Decizie nr.68 din 24.06.2025 de inadmisibilitate a sesizării nr.124g/2025 privind excepţia de neconstituţionalitate a unor prevederi din articolul 303 alin.(1) din Codul penal (imprevizibilitatea textului "amestecul, sub orice formă, în judecarea cauzelor")

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

D E C I Z I E

de inadmisibilitate a sesizării nr. 124g/2025 privind

excepţia de neconstituţionalitate a unor prevederi

din articolul 303  alin. (1) din Codul  penal

(imprevizibilitatea  textului  "amestecul,

sub orice formă, în judecarea cauzelor")

nr. 68  din  24.06.2025

 (în vigoare 24.06.2025) 

Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 366-368 art. 88 din 11.07.2025

* * *

Curtea Constituţională, judecând în componenţa:

dnei Domnica MANOLE, Preşedinte,

dnei Viorica PUICA,

dlui Nicolae ROŞCA,

dnei Liuba ŞOVA,

dlui Serghei ŢURCAN,

dlui Vladimir ŢURCAN, judecători,

cu participarea dlui Dorin Casapu, asistent judiciar,

Având în vedere sesizarea înregistrată la 2 iunie 2025,

Examinând admisibilitatea sesizării menţionate,

Având în vedere actele şi lucrările dosarului,

Deliberând la 24 iunie 2025, în camera de consiliu,

Pronunţă următoarea decizie:

PROCEDURA

1. La originea cauzei se află sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate a textului "amestecul, sub orice formă, în judecarea cauzelor" din articolul 303 alin.(1) din Codul penal, ridicată de dl avocat Sergiu Moraru, în interesele dnei Marina Tauber, în dosarul nr.1-1533/2023, pendinte la Judecătoria Chişinău, sediul Buiucani.

2. Sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate a fost trimisă la Curtea Constituţională de dna judecător Olga Bejenari de la Judecătoria Chişinău, sediul Buiucani, pe baza articolului 135 alin.(1) literele a) şi g) din Constituţie.

ÎN FAPT

A. Circumstanţele litigiului principal

3. Circumstanţele litigiului principal, aşa cum au fost formulate de autorul sesizării, pot fi rezumate după cum urmează.

4. Pe rolul Judecătoriei Chişinău se află cauza penală de acuzare a dnei Marina Taber, între altele, de comiterea infracţiunii prevăzute la articolul 303 alin.(3) (amestecul în înfăptuirea justiţiei şi în urmărirea penală) din Codul penal.

5. La materialele cauzei penale a fost anexată decizia agentului constatator privind începerea procesului contravenţional privind aceleaşi fapte, între altele, pe baza articolului 317 alin.(2) (manifestarea lipsei de respect faţă de instanţa de judecată sau faţă de Curtea Constituţională) din Codul contravenţional.

6. În procesul de examinare a cauzei, dl avocat Sergiu Moraru a ridicat, în interesele dnei Marina Tauber, excepţia de neconstituţionalitate a textului "amestecul, sub orice formă, în judecarea cauzelor" din articolul 303 alin.(1) din Codul penal.

7. Printr-o încheiere din 30 mai 2025, judecătorul cazului a admis ridicarea excepţiei de neconstituţionalitate şi a trimis sesizarea la Curtea Constituţională, în vederea soluţionării acesteia.

B. Legislaţia pertinentă

8. Prevederile relevante ale Constituţiei sunt următoarele:

Articolul 1

Statul Republica Moldova

"[...]

(3) Republica Moldova este un stat de drept, democratic, în care demnitatea omului, drepturile şi libertăţile lui, libera dezvoltare a personalităţii umane, dreptatea şi pluralismul politic reprezintă valori supreme şi sunt garantate."

Articolul 20

Accesul liber la justiţie

"(1) Orice persoană are dreptul la satisfacţie efectivă din partea instanţelor judecătoreşti competente împotriva actelor care violează drepturile, libertăţile şi interesele sale legitime.

 (2) Nici o lege nu poate îngrădi accesul la justiţie."

Articolul 22

Neretroactivitatea legii

"Nimeni nu va fi condamnat pentru acţiuni sau omisiuni care, în momentul comiterii, nu constituiau un act delictuos. De asemenea, nu se va aplica nici o pedeapsă mai aspră decât cea care era aplicabilă în momentul comiterii actului delictuos."

Articolul 23

Dreptul fiecărui om de a-şi cunoaşte

drepturile şi îndatoririle

"(1) Fiecare om are dreptul să i se recunoască personalitatea juridică.

 (2) Statul asigură dreptul fiecărui om de a-şi cunoaşte drepturile şi îndatoririle. În acest scop statul publică şi face accesibile toate legile şi alte acte normative."

Articolul 25

Libertatea individuală şi siguranţa persoanei

"(1) Libertatea individuală şi siguranţa persoanei sunt inviolabile.

 (2) Percheziţionarea, reţinerea sau arestarea unei persoane sunt permise numai în cazurile şi cu procedura prevăzute de lege.

 (3) Reţinerea nu poate depăşi 72 de ore.

 (4) Arestarea se face în temeiul unui mandat, emis de judecător, pentru o durată de cel mult 30 de zile. Asupra legalităţii mandatului se poate depune recurs, în condiţiile legii, în instanţa judecătorească ierarhic superioară. Termenul arestării poate fi prelungit numai de către judecător sau de către instanţa judecătorească, în condiţiile legii, cel mult până la 12 luni.

(5) Celui reţinut sau arestat i se aduc de îndată la cunoştinţă motivele reţinerii sau ale arestării, iar învinuirea - în cel mai scurt termen; motivele reţinerii şi învinuirea se aduc la cunoştinţă numai în prezenţa unui avocat, ales sau numit din oficiu.

(6) Eliberarea celui reţinut sau arestat este obligatorie dacă motivele reţinerii sau arestării au dispărut."

Articolul 26

Dreptul la apărare

"(1) Dreptul la apărare este garantat.

 (2) Fiecare om are dreptul să reacţioneze independent, prin mijloace legitime, la încălcarea drepturilor şi libertăţilor sale.

 [...]."

Articolul 43

Dreptul la muncă şi la protecţia muncii

"(1) Orice persoană are dreptul la muncă, la libera alegere a muncii, la condiţii echitabile şi satisfăcătoare de muncă, precum şi la protecţia împotriva şomajului.

(2) Salariaţii au dreptul la protecţia muncii. Măsurile de protecţie privesc securitatea şi igiena muncii, regimul de muncă al femeilor şi al tinerilor, instituirea unui salariu minim pe economie, repaosul săptămânal, concediul de odihnă plătit, prestarea muncii în condiţii grele, precum şi alte situaţii specifice.

(3) Durata săptămânii de muncă este de cel mult 40 de ore.

(4) Dreptul la negocieri în materie de muncă şi caracterul obligatoriu al convenţiilor colective sunt garantate."

Articolul 46

Dreptul la proprietate privată şi protecţia acesteia

"(1) Dreptul la proprietate privată, precum şi creanţele asupra statului sunt garantate.

(2) Nimeni nu poate fi expropriat decât pentru o cauză de utilitate publică, stabilită potrivit legii, cu dreaptă şi prealabilă despăgubire.

(3) Averea dobândită licit nu poate fi confiscată. Caracterul licit al dobândirii se prezumă.

(4) Bunurile destinate, folosite sau rezultate din infracţiuni ori contravenţii pot fi confiscate numai în condiţiile legii.

(5) Dreptul de proprietate privată obligă la respectarea sarcinilor privind protecţia mediului înconjurător şi asigurarea bunei vecinătăţi, precum şi la respectarea celorlalte sarcini care, potrivit legii, revin proprietarului.

(6) Dreptul la moştenire a proprietăţii private este garantat."

9. Prevederile relevante ale Codului penal, adoptat prin Legea nr.985 din 18 aprilie 2002, sunt următoarele:

Articolul 303

Amestecul în înfăptuirea justiţiei şi în urmărirea penală

"(1) Amestecul, sub orice formă, în judecarea cauzelor de către instanţele de judecată naţionale sau internaţionale cu scopul de a împiedica examinarea multilaterală, deplină şi obiectivă a cauzei concrete sau de a obţine pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti

se pedepseşte cu amendă în mărime de la 550 la 850 unităţi convenţionale sau cu muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 180 la 240 de ore, sau cu închisoare de până la 2 ani.

[...]

(3) Acţiunile prevăzute la alin.(1) sau (2), săvârşite cu folosirea situaţiei de serviciu,

se pedepsesc cu amendă în mărime de la 750 la 950 unităţi convenţionale sau cu închisoare de până la 4 ani, în ambele cazuri cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de până la 3 ani."

10. Prevederile relevante ale Codului contravenţional, adoptat prin Legea nr.218 din 24 octombrie 2008, sunt următoarele:

Articolul 317

Manifestarea lipsei de respect faţă de instanţa

de judecată sau faţă de Curtea Constituţională

"[...]

 (2) Imixtiunea sub diferite forme neprocedurale în activitatea judecătorilor instanţelor de judecată şi ai Curţii Constituţionale, încercarea de a exercita influenţă asupra lor

 se sancţionează cu amendă de la 24 la 45 de unităţi convenţionale aplicată persoanei fizice, cu amendă de la 48 la 90 de unităţi convenţionale aplicată persoanei cu funcţie de răspundere."

ÎN DREPT

A. Argumentele autorului excepţiei de neconstituţionalitate

11. Autorul sesizării afirmă că textul "amestecul, sub orice formă, în judecarea cauzelor" din norma contestată nu corespunde criteriilor de calitate a legii penale şi nu le asigură destinatarilor o reprezentare clară a laturii obiective a infracţiunii, pentru a putea prevedea consecinţele comportamentului lor.

12. Legislaţia penală nu defineşte termenul de "amestec", iar sintagma "sub orice formă" nu enumeră modalităţile de intervenţie în activitatea instanţelor de judecată. Astfel, în lipsa unor repere fixe, este lăsată o marjă discreţionară excesivă pentru calificarea faptelor pe baza articolului 303 alin.(1) din Codul penal.

13. Totodată, autorul excepţiei consideră că între norma contestată şi prevederile articolului 317 alin.(2) din Codul contravenţional există un paralelism legislativ, având în vedere că textele "amestecul, sub orice formă" din articolul 303 alin.(1) din Codul penal şi "imixtiunea sub diferite forme" din articolul 317 alin.(2) din Codul contravenţional au aceeaşi semnificaţie, şi neavând criterii clare de delimitare, aceste norme se suprapun.

14. În opinia sa, prevederile contestate contravin articolelor 1 alin.(3), 20, 22, 23, 25, 26, 43 şi 46 din Constituţie şi articolului 7 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

B. Aprecierea Curţii

15. Examinând admisibilitatea sesizării privind excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată următoarele.

16. În conformitate cu articolul 135 alin.(1) lit.a) din Constituţie, controlul constituţionalităţii legilor, în prezenta cauză a unor prevederi din Codul penal, ţine de competenţa Curţii Constituţionale.

17. Curtea observă că excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de avocatul unei părţi în proces. Astfel, sesizarea este formulată de către subiectul căruia i s-a conferit acest drept, pe baza articolului 135 alin.(1) literele a) şi g) din Constituţie, aşa cum a fost interpretat acesta prin Hotărârea Curţii Constituţionale nr.2 din 9 februarie 2016.

18. Curtea notează că obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl reprezintă textul "amestecul, sub orice formă, în judecarea cauzelor" din articolul 303 alin.(1) din Codul penal.

19. Curtea observă că prevederile contestate nu au făcut anterior obiect al controlului de constituţionalitate prin prisma criticilor autorului.

20. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată într-o cauză penală în care persoana este acuzată de amestec în înfăptuirea justiţiei. Curtea admite că instanţa de judecată va ţine cont de prevederile contestate în cauza în care a fost ridicată excepţia de neconstituţionalitate.

21. Curtea notează că o altă condiţie obligatorie pentru ca excepţia de neconstituţionalitate să poată fi examinată în fond este incidenţa unui drept fundamental. Astfel, Curtea va analiza, prin prisma argumentelor autorului sesizării, dacă prevederile contestate reprezintă o ingerinţă într-un drept fundamental (a se vedea DCC nr.29 din 27 februarie 2025, § 20).

22. Autorul excepţiei susţine că prevederile contestate sunt contrare articolelor 1 alin.(3) (preeminenţa dreptului), 20 (accesul liber la justiţie), 22 (neretroactivitatea legii penale), 23 (dreptul fiecărui om de a-şi cunoaşte drepturile şi îndatoririle), 25 (libertatea individuală şi siguranţa persoanei), 26 (dreptul la apărare), 43 (dreptul la muncă şi protecţia muncii) şi 46 (dreptul la proprietate privată şi protecţia acesteia) din Constituţie.

23. Cu referire la articolele 20, 25, 26, 43 şi 46 din Constituţie, Curtea reţine că autorul excepţiei nu a motivat în ce măsură prevederile contestate afectează normele constituţionale menţionate. Astfel, Curtea subliniază că simpla enumerare a unor articole din Constituţie, precum şi citarea unor considerente din jurisprudenţa Curţii Constituţionale şi a Curţii Europene pentru Drepturile Omului, în lipsa unei argumentări proprii nu reprezintă critici veritabile de neconstituţionalitate (a se vedea DCC nr.114 din 26 septembrie 2023, § 16). Anterior, Curtea a subliniat că nu-l poate substitui pe autorul excepţiei la formularea argumentelor de neconstituţionalitate, pentru că ar efectua un control din oficiu (a se vedea DCC nr.93 din 1 august 2023, § 23; DCC nr.46 din 14 mai 2024, § 20).

24. Referitor la pretinsa lipsă de previzibilitate a textului contestat, Curtea aminteşte că prevederile articolelor 1 alin.(3), 22 şi 23 din Constituţie garantează standardul calităţii legii penale substanţiale (a se vedea DCC nr.93 din 7 iulie 2022, § 21). Curtea a reţinut că dispoziţiile articolului 22 din Constituţie garantează, împreună cu prevederile articolului 7 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, principiul legalităţii incriminării şi a pedepsei penale (nullum crimen, nulla poena sine lege) (a se vedea HCC nr.25 din 12 august 2021, § 39). Totuşi, aceste norme constituţionale nu-i impun legislatorului obligaţia definirii tuturor termenilor folosiţi în cuprinsul normelor de drept penal substanţial (a se vedea DCC nr.141 din 7 noiembrie 2024, § 34).

25. De altfel, în jurisprudenţa sa, Curtea Europeană pentru Drepturile Omului a reţinut în mod constant că, deşi certitudinea este dezirabilă, ea poate implica o rigiditate excesivă. Totuşi, legea trebuie să poată ţine pasul cu circumstanţele în schimbare (a se vedea Bavćar v. Slovenia, 7 septembrie 2023, § 144; Saakashvili v. Georgia, 23 mai 2024, § 142). În consecinţă, multe legi sunt formulate, inevitabil, în termeni care, într-o măsură mai mare sau mai mică, sunt vagi şi a căror interpretare şi aplicare ţin de practica judiciară (a se vedea Total S.A. şi Vitol S.A. v. Franţa, 12 octombrie 2023, § 53; Sacharuk v. Lituania, 23 aprilie 2024, § 144). Articolul 7 din Convenţie nu poate fi interpretat ca interzicând clarificarea treptată a regulilor răspunderii penale prin interpretarea judiciară de la caz la caz, cu condiţia ca evoluţia rezultată să fie în concordanţă cu esenţa infracţiunii şi să poată fi prevăzută în mod rezonabil (a se vedea Yasak v. Turcia, 27 august 2024, §§ 179-180; Bădescu şi alţii v. România, 15 aprilie 2025, § 125).

26. De asemenea, Curtea Constituţională a reţinut că legea penală nu poate să exceleze în texte explicative. Oricât de clar ar fi redactată o normă juridică, în orice sistem de drept există un element inevitabil de interpretare judiciară, inclusiv într-o normă de drept penal. Astfel, rolul decizional acordat instanţelor de judecată urmăreşte tocmai înlăturarea dubiilor care persistă cu ocazia interpretării normelor (a se vedea DCC nr.87 din 25 iulie 2024, § 22; DCC nr.28 din 13 februarie 2025, § 24).

27. Astfel, având în vedere varietatea de situaţii care pot apărea în practică, Curtea consideră că nu este nici posibil, nici rezonabil ca legislatorul să stabilească în Codul penal o listă exhaustivă a acţiunilor care ar putea fi calificate ca amestec în înfăptuirea justiţiei. De altfel, o asemenea listă ar putea omite reglementarea unor situaţii care ar justifica, în mod rezonabil, tragerea la răspundere penală pe baza articolului 303 alin.(1) din Codul penal (a se vedea, mutatis mutandis, DCC nr.194 din 21 decembrie 2023, § 24; DCC nr.87 din 25 iulie 2024, § 23).

28. De asemenea, Curtea Europeană a constatat că o lege poate îndeplini totuşi condiţia previzibilităţii chiar dacă persoana în cauză trebuie să recurgă la o consiliere juridică adecvată sau prin interpretarea acesteia de către instanţe, pentru a evalua, într-o măsură rezonabilă, consecinţele pe care le poate avea o anumită acţiune (a se vedea Yüksel Yalçinkaya v. Turcia [MC], 26 septembrie 2023, § 238; Saakashvili v. Georgia, 23 mai 2024, § 141; Bădescu şi alţii v. România, 15 aprilie 2025, § 122).

29. În acest context, Curtea notează că destinatarul legii poate stabili sensul textului de lege criticat, inclusiv cu ajutorul interpretării acestuia de către instanţele judecătoreşti, prin recurgerea la consiliere juridică sau prin aplicarea simplă a regulilor de interpretare lingvistică, pornind de la sensul textului criticat, în conformitate cu esenţa infracţiunii incriminate.

30. Totodată, autorul sesizării pretinde existenţa unui paralelism legislativ, prin suprapunerea textelor "amestecul, sub orice formă" din articolul 303 alin.(1) din Codul penal şi "imixtiunea sub diferite forme" din articolul 317 alin.(2) din Codul contravenţional.

31. În jurisprudenţa sa, Curtea a constatat că legea trebuie să asigure o legătură logico-juridică între dispoziţiile pe care le conţine şi să evite paralelismele legislative, care generează incertitudine şi insecuritate juridică. În procesul de legiferare este interzisă instituirea aceloraşi reglementări în mai multe articole sau alineate din acelaşi act normativ ori în două sau mai multe acte normative (HCC nr.2 din 30 ianuarie 2018, § 45; HCC nr.6 din 19 martie 2019, § 41).

32. Având în vedere argumentele autorului sesizării, Curtea reţine că din coroborarea articolelor 114 şi 116 alin.(1) din Constituţie rezultă că justiţia în Republica Moldova trebuie înfăptuită de judecători independenţi. Independenţa judecătorului se asigură, inter alia, şi prin: (i) interzicerea oricăror imixtiuni în activitatea de înfăptuire a justiţiei (articolul 13 alin.(1) din Legea nr.514 din 6 iulie 1995 privind organizarea judecătorească); (ii) stabilirea răspunderii pentru lipsa de stimă faţă de judecată, judecători şi pentru imixtiune în judecarea cauzei (articolul 17 lit.e) din Legea nr.544 din 20 iulie 1995 cu privire la statutul judecătorului); (iii) tragerea la răspundere contravenţională sau penală pentru "exercitarea de presiune asupra judecătorilor cu scopul de a împiedica judecarea completă şi obiectivă a cauzei sau de a influenţa emiterea hotărârii judiciare" (articolul 13 alin.(2) din Legea nr.514/1995). Prin urmare, instituirea răspunderii penale (articolul 303 din Codul penal) şi contravenţionale (articolul 317 din Codul contravenţional) pentru amestecul/imixtiunea în înfăptuirea justiţiei se încadrează în prerogativa legislatorului prevăzută de articolul 72 alin.(3) lit.n) din Constituţie şi este o măsură legislativă necesară pentru asigurarea înfăptuirii justiţiei într-un stat de drept şi democratic.

33. În acest context, Curtea reţine că legislatorul a definit în Codul contravenţional noţiunea de contravenţie ca fiind acea faptă ilicită [acţiune, inacţiune] cu un grad de pericol social mai redus decât infracţiunea, săvârşită cu vinovăţie, care atentează la valorile sociale ocrotite de lege, este prevăzută de prezentul cod şi este pasibilă de sancţiune contravenţională (a se vedea articolul 10), şi, inter alia, a sancţionat fapta de "imixtiune sub diferite forme neprocedurale în activitatea judecătorilor instanţelor de judecată şi ai Curţii Constituţionale, încercarea de a exercita influenţă asupra lor" (a se vedea articolul 317 alin.(2) din Codul contravenţional).

34. De asemenea, legislatorul a sancţionat prin normele Codului penal faptele prejudiciabile (acţiuni, inacţiuni) săvârşite cu vinovăţie şi pasibile de pedeapsă penală. În acest sens, se sancţionează penal, inter alia, şi amestecul, sub orice formă, în judecarea cauzelor de către instanţele de judecată care urmăreşte scopul: (i) de a împiedica examinarea multilaterală, deplină şi obiectivă a cauzei concrete; sau (ii) de a obţine pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti (a se vedea articolul 303 alin.(1) din Codul penal). Textul "amestecul, sub orice formă" nu poate fi citit în mod separat şi nu poate opera în mod izolat, ci numai împreună cu scopul infracţiunii din care face parte. Pe de altă parte, Curtea notează că legislatorul nu a prevăzut un scop similar în textul articolului 317 alin.(2) din Codul contravenţional. Astfel, la calificarea acţiunilor pe baza Codului penal sau a Codului contravenţional, legea penală impune părţii acuzării să demonstreze existenţa scopului menţionat, evaluând în acelaşi timp intensitatea acţiunilor ilegale, modul de manifestare a acestora şi alte circumstanţe care conduc la împiedicarea examinării multilaterale, depline şi obiective a cauzei concrete sau de a obţine pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti.

35. Aşadar, Curtea nu poate reţine afirmaţiile autorului sesizării că între norma contestată a articolului 303 alin.(1) din Codul penal şi prevederile articolului 317 alin.(2) din Codul contravenţional există un paralelism legislativ şi prin aceasta ar fi în dezacord cu normele constituţionale. Invers, Curtea observă că legislatorul prin formularea textelor legale a delimitat clar scopul faptelor ilicite, pericolul social diferit al acestora şi, respectiv, domeniile diferite de aplicare.

36. De altfel, în jurisprudenţa sa, Curtea a constatat că, deşi există norme penale sau contravenţionale care asigură protecţia unor valori similare, ţine de competenţa persoanelor care aplică legea penală să delimiteze faptele, în funcţie de obiectul şi urmările infracţiunii sau ale contravenţiei, de intenţia făptuitorului, de motivele, scopurile şi circumstanţele comiterii faptei (a se vedea HCC nr.25 din 12 august 2021, § 95).

37. Încadrarea juridică a faptei are loc prin analiza circumstanţelor particulare ale fiecărui caz şi ţine de competenţa instanţelor de judecată. Acest lucru reprezintă o garanţie pentru persoanele acuzate, adică în cazul în care la examinarea unei cauze penale instanţa de judecată constată că fapta persoanei constituie o contravenţie, ea poate înceta procesul penal (a se vedea articolele 332 alin.(2) şi 391 alin.(2) din Codul de procedură penală).

38. Totodată, Curtea observă că autorul sesizării îşi exprimă, de fapt, dezacordul cu modul în care au fost încadrate juridic faptele incriminate inculpatei. În jurisprudenţa sa, Curtea a reţinut că aspectele legate de interpretarea şi de aplicarea legii nu ţin de competenţa Curţii Constituţionale. Această competenţă le revine, prin definiţie, instanţelor de judecată (a se vedea DCC nr.32 din 18 aprilie 2024, § 24; DCC nr.1 din 21 ianuarie 2025, § 309).

39. Din aceste considerente, Curtea constată că textul contestat nu afectează articolul 22 în coroborare cu articolele 1 alin.(3) şi 23 alin.(2) din Constituţie, din perspectiva argumentelor invocate în sesizare.

40. Prin urmare, sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă şi nu poate fi acceptată pentru examinare în fond.

Din aceste motive, pe baza articolelor 135 alin.(1) literele a) şi g), 140 alin.(2) din Constituţie, 27 alineatele (2) şi (3) litera d), 37 şi 40 din Legea cu privire la Curtea Constituţională, Curtea Constituţională,

DECIDE:

1. Se declară inadmisibilă sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate a textului "amestecul, sub orice formă, în judecarea cauzelor" din articolul 303 alin.(1) din Codul penal, ridicată de dl avocat Sergiu Moraru, în interesele dnei Marina Tauber, în dosarul nr.1-1533/2023, pendinte la Judecătoria Chişinău, sediul Buiucani.

2. Prezenta decizie este definitivă, nu poate fi supusă niciunei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.