Decizie nr.50 din 19.04.2022 de inadmisibilitate a sesizării nr.284g/2021 privind excepţia de neconstituţionalitate a unor dispoziţii din articolul 364/1 alineatele (1), (2), (4) şi (6) din Codul de procedură penală (încadrarea juridică a faptei în contextul judecării cauzei în baza probelor administrate în faza de urmărire penală)
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
D E C I Z I E
de inadmisibilitate a sesizării nr. 284g/2021 privind excepţia de
neconstituţionalitate a unor dispoziţii din articolul 3641 alineatele
(1), (2), (4) şi (6) din Codul de procedură penală
(încadrarea juridică a faptei în contextul judecării
cauzei în baza probelor administrate în
faza de urmărire penală)
nr. 50 din 19.04.2022
(în vigoare 19.04.2022)
Monitorul Oficial al R. Moldova nr.159-163 art. 75 din 27.05.2022
* * *
Curtea Constituţională, judecând în componenţa:
dnei Domnica MANOLE, Preşedinte,
dlui Nicolae ROŞCA,
dnei Liuba ŞOVA,
dlui Serghei ŢURCAN,
dlui Vladimir ŢURCAN, judecători,
cu participarea dlui Gheorghe Reniţă, asistent judiciar,
Având în vedere sesizarea înregistrată la 24 decembrie 2021,
Examinând admisibilitatea sesizării menţionate,
Având în vedere actele şi lucrările dosarului,
Deliberând la 19 aprilie 2022, în camera de consiliu,
Pronunţă următoarea decizie:
ÎN FAPT
1. La originea cauzei se află sesizarea nr.284g/2021 privind excepţia de neconstituţionalitate a textelor "recunoaşte săvârşirea faptelor indicate în rechizitoriu", "inculpatul declară că recunoaşte în totalitate faptele indicate în rechizitoriu" şi a textului "dacă din probele administrate rezultă că faptele inculpatului sunt stabilite" din articolul 3641 alineatele (1), (2) şi (4) din Codul de procedură penală, în măsura în care este permisă examinarea cauzei penale în procedură simplificată doar dacă inculpatul recunoaşte şi încadrarea juridică a faptelor indicată de către procuror în rechizitoriu şi că instanţa de judecată nu poate reţine o altă situaţie şi/sau o altă încadrare juridică decât cea stabilită în rechizitoriu.
2. De asemenea, autorii sesizării au solicitat controlul constituţionalităţii textului "sentinţa se adoptă în condiţiile prevăzute de prezentul cod, cu derogările din prezentul articol" din articolul 3641 alineatul (6) din Codul de procedură penală, în măsura în care sentinţele pronunţate de prima instanţă în procedura simplificată pot fi atacate doar sub aspectul individualizării pedepsei.
3. Excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor în discuţie a fost ridicată de dnii judecători Vitalie Movilă, Evghenii Dvurecenschii şi Tudor Berdilă, în dosarul nr.1-21030035-05-1a-11062021, pendinte la Curtea de Apel Cahul.
A. Circumstanţele litigiului principal
4. La 26 februarie 2021, cauza penală de învinuire a dlui Vasilii Reguş a fost expediată spre examinare instanţei de judecată competente. Potrivit rechizitoriului, procurorul i-a incriminat dlui Vasilii Reguş comiterea infracţiunilor prevăzute de articolele 151 alin.(4) [vătămarea intenţionată gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii, care a provocat decesul persoanei] şi 287 alin.(3) [huliganismul] din Codul penal.
5. Acest caz a fost examinat de prima instanţă pe baza articolului 3641 [judecata în baza probelor administrate în faza de urmărire penală] din Codul de procedură penală.
6. Astfel, la 24 mai 2021, Judecătoria Cahul, sediul central, a pronunţat o sentinţă prin care s-a hotărât, între altele, că dl Vasilii Reguş este vinovat de comiterea infracţiunii prevăzute de articolul 151 alin.(4) din Codul penal şi că urmează să execute pedeapsa închisorii pe un termen de opt ani şi două luni în penitenciar de tip închis. De asemenea, prima instanţă a încetat procesul penal în privinţa capătului de acuzare bazat pe articolul 287 alin.(3) din Codul penal, pentru că fapta dlui Vasilii Reguş constituie o contravenţie prevăzută de articolul 354 [huliganismul nu prea grav] din Codul contravenţional, şi, în consecinţă, i-a aplicat o amendă în mărime de 10 unităţi convenţionale, adică 500 de lei. Totodată, prima instanţă a admis parţial acţiunea civilă, dispunând încasarea de la dl Vasilii Reguş în beneficiul succesorului părţii vătămate, dna Carolina Zaharia, a sumei de 40.000 de lei cu titlu de prejudiciu moral, a sumei de 10.600 de lei cu titlu de prejudiciu material şi a sumei de 4.000 de lei cu titlu de cheltuieli pentru asistenţă juridică, în total 54.600 de lei.
7. Sentinţa primei instanţe a fost contestată atât de partea apărării, cât şi de partea acuzării.
8. Printr-o încheiere din 22 decembrie 2021, un complet de judecată de la Curtea de Apel Cahul, format din dnii judecători Vitalie Movilă, Evghenii Dvurecenschii şi Tudor Berdilă, a ridicat excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor menţionate la §§ 1-2 supra şi a trimis sesizarea la Curtea Constituţională, în vederea soluţionării acesteia.
B. Legislaţia pertinentă
9. Prevederile relevante ale Constituţiei sunt următoarele:
Articolul 16
Egalitatea
"[…]
(2) Toţi cetăţenii Republicii Moldova sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără deosebire de rasă, naţionalitate, origine etnică, limbă, religie, sex, opinie, apartenenţă politică, avere sau de origine socială."
Articolul 20
Accesul liber la justiţie
"(1) Orice persoană are dreptul la satisfacţie efectivă din partea instanţelor judecătoreşti competente împotriva actelor care violează drepturile, libertăţile şi interesele sale legitime.
(2) Nici o lege nu poate îngrădi accesul la justiţie."
Articolul 21
Prezumţia nevinovăţiei
"Orice persoană acuzată de un delict este prezumată nevinovată pînă când vinovăţia sa va fi dovedită în mod legal, în cursul unui proces judiciar public, în cadrul căruia i s-au asigurat toate garanţiile necesare apărării sale."
Articolul 26
Dreptul la apărare
"(1) Dreptul la apărare este garantat.
(2) Fiecare om are dreptul să reacţioneze independent, prin mijloace legitime, la încălcarea drepturilor şi libertăţilor sale.
(3) În tot cursul procesului părţile au dreptul să fie asistate de un avocat, ales sau numit din oficiu.
(4) Amestecul în activitatea persoanelor care exercită apărarea în limitele prevăzute se pedepseşte prin lege."
10. Prevederile relevante ale Codului de procedură penală, adoptat prin Legea nr.122 din 14 martie 2003, sunt următoarele:
Articolul 7
Legalitatea procesului penal
"[…]
(7) Hotărârile explicative ale Plenului Curţii Supreme de Justiţie în chestiunile privind aplicarea prevederilor legale în practica judiciară au caracter de recomandare pentru organele de urmărire penală şi instanţele judecătoreşti.
[…]."
Articolul 3641
Judecata pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală
(1) Până la începerea cercetării judecătoreşti, inculpatul poate declara, personal prin înscris autentic, că recunoaşte săvârşirea faptelor indicate în rechizitoriu şi solicită ca judecata să se facă pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală.
[…]
(2) Judecata nu poate avea loc pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală, decât dacă inculpatul declară că recunoaşte în totalitate faptele indicate în rechizitoriu şi nu solicită administrarea de noi probe.
[…]
(4) Instanţa de judecată admite, prin încheiere, cererea dacă din probele administrate rezultă că faptele inculpatului sunt stabilite şi dacă sunt suficiente date cu privire la persoana sa pentru a permite stabilirea unei pedepse şi procedează la audierea inculpatului potrivit regulilor de audiere a martorului.
[…]
(6) În caz de admitere a cererii privind judecarea cauzei pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală, sentinţa se adoptă în condiţiile prevăzute de prezentul cod, cu derogările din prezentul articol.
[…]."
Articolul 414
Judecarea apelului
(1) Instanţa de apel, judecând apelul, verifică legalitatea şi temeinicia hotărârii atacate în baza probelor examinate de prima instanţă, conform materialelor din cauza penală, şi în baza oricăror probe noi prezentate instanţei de apel.
[…]
(5) Instanţa de apel se pronunţă asupra tuturor motivelor invocate în apel.
[…]."
ÎN DREPT
A. Argumentele autorilor excepţiei de neconstituţionalitate
11. Autorii sesizării au susţinut că textele "recunoaşte săvârşirea faptelor indicate în rechizitoriu", "inculpatul declară că recunoaşte în totalitate faptele indicate în rechizitoriu" şi "dacă din probele administrate rezultă că faptele inculpatului sunt stabilite" din articolul 3641 alineatele (1), (2) şi (4) [judecata pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală] din Codul de procedură penală sunt interpretate în practica judiciară în sensul în care inculpatul trebuie să recunoască încadrarea juridică a faptei făcută de către procuror şi că instanţa de judecată nu ar putea reîncadra juridic fapta imputată persoanei.
12. De asemenea, autorii sesizării au afirmat că textul "sentinţa se adoptă în condiţiile prevăzute de prezentul cod, cu derogările din prezentul articol" din articolul 3641 alineatul (6) din Codul de procedură penală este interpretat în practica judiciară constantă în sensul în care sentinţa pronunţată în procedura simplificată poate fi contestată cu apel doar sub aspectul individualizării pedepsei.
13. În sprijinul acestor afirmaţii, autorii sesizării au făcut trimitere la Hotărârea Plenului Curţii Supreme de Justiţie nr.13 din 16 decembrie 2013, precum şi la mai multe cauze care ar confirma afirmaţiile în discuţie.
14. Totuşi, autorii sesizării susţin că aceste interpretări judecătoreşti nu au suport normativ în Codul de procedură penală.
15. În opinia autorilor excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile contestate contravin articolelor 16, 21 şi 26 din Constituţie, precum şi articolului 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
B. Aprecierea Curţii
16. Examinând admisibilitatea sesizării privind excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată următoarele.
17. În conformitate cu articolul 135 alin.(1) lit.a) din Constituţie, controlul constituţionalităţii legilor, în prezenta cauză a unor prevederi din Codul de procedură penală, ţine de competenţa Curţii Constituţionale.
18. Sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de un complet de judecată de la Curtea de Apel Cahul. Astfel, Curtea constată că sesizarea este formulată de subiectul căruia i s-a conferit acest drept pe baza articolului 135 alin.(1) literele a) şi g) din Constituţie, aşa cum a fost interpretat acesta în Hotărârea Curţii Constituţionale nr.2 din 9 februarie 2016.
19. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl reprezintă textele "recunoaşte săvârşirea faptelor indicate în rechizitoriu", "inculpatul declară că recunoaşte în totalitate faptele indicate în rechizitoriu" şi "dacă din probele administrate rezultă că faptele inculpatului sunt stabilite" din articolul 3641 alineatele (1), (2) şi (4) din Codul de procedură penală, în măsura în care este permisă examinarea cauzei penale în procedură simplificată doar dacă inculpatul recunoaşte şi încadrarea juridică a faptelor făcută de procuror în rechizitoriu şi că instanţa de judecată nu poate reţine o altă situaţie şi/sau o altă încadrare juridică decât cea stabilită în rechizitoriu.
20. De asemenea, este obiect al excepţiei de neconstituţionalitate şi textul "sentinţa se adoptă în condiţiile prevăzute de prezentul cod, cu derogările din prezentul articol" din articolul 3641 alineatul (6) din Codul de procedură penală, în măsura în care sentinţele pronunţate de prima instanţă în procedura simplificată pot fi atacate doar sub aspectul individualizării pedepsei.
21. Prevederile articolului 3641 din Codul de procedură penală au fost contestate anterior în faţa Curţii Constituţionale (a se vedea HCC nr.9 din 9 martie 2017, DCC nr.40 din 8 mai 2018 şi DCC nr.12 din 29 ianuarie 2019), însă această excepţie de neconstituţionalitate conţine argumente noi.
22. În continuare, Curtea reţine că o condiţie obligatorie pentru formularea excepţiei de neconstituţionalitate o reprezintă aplicabilitatea prevederilor contestate în cauza în care a fost ridicată excepţia (a se vedea punctul 1 din dispozitivul HCC nr.2 din 9 februarie 2016).
23. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată într-o cauză penală examinată într-o procedură simplificată. Prin urmare, Curtea constată că prevederile contestate pot fi aplicate la soluţionarea cauzei în care a fost ridicată excepţia de neconstituţionalitate.
24. Curtea reţine că o altă condiţie obligatorie pentru ca excepţia de neconstituţionalitate să poată fi examinată în fond este incidenţa a cel puţin unui drept garantat de Constituţie (a se vedea DCC nr.44 din 1 aprilie 2021, § 20; DCC nr.78 din 3 iunie 2021, § 17).
25. Autorii excepţiei de neconstituţionalitate afirmă că prevederile contestate contravin articolului 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi articolelor 16 [egalitatea], 21 [prezumţia nevinovăţiei] şi 26 [dreptul la apărare] din Constituţie. Pentru că autorii sesizării au invocat articolul 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, Curtea va reţine şi articolul 20 [accesul liber la justiţie] din Constituţie.
26. În jurisprudenţa sa, Curtea a stabilit că pentru a fi aplicabil articolul 16 din Constituţie, autorul sesizării trebuie să demonstreze existenţa unor ingerinţe în drepturile fundamentale garantate de Constituţie (HCC nr.30 din 23 septembrie 2021, § 42).
27. În continuare, Curtea va analiza dacă prevederile contestate implică vreo ingerinţă în drepturile fundamentale invocate de autorii sesizării.
28. Cu privire la incidenţa articolului 21 din Constituţie care garantează prezumţia de nevinovăţie, Curtea subliniază că acest principiu presupune că orice persoană acuzată de comiterea unui delict este prezumată nevinovată până atunci când vinovăţia sa va fi dovedită în mod legal, în cursul unui proces judiciar public, în cadrul căruia i s-au asigurat toate garanţiile necesare apărării sale. Astfel, în jurisprudenţa sa, Curtea a reţinut că orice persoană este considerată nevinovată până la rămânerea definitivă a unei hotărâri judecătoreşti de condamnare (a se vedea DCC nr.4 din 20 ianuarie 2020, § 22).
29. Sub acest aspect, Curtea constată că prevederile criticate nu inversează sarcina probei. Acuzării îi revine sarcina de a demonstra vinovăţia persoanei. Persoana beneficiază de prezumţia de nevinovăţie atât timp cât vinovăţia sa nu este stabilită "dincolo de orice îndoială rezonabilă" (a se vedea DCC nr.40 din 8 mai 2018, § 35 şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului citată acolo). Chiar în ipoteza în care s-a dispus judecarea cauzei în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, însă ca urmare a analizei probelor prezentate se ajunge la concluzia că făptuitorul nu este vinovat de cele imputate, judecătorul nu va putea pronunţa o sentinţă de condamnare. Altfel spus, simplul fapt al recunoaşterii vinovăţiei în săvârşirea faptelor indicate în rechizitoriu şi al dispunerii judecării cauzei conform articolului 3641 din Codul de procedură penală nu echivalează cu pronunţarea unei sentinţe de condamnare. Din contra, dacă instanţa de judecată va constata în cadrul examinării conform procedurii simplificate, după audierea inculpatului şi/sau în timpul dezbaterilor, că au apărut circumstanţe care exclud aplicarea dispoziţiilor articolului 3641 din Codul de procedură penală, ea trebuie să reia cercetarea judecătorească sau să dispună judecarea cauzei în procedura obişnuită, putând adopta, după caz, şi o sentinţă de achitare (a se vedea DCC nr.40 din 8 mai 2018, § 36). Prin urmare, Curtea nu poate reţine, în acest caz, incidenţa articolului 21 din Constituţie.
30. Cu privire la incidenţa articolelor 20 şi 26 din Constituţie, Curtea constată că autorii sesizării pun în discuţie două probleme referitoare la procedura de judecare a cauzei pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală: (i) interpretarea în practică a unor prevederi din articolul 3641 din Codul de procedură penală în sensul în care inculpatul trebuie să recunoască încadrarea juridică a faptei făcută de către procuror şi că instanţa de judecată nu ar putea recalifica fapta imputată persoanei şi (ii) interpretarea în practică a unor prevederi din articolul 3641 din Codul de procedură penală în sensul în care sentinţa pronunţată în procedura simplificată poate fi contestată cu apel doar sub aspectul individualizării pedepsei.
31. Cu privire la încadrarea juridică a faptei, Curtea notează că, potrivit articolului 3641 alin.(1) din Codul de procedură penală, instanţa poate dispune judecarea cauzelor penale pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală în cazul în care, până la începerea cercetării judecătoreşti, inculpatul declară personal, prin înscris autentic, că recunoaşte comiterea faptelor indicate în rechizitoriu.
32. Curtea reţine că, în conformitate cu articolul 385 alin.(1) pct.3) din Codul de procedură penală, la adoptarea sentinţei, instanţa de judecată verifică, între altele, dacă fapta persoanei întruneşte elementele infracţiunii de comiterea căreia este învinuită. Altfel spus, instanţa verifică corectitudinea încadrării juridice a faptei de către procuror (DCC nr.63 din 11 iunie 2020, § 26).
33. În acest context, Curtea reiterează că încadrarea juridică a faptei penale, identificarea normei aplicabile cazului şi stabilirea pedepsei ţin de competenţa instanţei de judecată. De asemenea, instanţa de judecată efectuează încadrarea juridică a faptei în funcţie de circumstanţele concrete ale speţei deduse judecăţii (a se vedea DCC nr.76 din 21 mai 2019, § 18). Instanţa de judecată nu este obligată să accepte încadrarea dată de către procuror (DCC nr.40 din 8 mai 2018, § 22 şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului citată acolo). Trebuie făcută o distincţie între fapta (prejudiciabilă), care poate reprezenta o multitudine de circumstanţe faptice, şi infracţiunea sau contravenţia prevăzută de articolele legii penale şi contravenţionale, în baza cărora poate fi făcută încadrarea juridică. Astfel, dacă fapta constituie temeiul real al răspunderii, atunci cea de-a doua reprezintă temeiul juridic al răspunderii (a se vedea HCC nr.9 din 29 aprilie 2016, § 24, şi DCC nr.63 din 11 iunie 2020, § 28).
34. Curtea notează că, în realitate, problema pe care o abordează autorii excepţiei ţine de interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor de drept penal procesual şi substanţial, deopotrivă. Din analiza normelor legale citate supra nu rezultă condiţia că inculpatul trebuie să recunoască încadrarea juridică a faptei făcută de către procuror pentru a putea beneficia de judecarea cauzei sale într-o procedură simplificată. O astfel de condiţie ar leza deplinătatea de jurisdicţie a instanţei de judecată care examinează cauza penală pentru că aceasta nu ar putea recalifica fapta imputată persoanei, chiar şi în situaţia în care ar constata că calificarea faptei efectuată de procuror este una eronată. Prin urmare, Codul de procedură penală nu stabileşte că pentru judecarea cauzei pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală inculpatul trebuie să recunoască şi încadrarea juridică a faptei făcută de către procuror în rechizitoriu.
35. Cu privire la contestarea cu apel a sentinţei primei instanţe pronunţate în procedură simplificată, Curtea reţine că, potrivit articolului 414 alin.(1) din Codul de procedură penală, instanţa de apel verifică legalitatea şi temeinicia hotărârii atacate cu apel. Alineatul (5) al aceluiaşi articol prevede că instanţa de apel se pronunţă asupra tuturor motivelor invocate în apel. Prin urmare, Codul de procedură penală nu stabileşte că apelul împotriva sentinţei primei instanţe pronunţate în procedură simplificată s-ar putea limita la individualizarea pedepsei.
36. În acest sens, Curtea subliniază că principiul preeminenţei dreptului reclamă ca autorităţile şi instanţele de judecată din Republica Moldova să interpreteze şi să aplice legile ca făcând parte dintr-un sistem juridic coerent, nu în mod izolat şi prin ignorarea altor norme relevante (a se vedea DCC nr.5 din 18 ianuarie 2022, § 26 şi jurisprudenţa citată acolo).
37. În cele din urmă, potrivit articolului 7 alin.(7) din Codul de procedură penală, hotărârile explicative ale Plenului Curţii Supreme de Justiţie în chestiunile privind aplicarea prevederilor legale în practica judiciară au caracter de recomandare pentru organele de urmărire penală şi instanţele judecătoreşti.
38. Aşadar, Curtea constată că problemele abordate de autorii excepţiei de neconstituţionalitate vizează interpretarea şi aplicarea legii în fiecare caz particular, chestiuni care ţin de competenţa instanţelor de judecată.
39. În consecinţă, Curtea reţine că textele contestate nu constituie o ingerinţă în articolele 20 şi 26 din Constituţie. Pentru că nu s-a constatat existenţa vreunei ingerinţe în drepturile fundamentale garantate de Constituţie, invocate de autorii excepţiei, Curtea reţine că nici articolul 16 din Constituţie nu este incident.
40. Prin urmare, pe baza celor menţionate supra, Curtea constată că sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă şi nu poate fi acceptată pentru examinare în fond.
Din aceste motive, în baza articolelor 135 alin.(1) literele a) şi g), 140 alin.(2) din Constituţie, 26 alin.(1) din Legea cu privire la Curtea Constituţională, 61 alin.(3) şi 64 din Codul jurisdicţiei constituţionale, Curtea Constituţională
DECIDE:
1. Se declară inadmisibilă sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate a textelor "recunoaşte săvârşirea faptelor indicate în rechizitoriu", "inculpatul declară că recunoaşte în totalitate faptele indicate în rechizitoriu", "dacă din probele administrate rezultă că faptele inculpatului sunt stabilite" şi "sentinţa se adoptă în condiţiile prevăzute de prezentul cod, cu derogările din prezentul articol" din articolul 3641 alineatele (1), (2), (4) şi (6) din Codul de procedură penală, ridicată de dnii judecători Vitalie Movilă, Evghenii Dvurecenschii şi Tudor Berdilă, în dosarul nr.1-21030035-05-1a-11062021, pendinte la Curtea de Apel Cahul.
2. Prezenta decizie este definitivă, nu poate fi supusă niciunei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.
| PREŞEDINTE | Domnica MANOLE |
| Nr.50. Chişinău, 19 aprilie 2022. | |