BIZLEXLegislația Republicii Moldova
Hotărâri

Decizie nr.6/32 din 24.03.2017 cu privire la examinarea sesizării dlor V. Jerechi, primarul s. Bulboaca, r-nul Anenii Noi, şi G. Filipenco, directorul interimar al grădiniţei "Plopuşor", şi a unui grup de părinţi

Tipul documentului
Hotărâri
Data adoptării
24.03.2017

CONSILIUL COORDONATOR AL AUDIOVIZUALULUI

D E C I Z I E

cu privire la examinarea sesizării dlor V. Jerechi, primarul s. Bulboaca,

r-nul Anenii Noi, şi G. Filipenco, directorul interimar al

grădiniţei "Plopuşor", şi a unui grup de părinţi

nr. 6/32  din  24.03.2017

 (în vigoare 14.04.2017) 

Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 119-126 art. 771 din 14.04.2017

* * *

La 15.02.2017, la Consiliul Coordonator al Audiovizualului a parvenit reclamaţia cu nr.51 din 10.02.2017 din partea primarului s. Bulboaca, r-nul Anenii Noi, V. Jerechi, a directorului interimar al grădiniţei "Plopuşor", Filipenco G., şi a unui grup de părinţi, care îşi exprimă indignarea "în legătură cu mesajul reportajului realizat şi difuzat de postul de televiziune "Publika TV" la 03.02.2017, care denigrează imaginea instituţiei educaţionale şi a autorităţii publice locale".

Totodată, semnatarii reclamaţiei mai afirmă că realizatorii reportajului au difuzat informaţii eronate şi fapte neverificate, "au rupt mesajul intervievaţilor din context, n-au solicitat opinia surselor alternative de informare şi a experţilor".

În acest context, petiţionarii solicită CCA "să întreprindă acţiunile de rigoare în vederea sancţionării postului de televiziune "Publika TV", a responsabililor de realizarea şi difuzarea reportajului, precum şi impunerea postului de televiziune "Publika TV" să dezmintă informaţia difuzată, inclusiv prin scuze exprimate public".

Este de menţionat că CCA a solicitat postului de televiziune "Publika TV" să-şi expună opinia referitor la cele invocate în reclamaţie. În răspunsul său (scrisoarea nr.24A din 24.02.2017), postul de televiziune "Publika TV" susţine că ştirea la care se face trimitere în reclamaţie "constituie o relatare a unui fapt ce ţine de interesul public al societăţii faţă de evenimente şi probleme care trezesc interesul societăţii. "Publika TV" a respectat normele cu privire la realizarea acestui reportaj, în ştire sunt prezenţi părinţii nemulţumiţi, autoritatea locală reprezentată de un consilier local (care a efectuat şi un control ca urmare a plîngerilor depuse de părinţi), dar şi reprezentanţii grădiniţei, fiind respectat cadrul legal. Totodată, este expusă poziţia conducerii grădiniţei". De asemenea, în scrisoare se mai menţionează că "petiţionarul poate să depună o cerere cu privire la dreptul la replică, cu referiri la informaţia defăimătoare contestată, să precizeze expres informaţia pe care o consideră "defăimătoare" şi la care solicită dreptul la replică, prin prezentarea în formă scrisă a poziţiei în contradictoriu cu informaţia relatată în limitele stricte stabilite de art.24 din Legea cu privire la libertatea de exprimare şi art.16 din Codul audiovizualului".

În concluzie, radiodifuzorul consideră că acţiunile sale se încadrează în prevederile legii, "fapt prin care plîngerea înaintată este neîntemeiată".

În temeiul prevederilor art.37 alin.(3) lit.b) şi c) din Codul audiovizualului, Consiliul Coordonator al Audiovizualului a monitorizat reportajul menţionat în reclamaţie. Rezultatele monitorizării au atestat că postul de televiziune "Publika TV" a difuzat, la 03.02.2017, reportajul cu titlul "Grădiniţă cu probleme la Bulboaca", în care se menţionează că mai mulţi părinţi din s. Bulboaca, r-nul Anenii Noi, se plîng că micuţii lor mănîncă la grădiniţă produse de calitate dubioasă şi mai puţin decît ar trebui. Astfel, sunt date pe post intervenţiile a două mame care susţin că untul consumat de copii într-o zi ar fi avut un miros specific, iar gramajul produselor prevăzut copiilor nu corespunde normelor. Pe marginea cazului dat şi-a expus poziţia preşedintele Comisiei pentru drepturile copilului din cadrul Consiliului local, Roman Gapeev, care susţine că a fost sesizat de un grup de părinţi nemulţumiţi de alimentaţia copiilor.

În cadru a evoluat sora medicală a grădiniţei, Larisa Ivanov, care afirmă că la moment lipsesc unele produse prevăzute în meniu pe motiv că acestea urmează a fi livrate peste cîteva zile.

O altă problemă abordată în reportaj vizează iniţierea unui dosar penal pentru abuz în serviciu, asta după ce s-a constatat că la grădiniţă au fost angajate mai multe persoane care, de fapt, nu lucrau acolo. La situaţia dată s-a referit directorul interimar al grădiniţei, Galina Filipenco: "aceşti oameni au lucrat o anumită perioadă, după asta au plecat, dar eu le ţineam în evidenţă la locul de muncă pentru ca să putem plăti salariile celor care lucrează dublu". De asemenea, şi-a expus opinia şi un fost angajat al grădiniţei, care spune că pe perioada cînd era plecat la muncă în Moscova nu primea salariu, iar banii pentru lunile respective erau utilizaţi pentru cheltuielile grădiniţei.

Ca urmare a celor expuse mai sus se constată că postul de televiziune "Publika TV" nu a comis derogări de la legislaţia audiovizuală. Subiectul fiind unul de conflict a fost respectat principiul de informare din mai multe surse. Astfel, pe marginea cazului dat şi-au prezentat poziţia toate părţile implicate (preşedintele Comisiei pentru drepturile copilului din cadrul Consiliului local, Roman Gapeev; sora medicală a grădiniţei, Larisa Ivanov; doi părinţi, un fost angajat al instituţiei date şi directorul interimar al grădiniţei, Galina Filipenco).

În conformitate cu prevederile Codului audiovizualului nr.260-XVI din 27.07.2006, ale Statutului CCA, aprobat prin Hotărîrea Parlamentului Republicii Moldova nr.433-XVI din 28.12.2006, Consiliul Coordonator al Audiovizualului

DECIDE:

1. A respinge ca neîntemeiată sesizarea dlor V. Jerechi, primarul s. Bulboaca, r-nul Anenii Noi, şi G. Filipenco, directorul interimar al grădiniţei "Plopuşor", şi a unui grup de părinţi, cu nr.51 din 10.02.2017 (PRO – (9) UNANIM – D. CIOCAN, O. BARBĂLATĂ, Iu. COLESNIC, A. COZMA, N. DAMASCHIN, C. DUCA, O. GUŢUŢUI, M. ONCEANU-HADÎRCĂ şi D. VICOL).

2. Controlul asupra executării prezentei decizii îl exercită Direcţia monitorizare TV.

3. Prezenta decizie va fi publicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova şi pe pagina web a Consiliului Coordonator al Audiovizualului.