Decizie nr.45 din 27.04.2023 de inadmisibilitate a sesizării nr.164g/2022 privind excepţia de neconstituţionalitate a articolelor 2875 şi 2876 din Codul fiscal (impozitul pe avere)

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

D E C I Z I E

de inadmisibilitate a sesizării nr.164g/2022

privind excepţia de  neconstituţionalitate

a articolelor 287⁵ şi 287⁶ din Codul fiscal

(impozitul pe avere)

nr. 45  din  27.04.2023

 (în vigoare 27.04.2023) 

Monitorul Oficial al R. Moldova nr.168-169 art. 76 din 18.05.2023

* * *

Curtea Constituţională, judecând în componenţa:

dlui Nicolae ROŞCA, Preşedinte,

dnei Domnica MANOLE,

dnei Liuba ŞOVA,

dlui Serghei ŢURCAN,

dlui Vladimir ŢURCAN, judecători,

cu participarea dnei Sorina Munteanu, asistent judiciar,

Având în vedere sesizarea înregistrată la 20 octombrie 2022,

Examinând admisibilitatea sesizării menţionate,

Având în vedere actele şi lucrările dosarului,

Deliberând la 27 aprilie 2023, în camera de consiliu,

Pronunţă următoarea decizie:

PROCEDURA

1. La originea cauzei se află sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate a articolelor 287⁵ şi 287⁶ din Codul fiscal, adoptat prin Legea nr.1163 din 24 aprilie 1997, ridicată de dl Valeriu Isiumbeli, în dosarul nr.3a-502/2022, pendinte la Curtea de Apel Chişinău.

2. Sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate a fost trimisă la Curtea Constituţională de un complet de judecători din cadrul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii de Apel Chişinău, format din doamnele Veronica Negru şi Ecaterina Palanciuc şi domnul Anatolie Minciuna, pe baza articolului 135 alin.(1) lit.a) şi lit.g) din Constituţie.

ÎN FAPT

A. Circumstanţele litigiului principal

3. La 10 ianuarie 2021, dl Valeriu Isiumbeli a recepţionat avizul de plată a impozitului pe avere pentru anul 2020 pentru imobilul înregistrat cu drept de proprietate la 16 septembrie 2020.

4. La 4 martie 2021, dl Valeriu Isiumbeli a înaintat o acţiune în contencios administrativ împotriva Serviciului Fiscal de Stat privind anularea avizului de plată în cauză şi obligarea emiterii actului administrativ de modificare a acestuia, solicitând achitarea impozitului proporţional perioadei în care a fost înregistrat dreptul de proprietate asupra imobilului respectiv.

5. La 18 noiembrie 2021, Judecătoria Chişinău, sediul Râşcani, a respins ca neîntemeiată acţiunea înaintată împotriva Serviciului Fiscal de Stat. Dl Valeriu Isiumbeli a contestat hotărârea cu un apel.

6. În cadrul examinării cauzei în apel, dl Valeriu Isiumbeli a ridicat excepţia de neconstituţionalitate a articolelor 287⁵ şi 287⁶ din Codul fiscal.

7. Prin Încheierea din 12 octombrie 2022, Curtea de Apel Chişinău a admis ridicarea excepţiei de neconstituţionalitate şi a trimis sesizarea la Curtea Constituţională, în vederea soluţionării acesteia.

B. Legislaţia pertinentă

8. Prevederile relevante ale Constituţiei sunt următoarele:

Articolul 9

Principiile fundamentale privind proprietatea

"(1) Proprietatea este publică şi privată. Ea se constituie din bunuri materiale şi intelectuale.

(2) Proprietatea nu poate fi folosită în detrimentul drepturilor, libertăţilor şi demnităţii omului.

[…]"

Articolul 46

Dreptul la proprietate privată şi protecţia acesteia

"(1) Dreptul la proprietate privată, precum şi creanţele asupra statului, sînt garantate.

(2) Nimeni nu poate fi expropriat decât pentru o cauză de utilitate publică, stabilită potrivit legii, cu dreaptă şi prealabilă despăgubire.

(3) Averea dobândită licit nu poate fi confiscată. Caracterul licit al dobândirii se prezumă.

(4) Bunurile destinate, folosite sau rezultate din infracţiuni ori contravenţii pot fi confiscate numai în condiţiile legii.

[…]"

9. Prevederile relevante ale Codului fiscal, adoptat prin Legea nr.1163 din 24 aprilie 1997, în redactarea Legii nr.138 din 17 iunie 2016, în vigoare din 1 ianuarie 2016, sunt următoarele:

Articolul 287⁵

Perioada fiscală

"Perioada fiscală este anul calendaristic."

Articolul 287⁶

Calcularea impozitului pe avere şi avizele de plată

"Calcularea impozitului pe avere şi prezentarea avizelor de plată se realizează de către Serviciul Fiscal de Stat în termen de până la 10 decembrie pentru situaţia existentă la 1 noiembrie a anului de gestiune."

ÎN DREPT

A. Argumentele autorului excepţiei de neconstituţionalitate

10. Autorul sesizării susţine că prevederile contestate încalcă dreptul său de proprietate prin stabilirea obligaţiei de a achita impozitul pe avere pentru întregul an calendaristic, deşi dreptul de proprietate asupra imobilului a fost înregistrat la sfârşitul anului respectiv. Autorul excepţiei consideră că obligaţia de a achita impozitul pe avere apare doar din momentul înregistrării dreptului de proprietate asupra imobilului, iar la calcularea mărimii impozitului urmează a se lua în consideraţie data înregistrării dreptului de proprietate (16 septembrie 2020), nu perioada fiscală (până la data de 1 noiembrie a anului de gestiune). Astfel, autorul susţine că este supus unei duble impozitări, pentru că a achitat anterior impozitul stabilit pentru bunurile imobiliare nefinisate pentru imobilul în discuţie până la data înregistrării dreptului său de proprietate. De asemenea, autorul pretinde că cota impozitului aplicabilă în cazul său este exagerat de ridicată şi nu sunt prevăzute scutiri de la plata impozitului pentru subiectele impunerii care au atins vârsta de pensionare.

11. În acest context, autorul excepţiei pretinde că prevederile Codului fiscal de la articolele 287⁵ şi 287⁶ vin în contradicţie cu articolul 510 alin.(2) din Codul civil şi cu articolele 9 alineatele (1) şi (2) şi 46 din Constituţie.

B. Aprecierea Curţii

12. Examinând admisibilitatea sesizării privind excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată următoarele.

13. În conformitate cu articolul 135 alin.(1) lit.a) din Constituţie, controlul constituţionalităţii legilor Parlamentului, în prezenta cauză a unor prevederi din Codul fiscal, ţine de competenţa Curţii Constituţionale.

14. Curtea constată că excepţia de neconstituţionalitate, ridicată de o parte într-un proces din faţa instanţei de judecată, este formulată de subiectul căruia i s-a conferit acest drept, pe baza articolului 135 alin.(1) literele a) şi g) din Constituţie, aşa cum a fost interpretat acesta prin Hotărârea Curţii Constituţionale nr.2 din 9 februarie 2016.

15. Curtea reţine că obiectul excepţiei îl constituie prevederile articolelor 287⁵ şi 287⁶ din Codul fiscal. Prevederile articolului 287⁶ din Codul fiscal au constituit anterior obiect al controlului constituţionalităţii, dar din perspectiva altor critici (a se vedea DCC nr.96 din 19 decembrie 2016, DCC nr.93 din 21 septembrie 2017, DCC nr.130 din 2 decembrie 2019).

16. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată în faţa Curţii de Apel Chişinău într-o cauză de contencios administrativ, iniţiată de autorul sesizării. Prin urmare, Curtea notează că prevederile contestate ar putea fi aplicate în cauza în care a fost ridicată excepţia de neconstituţionalitate.

17. Autorul sesizării pretinde că prevederile contestate contravin articolelor 9 [principiile fundamentale privind proprietatea] şi 46 [dreptul la proprietate privată şi protecţia acesteia] din Constituţie.

18. Cu privire la pretinsa încălcare a articolului 9 din Constituţie, Curtea reiterează că acest articol are un caracter general şi constituie un imperativ de ordin general-obligatoriu, care stă la baza oricăror reglementări. Pentru a fi aplicabil, autorul sesizării trebuie să demonstreze existenţa unei ingerinţe în drepturile fundamentale (a se vedea DCC nr.51 din 19 aprilie 2022, § 23).

19. Cu referire la pretinsa ingerinţă în dreptul de proprietate, Curtea reţine că, potrivit articolului 132 alin.(1) din Constituţie, impozitele, taxele şi orice venituri ale bugetului de stat se stabilesc conform legii. Prin urmare, legislatorul, reglementând sfera bugetară, financiar-creditară şi fiscală, este în drept să stabilească atât statutul subiecţilor care participă la relaţiile reglementate de legislaţia fiscală, cât şi obiectul impunerii, modul de percepere, mărimea şi periodicitatea impunerii (a se vedea DCC nr.43 din 31 martie 2022, § 28 şi jurisprudenţa citată acolo). În acelaşi timp, cetăţenii au obligaţia să contribuie, prin impozite şi prin taxe, la cheltuielile publice, iar sistemul legal de impuneri trebuie să asigure aşezarea justă a sarcinilor fiscale (articolul 58 alin.(1) şi (2) din Constituţie).

20. În jurisprudenţa sa, Curtea Europeană a reţinut că statului i se acordă o marjă largă de apreciere, mai ales atunci când elaborează şi pune în aplicare o politică în domeniul fiscal, cu respectarea condiţiei echilibrului corect între interesele generale şi imperativele apărării drepturilor fundamentale ale omului (Stere şi alţii v. România, 23 februarie 2006, § 50-51). Curtea Europeană a notat că ţine de competenţa autorităţilor naţionale să decidă cu privire la tipul de impozite sau de contribuţii pe care doresc să le perceapă (a se vedea R. Sz. v. Ungaria, 2 iulie 2013, § 46). De asemenea, îi revine legislatorului naţional să aleagă ce poate fi clasificat ca venit impozabil şi care ar trebui să fie modalitatea concretă de executare a obligaţiilor fiscale (Cacciato v. Italia, 16 ianuarie 2018, § 25; Guiso şi Consiglio v. Italia, 16 ianuarie 2018, § 44).

21. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că dispoziţiile contestate reglementează modul de calculare a impozitului pe avere. Potrivit articolului 287¹ din Codul fiscal (în redactarea Legii nr.138 din 17 iunie 2016), impozitul pe avere constituie impozitul aplicat asupra averii contribuabilului sub formă de bunuri imobiliare cu destinaţie locativă, inclusiv căsuţele de vacanţă (cu excepţia terenurilor), în cazul în care acestea satisfac condiţii specifice. Potrivit articolului 287² din Cod, în redactarea Legii nr.138 din 17 iunie 2016, subiectele impunerii sunt persoanele fizice proprietari ai bunurilor imobiliare cu destinaţie locativă, inclusiv căsuţele de vacanţă (cu excepţia terenurilor), pe teritoriul Republicii Moldova. Obiect al impunerii îl constituie bunurile imobiliare cu destinaţie locativă, inclusiv căsuţele de vacanţă (cu excepţia terenurilor), precum şi cotele-părţi, a căror totalitate întruneşte cumulativ două condiţii: (i) valoarea estimată totală să constituie 1,5 milioane şi mai mult şi (ii) suprafaţa totală să constituie 120 m² şi mai mult (articolul 287³ alin.(1) din Cod, în redactarea Legii nr.138 din 17 iunie 2016). Potrivit articolului 287⁴ din Cod, cota impozitului reprezintă 0,8% din baza impozabilă a bunurilor imobile, care constituie valoarea estimată a acestor bunuri apreciată de către organele cadastrale teritoriale (articolul 287³ alin.(4) din Cod). În continuare, Curtea reţine că prevederile fiscale stabilesc faptul că perioada fiscală este anul calendaristic, iar Serviciul Fiscal de Stat este autoritatea competentă să calculeze impozitul respectiv pentru situaţia existentă la 1 noiembrie a anului de gestiune (articolele 287⁵ şi 287⁶ din Cod).

22. Din analiza dispoziţiilor menţionate, Curtea deduce că impozitul pe avere a fost instituit ca impozit unic, perceput anual, pentru o categorie precisă de obiecte ale impunerii, calculat individual. Acest impozit se bazează pe "repartizarea justă a sarcinilor fiscale", care presupune, pe de o parte, să se ţină cont de situaţia materială a contribuabililor, iar pe de altă parte, de posibilitatea crescută a celor care deţin mai multe proprietăţi de a contribui, prin impozite, la cheltuielile publice.

23. Cu referire la pretinsa "dublă impozitare" care ar viza acelaşi imobil, Curtea menţionează că, spre deosebire de impozitul pe avere, care se achită la bugetul de stat şi doar în cazul în care sunt întrunite condiţiile enunţate mai sus, impozitul pe bunurile imobiliare este un impozit stabilit de autorităţile publice locale şi constituie o sursă de venit la bugetul unităţii administrativ-teritoriale (a se vedea DCC nr.93 din 21 septembrie 2017, § 27-28). Mai mult, impozitul pe bunurile imobiliare se plăteşte de toate persoanele care deţin un bun imobil, pe când impozitul pe avere le este impus doar proprietarilor imobilelor cu destinaţie locativă care corespund condiţiilor stabilite de articolul 287³ alin.(1) din Cod. Aşadar, Curtea reţine că aceste două categorii de impozite sunt distincte şi nu poate fi invocată dubla impozitare.

24. Referitor la obligaţia de a achita impozitul pe avere calculat pentru perioada fiscală, i.e. pentru întregul an calendaristic, Curtea reţine că această măsură nu afectează în mod disproporţionat dreptul de proprietate al autorului excepţiei, de vreme ce acest impozit a fost instituit şi trebuie achitat anual pentru "deţinerea" averii, nu pentru "perioada deţinerii" averii. Mai mult, impozitul pe avere nu poate fi ajustat proporţional "perioadei deţinerii averii", deoarece cota acestui impozit este fixă, de 0,8% din baza impozabilă a bunului imobil.

25. În jurisprudenţa sa, Curtea a reţinut că la verificarea unor norme privind impunerea la plata unor impozite prevăzute de lege, Curtea nu va putea efectua o analiză în fond decât dacă cuantumul acestor impozite este atât de mare, încât dreptul de proprietate ar fi afectat în mod nejustificat (a se vedea DCC nr.9 din 20 ianuarie 2022, § 25-26).

26. Curtea constată că legislatorul a stabilit obligaţia achitării impozitului pe avere doar în privinţa bunurilor imobile cu destinaţie locativă, cu o valoare estimată totală de 1,5 milioane şi cu o suprafaţă totală de 120 m² şi mai mult (a se vedea articolul 287³ alin.(1) din Codul fiscal, în redactarea Legii nr.138 din 17 iunie 2016), iar cota impozitului constituie 0,8% din valoarea estimată a bunurilor respective. Raportând mărimea impozitului la valoarea estimată a bunului imobil în prezenta cauză şi reţinând obligativitatea întrunirii a două condiţii cumulative – valoarea estimată şi suprafaţa totală, Curtea consideră că aceasta nu este una disproporţionată şi nu afectează în mod nejustificat dreptul de proprietate al autorului excepţiei. Din aceleaşi considerente, Curtea nu poate reţine nici criticile autorului referitor la faptul că norma contestată nu stabileşte înlesniri sau scutiri de la plata impozitului pe avere pentru subiecţii impunerii care au atins vârsta de pensionare.

27. Cu referire la argumentele autorului excepţiei referitoare la contradicţia între normele contestate şi prevederile articolului 510 alin.(2) din Codul civil, Curtea reiterează că o pretinsă incompatibilitate între două sau mai multe norme infraconstituţionale cuprinse în acte normative distincte sau în acelaşi act normativ nu constituie o problemă de constituţionalitate, ci una de interpretare şi de aplicare a legii, a cărei rezolvare le revine instanţelor de judecată (a se vedea DCC nr.7 din 20 ianuarie 2022, § 28).

28. Prin urmare, în baza celor menţionate supra, Curtea constată că sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate nu întruneşte condiţiile de admisibilitate şi nu poate fi acceptată pentru examinare în fond.

Din aceste motive, pe baza articolelor 135 alin.(1) literele a) şi g) şi 140 din Constituţie, 26 alin.(1) din Legea cu privire la Curtea Constituţională, 61 alin.(3) şi 64 din Codul jurisdicţiei constituţionale, Curtea Constituţională

DECIDE:

1. Se declară inadmisibilă sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate a articolelor 287⁵ şi 287⁶ din Codul fiscal, ridicată de dl Valeriu Isiumbeli, în dosarul nr.3a-502/2022, pendinte la Curtea de Apel Chişinău.

2. Prezenta decizie este definitivă, nu poate fi supusă niciunei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.