Decizie nr.6 din 02.04.2014 de respingere a sesizării nr.10a/2014 pentru controlul constituţionalităţii unei prevederi din Legea nr.96 din 21 mai 2010 pentru modificarea şi completarea articolului 4 din Regulamentul Parlamentului şi interpretarea articolului 41 alin.(2) din Constituţie (constituirea fracţiunilor parlamentare)

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

D E C I Z I E

de respingere a sesizării nr.10a/2014 pentru controlul constituţionalităţii unei prevederi

din Legea nr.96 din 21 mai 2010 pentru modificarea şi completarea articolului 4 din

Regulamentul Parlamentului şi interpretarea articolului 41 alin.(2) din

Constituţie (constituirea fracţiunilor parlamentare)

nr. 6  din  02.04.2014

 (în vigoare 02.04.2014) 

Monitorul Oficial nr.127-133 art.20 din 23.05.2014

* * *

Curtea Constituţională, statuând în componenţa:

Dl Alexandru TĂNASE, preşedinte,

Dl Aurel BĂIEŞU,

Dl Igor DOLEA,

Dl Tudor PANŢÎRU,

Dl Victor POPA, judecători,

cu participarea dlui Sergiu Stratan, grefier,

Având în vedere sesizarea depusă la 17 februarie 2014,

înregistrată la aceeaşi dată,

Examinând preliminar sesizarea menţionată,

Având în vedere actele şi lucrările dosarului,

Deliberând la 2 aprilie 2014 în şedinţă închisă,

Pronunţă următoarea decizie:

ÎN FAPT

1. La 17 februarie 2014, dnii Mihai Ghimpu, Valeriu Munteanu şi dna Corina Fusu, deputaţi în Parlamentul Republicii Moldova, au adresat Curţii Constituţionale sesizarea pentru controlul constituţionalităţii Legii nr.96 din 21 mai 2010 în partea în care a fost abrogat alin.(4) al art.4 din Regulamentul Parlamentului şi privind interpretarea articolului 41 alin.(2) din Constituţia Republicii Moldova.

A. Motivele sesizării

2. Motivele sesizării, astfel cum au fost expuse de autori, pot fi rezumate după cum urmează.

3. La 21 mai 2010, Parlamentul Republicii Moldova a adoptat Legea nr.96 pentru modificarea şi completarea articolului 4 din Regulamentul Parlamentului.

4. Prin legea nominalizată, alin.(4) al art.4 din Regulamentul Parlamentului a fost abrogat.

5. Articolul 4 alin.(4) din Regulamentul Parlamentului prevedea neadmiterea formării de noi fracţiuni parlamentare decât cele constituite în condiţiile alin.(1)-(3) ale articolului respectiv.

6. În opinia autorilor sesizării, abrogarea alineatului respectiv contravine articolelor 1, 2, 38, 41, 60, 61, 64, 85 şi 98 din Constituţie.

7. De asemenea, autorii sesizării au solicitat Curţii Constituţionale interpretarea prevederilor articolului 41 alin.(2) din Legea Supremă sub următoarele aspecte:

“1. Poate fi schimbată configuraţia politică a Parlamentului, stabilită după validarea alegerilor şi atribuirea mandatelor de deputat, prin crearea unei fracţiuni parlamentare, care ar avea denumirea unui partid ce nu a obţinut mandate în urma scrutinului electoral parlamentar, nu a participat la alegeri sau nu era înregistrat în calitate de partid politic la data desfăşurării alegerilor?

2. Poate fi schimbată denumirea unei fracţiuni parlamentare, creată de concurentul electoral, ce a acces în Parlament şi care-i poartă denumirea, cu denumirea unui partid, ce nu a obţinut mandate în urma scrutinului electoral parlamentar, nu a participat la alegeri sau nu era înregistrat în calitate de partid politic la data desfăşurării alegerilor?”

B. Legislaţia pertinentă

8. Prevederile relevante ale Constituţiei (M.O., 1994, nr.1) sunt următoarele:

Articolul 1

Statul Republica Moldova

“[…]

(3) Republica Moldova este un stat de drept, democratic, în care demnitatea omului, drepturile şi libertăţile lui, libera dezvoltare a personalităţii umane, dreptatea şi pluralismul politic reprezintă valori supreme şi sunt garantate.”

Articolul 2

Suveranitatea şi puterea de stat

“(1) Suveranitatea naţională aparţine poporului Republicii Moldova, care o exercită în mod direct şi prin organele sale reprezentative, în formele stabilite de Constituţie.

(2) Nici o persoană particulară, nici o parte din popor, nici un grup social, nici un partid politic sau o altă formaţiune obştească nu poate exercita puterea de stat în nume propriu. Uzurparea puterii de stat constituie cea mai gravă crimă împotriva poporului.”

Articolul 7

Constituţia, Lege Supremă

“Constituţia Republicii Moldova este Legea ei Supremă. Nici o lege şi nici un alt act juridic care contravine prevederilor Constituţiei nu are putere juridică.”

Articolul 38

Dreptul de vot şi dreptul de a fi ales

“(1) Voinţa poporului constituie baza puterii de stat. Această voinţă se exprimă prin alegeri libere, care au loc în mod periodic prin sufragiu universal, egal, direct, secret şi liber exprimat.

[…]”

Articolul 41

Libertatea partidelor şi a altor organizaţii social-politice

“(1) Cetăţenii se pot asocia liber în partide şi în alte organizaţii social-politice. Ele contribuie la definirea şi la exprimarea voinţei politice a cetăţenilor şi, în condiţiile legii, participă la alegeri.

(2) Partidele şi alte organizaţii social-politice sunt egale în faţa legii.

(3) Statul asigură respectarea drepturilor şi intereselor legitime ale partidelor şi ale altor organizaţii social-politice.

(4) Partidele şi alte organizaţii social-politice care, prin scopurile ori prin activitatea lor, militează împotriva pluralismului politic, a principiilor statului de drept, a suveranităţii şi independenţei, a integrităţii teritoriale a Republicii Moldova sunt neconstituţionale.

(5) Asociaţiile secrete sunt interzise.

(6) Activitatea partidelor constituite din cetăţeni străini este interzisă.

(7) Funcţiile publice ai căror titulari nu pot face parte din partide se stabilesc prin lege organică.”

Articolul 60

Parlamentul, organ reprezentativ suprem şi legislativ

“(1) Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului Republicii Moldova şi unica autoritate legislativă a statului.

[…].”

Articolul 64

Organizarea internă

“ (1) Structura, organizarea şi funcţionarea Parlamentului se stabilesc prin regulament. Resursele financiare ale Parlamentului sunt prevăzute în bugetul aprobat de acesta.

[…].”

Articolul 68

Mandatul reprezentativ

“(1) În exercitarea mandatului, deputaţii sunt în serviciul poporului.

(2) Orice mandat imperativ este nul.”

Articolul 72

Categorii de legi

“(1) Parlamentul adoptă legi constituţionale, legi organice şi legi ordinare.

[…]

(3) Prin lege organică se reglementează:

[…]

c) organizarea şi funcţionarea Parlamentului;

[…].”

9. Prevederile relevante ale Regulamentului Parlamentului, adoptat prin Legea nr.797-XIII din 2 aprilie 1996 (M.O., 2007, nr.50, art.237), sunt următoarele:

Articolul 4

Constituirea fracţiunilor parlamentare

“(1) În vederea formării organelor de lucru şi organizării activităţii Parlamentului, deputaţii constituie fracţiuni parlamentare alcătuite din cel puţin 5 deputaţi aleşi în bază de liste ale concurenţilor electorali, precum şi o singură fracţiune parlamentară cu aceeaşi componenţă numerică din deputaţi aleşi în bază de liste ale concurenţilor electorali care nu au întrunit numărul necesar pentru a constitui o fracţiune parlamentară, din deputaţi independenţi şi/sau deputaţi neafiliaţi.

(2) Deputaţii aleşi în bază de liste ale concurenţilor electorali care nu au întrunit numărul necesar pentru a constitui o fracţiune parlamentară, deputaţii independenţi şi deputaţii neafiliaţi se pot afilia altor fracţiuni parlamentare constituite potrivit alin.(1).

(3) Fracţiunile parlamentare se constituie în termen de 10 zile după constituirea legală a Parlamentului şi funcţionează în baza regulamentului propriu.

(5) Fracţiunile parlamentare îşi aleg organele de conducere sau conducătorii.

(6) Deputatul poate fi membru doar a unei fracţiuni.

(7) Deputatul poate părăsi fracţiunea. Fracţiunea poate exclude din rândurile sale unii membri.

(8) Deputatul care a părăsit fracţiunea sau a fost exclus din fracţiune poate, după o perioadă de 6 luni de la părăsirea fracţiunii sau de la excluderea sa din fracţiune, să se alăture la orice altă fracţiune.

(9) Preşedintele fiecărei fracţiuni parlamentare prezintă Parlamentului componenţa numerică şi nominală a fracţiunilor.

(10) Preşedintele şedinţei stabileşte succesiunea luărilor de cuvânt în funcţie de componenţa numerică a fracţiunilor parlamentare.

(11) Orice modificare intervenită în componenţa fracţiunii parlamentare se aduce la cunoştinţa Parlamentului în şedinţă plenară.

(12) Majoritate parlamentară este considerată fracţiunea sau coaliţia fracţiunilor, anunţată prin declaraţie, care cuprinde mai mult de jumătate din deputaţii aleşi.

(13) Opoziţie parlamentară este considerată fracţiunea sau fracţiunile care nu fac parte din majoritatea parlamentară şi care s-au declarat în opoziţie faţă de aceasta.”

10. Prevederile relevante ale Legii nr.294-XVI din 21 decembrie 2007 privind partidele politice (M.O., 2008, nr.42-44, art.119) sunt următoarele:

Articolul 5

Susţinerea de către stat a partidelor politice

“(1) În scopul favorizării exercitării calitative a actului de guvernare, statul sprijină dezvoltarea partidelor politice. În acest scop, prin prezenta lege şi prin alte acte normative, se instituie mecanisme juridice de funcţionare a partidelor politice şi a structurilor lor, precum şi de finanţare a partidelor şi structurilor acestora din surse private şi din bugetul de stat.

(2) Discriminarea partidelor politice la acordarea sprijinului din partea statului nu se admite.

(3) Susţinerea partidelor politice de către stat se realizează doar în baza legii.”

Articolul 16

Drepturile partidelor politice

“(1) Toate partidele au drepturi egale de participare la alegerea Parlamentului şi a autorităţilor administraţiei publice locale.

(2) În perioada campaniilor electorale, tuturor partidelor politice care participă la campania electorală şi candidaţilor acestora la funcţii elective li se acordă gratuit şi în condiţii de echitate, în modul stabilit de lege, timpi de antenă la posturile publice de radio şi televiziune.

(3) Partidele politice au dreptul de a desfăşura mitinguri, demonstraţii, orice alte întruniri în modul stabilit de lege.”

ÎN DREPT

A. Argumentele autorilor sesizării

11. Autorii sesizării menţionează că activitatea partidelor politice şi a altor formaţiuni angajate în campania electorală nu se încheie odată cu finalizarea alegerilor parlamentare, ci în cadrul Parlamentului, prin formarea grupurilor politice (fracţiunilor parlamentare), alcătuite, de regulă, din parlamentari care aparţin aceleiaşi formaţiuni, scopul lor fiind de a traduce în viaţă linia politică a partidului.

12. Autorii sesizării relevă că permisiunea trecerii de la un grup parlamentar la altul nu reprezintă o simplă modificare de opinie politică, ci o puternică distorsionare a configuraţiei politice a Parlamentului, ceea ce vine în contradicţie cu voinţa corpului electoral. De asemenea, principiile constituţionale care consacră libertatea de conştiinţă şi dreptul de asociere nu sunt aplicabile în speţă, deoarece ele privesc cetăţenii în general, şi nu pe cei care au devenit parlamentari, iar trecerea de la un grup parlamentar la altul constituie o alternativă contrară mandatului reprezentativ, în virtutea căruia parlamentarii se află în serviciul poporului, şi deci o alternativă nepermisă de Constituţie.

13. În opinia autorilor sesizării, abrogarea alin.(4) al art.4 din Regulamentul Parlamentului constituie o abordare eronată a legiuitorului şi este contrară prevederilor constituţionale, ce conferă Parlamentului o configuraţie politică intrinsecă, reieşind din rolul şi importanţa concurenţilor electorali, la caz al partidelor politice, care prin natura şi rolul acestora sunt factori determinanţi în realizarea liberei expresii de voinţă a corpului electoral, exponent al suveranităţii naţionale, menit să exercite puterea legislativă, reieşind din faptul că numai voinţa poporului constituie baza puterii de stat.

14. De asemenea, autorii sesizării consideră că prin excluderea dispoziţiilor alin.(4) al art.4 din Regulamentul Parlamentului s-a distrus continuitatea procesului succesiv de asigurare a funcţionalităţii forului legislativ, întrucât, prin prisma actelor legislative de transpunere în viaţă a dispoziţiilor constituţionale, urmează să se asigure caracterul neîntrerupt al vieţii politice şi al configuraţiei politice a Parlamentului, format în urma scrutinului.

15. Totodată, autorii sesizării menţionează că schimbarea denumirii fracţiunii parlamentare, ce reprezintă denumirea unui partid politic ce a acces în Parlament, inclusiv a listelor de candidaţi supleanţi, este posibilă numai prin schimbarea denumirii partidului în condiţiile Legii nr.294 din 21 decembrie 2007 privind partidele politice şi ale altor acte normative în domeniu.

B. Aprecierea Curţii

16. Curtea reţine că, în temeiul articolului 135 alin.(1) lit.a) şi lit.b) din Constituţie, articolului 4 alin.(1) lit.a) şi lit.b) din Legea cu privire la Curtea Constituţională şi articolului 4 alin.(1) lit.a) şi lit.b) din Codul jurisdicţiei constituţionale, controlul constituţionalităţii legilor adoptate de Parlament şi interpretarea Constituţiei ţine de competenţa Curţii Constituţionale.

17. Curtea atestă faptul că deputatul în Parlament este abilitat cu dreptul de a sesiza Curtea Constituţională, în conformitate cu articolele 25 lit.g) din Legea cu privire la Curtea Constituţională şi 38 alin.(1) lit.g) din Codul jurisdicţiei constituţionale.

18. Curtea reţine că sesizarea vizează controlul constituţionalităţii prevederilor Legii nr.96 din 21 mai 2010, în partea în care a fost abrogat alin.(4) al art.4 din Regulamentul Parlamentului, şi interpretarea articolului 41 alin.(2) din Constituţia Republicii Moldova.

19. În Hotărârea nr.4 din 22 aprilie 2013, Curtea a menţionat:

“31. […] în temeiul articolului 6 alin.(2) din Codul jurisdicţiei constituţionale, […] solicitarea privind controlul constituţionalităţii absoarbe solicitarea de interpretare a normelor constituţionale.”

20. Cu referire la pretinsa încălcare a articolelor 1, 2, 38 alin.(1), 41, 60 alin.(1), 61 alin.(1), 64 alin.(3), 85 alin.(1) şi 98 alin.(1) din Constituţie prin abrogarea alin.(4) al art.4 din Regulamentul Parlamentului, Curtea reţine următoarele.

21. Curtea menţionează că prerogativa care i-a fost acordată prin articolul 135 alin.(1) lit.a) din Constituţie presupune stabilirea corelaţiei dintre normele contestate şi textul Constituţiei, ţinând cont de principiul supremaţiei acesteia.

22. Astfel, cu referire la invocarea articolelor 1, 2, 38 alin.(1), 41, 60 alin.(1), 61 alin.(1) din Constituţie, Curtea atrage atenţia asupra faptului că autorii sesizării nu au motivat incidenţa normelor constituţionale invocate asupra prevederii contestate. Or, autorii sesizării s-au limitat doar la descrierea normelor constituţionale, fără a indica în ce mod prevederea contestată ar depăşi spectrul constituţional al imperativelor Legii Supreme.

23. De asemenea, normele constituţionale de la articolele 64 alin.(3), 85 alin.(1) şi 98 alin.(1), invocate de către autorii sesizării, statuează consultarea fracţiunilor parlamentare în anumite situaţii, şi nu reglementează modul de constituire, funcţionare şi încetare a acestor entităţi.

24. Curtea reţine că, potrivit prevederilor alin.(4) al art.4 din Regulamentul Parlamentului, abrogate prin Legea nr.96 din 21 mai 2010, nu se admitea formarea de noi fracţiuni, decât cele constituite în condiţiile alin.(1)-(3) ale aceluiaşi articol.

25. Curtea menţionează că, în conformitate cu art.4 alin.(1) din Regulamentul Parlamentului, în vederea formării organelor de lucru şi organizării activităţii Parlamentului, deputaţii constituie fracţiuni parlamentare alcătuite din cel puţin 5 deputaţi aleşi în bază de liste ale concurenţilor electorali, precum şi o singură fracţiune parlamentară cu aceeaşi componenţă numerică din deputaţi aleşi în bază de liste ale concurenţilor electorali care nu au întrunit numărul necesar pentru a constitui o fracţiune parlamentară, din deputaţi independenţi şi/sau deputaţi neafiliaţi. De asemenea, alin.(2) al aceluiaşi articol prevede că deputaţii aleşi în bază de liste ale concurenţilor electorali care nu au întrunit numărul necesar pentru a constitui o fracţiune parlamentară, deputaţii independenţi şi deputaţii neafiliaţi se pot afilia altor fracţiuni parlamentare constituite potrivit alin.(1). Fracţiunile parlamentare se constituie în termen de 10 zile după constituirea legală a Parlamentului şi funcţionează în baza regulamentului propriu (alin.(3)).

26. Potrivit alin.(7) al art.4 din Regulamentul Parlamentului, deputatul poate părăsi fracţiunea, iar ultima poate exclude din rândurile sale unii membri. În acest sens, conform alin.(8), deputatul care a părăsit fracţiunea sau a fost exclus din fracţiune poate, după o perioadă de 6 luni de la părăsirea fracţiunii sau de la excluderea sa din fracţiune, să se alăture la orice altă fracţiune.

27. De asemenea, art.5 alin.(1) din Regulamentul Parlamentului relevă că fracţiunea îşi încetează existenţa dacă numărul membrilor ei este mai mic de 5 sau dacă fracţiunea înaintează o rezoluţie în acest sens, iar potrivit alin.(3), aceasta poate să nu-şi înceteze existenţa în cazul în care numărul membrilor ei este mai mic de 5, dacă deputatul al cărui mandat a fost validat imediat după micşorarea componenţei fracţiunii, în termen de 10 zile de la validarea mandatului, a devenit membru al acestei fracţiuni.

28. Analizând prevederile enunţate supra, Curtea relevă că Parlamentul, prin propriul regulament, a reglementat mecanismul constituirii fracţiunilor parlamentare.

29. În acelaşi timp, Curtea reţine că normele constituţionale nu reglementează procedura de constituire, funcţionare şi încetare a fracţiunilor parlamentare, aceasta, în virtutea dreptului la autonomie regulamentară, rămânând la discreţia Parlamentului.

30. Totodată, Constituţia, deşi nu reglementează instituţia fracţiunilor parlamentare, într-un şir de articole face referinţă la entităţi ce urmează a fi consultate în procesul luării deciziilor de către anumiţi subiecţi constituţionali.

31. Astfel, potrivit art.64 alin.(3) din Legea Supremă, vicepreşedinţii [Parlamentului] se aleg la propunerea Preşedintelui Parlamentului, cu consultarea fracţiunilor parlamentare, iar conform art.85 alin.(1), în cazul imposibilităţii formării Guvernului sau al blocării procedurii de adoptare a legilor timp de 3 luni, Preşedintele Republicii Moldova, după consultarea fracţiunilor parlamentare, poate să dizolve Parlamentul. De asemenea, art.98 alin.(1) relevă că, după consultarea fracţiunilor parlamentare, Preşedintele Republicii Moldova desemnează un candidat pentru funcţia de Prim-ministru.

32. În lipsa reglementărilor constituţionale de constituire şi încetare a fracţiunilor parlamentare, dispoziţiile art.4 alin.(4) din Regulamentul Parlamentului, abrogate prin Legea nr.96 din 21 mai 2010, urmează a fi analizate prin prisma dispoziţiilor constituţionale referitoare la statutul deputatului, din punct de vedere al raporturilor dintre acesta şi fracţiunea parlamentară sau partidul al cărui membru este.

33. Curtea reţine că articolul 68 din Legea Fundamentală stabileşte imperativele mandatului parlamentar, şi anume că, “în exercitarea mandatului, deputaţii sunt în serviciul poporului” şi “orice mandat imperativ este nul”. Acest articol valorifică fără limite mandatul reprezentativ şi constituie punctul de plecare în explicarea raporturilor constituţionale dintre deputat şi alegătorii săi, partidul politic care l-a propulsat.

34. Întru interpretarea acestor dispoziţii constituţionale, Curtea, prin Hotărârea nr.8 din 19 iunie 2012, a statuat:

“34. În viziunea Curţii, mandatul de parlamentar exprimă relaţia parlamentarului cu întregul popor, în serviciul căruia este, nu numai cu alegătorii care l-au votat, deşi aceştia beneficiază de prezenţa parlamentarului în virtutea obligaţiei sale de a ţine legătura cu alegătorii. Astfel, sintagma “a fi în serviciul poporului” de la articolul 68 alin.(1) din Constituţie înseamnă că, din momentul alegerii şi până la încetarea mandatului, fiecare deputat devine reprezentantul poporului în integralitatea sa şi are drept misiune să servească interesului comun, cel al poporului, şi nu doar partidului din care provine. [...]

35. În definirea acestor interese, opţiunea parlamentarului este liberă, chiar dacă el face parte dintr-un partid pe care îl reprezintă în Parlament. În conformitate cu articolul 2 alin.(2) din Constituţie, nici o persoană particulară, nici o parte din popor, nici un grup social, nici un partid politic sau o altă formaţiune obştească nu poate exercita puterea de stat în nume propriu. În acest sens, principiile fundamentale ale statului de drept trebuie respectate cu sfinţenie pentru a se obstacula tentaţia pe care ar putea-o avea unul sau mai multe partide politice, devenite majoritare în Parlament, de a-şi transforma “aleşii” în “activişti ai partidului” sau structurile administraţiei publice centrale sau locale în “organe de partid”, centrale sau locale.

[...]

43. Astfel, deoarece nu sunt reprezentanţii unei fracţiuni a populaţiei, parlamentarii nu pot fi apărătorii unor interese particulare, ei sunt absolut liberi în exercitarea mandatului lor şi nu au obligaţia de a îndeplini angajamentele pe care şi le-ar fi putut asuma înaintea alegerii sau eventualele instrucţiuni din partea alegătorilor formulate pe parcursul mandatului. Aleşii nu au obligaţia legală să-şi susţină partidul sau deciziile grupului lor în cadrul Parlamentului. Mai mult, în cazul în care deputatul, prin comportamentul său, provoacă daune acestuia, partidul sau grupul din care face parte poate să-l excludă, însă această excludere nu antrenează pierderea mandatului parlamentar. Aceasta, în mod evident, nu împiedică deputatul ca, odată ales, să îşi onoreze angajamentele şi să se conformeze disciplinei de vot a grupului parlamentar din care face parte.

[...]

47. Aceste caracteristici conferă deputatului un regim special de protecţie împotriva presiunilor alegătorilor şi ale partidului cu sprijinul căruia a intrat în Parlament. […]”

35. Comisia de la Veneţia, în Raportul nr.CDL-AD(2009)027 privind mandatul imperativ şi practicile similare, a menţionat:

“[…] Comisia de la Veneţia nu a încetat de a susţine că pierderea calităţii de reprezentant, din cauza schimbării afiliaţiei politice este contrară principiului mandatului liber şi independent. Cu toate că scopul urmărit prin acest tip de măsuri poate fi considerat ca fiind oarecum justificat, principiul constituţional fundamental care interzice mandatul imperativ sau alte practici similare vizând privarea unui reprezentant de mandatul său, trebuie să prevaleze ca o piatră de temelie a constituţionalismului democratic european.”

36. În contextul celor expuse, Curtea subliniază că, în virtutea mandatului reprezentativ, deputatul, odată intrat în exerciţiul mandatului, nu mai are obligaţia legală de a-şi susţine partidul sau deciziile fracţiunii sale în cadrul forului legislativ.

37. Astfel, prin prisma principiilor constituţionale care resping orice formă de mandat imperativ, deputatului nu-i este interzisă schimbarea opţiunii politice.

38. Totodată, raportând normele constituţionale la obiectul sesizării, Curtea reiterează că o prevedere legală poate constitui obiect al jurisdicţiei constituţionale doar în cazul în care se atestă o legătură indisolubilă de conţinut între prevederile contestate şi normele Legii Supreme.

39. În context, Curtea atestă lipsa legăturii cauzale între normele constituţionale enunţate şi contestarea abrogării alin.(4) al art.4 din Regulamentul Parlamentului, prin care se interzicea formarea de noi fracţiuni parlamentare decât cele constituite în condiţiile alin.(1)-(3) din art.4.

40. În acelaşi timp, Curtea menţionează că, analizând conţinutul art.4 alin.(4) din Regulamentul Parlamentului, acesta în esenţă cuprindea o normă care generaliza prevederile alineatelor (1)-(3), neconţinând consecinţe juridice noi, altele decât cele menţionate în alineatele anterioare.

41. Mai mult decât atât, norma abrogată, dar şi reglementările existente, nu reglementează denumirea fracţiunilor.

42. Având în vedere cele expuse mai sus, Curtea atestă faptul că nu este competentă ratione materiae să se pronunţe asupra oportunităţii abrogării de către legiuitor a art.4 alin.(4) din Regulamentul Parlamentului.

43. Suplimentar, în partea ce ţine de interpretarea articolului 41 alin.(2) din Constituţie, Curtea reţine că prevederile acestuia consfinţesc egalitatea partidelor şi a altor organizaţii social-politice în faţa legii.

44. În acelaşi timp, Curtea observă că din conţinutul sesizării se desprinde şi cerinţa de interpretare a art.41 alin.(3) din Constituţie, potrivit căruia “statul asigură respectarea drepturilor şi intereselor legitime ale partidelor şi ale altor organizaţii social-politice”.

45. În acest sens, Curtea menţionează că, în mai multe hotărâri ale sale, a relevat că scopul oricărei interpretări a normelor constituţionale este de a asigura unitatea şi înţelegerea corectă a conţinutului şi sensului lor autentic. Necesitatea interpretării trebuie să fie confirmată prin esenţa problemei de drept rezultată din caracterul neuniform al dispoziţiilor constituţionale.

46. Astfel, având în vedere importanţa interpretării dispoziţiilor constituţionale, Curtea Constituţională tratează sesizările de acest caracter cu o exigenţă deosebită. Acestea pot fi acceptate pentru examinare în fond doar în cazul în care dispoziţia constituţională, a cărei interpretare se solicită, este incertă, ambiguă sau incompletă.

47. În acest sens, Curtea constată că întrebările formulate de autorii sesizării vizează modul de creare a unei fracţiuni parlamentare, purtând denumirea unui partid extraparlamentar, acestea nefiind în corelare cu conţinutul prevederilor constituţionale a căror interpretare se solicită.

48. Curtea reţine că normele constituţionale ale articolului 41 alin.(2)-(3) din Constituţie sunt dezvoltate de legea-cadru în domeniu, şi anume Legea nr.294-XVI din 21 decembrie 2007 privind partidele politice.

49. Concluzionând, Curtea constată că dispoziţiile constituţionale a căror interpretare se solicită nu conţin ambiguităţi, imprecizii sau neclarităţi, fiind expuse şi detaliate de cadrul legislativ subsecvent, iar prin conţinut nu pot fi raportate la obiectul sesizării.

Din aceste motive, în temeiul articolelor 24 alin.(1), 26 alin.(1), 31 din Legea cu privire la Curtea Constituţională, articolelor 6 alin.(1) şi alin.(2), 39 alin.(2), 61 alin.(3) şi 64 din Codul jurisdicţiei constituţionale, Curtea Constituţională

DECIDE:

1. Se respinge sesizarea pentru controlul constituţionalităţii Legii nr.96 din 21 mai 2010 pentru modificarea şi completarea articolului 4 din Regulamentul Parlamentului, în partea abrogării alineatului (4), şi interpretarea articolului 41 alineatul (2) din Constituţia Republicii Moldova.

2. Prezenta decizie este definitivă, nu poate fi supusă nici unei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.