Decizie nr.60 din 09.06.2020 de inadmisibilitate a sesizărilor nr.229g/2019 şi nr.5g/2020 privind excepţia de neconstituţionalitate a articolelor 12/1 alin.(4), 49, 53 alin.(5), 448 şi 452 din Codul de procedură civilă (incompatibilitatea judecătorului la judecarea succesivă a aceleiaşi cauze civile)

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

D E C I Z I E

de inadmisibilitate a sesizărilor nr.229g/2019 şi nr.5g/2020 privind excepţia

de neconstituţionalitate a articolelor 12¹ alin.(4), 49, 53 alin.(5), 448 şi 452

din Codul de procedură civilă

(incompatibilitatea judecătorului la judecarea

succesivă a aceleiaşi cauze civile)

nr. 60  din  09.06.2020

 (în vigoare 09.06.2020) 

Monitorul Oficial al R. Moldova nr.180-187 art. 99 din 17.07.2020

* * *

Curtea Constituţională, judecând în componenţa:

dnei Domnica MANOLE, Preşedinte,

dlui Eduard ABABEI,

dlui Nicolae ROŞCA,

dnei Liuba ŞOVA,

dlui Serghei ŢURCAN,

dlui Vladimir ŢURCAN, judecători,

cu participarea dlui Gheorghe Reniţă, asistent judiciar,

Având în vedere sesizările înregistrate pe 26 decembrie 2019 şi, respectiv, pe 29 ianuarie 2020,

Examinând admisibilitatea sesizărilor menţionate,

Având în vedere actele şi lucrările dosarului,

Deliberând pe 9 iunie 2020 în camera de consiliu,

Pronunţă următoarea decizie:

ÎN FAPT

1. La originea cauzei se află sesizările nr.229g/2019 şi nr.5g/2020 privind excepţia de neconstituţionalitate a articolelor 12¹ alin.(4), 49, 53 alin.(5), 448 şi 452 din Codul de procedură civilă, ridicată de S.C. “S.D.M. – Sirocco” S.R.L. şi S.C. “Monvica” S.R.L., reprezentate de dl Sergiu Sloninov, în dosarele nr.2rh-139/2019 şi, respectiv, nr.3rh-41/2019, pendinte la Curtea de Apel Chişinău.

2. Sesizările privind excepţia de neconstituţionalitate au fost trimise la Curtea Constituţională de două complete de judecată de la Curtea de Apel Chişinău, în baza articolului 135 alin.(1) lit.a) şi g) din Constituţie.

3. Totodată, având în vedere identitatea de obiect, Curtea a decis conexarea sesizărilor într-un singur dosar în baza articolului 43 din Codul jurisdicţiei constituţionale, atribuindu-i numărul “229g/2019”.

A. Circumstanţele litigiilor principale

1. Circumstanţele cauzei civile nr.2rh-139/2019

4. Pe 4 noiembrie 2019, reprezentatul S.C. “S.D.M. – Sirocco” S.R.L., dl Sergiu Sloninov, a depus o cerere de revizuire la Curtea de Apel Chişinău prin care a solicitat revizuirea Deciziei Curţii de Apel Chişinău din 2 iulie 2019. Prin această decizie, executorul judecătoresc a fost obligat să transmită procedura de executare nr.065-524/17 din 13 noiembrie 2017 către lichidatorul S.A. “Anchir”, întreprindere aflată în proces de faliment.

5. Pe 11 decembrie 2019, dl Sergiu Sloninov a solicitat recuzarea completului de judecată format din dnii judecători Ion Ţurcan, Maria Anton şi Vitalie Cotorobai, susţinând că acest complet de judecători a examinat cauza anterior şi a pronunţat Decizia din 2 iulie 2019, care face obiectul cererii de revizuire.

6. Pe 18 decembrie 2019, în cadrul şedinţei de judecată, dl Sergiu Sloninov a ridicat excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor articolelor 49, 53 alin.(5), 448 şi 452 din Codul de procedură civilă.

7. Printr-o încheiere din aceeaşi dată, Curtea de Apel Chişinău a admis ridicarea excepţiei de neconstituţionalitate şi a sesizat, în acest sens, Curtea Constituţională, în vederea soluţionării acesteia.

2. Circumstanţele cauzei civile nr.3rh-41/2019

8. Pe 12 iulie 2019, reprezentantul S.C. “Monvica” S.R.L., dl Sergiu Sloninov, a depus o cerere de revizuire la Curtea de Apel Chişinău, prin care a solicitat revizuirea Deciziei Curţii de Apel Chişinău din 13 noiembrie 2018. Prin această decizie, instanţa de apel a anulat un ordin emis de Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor.

9. Pe 11 decembrie 2019, dl Sergiu Sloninov a solicitat recuzarea completului de judecată format din dnii judecători Anatol Pahopol, Angela Bostan şi Grigore Daşchevici, susţinând că acest complet de judecători a examinat cauza anterior şi a pronunţat Decizia din 13 noiembrie 2018, care face obiectul cererii de revizuire.

10. Pe 18 decembrie 2019, în cadrul şedinţei de judecată, dl Sergiu Sloninov a ridicat excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor articolelor 12¹ alin.(4), 49, 53 alin.(5), 448 şi 452 din Codul de procedură civilă.

11. Printr-o încheiere din aceeaşi dată, Curtea de Apel Chişinău a admis ridicarea excepţiei de neconstituţionalitate şi a sesizat, în acest sens, Curtea Constituţională, în vederea soluţionării acesteia.

B. Legislaţia pertinentă

12. Prevederile relevante ale Constituţiei sunt următoarele:

Articolul 20

Accesul liber la justiţie

“(1) Orice persoană are dreptul la satisfacţie efectivă din partea instanţelor judecătoreşti competente împotriva actelor care violează drepturile, libertăţile şi interesele sale legitime.

[...].”

Articolul 54

Restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi

“[...]

(4) Restrângerea trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o şi nu poate atinge existenţa dreptului sau a libertăţii.”

Articolul 116

Statutul judecătorilor

“(1) Judecătorii instanţelor judecătoreşti sunt independenţi, imparţiali şi inamovibili, potrivit legii.

[...].”

13. Prevederile relevante ale Codului de procedură civilă sunt următoarele:

Articolul 12¹

Ridicarea excepţiei de neconstituţionalitate

“[...]

(3) Ridicarea excepţiei de neconstituţionalitate se dispune printr-o încheiere care nu se supune niciunei căi de atac şi care nu afectează examinarea în continuare a cauzei, însă până la pronunţarea Curţii Constituţionale asupra excepţiei de neconstituţionalitate se amână pledoariile.

(4) Dacă nu sunt întrunite cumulativ condiţiile specificate la alin.(2), instanţa refuză ridicarea excepţiei de neconstituţionalitate printr-o încheiere care poate fi atacată odată cu fondul cauzei.”

Articolul 49

Inadmisibilitatea participării repetate a judecătorului la judecarea aceleiaşi cauze

“(1) Judecătorul care a luat parte la judecarea cauzei în primă instanţă nu mai poate participa la judecarea acesteia în instanţă de apel, de recurs şi nici la rejudecarea ei în primă instanţă, după casare.

(2) Judecătorul care a luat parte la judecarea cauzei în instanţă de apel nu mai poate participa la judecarea ei în primă instanţă, repetat, în instanţă de apel şi nici în instanţă de recurs.

(3) Judecătorul care a luat parte la judecarea cauzei în instanţă de recurs nu mai poate participa la judecarea ei în primă instanţă şi nici în instanţă de apel sau în cea de recurs.

(4) Prevederile prezentului articol nu au incidenţă asupra cazurilor de refuz de primire a cererii de chemare în judecată în temeiul art.169, de restituire a cererii de chemare în judecată în temeiul art.170 şi 171, de scoatere a cererii de pe rol în temeiul art.267 sau de încetare a procesului în temeiul art.265 lit.a) şi b), precum şi de respingere a pretenţiilor ca fiind tardive.”

Articolul 53

Procedura de soluţionare a cererii de recuzare

“[...]

(5) Instanţa decide asupra recuzării în camera de deliberare printr-o încheiere motivată, care nu se supune nici unei căi de atac decât odată cu fondul hotărârii sau al deciziei.

[...].”

Articolul 448

Instanţele competente să examineze cererea de revizuire

“(1) Cererea de revizuire împotriva unei hotărâri sau încheieri rămase irevocabilă prin neatacare se soluţionează de instanţa care s-a pronunţat asupra fondului.

(2) Cererea de revizuire împotriva unei hotărâri care, fiind supusă căilor de atac, a fost menţinută, modificată sau casată, emiţându-se o nouă hotărâre, se soluţionează de instanţa care a menţinut, a modificat hotărârea sau a emis o nouă hotărâre.”

Articolul 452

Examinarea cererii de revizuire

“[...]

(2) Dezbaterile sunt limitate la admisibilitatea revizuirii şi la faptele pe care se întemeiază.

[...].”

ÎN DREPT

A. Argumentele autorului excepţiei de neconstituţionalitate

14. Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că prevederile articolului 49 din Codul de procedură civilă nu interzic participarea repetată a judecătorului la examinarea căilor extraordinare de atac, fapt care încalcă dreptul la judecarea cauzei de către un tribunal imparţial. În acest sens, autorul susţine că examinarea admisibilităţii cererii de revizuire de către completul de judecată care a examinat şi a pronunţat soluţia în cauza care face obiectul cererii de revizuire este sortită eşecului. Spre deosebire de Codul de procedură civilă, Codul de procedură penală îi interzice judecătorului să participe la o nouă judecare a cauzei în procedura căii extraordinare de atac (revizuirea reprezentând o cale extraordinară de atac) dacă a mai participat în calitate de judecător la examinarea aceleiaşi cauze în primă instanţă, într-o cale ordinară sau extraordinară de atac, precum şi în cazul participării ca judecător de instrucţie [teza I de la articolul 33 alin.(3) din Codul de procedură penală].

15. Totodată, cuvântul “instanţa” din articolul 448 din Codul de procedură civilă este interpretat în jurisprudenţa instanţelor de judecată ca semnificând “completul de judecată”. Această interpretare permite repartizarea cererilor de revizuire spre examinare judecătorilor care au judecat fondul cauzei. Totuşi, în opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, această practică încalcă dreptul la judecarea cauzei de către un tribunal imparţial.

16. De asemenea, autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că imposibilitatea contestării separate a încheierii prin care s-a respins cererea privind ridicarea excepţiei de neconstituţionalitate [articolul 12¹ alin (4) din Codul de procedură civilă] şi a încheierii prin care s-a soluţionat o cerere de recuzare [articolul 53 alin.(5) din Codul de procedură civilă] încalcă dreptul persoanei la un recurs efectiv.

17. Autorul excepţiei de neconstituţionalitate mai susţine neconstituţionalitatea articolului 452 din Codul de procedură civilă sub aspectul omisiunii repartizării în mod aleatoriu a cererilor de revizuire.

18. Potrivit autorului excepţiei, interpretările normelor contestate sunt contrare articolelor 1 alin.(3), 4, 7, 8, 15, 16, 20, 54 şi 119 din Constituţie.

B. Aprecierea Curţii

19. Examinând admisibilitatea sesizărilor privind excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată următoarele.

20. În conformitate cu articolul 135 alin.(1) lit.a) din Constituţie, controlul constituţionalităţii legilor, în prezenta cauză a unor prevederi din Codul de procedură civilă, ţine de competenţa Curţii Constituţionale.

21. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de reprezentantul uneia dintre părţile în proces. Astfel, sesizarea este formulată de către subiectul căruia i s-a conferit acest drept, în baza articolului 135 alin.(1) literele a) şi g) din Constituţie, aşa cum a fost interpretat acesta prin Hotărârea Curţii Constituţionale nr.2 din 9 februarie 2016.

22. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie articolele 12¹ alin.(4), 49, 53 alin.(5), 448 şi 452 din Codul de procedură civilă.

23. Prevederile contestate nu au făcut anterior obiect al controlului de constituţionalitate.

24. Una din condiţiile prevăzute pentru formularea excepţiei de neconstituţionalitate o constituie aplicabilitatea prevederilor contestate în cauza în care a fost ridicată excepţia (a se vedea HCC nr.2 din 9 februarie 2016, § 82). Normele contestate trebuie să aibă incidenţă în soluţionarea cauzei aflate pe rolul instanţei de judecată.

25. Sub acest aspect, Curtea reţine că articolul 12¹ alin.(4) din Codul de procedură civilă prevede că, dacă nu sunt întrunite cumulativ condiţiile pentru ridicarea excepţiei de neconstituţionalitate, instanţa refuză ridicarea acesteia printr-o încheiere care poate fi atacată odată cu fondul cauzei.

26. Curtea constată că instanţa a admis cererea de ridicare a excepţiei de neconstituţionalitate înaintată de către autorul sesizării (a se vedea supra § 7 şi § 11). Prin urmare, articolul 12¹ alin.(4) din Codul de procedură civilă nu este incident în cauzele în care a fost ridicată excepţia.

27. În Decizia nr.84 din 19 iunie 2019, § 19, Curtea a menţionat că este iraţional ca autorul excepţiei de neconstituţionalitate să conteste încheierea instanţei de judecată prin care a fost dispusă ridicarea excepţiei de neconstituţionalitate, el fiind, în principiu, primul beneficiar al admiterii acesteia.

28. Curtea reaminteşte că excepţia de neconstituţionalitate nu manifestă doar o funcţie preventivă, ci şi una reparatorie, pentru că ea priveşte, în primul rând, situaţia concretă a părţii lezate în drepturile sale prin norma criticată. De invocarea unei excepţii de neconstituţionalitate trebuie să profite, în primul rând, autorul acesteia, în caz contrar, acest instrument riscă să devină unul simulat, o actio popularis, pierzându-se, în aceste condiţii, caracterul concret şi efectiv al excepţiei (a se vedea DCC nr.110 din 10 octombrie 2019, § 18, şi jurisprudenţa citată acolo).

29. Aceste considerente sunt aplicabile, mutatis mutandis, şi în prezenta cauză, unde eventuala admitere a acestui capăt de sesizare nu ar avea niciun efect asupra cauzei în care a fost ridicată, neproducând nicio consecinţă. Autorul excepţiei de neconstituţionalitate nu are un interes legitim de a contesta încheierea prin care a fost ridicată excepţia de neconstituţionalitate. Totodată, acesta nu poate pretinde aplicabilitatea articolului 12¹ alin.(4) din Codul de procedură civilă, de vreme ce instanţa a admis cererea privind ridicarea excepţiei şi a trimis sesizarea la Curtea Constituţională, în vederea soluţionării acesteia. Prin urmare, acest capăt de sesizare este inadmisibil.

30. Curtea notează că articolul 452 alin.(2) din Codul de procedură civilă, în partea ce vizează pretinsa omisiune de repartizare a cererii de revizuire în mod aleatoriu prin intermediul Programului integrat de gestionare a dosarelor, nu este incident. Aceasta deoarece excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată în contextul examinării unei cereri de recuzare. La examinarea cererii de recuzare se verifică doar dacă există vreun motiv de parţialitate a judecătorului/judecătorilor, nu dacă cererea de revizuire a fost sau nu repartizată în mod aleatoriu prin intermediul Programului integrat de gestionare a dosarelor.

31. Totodată, Curtea notează că repartizarea cererii de revizuire în mod aleatoriu prin intermediul Programului integrat de gestionare a dosarelor nu reclamă o problemă de drept constituţional, ci una de interpretare şi de aplicare a legii, care nu ţine de competenţa Curţii. În jurisprudenţa sa, Curtea a menţionat că pentru elucidarea problemei interpretul legii poate recurge la toate regulile de interpretare. El trebuie să aibă în vedere în special regula In claris non fit interpretatio (Textele clare nu trebuie interpretate) şi regula Ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus (Unde legea nu distinge, nici interpretul nu trebuie să distingă). Cu alte cuvinte, caracterul general al formulării unui text legal conduce la caracterul general al aplicării lui, fără să fie necesare distincţii pe care textul respectiv nu le conţine şi nu le urmăreşte (DCC nr.34 din 19 aprilie 2018, § 24).

32. Cu privire la aplicabilitatea articolului 53 alin.(5) din Codul de procedură civilă, Curtea reţine că acest articol stabileşte că instanţa decide asupra recuzării în camera de deliberare printr-o încheiere motivată, care nu se supune niciunei căi de atac decât odată cu fondul hotărârii sau al deciziei. Curtea observă că în cauzele în care a fost ridicată excepţia de neconstituţionalitate se examinează o cerere de recuzare a judecătorilor cărora li s-a repartizat cererea de revizuire. Aşadar, articolul 53 alin.(5) din Codul de procedură civilă este incident.

33. Sub acest aspect, Curtea notează că ţine de competenţa legislatorului să instituie numărul căilor de atac şi condiţiile în care pot fi exercitate (a se vedea DCC nr.43 din 5 aprilie 2019, § 20), cu respectarea prevederilor Constituţiei. Faptul că încheierea prin care instanţa se pronunţă asupra unei cereri de recuzare nu poate fi contestată separat, ci odată cu fondul cauzei, nu ridică o problemă din perspectiva dreptului de acces liber la justiţie şi a dreptului la un recurs efectiv, garantate de Constituţie. Aceste drepturi subzistă.

34. În acest context, Curtea reiterează că dreptul de acces la justiţie poate implica limitări, inclusiv de ordin procedural, cu condiţia ca acestea să fie rezonabile şi proporţionale cu scopul urmărit. Dreptul de acces la un tribunal acoperă şi dreptul de a introduce apel sau recurs, în măsura în care astfel de căi de atac sunt reglementate de legislaţia naţională. Aceasta nu înseamnă că accesul liber la justiţie trebuie asigurat la toate instanţele judecătoreşti şi la toate căile de atac, deoarece competenţa şi căile de atac sunt stabilite exclusiv de legiuitor, care poate institui reguli speciale, având în vedere situaţii deosebite (HCC nr.4 din 1 martie 2016, § 57-58).

35. În acelaşi timp, Curtea menţionează că procedura de soluţionare a unei cereri de recuzare nu îmbracă forma unui contencios care să reclame un tratament jurisdicţional, fiind vorba de o chestiune de administrare a actului de justiţie. Procedura asupra cercetării şi judecării cererii de recuzare este o procedură incidentală, al cărei obiect este cu totul distinct de obiectul propriu al cauzei civile la care se referă. Această procedură nu are caracter jurisdicţional civil în sens material, ci caracter administrativ-judiciar (DCC nr.98 din 19 decembrie 2016, § 27). Aşadar, acest capăt de sesizare este inadmisibil.

36. Cu privire la aplicabilitatea articolelor 49 şi 448 din Codul de procedură civilă, autorul excepţiei de neconstituţionalitate pune în discuţie pretinsa incompatibilitate a judecătorului care a pronunţat hotărârea într-o cauză civilă de a examina ulterior cererea de revizuire împotriva hotărârii în discuţie. Prin urmare, Curtea admite că, la examinarea cererii de recuzare, instanţa care a trimis sesizările la Curtea Constituţională va ţine cont de aceste dispoziţii.

37. Curtea reţine că o altă condiţie obligatorie pentru ca excepţia de neconstituţionalitate să poată fi examinată în fond este incidenţa unui drept din Constituţie în cauza concretă din faţa instanţelor de judecată (a se vedea DCC nr.8 din 24 ianuarie 2020, § 27). Curtea trebuie să verifice, prin prisma argumentelor autorului sesizării, dacă prevederile contestate constituie o ingerinţă în vreun drept fundamental.

38. Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că prevederile contestate contravin articolelor 1 alin.(3) [preeminenţa dreptului], 4 [drepturile şi libertăţile omului], 7 [supremaţia Constituţiei], 8 [respectarea dreptului internaţional şi a tratatelor internaţionale], 15 [universalitatea], 16 [egalitatea], 20 [accesul liber la justiţie], 54 [restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi] şi 119 [folosirea căilor de atac] din Constituţie.

39. Potrivit articolelor 24 alin.(2) din Legea cu privire la Curtea Constituţională şi 39 din Codul jurisdicţiei constituţionale, sesizarea trebuie să fie motivată. Această condiţie nu este îndeplinită în raport cu articolele 1, 4, 7, 8, 15, 16 şi 54 din Constituţie.

40. În situaţii similare, Curtea a respins ca inadmisibile sesizările formulate, precizând că simpla trimitere la un text din Constituţie, fără explicarea pretinsei neconformităţi cu acesta a prevederilor legale contestate, nu echivalează cu un argument (a se vedea, mutatis mutandis, DCC nr.33 din 19 martie 2020, § 31, şi jurisprudenţa citată acolo).

41. În continuare, Curtea va analiza dacă prevederile articolelor 49 şi 448 din Codul de procedură civilă implică vreo ingerinţă în drepturile garantate de articolele 20 şi 119 din Constituţie.

42. Curtea reţine că un atribut esenţial al unui proces echitabil îl reprezintă principiul imparţialităţii judecătorului. În acest sens, articolul 116 din Constituţie stabileşte că judecătorii instanţelor judecătoreşti sunt independenţi, imparţiali şi inamovibili, potrivit legii (DCC nr.13 din 9 februarie 2018, § 20, şi DCC nr.62 din 19 septembrie 2016, § 20).

43. Astfel, în cauza Kyprianou v. Cipru [MC], 15 decembrie 2005, §118, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a rezumat principiile care decurg din jurisprudenţa sa cu privire la imparţialitatea instanţei judecătoreşti, după cum urmează:

“[…] Într-o societate democratică este de o importanţă fundamentală ca instanţele judecătoreşti să inspire încredere persoanelor şi […]. În acest sens, articolul 6 îi impune instanţei imparţialitatea. Imparţialitatea denotă, în mod normal, lipsa prejudecăţii sau a părtinirii, existenţa sau lipsa acesteia putând fi probată în mai multe moduri. Astfel, Curtea face distincţie între abordarea subiectivă, adică încercarea de a constata convingerea personală sau interesul unui judecător într-o anumită cauză, şi abordarea obiectivă, adică stabilirea oferirii de garanţii suficiente pentru a exclude orice îndoială legitimă în acest sens […]. Cu privire la cel de-al doilea test, atunci când acesta este aplicat în cazul unui complet de judecători, este necesar să se stabilească dacă, pe lângă comportamentul personal al oricăruia dintre membrii acelui complet, există fapte care pot trezi dubii privind imparţialitatea. În acest sens, chiar aparenţele pot avea o anumită importanţă […]. Atunci când se hotărăşte dacă într-o anumită cauză există motive legitime să se bănuiască că un complet nu este imparţial, punctul de vedere al celor care pretind că acesta nu este imparţial este important, însă nu decisiv. Ceea ce este decisiv este dacă bănuiala poate fi justificată obiectiv […].”

44. Din perspectiva testului obiectiv, în cauza Warsicka v. Polonia, 16 ianuarie 2007, § 40, Curtea Europeană a menţionat că exigenţele unui proces echitabil garantat de articolul 6 § 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului nu împiedică în mod automat ca acelaşi judecător să exercite succesiv diferite funcţii în acelaşi caz civil. Nu este incompatibil prima facie cu exigenţele articolului 6 § 1 din Convenţie dacă acelaşi judecător este implicat, mai întâi, într-o decizie privind fondul unei cauze şi, ulterior, în proceduri în care este examinată admisibilitatea unei căi de atac împotriva acelei decizii. Evaluarea conformităţii participării aceluiaşi judecător în diferite etape ale unui proces civil cu exigenţa imparţialităţii trebuie făcută de la caz la caz, avându-se în vedere toate circumstanţele acestora şi caracteristicile normelor relevante ale procedurii civile aplicabile cazului. Trebuie confirmat dacă legătura dintre problemele substanţiale determinate într-o decizie privind fondul cauzei şi admisibilitatea unei căi de atac împotriva acestei decizii este atât de strânsă, astfel încât să genereze dubii privind imparţialitatea judecătorului.

45. Această abordare a fost reiterată în cazurile Toziczka v. Polonia, 24 iulie 2012, § 36, şi Pasquini v. San Marino, 2 mai 2019, § 148.

46. Aşadar, nu contează dubla participare în sine, ci întinderea şi natura deciziilor luate. În ipoteza în care judecătorul va examina, în cadrul revizuirii, comiterea unor pretinse erori în decizia sa anterioară, atunci va exista o încălcare a principiului imparţialităţii (a se vedea, mutatis mutandis, San Leonard Band Club v. Malta, 29 iulie 2004, § 63, Driza v. Albania, 13 noiembrie 2007, § 81).

47. Curtea observă că, în conformitate cu articolul 452 alin.(2) din Codul de procedură civilă, dezbaterile se limitează la admisibilitatea revizuirii şi la faptele pe care se întemeiază. Aşadar, la etapa admisibilităţii, instanţa de revizuire examinează dacă se atestă sau nu vreun temei din cele prevăzute la articolul 449 din Codul de procedură civilă.

48. Prin definiţie şi prin esenţă, în cadrul examinării admisibilităţii revizuirii se analizează circumstanţe sau fapte esenţiale ale cauzei care nu au fost şi nu au putut fi cunoscute la pronunţarea actului judecătoresc a cărui revizuire se cere. Scopul căii de atac (extraordinară) a revizuirii este retractarea actului judecătoresc irevocabil, având în vedere noile realităţi.

49. În aceste condiţii, simplul fapt că acelaşi judecător care a pronunţat actul judecătoresc (irevocabil) pronunţat într-o cauză civilă poate examina ulterior admisibilitatea unei cereri de revizuire împotriva acestuia nu reclamă, per se, o problemă din perspectiva dreptului la judecarea cauzei de către o instanţă imparţială.

50. Mai mult, Curtea observă că articolul 448 alin.(1) din Codul de procedură civilă nu prevede expres că cererea de revizuire împotriva unui act judecătoresc irevocabil trebuie examinată de acelaşi judecător sau de acelaşi complet de judecată. De altfel, în unele situaţii, examinarea cererii de revizuire de acelaşi judecător sau de acelaşi complet de judecată care a pronunţat actul judecătoresc a cărui revizuire se solicită poate fi imposibilă din mai multe motive (e.g. promovarea judecătorului la o instanţă ierarhic superioară, demisia sau decesul judecătorului etc.).

51. Articolul 448 alin.(1) din Codul de procedură civilă stabileşte, în general, examinarea cererii de revizuire în competenţa instanţei care s-a pronunţat asupra fondului (i.e. Judecătoria, Curtea de Apel etc.), nu a judecătorului sau completului de judecată care a emis actul judecătoresc propriu-zis. Totuşi, acest fapt nu exclude ca cererea de revizuire să fie repartizată judecătorului sau completului de judecată care a pronunţat actul judecătoresc a cărui revizuire se solicită. Aceasta se explică prin faptul că judecătorul nu şi-a expus opinia pe marginea unor circumstanţe noi sau necunoscute la pronunţarea actului judecătoresc.

52. Curtea reţine că legislatorul naţional a instituit, în materie penală, un nivel de protecţie mai ridicat, interzicându-le judecătorilor care s-au pronunţat o singură dată asupra fondului unei cauze să participe în viitor chiar şi la admisibilitatea unei cereri de revizuire (DCC nr.106 din 7 octombrie 2019, § 24).

53. În jurisprudenţa sa, Curtea a reţinut că, prin definiţie şi prin esenţă, obiectul examinării unui proces penal diferă de cel al procesului civil. În cadrul procesului penal sunt aplicate criterii şi standarde probatorii care diferă uneori substanţial sub mai multe aspecte importante de cele aplicabile examinării în cadrul procesului civil (DCC nr.28 din 12 martie 2020, § 32).

54. Şi Curtea Europeană a admis că imperativele inerente conceptului de proces echitabil nu sunt în mod obligatoriu aceleaşi în litigiile privind drepturile cu caracter civil şi în cauzele privind acuzaţiile în materie penală. În particular, Curtea Europeană a menţionat că statele se bucură de o marjă de apreciere mai largă în cauzele civile decât în cauzele penale. Exigenţele articolului 6 § 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului sunt mai puţin riguroase în cazurile referitoare la drepturile civile, în comparaţie cu cazurile care vizează acuzaţii în materie penală (Rustavi 2 Broadcasting Company Ltd şi alţii v. Georgia, 18 iulie 2019, § 295).

55. În consecinţă, autorul excepţiei de neconstituţionalitate nu poate pretinde aplicarea standardelor din procesul penal în procesul civil în materia examinării admisibilităţii revizuirii.

56. Curtea consideră că prevederile contestate nu aduc vreo ingerinţă drepturilor garantate de articolele 20 şi 119 din Constituţie. Normele contestate conţin garanţii suficiente care asigură dreptul persoanelor la examinarea admisibilităţii cererii de revizuire de către o instanţă imparţială.

57. Prin urmare, în baza celor menţionate supra, Curtea constată că excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă şi nu poate fi acceptată pentru examinare în fond.

Din aceste motive, în baza articolului 26 alin.(1) din Legea cu privire la Curtea Constituţională şi a articolelor 61 alin.(3) şi 64 din Codul jurisdicţiei constituţionale, Curtea Constituţională

DECIDE:

1. Se declară inadmisibile sesizările privind excepţia de neconstituţionalitate a articolelor 12¹ alin.(4), 49, 53 alin.(5), 448 şi 452 din Codul de procedură civilă, ridicată de S.C. “S.D.M. - Sirocco” S.R.L. şi S.C. “Monvica” S.R.L., reprezentate de dl Sergiu Sloninov, în dosarele r. 2rh-139/2019 şi, respectiv, nr.3rh-41/2019, pendinte la Curtea de Apel Chişinău.

2. Prezenta decizie este definitivă, nu poate fi supusă niciunei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.