Decizie nr.62 din 19.09.2016 de inadmisibilitate a sesizării nr.107g/2016 privind excepţia de neconstituţionalitate a unei sintagme din alin.(3) al articolului 34 din Codul de procedură penală al Republicii Moldova (dreptul de a recuza judecătorul care soluţionează cererea de recuzare)

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

D E C I Z I E

de inadmisibilitate a sesizării nr.107g/2016 privind excepţia de neconstituţionalitate a unei

sintagme din alin.(3) al articolului 34 din Codul de procedură penală al Republicii Moldova

(dreptul de a recuza judecătorul care soluţionează cererea de recuzare)

nr. 62  din  19.09.2016

 (în vigoare 19.09.2016) 

Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 181-189 art. 64 din 09.06.2017

* * *

Curtea Constituţională, statuând în componenţa:

Dl Alexandru TĂNASE, preşedinte,

Dl Aurel BĂIEŞU,

Dl Igor DOLEA,

Dl Victor POPA,

Dl Veaceslav ZAPOROJAN, judecători,

cu participarea dnei Eugenia Mîţa, grefier,

Având în vedere sesizarea depusă la 15 septembrie 2016,

Înregistrată la aceeaşi dată,

Examinând admisibilitatea sesizării menţionate,

Având în vedere actele şi lucrările dosarului,

Deliberând la 19 septembrie 2016 în camera de consiliu,

Pronunţă următoarea decizie:

ÎN FAPT

1. La originea cauzei se află excepţia de neconstituţionalitate a sintagmei “precum şi a judecătorului sau completului de judecată care soluţionează cererea de recuzare” din alin.(3) al articolului 34 din Codul de procedură penală, ridicată de avocatul Gheorghe Malic în dosarul nr.14-ij 17-10932-08092016, aflat pe rolul Judecătoriei Buiucani din mun. Chişinău.

2. Sesizarea a fost depusă la Curtea Constituţională la 15 septembrie 2016 de către judecătorul Alexandru Negru din cadrul Judecătoriei Buiucani, mun. Chişinău, în temeiul articolului 135 alin.(1) lit.a) şi g) din Constituţie, astfel cum a fost interpretat prin Hotărârea Curţii Constituţionale nr.2 din 9 februarie 2016, precum şi al Regulamentului privind procedura de examinare a sesizărilor depuse la Curtea Constituţională.

A. Circumstanţele litigiului principal

3. În procedura judecătorului de instrucţie din cadrul Judecătoriei Buiucani, mun. Chişinău, se află cererea privind revocarea arestului preventiv aplicat învinuitului V.P.

4. La 15 septembrie 2016, în temeiul art.33 alin.(2) pct.6), învinuitul a solicitat recuzarea judecătorului de instrucţie, invocând faptul că acesta din urmă nu a admis participarea la proces a apărătorilor săi, încălcându-i dreptul la apărare.

5. În procesul de examinare a solicitării de recuzare, avocatul Gheorghe Malic a solicitat ridicarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor alin.(3) al articolului 34 din Codul de procedură penală, care nu permit recuzarea judecătorilor care soluţionează cererea de recuzare.

6. Prin încheierea din 15 septembrie 2016, instanţa a dispus ridicarea excepţiei de neconstituţionalitate şi transmiterea sesizării Curţii Constituţionale pentru soluţionare.

B. Legislaţia pertinentă

7. Prevederile relevante ale Constituţiei (M.O., 1994, nr.1) sunt următoarele:

Articolul 20

Accesul liber la justiţie

“(1) Orice persoană are dreptul la satisfacţie efectivă din partea instanţelor judecătoreşti competente împotriva actelor care violează drepturile, libertăţile şi interesele sale legitime.

(2) Nici o lege nu poate îngrădi accesul la justiţie.”

Articolul 21

Prezumţia nevinovăţiei

“Orice persoană acuzată de un delict este prezumată nevinovată până când vinovăţia sa va fi dovedită în mod legal, în cursul unui proces judiciar public, în cadrul căruia i s-au asigurat toate garanţiile necesare apărării sale.”

Articolul 116

Statutul judecătorilor

“(1) Judecătorii instanţelor judecătoreşti sînt independenţi, imparţiali şi inamovibili, potrivit legii.

[…]”

8. Prevederile relevante ale Codului de procedură penală al Republicii Moldova nr.122-XV din 14 martie 2003 (republicat în M. O., 2013, nr.248-251, art.699) sunt următoarele:

Articolul 33

Incompatibilitatea judecătorului

“(1) Judecătorii care sînt soţi sau rude între ei nu pot face parte din acelaşi complet de judecată.

(2) Judecătorul nu poate participa la judecarea cauzei şi urmează a fi recuzat:

1) dacă el personal, soţul său, ascendenţii ori descendenţii lor, fraţii sau surorile şi copiii acestora, afinii şi persoanele devenite prin înfiere, potrivit legii, astfel de rude, precum şi alte rude ale lui, sînt direct sau indirect interesate în proces;

2) dacă el este parte vătămată sau reprezentant al ei, parte civilă, parte civilmente responsabilă, soţ sau rudă cu vreuna din aceste persoane ori cu reprezentantul lor, soţ sau rudă cu învinuitul, inculpatul în proces ori cu apărătorul acestuia;

3) dacă a participat în acest proces în calitate de martor, expert, specialist, interpret, traducător, grefier, persoană care a efectuat urmărirea penală, procuror, judecător de instrucţie, apărător, reprezentant legal al învinuitului, inculpatului, reprezentant al părţii vătămate, părţii civile sau părţii civilmente responsabile;

4) dacă a efectuat o cercetare sau un control administrativ al circumstanţelor cauzei sau a participat la adoptarea unei hotărâri referitoare la această cauză în orice organ obştesc sau de stat;

5) dacă el a luat în această cauză hotărâri anterioare judecăţii în care şi-a expus opinia asupra vinovăţiei sau nevinovăţiei inculpatului;

6) dacă există alte circumstanţe care pun la îndoială rezonabilă imparţialitatea judecătorului.

(3) Judecătorul nu poate participa la o nouă judecare a cauzei atât în primă instanţă, cât şi pe cale ordinară sau extraordinară de atac şi urmează a fi recuzat şi în cazul în care a mai participat în calitate de judecător la examinarea aceleiaşi cauze în primă instanţă, pe cale ordinară sau extraordinară de atac, precum şi în cazul participării ca judecător de instrucţie. Această prevedere nu se extinde asupra membrilor Colegiului penal al Curţii Supreme de Justiţie, precum şi asupra judecătorilor Curţii Supreme de Justiţie la rejudecarea cauzelor în baza hotărârii Colegiului penal al Curţii Supreme de Justiţie.

(4) Dispoziţiile privind cazurile de incompatibilitate prevăzute la alin.(2) pct.5) şi la alin.(3) nu se aplică judecătorului de instrucţie şi judecătorului instanţei de recurs care judecă recursul împotriva hotărârii privind măsura preventivă.”

Articolul 34

Abţinerea sau recuzarea judecătorului

“(1) În cazul în care există circumstanţe prevăzute la art.33, judecătorul este obligat să facă declaraţie de abţinere de la judecarea cauzei.

(2) Pentru aceleaşi motive, judecătorul poate fi recuzat şi de către părţile în proces. Recuzarea trebuie să fie motivată şi poate fi propusă, de regulă, înainte de începerea cercetării judecătoreşti. Cererea de recuzare poate fi făcută mai târziu numai în cazurile dacă cel care face propunerea de recuzare a aflat motivul recuzării abia după începerea cercetării judecătoreşti.

(3) Recuzarea anticipată a judecătorilor care încă nu participă la judecarea cauzei date, precum şi a judecătorului sau completului de judecată care soluţionează cererea de recuzare, nu se admite, însă argumentele cererii de recuzare pot fi invocate în apel sau, după caz, în recurs împotriva hotărârii în fond.

(4) În cazul în care cererea de recuzare se înaintează în mod repetat cu rea-credinţă şi în mod abuziv, cu scopul de a tergiversa procesul, de a deruta judecata sau din alte intenţii răuvoitoare, instanţa care soluţionează cauza poate aplica faţă de persoana vinovată o amendă judiciară în condiţiile prezentului cod.”

Articolul 35

Procedura soluţionării cererii de recuzare

şi a declaraţiei de abţinere

“(1) Recuzarea sau abţinerea judecătorului se soluţionează de un alt judecător sau, după caz, de un alt complet de judecată. La soluţionarea recuzării sau abţinerii judecătorilor dintr-un complet format din 3 sau 5 judecători, judecătorii nerecuzaţi din acest complet pot fi incluşi în noul complet de judecată.

(2) Examinarea cererii de recuzare sau a declaraţiei de abţinere se face în aceeaşi zi, ascultând părţile şi persoana a cărei recuzare se cere. În cazul în care nu se poate forma un nou complet de judecată în aceeaşi instanţă, recuzarea se soluţionează, în cel mult 10 zile de la primirea dosarului, de instanţa ierarhic superioară, care, dacă admite recuzarea sau abţinerea, desemnează pentru judecarea cauzei o instanţă egală în grad cu instanţa în care s-a produs recuzarea.

(3) Încheierea instanţei de judecată asupra recuzării nu este susceptibilă de a fi atacată.”

ÎN DREPT

A. Argumentele autorilor excepţiei de neconstituţionalitate

9. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, avocatul susţine că prevederile contestate, care nu permit recuzarea judecătorului care examinează cererea de recuzare a altui judecător, îngrădesc dreptul la un proces echitabil, în cadrul căruia urmează să se asigure toate garanţiile necesare apărării.

10. De asemenea, în sesizare se menţionează că normele a căror neconstituţionalitate se invocă afectează şi principiul prezumţiei nevinovăţiei.

11. În final, se susţine că normele contestate sunt disproporţionate şi contrare articolelor 20, 21 şi 54 din Constituţie.

B. Aprecierea Curţii

12. Examinând admisibilitatea sesizării privind excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată următoarele.

13. În conformitate cu articolul 135 alin.(1) lit.a) din Constituţie, controlul constituţionalităţii legilor, în speţă a Codului de procedură penală, ţine de competenţa Curţii Constituţionale.

14. Curtea constată că sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate, fiind ridicată de avocatul Gheorghe Malic în dosarul nr.14-ij 17-10932-08092016, aflat pe rolul Judecătoriei Buiucani, mun. Chişinău, este formulată de subiectul abilitat cu acest drept, în temeiul articolului 135 alin.(1) lit.a) şi g) din Constituţie, astfel cum a fost interpretat prin Hotărârea Curţii Constituţionale nr.2 din 9 februarie 2016.

15. Curtea reiterează că prerogativa de a soluţiona excepţiile de neconstituţionalitate, cu care a fost învestită prin articolul 135 alin.(1) lit.g) din Constituţie, presupune stabilirea corelaţiei dintre normele legislative şi textul Constituţiei, ţinând cont de principiul supremaţiei acesteia şi de pertinenţa prevederilor contestate pentru soluţionarea litigiului principal în instanţele de judecată.

16. Curtea reţine că obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie sintagma “precum şi a judecătorului sau completului de judecată care soluţionează cererea de recuzare” din alin.(3) al articolului 34 din Codul de procedură penală.

17. Curtea menţionează că art.34 alin.(3) din CPP stabileşte că:

“(3) Recuzarea anticipată a judecătorilor care încă nu participă la judecarea cauzei date, precum şi a judecătorului sau completului de judecată care soluţionează cererea de recuzare, nu se admite, însă argumentele cererii de recuzare pot fi invocate în apel sau, după caz, în recurs împotriva hotărârii în fond.”

18. Curtea observă că autorul excepţiei susţine că prevederile contestate contravin articolelor 20, 21 şi 54 din Constituţie.

19. Curtea reţine că art.20 din Constituţie garantează oricărei persoane dreptul la satisfacţie efectivă din partea instanţelor judecătoreşti competente împotriva actelor care violează drepturile, libertăţile şi interesele sale legitime.

20. Curtea reţine că un atribut esenţial al unui proces echitabil îl reprezintă principiul imparţialităţii judecătorului. În acest sens, articolul 116 din Constituţie stabileşte că judecătorii instanţelor judecătoreşti sunt independenţi, imparţiali şi inamovibili, potrivit legii.

21. De asemenea, în jurisprudenţa sa, Curtea Europeană cu titlu de principiu, a reţinut că este fundamental ca într-o societate democratică tribunalele să inspire încredere justiţiabililor, art.6 par.1 din Convenţie, impunând ca fiecare instanţă să fie imparţială (cauza Padovani c. Italiei, hotărârea din 26 februarie 1993, par. 27).

22. Astfel, cu referire la garanţiile unui proces echitabil Curtea Europeană a stabilit că imparţialitatea judecătorului se apreciază atât conform unei abordări subiective, care ia în considerare convingerile personale sau interesele judecătorului într-o cauză, cât şi conform unui test obiectiv, care stabileşte dacă judecătorul a oferit garanţii suficiente pentru a exclude vreo îndoială motivată din acest punct de vedere (cauza Demicoli v. Malta, nr.13057/87, hotărâre din 27 august 1991, p.40).

23. În acelaşi timp, Curtea reţine că liberul acces la justiţie semnifică faptul că orice persoană se poate adresa instanţelor judecătoreşti pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor sau a intereselor sale legitime, iar nu faptul că acest drept nu poate fi supus niciunei condiţionări. Astfel, Curtea menţionează că, prin prisma art.6 par.1 din Convenţia Europeană, precum şi prin prisma jurisprudenţei Curţii Europene, dreptul de acces la justiţie nu poate fi absolut, el poate implica limitări, inclusiv de ordin procedural, cât timp acestea sunt rezonabile şi proporţionale cu scopul urmărit [Ashingdane v.Regatul Unit, hotărârea din 28 mai 1985, Buijen v. Germania, hotărârea din 1 aprilie 2010]. Curtea Europeană a statuat că, dincolo de limitele care circumscriu conţinutului acestui drept, există loc pentru restrângeri aduse implicit. Cu toate acestea, limitările nu trebuie să restrângă dreptul de acces într-atât, încât să fie atinsă însăşi substanţa sa.

24. Curtea reţine că, în vederea garantării principiului constituţional al imparţialităţii judecătorilor, art.33 din Codul de procedură penală reglementează situaţiile de incompatibilitate a judecătorului la examinarea cauzelor.

25. Curtea subliniază că instituţia incompatibilităţii constituie un remediu procesual pentru situaţiile în care prezumţia de imparţialitate a judecătorului este pusă la îndoială. Judecătorul declarat incompatibil este împiedicat să participe la activitatea procesuală desfăşurată într-o anumită cauză, în acest mod fiind respectate principiile de drept privind imparţialitatea şi obiectivitatea modului de soluţionare a litigiilor deduse judecăţii.

26. Curtea menţionează că prin edictarea dispoziţiilor legale privitoare la incompatibilitate sunt vizate nu doar ocrotirea intereselor parţilor litigante, ci şi realizarea unei optime administrări a justiţiei, prin pronunţarea unor hotărâri bazate pe adevăr şi pe o deplină imparţialitate a judecătorilor.

27. Astfel, în cazul în care se atestă una din situaţiile de incompatibilitate stabilite la art.33 alin.(2) CPP, judecătorul este obligat să se abţină de la soluţionarea cauzei deduse spre examinare sau poate fi recuzat de către părţile la proces. Curtea subliniază că, în virtutea prevederilor legale, în ipoteza existenţei cazurilor de incompatibilitate, judecătorul are obligaţia, iar nu facultatea, să se abţină. Totodată, obligaţiei judecătorului de a se abţine îi corespunde dreptul părţii de a-l recuza pe acesta.

28. Curtea constată că, potrivit normelor procesuale, recuzarea sau abţinerea judecătorului se soluţionează de un alt judecător sau, după caz, de un alt complet de judecată. În cazul în care nu se poate forma un nou complet de judecată în aceeaşi instanţă, recuzarea se soluţionează, în cel mult 10 zile de la primirea dosarului, de instanţa ierarhic superioară, care, dacă admite recuzarea sau abţinerea, desemnează pentru judecarea cauzei o instanţă egală în grad cu instanţa în care s-a produs recuzarea.

29. În acelaşi timp, Curtea observă că legiuitorul a stabilit interdicţia recuzării judecătorului sau completului de judecată care soluţionează cererea de recuzare.

30. În acest sens, Curtea subliniază că procedura de soluţionare a cererii de recuzare nu îmbracă forma unui contencios care să reclame un tratament jurisdicţional, ci este vorba de o chestiune de administrare a actului de justiţie. Procedura asupra cercetării şi judecării cererii de recuzare este o procedură incidentală, al cărei obiect este distinct de obiectul propriu al procesului penal la care se referă; această procedură nu are un caracter jurisdicţional penal în sens material, ci comportă un caracter administrativ-judiciar; actele ce se îndeplinesc în această procedură conferă acesteia un caracter jurisdicţional numai în sens formal.

31. Prin prisma celor menţionate, Curtea reţine că regulile procedurale în materie de recuzare nu sunt reguli de drept comun privind judecarea în fond a cauzei, ele au un caracter special, de verificare a conformităţii motivelor invocate de recuzare şi abţinere cu cele prevăzute de lege.

32. De altfel, Curtea reţine că interdicţia asupra recuzării judecătorului care examinează circumstanţele de incompatibilitate a altui judecător nu este una absolută, aceasta fiind compensată prin posibilitatea invocării argumentelor din cererea de recuzare la etapa exercitării căilor de atac împotriva hotărârii în fond.

33. Totodată, Curtea menţionează că scopul textului de lege criticat este de a asigura o protecţie a tuturor justiţiabililor împotriva încercărilor nejustificate de tergiversare a soluţionării cauzei, restrângând posibilităţile părţilor de a solicita suspendarea judecării cauzei doar la acele situaţii care se justifică raţional.

34. Cu referire la alegaţiile autorului sesizării potrivit cărora normele contestate afectează şi principiul prezumţiei nevinovăţiei, Curtea statuează că, potrivit articolului 21 din Constituţie, orice persoană acuzată de un delict este prezumată nevinovată până când vinovăţia sa va fi dovedită în mod legal, în cursul unui proces judiciar public. Curtea constată lipsa unei legături de cauzalitate între instituţia “recuzării judecătorului” şi stabilirea vinovăţiei unei persoane. Prin urmare, Curtea reţine lipsa incidenţei normei constituţionale asupra prevederilor legale contestate.

35. Ţinând cont de argumentele menţionate, Curtea reţine că excepţia de neconstituţionalitate este nefondată, motiv pentru care urmează a fi respinsă.

Din aceste motive, în temeiul articolului 26 din Legea cu privire la Curtea Constituţională, articolelor 61 alin.(3) şi 64 din Codul jurisdicţiei constituţionale şi al pct.28 lit.d) din Regulamentul privind procedura de examinare a sesizărilor depuse la Curtea Constituţională, Curtea Constituţională

DECIDE:

1. Se declară inadmisibilă sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate a sintagmei “precum şi a judecătorului sau completului de judecată care soluţionează cererea de recuzare” din alin.(3) al articolului 34 din Codul de procedură penală al Republicii Moldova nr.122-XV din 14 martie 2003, ridicată de avocatul Gheorghe Malic în dosarul nr.14-ij 17-10932-08092016, aflat pe rolul Judecătoriei Buiucani, mun. Chişinău.

2. Prezenta decizie este definitivă, nu poate fi supusă nici unei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.