoarele.

15. În conformitate cu articolul 135 alin.(1) lit.a) din Constituţie, controlul constituţionalităţii legilor, în prezenta cauză a unor prevederi din Codul penal şi din Codul contravenţional, ţine de competenţa Curţii Constituţionale.

16. Sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de părţi în proces şi este formulată de subiectele cărora li s-a acordat acest drept, pe baza articolului 135 alin.(1) literele a) şi g) din Constituţie.

17. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată într-o cauză care are ca obiect examinarea unei cereri împotriva unei ordonanţe a procurorului de refuz al pornirii urmăririi penale pentru neglijenţă în serviciu. Curtea admite că judecătorul de instrucţie ar putea aplica prevederile contestate la examinarea cauzei în care a fost ridicată excepţia de neconstituţionalitate.

18. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl reprezintă articolul 329 din Codul penal şi articolul 16 alin.(6) lit.c) coroborat cu Capitolul XVI din Codul contravenţional din perspectiva omisiunii reglementării neglijenţei în serviciu care a cauzat daune în proporţii considerabile drepturilor nepatrimoniale ale persoanei fizice. Prevederile menţionate nu au mai făcut obiect al controlului de constituţionalitate sub aspectul contestat de autorii excepţiei.

19. Autorii excepţiei susţin că omisiunea menţionată contravine articolelor 1 alin.(3) (preeminenţa dreptului), 20 (accesul liber la justiţie), 23 (calitatea legii) şi 54 (restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi) din Constituţie. Având în vedere că în argumentele din sesizare autorii au invocat şi incidenţa articolelor 8 (dreptul la respectarea vieţii private şi de familie) şi 13 (dreptul la un remediu efectiv) din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, Curtea va examina şi incidenţa articolelor 24 (dreptul la viaţă şi la integritate fizică şi psihică) şi 28 (viaţa intimă, familială şi privată) din Constituţie.

20. Referitor la pretinsa încălcare a articolului 20 din Constituţie, Curtea observă că potenţiala victimă a unei infracţiuni poate formula o plângere la organul de urmărire penală, care este obligat să o primească şi să o examineze (a se vedea articolele 263 şi 265 din Codul de procedură penală). În cazul în care organul de urmărire penală refuză să primească plângerea şi să pornească urmărirea penală persoana are dreptul de a contesta acest refuz la procurorul/procurorul ierarhic superior, conform procedurii stabilite de articolele 298-299² din Codul de procedură penală. De asemenea, în cazul în care persoana nu este de acord cu rezultatul examinării plângerii sale de către procuror sau nu a primit răspuns de la procuror la plângerea sa în termenul prevăzut de lege, articolul 313 din Codul de procedură penală le permite persoanelor afectate să formuleze o plângere în faţa judecătorului de instrucţie. La rândul său, judecătorul de instrucţie are competenţa deplină de a verifica legalitatea/ilegalitatea acţiunilor şi a actelor procurorului şi de a-l obliga să lichideze încălcările drepturilor şi libertăţilor persoanei care a formulat plângerea.

21. În aceste condiţii, Curtea consideră că omisiunea legislativă adusă în discuţie de autorii excepţiei nu limitează competenţa organului de urmărire penală şi a judecătorului de instrucţie de a examina plângerile formulate de potenţialele victime ale faptelor ilicite. Prin urmare, Curtea nu reţine incidenţa articolului 20 din Constituţie în prezenta cauză.

22. Cu privire la articolul 54 din Constituţie, Curtea notează că acesta nu are o aplicabilitate de sine stătătoare. Pentru a fi aplicabil, autorii excepţiei trebuie să demonstreze existenţa unei ingerinţe în drepturile fundamentale garantate de Constituţie (a se vedea HCC nr.5 din 14 februarie 2023, § 41; DCC nr.15 din 16 februarie 2023, § 19).

23. Referitor la incidenţa articolelor 24 şi 28 din Constituţie, Curtea reţine următoarele.

24. Curtea Europeană a notat în repetate rânduri că statele au obligaţia pozitivă în temeiul Convenţiei de a incrimina omorul, faptele violente contra minorilor, violenţa în familie, relele tratamente, faptele de viol (a se vedea, mutatis mutandis, X şi alţii v. Bulgaria [MC], 2 februarie 2021, §§ 179-180; V. v. Cehia, 7 decembrie 2023, § 82; Vučković v. Croaţia, 12 decembrie 2023, § 50; X v. Grecia, 13 februarie 2024, §§ 66-67).

25. În aceste cazuri, Curtea Europeană a stabilit, în primul rând, obligaţia statului de a institui un cadru legislativ care să protejeze în mod adecvat persoanele de încălcări ale integrităţii lor fizice şi psihologice, în special, în cazurile cele mai grave, prin adoptarea unor dispoziţii de drept penal şi aplicarea lor efectivă în practică; în al doilea rând, în circumstanţe bine stabilite, obligaţia de a lua măsuri operaţionale pentru a proteja anumite persoane împotriva unui risc de tratament contrar acestei dispoziţii; şi, în al treilea rând, obligaţia de a desfăşura o investigaţie eficientă a acestor tratamente. În general, primele două aspecte ale acestor obligaţii pozitive sunt clasificate "de substanţă", în timp ce al treilea aspect corespunde obligaţiei "procedurale" a statului (a se vedea X şi alţii v. Bulgaria [MC], 2 februarie 2021, § 178-180; Luca v. Republica Moldova, 17 octombrie 2023, § 62; V.I. v. Republica Moldova, 26 martie 2024, § 102 şi § 123).

26. Prin prisma practicii Curţii Europene în materia obligaţiei pozitive a statului, Curtea reţine că articolul 8 din Convenţie, invocat de autorii excepţiei, coroborat cu articolele 24 şi 28 din Constituţie, nu-i impun legislatorului obligaţia de a incrimina infracţiunea sau contravenţia de neglijenţă în serviciu care a cauzat daune în proporţii considerabile drepturilor nepatrimoniale ale persoanei fizice. Prin urmare, Curtea nu reţine incidenţa articolelor 24 şi 28 din Constituţie în prezenta cauză.

27. Referitor la incidenţa articolelor 1 alin.(3) şi 23 din Constituţie, în jurisprudenţa sa, Curtea a notat că preeminenţa dreptului presupune, inter alia, asigurarea legalităţii şi a certitudinii juridice. Standardul calităţii legii penale substanţiale este garantat de articolele 1 alin.(3), 22 şi 23 alin.(2) din Constituţie (a se vedea, mutatis mutandis, DCC nr.97 din 12 iulie 2022, §§ 26-27; DCC nr.135 din 27 septembrie 2022, § 30).

28. În acest sens, Curtea notează că Parlamentul, în baza articolului 72 alin.(3) lit.n) din Constituţie, se bucură de o marjă discreţionară la elaborarea politicii penale naţionale, în particular atunci când decide dacă o conduită trebuie incriminată sau dacă unele fapte trebuie sancţionate penal (a se vedea DCC nr.159 din 24 noiembrie 2022, § 82; DCC nr.3 din 19 ianuarie 2023, § 22). În exercitarea competenţei de legiferare în materie penală, legislatorul are în vedere principiul ultima ratio.

29. Principiul ultima ratio sau principiul incriminării ca ultim remediu constituie o limită pentru utilizarea dreptului penal şi se manifestă, ca atare, împotriva incriminării. Acest principiu militează, în primul rând, pentru abţinerea statului de la incriminarea unor fapte. Chiar dacă conduita este prejudiciabilă pentru alţii, condiţia ultima ratio poate obstrucţiona incriminarea dacă există alternative mai puţin intruzive sau mai puţin represive. Există două aspecte ale principiului ultima ratio. Primul aspect se manifestă în afara dreptului penal şi presupune să se aibă în vedere metodele alternative de intervenţie. Primul aspect se adresează Parlamentului, autoritatea cu competenţa legiferării, şi ridică problema utilizării în general a dreptului penal în cazul comiterii unor fapte. Cel de-al doilea aspect se manifestă în interiorul dreptului penal şi presupune să se aibă în vedere stabilirea şi aplicarea unei sancţiuni mai blânde. Cel de-al doilea aspect se adresează atât Parlamentului, atunci când stabileşte limitele pedepselor, cât şi autorităţilor din sistemul justiţiei penale care cer aplicarea pedepselor şi organelor care aplică pedepsele. Al doilea aspect poate fi abordat din perspectiva proporţionalităţii în sens funcţional, adică a proporţionalităţii dintre sancţiunea prevăzută sau aplicată pentru infracţiunea comisă. El vizează limitele pedepsei şi chestiunea gradului în care trebuie aplicat dreptul penal, răspunzând dacă trebuie aplicată o pedeapsă mai aspră sau mai blândă (a se vedea DCC nr.159 din 24 noiembrie 2022, § 79).

30. În jurisprudenţa sa constantă, Curtea Constituţională a stabilit că nu poate efectua un control de constituţionalitate în privinţa unei infracţiuni din perspectiva primului aspect al principiului ultima ratio. Ea poate interveni doar din perspectiva celui de-al doilea aspect al principiului ultima ratio, efectuând, odată sesizată, testul proporţionalităţii limitelor pedepsei (a se vedea DCC nr.159 din 24 noiembrie 2022, §§ 80-82).

31. Având în vedere că autorii excepţiei nu au prezentat argumente referitoare la caracterul disproporţionat al limitelor pedepsei pentru neglijenţa în serviciu prevăzută de articolul 329 din Codul penal, Curtea nu reţine incidenţa articolelor 1 alin.(3) şi 23 alin.(2) din Constituţie. Mai mult, Curtea nu are competenţa să intervină în opţiunea legislatorului de a incrimina sau nu o faptă prejudiciabilă, atât timp cât aceasta nu contravine obligaţiilor pozitive ale statului prevăzute de articolele 2, 3 şi 8 din Convenţie în prezenta cauză.

32. Prin urmare, pe baza celor menţionate supra, Curtea constată că sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate nu întruneşte condiţiile de admisibilitate şi nu poate fi acceptată pentru examinare în fond.

Din aceste motive, pe baza articolelor 135 alin.(1) literele a) şi g), 140 alin.(2) din Constituţie, 26 alin.(1) din Legea cu privire la Curtea Constituţională, 61 alin.(3) şi 64 din Codul jurisdicţiei constituţionale, Curtea Constituţională

DECIDE:

1. Se declară inadmisibilă sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate a articolului 329 din Codul penal şi a articolului 16 alin.(6) lit.c) coroborat cu Capitolul XVI din Codul contravenţional din perspectiva omisiunii reglementării neglijenţei în serviciu care a cauzat daune în proporţii considerabile drepturilor nepatrimoniale ale persoanei fizice, ridicată de dna Elena Donos şi dl Tudor Donos, în dosarul nr.10-165/2022, pendinte la Judecătoria Bălţi, sediul central.

2. Prezenta decizie este definitivă, nu poate fi supusă niciunei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.