Decizie nr.46 din 19.03.2026 de inadmisibilitate a sesizării nr.34g/2026 privind excepţiile de neconstituţionalitate a articolului 284 alin.(1) din Codul penal şi a unor prevederi din articolele 109 alin.(2) şi 375/1 alin.(3) lit.b) din Codul de procedură penală (caracterul previzibil al infracţiunii de creare sau conducere a unei organizaţii criminale, întrebările adresate martorului şi administrarea probelor)

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

D E C I Z I E

de inadmisibilitate a sesizării nr.34g/2026 privind excepţiile de neconstituţionalitate

a articolului 284 alin.(1) din Codul penal şi a unor prevederi din articolele 109

alin. (2) şi 375¹ alin. (3) lit.b) din  Codul de procedură penală

(caracterul previzibil al infracţiunii de creare sau conducere

a unei organizaţii criminale, întrebările adresate

martorului şi administrarea probelor)

nr. 46  din  19.03.2026

 (în vigoare 19.03.2026) 

Monitorul Oficial al R. Moldova nr.156-159 art. 62 din 09.04.2026

* * *

Curtea Constituţională, judecând în componenţa:

dnei Liuba ŞOVA, preşedinte de şedinţă,

dlui Ion MALANCIUC,

dnei Viorica PUICA,

dlui Nicolae ROŞCA, judecători,

cu participarea dnei Maria Arhir, asistent judiciar,

Având în vedere sesizarea înregistrată la 27 februarie 2026,

Examinând admisibilitatea sesizării menţionate,

Având în vedere actele şi lucrările dosarului,

Deliberând la 19 martie 2026, în camera de consiliu,

Pronunţă următoarea decizie:

PROCEDURA

1. La originea cauzei se află sesizarea privind excepţiile de neconstituţionalitate a articolului 284 alin.(1) din Codul penal, a textului "nu se admite punerea întrebărilor care nu se referă la premisa probelor" din articolul 109 alin.(2) şi a textului "se constată că pentru faptele şi împrejurările ce urmează a fi dovedite au fost administrate suficiente mijloace de probă" din articolul 375¹ alin.(3) lit.b) din Codul de procedură penală, ridicate de dl avocat Lucian Rogac, în interesele dlui Vladimir Plahotniuc, parte în dosarul nr.1-2569/2025, pendinte la Judecătoria Chişinău, sediul Buiucani.

2. Sesizarea privind excepţiile de neconstituţionalitate a fost trimisă la Curtea Constituţională de un complet de judecători format din dl Sergiu Stratan şi dnele Olga Bejenari şi Ana Cucerescu, de la Judecătoria Chişinău, pe baza articolului 135 alin.(1) literele a) şi g) din Constituţie.

3. Prin două decizii ale Plenului Curţii Constituţionale au fost admise declaraţiile de abţinere ale domnilor judecători Domnica Manole şi Sergiu Litvinenco.

ÎN FAPT

A. Circumstanţele litigiului principal

4. Pe rolul Judecătoriei Chişinău se află o cauză penală de învinuire a dlui Vladimir Plahotniuc de comiterea infracţiunilor prevăzute de articolele 284 alin.(1) (crearea sau conducerea unei organizaţii criminale), 190 alin.(5) (escrocherie în proporţii deosebit de mari) şi 243 alin.(3) literele a) şi b) (spălarea banilor în forme agravante) din Codul penal.

5. În cadrul şedinţei de judecată din 26 februarie 2026, dl avocat Lucian Rogac a ridicat, în interesele dlui Vladimir Plahotniuc, excepţia de neconstituţionalitate a articolului 284 alin.(1) din Codul penal.

6. În cadrul aceleiaşi şedinţe de judecată, dl avocat Lucian Rogac a ridicat, în interesele dlui Vladimir Plahotniuc, şi excepţia de neconstituţionalitate a textelor:

(i) "crearea sau conducerea unei organizaţii criminale" şi "organizarea activităţii ei" din articolul 284 alin.(1) din Codul penal;

(ii) "nu se admite punerea întrebărilor care nu se referă la premisa probelor" din articolul 109 alin.(2) din Codul de procedură penală;

(iii) "sub sancţiunea decăderii, în termenul stabilit de instanţa de judecată" din articolul 347 alin.(1) din Codul de procedură penală;

(iv) "şi dispune care din ele să fie prezentate la judecarea cauzei" din articolul 347 alin.(3) din Codul de procedură penală;

(v) "se constată că pentru faptele şi împrejurările ce urmează a fi dovedite au fost administrate suficiente mijloace de probă" din articolul 375¹ alin.(3) lit.b) din Codul de procedură penală.

7. Printr-o încheiere din 26 februarie 2026, Judecătoria Chişinău a admis ridicarea excepţiilor de neconstituţionalitate a prevederilor menţionate supra la § 5 şi § 6 literele (i), (ii) şi (v) şi a trimis sesizarea la Curtea Constituţională, în vederea soluţionării acesteia.

B. Legislaţia pertinentă

8. Prevederile relevante ale Constituţiei sunt următoarele:

Articolul 20

Accesul liber la justiţie

"(1) Orice persoană are dreptul la satisfacţie efectivă din partea instanţelor judecătoreşti competente împotriva actelor care violează drepturile, libertăţile şi interesele sale legitime.

(2) Nicio lege nu poate îngrădi accesul la justiţie."

Articolul 21

Prezumţia nevinovăţiei

"Orice persoană acuzată de un delict este prezumată nevinovată până când vinovăţia sa va fi dovedită în mod legal, în cursul unui proces judiciar public, în cadrul căruia i s-au asigurat toate garanţiile necesare apărării sale."

Articolul 22

Neretroactivitatea legii

"Nimeni nu va fi condamnat pentru acţiuni sau omisiuni care, în momentul comiterii, nu constituiau un act delictuos. De asemenea, nu se va aplica nicio pedeapsă mai aspră decât cea care era aplicabilă în momentul comiterii actului delictuos."

Articolul 23

Dreptul fiecărui om de a-şi cunoaşte drepturile şi îndatoririle

"(1) Fiecare om are dreptul să i se recunoască personalitatea juridică.

(2) Statul asigură dreptul fiecărui om de a-şi cunoaşte drepturile şi îndatoririle. În acest scop statul publică şi face accesibile toate legile şi alte acte normative."

Articolul 26

Dreptul la apărare

"(1) Dreptul la apărare este garantat.

(2) Fiecare om are dreptul să reacţioneze independent, prin mijloace legitime, la încălcarea drepturilor şi libertăţilor sale.

[...]."

Articolul 54

Restrângerea exerciţiului unor drepturi

sau al unor libertăţi

"(1) În Republica Moldova nu pot fi adoptate legi care ar suprima sau ar diminua drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului şi cetăţeanului.

(2) Exerciţiul drepturilor şi libertăţilor nu poate fi supus altor restrângeri decât celor prevăzute de lege, care corespund normelor unanim recunoscute ale dreptului internaţional şi sunt necesare în interesele securităţii naţionale, integrităţii teritoriale, bunăstării economice a ţării, ordinii publice, în scopul prevenirii tulburărilor în masă şi infracţiunilor, protejării drepturilor, libertăţilor şi demnităţii altor persoane, împiedicării divulgării informaţiilor confidenţiale sau garantării autorităţii şi imparţialităţii justiţiei.

(3) Prevederile alineatului (2) nu admit restrângerea drepturilor proclamate în articolele 20-24.

(4) Restrângerea trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o şi nu poate atinge existenţa dreptului sau a libertăţii."

9. Prevederile relevante ale Codului penal, adoptat prin Legea nr.985 din 18 aprilie 2002, sunt următoarele:

Articolul 284

Crearea sau conducerea unei organizaţii criminale

"(1) Crearea sau conducerea unei organizaţii criminale, adică întemeierea unei astfel de organizaţii şi organizarea activităţii ei, fie căutarea şi angajarea de membri în organizaţia criminală, fie ţinerea de adunări ale membrilor ei, fie crearea de fonduri băneşti şi de altă natură pentru susţinerea lor financiară şi a activităţii criminale a organizaţiei, fie înzestrarea organizaţiei criminale cu arme şi instrumente pentru săvârşirea de infracţiuni, fie organizarea culegerii de informaţii despre potenţialele victime şi despre activitatea organelor de drept, fie coordonarea planurilor şi acţiunilor criminale cu alte organizaţii şi grupuri criminale sau infractori aparte din ţară şi din străinătate,

se pedepseşte cu închisoare de la 8 la 15 ani.

[...]."

10. Prevederile relevante ale Codului de procedură penală, adoptat prin Legea nr.122 din 14 martie 2003, sunt următoarele:

Articolul 109

Modul de audiere a martorului

"(1) [...]

(2) După ce martorul a făcut declaraţii, lui i se pot pune întrebări cu privire la faptele şi circumstanţele care trebuie constatate în cauză, precum şi în ce mod a luat cunoştinţă de cele declarate. Nu se admite punerea întrebărilor care nu se referă la premisa probelor şi care în mod evident urmăresc scopul insultării şi umilirii martorului.

[...]."

Articolul 375¹

Completarea cercetării judecătoreşti

"[...]

(3) Instanţa poate respinge cererea sau demersul privind administrarea probelor noi atunci când:

a) proba nu este pertinentă;

b) se constată că pentru faptele şi împrejurările ce urmează a fi dovedite au fost administrate suficiente mijloace de probă;

c) proba nu este necesară, întrucât faptul este notoriu;

d) proba este imposibil de obţinut;

e) administrarea probei este contrară legii."

ÎN DREPT

A. Argumentele autorului excepţiilor de neconstituţionalitate

11. Autorul excepţiilor de neconstituţionalitate susţine că articolul 284 alin.(1) din Codul penal nu întruneşte exigenţele clarităţii şi previzibilităţii legii penale, deoarece are o formulare generală şi nu permite individualizarea conduitei şi a subiecţilor care ar putea cădea sub incidenţa sa. Autorul consideră că norma contestată nu precizează dacă "organizarea" presupune exercitarea unui rol de conducere efectivă, adoptarea de decizii strategice, coordonare logistică etc. În absenţa unor repere clare, aceeaşi formulare poate acoperi atât conduite de gravitate ridicată, cât şi comportamente periferice, fapt care creează un spaţiu larg de apreciere pentru organele de urmărire penală. În materie penală, o asemenea imprecizie contravine principiului legalităţii incriminării şi exigenţei ca norma să fie suficient de clară pentru a-i permite persoanei să-şi adapteze conduita. Formularea "angajarea de membri" prezintă un grad ridicat de ambiguitate şi lipsă de precizie normativă. Termenul "angajare" poate fi interpretat în mai multe sensuri, cum ar fi, de exemplu, angajarea pe baza unui contract de muncă. Norma penală nu clarifică dacă, în contextul penal, "angajarea" presupune încheierea unui raport formal, o recrutare informală, simpla acceptare a unei persoane în cadrul organizaţiei sau asumarea unui rol concret în structură. Această lipsă de delimitare creează confuzie între "angajare" şi "recrutare" şi între fapte concrete şi intenţii sau simple acţiuni pregătitoare. Potrivit autorului, în lipsa unor criterii obiective privind structura, stabilitatea şi scopul infracţional, norma contestată poate genera incertitudine în delimitarea dintre asocierea licită şi asocierea relevantă din punct de vedere penal.

12. Referitor la articolul 375¹ alin.(3) lit.b) din Codul de procedură penală, autorul susţine că această normă îi permite instanţei de judecată să refuze administrarea probelor propuse de partea apărării pe baza unei aprecieri generale, fără criterii obiective şi garanţii împotriva arbitrariului. Norma nu defineşte criteriile de stabilire a caracterului suficient al probatoriului, nici nu clarifică dacă evaluarea se face din perspectiva acuzării, a apărării sau a adevărului judiciar. În lipsa acestor criterii, norma ar permite refuzuri standardizate, greu de contestat.

13. Autorul menţionează că articolul 109 alin.(2) din Codul de procedură penală nu defineşte noţiunea de "premisă a probelor", lăsându-i instanţei o marjă largă de apreciere

14. Prin urmare, autorul excepţiilor consideră că prevederile contestate contravin articolelor 1 alin.(3), 4, 7, 8, 15, 16, 20, 21, 22, 23, 26 şi 54 din Constituţie.

B. Aprecierea Curţii

15. Examinând admisibilitatea sesizării privind excepţiile de neconstituţionalitate, Curtea constată următoarele.

16. În conformitate cu articolul 135 alin.(1) lit.a) din Constituţie, controlul constituţionalităţii legilor, în prezenta cauză a unor prevederi din Codul penal şi din Codul de procedură penală, ţine de competenţa Curţii Constituţionale.

17. Excepţiile de neconstituţionalitate au fost ridicate de avocatul unei părţi în proces. Curtea constată că sesizarea este formulată de subiectul căruia i s-a acordat acest drept, pe baza articolului 135 alin.(1) literele a) şi g) din Constituţie.

18. Curtea observă că autorul a ridicat excepţiile de neconstituţionalitate a prevederilor menţionate la §§ 5-6 de mai sus din Codul penal şi Codul de procedură penală.

19. Prin Încheierea din 26 februarie 2026, instanţa de judecată a admis ridicarea excepţiilor de neconstituţionalitate în partea textelor menţionate supra la § 5 şi § 6 literele (i), (ii) şi (v). Acestea nu au făcut anterior obiectul controlului de constituţionalitate.

20. Excepţiile de neconstituţionalitate au fost ridicate într-o cauză penală în care persoana este acuzată inclusiv de comiterea infracţiunii de creare sau conducere a unei organizaţii criminale. Curtea admite că normele contestate ar putea fi avute în vedere la examinarea cauzei în care au fost ridicate excepţiile de neconstituţionalitate.

21. Autorul excepţiilor susţine că prevederile contestate contravin articolelor 1 alin.(3) (statul de drept), 4 (drepturile şi libertăţile omului), 8 (respectarea dreptului internaţional şi a tratatelor internaţionale), 16 (egalitatea), 20 (accesul liber la justiţie), 21 (prezumţia nevinovăţiei), 22 (neretroactivitatea legii), 23 alin.(2) (dreptul fiecărui om de a-şi cunoaşte drepturile şi îndatoririle), 26 (dreptul la apărare) şi 54 (restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi) din Constituţie.

22. Curtea observă că, în capătul excepţiilor care vizează articolul 284 alin.(1) din Codul penal, criticile se referă la textele "crearea sau conducerea unei organizaţii criminale", "organizarea activităţii ei", "angajarea de membri", "organizarea culegerii de informaţii despre potenţialele victime" şi "coordonarea planurilor şi acţiunilor criminale" din acest articol. Referitor la aceste critici precise, care au fost raportate la articolele 22 şi 23 din Constituţie, Curtea reţine următoarele.

23. Curtea reţine că, în baza prerogativei constituţionale prevăzute la articolul 72 alin.(3) lit.n) din Constituţie, legislatorul reglementează prin lege organică faptele pe care le consideră infracţiuni şi stabileşte pedeapsa pentru comiterea acestora. În baza acestei prerogative, legislatorul a prevăzut în articolul 284 alin.(1) din Codul penal fapta infracţională numită "crearea sau conducerea unei organizaţii criminale". Acest articol defineşte crearea sau conducerea unei organizaţii criminale prin întemeierea unei organizaţii criminale şi organizarea activităţii ei, fie căutarea şi angajarea de membri în organizaţia criminală, fie ţinerea de adunări ale membrilor ei, fie crearea de fonduri băneşti şi de altă natură pentru susţinerea lor financiară şi a activităţii criminale a organizaţiei, fie înzestrarea organizaţiei criminale cu arme şi instrumente pentru săvârşirea de infracţiuni, fie organizarea culegerii de informaţii despre potenţialele victime şi despre activitatea organelor de drept, fie coordonarea planurilor şi acţiunilor criminale cu alte organizaţii şi grupuri criminale sau infractori aparte din ţară şi din străinătate.

24. Curtea notează că la reglementarea acestei componenţe de infracţiune legislatorul a avut în vedere şi angajamentele internaţionale pe care şi le-a asumat Republica Moldova, dar şi practica unor state.

25. În acest sens, Curtea subliniază că Republica Moldova a semnat şi a ratificat Convenţia ONU împotriva criminalităţii transnaţionale organizate (a se vedea Legea nr.15 din 17 februarie 2005), iar în baza acesteia si-a asumat angajamente internaţionale ce derivă din Convenţie, inclusiv de a incrimina participările la un grup infracţional. Convenţia menţionată defineşte expresia "grup criminal organizat" considerând că prin aceasta se desemnează un grup structurat alcătuit din trei sau mai multe persoane, care există de o anumită perioadă de timp şi care acţionează în înţelegere, în scopul comiterii uneia ori mai multor infracţiuni grave sau infracţiuni prevăzute de Convenţie, pentru a obţine, direct ori indirect, un avantaj financiar sau un alt avantaj material.

26. Curtea mai reţine că fenomenul crimei organizate este şi obiect al Recomandării Rec(2001)11 a Comitetului Miniştrilor către statele membre referitoare la principiile directoare privind lupta împotriva crimei organizate, adoptată de Comitetul Miniştrilor la 19 septembrie 2001, dar şi al Deciziei-cadru 2008/841/JAI a Consiliului Uniunii Europene din 24 octombrie 2008 privind lupta împotriva crimei organizate. Recomandarea Rec(2001)11 defineşte la secţiunea 1 "grupul criminal organizat" drept grupul structurat format din trei sau mai multe persoane, care există de o perioadă de timp şi care acţionează în mod concertat cu scopul de a comite una sau mai multe infracţiuni grave, pentru a obţine, direct sau indirect, un beneficiu financiar sau material. De asemenea, Decizia-cadru 2008/841/JAI, menţionată supra, defineşte la articolul 1 "organizaţia criminală" drept o asociaţie structurată, stabilită în timp de mai mult de două persoane, care acţionează concertat în vederea comiterii de infracţiuni pasibile de o pedeapsă privativă de libertate sau de aplicarea unei măsuri de siguranţă privative de libertate cu o durată maximă de cel puţin patru ani, sau de o pedeapsă mai severă, pentru a obţine, direct sau indirect, un beneficiu financiar sau de altă natură materială. Potrivit aceleiaşi prevederi din Decizia-cadru, "asociaţia structurată" desemnează o asociaţie care nu este formată la întâmplare pentru comiterea imediată a unei infracţiuni şi care nu prezintă în mod necesar roluri definite formal pentru membrii săi, continuitatea calităţii de membru sau o structură dezvoltată.

27. În vederea armonizării legislaţiei naţionale cu actele internaţionale menţionate supra, legislatorii mai multor state europene (a se vedea §§ 28-32) au incriminat crima organizată.

28. Codul penal francez incriminează la articolul 450-1 asocierea în vederea comiterii de infracţiuni (association de malfaiteurs). Potrivit acestui articol, constituie asociere în vederea comiterii de infracţiuni orice grup constituit sau înţelegere stabilită în scopul pregătirii, caracterizată prin unul sau mai multe acte materiale, a uneia sau mai multor crime ori a unuia sau mai multor delicte pedepsite cu cel puţin cinci ani de închisoare. Articolul 450-1-1 din Codul penal francez defineşte organizaţia criminală ca fiind orice asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni care îmbracă forma unei organizaţii structurate între membrii săi şi care pregăteşte una sau mai multe infracţiuni şi, după caz, unul sau mai multe delicte dintre cele prevăzute la punctele 1°–10°, 12°–14° şi 17° ale articolului 706-73 din Codul de procedură penală¹.

______________________

¹ Omor comis în bandă organizată; omor comis în concurs cu unul sau mai multe omoruri; tortura şi acte de barbarie comise în bandă organizată; viol în concurs cu unul sau mai multe violuri comise asupra altor victime; trafic de stupefiante; răpire şi sechestrare comise în bandă organizată; trafic de persoane; proxenetism; furt comis de o bandă organizată; şantaj; distrugere, degradare sau deteriorare a unui bun în bandă organizată; falsificarea de monedă; delictele în materia armelor şi a produselor explozive; facilitarea intrării, a circulaţiei şi a şederii ilegale a unui străin în Franţa, comise în bandă organizată; spălarea banilor sau tăinuire, având ca obiect produsul, veniturile sau bunurile provenite din infracţiunile menţionate anterior; deturnarea unei aeronave, a unei nave sau a oricărui alt mijloc de transport, în bandă organizată.

29. Articolul 416 din Codul penal al Italiei sancţionează asocierea în vederea comiterii de infracţiuni (associazione per delinquere). Atunci când trei sau mai multe persoane se asociază în scopul comiterii mai multor infracţiuni, cei care promovează, constituie sau organizează asocierea se pedepsesc, pentru acest simplu fapt, cu închisoare de la trei la şapte ani. Pentru simplul fapt al participării la asociere, pedeapsa este închisoarea de la unu la cinci ani. Conducătorii sunt supuşi aceleiaşi pedepse stabilite pentru promotori. Dacă asociaţii străbat înarmaţi zonele rurale sau drumurile publice, se aplică pedeapsa închisorii de la cinci la cincisprezece ani. Pedeapsa se majorează dacă numărul asociaţilor este de zece sau mai mare. Există, de asemenea, pedepse mai severe pentru infracţiunile pe care Codul penal al Italiei le menţionează expres în acest articol.

30. Articolul 515 din Codul penal al Spaniei sancţionează asocierile ilicite (asociaciones ilícitas), fiind considerate ca atare (1) asocierile care au ca scop comiterea unei infracţiuni sau care, după constituire, promovează comiterea acesteia; (2) asocierile care, chiar dacă urmăresc un scop licit, utilizează mijloace violente ori de alterare sau control al personalităţii pentru realizarea acestuia; (3) organizaţiile cu caracter paramilitar; (4) asocierile care încurajează, promovează sau incită, direct sau indirect, la ură, ostilitate, discriminare ori violenţă împotriva unor persoane, grupuri sau asociaţii pe motive de ideologie, religie sau convingeri, apartenenţa membrilor lor sau a unora dintre aceştia la o etnie, rasă ori naţiune, originea naţională, sex, vârstă, orientare sau identitate sexuală ori de gen, motive de gen, aporofobie sau excluziune socială, situaţie familială, boală sau dizabilitate.

31. Articolul 299 din Codul penal al Portugaliei incriminează asocierea infracţională (associação criminosa). Oricine promovează sau înfiinţează un grup, o organizaţie ori o asociaţie al cărei scop sau a cărei activitate este orientată spre comiterea uneia sau mai multor infracţiuni se pedepseşte cu închisoare de la unu la cinci ani. Se pedepseşte cu aceeaşi sancţiune oricine face parte din asemenea grupuri, organizaţii sau asociaţii ori le sprijină, inclusiv prin furnizarea de arme, muniţii, instrumente destinate comiterii infracţiunilor, spaţii de depozitare sau locuri pentru reuniuni ori prin orice alt ajutor destinat recrutării de noi membri. Oricine conduce sau dirijează grupurile, organizaţiile sau asociaţiile menţionate la alineatele anterioare se pedepseşte cu închisoare de la doi la opt ani. Pedepsele menţionate pot fi reduse în mod special sau poate să nu se aplice nicio pedeapsă dacă făptuitorul împiedică ori depune eforturi serioase pentru a împiedica continuarea activităţii grupurilor, organizaţiilor sau asociaţiilor sau dacă informează autorităţile despre existenţa acestora, astfel încât să poată fi prevenită săvârşirea de infracţiuni. Se consideră că există grup, organizaţie sau asociaţie atunci când este vorba despre un număr de cel puţin trei persoane care acţionează concertat o anumită perioadă de timp.

32. Şi Codul penal al Germaniei sancţionează, la secţiunea 129, constituirea de organizaţii criminale (kriminelle Vereinigung). Oricine constituie o organizaţie sau participă, în calitate de membru, la o organizaţie ale cărei obiective ori activităţi sunt îndreptate spre săvârşirea unor infracţiuni sancţionate cu o pedeapsă maximă a închisorii de cel puţin doi ani se pedepseşte cu închisoare de până la cinci ani sau cu amendă. Oricine sprijină o astfel de organizaţie ori recrutează membri sau susţinători pentru aceasta se pedepseşte cu închisoare de până la trei ani sau cu amendă.

33. Curtea observă că legislaţiile penale ale statelor menţionate utilizează formule generale la definirea organizaţiilor criminale. Ca o consecinţă a principiului potrivit căruia legile trebuie să aibă o aplicabilitate generală, formularea actelor normative nu este întotdeauna precisă. Acest fapt presupune că numeroase legi, inclusiv legile penale, sunt, în mod inevitabil, redactate în termeni care, într-o măsură mai mare sau mai mică, sunt generali, iar interpretarea şi aplicarea lor depind de practică. În consecinţă, în orice sistem de drept, oricât de clar ar fi redactată o dispoziţie legală, inclusiv una de drept penal, există în mod inevitabil un element de interpretare juridică. Va exista întotdeauna necesitatea clarificării aspectelor discutabile şi a adaptării la circumstanţele în schimbare. Deşi certitudinea este extrem de dezirabilă, ea poate atrage după sine o rigiditate excesivă, iar legea trebuie să fie aptă să ţină pasul cu evoluţia societăţii. O lege poate totuşi să îndeplinească condiţia "previzibilităţii" atunci când persoana în cauză trebuie să solicite consultanţă juridică adecvată pentru a evalua, într-o măsură rezonabilă în circumstanţe, consecinţele pe care le poate avea o anumită acţiune (a se vedea Achour v. Franţa [MC], 29 martie 2006, § 54, sau Huhtamäki v. Finlanda, 6 martie 2012, §§ 44 şi 45).

34. Curtea Europeană a Drepturilor Omului are, în jurisprudenţa sa, cauze în care a examinat caracterul previzibil al legilor care incriminează înfiinţarea sau apartenenţa la organizaţiile criminale. În hotărârea Kasymakhunov şi Saybatalov v. Rusia, pronunţată la 14 martie 2013, Curtea Europeană a analizat infracţiunea de înfiinţare a unui grup criminal (organizaţie criminală) pedepsită de articolul 210 din Codul penal rus. Potrivit acestui articol, înfiinţarea unui grup criminal în scopul comiterii de infracţiuni grave şi deosebit de grave, precum şi conducerea unui asemenea grup sau a uneia dintre subdiviziunile acestuia se pedepsea cu închisoare de la şapte la cincisprezece ani. Condamnarea unuia dintre reclamanţi pe baza acestui articol nu a fost considerată problematică de către Curte din perspectiva articolului 7 din Convenţie, de vreme ce norma penală era formulată cu precizie (§ 83).

35. Curtea observă că articolul 284 alin.(1) din Codul penal conţine suficiente repere pentru ca destinatarii săi să nu-l încalce. Legislatorul pe baza prerogativei constituţionale a incriminat la articolul 284 alin.(1) din Codul penal fapta de creare sau conducere a unei organizaţii criminale ca fiind "[…] întemeierea unei astfel de organizaţii şi organizarea activităţii ei, fie căutarea şi angajarea de membri în organizaţia criminală, fie ţinerea de adunări ale membrilor ei, fie crearea de fonduri băneşti şi de altă natură pentru susţinerea lor financiară şi a activităţii criminale a organizaţiei, fie înzestrarea organizaţiei criminale cu arme şi instrumente pentru săvârşirea de infracţiuni, fie organizarea culegerii de informaţii despre potenţialele victime şi despre activitatea organelor de drept, fie coordonarea planurilor şi acţiunilor criminale cu alte organizaţii şi grupuri criminale sau infractori aparte din ţară şi din străinătate". Mai mult, articolul 47 din Codul penal defineşte organizaţia criminală, calitatea de organizator sau conducător al organizaţiei criminale.

36. În jurisprudenţa sa, Curtea Europeană a reţinut că noţiunea de "lege" utilizată de articolul 7 din Convenţie are în vedere atât legislaţia naţională, cât şi jurisprudenţa unui stat (a se vedea Del Río Prada v. Spania [MC], 21 octombrie 2013, § 91). Articolul 284 alin.(1) din Codul penal a intrat în vigoare în 2003, iar instanţele de drept comun l-au aplicat în mai multe cazuri², conturându-se o practică judecătorească.

______________________

² https://jurisprudenta.csj.md/search_hot_expl.php?id=246%20;

https://jurisprudenta.csj.md/search_col_penal.php?id=14792%20;

https://jurisprudenta.csj.md/search_plen_penal.php?id=632%20;

https://jurisprudenta.csj.md/search_plen_penal.php?id=711%20;

https://jurisprudenta.csj.md/search_hot_expl.php?id=310.

37. Prin urmare, având în vedere cele menţionate, Curtea nu reţine vreo aparenţă de încălcare a articolelor 22 şi 23 din Constituţie în acest capăt al sesizării.

38. Referitor la textul "nu se admite punerea întrebărilor care nu se referă la premisa probelor" din articolul 109 alin.(2) din Codul de procedură penală, Curtea reţine următoarele. Având în vedere prerogativa constituţională de a reglementa prin lege organică competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecare a cauzelor (a se vedea art.115 alin.(4) din Constituţie), legislatorul a stabilit că judecătorul este persoana învestită constituţional cu atribuţii de înfăptuire a justiţiei (art.1 alin.(2) din Legea nr.544/1995). În cazul în care conduce şedinţa de judecată, judecătorul, în interesele justiţiei, "ia toate măsurile prevăzute de prezentul cod [Codul de procedură penală] pentru asigurarea egalităţii în drepturi a părţilor, păstrând obiectivitatea şi imparţialitatea, creând condiţii necesare pentru examinarea sub toate aspectele, completă şi obiectivă, a tuturor probelor prezentate de către părţi sau administrate la cererea acestora" şi "asigură respectarea ordinii în şedinţa de judecată, înlăturând totul ce nu are legătură cu procesul de judecată" (a se vedea art.317 alin.(2) şi (4) din Codul de procedură penală). În aceeaşi ordine de idei, legislatorul a împuternicit judecătorul care prezidează şedinţa de judecată şi cu competenţa de a administra procesul de interogare a martorului şi de a nu admite punerea întrebărilor care nu se referă la cauza examinată, la probele pertinente sau au fost formulate în aşa fel, încât sugerează un anumit fapt/un anumit răspuns. În caz contrar, participanţii la proces ar putea să formuleze întrebări care nu urmăresc scopul de a stabili adevărul, iar rolul judecătorului de a asigura respectarea ordinii în şedinţa de judecată s-ar diminua esenţial.

39. În acest context, Curtea subliniază că este esenţial, pentru administrarea adecvată a justiţiei, ca demnitatea, ordinea şi buna-cuviinţă să fie respectate în şedinţa de judecată, ele reprezentând elemente definitorii pentru procedurile judiciare.

40. Aşadar, Curtea nu constată o ingerinţă a legislativului în exerciţiul drepturilor protejate de articolele 20 şi 26 din Constituţie prin prevederile contestate din articolul 109 alin.(2) din Codul de procedură penală, ci din contră, constată o consolidare a garanţiilor procesului echitabil.

41. Referitor la textul "se constată că pentru faptele şi împrejurările ce urmează a fi dovedite au fost administrate suficiente mijloace de probă" din articolul 375¹ alin.(3) lit.b) din Codul de procedură penală, Curtea reţine că legislatorul acordă instanţei de judecată competenţa de a respinge cererea sau demersul privind administrarea probelor noi atunci când se constată că prin astfel de probe se doreşte demonstrarea faptelor şi împrejurărilor pentru care au fost deja administrate suficiente mijloace de probă.

42. Curtea subliniază că dreptul la un proces echitabil nu include doar posibilitatea de a prezenta argumente în faţa instanţei, ci şi obligaţia corelativă a instanţei de a demonstra, în motivarea sa, raţiunile pentru care argumentele în discuţie au fost acceptate sau respinse. Această obligaţie este întotdeauna supusă condiţiei că instanţa poate considera inutil să răspundă la argumentele irelevante în mod evident, nefondate, abuzive sau inadmisibile pe baza unor dispoziţii legale clare sau a unei practici judiciare bine stabilite cu privire la tipuri similare de argumente (a se vedea Fomin v. Moldova, 11 octombrie 2011, § 31). În general, fiecare hotărâre judecătorească trebuie să fie clară şi să le permită persoanelor implicate să înţeleagă de ce instanţa sprijină o anumită poziţie (Seryavin şi alţii v. Ucraina, 10 februarie 2011, §§ 55-62). Potrivit jurisprudenţei bine-stabilite a Curţii Europene, buna-administrare a justiţiei impune ca hotărârile judecătoreşti să prezinte în mod corespunzător motivele pe care se bazează (Moreira Ferreira v. Portugalia (nr.2) [MC], 11 iulie 2017, § 84).

43. De asemenea, dreptul la un proces echitabil impune respectarea drepturilor apărării. Apărării trebuie să i se ofere posibilitatea de a contesta autenticitatea probelor şi de a se opune utilizării acestora, în condiţiile în care au fost respectate principiile caracterului adversarial al procedurii şi egalităţii armelor între acuzare şi apărare (a se vedea Yüksel Yalçınkaya v. Turcia [MC], 26 septembrie 2023, § 324).

44. Deşi nu apare în mod necesar o problemă de echitate atunci când proba obţinută nu este susţinută de alte elemente probatorii, se poate observa că, atunci când proba este foarte puternică şi nu există riscul ca aceasta să fie considerată drept lipsită de credibilitate, necesitatea unor probe de susţinere este, în mod corespunzător, mai redusă (a se vedea Bykov v. Rusia [MC], 10 martie 2009, § 89, şi Jalloh v. Germania [MC], 11 iulie 2006, § 96). Astfel, instanţele trebuie să verifice dacă proba a cărei administrare se cere este sau nu este decisivă pentru soluţia procesului penal (a se vedea Gäfgen v. Germania [MC], 1 iunie 2010, § 164).

45. În analiza sa abstractă, Curtea nu constată existenţa vreunei ingerinţe a legislativului, prin reglementarea articolului 375¹ alin.(3) lit.b) din Codul de procedură penală, în standardele dreptului la un proces echitabil, garantate de articolele 20 şi 26 din Constituţie. Curtea îşi fundamentează această concluzie după o analiză sistemică a Codului de procedură penală. În special, legislatorul stabileşte că instanţa judecătorească nu este organ de urmărire penală, nu se manifestă în favoarea acuzării sau a apărării şi nu exprimă alte interese decât interesele legii, că părţile participante la judecarea cauzei au drepturi egale, fiind învestite de legea procesuală penală cu posibilităţi egale pentru susţinerea poziţiilor lor şi că instanţa de judecată pune la baza sentinţei numai probele la a căror cercetare părţile au avut acces în egală măsură (articolul 24 din acest Cod). Judecătorul apreciază probele în conformitate cu propria sa convingere, formată în urma cercetării tuturor probelor administrate, şi că nicio probă nu are putere probantă dinainte stabilită (articolul 27 din Cod), iar sentinţa trebuie să fie legală, întemeiată şi motivată (articolul 384 alin.(3)). Curtea menţionează că legislatorul a asigurat persoana vizată cu dreptul de a exercita căile de atac prevăzute de Cod împotriva sentinţei, în eventualitatea în care nu este de acord cu administrarea probelor pe care instanţa şi-a bazat soluţia.

46. Autorul sesizării nu a demonstrat prin argumente concrete incidenţa articolelor 16, 21 şi 54 din Constituţie, iar Curtea nu-şi poate asuma în mod legitim această sarcină.

47. Date fiind cele menţionate mai sus, Curtea constată că sesizarea privind excepţiile de neconstituţionalitate nu întruneşte condiţiile de admisibilitate şi nu poate fi acceptată pentru examinare în fond.

Din aceste motive, pe baza articolelor 135 alin.(1) literele a) şi g), 140 alin.(2) din Constituţie, 27 alineatele (2), (3) lit.d), (4) lit.d), 37 şi 40 din Legea cu privire la Curtea Constituţională, Curtea Constituţională

DECIDE:

1. Se declară inadmisibilă sesizarea privind excepţiile de neconstituţionalitate a articolului 284 alin.(1) din Codul penal, a textului "nu se admite punerea întrebărilor care nu se referă la premisa probelor" din articolul 109 alin.(2) şi a textului "se constată că pentru faptele şi împrejurările ce urmează a fi dovedite au fost administrate suficiente mijloace de probă" din articolul 375¹ alin.(3) lit.b) din Codul de procedură penală, ridicate de dl avocat Lucian Rogac, în interesele dlui Vladimir Plahotniuc, parte în dosarul nr.1-2569/2025, pendinte la Judecătoria Chişinău, sediul Buiucani.

2. Prezenta decizie este definitivă, nu poate fi supusă niciunei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.