Decizie nr.46 din 25.03.2013 cu privire la examinarea demersului Inspectoratului Naţional de Investigaţii
CONSILIUL COORDONATOR
AL AUDIOVIZUALULUI
D E C I Z I E
cu privire la examinarea demersului Inspectoratului Naţional de Investigaţii
nr. 46 din 25.03.2013
(în vigoare 27.09.2013)
Monitorul Oficial nr.213-215 art.1457 din 27.09.2013
* * *
La adresa Consiliului Coordonator al Audiovizualului a parvenit solicitarea Direcţiei nr.3 a Inspectoratului Naţional de Investigaţii al IGP, la care a fost anexată plîngerea directorului general al ÎCS "Media Production" SRL (cu privire la tragerea la răspundere a SC "TV-Comunicaţii Grup" SRL pentru încălcarea dreptului de autor şi a drepturilor conexe).
Ca urmare a examinării adresării, s-au constatat următoarele:
În Încheierea din 13 martie 2013 a secţiei nr.3 a Direcţiei nr.3 a INI al IGP se menţionează că "s-a constatat că au fost încălcate prevederile art.40 şi art.18 din Codul audiovizualului". Urmează de luat în consideraţie că art.18 din Codul audiovizualului stabileşte unele obligaţii pentru radiodifuzorii şi distribuitorii de servicii aflaţi sub jurisdicţia Republicii Moldova: "Transmisia şi retransmisia serviciilor de programe se efectuează cu respectarea obligatorie a drepturilor de autor şi a drepturilor conexe, în conformitate cu legislaţia privind dreptul de autor şi drepturile conexe". Astfel, în cazul nerespectării acestor obligaţii, fapta respectivă va constitui încălcare a dreptului de autor şi a drepturilor conexe, care se sancţionează în modul corespunzător.
Totodată, legea în vigoare stabileşte expres ce fapte constituie contravenţii în sensul Codului audiovizualului şi ele sînt indicate în art.38 al Codului, care nu conţine o astfel de contravenţie ca "încălcarea dreptului de autor şi a drepturilor conexe", deoarece responsabilitatea pentru comiterea unei asemenea contravenţii este subordonată prevederilor Codului contravenţional, care o indică expres în art.96.
În acelaşi timp, întrucît art.40 din Cod stipulează atribuţiile CCA, constatăm că la difuzarea operei audiovizuale "Ластoчкинo гнездo" de către SC "TV-Comunicaţii Grup" SRL nu au fost admise derogări de la prevederile art.40 din Codul audiovizualului.
Cu referire la subiectul abordat, CCA consideră că, în cazul în care a fost stabilit că SC "TV-Comunicaţii Grup" SRL a difuzat opera audiovizuală "Ластoчкинo гнездo" fără a deţine drepturile corespunzătoare, sîntem în prezenţa contravenţiei administrative "încălcarea dreptului de autor şi a drepturilor conexe". Iar potrivit art.96 şi 400 ale Codului contravenţional, competenţa în examinarea acestei contravenţii administrative este a organelor afacerilor interne, dar nicidecum a CCA.
Atragem atenţia că pînă în momentul de faţă a existat o procedură unică de examinare a contravenţiilor administrative privind încălcarea dreptului de autor şi a drepturilor conexe şi în toate cazurile organele afacerilor interne au examinat aceste contravenţii.
Luînd în considerare cele menţionate mai sus, în conformitate cu prevederile art.18, 37-40 din Codul audiovizualului nr.260 din 27.07.2006, art.96, 400 ale Codului contravenţional nr.218 din 24.10.2008, Statutului CCA, aprobat prin Hotărîrea Parlamentului Republicii Moldova nr.433 din 28.12.2006, Consiliul Coordonator al Audiovizualului
DECIDE:
Art.1. A expedia Inspectoratului Naţional de Investigaţii al IGP materialul înregistrat în REI-2 a DGSO DP MAI nr.192 din 04.03.2013 pentru examinare după competenţă, în conformitate cu prevederile legislaţiei în vigoare.
Art.2. Controlul asupra executării prezentei decizii îl exercită Secţia juridică şi reglementări.
Art.3. Prezenta decizie va fi publicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova şi pe pagina web a CCA.
| PREŞEDINTELE CONSILIULUI | |
| COORDONATOR AL AUDIOVIZUALULUI | Marian POCAZNOI |
Chişinău, 25 martie 2013. |
|
| Nr.46. |