Decizie nr.62 din 13.05.2021 de inadmisibilitate a sesizării nr.170a/2020 pentru interpretarea articolului 70 alin.(3) din Constituţie şi pentru controlul constituţionalităţii articolului 63 alineatele (1) şi (1/1) din Codul de procedură penală

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

D E C I Z I E

de inadmisibilitate a sesizării nr.170a/2020 pentru interpretarea

articolului 70 alin. (3) din Constituţie şi pentru controlul

constituţionalităţii articolului 63 alineatele (1) şi (1¹)

din Codul de procedură penală

nr. 62  din  13.05.2021

 (în vigoare 13.05.2021) 

Monitorul Oficial al R. Moldova nr.142-145 art. 96 din 11.06.2021

* * *

Curtea Constituţională, judecând în componenţa:

dnei Domnica MANOLE, Preşedinte,

dlui Nicolae ROŞCA,

dnei Liuba ŞOVA,

dlui Serghei ŢURCAN,

dlui Vladimir ŢURCAN, judecători,

cu participarea dlui Dumitru Avornic, asistent judiciar,

Având în vedere sesizarea înregistrată pe 4 noiembrie 2020,

Examinând admisibilitatea sesizării menţionate,

Având în vedere actele şi lucrările dosarului,

Deliberând pe 13 mai 2021 în camera de consiliu,

Pronunţă următoarea decizie:

PROCEDURA

1. La originea cauzei se află sesizarea depusă la Curtea Constituţională pe 4 noiembrie 2020 în baza articolelor 135 alin.(1) literele a) şi b) din Constituţie, 25 lit.g) din Legea cu privire la Curtea Constituţională şi 38 alin.(1) lit.g) din Codul jurisdicţiei constituţionale, de dnii Serghei Sîrbu şi Corneliu Padnevici, deputaţi în Parlamentul Republicii Moldova.

2. Autorii sesizării îi solicită Curţii Constituţionale interpretarea articolului 70 alin.(3) din Constituţie prin oferirea unui răspuns la următoarele întrebări:

"a) Dacă întinderea inviolabilităţii parlamentare reglementate de articolul 70 alin.(3) din Constituţie care operează doar pentru măsurile procesuale restrictive, enumerate expres şi exhaustiv: reţinere, arest, percheziţie (cu excepţia infracţiunii flagrante) şi trimiterea în judecată, garantează pe deplin separarea puterilor în stat, păstrarea autonomiei parlamentare şi a integrităţii Parlamentului, protejarea opoziţiei în cadrul Parlamentului, precum şi protecţia mandatului parlamentar?

b) Dacă imunitatea deputatului se răsfrânge şi asupra măsurilor speciale de investigaţii precum interceptarea comunicaţiilor, urmărirea şi alte măsuri din aceeaşi categorie care restrâng drepturile fundamentale şi limitează independenţa deputatului?"

3. Totodată, autorii sesizării îi solicită Curţii să verifice constituţionalitatea articolului 63 alin.(1) şi (1¹) din Codul de procedură penală.

LEGISLAŢIA PERTINENTĂ

4. Prevederile relevante ale Constituţiei sunt următoarele:

Articolul 1

Statul Republica Moldova

"[...]

(3) Republica Moldova este un stat de drept, democratic, în care demnitatea omului, drepturile şi libertăţile lui, libera dezvoltare a personalităţii umane, dreptatea şi pluralismul politic reprezintă valori supreme şi sînt garantate."

Articolul 20

Accesul liber la justiţie

"(1) Orice persoană are dreptul la satisfacţie efectivă din partea instanţelor judecătoreşti competente împotriva actelor care violează drepturile, libertăţile şi interesele sale legitime.

(2) Nici o lege nu poate îngrădi accesul la justiţie."

Articolul 23

Dreptul fiecărui om de a-şi cunoaşte drepturile şi îndatoririle

"(1) Fiecare om are dreptul să i se recunoască personalitatea juridică.

(2) Statul asigură dreptul fiecărui om de a-şi cunoaşte drepturile şi îndatoririle. În acest scop statul publică şi face accesibile toate legile şi alte acte normative."

Articolul 26

Dreptul la apărare

"(1) Dreptul la apărare este garantat.

(2) Fiecare om are dreptul să reacţioneze independent, prin mijloace legitime, la încălcarea drepturilor şi libertăţilor sale.

(3) În tot cursul procesului părţile au dreptul să fie asistate de un avocat, ales sau numit din oficiu.

(4) Amestecul în activitatea persoanelor care exercită apărarea în limitele prevăzute se pedepseşte prin lege."

Articolul 28

Viaţa intimă, familială şi privată

"Statul respectă şi ocroteşte viaţa intimă, familială şi privată."

Articolul 70

Incompatibilităţi şi imunităţi [ale deputaţilor]

"[...]

(3) Deputatul nu poate fi reţinut, arestat, percheziţionat, cu excepţia cazurilor de infracţiune flagrantă, sau trimis în judecată fără încuviinţarea Parlamentului, după ascultarea sa."

5. Prevederile relevante ale Codului de procedură penală, adoptat prin Legea nr.122 din 14 martie 2003, sunt următoarele:

Articolul 63

Bănuitul

"(1) Bănuitul este persoana fizică faţă de care există anumite probe că a săvârşit o infracţiune până la punerea ei sub învinuire. Persoana poate fi recunoscută în calitate de bănuit prin unul din următoarele acte procedurale, după caz:

1) procesul-verbal de reţinere;

2) ordonanţa sau încheierea de aplicare a unei măsuri preventive neprivative de libertate;

3) ordonanţa de recunoaştere a persoanei în calitate de bănuit.

(1¹) Ordonanţa de recunoaştere a persoanei în calitate de bănuit şi informaţia despre drepturile prevăzute la articolul 64 se aduc la cunoştinţă în decurs de 5 zile din momentul de emitere a ordonanţei, dar nu mai târziu de ziua în care bănuitul s-a prezentat sau a fost adus silit, ori din momentul de începere a primei acţiuni procedurale efectuate în raport cu acesta. În cazul în care există necesitatea dispunerii unor măsuri speciale de investigaţii în privinţa bănuitului, aducerea la cunoştinţă a ordonanţei de recunoaştere a persoanei în calitate de bănuit şi a drepturilor sale se amână în baza ordonanţei motivate a procurorului, cu autorizarea judecătorului de instrucţie pe o perioadă de 30 de zile, cu posibilitatea prelungirii motivate a perioadei până la 3 luni. În cazul infracţiunilor privind crima organizată, spălarea de bani, al infracţiunilor cu caracter terorist, al infracţiunilor de corupţie şi ale celor conexe actelor de corupţie, termenul de amânare a aducerii la cunoştinţă poate fi prelungit până la 6 luni, la demersul procurorului, cu autorizarea judecătorului de instrucţie. Fiecare prelungire a termenului de amânare a aducerii la cunoştinţă a ordonanţei de recunoaştere a persoanei în calitate de bănuit şi a drepturilor sale nu poate depăşi 30 de zile.

[…]"

ÎN DREPT

A. Argumentele autorilor sesizării

6. Cu privire la articolul 70 alin.(3) din Constituţie, care reglementează imunitatea deputaţilor, autorii sesizării consideră că în cazul în care autorităţile de investigaţie consideră necesar să efectueze măsuri speciale de investigaţii în privinţa deputaţilor ele trebuie să solicite acordul Parlamentului, aşa cum o solicită în cazul reţinerii, arestării, percheziţionării sau trimiterii în judecată. Autorii sesizării menţionează că măsurile speciale de investigaţie produc o ingerinţă în dreptul la viaţa privată a deputatului, garantat de articolul 28 din Constituţie. În acest sens, pentru a fi asigurat un echilibru corect între interesele concurente, autorii sesizării consideră că Curtea trebuie să interpreteze articolul 70 alin.(3) din Constituţie astfel încât să impună cerinţa încuviinţării Parlamentului în cazul efectuării măsurilor speciale de investigaţie. Autorii sesizării menţionează că Republica Moldova este în proces de tranziţie spre democraţie şi are experienţă politică autoritară în care nu poate fi exclusă ingerinţa altor puteri sau autorităţi în funcţionarea normală a Parlamentului şi nu poate fi garantată independenţa puterii judecătoreşti în totalitate. Din acest motiv, inviolabilitatea parlamentară trebuie să acopere varii repercusiuni importante asupra situaţiei deputatului pentru a-i garanta în mod deplin independenţa. Având în vedere că percheziţia reprezintă o măsură procesuală restrictivă, nu este clar de ce protecţia inviolabilităţii parlamentare nu operează şi în privinţa altor acţiuni de urmărire penală, care au acelaşi grad de repercusiune, precum interceptarea comunicaţiilor sau a imaginilor, supravegherea domiciliului prin utilizarea mijloacelor tehnice, urmărirea vizuală etc.

7. Cu privire la contestarea articolului 63 alin.(1) şi (1¹) din Codul de procedură penală, autorii sesizării consideră că urmărirea penală poate fi efectuată în privinţa unei fapte (in rem) sau în privinţa unei persoane (in personam). În cazul în care urmărirea penală este efectuată în privinţa unei persoane, potrivit Deciziei Curţii Constituţionale nr.12 din 7 februarie 2017, autorităţile de investigaţie trebuie să-i acorde persoanei vizate toate garanţiile caracteristice unei acuzaţii în materie penală. Această obligaţie este valabilă în cazul în care urmărirea penală a fost începută în privinţa unui subiect special, e.g. în privinţa unui deputat. Autorii sesizării menţionează că pornirea urmăririi penale în privinţa unui subiect special comportă trăsăturile unei acuzaţii în materie penală, în sensul articolului 6 din Convenţia Europeană. Prevederea contestată nu obligă autorităţile de investigaţie să recunoască în calitate de bănuit subiectul special în privinţa căruia a fost pornită urmărirea penală. Ordonanţa de pornire a urmăririi penale în baza unei infracţiuni cu subiect special trebuie să se regăsească expres la articolul 63 alin.(1) din Codul de procedură penală, deoarece ea presupune o împrejurare obiectivă determinată de statutul subiectului infracţiunii, care nu trebuie apreciat de la caz la caz. Potrivit autorilor sesizării, această omisiune încalcă dreptul la apărare, dreptul de a fi informat despre conţinutul acuzaţiei şi despre drepturile procesuale de care beneficiază, precum şi dreptul la un proces echitabil. De asemenea, omisiunea în discuţie plasează justiţiabilii într-o incertitudine juridică continuă, fapt care contravine principiului calităţii legii, dreptului la apărare, dreptului la reputaţie şi dreptul la examinarea cauzei într-un termen rezonabil. Potrivit autorilor sesizării, articolul 63 alin.(1) şi (1¹) din Codul de procedură penală contravine articolelor 1 alin.(3), 20, 23, 26 şi 28 din Constituţie, în măsura în care nu prevede ordonanţa de începere a urmăririi penale în baza unei infracţiuni cu subiect special.

B. Aprecierea Curţii

8. Examinând admisibilitatea sesizării, Curtea constată următoarele.

9. În această cauză, Curtea a fost sesizată să interpreteze articolul 70 alin.(3) din Constituţie şi să verifice constituţionalitatea articolului 63 alin.(1) şi (1¹) din Codul de procedură penală.

10. În conformitate cu articolul 135 alin.(1) literele a) şi b) din Constituţie, controlul constituţionalităţii legilor şi interpretarea Constituţiei, ţine de competenţa Curţii Constituţionale.

11. De asemenea, conform articolelor 25 lit.g) din Legea cu privire la Curtea Constituţională şi 38 alin.(1) lit.g) din Codul jurisdicţiei constituţionale, deputaţii sunt abilitaţi cu prerogativa sesizării Curţii Constituţionale.

Cu privire la interpretarea articolului 70 alin.(3) din Constituţie

12. Autorii sesizării îi solicită Curţii să extindă prin interpretare noţiunea de imunitate parlamentară în cazul efectuării măsurilor speciale de investigaţie în privinţa deputatului. În jurisprudenţa sa, Curtea a reţinut că inviolabilitatea parlamentară nu împiedică desfăşurarea oricărei acţiuni de urmărire penală în privinţa deputatului (a se vedea HCC nr.2 din 20 ianuarie 2015, § 68). Articolul 70 alin.(3) din Constituţie stabileşte că deputatul beneficiază de inviolabilitate parlamentară doar împotriva reţinerii, arestării, percheziţionării, cu excepţia cazurilor de infracţiune flagrantă, sau trimiterii în judecată a cauzei penale. În aceste cazuri, Constituţia prevede că Parlamentul trebuie să încuviinţeze desfăşurarea acţiunilor de urmărire penală în privinţa deputatului vizat prin ridicarea imunităţii parlamentare. În alte cazuri, Constituţia nu stabileşte că deputatul beneficiază de inviolabilitate parlamentară. Astfel, autorităţile de investigaţie pot porni urmărirea penală sau desfăşura alte acţiuni de urmărire penală în privinţa deputatului (altele decât cele menţionate în Constituţie) fără încuviinţarea Parlamentului. Prin urmare, inviolabilitatea parlamentară este limitată şi protecţia inviolabilităţii operează doar pentru anumite măsuri procesuale restrictive, enumerate expres şi exhaustiv de Constituţie (a se vedea HCC nr.2 din 20 ianuarie 2015, § 69-70). Extinderea acestei noţiuni asupra măsurilor speciale de investigaţie desfăşurate în privinţa deputatului presupune, în esenţă, atribuirea caracterului absolut inviolabilităţii parlamentare. În acest context, Curtea reţine că, deşi ea este abilitată să interpreteze prevederile Constituţiei, autorii sesizării solicită mai curând modificarea Constituţiei decât interpretarea ei. Prin urmare, acest capăt al sesizării este inadmisibil.

Cu privire la controlul constituţionalităţii articolului 63 alineatele (1) şi (1¹) din Codul de procedură penală

13. Autorii sesizării consideră că articolul 63 alineatele (1) şi (1¹) din Codul de procedură penală contravine dispoziţiilor articolelor 1 alin.(3) [preeminenţa dreptului], 20 [accesul liber la justiţie], 23 [claritatea legii], 26 [dreptul la apărare] şi 28 [viaţa intimă, familială şi privată] din Constituţie.

14. Cu privire la incidenţa articolului 1 alin.(3) din Constituţie, Curtea subliniază în jurisprudenţa sa că acest articol nu are o aplicabilitate de sine stătătoare. Acesta poate fi invocat, în special, dacă se constată aplicabilitatea sa împreună cu alte dispoziţii din Constituţie (a se vedea HCC nr.7 din 4 martie 2021, § 16).

15. Cu privire la incidenţa articolului 23 din Constituţie, autorii sesizării menţionează că omisiunea legislatorului de a stabili la articolul 63 alineatele (1) şi (1¹) din Codul de procedură penală că ordonanţa de pornire a urmăririi penale în baza unei infracţiuni cu subiect special reprezintă un act procedural care obligă autorităţile de investigaţie să recunoască persoana în calitate de bănuit plasează justiţiabilii într-o stare de incertitudine juridică continuă. Reieşind din jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului (a se vedea § 17-21 infra), Curtea reţine că problema pusă în discuţie de autorii sesizării vizează mai curând respectarea termenului rezonabil la etapa urmăririi penale, care este o cerinţă stabilită de articolul 20 din Constituţie.

16. Cu privire la incidenţa articolelor 20 şi 26 din Constituţie, autorii sesizării menţionează că pornirea urmăririi penale în privinţa unui subiect special are valenţa unei acuzaţii în materie penală. Curtea observă că, în jurisprudenţa sa, Curtea Europeană a Drepturilor Omului operează cu conceptul "acuzaţiei în materie penală" pentru a stabili momentul din care începe să curgă "termenul rezonabil" de examinare a cauzei stabilit de articolul 6 § 1 din Convenţie (a se vedea cauza Pantea v. România, hotărârea din 3 iunie 2003, § 275).

17. Curtea Europeană a stabilit că noţiunea de "acuzaţie în materie penală" poate fi definită ca "notificarea oficială, venită din partea autorităţii competente, privind suspiciunea referitoare la comiterea unei fapte penale", definiţie care depinde, de asemenea, de existenţa sau lipsa unor "repercusiuni importante pentru situaţia (persoanei)" (Ibrahim şi alţii v. Regatul Unit [MC], hotărârea din 13 septembrie 2016, § 249; Simeonovi v. Bulgaria [MC], hotărârea din 12 mai 2017, § 110).

18. Curtea a analizat jurisprudenţa Curţii Europene pentru a vedea dacă pornirea urmăririi penale în privinţa unei persoane poate reprezenta în sine o acuzaţie în materie penală.

19. Astfel, în cauza Von Hoffen v. Liechtenstein, 27 iulie 2006, Curtea Europeană a considerat că termenul rezonabil de examinare a cauzei a început să curgă din momentul începerii urmăririi penale împotriva reclamantului, având în vedere faptul că după acea dată autorităţile de investigaţie au efectuat mai multe acţiuni de urmărire penală în privinţa reclamantului, precum emiterea unui mandat de arest, efectuarea unei percheziţii etc. (a se vedea § 36 din hotărâre). Curtea Europeană a avut aceeaşi abordare în cauzele Rezov v. Bulgaria, 15 februarie 2007, § 50, Polz v. Austria, 25 octombrie 2011, § 45, şi Grigoryev v. Rusia, 23 octombrie 2012, § 91.

20. Pe de altă parte, în cauza Matskus v. Rusia, 21 februarie 2008, Curtea Europeană a considerat că termenul rezonabil de examinare a cauzei a început să curgă din momentul arestării reclamantului, deşi urmărirea penală a fost începută cu o zi mai devreme (a se vedea § 71 din hotărâre). În cauza Kiršteins v. Letonia, 20 octombrie 2016, Curtea Europeană a considerat că termenul rezonabil de examinare a cauzei a început să curgă din momentul interogării reclamantului în calitate de suspect, deşi urmărirea penală a fost începută cu câteva luni mai devreme. În acest caz, Curtea Europeană a menţionat că nu s-a demonstrat că situaţia reclamantului a fost afectată în mod substanţial înainte ca acesta să fie interogat în mod oficial în calitate de suspect (a se vedea § 27 din hotărâre).

21. În concluzie, Curtea reţine că pornirea urmăririi penale în privinţa unei persoane nu reprezintă, la modul general şi abstract, o acuzaţie în materie penală. Această acţiune de urmărire penală poate comporta trăsăturile unei acuzaţii în materie penală doar în funcţie de repercusiunile sale asupra situaţiei unei persoane concrete şi de caracterul acţiunilor de urmărire penală care vor fi desfăşurate după pornirea urmăririi penale. Având în vedere faptul că nu poate verifica caracterul repercusiunilor pornirii urmăririi penale în cazuri particulare, competenţa sa fiind limitată la examinarea ingerinţelor cu caracter abstract, Curtea reţine că autorii sesizării nu au demonstrat incidenţa articolelor 20 şi 26 din Constituţie în cazul omisiunii invocate.

22. Cu privire la incidenţa articolului 28 din Constituţie, Curtea constată că autorii sesizării nu au motivat contrarietatea dispoziţiilor contestate cu norma constituţională nominalizată. În situaţii similare, Curtea a notat că simpla trimitere la un text din Constituţie, fără explicarea pretinsei neconformităţi cu acesta a prevederilor legale contestate, nu echivalează cu un argument (HCC nr.12 din 6 aprilie 2021, § 31 şi jurisprudenţa citată acolo). Prin urmare, acest capăt al sesizării a fost declarat inadmisibil.

23. Prin urmare, în baza celor menţionate supra, Curtea constată că sesizarea nu întruneşte condiţiile de admisibilitate şi nu poate fi acceptată pentru examinare în fond.

Din aceste motive, în baza articolelor 135 alin.(1) literele a), b) şi 140 din Constituţie, 26 din Legea cu privire la Curtea Constituţională, 61 alin.(3) şi 64 din Codul jurisdicţiei constituţionale, Curtea Constituţională

DECIDE:

1. Se declară inadmisibilă sesizarea pentru interpretarea articolului 70 alin.(3) din Constituţie şi pentru controlul constituţionalităţii articolului 63 alineatele (1) şi (1¹) din Codul de procedură penală, depusă de dnii Serghei Sîrbu şi Corneliu Padnevici, deputaţi în Parlamentul Republicii Moldova.

2. Prezenta decizie este definitivă, nu poate fi supusă niciunei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.