Decizie nr.6 din 05.01.2018 de inadmisibilitate a sesizării nr.171g/2017 privind excepţia de neconstituţionalitate a art.385 alin.(4) din Codul de procedură penală al Republicii Moldova (reducerea pedepsei inculpatului drept compensare)
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
D E C I Z I E
de inadmisibilitate a sesizării nr.171g/2017 privind excepţia de
neconstituţionalitate a art.385 alin.(4) din Codul de procedură
penală al Republicii Moldova
(reducerea pedepsei inculpatului drept compensare)
nr. 6 din 05.01.2018
(în vigoare 05.01.2018)
Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 142-148 art. 68 din 04.05.2018
* * *
Curtea Constituţională, statuând în componenţa:
Dl Tudor PANŢÎRU, preşedinte,
Dl Igor DOLEA,
Dl Victor POPA,
Dl Veaceslav ZAPOROJAN, judecători,
cu participarea dlui Gheorghe Reniţă, grefier,
Având în vedere sesizarea depusă la 19 decembrie 2017,
Înregistrată la aceeaşi dată,
Examinând admisibilitatea sesizării menţionate,
Având în vedere actele şi lucrările dosarului,
Deliberând la 5 ianuarie 2018 în camera de consiliu,
Pronunţă următoarea decizie:
ÎN FAPT
1. La originea cauzei se află excepţia de neconstituţionalitate a art.385 alin.(4) din Codul de procedură penală al Republicii Moldova nr.122-XV din 14 martie 2003, ridicată de către avocatul Vadim Banaru, în dosarul nr.1a-646/17, pendinte la Curtea de Apel Chişinău.
2. Excepţia de neconstituţionalitate a fost depusă la Curtea Constituţională la 19 decembrie 2017 de către completul de judecată din cadrul Curţii de Apel Chişinău (Ion Pleşca, Alexandru Spoială, Ion Bulhac), în temeiul articolului 135 alin.(1) lit.a) şi g) din Constituţie, astfel cum a fost interpretat prin Hotărârea Curţii Constituţionale nr.2 din 9 februarie 2016, precum şi al Regulamentului privind procedura de examinare a sesizărilor depuse la Curtea Constituţională.
A. Circumstanţele litigiului principal
3. Prin sentinţa Judecătoriei Buiucani, mun. Chişinău, din 29 februarie 2016, Cristina Novruzova şi Veaceslav Lisnic au fost condamnaţi pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art.206 alin.(3) lit.b/1 [Traficul de copii] din Codul penal, iar pentru învinuirea de comiterea infracţiunii prevăzute la art.220 alin.(2) lit.a) şi c) [Proxenetismul] din Codul penal au fost achitaţi.
4. Sentinţa primei instanţe a fost contestată în ordine de apel de către Vadim Banaru, avocatul inculpaţilor. În cererea de apel, avocatul a invocat că la etapa judecării cauzei în fond au fost încălcate prevederile art.35 din Codul de procedură penală, care reglementează procedura soluţionării cererii de recuzare, şi a solicitat trimiterea cauzei la rejudecare în instanţa de fond într-un alt complet de judecată.
5. Prin decizia din 30 mai 2016, Curtea de Apel Chişinău a admis parţial apelul avocatului şi a redus pedeapsa inculpaţilor în temeiul art.385 alin.(4) din Codul de procedură penală, drept compensare pentru încălcările constatate.
6. Avocatul şi procurorul au contestat decizia Curţii de Apel Chişinău din 30 mai 2016 cu recurs. În cererea de recurs, avocatul a menţionat că instanţa de apel a aplicat eronat prevederile art.385 alin.(4) din Codul de procedură penală, reducând pedeapsa inculpaţilor, deoarece, potrivit art.415 alin.(1) pct.3) din Codul de procedură penală, instanţa trebuia să dispună rejudecarea cauzei în cazul în care a constatat încălcarea articolelor 33-35 de către prima instanţă.
7. Prin decizia din 21 martie 2017, Curtea Supremă de Justiţie a respins recursul declarat de către avocat ca fiind inadmisibil, a admis recursul procurorului, a casat parţial decizia Curţii de Apel Chişinău din 30 mai 2016 şi a dispus rejudecarea cauzei de către instanţa de apel, în alt complet de judecată, în partea ce ţine de învinuirea înaintată inculpaţilor în temeiul art.220 alin.(2) lit.a) şi c) din Codul penal.
8. În cadrul şedinţei de judecată a instanţei de apel, avocatul Vadim Banaru a solicitat ridicarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art.385 alin.(4) din Codul de procedură penală.
9. Prin încheierea din 6 decembrie 2017, Curtea de Apel Chişinău a dispus ridicarea excepţiei de neconstituţionalitate şi transmiterea sesizării în adresa Curţii Constituţionale pentru soluţionare.
B. Legislaţia pertinentă
10. Prevederile relevante ale Constituţiei (republicată în M.O., 2016, nr.78, art.140) sunt următoarele:
Articolul 23
Dreptul fiecărui om de a-şi cunoaşte drepturile şi îndatoririle
“(1) Fiecare om are dreptul să i se recunoască personalitatea juridică.
(2) Statul asigură dreptul fiecărui om de a-şi cunoaşte drepturile şi îndatoririle. În acest scop statul publică şi face accesibile toate legile şi alte acte normative.”
11. Prevederile relevante ale Codului de procedură penală al Republicii Moldova nr.122-XV din 14 martie 2003 (republicat în M.O., 2013, nr.248-251, art.699) sunt următoarele:
Articolul 385
Chestiunile pe care trebuie să le soluţioneze instanţa de judecată la adoptarea sentinţei
“[…]
(4) Dacă, în cursul urmăririi penale sau judecării cauzei, s-au constatat încălcări care au afectat grav drepturile inculpatului ce derivă din calitatea procesuală a inculpatului, instanţa examinează posibilitatea reducerii pedepsei inculpatului drept compensare pentru aceste încălcări.
[…]”
ÎN DREPT
A. Argumentele autorului excepţiei de neconstituţionalitate
12. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul susţine că prevederile contestate, potrivit cărora instanţa de judecată are dreptul să examineze posibilitatea reducerii pedepsei inculpatului drept compensare pentru constatarea unor încălcări care au afectat grav drepturile acestuia, contravin cerinţelor de calitate a legii. Or, instanţa de judecată poate aplica o pedeapsă redusă, fără ca limitele acesteia să fie cunoscute de participanţii la proces.
13. Potrivit autorului excepţiei, dispoziţiile contestate pot fi interpretate extensiv de către instanţele de judecată, astfel încât la noţiunea “încălcări ale drepturilor” pot fi atribuite şi acţiuni ale autorităţilor care sunt pasibile de răspundere disciplinară, administrativă sau penală.
B. Aprecierea Curţii
14. Examinând admisibilitatea sesizării privind excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată următoarele.
15. În conformitate cu articolul 135 alin.(1) lit.a) din Constituţie, controlul constituţionalităţii legilor, în speţă a Codului de procedură penală nr.122-XV din 14 martie 2003, ţine de competenţa Curţii Constituţionale.
16. Curtea constată că sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate, fiind ridicată de avocatul Vadim Banaru, în dosarul nr.1a-646/17, pendinte la Curtea de Apel Chişinău, este formulată de subiectul abilitat cu acest drept, în temeiul articolului 135 alin.(1) lit.a) şi g) din Constituţie, astfel cum a fost interpretat prin Hotărârea Curţii Constituţionale nr.2 din 9 februarie 2016.
17. Curtea reiterează că prerogativa de a soluţiona excepţiile de neconstituţionalitate, cu care a fost învestită prin articolul 135 alin.(1) lit.g) din Constituţie, presupune stabilirea corelaţiei dintre normele legislative şi textul Constituţiei, ţinând cont de principiul supremaţiei acesteia şi de pertinenţa prevederilor contestate pentru soluţionarea litigiului principal în instanţele de judecată.
18. Curtea reţine că obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art.385 alin.(4) din Codul de procedură penală, potrivit cărora, la adoptarea sentinţei, instanţa de judecată examinează posibilitatea reducerii pedepsei inculpatului drept compensare dacă, în cursul judecării cauzei, s-au constatat încălcări care au afectat grav drepturile inculpatului.
19. Curtea observă că autorul excepţiei, invocând încălcarea articolelor 1 alin.(3), 4, 7, 23 alin.(2), 115 alin.(1) şi (4), 116 alin.(1) din Constituţie, a susţinut, în esenţă, că normele contestate nu corespund exigenţelor de calitate a legii.
20. În speţă, Curtea constată că obiectul litigiului principal, aflat pe rolul instanţei de judecată, îl constituie examinarea cauzei penale în procedură de apel, ca urmare a admiterii de către Curtea Supremă de Justiţie a recursului declarat de procuror şi a dispunerii rejudecării cauzei de către aceeaşi instanţă de apel, în alt complet de judecată. De asemenea, Curtea constată că instanţa de recurs a respins ca fiind inadmisibil recursul declarat de autorul sesizării, care viza inter alia aplicarea eronată a prevederilor art.385 alin.(4) din Codul de procedură penală.
21. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că autorul excepţiei nu formulează o veritabilă critică de neconstituţionalitate cu privire la dispoziţiile art.385 alin.(4) din Codul de procedură penală, dar este nemulţumit de modul de aplicare a acestor prevederi ale legii de către instanţa de judecată. Or, asemenea aspecte nu intră în sfera controlului de constituţionalitate exercitat de Curte, însă sunt de competenţa instanţei de judecată învestite cu soluţionarea litigiului, respectiv a celor ierarhic superioare în cadrul căilor de atac prevăzute de lege.
22. Ţinând cont de cele menţionate mai sus, Curtea reţine că excepţia de neconstituţionalitate nu poate fi admisă pentru examinare în fond.
Din aceste motive, în temeiul articolului 26 din Legea cu privire la Curtea Constituţională, articolelor 61 alin.(3) şi 64 din Codul jurisdicţiei constituţionale şi al pct.28 lit.d) din Regulamentul privind procedura de examinare a sesizărilor depuse la Curtea Constituţională, Curtea Constituţională
DECIDE:
1. Se declară inadmisibilă sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate a articolului 385 alineatul (4) din Codul de procedură penală al Republicii Moldova nr.122-XV din 14 martie 2003, ridicată de către avocatul Vadim Banaru, în dosarul nr.1a-646/17, pendinte la Curtea de Apel Chişinău.
2. Prezenta decizie este definitivă, nu poate fi supusă nici unei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.
| PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE | Tudor PANŢÎRU |
| Nr.6. Chişinău, 5 ianuarie 2018. | |