Decizie nr.6 din 14.01.2019 de inadmisibilitate a sesizării nr.6a/2019 pentru controlul constituţionalităţii unor prevederi din articolele 7 alin.(1) şi 24 alin.(2) din Legea nr.133 din 17 iunie 2016 privind declararea averii şi a intereselor personale (obligativitatea deţinerii unui număr de identificare pentru depunerea declaraţiei electronice de avere şi de interese)

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

D E C I Z I E

de inadmisibilitate a sesizării nr.6a/2019 pentru controlul constituţionalităţii

 unor prevederi din articolele 7 alin.(1) şi 24 alin.(2) din Legea nr.133

din 17 iunie 2016 privind declararea averii şi a intereselor personale

(obligativitatea deţinerii unui număr de identificare pentru

 depunerea declaraţiei electronice de avere şi de interese)

nr. 6  din  14.01.2019

 (în vigoare 14.01.2019) 

Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 167-170 art. 87 din 17.05.2019

* * *

Curtea Constituţională, judecând în componenţa:

dlui Mihai POALELUNGI, preşedinte,

dnei Raisa APOLSCHII,

dlui Aurel BĂIEŞU,

dlui Corneliu GURIN,

dlui Artur REŞETNICOV,

dlui Veaceslav ZAPOROJAN, judecători,

cu participarea dlui Gheorghe Reniţă, grefier,

Având în vedere sesizarea depusă pe 10 ianuarie 2019,

Înregistrată la aceeaşi dată,

Examinând admisibilitatea sesizării menţionate,

Având în vedere actele şi lucrările dosarului,

Deliberând pe 14 ianuarie 2019 în camera de consiliu,

Pronunţă următoarea decizie:

ÎN FAPT

1. La originea cauzei se află sesizarea depusă la Curtea Constituţională pe 10 ianuarie 2019, în baza articolelor 135 alin.(1) lit.a) din Constituţie, 25 lit.i) din Legea cu privire la Curtea Constituţională şi 38 alin.(1) lit.i) din Codul jurisdicţiei constituţionale, de către dl Mihail Cotorobai, Avocat al Poporului (Ombudsman), pentru controlul constituţionalităţii textului “subiectul declarării este obligat să depună declaraţia în formă electronică” de la articolul 7 alin.(1) şi a textului “începând cu 1 ianuarie 2018, subiecţii declarării vor fi obligaţi să-şi depună declaraţiile exclusiv în formă electronică” de la articolul 24 alin.(2) teza a II-a din Legea nr.133 din 17 iunie 2016 privind declararea averii şi a intereselor personale.

A. Motivele sesizării

2. Motivele sesizării, aşa cum au fost formulate de către autorul acesteia, pot fi rezumate după cum urmează.

3. Pe de o parte, Legea le conferă persoanelor posibilitatea de a renunţa la numărul de identificare de stat şi la evidenţa automatizată în Registrul de stat al populaţiei, fiindu-le eliberat, în acest sens, un buletin de identitate provizoriu [articolul 3 alin.(1¹) lit.f) din Legea nr.273 din 9 noiembrie 1994].

4. Totodată, în contextul declarării averilor şi intereselor personale, Legea stabileşte că declaraţia poate fi depusă doar în formă electronică, iar pentru depunerea acesteia, subiectul declarării trebuie să completeze numărul de identificare (IDNP-ul) [articolele 7 alin.(1), 24 alin.(2) teza a II-a, precum şi anexa nr.1 la Legea nr.133 din 17 iunie 2016].

B. Legislaţia pertinentă

5. Prevederile relevante ale Constituţiei sunt următoarele:

Articolul 16

Egalitatea

“(1) Respectarea şi ocrotirea persoanei constituie o îndatorire primordială a statului.

(2) Toţi cetăţenii Republicii Moldova sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără deosebire de rasă, naţionalitate, origine etnică, limbă, religie, sex, opinie, apartenenţă politică, avere sau de origine socială.”

Articolul 28

Viaţa intimă, familială şi privată

“Statul respectă şi ocroteşte viaţa intimă, familială şi privată.”

Articolul 31

Libertatea conştiinţei

“(1) Libertatea conştiinţei este garantată. Ea trebuie să se manifeste în spirit de toleranţă şi de respect reciproc.

[…]”

Articolul 39

Dreptul la administrare

“(1) Cetăţenii Republicii Moldova au dreptul de a participa la administrarea treburilor publice nemijlocit, precum şi prin reprezentanţii lor.

(2) Oricărui cetăţean i se asigură, potrivit legii, accesul la o funcţie publică.”

Articolul 43

Dreptul la muncă şi la protecţia muncii

“(1) Orice persoană are dreptul la muncă, la libera alegere a muncii, la condiţii echitabile şi satisfăcătoare de muncă, precum şi la protecţia împotriva şomajului.

[…]”

6. Prevederile relevante ale Legii nr.133 din 17 iunie 2016 privind declararea averii şi a intereselor personale sunt următoarele:

Articolul 7

Depunerea declaraţiei

“(1) Subiectul declarării este obligat să depună declaraţia în formă electronică prin intermediul serviciului electronic disponibil pe pagina web oficială a Autorităţii Naţionale de Integritate, în conformitate cu modelul prevăzut în anexa nr.1.

(2) Semnarea declaraţiei în formă electronică se face prin utilizarea semnăturii electronice emise în condiţiile legii. Semnăturile electronice se vor elibera subiecţilor declarării cu titlu gratuit, în modul stabilit de Guvern.

[“,]

(7) Prin derogare de la prevederile alin.(1), subiectul declarării ale cărui identitate şi calitate constituie secret de stat în condiţiile Legii nr.245/2008 cu privire la secretul de stat depune declaraţia în formă scrisă, pe suport de hârtie, conform modelului prevăzut în anexa nr.1.”

Articolul 24

Dispoziţii tranzitorii

“[…]

(2) Până la 1 ianuarie 2018, subiecţii declarării îşi vor depune declaraţiile de avere şi de interese personale în formă scrisă, pe suport de hârtie sau sub formă de document electronic. Începând cu 1 ianuarie 2018, subiecţii declarării vor fi obligaţi să-şi depună declaraţiile exclusiv în formă electronică, prin intermediul serviciului electronic disponibil pe pagina web oficială a Autorităţii Naţionale de Integritate.

[…]”

ÎN DREPT

A. Argumentele autorului sesizării

7. Autorul sesizării menţionează că, la data reglementării obligaţiei de a depune declaraţia în formă electronică pentru subiectele care trebuie să-şi declare averea şi interesele personale, legislatorul nu a ţinut cont de persoanele care au renunţat la numărul de identificare de stat (IDNP) din motive religioase. Astfel, persoanele în discuţie nu pot semna declaraţia prin intermediul semnăturii electronice şi nu pot depune declaraţia în formă electronică, deoarece nu posedă un IDNP.

8. În acest sens, autorul sesizării susţine că obligarea persoanelor care au renunţat la IDNP de a depune declaraţia sub formă electronică instituie o ingerinţă în dreptul acestora la libertatea conştiinţei.

9. Potrivit autorului sesizării, dispoziţiile contestate sunt contrare articolelor 16, 28, 31 alin.(1), 39 şi 43 din Constituţie.

B. Aprecierea Curţii

10. Examinând admisibilitatea sesizării, Curtea constată următoarele.

11. În conformitate cu articolul 135 alin.(1) lit.a) din Constituţie, controlul constituţionalităţii legilor, în prezenta cauză a Legii nr.133 din 17 iunie 2016 privind declararea averii şi a intereselor personale, ţine de competenţa Curţii Constituţionale.

12. Curtea observă că, deşi autorul sesizării invocă mai multe texte din Constituţie, problema de constituţionalitate din prezenta sesizare are la bază o pretinsă încălcare a dreptului la libertatea conştiinţei, garantat de articolul 31 alin.(1) din Constituţie. Aplicabilitatea celorlalte drepturi invocate ar fi posibilă doar dacă se constată incidenţa acestui articol.

13. În continuare, Curtea trebuie să verifice incidenţa drepturilor invocate de către autorul sesizării. Astfel, dacă răspunsul la această întrebare este negativ, atunci controlul de constituţionalitate încetează, iar prevederile normative contestate sunt considerate constituţionale. Dacă răspunsul la această întrebare este pozitiv, atunci Curtea trebuie să procedeze la aplicarea testelor calităţii legii şi proporţionalităţii ingerinţelor contestate (a se vedea HCC nr.26 din 30 octombrie 2018, § 15).

14. Cu privire la incidenţa dreptului la libertatea conştiinţei, Curtea observă că autorul sesizării consideră că posibilitatea persoanei de a renunţa la numărul de identificare de stat este protejat de articolul 31 alin.(1) din Constituţie [libertatea conştiinţei], dacă renunţarea în discuţie s-a bazat pe motive religioase. Având la bază această prezumpţie, autorul sesizării consideră că în prezenta cauză legislatorul a omis să concilieze, pe de o parte, dreptul persoanei de a renunţa la numărul de identificare, iar pe de altă parte, obligaţia subiectelor care trebuie să-şi declare averea şi interesele personale să-şi depună declaraţia în formă electronică.

15. Curtea va interpreta articolul 31 alin.(1) din Constituţie prin prisma jurisprudenţei Curţii Europene relative la articolul 9 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, aşa cum o prevede articolul 4 din Constituţie.

16. Curtea Europeană a reţinut, în jurisprudenţa sa, că articolul 9 protejează sfera convingerilor personale şi a credinţelor religioase, aşa-numitul forum internum. De asemenea, articolul 9 protejează acţiunile care sunt intim legate de aceste atitudini, cum ar fi procesiunile de cult, care reprezintă aspecte ale practicării unei religii sau a unei credinţe într-o formă general recunoscută. Totuşi, protejând această sferă personală, articolul 9 din Convenţia Europeană nu garantează întotdeauna dreptul de a te comporta în sfera publică de o manieră dictată de o asemenea credinţă. Termenul de “practici” din articolul 9 nu acoperă orice act motivat sau influenţat de o religie sau de o convingere. Atunci când acţiunile persoanelor nu exprimă, de fapt, o convingere, nu se poate considera că acestea sunt protejate, per se, de articolul 9 § 1 din Convenţie, chiar dacă sunt motivate sau influenţate de această convingere [Schilder v. Olanda (dec.), 16 octombrie 2012, § 18].

17. Curtea reţine că prin instituirea obligaţiei de a poseda un număr de identificare pentru depunerea declaraţiilor electronice de avere şi de interese personale nu are loc o ingerinţă în dreptul la libertatea conştiinţei. Această obligaţie reprezintă o măsură legislativă generală aplicată într-un mod neutru, fără vreo legătură cu convingerile personale ale persoanei. Lipsa incidenţei dreptului la libertatea conştiinţei în contextul unor măsuri legislative generale şi neutre a fost constatată şi de către Curtea Europeană, în jurisprudenţa sa.

18. Astfel, în cazul Skugar şi alţii v. Rusia (dec.), 3 decembrie 2009, reclamanţii s-au plâns în faţa Curţii Europene de faptul că li s-au atribuit numere fiscale împotriva voinţei lor, de vreme ce, potrivit acestora, acceptarea unui astfel de număr era incompatibilă cu convingerile religioase împărtăşite de ei şi protejate de articolul 9 din Convenţie. Cu privire la aceste susţineri, Curtea Europeană a menţionat, în primul rând, că legislaţia generală aplicată în mod neutru, fără nicio legătură cu convingerile personale ale reclamantului, nu poate fi considerată, de principiu, o ingerinţă în drepturile garantate de articolul 9 din Convenţie. De asemenea, Curtea Europeană a menţionat că statul nu poate fi obligat să aibă în vedere, la conceperea şi la punerea în aplicare a procedurilor sale interne, modul în care le poate interpreta fiecare cetăţean, prin prisma convingerilor sale religioase. Faptul că există o pretinsă incompatibilitate între aranjamentele interne ale autorităţilor şi convingerile reclamanţilor nu constituie decât un efect accidental al dispoziţiilor legale care au o aplicabilitate generală şi neutră.

19. Tot în Skugar şi alţii, Curtea Europeană a reţinut că conţinutul documentelor oficiale sau al bazelor de date nu poate depinde de dorinţele persoanelor enumerate în acestea. Este evident că intrările dintr-o bază de date trebuie stabilite în baza aceluiaşi model, atât din motive tehnice, cât şi din considerente juridice. Dacă persoanele ar putea să scoată sau să adauge informaţiile pe care le doresc sau le consideră necorespunzătoare, în funcţie de capriciile proprii, ar fi afectate uniformitatea necesară domeniului administrativ şi filosofia sa fundamentală. În fine, Curtea Europeană a considerat că modul prin care statul şi-a organizat baza de date privind impozitarea, care implică utilizarea numerelor fiscale, nu a constituit o ingerinţă în dreptul reclamanţilor la libertatea conştiinţei, garantată de articolul 9 din Convenţie.

20. Şi peste ocean, Curtea Supremă a Statelor Unite ale Americii a reţinut, în Bowen v. Roy, 476 U.S. 693 (1986), un caz în care părinţii unei copile de doi ani s-au plâns că utilizarea unui număr de asigurare socială pentru identificarea fiicei lor i-ar “răpi acesteia sufletul” şi i-ar încălca convingerile religioase, următoarele:

“Jurisprudenţa noastră a recunoscut de mult timp diferenţa dintre libertatea convingerii individuale, care este absolută, şi libertatea conduitei individuale, care nu este absolută. Acest caz implică doar ultimul aspect… După ştiinţa noastră, Curtea nu a interpretat niciodată Primul Amendament ca impunându-i Guvernului să acţioneze de o manieră în care convingerile individului ar avantaja dezvoltarea spirituală a sa ori a familiei sale. Clauza Exerciţiului Liber nu poate fi percepută, pur şi simplu, ca pretinzând de la Guvern să acţioneze în afacerile sale interne în moduri care se potrivesc cu convingerile religioase ale anumitor cetăţeni. Tot aşa cum Guvernul nu poate insista ca recurenţii să se angajeze în vreo formă prestabilită de practică religioasă, nici ei nu pot pretinde de la Guvern asocierea la practicile lor religioase alese, prin abţinerea de la utilizarea unui număr de identificare a fiicei lor.

În consecinţă, Roy nu se mai poate prevala de obiecţia sa religioasă faţă de utilizarea numărului de asigurare socială de către Guvern în cazul fiicei sale, tot aşa cum nu-şi poate avansa obiecţia religioasă sinceră în privinţa mărimii sau a culorii sertarelor din birourile guvernamentale. Clauza Exerciţiului Liber îi acordă persoanei protecţie faţă de anumite forme de constrângere din partea Guvernului; ea nu îi acordă persoanei un drept de a dicta conduita procedurilor guvernamentale interne…

Exigenţa legală potrivit căreia reclamanţii trebuie să posede un număr de asigurare socială este total neutră, în termeni religioşi, şi uniform aplicabilă. Nu există nicio sugestie că Congresul ar urmări discriminarea sau suprimarea ascunsă a anumitor convingeri religioase…

Prin urmare, conchidem că reglementarea guvernamentală care reclamă, în mod indirect şi accidental, o alegere între asigurarea unui beneficiu guvernamental şi aderenţa la convingeri religioase este total diferită de acţiunea guvernamentală sau de legislaţia care incriminează activitatea inspirată din religie sau care impune, în mod inevitabil, un comportament pe care unii l-ar putea contesta din motive religioase… În implementarea unei exigenţe neutre la prima vedere şi uniform aplicabile în vederea administrării programelor de asigurare a bunăstării, de care se bucură milioane de oameni, Guvernul este îndreptăţit la o marjă discreţionară largă… În lipsa unor dovezi privind intenţia de a discrimina anumite convingeri religioase sau o anumită religie, în general, Guvernul se eliberează de sarcina probei atunci când demonstrează că o exigenţă contestată care urmăreşte realizarea unor beneficii guvernamentale, neutră şi uniformă în aplicarea sa, reprezintă un mijloc rezonabil de promovare a unui interes public legitim…”

21. Având în vedere aceste aspecte, Curtea consideră că în prezenta cauză nu există o ingerinţă în dreptul la libertatea conştiinţei, garantat de articolul 31 alin.(1) din Constituţie. Constituţia nu garantează un drept de a renunţa la numărul de identificare şi, prin urmare, sesizarea nu îndeplineşte condiţiile de admisibilitate.

Din aceste motive, în baza articolului 26 din Legea cu privire la Curtea Constituţională şi a articolelor 61 alin.(3) şi 64 din Codul jurisdicţiei constituţionale, Curtea Constituţională

DECIDE:

1. Se declară inadmisibilă sesizarea depusă de către dl Mihail Cotorobai, Avocat al Poporului (Ombudsman), pentru controlul constituţionalităţii textului “subiectul declarării este obligat să depună declaraţia în formă electronică” de la articolul 7 alin.(1) şi a textului “începând cu 1 ianuarie 2018, subiecţii declarării vor fi obligaţi să-şi depună declaraţiile exclusiv în formă electronică” de la articolul 24 alin.(2), teza a II-a din Legea nr.133 din 17 iunie 2016 privind declararea averii şi a intereselor personale.

2. Prezenta decizie este definitivă, nu poate fi supusă niciunei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.