BIZLEXLegislația Republicii Moldova
Cuprins
Hotărâri

Decizie nr.6/34 din 20.03.2015 cu privire la examinarea proiectului de "Regulament cu privire la procedura şi condiţiile de eliberare a licenţelor de emisie digitale şi a autorizaţiilor de retransmisie digitale pentru utilizarea multiplexurilor"

Tipul documentului
Hotărâri
Data adoptării
20.03.2015

CONSILIUL COORDONATOR
AL AUDIOVIZUALULUI

D E C I Z I E

cu privire la examinarea proiectului de "Regulament cu privire la procedura

 şi condiţiile de eliberare a licenţelor de emisie digitale şi a autorizaţiilor

 de retransmisie digitale pentru utilizarea multiplexurilor"

nr. 6/34  din  20.03.2015

 (în vigoare 10.04.2015) 

Monitorul Oficial al R.Moldova nr. 89-92 art. 654 din 10.04.2015

* * *

Având în vedere dubla calitate a Consiliului Coordonator al Audiovizualului, de garant al interesului public şi de unică autoritate de reglementare în domeniul audiovizualului, ţinând cont de atribuţiile care-i revin prin lege de a emite decizii cu caracter de norme de reglementare în vederea exercitării atribuţiilor prevăzute de Codul audiovizualului, în conformitate cu obligaţiile care îi revin Republicii Moldova în urma ratificării prin Legea nr.69-XVI din 27 martie 2008 a documentelor finale ale RRC-06 şi întru executarea Planului naţional de acţiuni pentru implementarea Acordului de Asociere Republica Moldova – Uniunea Europeană pentru anii 2014-2016, care prevede elaborarea Regulamentului cu privire la procedura de eliberare a licenţelor de emisie pentru serviciile de programe TV privind utilizarea multiplexului şi organizarea concursurilor de eliberare a licenţelor de emisie, CCA solicită respectuos, tuturor părţilor interesate, prezentarea pînă la data de 10 aprilie 2015 a sugestiilor şi recomandărilor vizavi de proiectul Regulamentului nominalizat în titlu, inclusiv pe adresa electronică: office@cca.md.

Proiectul Regulamentului cu privire la procedura şi condiţiile de eliberare a licenţelor de emisie digitale şi a autorizaţiilor de retransmisie digitale pentru utilizarea multiplexurilor poate fi accesat pe pagina web a Consiliului Coordonator al Audiovizualului: http://www.cca.md/.

În cadrul şedinţei publice, membrii CCA au accentuat necesitatea strictă a prevederii prin care s-ar stipula că primul multiplex digital terestru este destinat în exclusivitate pentru radiodifuzorii autohtoni.

Totodată, a fost hotărîtă excluderea din Regulament a noţiunii Acord prealabil (act juridic care confirmă disponibilitatea proprietarului multiplexului sau a agentului acestuia de a semna contractul cu privire la retransmisia serviciilor de programe).

Avînd ca temei prevederile Codului audiovizualului, a Legii privind transparenţa în procesul decizional, a Statutului CCA, Consiliul Coordonator al Audiovizualului

DECIDE:

1. A aproba conceptual proiectul de Regulament cu privire la procedura şi condiţiile de eliberare a licenţelor de emisie digitale şi a autorizaţiilor de retransmisie digitale pentru utilizarea multiplexurilor (PRO – (8) UNANIM – D. CIOCAN, O. BARBĂLATĂ, Iu. COLESNIC, N. DAMASCHIN, C. MÎŢU, M. POCAZNOI, V. TABUNŞCIC, Ig. VASILACHE).

2. A expedia proiectul pentru consultări părţilor interesate, în corespundere cu normele legislaţiei din domeniu.

3. Controlul asupra executării prezentei decizii îl exercită Direcţia control şi digitalizare şi Direcţia juridică şi reglementări.

4. Prezenta decizie va fi publicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova şi pe pagina web a CCA.

REGULAMENT

cu privire la procedura şi condiţiile de eliberare a licenţelor de emisie digitale

şi a autorizaţiilor de retransmisie digitale pentru utilizarea multiplexurilor

[Regulamentul completat prin Hot. CCA nr.19/130 din 18.08.2017, în vigoare 22.09.2017]

Introducere

DISPOZIŢII GENERALE

Alocare (a unui canal sau a unei frecvenţe radioelectrice) – înscrierea canalului de frecvenţă determinat în planul coordonat, primit de către conferinţa competentă, în scopul utilizării lui de către una sau mai multe administraţii pentru serviciile de radiocomunicaţii terestre sau spaţiale, în una sau mai multe ţări indicate sau zone geografice, în condiţii determinate;

Multiplex – sistem de structurare a unui set de programe TV şi servicii auxiliare, integrate într-un flux digital şi difuzate printr-un canal radio de televiziune;

Slot – o secvenţă de date, cu o anumită durată, dintr-un pachet de date;

Licenţă de emisie digitală – act oficial prin care Consiliul Coordonator al Audiovizualului îi acordă unui radiodifuzor aflat sub jurisdicţia Republicii Moldova dreptul de a transmite serviciile sale de programe, ocupând un slot, într-un multiplex cu acoperire naţională, regională sau locală, pentru difuzarea unui anumit serviciu de programe;

Autorizaţie de retransmisie digitală – act oficial prin care Consiliul Coordonator al Audiovizualului îi acordă unui distribuitor de servicii dreptul de retransmisie a unor servicii de programe, ocupând mai multe sloturi, într-un multiplex cu acoperire naţională, regională sau locală.

LICENŢA DE EMISIE DIGITALĂ ŞI AUTORIZAŢIA DE RETRANSMISIE DIGITALĂ

(2) Rezultatele concursului, conform deciziei Consiliului, se dau publicităţii.

a) Licenţe de emisie digitale pentru utilizarea unui slot din multiplex prin transmisia serviciilor de programe televizate.

b) Autorizaţii de retransmisie digitale pentru utilizarea unor sloturi din multiplex prin retransmisia serviciilor de programe televizate.

Secţiunea 1

Desfăşurarea concursurilor

(2) În concursul pentru obţinerea licenţelor de emisie pentru utilizarea capacităţii primului multiplex cu acoperire naţională şi acces liber spre vizionare (free to air or free to view) vor fi acceptate doar solicitările radiodifuzorilor aflaţi sub jurisdicţia Republicii Moldova.

a) condiţiile (inclusiv nomenclatorul actelor pentru participare la concurs) şi termenul limită pentru prezentarea solicitărilor;

b) numărul sloturilor disponibile pentru servicii de programe transmise şi raza de acoperire a acestora (după caz, numărul sloturilor disponibile pentru servicii de programe retransmise şi raza de acoperire a acestora);

c) cerinţele faţă de serviciul de programe ce urmează a fi transmis/retransmis;

d) termenul de valabilitate a licenţei de emisie digitale şi/sau a autorizaţiei de retransmisie digitale;

e) mărimea taxei de stat pentru licenţa de emisie digitală sau autorizaţia de retransmisie digitală;

f) criteriile de departajare.

(2) Lista actelor necesare pentru participare la concurs pentru obţinerea licenţei de emisie digitale:

a) cererea de înscriere la concursul pentru obţinerea licenţei de emisie digitale (conform modelului);

b) copia recentă (eliberată în decursul ultimelor 3 luni) a extrasului din Registrul de stat al întreprinderilor şi organizaţiilor referitor la administratorul întreprinderii, genurile de activitate, fondatorii (asociaţii) şi capitalul social;

c) concepţia generală a serviciului de programe (conform modelului);

d) proiectul editorial al radiodifuzorului: scopurile, sarcinile, timpul şi volumul de emisie (inclusiv realizarea programelor autohtone nu mai puţin de un anumit procent din volumul emisiei săptămânale, indicat în ultima decizie a CCA adoptată în acest sens, dintre care cel puţin jumătate vor fi difuzate în orele de maximă audienţă în limba de stat. Publicitatea, promo şi teleshopping-ul nu se includ la calcularea coraportului de programe autohtone), tematica şi ponderea lor în procente faţă de volumul total de emisie, limba de difuzare a programelor (emisiunilor realizate în limba de stat, în procente faţă de volumul total de emisie autohtonă, li se rezervă cota prevăzută de legislaţia în vigoare), formatul muzical pentru posturile de televiziune muzicale (genul operelor muzicale preconizate spre difuzare, cota muzicii autohtone în procente) şi auditoriul consumator de programe;

e) planul de afaceri, care va cuprinde: asigurarea economică a proiectului, organigrama instituţiei şi experienţa solicitantului în domeniul audiovizualului, rezultatele investigării interesului populaţiei faţă de proiectul realizat;

f) grila de emisie săptămânală (conform modelului): denumirea, genul şi sursa de provenienţă a emisiunilor, timpul de difuzare, limba de realizare şi alte componente ale serviciilor de programe (pentru posturile de televiziune muzicale se indică procentul muzicii autohtone). Pentru serviciul de programe preconizat spre retransmisie se indică denumirea, genul, ţara de origine, limba de difuzare;

g) declaraţia (conform modelului) privind componenţa asociaţilor, acţionarilor, membrilor, precum şi cota fiecăruia de participare la capitalul social sau la pachetul de acţiuni, până la dezvăluirea identităţii persoanelor fizice (inclusiv specificarea deţinerii cotelor părţi în alte instituţii din domeniul audiovizualului (în procente);

h) declaraţia privind participarea, directă sau indirectă, ori neparticiparea cu capital în fondurile statutare ale altor societăţi din domeniul audiovizualului (în procente);

i) denumirea radiodifuzorului, datele de identificare, grafica siglei studioului TV;

j) angajament pe propria răspundere privind capacitatea economică şi financiară de susţinere a activităţii în Multiplex, pentru primele 6 luni.

(3) Actele depuse de solicitanţii licenţelor de emisie digitale trebuie să corespundă următoarelor cerinţe:

a) perfectate în limba de stat а Republicii Moldova, culese la calculator, semnate, ştampilate, indicându-se data elaborării lor;

b) documentul stipulat în alin.(2) lit.b) se prezintă împreună cu originalul (după verificare, se restituie solicitantului);

c) documentele stipulate în alin.(2) vor fi însoţite de 3 copii şi variantă scanată;

d) în temeiul unui singur dosar de participare la concurs, un solicitant poate pretinde numai la un slot într-un multiplex.

(4) Lista actelor necesare pentru participare la concurs pentru obţinerea autorizaţiei de retransmisie digitale va include:

a) cererea de înscriere la concursul pentru obţinerea autorizaţiei de retransmisie digitale (conform modelului);

b) copia recentă (eliberată în decursul ultimelor 3 luni) a extrasului din Registrul de stat al întreprinderilor şi organizaţiilor referitor la administratorul întreprinderii, genurile de activitate, fondatorii (asociaţii) şi capitalul social;

c) conţinutul ofertei serviciilor de programe (lista serviciilor de programe preconizate spre retransmitere, la a căror alcătuire se va ţine cont de cerinţele Codului audiovizualului);

d) copia acordurilor prealabile cu producătorii serviciilor de programe respective sau reprezentanţii legali ai acestora. Dacă acordul este perfectat în altă limbă decât cea de stat, se prezintă şi traducerea legalizată;

e) declaraţia (conform modelului) privind componenţa asociaţilor, acţionarilor, membrilor, precum şi cota fiecăruia de participare la capitalul social sau la pachetul de acţiuni, până la dezvăluirea identităţii persoanelor fizice (inclusiv specificarea deţinerii cotelor părţi în alte instituţii din domeniul audiovizualului (în procente));

f) declaraţia privind participarea, directă sau indirectă, ori neparticiparea cu capital în fondurile statutare ale altor societăţi din domeniul audiovizualului (în procente);

g) grafica siglei studioului TV;

h) angajament pe propria răspundere privind capacitatea economică şi financiară de susţinere a activităţii în Multiplex, pentru primele 6 luni.

(5) Actele depuse de solicitanţii autorizaţiilor de retransmisie digitale trebuie să corespundă următoarelor cerinţe:

a) perfectate în limba de stat а Republicii Moldova, culese la calculator, semnate, ştampilate, indicându-se data elaborării lor;

b) documentele stipulate în alin.(4) lit.b) şi d) se prezintă împreună cu originalul (după verificare, se restituie solicitantului);

c) documentele stipulate în alin.(2) vor fi însoţite de 3 copii şi varianta scanată.

a) asigurarea pluralismului în domeniul audiovizualului, excluzându-se posibilitatea creării premiselor pentru instituirea monopolului şi concentrării proprietăţii în domeniul audiovizualului;

b) prioritatea serviciilor de programe autohtone;

c) prioritatea solicitanţilor care propun servicii suplimentare, cum ar fi: transmiterea sunetului, titrelor, teletextului în mai multe limbi, oferirea programului de emisiuni pentru o săptămână sau o altă perioadă de timp, asigurarea interactivităţii pentru participare la televoting, programarea şi/sau alegerea programelor, filmelor, concertelor, emisiunilor arhivate ataşate în fişiere accesibile.

a) prezenţa cel puţin a unui post TV cu difuzare în limba română cu tematică pentru copii;

b) prezenţa cel puţin a unui post TV cu difuzare în limba română cu tematică sportivă;

c) prezenţa cel puţin a unui post TV cu tematică muzicală difuzat în limba română;

d) prezenţa posturilor TV cu mai multe coloane sonore, inclusiv în limba română;

e) prezenţa posturilor TV cu mai multe variante de subtitrare, inclusiv în limba română.

a) dacă a fost depusă (semnată) de o persoană care nu dispune de împuternicirile respective;

b) dacă a fost depusă cu încălcarea cerinţelor prevăzute de art.7 alin.(2) şi (4) din prezentul Regulament.

a) statutul societăţii comerciale, situaţia juridică, structura de capital, alte informaţii asupra activităţii acesteia;

b) formatul de principiu al serviciului de programe, structura programelor, alte aspecte specifice ale proiectului editorial;

c) capacităţile de producţie prevăzute şi echiparea studioului, alte aspecte specifice de ordin tehnic;

d) capacitatea de susţinere financiară a proiectului.

a) originalitatea proiectului editorial, prin care se asigură dezvoltarea audiovizualului autohton;

b) ponderea producţiei audiovizuale autohtone (în procente) în grila de emisie, diversitatea programelor;

c) respectarea drepturilor fundamentale ale omului şi asigurarea protecţiei minorilor;

d) accesul persoanelor cu deficienţe de văz sau de auz la serviciul de programe;

e) prioritatea (în procente) a emisiunilor difuzate în limba de stat a Republicii Moldova;

f) propagarea valorilor general-umane: a onoarei, compasiunii, filantropiei, prieteniei, respectului faţă de memoria înaintaşilor, dragostei faţă de ţară, grijii pentru mediul înconjurător, patriotismului, protejării demnităţii umane, protejării minorilor etc.;

g) propagarea culturii naţionale a poporului moldovenesc, etniilor conlocuitoare, precum şi a culturii universale;

h) prioritatea programelor instructiv-educative, artistice şi pentru copii;

i) abordarea problemelor privind instruirea profesională, modul sănătos de viaţă, combaterea violenţei, sadismului şi pornografiei;

j) durata săptămânală de difuzare a serviciului de programe;

k) experienţa şi competenţa echipei redacţionale în domeniul audiovizualului;

l) în cazul existenţei mai multor solicitanţi la obţinerea licenţei, fostul titular poate avea prioritate, în funcţie de modul respectării condiţiilor prevăzute în licenţa de emisie pe parcursul termenului de valabilitate a licenţei precedente şi de volumul investiţiilor alocate în dezvoltarea audiovizualului naţional în perioada precedentă de activitate.

a) documentele prezentate de solicitant conţin date eronate sau care nu corespund adevărului;

b) nu există resurse disponibile (sloturi libere);

c) solicitantul nu a întrunit numărul necesar de voturi.

Secţiunea a 2-a

Perfectarea şi eliberarea licenţei de emisie sau a autorizaţiei de retransmisie

Secţiunea a 3-a

Modificarea datelor indicate în documentele anexate

 la cererea de eliberare a licenţei şi a autorizaţiei

Secţiunea a 4-a

Suspendarea şi reluarea valabilităţii licenţei sau a autorizaţiei

a) nerespectarea de către titular a deciziei/prescripţiei privind lichidarea încălcării condiţiilor de licenţiere/autorizare în termenul stabilit;

b) pierderea parţială sau temporară de către titular a capacităţii de a desfăşura genul de activitate licenţiat/autorizat.

(2) Decizia privind suspendarea licenţei/autorizaţiei se adoptă de Consiliu şi se aduce la cunoştinţa titularului în termen de 15 zile lucrătoare de la data adoptării deciziei. Termenul de suspendare a licenţei sau a autorizaţiei nu poate depăşi 6 luni.

(3) Titularul este obligat să informeze, în scris, Consiliul despre lichidarea circumstanţelor care au dus la suspendarea licenţei sau a autorizaţiei.

(4) Termenul de valabilitate a licenţei sau a autorizaţiei nu se prelungeşte pe perioada de suspendare a acesteia.

Secţiunea a 5-a

Reperfectarea licenţei de emisie sau a autorizaţiei de retransmisie

(2) La apariţia temeiurilor pentru reperfectarea licenţei sau a autorizaţiei, titularul acesteia este obligat, în termen de 10 zile lucrătoare, să depună la Consiliu o cerere de reperfectare a licenţei sau a autorizaţiei împreună cu originalul acesteia, care necesită reperfectare, şi documentele ce confirmă modificările în cauză.

(3) Consiliul, în termen de 30 zile de la data depunerii cererii de reperfectare a licenţei sau a autorizaţiei şi a documentelor anexate, adoptă decizia privind reperfectarea licenţei sau a autorizaţiei, iar în cazul constatării încălcărilor indicate la art.27 alin.(1) lit.a)-g) sau art.38 alin.(2) din Codul audiovizualului – decizie privind sancţionarea titularului de licenţă sau autorizaţie, suspendarea sau retragerea acesteia.

(4) Licenţa sau autorizaţia reperfectată se eliberează pe acelaşi formular sau, după caz, pe un formular nou, ţinându-se cont de modificările indicate în cerere; totodată, se eliberează copiile necesare de pe licenţa sau autorizaţia reperfectată.

(5) Termenul de valabilitate a licenţei sau a autorizaţiei reperfectate nu poate depăşi termenul de valabilitate indicat în licenţa sau autorizaţia precedentă.

(6) La reperfectarea licenţei sau autorizaţiei, prin decizia Consiliului, licenţa sau autorizaţia precedentă se declară nevalabilă; modificările respective se introduc în registrul respectiv.

(7) Activitatea titularului în perioada examinării cererii privind reperfectarea licenţei sau a autorizaţiei se reglementează prin decizie a Consiliului.

(8) Dacă licenţa sau autorizaţia nu a fost reperfectată în termenul stabilit, vina purtând-o titularul, Consiliul este în drept să aplice, în modul stabilit, sancţiuni.

(9) Plata pentru licenţa sau autorizaţia reperfectată se percepe în cuantumul prevăzut de legislaţia în vigoare.

Secţiunea a 6-a

Prelungirea licenţei de emisie digitale

a) activitatea anterioară a fost desfăşurată în conformitate cu prevederile Codului audiovizualului;

b) au fost respectate condiţiile prevăzute în licenţa de emisie digitală pe parcursul termenului de valabilitate a acesteia.

(2) Cererea de prelungire a licenţei este depusă de solicitant la Consiliu cu cel puţin o lună înainte de expirarea termenului de valabilitate a licenţei.

(3) Dacă solicitarea nu întruneşte condiţiile prevăzute la art.27 alin.(1) din prezentul Regulament, Consiliul va notifica solicitantului faptul anunţării în concurs a slotului respectiv.

(4) Dacă titularul de licenţă nu solicită prelungirea licenţei în termenul prevăzut la art.27 alin.(2) din prezentul Regulament, slotul se consideră disponibilizat.

(5) Dacă titularul de licenţă intenţionează să desfăşoare genul de activitate indicat în licenţa de emisie după expirarea termenului ei de valabilitate (în cazul în care licenţa nu se prelungeşte), acesta este obligat să obţină o nouă licenţă în modul stabilit de Codul audiovizualului şi de prezentul Regulament.

Secţiunea a 7-a

Retragerea licenţei de emisie digitale

a) titularul nu îndeplineşte sistematic condiţiile specificate în licenţă;

b) titularul încalcă exigenţele prezentului Regulament;

c) titularul a prezentat informaţii false pentru a obţine licenţa;

d) titularul care deţine licenţă de emisie nu a început difuzarea serviciului de programe prin Multiplex în cel mult 3 luni din data eliberării licenţei de emisie digitale, iar cei care obţin licenţă de emisie pentru primul termen de activitate – în cel mult un an;

e) titularul a încetat să difuzeze serviciul de programe pentru care i s-a acordat licenţă mai mult de 45 de zile din cauze de natură tehnică şi mai mult de 72 de ore din orice alte cauze;

f) sunt încălcate normele privind regimul proprietăţii în audiovizual;

g) titularul depune cerere în acest sens.

(2) Consiliul Coordonator al Audiovizualului aplică retragerea licenţei de emisie, în conformitate cu procedura şi cu modul stabilite de prezentul Regulament şi de alte acte legislative, doar după ce a epuizat celelalte modalităţi de sancţionare prevăzute la art.38 din Codul audiovizualului.

DISPOZIŢII FINALE

[Regulamentul completat prin Hot. CCA nr.19/130 din 18.08.2017, în vigoare 22.09.2017]