BIZLEXLegislația Republicii Moldova
Cuprins
Acte judiciare

Decizie nr.59 din 05.06.2025 de inadmisibilitate a sesizării nr.203g/2024 privind excepţia de neconstituţionalitate a textului "terenurile proprietate publică, date în arendă/în superficie" din articolul 13 alin.(1) lit.f1) şi din articolul 53 alin.(5) lit.c1) din Legea nr.121 din 4 mai 2007 privind administrarea şi deetatizarea proprietăţii publice (interzicerea privatizării terenurilor proprietate publică date în arendă sau în superficie)

Tipul documentului
Acte judiciare
Data adoptării
05.06.2025

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

D E C I Z I E

de inadmisibilitate a sesizării nr.203g/2024 privind excepţia de neconstituţionalitate a

textului "terenurile proprietate publică, date în arendă/în superficie" din articolul 13

alin.(1) lit.f1) şi din articolul 53 alin.(5) lit.c1) din Legea nr.121 din 4 mai 2007

privind administrarea şi deetatizarea proprietăţii publice

(interzicerea privatizării terenurilor proprietate

publică date în arendă sau în superficie)

nr. 59  din  05.06.2025

 (în vigoare 05.06.2025) 

Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 346-349 art. 78 din 04.07.2025

* * *

Curtea Constituţională, judecând în componenţa:

dnei Domnica MANOLE, Preşedinte,

dnei Viorica PUICA,

dlui Nicolae ROŞCA,

dnei Liuba ŞOVA,

dlui Serghei ŢURCAN,

dlui Vladimir ŢURCAN, judecători,

cu participarea dnei Emilia Cazacu, asistent judiciar,

Având în vedere sesizarea înregistrată la 10 octombrie 2024,

Examinând admisibilitatea sesizării menţionate,

Având în vedere actele şi lucrările dosarului,

Deliberând la 5 iunie 2025, în camera de consiliu,

Pronunţă următoarea decizie:

PROCEDURA

1. La originea cauzei se află sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate a textului "terenurile proprietate publică, date în arendă/în superficie" din articolul 13 alin.(1) lit.f1) şi din articolul 53 alin.(5) lit.c1) din Legea nr.121 din 4 mai 2007 privind administrarea şi deetatizarea proprietăţii publice, ridicată de dl avocat Valeriu Bîrcă, în interesele SRL "His East", parte în dosarul nr.3-2/2024, pendinte la Judecătoria Căuşeni, sediul central.

2. Sesizarea a fost trimisă la Curtea Constituţională de dna judecătoare Victoria Railean de la Judecătoria Căuşeni, pe baza articolului 135 alin.(1) literele a) şi g) din Constituţie.

3. La 19 decembrie 2024, autorul excepţiei a depus la Curtea Constituţională un supliment prin care şi-a concretizat criticile de neconstituţionalitate. Totodată, prin acest supliment, autorul a extins obiectul excepţiei de neconstituţionalitate cu textul "terenurile proprietate publică date în arendă/în superficie" din punctul 3 subpunctul 7 din Regulamentul cu privire la vânzarea-cumpărarea terenurilor aferente, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.91/2019.

ÎN FAPT

A. Circumstanţele litigiului principal

4. Circumstanţele litigiului principal, aşa cum au fost formulate de către autorul excepţiei, pot fi rezumate după cum urmează.

5. La 28 septembrie 2021, SRL "His East", în calitate de rezident, a încheiat cu Administraţia Zonei Economice Libere "Bălţi" un contract de locaţiune a unei porţiuni din terenul cu numărul cadastral 8501211.111 din oraşul Ştefan Vodă cu o suprafaţă de 20000 m.p. Termenul locaţiunii prevăzut de contract a fost stabilit până la expirarea termenului de funcţionare a ZEL "Bălţi", adică până la 23 martie 2035.

6. La 10 decembrie 2021, prin separare din terenul nr.850121.111, a fost format un nou bun imobil cu suprafaţa de 2,11 ha şi căruia i-a fost atribuit numărul cadastral 8501211.116.

7. Drepturile ce derivă din contractul de locaţiune a terenului menţionat, încheiat între His East şi Administraţia ZEL "Bălţi", şi din amendamentul la acest contract din 05.01.2022 au fost notate în registrul bunurilor imobile la 6 iulie 2022.

8. Locatarul His East a obţinut de la Primăria oraşului Ştefan Vodă autorizaţia de a construi [la 11 ianuarie 2022] pe terenul închiriat şi, ulterior, a construit o fabrică, numită "Casă de ambalare şi prelucrare a legumelor cu depozit frigorific şi birouri". Edificiul construit a fost înregistrat în Registrul Bunurilor Imobile pe 28 septembrie 2022.

9. În acelaşi timp, prin Decizia Consiliului orăşenesc Ştefan Vodă din 10 martie 2022, asupra terenului-obiect al contractului de locaţiune cu suprafaţa de 2,11 ha a fost instituit un drept de superficie în favoarea His East. În baza acestei decizii, la 23 septembrie 2022, între unitatea administrativ-teritorială Ştefan Vodă şi His East a fost încheiat în formă autentică un contract de superficie care a avut ca obiect terenul în discuţie.

10. Prin cererea din 17 mai 2023, suplimentată la 15 august 2023, His East i-a solicitat Primăriei oraşului Ştefan Vodă să-i vândă terenul în discuţie.

11. Având în vedere decizia consiliului orăşenesc Ştefan Vodă din 19 decembrie 2023, Primăria oraşului Ştefan Vodă, prin scrisoarea din 2 ianuarie 2024, a informat His East că cererea de vânzare a terenului în discuţie a fost respinsă.

12. La 18 ianuarie 2024, His East a chemat în judecată Primăria Ştefan Vodă şi Consiliul orăşenesc al acestei localităţi şi a solicitat obligarea emiterii actului administrativ şi încheierea contractului de vânzare-cumpărare a terenului în discuţie.

13. La 27 mai 2024, în cadrul şedinţei de judecată, dl avocat Valeriu Bîrcă a ridicat în interesele His East excepţia de neconstituţionalitate a textului "terenurile proprietate publică, date în arendă/în superficie" din articolul 13 alin.(1) lit.f1) şi din articolul 53 alin.(5) lit.c1) din Legea nr.121 din 4 mai 2007 privind administrarea şi deetatizarea proprietăţii publice.

14. Printr-o încheiere din 2 octombrie 2024, judecătoarea cazului a admis ridicarea excepţiei de neconstituţionalitate şi a trimis sesizarea la Curtea Constituţională, în vederea soluţionării acesteia.

B. Legislaţia pertinentă

15. Prevederile relevante ale Constituţiei sunt următoarele:

Articolul 9

Principiile fundamentale privind proprietatea

"(1) Proprietatea este publică şi privată. Ea se constituie din bunuri materiale şi intelectuale.

(2) Proprietatea nu poate fi folosită în detrimentul drepturilor, libertăţilor şi demnităţii omului.

(3) Piaţa, libera iniţiativă economică, concurenţa loială sunt factorii de bază ai economiei."

Articolul 23

Dreptul fiecărui om de a-şi cunoaşte

drepturile şi îndatoririle

"[…]

(2) Statul asigură dreptul fiecărui om de a-şi cunoaşte drepturile şi îndatoririle. În acest scop statul publică şi face accesibile toate legile şi alte acte normative."

Articolul 46

Dreptul la proprietate privată şi protecţia acesteia

"(1) Dreptul la proprietate privată, precum şi creanţele asupra statului sunt garantate.

[…]"

Articolul 54

Restrângerea exerciţiului unor

drepturi sau al unor libertăţi

"(1) În Republica Moldova nu pot fi adoptate legi care ar suprima sau ar diminua drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului şi cetăţeanului.

(2) Exerciţiul drepturilor şi libertăţilor nu poate fi supus altor restrângeri decât celor prevăzute de lege, care corespund normelor unanim recunoscute ale dreptului internaţional şi sunt necesare în interesele securităţii naţionale, integrităţii teritoriale, bunăstării economice a ţării, ordinii publice, în scopul prevenirii tulburărilor în masă şi infracţiunilor, protejării drepturilor, libertăţilor şi demnităţii altor persoane, împiedicării divulgării informaţiilor confidenţiale sau garantării autorităţii şi imparţialităţii justiţiei.

(3) Prevederile alineatului (2) nu admit restrângerea drepturilor proclamate în articolele 20-24.

(4) Restrângerea trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o şi nu poate atinge existenţa dreptului sau a libertăţii."

Articolul 72

Categorii de legi

"(1) Parlamentul adoptă legi constituţionale, legi organice şi legi ordinare.

[…]"

Articolul 74

Adoptarea legilor şi a hotărârilor

"(1) Legile organice se adoptă cu votul majorităţii deputaţilor aleşi, după cel puţin două lecturi.

[…]"

Articolul 109

Principiile de bază ale administrării publice locale

"(1) Administraţia publică în unităţile administrativ-teritoriale se întemeiază pe principiile autonomiei locale, ale descentralizării serviciilor publice, ale eligibilităţii autorităţilor administraţiei publice locale şi ale consultării cetăţenilor în problemele locale de interes deosebit.

(2) Autonomia priveşte atât organizarea şi funcţionarea administraţiei publice locale, cât şi gestiunea colectivităţilor pe care le reprezintă.

[…]"

Articolul 127

Proprietatea

"(1) Statul ocroteşte proprietatea.

(2) Statul garantează realizarea dreptului de proprietate în formele solicitate de titular, dacă acestea nu vin în contradicţie cu interesele societăţii.

(3) Proprietatea publică aparţine statului sau unităţilor administrativ-teritoriale.

[…]"

16. Prevederile relevante ale Legii nr.121 din 4 mai 2007 privind administrarea şi deetatizarea proprietăţii publice:

Articolul 13

Bunurile nepasibile de privatizare

"(1) Din bunurile nepasibile de privatizare fac parte bunurile domeniului public, patrimoniul persoanelor juridice de drept public, precum şi:

[…]

f1) terenurile proprietate publică, date în arendă/în superficie;

[…]"

Articolul 53

Privatizarea terenurilor aferente

"[…]

(5) Nu pot fi privatizate terenurile:

[…]

c1) terenurile proprietate publică, date în arendă/în superficie;

[…]"

ÎN DREPT

A. Argumentele autorului sesizării

17. Autorul sesizării susţine că prevederile contestate au fost adoptate cu încălcarea procedurii de legiferare. În particular, autorul invocă faptul că sintagma contestată a fost propusă pentru a fi introdusă în proiectul de lege printr-un amendament, după adoptarea proiectului de lege în prima lectură, fapt care ar contraveni exigenţei privind adoptarea legii organice după cel puţin două lecturi. De asemenea, modificările propuse nu au fost avizate de Congresul Autorităţilor Locale din Moldova ori de alte instituţii relevante.

18. Totodată, autorul excepţiei consideră că prevederile contestate sunt incerte şi imprevizibile, fapt care determină interpretarea şi aplicarea defectuoasă a acestora de către autorităţile administraţiei publice locale prin respingerea solicitărilor de privatizare a terenurilor depuse anterior intrării în vigoare a Legii nr.193 din 14 iulie 2023. Autorul excepţiei afirmă că avea intenţia să dobândească în proprietate terenul arendat, iar prevederile contestate exclud posibilitatea titularilor dreptului de arendă/superficie de a privatiza, în condiţiile legii, astfel de terenuri proprietate publică.

19. De asemenea, autorul sesizării susţine că legislatorul nu a făcut o distincţie între terenurile proprietate publică ale statului şi cele ale unităţilor administrativ-teritoriale, lipsind astfel autorităţile administraţiei publice locale de competenţa de a decide în mod autonom cu referire la bunurile care le aparţin.

20. În fine, autorul susţine că dispoziţiile contestate sunt contrare articolelor 9, 23, 46, 54, 72, 74, 109 şi 127 din Constituţie.

B. Aprecierea Curţii

21. Examinând admisibilitatea sesizării privind excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată următoarele.

22. În conformitate cu articolul 135 alin.(1) lit.a) din Constituţie, controlul constituţionalităţii legilor, în prezenta cauză a unor prevederi din Legea nr.121 din 4 mai 2007 privind administrarea şi deetatizarea proprietăţii publice, ţine de competenţa Curţii Constituţionale.

23. Sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de o parte în proces. Astfel, Curtea constată că sesizarea este formulată de subiectul căruia i s-a conferit acest drept pe baza articolului 135 alin.(1) literele a) şi g) din Constituţie.

24. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie articolul 13 alin.(1) lit.f1) şi articolul 53 alin.(5) lit.c1) din Legea nr.121 din 4 mai 2007 privind administrarea şi deetatizarea proprietăţii publice, care exclud de la privatizare terenurile proprietate publică date în arendă/în superficie.

25. Cu referire la cererea autorului din 19 decembrie 2024, prin care autorul solicită extinderea obiectului sesizării nr.203g/2024, Curtea reaminteşte faptul că părţile la un proces de judecată sau reprezentanţii lor pot extinde obiectul unei excepţii de neconstituţionalitate doar prin intermediul instanţei de judecată şi doar dacă sunt respectate condiţiile stabilite în Hotărârea Curţii nr.2 din 9 februarie 2016 (a se vedea HCC nr.6 din 10 martie 2020, § 33).

26. Curtea reţine că prevederile contestate în sesizare nu au făcut anterior obiect al controlului de constituţionalitate.

27. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată într-o cauză în care se contestă legalitatea respingerii unei cereri de cumpărare a terenului public dat în superficie. Astfel, Curtea admite că textul contestat ar putea fi aplicat la soluţionarea cauzei.

28. Curtea notează că o altă condiţie obligatorie pentru ca excepţia de neconstituţionalitate să poată fi examinată în fond este incidenţa unui drept fundamental invocat de autor. Astfel, Curtea va examina dacă problemele de drept ridicate de autorul sesizării fac incidente dispoziţiile constituţionale invocate.

29. Autorul excepţiei afirmă incidenţa articolelor 9 (principiile fundamentale privind proprietatea), 23 (calitatea legilor), 46 (dreptul la proprietate privată şi protecţia acesteia), 54 (restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi), 72 (categorii de legi), 74 (adoptarea legilor), 109 (principiile de bază ale administrării publice locale) şi 127 (proprietatea) din Constituţie.

30. Referitor la pretinsa încălcare a articolului 9 din Constituţie, Curtea reiterează că acest articol are un caracter general şi constituie un imperativ de ordin general-obligatoriu, care stă la baza oricăror reglementări (a se vedea DCC nr.45 din 27 aprilie 2023, § 18). Referitor la articolele 23 şi 54 din Constituţie, Curtea reiterează că acestea nu au o aplicabilitate de sine stătătoare. Pentru a fi aplicabile, autorul excepţiei trebuie să demonstreze existenţa unor ingerinţe în drepturile fundamentale (a se vedea DCC nr.90 din 15 iunie 2021, § 23; DCC nr.177 din 23 noiembrie 2021, § 37).

31. Cu referire la capătul sesizării care pretinde că modificarea legislativă în discuţie nu a fost avizată în modul corespunzător de Congresul Autorităţilor Locale din Moldova şi că acest fapt ar aduce atingere intereselor autorităţii publice locale, contrar articolului 109 din Constituţie, Curtea observă că autorul excepţiei nu pledează în interesele sale, dar în interesele autorităţilor publice locale. Curtea reiterează că excepţia de neconstituţionalitate nu poate fi ridicată pentru protejarea drepturilor şi intereselor unor persoane terţe (a se vedea, mutatis mutandis, DCC nr.80 din 3 iunie 2021, § 18). De invocarea unei excepţii de neconstituţionalitate trebuie să profite, în primul rând, autorul acesteia, în caz contrar acest instrument devenind o actio popularis, pierzându-se, astfel, caracterul concret şi efectiv al excepţiei (a se vedea DCC nr.20 din 21 martie 2024, § 37). Prin urmare, acest capăt al sesizării este inadmisibil.

32. Cu privire la articolele 46 şi 127 din Constituţie, Curtea reiterează că aceste dispoziţii obligă statul şi pe ceilalţi titulari ai puterii publice să respecte proprietatea şi să se abţină de la orice acţiune ce ar aduce atingere acestui drept. Câmpul de aplicare al acestor articole este acelaşi cu câmpul de aplicare al articolului 1 din Protocolul nr.1 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. Articolul 1 din Protocolul nr.1 este aplicabil doar în cazul bunurilor existente ale unei persoane şi nu garantează dreptul de a dobândi bunuri. Pentru ca un "bun" constând într-o "aşteptare legitimă" să fie recunoscut, trebuie să existe o bază juridică naţională care să genereze un interes patrimonial (Béláné Nagy v. Ungaria [MC], 13 decembrie 2016, § 79) (a se vedea DCC nr.7 din 20 ianuarie 2022, § 30). În fiecare caz, problema care trebuie examinată este dacă circumstanţele cazului, avute în vedere în ansamblu, i-au conferit reclamantului dreptul la un interes patrimonial protejat de articolul 1 din Protocolul nr.1 (a se vedea Saghinadze şi alţii v. Georgia, 27 mai 2010, § 103).

33. În cauza Asgarov v. Azerbaidjan, 16 decembrie 2021, § 23, Curtea Europeană a declarat inadmisibilă ratione materiae cererea reclamantului în care pretindea o ingerinţă în dreptul la exerciţiul nestingherit al posesiei sale, ca urmare a refuzului autorităţilor naţionale de a da curs solicitării de privatizare a unui teren proprietate de stat. Curtea Europeană a notat că, deşi privatizarea terenului proprietate de stat pe care era amplasată întreprinderea reclamantului părea foarte plauzibilă pe baza dreptului naţional, nu exista o certitudine în acest sens. De altfel, până la adoptarea deciziei corespunzătoare a Comisiei pentru administrarea proprietăţii de stat, reclamantul nu putea susţine că avea o aşteptare legitimă că solicitarea sa va fi acceptată.

34. Curtea reţine că autorul sesizării susţine că His East deţine în folosinţă un teren cu suprafaţa de 2,11 ha şi cu nr.cadastral 8501211.116 situat/amplasat în ZEL "Bălţi", oraşul Ştefan Vodă, şi că a construit pe acest teren o fabrică şi a înregistrat dreptul de proprietate asupra acesteia. El afirmă că dreptul de folosinţă asupra terenului menţionat supra, pe care intenţionează să-l cumpere, a fost dobândit de His East: (i) în baza contractului de locaţiune încheiat cu Administraţia ZEL "Bălţi" la 28 septembrie 2021, notat în registrul bunurilor imobile la 6 iulie 2022; (ii) în baza contractului de superficie din 23 septembrie 2022 încheiat cu unitatea administrativ-teritorială Ştefan Vodă.

35. Analiza juridică a legislaţiei naţionale permite Curţii să constate că terenul în discuţie este parte componentă a unei zone economice libere şi reprezintă o porţiune din cele 8,92 hа, cu numărul cadastral 8501211.111, amplasat pe str. Cetatea Albă, oraşul Ştefan Vodă atribuit Zonei Economice Libere "Bălţi" în baza Legii nr.26 din 4 martie 2010 privind Zona Economică Liberă "Bălţi" în redactarea Legii nr.187 din 26 iulie 2018 (a se vedea articolul 1 alin.(2) litera l)).

36. Având în vedere dispoziţiile Legii nr.440/2001 cu privire la zonele economice libere, Curtea reţine că zonele libere sunt teritorii "separate din punct de vedere economic, strict delimitate pe tot perimetrul lor" (articolul 1 alin.(1)), "delimitate de restul ţării prin îngrădire sigură" (art.1 alin.(2)), în care investitorilor li se acordă regimuri preferenţiale de desfăşurare a activităţii de întreprinzător pe termenul de activitate stabilit de lege. Fiecare zonă liberă este gestionată de un organ de stat special numit "Administraţia zonei libere" (a se vedea art.5 alin.(1) din Lege), care deţine competenţe de a organiza activitatea zonei libere şi, inter alia, de a determina modul de dare în arendă a terenurilor, modul de acordare a drepturilor de folosinţă asupra clădirilor, construcţiilor şi fondurilor fixe care aparţin sau care sunt transmise în folosinţa Administraţiei (art.5 alin.(9) din Lege).

37. Curtea reţine că legislatorul deţine competenţa de a reglementa prin lege organică regimul juridic general al proprietăţii (articolul 72 alin.(3) lit.i) din Constituţie), iar interdicţia de a nu privatiza terenurile proprietate publică date în arendă/în superficie a fost adoptată în limita prevederilor constituţionale. Prin urmare, terenul în discuţie încă în anul 2018 a fost transmis Zonei Economice Libere "Bălţi", până la expirarea termenului de activitate a ei, iar regimul juridic al acestuia este determinat de Legea nr.26 din 4 martie 2010 privind ZEL "Bălţi".

38. Din analiza sistemică a legislaţiei, Curtea observă că nicio normă juridică nu prevede dreptul rezidentului zonei libere de a cumpăra terenul pe care l-a arendat/l-a luat în superficie într-o zonă economică liberă şi nici obligaţia proprietarului terenului de a-l înstrăina. Mai mult, în situaţia în care unitatea administrativ-teritorială a transmis terenul său proprietate publică unei zone economice libere, legea nu prevede dreptul acesteia de a-l înstrăina în această perioadă. Prin urmare, nu se poate afirma existenţa unei aşteptări legitime de a obţine dreptul de proprietate asupra terenului proprietate publică dacă acesta face parte dintr-o zonă economică liberă (a se vedea, mutatis mutandis, DCC nr.190 din 23 decembrie 2022, § 26).

39. În consecinţă, Curtea consideră că dispoziţiile contestate nu fac incidente articolele 46 şi 127 din Constituţie. Pentru că nu s-a constatat incidenţa dreptului de proprietate invocat de autorul excepţiei, Curtea nu reţine nici incidenţa articolelor 23 şi 54 din Constituţie.

40. Curtea observă că, prin raportare la articolele 72 şi 74 din Constituţie, autorul excepţiei a pretins că sintagma contestată a fost propusă la proiectul de lege printr-un amendament, după adoptarea proiectului de lege în prima lectură, fapt care ar contraveni exigenţelor privind adoptarea legii organice după cel puţin două lecturi.

41. Din această perspectivă, cu referire la incidenţa articolelor 72 şi 74 din Constituţie, Curtea reiterează că este competentă să verifice constituţionalitatea legilor sub aspect procedural dacă autorul excepţiei de neconstituţionalitate demonstrează că a fost afectat în mod personal de carenţele pretins a fi admise de legislator. Având în vedere că din argumentele sesizării nu a constatat că criticile bazate pe articolele 72 şi 74 din Constituţie au afectat un drept fundamental al autorului excepţiei, Curtea declară inadmisibil acest capăt al sesizării (a se vedea DCC nr.83 din 19 iulie 2024, §§ 22-28).

42. Totodată, Curtea observă că autorul sesizării susţine că deţine acelaşi teren în baza a două acte juridice: (i) în baza contractului de locaţiune încheiat cu Administraţia zonei libere "Bălţi"; şi (ii) în baza contractului de superficie încheiat cu Primăria oraşului Ştefan Vodă. Cererea de chemare în judecată a His East privind obligarea consiliului local orăşenesc Ştefan Vodă să-i vândă terenul în discuţie se bazează doar pe contractul de superficie şi nu ia în consideraţie că acesta se află într-o zonă economică liberă. Curtea consideră că determinarea regimului juridic al terenului aflat în zona economică liberă, determinarea actului în baza căruia His East deţine dreptul de folosinţă asupra terenului, stabilirea competenţei proprietarului de a dispune de terenul-teritoriu al zonei libere prin înstrăinare sunt competenţe de aplicare a legii şi aparţin instanţei de judecată. Curtea reiterează că aspectele legate de interpretarea şi de aplicarea legii în situaţii concrete exced controlului de constituţionalitate (a se vedea DCC nr.20 din 17 februarie 2022, § 31).

43. Pe baza celor menţionate supra, Curtea constată că sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă şi nu poate fi acceptată pentru examinare în fond.

Din aceste motive, pe baza articolelor 135 alin.(1) literele a) şi g), 140 alin.(2) din Constituţie, 27 alineatele (2), (3) lit.d) şi (4) lit.d), 37 şi 40 din Legea cu privire la Curtea Constituţională, Curtea Constituţională

DECIDE:

1. Se declară inadmisibilă sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate a sintagmei "terenurile proprietate publică, date în arendă/în superficie" de la articolul 13 alin.(1) lit.f1) şi articolul 53 alin.(5) lit.c1) din Legea nr.121 din 4 mai 2007 privind administrarea şi deetatizarea proprietăţii publice, ridicată de dl avocat Valeriu Bîrcă, în interesele SRL "His East", parte în dosarul nr.3-2/2024, pendinte la Judecătoria Căuşeni, sediul central.

2. Prezenta decizie este definitivă, nu poate fi supusă niciunei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.