Decizie nr.68 din 29.06.2023 de inadmisibilitate a sesizării nr.202a/2022 pentru controlul constituţionalităţii unor prevederi din articolele 213 alin.(3) şi 216 alin.(1/1) din Codul de procedură civilă (posibilitatea audierii participanţilor şi a martorilor prin intermediul videoconferinţei)

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

D E C I Z I E

de inadmisibilitate a sesizării nr.202a/2022 pentru controlul

constituţionalităţii  unor  prevederi  din  articolele  213

alin.(3) şi 216 alin.(1¹) din Codul de procedură civilă

(posibilitatea audierii participanţilor şi a martorilor

prin intermediul videoconferinţei)

nr. 68  din  29.06.2023

 (în vigoare 29.06.2023) 

Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 287-290 art. 101 din 03.08.2023

* * *

Curtea Constituţională, judecând în componenţa:

dlui Nicolae ROŞCA, Preşedinte,

dnei Domnica MANOLE,

dnei Liuba ŞOVA,

dlui Serghei ŢURCAN,

dlui Vladimir ŢURCAN, judecători,

cu participarea dnei Ana Florean, asistent judiciar,

Având în vedere sesizarea înregistrată la 1 decembrie 2022,

Examinând admisibilitatea sesizării menţionate,

Având în vedere actele şi lucrările dosarului,

Deliberând la 29 iunie 2022, în camera de consiliu,

Pronunţă următoarea decizie:

PROCEDURA

1. La originea cauzei se află sesizarea privind controlul constituţionalităţii textului "locomotorii" din articolul 213 alin.(3) şi prevederilor articolului 216 alin.(1¹) din Codul de procedură civilă.

2. Sesizarea a fost trimisă la Curtea Constituţională de Avocatul Poporului, dl Ceslav Panico, pe baza articolelor 135 alin.(1) lit.a) din Constituţie, 25 lit.i) din Legea nr.317 din 13 decembrie 1994 cu privire la Curtea Constituţională şi 38 alin.(1) lit.i) din Codul jurisdicţiei constituţionale nr.502 din 16 iunie 1995.

B. Legislaţia pertinentă

3. Prevederile relevante ale Constituţiei sunt următoarele:

Articolul 1

Statul Republica Moldova

"[...]

(3) Republica Moldova este un stat de drept, democratic, în care demnitatea omului, drepturile şi libertăţile lui, libera dezvoltare a personalităţii umane, dreptatea şi pluralismul politic reprezintă valori supreme şi sunt garantate."

Articolul 4

Drepturile şi libertăţile omului

"(1) Dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertăţile omului se interpretează şi se aplică în concordanţă cu Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, cu pactele şi cu celelalte tratate la care Republica Moldova este parte.

(2) Dacă există neconcordanţe între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care Republica Moldova este parte şi legile ei interne, prioritate au reglementările internaţionale."

Articolul 16

Egalitatea

"(1) Respectarea şi ocrotirea persoanei constituie o îndatorire primordială a statului.

(2) Toţi cetăţenii Republicii Moldova sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără deosebire de rasă, naţionalitate, origine etnică, limbă, religie, sex, opinie, apartenenţă politică, avere sau de origine socială."

Articolul 20

Accesul liber la justiţie

"(1) Orice persoană are dreptul la satisfacţie efectivă din partea instanţelor judecătoreşti competente împotriva actelor care violează drepturile, libertăţile şi interesele sale legitime.

(2) Nici o lege nu poate îngrădi accesul la justiţie."

Articolul 51

Protecţia persoanelor cu dizabilităţi

"(1) Persoanele cu dizabilităţi beneficiază de o protecţie specială din partea întregii societăţi. Statul asigură pentru ele condiţii normale de tratament, de readaptare, de învăţământ, de instruire şi de integrare socială.

[...]."

Articolul 54

Restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi

"(1) În Republica Moldova nu pot fi adoptate legi care ar suprima sau ar diminua drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului şi cetăţeanului.

(2) Exerciţiul drepturilor şi libertăţilor nu poate fi supus altor restrângeri decât celor prevăzute de lege, care corespund normelor unanim recunoscute ale dreptului internaţional şi sunt necesare în interesele securităţii naţionale, integrităţii teritoriale, bunăstării economice a ţării, ordinii publice, în scopul prevenirii tulburărilor în masă şi infracţiunilor, protejării drepturilor, libertăţilor şi demnităţii altor persoane, împiedicării divulgării informaţiilor confidenţiale sau garantării autorităţii şi imparţialităţii justiţiei.

(3) Prevederile alineatului (2) nu admit restrângerea drepturilor proclamate în articolele 20-24.

(4) Restrângerea trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o şi nu poate atinge existenţa dreptului sau a libertăţii."

4. Prevederile relevante ale Codului de procedură civilă, adoptat prin Legea nr.225 din 30 mai 2003, sunt următoarele:

Articolul 213

Explicaţiile participanţilor la proces

"[...]

(3) Participantul la proces care nu se poate prezenta în şedinţa de judecată din cauza aflării peste hotarele Republicii Moldova, din cauza executării pedepsei în penitenciarele din Republica Moldova, din cauza internării într-o instituţie medicală sau a dizabilităţilor locomotorii poate fi audiat prin intermediul videoconferinţei, la cerere sau din oficiu. Audierea prin intermediul videoconferinţei a participantului la proces are loc, după caz, la sediul misiunii diplomatice sau al oficiului consular al Republicii Moldova, la sediul instituţiei penitenciare, al instituţiei medicale, de asistenţă socială, al autorităţii tutelare sau al organului de probaţiune, care dispun de mijloace tehnice corespunzătoare şi verifică identitatea participantului."

Articolul 216

Procedura de audiere a martorului

"[...]

(1¹) Audierea martorului are loc în sala de şedinţe. În cazul imposibilităţii de a se prezenta în şedinţă, la cererea participanţilor, a martorului sau din oficiu, instanţa poate dispune audierea martorului prin intermediul videoconferinţei. Audierea prin intermediul videoconferinţei a martorului aflat peste hotarele Republicii Moldova are loc la sediul misiunii diplomatice sau al oficiului consular al Republicii Moldova, a martorului aflat pe teritoriul Republicii Moldova – la biroul notarial, la sediul organului de probaţiune sau biroul executorului judecătoresc, a martorului care execută pedeapsa în penitenciarele din Republica Moldova – la instituţia penitenciară în care execută pedeapsa, a martorului internat într-o instituţie medicală care nu se poate deplasa pentru a participa la şedinţele de judecată – la sediul instituţiei medicale, dacă acestea dispun de mijloace tehnice corespunzătoare şi verifică identitatea martorului. Martorul semnează declaraţia privind cunoaşterea obligaţiilor şi răspunderii lui, care va fi expediată instanţei de judecată prin intermediul poştei electronice.

[...]."

ÎN DREPT

A. Argumentele autorului sesizării

5. Autorul sesizării susţine că potrivit articolului 213 alin.(3) din Codul de procedură civilă, participantul la proces care nu se poate prezenta în şedinţa de judecată poate fi audiat prin intermediul videoconferinţei, la cerere sau din oficiu, dacă (i) se află peste hotarele Republicii Moldova, (ii) execută o pedeapsă în penitenciarele din Republica Moldova, (iii) este internat într-o instituţie medicală sau (iv) suferă de o dizabilitate locomotorie.

6. Autorul susţine că din această listă exhaustivă rezultă că participanţii la proces care nu se pot prezenta în şedinţa de judecată din cauza unei dizabilităţi, alta decât cea locomotorie, nu pot fi audiaţi prin intermediul videoconferinţei. Autorul pretinde că norma în discuţie asigură accesibilitate doar persoanelor cu dizabilităţi locomotorii, iar în cazul altor forme de dizabilitate, persoanele sunt nevoite să depună mai mult efort pentru a se prezenta la şedinţa de judecată.

7. Autorul menţionează că, în unele situaţii, persoana care are o dizabilitate, alta decât una locomotorie, trebuie să-şi poată exercita în mod efectiv dreptul de acces la justiţie. Aşadar, autorul susţine că în cazul altor forme de dizabilitate, decât cea locomotorie, persoanele pot avea necesităţi specifice care ar putea fi luate în considerare de instanţa de judecată atunci când autorizează participarea la şedinţă prin videoconferinţă.

8. În concluzie, autorul consideră că norma în discuţie instituie un tratament discriminatoriu pe criteriu de dizabilitate cu privire la posibilitatea de a participa la şedinţele de judecată prin intermediul videoconferinţei.

9. Cu privire la articolul 216 alin.(1¹) din Codul de procedură civilă, autorul sesizării susţine că norma în discuţie este discriminatorie, în măsura în care nu este prevăzută posibilitatea audierii martorului cu dizabilităţi prin intermediul videoconferinţei. Autorul menţionează că din cauza inaccesibilităţii infrastructurii, locului de trai în mediul rural, nivelului scăzut de venituri, precum şi a altor împrejurări, persoanele cu dizabilităţi nu pot să se prezinte la sediul instanţei de judecată pentru a depune mărturii într-un proces civil.

10. Totodată, autorul consideră că audierea unei persoane cu dizabilităţi la biroul notarial sau la biroul executorului judecătoresc i-ar impune o sarcină excesivă din cauza costurilor percepute pentru aceste proceduri. Din acest motiv, autorul susţine că cerinţa audierii martorului doar la biroul notarial, la sediul organului de probaţiune sau la biroul executorului judecătoresc nu este proporţională cu scopul legitim instituit. Autorul consideră că persoanele cu dizabilităţi ar putea fi audiate în calitate de martori la sediul organelor de asistenţă socială şi al autorităţii tutelare, care este gratuit şi mai aproape de locul de aflare a persoanei.

11. În concluzie, autorul menţionează că, de vreme ce statul le-a asigurat persoanelor cu dizabilităţi locomotorii accesul la justiţie prin videoconferinţă, acest beneficiu trebuie asigurat tuturor persoanelor cu dizabilităţi, indiferent de forma/tipul de dizabilitate de care suferă.

12. În opinia autorului sesizării, prevederile contestate sunt contrare articolelor 1 alin.(3), 4, 16, 20, 51 şi 54 din Constituţie.

B. Aprecierea Curţii

13. Examinând admisibilitatea sesizării, Curtea constată următoarele.

14. Curtea observă că articolele 25 lit.i) din Legea cu privire la Curtea Constituţională şi 38 alin.(1) lit.i) din Codul jurisdicţiei constituţionale îi conferă Avocatului Poporului prerogativa sesizării Curţii Constituţionale.

15. În conformitate cu articolul 135 alin.(1) lit.a) din Constituţie, controlul constituţionalităţii legilor, în prezenta cauză a unor prevederi din Codul de procedură civilă, ţine de competenţa Curţii Constituţionale.

16. Obiectul sesizării îl reprezintă textul "locomotorii" din articolul 213 alin.(3) şi articolul 216 alin.(1¹) din Codul de procedură civilă. Normele contestate nu au constituit anterior obiect al controlului constituţionalităţii.

17. Autorul sesizării susţine că prevederile contestate contravin articolelor 1 alin.(3) (preeminenţa dreptului), 4 (drepturile şi libertăţile omului), 16 (egalitatea), 20 (accesul liber la justiţie), 51 (protecţia persoanelor cu dizabilităţi) şi 54 (restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi) din Constituţie.

18. Curtea precizează că articolele 1 alin.(3), 4 şi 54 din Constituţie nu au o aplicabilitate de sine stătătoare. Pentru a fi aplicabile, autorul sesizării trebuie să demonstreze, în mod argumentat, existenţa unor ingerinţe în drepturile garantate de Constituţie (HCC nr.4 din 3 martie 2022, § 28; HCC nr.8 din 5 aprilie 2022, § 26). De asemenea, Curtea reiterează că dispoziţiile constituţionale ale articolului 16 devin incidente atunci când se demonstrează existenţa unui tratament diferenţiat în privinţa exerciţiului unui drept garantat de Constituţie (a se vedea DCC nr.143 din 15 decembrie 2020, § 21).

19. Cu privire la incidenţa articolului 20 din Constituţie, Curtea menţionează că acesta garantează accesul liber la justiţie pentru orice persoană împotriva actelor care violează drepturile, libertăţile şi interesele sale legitime. Potrivit jurisprudenţei Curţii Europene, dreptul de acces la instanţă trebuie să fie "concret şi efectiv" (a se vedea Zubac v. Croaţia [MC], 5 aprilie 2018, § 77). Unul dintre elementele unui proces echitabil în sensul articolului 6 § 1 este dreptul la o procedură adversarială; fiecare parte trebuie să aibă, în principiu, nu doar posibilitatea de a face cunoscute orice probe necesare pentru ca pretenţiile sale să aibă succes, ci şi de a avea cunoştinţă şi de a comenta toate probele prezentate sau observaţiile depuse în scopul influenţării deciziei instanţei. Este esenţial ca părţile să poată participa în mod adecvat la procedurile în faţa "tribunalului" (a se vedea Test-Achats v. Belgia, 13 decembrie 2022, § 20).

20. Cu referire la incidenţa articolului 51 din Constituţie, Curtea menţionează că acesta le garantează persoanelor cu dizabilităţi o protecţie specială din partea întregii societăţi. Statul asigură pentru ele condiţii normale de tratament, de readaptare, de învăţământ, de instruire şi de integrare socială. Sub acest aspect, Curtea notează că, potrivit articolului 13 al Convenţiei Organizaţiei Naţiunilor Unite privind drepturile persoanelor cu dizabilităţi (ratificată de Republica Moldova prin Legea nr.166 din 9 iulie 2010), statele părţi la Convenţie trebuie să asigure un acces efectiv la actul de justiţie pentru persoanele cu dizabilităţi, în condiţii de egalitate cu ceilalţi, inclusiv prin asigurarea de ajustări de ordin procedural şi adecvate vârstei, pentru a le facilita un rol activ ca participanţi direcţi şi indirecţi, inclusiv ca martori, în toate procedurile legale, inclusiv etapele de investigaţie şi alte etape preliminare.

21. Cu privire la principiul egalităţii, Curtea a reţinut că nu orice tratament diferenţiat implică în mod automat o încălcare a articolului 16 din Constituţie. Pentru a se stabili încălcarea articolului 16 din Constituţie, trebuie să se constate faptul că persoanele aflate în situaţii similare sau comparabile beneficiază de un tratament preferenţial şi că această diferenţiere este una discriminatorie (DCC nr.104 din 1 iulie 2021, § 23).

22. În acest context, există un consens european şi mondial cu privire la necesitatea de a proteja persoanele cu dizabilităţi împotriva tratamentului discriminatoriu (a se vedea, de exemplu, Recomandarea 1592 (2003) privind incluziunea socială deplină a persoanelor cu dizabilităţi, adoptată de Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei la 29 ianuarie 2003 sau Convenţia Naţiunilor Unite privind drepturile persoanelor cu dizabilităţi din 13 decembrie 2006).

23. Din argumentele prezentate, Curtea observă că autorul sesizării critică faptul că, potrivit articolului 213 alin.(3) din Codul de procedură civilă, participanţii cu alte forme/tipuri de dizabilitate, decât cele locomotorii, nu pot beneficia de dreptul de a fi audiaţi prin intermediul videoconferinţei atunci când nu se pot prezenta în şedinţa de judecată. Prin urmare, autorul consideră că aceşti participanţi sunt trataţi diferit în raport cu participanţii cu dizabilităţi locomotorii, care beneficiază de posibilitatea audierii prin intermediul videoconferinţei.

24. Deşi autorul pretinde că legislatorul a instituit un tratament diferenţiat faţă de participanţii cu dizabilităţi care nu se încadrează în categoria celor cu dizabilităţi locomotorii, comparaţia făcută de acesta este una generală. Pentru a pretinde încălcarea principiului egalităţii, autorul trebuie să precizeze care sunt celelalte situaţii obiective ale persoanelor cu alte tipuri de dizabilităţi la care se referă şi să explice în ce măsură fiecare categorie de participanţi este discriminată. Dacă ar proceda la examinarea sesizării formulate de o asemenea manieră, Curtea Constituţională s-ar substitui autorului ei în identificarea categoriilor de participanţi care se află în situaţii similare şi sunt trataţi în mod diferit, fapt care ar echivala cu un control din oficiu (a se vedea, mutatis mutandis, HCC nr.12 din 16 iunie 2022, § 29).

25. Cu privire la articolul 216 alin.(1¹) din Codul de procedură civilă contestat de autor, Curtea reţine că aceste prevederi reglementează posibilitatea audierii martorului prin intermediul videoconferinţei în cazul imposibilităţii acestuia de a se prezenta în şedinţa de judecată. Audierea martorului prin intermediul videoconferinţei poate fi dispusă la cererea participanţilor, a martorului sau din oficiu de către instanţa de judecată. Totodată, teza a treia din norma contestată prevede că (i) în cazul aflării martorului peste hotarele Republicii Moldova, audierea acestuia va avea loc la sediul misiunii diplomatice sau al oficiului consular al Republicii Moldova; (ii) în cazul martorului aflat pe teritoriul Republicii Moldova, audierea acestuia va avea loc la biroul notarial, la sediul organului de probaţiune sau biroul executorului judecătoresc; (iii) în cazul martorului care execută pedeapsa în penitenciarele din Republica Moldova, la instituţia penitenciară în care execută pedeapsa; (iv) în cazul martorului internat într-o instituţie medicală care nu se poate deplasa pentru a participa la şedinţele de judecată, la sediul instituţiei medicale, cu condiţia că aceste instituţii dispun de mijloace tehnice corespunzătoare şi verifică identitatea martorului.

26. Din analiza sistemică a normei, Curtea observă că legislatorul nu a prevăzut o categorie precisă de martori pe care instanţa ar putea să-i audieze prin intermediul videoconferinţei. Norma în discuţie face distincţie doar cu privire la locul de aflare a martorului şi instituţia responsabilă de asigurarea desfăşurării procedurii de audiere. Având în vedere caracterul general al prevederilor în discuţie, precum şi regula Ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus (unde legea nu distinge, nici interpretul nu trebuie să distingă), rezultă că martorul care se află pe teritoriul Republicii Moldova şi nu se poate prezenta în şedinţa de judecată poate fi audiat prin intermediul videoconferinţei. Mai mult, articolul 136 alin.(1) teza a doua din Codul de procedură civilă prevede că martorul citat care nu se poate prezenta în instanţă din cauză de sănătate, bătrâneţe, dizabilitate sau din alte motive pe care aceasta le consideră întemeiate poate fi audiat de instanţă la locul aflării sale. Aşadar, Curtea observă că cadrul legal incident prevede garanţii suficiente pentru asigurarea dreptului la un proces echitabil în cazul martorilor care urmează să fie audiaţi.

27. Aşadar, Curtea reţine că prevederile contestate nu reprezintă o ingerinţă în articolele 20 şi 51 din Constituţie. Din acest motiv, nici articolele 16 şi 54 din Constituţie nu sunt incidente.

28. Prin urmare, în baza celor menţionate supra, Curtea constată că sesizarea este inadmisibilă şi nu poate fi acceptată pentru examinare în fond.

Din aceste motive, în baza articolelor 135 alin.(1) litera a) şi 140 din Constituţie, 26 alin.(1) din Legea cu privire la Curtea Constituţională, 61 alin.(3) şi 64 din Codul jurisdicţiei constituţionale, Curtea Constituţională

DECIDE:

1. Se declară inadmisibilă sesizarea privind controlul constituţionalităţii textului "locomotorii" din articolul 213 alin.(3) şi prevederilor articolului 216 alin.(1¹) din Codul de procedură civilă, depusă de Avocatul Poporului, dl Ceslav Panico.

2. Prezenta decizie este definitivă, nu poate fi supusă niciunei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.