Decizie nr.69 din 18.06.2024 de inadmisibilitate a sesizării nr.216a/2023 privind controlul constituţionalităţii unor prevederi din articolul 105 alineatele (10) şi (13) din Codul educaţiei (plafonarea vârstei pentru deţinerea funcţiei de rector şi de prorector şi eliberarea rectorului din funcţie în condiţiile legislaţiei muncii)

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

D E C I Z I E

de inadmisibilitate a sesizării nr.216a/2023 privind controlul

constituţionalităţii unor prevederi din articolul 105

alineatele  (10)  şi  (13)  din  Codul  educaţiei

(plafonarea vârstei pentru deţinerea funcţiei de

rector şi de prorector şi eliberarea rectorului

 din funcţie în condiţiile legislaţiei muncii)

nr. 69  din  18.06.2024

 (în vigoare 18.06.2024) 

Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 291-294 art. 115 din 05.07.2024

* * *

Curtea Constituţională, judecând în componenţa:

dnei Liuba ŞOVA, preşedinte de şedinţă,

dnei Viorica PUICA,

dlui Nicolae ROŞCA,

dlui Serghei ŢURCAN,

dlui Vladimir ŢURCAN, judecători,

cu participarea dnei Dina Musteaţa, asistent judiciar,

Având în vedere sesizarea înregistrată la 5 octombrie 2023,

Examinând admisibilitatea sesizării menţionate,

Având în vedere actele şi lucrările dosarului,

Deliberând la 18 iunie 2024, în camera de consiliu,

Pronunţă următoarea decizie:

PROCEDURA

1. La originea cauzei se află sesizarea privind controlul constituţionalităţii textului "în condiţiile legislaţiei muncii" din articolul 105 alineatul (10) şi a tezei a doua din alineatul (13) din acelaşi articol din Codul educaţiei.

2. Sesizarea a fost trimisă la Curtea Constituţională de dl Vasile Bolea, deputat în Parlamentul Republicii Moldova, pe baza articolelor 135 alin.(1) lit.a) din Constituţie, 25 lit.g) din Legea nr.317 din 13 decembrie 1994 cu privire la Curtea Constituţională, 38 alin.(1) lit.g) şi 39 din Codul jurisdicţiei constituţionale nr.502 din 16 iunie 1995.

Legislaţia pertinentă

3. Prevederile relevante ale Constituţiei sunt următoarele:

Articolul 4

Drepturile şi libertăţile omului

"(1) Dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertăţile omului se interpretează şi se aplică în concordanţă cu Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, cu pactele şi cu celelalte tratate la care Republica Moldova este parte.

(2) Dacă există neconcordanţe între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care Republica Moldova este parte şi legile ei interne, prioritate au reglementările internaţionale."

Articolul 7

Constituţia, Lege Supremă

"Constituţia Republicii Moldova este Legea ei Supremă. Nici o lege şi nici un alt act juridic care contravine prevederilor Constituţiei nu are putere juridică."

Articolul 8

Respectarea dreptului internaţional şi a tratatelor internaţionale

"(1) Republica Moldova se obligă să respecte Carta Organizaţiei Naţiunilor Unite şi tratatele la care este parte, să-şi bazeze relaţiile cu alte state pe principiile şi normele unanim recunoscute ale dreptului internaţional.

(2) Intrarea în vigoare a unui tratat internaţional conţinând dispoziţii contrare Constituţiei va trebui precedată de o revizuire a acesteia."

Articolul 16

Egalitatea

"(1) Respectarea şi ocrotirea persoanei constituie o îndatorire primordială a statului.

(2) Toţi cetăţenii Republicii Moldova sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără deosebire de rasă, naţionalitate, origine etnică, limbă, religie, sex, opinie, apartenenţă politică, avere sau de origine socială."

Articolul 35

Dreptul la învăţătură

"[...]

(6) Instituţiile de învăţământ superior beneficiază de dreptul la autonomie.

[...]."

Articolul 43

Dreptul la muncă şi la protecţia muncii

"(1) Orice persoană are dreptul la muncă, la libera alegere a muncii, la condiţii echitabile şi satisfăcătoare de muncă, precum şi la protecţia împotriva şomajului.

(2) Salariaţii au dreptul la protecţia muncii. Măsurile de protecţie privesc securitatea şi igiena muncii, regimul de muncă al femeilor şi al tinerilor, instituirea unui salariu minim pe economie, repaosul săptămânal, concediul de odihnă plătit, prestarea muncii în condiţii grele, precum şi alte situaţii specifice.

(3) Durata săptămânii de muncă este de cel mult 40 de ore.

(4) Dreptul la negocieri în materie de muncă şi caracterul obligatoriu al convenţiilor colective sunt garantate."

Articolul 54

Restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi

"(1) În Republica Moldova nu pot fi adoptate legi care ar suprima sau ar diminua drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului şi cetăţeanului.

(2) Exerciţiul drepturilor şi libertăţilor nu poate fi supus altor restrângeri decât celor prevăzute de lege, care corespund normelor unanim recunoscute ale dreptului internaţional şi sunt necesare în interesele securităţii naţionale, integrităţii teritoriale, bunăstării economice a ţării, ordinii publice, în scopul prevenirii tulburărilor în masă şi infracţiunilor, protejării drepturilor, libertăţilor şi demnităţii altor persoane, împiedicării divulgării informaţiilor confidenţiale sau garantării autorităţii şi imparţialităţii justiţiei.

(3) Prevederile alineatului (2) nu admit restrângerea drepturilor proclamate în articolele 20-24.

(4) Restrângerea trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o şi nu poate atinge existenţa dreptului sau a libertăţii."

4. Prevederile relevante ale Codului educaţiei, adoptat prin Legea nr.152 din 17 iulie 2014, sunt următoarele:

Articolul 105

Conducerea instituţiilor

"[...]

(10) Rectorul poate fi eliberat din funcţie înainte de expirarea mandatului în condiţiile legislaţiei muncii şi la iniţiativa majorităţii membrilor senatului sau a Consiliului pentru dezvoltare strategică instituţională, a fondatorului, prin decizia adunării generale a cadrelor didactice şi ştiinţifice titulare şi a reprezentanţilor studenţi din senat şi din consiliile facultăţilor, cu votul majorităţii membrilor, în caz de:

a) îndeplinire necorespunzătoare a condiţiilor specificate în contractul individual de muncă şi în Carta universitară;

b) nerespectare a obligaţiilor de responsabilitate publică specificate la art.107 alin.(1).

[...]

(13) Funcţia de rector, prorector şi decan poate fi deţinută de una şi aceeaşi persoană nu mai mult de două mandate consecutive, a câte 5 ani fiecare. Mandatul rectorului şi al prorectorilor încetează de drept la atingerea vârstei de 65 de ani.

[...]."

[Articolul 105 în redactarea Legii nr.257 din 17 august 2023, în vigoare din 1 septembrie 2023.]

ÎN DREPT

A. Argumentele autorului sesizării

5. Autorul sesizării menţionează că la 17 august 2023 Parlamentul Republicii Moldova a adoptat Legea nr.257, prin care a completat, inter alia, alineatele (10) şi (13) din articolul 105 din Codul educaţiei. Potrivit noilor prevederi, rectorul poate fi eliberat din funcţie înainte de expirarea mandatului în condiţiile legislaţiei muncii. De asemenea, mandatul rectorului sau al prorectorilor încetează de drept la atingerea vârstei de 65 de ani.

6. Autorul susţine că, deşi rectorul încheie un contract individual de muncă cu fondatorul instituţiei publice de învăţământ superior (Ministerul Educaţiei şi Cercetării), acesta deţine o funcţie electivă, fiind ales de către adunarea generală a cadrelor didactice, ştiinţifico-didactice şi ştiinţifice titulare, adică de decani, şefii de departamente/catedre aleşi prin concurs şi reprezentanţii studenţilor din senat şi din consiliile facultăţilor, cu votul majorităţii membrilor.

7. Autorul pretinde că eliberarea rectorului din funcţie înainte de expirarea mandatului în condiţiile legislaţiei muncii şi, respectiv, încetarea de drept a mandatului de rector sau de prorector la atingerea vârstei de 65 de ani contravin procedurii de alegere şi de numire a rectorului stabilite de Codul educaţiei.

8. Totodată, autorul menţionează că nu există niciun motiv de natură juridică, psihologică, biologică sau economică care demonstrează că vârsta de 65 de ani nu i-ar permite rectorului sau prorectorului să deţină o funcţie de conducere. Autorul susţine că în domeniul ştiinţei şi învăţământului vârsta persoanei are un rol pozitiv datorită cunoştinţelor şi experienţei dobândite pe parcursul anilor. În acest context, autorul menţionează că, deşi rectorul este ales pentru un mandat deplin de 5 ani, potrivit noilor prevederi, rectorul nu-şi va putea exercita mandatul până la final atunci când va împlini vârsta de 65 de ani. Autorul consideră că stabilirea unui plafon de vârstă în acest caz contravine dreptului la muncă al rectorului şi prorectorului.

9. În concluzie, autorul pretinde că noile prevederi, care fac trimitere la Codul muncii şi care impun un plafon de vârstă pentru deţinerea funcţiei de rector sau de prorector, contravin principiului autonomiei universitare şi dreptului la muncă.

10. Totodată, autorul susţine că impunerea unei vârste pentru exercitarea funcţiei de rector sau de prorector instituie un tratament juridic diferit în raport cu celelalte persoane. Autorul menţionează că libertatea muncii este incompatibilă cu discriminarea, inclusiv pe criteriu de vârstă.

11. În opinia autorului, prevederile criticate din Codul educaţiei sunt contrare articolelor 4, 7, 8, 16, 35 alin.(6), 43 şi 54 din Constituţie.

B. Aprecierea Curţii

12. Examinând admisibilitatea sesizării, Curtea constată următoarele.

13. Articolele 25 lit.g) din Legea cu privire la Curtea Constituţională şi 38 alin.(1) lit.g) din Codul jurisdicţiei constituţionale îi acordă deputatului prerogativa sesizării Curţii Constituţionale.

14. În conformitate cu articolul 135 alin.(1) lit.a) din Constituţie, controlul constituţionalităţii legilor, în prezenta cauză a unor prevederi din Codul educaţiei, ţine de competenţa Curţii Constituţionale.

15. Obiectul sesizării îl constituie unele prevederi din articolul 105 alineatele (10) şi (13) din Codul educaţiei. Curtea constată că prevederile contestate nu au mai constituit obiect al controlului de constituţionalitate.

16. Autorul sesizării susţine că noile prevederi introduse în articolul 105 alineatele (10) şi (13) din Codul educaţiei contravin articolelor 4 (drepturile şi libertăţile omului), 7 (Constituţia, Lege Supremă), 8 (respectarea dreptului internaţional şi a tratatelor internaţionale), 16 (egalitatea), 35 alin.(6) (autonomia universitară), 43 (dreptul la muncă şi la protecţia muncii) şi 54 (restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi) din Constituţie.

17. Referitor la articolele 4, 7, 8 şi 54 din Constituţie invocate de autorul sesizării, Curtea precizează că acestea nu au o aplicabilitate de sine stătătoare. Pentru a fi aplicabile, autorul sesizării trebuie să demonstreze, în mod argumentat, existenţa unor ingerinţe în drepturile garantate de Constituţie (HCC nr.8 din 5 aprilie 2022, § 26; DCC nr.90 din 25 iulie 2023, § 19). Totodată, Curtea notează că autorul sesizării nu a argumentat în ce măsură prevederile contestate contravin acestor dispoziţii constituţionale.

18. Cu referire la articolul 16 din Constituţie, Curtea reiterează că aceste dispoziţii constituţionale devin incidente numai atunci când se demonstrează existenţa unui tratament diferenţiat, precum şi în cazul în care tratamentul diferenţiat contestat se referă la unul din drepturile fundamentale garantate de Constituţie (a se vedea DCC nr.26 din 16 februarie 2021, § 22). În această cauză, Curtea observă că autorul sesizării nu a motivat care sunt situaţiile comparabile care au generat pretinsul tratament diferenţiat. Dacă ar proceda la examinarea fondului sesizării formulate de o asemenea manieră, Curtea Constituţională l-ar înlocui pe autor în invocarea argumentelor de neconstituţionalitate, fapt care ar echivala cu un control efectuat din oficiu (a se vedea DCC nr.109 din 13 iulie 2021, § 24).

19. Cu privire la incidenţa articolului 35 alin.(6) din Constituţie, autorul sesizării susţine că noile prevederi, care permit eliberarea din funcţie a rectorului înainte de expirarea mandatului în condiţiile legislaţiei muncii şi, respectiv, încetarea de drept a mandatului exercitat de către rector şi de către prorector la atingerea vârstei de 65 de ani, contravin dreptului la autonomie universitară.

20. Curtea menţionează că, potrivit articolului 35 alineatul (6) din Constituţie, instituţiile de învăţământ superior beneficiază de dreptul la autonomie.

21. În jurisprudenţa sa, Curtea a subliniat că autonomia universitară constă în dreptul instituţiei de a se conduce, de a-şi exercita libertăţile academice fără ingerinţe ideologice, politice, religioase, de a-şi asuma un ansamblu de competenţe, obligaţii şi responsabilităţi în concordanţă cu opţiunile şi orientările strategice naţionale de dezvoltare a învăţământului superior, cu progresul ştiinţei şi tehnicii, al civilizaţiei regionale şi universale (HCC nr.6 din 3 mai 2012, § 40).

22. Principiul autonomiei universitare îi dă comunităţii universitare dreptul să-şi stabilească misiunea proprie, strategia instituţională, structura, activităţile, organizarea şi funcţionarea proprie, gestionarea resurselor materiale şi umane, cu respectarea strictă a legislaţiei în vigoare, în limitele şi condiţiile impuse de aceasta (HCC nr.5 din 7 februarie 2017, § 53).

23. Deşi oferă instituţiilor de învăţământ superior o autonomie largă, statul se poate implica totuşi în organizarea şi activitatea acestora, obligându-le să respecte şi să realizeze principiile învăţământului (umanitarizare, accesibilitate, adaptivitate, creativitate, diversitate, democratizare, deschidere şi flexibilitate) şi standardele educaţionale de stat, astfel realizându-se cooperarea între stat şi instituţiile de învăţământ superior (HCC nr.19 din 3 iunie 2014, § 46).

24. Cooperarea dintre stat şi instituţiile de învăţământ superior, în spiritul autonomiei universitare, le obligă pe ultimele să respecte legislaţia în vigoare, carta proprie şi politicile naţionale şi europene în domeniul învăţământului superior; să asigure calitatea în învăţământul superior; să respecte echitatea şi etica universitară; să asigure eficienţa managerială şi eficienţa utilizării resurselor; să asigure transparenţa tuturor deciziilor şi activităţilor sale; să respecte libertatea academică a personalului, precum şi drepturile şi libertăţile studenţilor (ibidem, § 47).

25. Curtea reţine că prevederile contestate reglementează posibilitatea eliberării din funcţie a rectorului înainte de expirarea mandatului în condiţiile legislaţiei muncii (articolul 105 alin.(10) din Codul educaţiei). Teza a doua din alineatul (13) din aceeaşi normă contestată de autor prevede că mandatul rectorului şi al prorectorilor încetează de drept la atingerea vârstei de 65 de ani.

26. În acest context, Curtea notează că, potrivit Codului muncii, contractul individual de muncă poate înceta: (i) în circumstanţe ce nu depind de voinţa părţilor (articolele 82, 305 şi 310); (ii) prin acordul scris al părţilor (articolul 82¹); (iii) la iniţiativa uneia dintre părţi (articolele 85 şi 86).

27. Curtea notează că prevederi similare cu cele contestate de autor se regăsesc şi în articolul 82 litera i) din Codul muncii, potrivit cărora contractul individual de muncă încetează în circumstanţe ce nu depind de voinţa părţilor în caz de atingere a vârstei de 65 de ani de către conducătorul unităţii de stat, inclusiv municipale, sau al unităţii cu capital majoritar de stat.

28. Aşadar, dat fiind faptul că fondatorul instituţiei de învăţământ superior încheie un contract individual de muncă cu rectorul ales de comunitatea universitară, legislatorul a considerat oportun să reglementeze aplicabilitatea Codului muncii în raport cu angajaţii din domeniul educaţiei. Din amendamentul la proiectul de lege pentru modificarea Codului educaţiei, Curtea reţine că scopul prevederilor contestate este de a exclude interpretările privind aplicabilitatea legislaţiei muncii în cadrul raporturilor de muncă cu rectorii instituţiilor de învăţământ superior. Totodată, în argumentarea amendamentului se menţionează că noile prevederi vor asigura şanse egale de accedere la funcţii de conducere şi va contribui la evitarea "miopiei manageriale"¹.

____________________________

¹ https://www.parlament.md/ProcesulLegislativ/Proiectedeactenormative/tabid/61/LegislativId/6448/language/ro-RO/Default.aspx 

29. Curtea notează că stabilirea politicilor de stat în sfera învăţământului şi determinarea criteriilor de organizare şi funcţionare a sistemului de învăţământ constituie o competenţă a legiuitorului. Articolul 72 alin.(3) lit.k) din Constituţie prevede că organizarea generală a învăţământului se reglementează prin lege organică. În jurisprudenţa sa, Curtea a menţionat că marja de apreciere a statului şi posibilitatea de intervenţie în procesul de învăţământ este mai mare decât în alte domenii şi poate fi realizată prin diverse instrumente de reglementare (a se vedea HCC nr.6 din 3 mai 2012, § 36).

30. Curtea reiterează că principiul autonomiei universitare este asigurat, de exemplu, prin procedura de desemnare a rectorilor instituţiilor de învăţământ superior, care se întemeiază pe elementul participativ al întregii comunităţi universitare, prin organizarea concursului public şi transparent. Aşadar, desemnarea rectorului instituţiei de învăţământ de către comunitatea universitară constituie un element inerent al autonomiei universitare organizaţionale (a se vedea HCC nr.19 din 3 iunie 2014, §§ 65, 71).

31. În prezenta cauză, Curtea nu a identificat vreo problemă de constituţionalitate prin prisma articolului 35 alineatul (6) din Constituţie. Prevederile în discuţie nu afectează procedura de desemnare a rectorilor instituţiilor de învăţământ superior, care reprezintă un atribut al principiului autonomiei universitare, ci doar fac trimitere la prevederile Codului muncii, care stabilesc motivele încetării înainte de termen a contractului individual de muncă.

32. Principiul autonomiei universitare se aplică în raport cu instituţiile de învăţământ superior, dar nu în raport cu rectorii sau prorectorii acestora. Autonomia universitară nu cuprinde competenţa instituţiilor de învăţământ superior de a stabili un plafon de vârstă pentru conducătorii acestora. Această competenţă îi revine legislatorului pe baza articolului 72 alin.(3) lit.k) din Constituţie.

33. Referitor la incidenţa articolului 43 din Constituţie, autorul sesizării a notat că stabilirea unui plafon de vârstă pentru deţinerea funcţiei de rector şi prorector este contrară dreptului la muncă.

34. Curtea constată că, potrivit prevederilor în discuţie, funcţia de rector, de prorector sau de decan poate fi deţinută de una şi aceeaşi persoană nu mai mult de două mandate consecutive, a câte 5 ani fiecare. Mandatul rectorului şi al prorectorilor încetează de drept la atingerea vârstei de 65 de ani.

35. Prin Hotărârea din 18 noiembrie 2010², Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a soluţionat cauza Georgiev v. Universitatea Tehnică din Sofia, filiala Plovdiv, în care s-a pus în discuţie conformitatea legii naţionale, care prevedea pensionarea obligatorie a profesorilor universitari la împlinirea vârstei de 68 de ani, cu posibilitatea de a lucra după vârsta de 65 de ani numai prin intermediul unui contract de muncă pe o durată determinată pe un an, reînnoibil de cel mult două ori, cu articolul 6 alin.(1) din Directiva 2000/78/CE a Consiliului din 27 noiembrie 2000. Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a subliniat că formarea şi angajarea personalului didactic şi aplicarea unei politici precise privind piaţa muncii, care are în vedere situaţia concretă a personalului disciplinei în cauză, propuse de universitate şi de guvernul bulgar, pot fi în concordanţă cu scopul de a repartiza în cel mai bun mod posibil posturile de profesori între generaţii, în special prin numirea de tineri profesori. Curtea a reiterat că încurajarea recrutării constituie, fără îndoială, un scop legitim al politicii sociale sau de ocupare a forţei de muncă a statelor membre, în special atunci când este vorba de promovarea accesului tinerilor la o profesie (a se vedea, în acest sens, Palacios de la Villa, C-411/05, 16 octombrie 2007, § 65; Petersen, C-341/08, 12 ianuarie 2010, § 68; Georgiev, C-250/09 şi C-268/09, § 45). Curtea de Justiţie a menţionat că în fiecare cauză urmează să se examineze dacă mijloacele puse în aplicare de statele membre pentru atingerea unor obiective "adecvate şi necesare" sunt conforme cu articolul 6 alin.(1) primul paragraf din Directiva 2000/78. În acest sens, statele membre beneficiază de o marjă largă de apreciere, nu numai pentru a urmări un obiectiv special în domeniul politicii sociale şi de ocupare a forţei de muncă, ci şi în definirea măsurilor capabile să-l realizeze (a se vedea Georgiev, §§ 49-50).

____________________________

² https://eur-lex.europa.eu/legal-content/EN/TXT/?uri=CELEX%3A62009CJ0250 

36. În jurisprudenţa sa, Curtea Constituţională a menţionat că exercitarea oricărei profesii solicită prezenţa anumitor capacităţi profesionale. Noile cerinţe existente pe piaţa muncii impun acordarea unei atenţii deosebite factorului uman pentru a asigura realizarea sa integrală şi la parametrii cei mai înalţi. Stabilirea unor criterii pentru exercitarea unor activităţi nu poate fi privită a priori ca o încălcare a dreptului constituţional la muncă sau ca o discriminare în raport cu exercitarea altor activităţi. O asemenea limitare poate avea un caracter necesar atunci când este determinată de specificul unei profesii, care, datorită exigenţelor sporite faţă de calităţile fizice şi psihice ale persoanei, nu pot fi exercitate de persoane în etate, sau atunci când servesc ca măsură de optimizare a utilizării forţei de muncă în anumite sectoare de activitate (HCC nr.5 din 23 aprilie 2013, §§ 57, 58; DCC nr.121 din 22 octombrie 2020, § 17; DCC nr.136 din 24 noiembrie 2020, § 27).

37. Curtea subliniază că stabilirea unui plafon de vârstă pentru deţinerea funcţiei de rector sau de prorector intră în marja discreţionară a legislatorului de a reglementa domeniul învăţământului. Încetarea mandatelor de rector sau de prorector la atingerea vârstei de 65 de ani nu exclude dreptul acestora de a pretinde la o altă funcţie pentru care îndeplinesc condiţiile de eligibilitate şi nu este condiţionată de o anumită vârstă (a se vedea, mutatis mutandis, DCC nr.136 din 24 noiembrie 2020, § 29).

38. Astfel, Curtea reţine că autorul sesizării nu a demonstrat incidenţa articolelor 35 alin.(6) şi 43 din Constituţie în prezenta cauză.

39. Prin urmare, pe baza celor menţionate supra, Curtea constată că sesizarea este inadmisibilă şi nu poate fi acceptată pentru examinare în fond.

Din aceste motive, în baza articolelor 135 alin.(1) litera a) şi 140 din Constituţie, 26 alin.(1) din Legea cu privire la Curtea Constituţională, 61 alin.(3) şi 64 din Codul jurisdicţiei constituţionale, Curtea Constituţională

DECIDE:

1. Se declară inadmisibilă sesizarea privind controlul constituţionalităţii textului "în condiţiile legislaţiei muncii" din articolul 105 alineatul (10) şi a tezei a doua din alineatul (13) din acelaşi articol din Codul educaţiei.

2. Prezenta decizie este definitivă, nu poate fi supusă niciunei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.