Decizie nr.69 din 24.06.2025 de inadmisibilitate a sesizării nr.213g/2024 privind excepţia de neconstituţionalitate a articolului 62 alin.(5) din Legea nr.3 din 25 februarie 2016 cu privire la Procuratură (suspendarea plăţii indemnizaţiei de concediere din funcţia de procuror, în contextul unei urmăriri penale)

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

D E C I Z I E

de inadmisibilitate a sesizării nr.213g/2024 privind excepţia

de neconstituţionalitate a articolului 62 alin.(5) din Legea

nr.3 din 25 februarie 2016 cu privire la Procuratură

(suspendarea plăţii indemnizaţiei de concediere

 din funcţia de procuror, în contextul

unei urmăriri penale)

nr. 69  din  24.06.2025

 (în vigoare 24.06.2025) 

Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 405-408 art. 89 din 30.07.2025

* * *

Curtea Constituţională, judecând în componenţa:

dnei Domnica MANOLE, Preşedinte,

dnei Viorica PUICA,

dlui Nicolae ROŞCA,

dnei Liuba ŞOVA,

dlui Serghei ŢURCAN,

dlui Vladimir ŢURCAN, judecători,

cu participarea dlui Vasili Oprea, asistent judiciar,

Având în vedere sesizarea înregistrată la 28 octombrie 2024,

Examinând admisibilitatea sesizării menţionate,

Având în vedere actele şi lucrările dosarului,

Deliberând la 24 iunie 2025, în camera de consiliu,

Pronunţă următoarea decizie:

PROCEDURA

1. La originea cauzei se află sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate a articolului 62 alin.(5) din Legea nr.3 din 25 februarie 2016 cu privire la Procuratură, ridicată de dl avocat Dumitru Cucu, în interesele dnei Victoria Furtună, parte în dosarul nr.3-1680/2024, pendinte la Judecătoria Chişinău, sediul Râşcani.

2. Sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate a fost trimisă la Curtea Constituţională de dl judecător Veaceslav Neguriţă de la judecătoria menţionată mai sus, pe baza articolului 135 alin.(1) literele a) şi g) din Constituţie.

ÎN FAPT

A. Circumstanţele litigiului principal

3. Prin ordinul Procurorului General nr.404p din 4 mai 2006, dna Victoria Furtună a fost desemnată în funcţia de procuror stagiar. La 10 iulie 2006, printr-un alt ordin al Procurorului General, dna Victoria Furtună a fost numită procuror interimar în Procuratura Nisporeni. Ulterior, la 6 iulie 2016, prin ordinul Procurorului General nr.775-p, aceasta a fost transferată în funcţia de procuror în cadrul Procuraturii Anticorupţie.

4. La 14 martie 2024, prin ordonanţa dlui Ion Pripa, procuror delegat în cadrul Procuraturii Generale pentru exercitarea atribuţiilor de procuror pentru misiuni speciale, s-a dispus recunoaşterea dnei Victoria Furtună în calitate de bănuită de comiterea infracţiunii prevăzute la articolul 315 (divulgarea datelor urmăririi penale) din Codul penal.

5. La 20 martie 2024, prin ordinul Procurorului General interimar nr.534p, a fost acceptată demisia dnei Victoria Furtună din funcţia de procuror în cadrul Procuraturii Anticorupţie. În ordin se menţionează că demisia produce efecte începând cu data de 25 martie 2024. Totodată, prin punctul 5 al aceluiaşi ordin se prevede suspendarea achitării indemnizaţiei unice de concediere – echivalentă cu 50% din produsul înmulţirii ultimului salariu lunar cu numărul de ani complet lucraţi în funcţia de procuror – până la emiterea unei hotărâri definitive în cauza penală în care aceasta este cercetată.

6. La 10 aprilie 2024, dna Victoria Furtună a contestat în instanţă ordinul menţionat mai sus şi a solicitat obligarea Procuraturii Generale să emită un act administrativ individual favorabil, prin care să se dispună plata indemnizaţiei unice de concediere.

7. La 15 august 2024, dl avocat Dumitru Cucu a formulat, în interesul dnei Victoria Furtună, excepţia de neconstituţionalitate a articolului 62 alin.(5) din Legea cu privire la Procuratură.

8. Printr-o încheiere din 15 octombrie 2025, instanţa de judecată a admis ridicarea excepţiei de neconstituţionalitate şi a trimis sesizarea către Curtea Constituţională, în vederea soluţionării acesteia.

B. Legislaţia pertinentă

9. Prevederile relevante ale Constituţiei sunt următoarele:

Articolul 46

Dreptul la proprietate privată şi protecţia acesteia

"(1) Dreptul la proprietate privată, precum şi creanţele asupra statului sunt garantate.

[…]."

Articolul 47

Dreptul la asistenţă şi protecţie socială

"(1) Statul este obligat să ia măsuri pentru ca orice om să aibă un nivel de trai decent, care să-i asigure sănătatea şi bunăstarea, lui şi familiei lui, cuprinzând hrana, îmbrăcămintea, locuinţa, îngrijirea medicală, precum şi serviciile sociale necesare.

(2) Cetăţenii au dreptul la asigurare în caz de: şomaj, boală, invaliditate, văduvie, bătrâneţe sau în celelalte cazuri de pierdere a mijloacelor de subzistenţă, în urma unor împrejurări independente de voinţa lor."

Articolul 54

Restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi

"(1) În Republica Moldova nu pot fi adoptate legi care ar suprima sau ar diminua drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului şi cetăţeanului.

(2) Exerciţiul drepturilor şi libertăţilor nu poate fi supus altor restrângeri decât celor prevăzute de lege, care corespund normelor unanim recunoscute ale dreptului internaţional şi sunt necesare în interesele securităţii naţionale, integrităţii teritoriale, bunăstării economice a ţării, ordinii publice, în scopul prevenirii tulburărilor în masă şi infracţiunilor, protejării drepturilor, libertăţilor şi demnităţii altor persoane, împiedicării divulgării informaţiilor confidenţiale sau garantării autorităţii şi imparţialităţii justiţiei.

(3) Prevederile alineatului (2) nu admit restrângerea drepturilor proclamate în articolele 20-24.

(4) Restrângerea trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o şi nu poate atinge existenţa dreptului sau a libertăţii."

10. Prevederile relevante ale Legii nr.3 din 25 februarie 2016 cu privire la Procuratură sunt următoarele:

Articolul 62

Alte garanţii sociale

"[…]

(2) După încetarea raporturilor de serviciu, procurorul cu o vechime în funcţia de procuror de peste zece ani, în temeiul art.57 alin.(1) lit.b) şi c) sau al art.58 alin.(1) lit.a) şi b), dacă circumstanţele care determină încetarea raporturilor de muncă nu afectează prestigiul Procuraturii şi reputaţia procurorilor, beneficiază de o indemnizaţie unică de concediere egală cu 50% din produsul înmulţirii ultimului salariu lunar la numărul de ani complet lucraţi în funcţia de procuror. În cazul procurorului reîntors în funcţie, la calculul indemnizaţiei unice de concediere se ia în considerare timpul de activitate în funcţia de procuror de la data încetării ultimei demisii.

[…]

(5) Dacă, la data eliberării din funcţie a procurorului, există o procedură contravenţională în legătură cu exercitarea atribuţiilor sale de serviciu sau o urmărire penală împotriva acestuia, plata indemnizaţiei prevăzute la alin.(2) se suspendă până la soluţionarea irevocabilă a cauzei. În cazul constatării vinovăţiei procurorului în aceste cauze, indemnizaţia prevăzută la alin.(2) nu se acordă.

[…]."

ÎN DREPT

A. Argumentele autorului excepţiei de neconstituţionalitate

11. Autorul excepţiei menţionează că indemnizaţia unică acordată la eliberarea din funcţia de procuror este protejată atât prin dreptul la proprietate privată, cât şi prin dreptul la asistenţă şi protecţie socială. În acest context, suspendarea achitării indemnizaţiei în cazul iniţierii unei urmăriri penale împotriva procurorului, precum şi decăderea din acest drept ca urmare a unei condamnări, ar aduce atingere acestor drepturi fundamentale. Domnia sa subliniază că suspendarea indemnizaţiei exclusiv pentru că procurorul demisionar este urmărit penal pentru fapte săvârşite în exerciţiul funcţiei echivalează cu lipsirea acestuia de un mijloc de subzistenţă. În acest sens, autorul excepţiei sugerează că, eventual, din calculul indemnizaţiei ar trebui exclusă doar perioada de timp în care a fost stabilită o încălcare a atribuţiilor de serviciu, nu întreaga durată a exercitării funcţiei.

12. De asemenea, autorul excepţiei susţine că este încălcat şi principiul egalităţii, garantat de articolul 16 din Constituţie. Deşi procurorul cercetat penal şi-a îndeplinit atribuţiile în aceleaşi condiţii ca şi ceilalţi colegi, el este tratat diferit doar pentru că face obiectul unei astfel de proceduri. Acest tratament diferenţiat la acordarea indemnizaţiei constituie, în opinia sa, o discriminare.

13. În acest context, autorul excepţiei susţine că articolul 62 alin.(5) din Legea cu privire la Procuratură contravine articolelor 4, 8, 16, 21, 46 alin.(1), 47 şi 54 din Constituţie.

B. Aprecierea Curţii

14. Examinând admisibilitatea sesizării privind excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată următoarele.

15. Potrivit articolului 135 alin.(1) lit.a) din Constituţie, controlul constituţionalităţii legilor, în prezenta cauză al unor prevederi din Legea nr.3 din 25 februarie 2016 cu privire la Procuratură, ţine de competenţa Curţii Constituţionale.

16. Excepţia de neconstituţionalitate este ridicată de avocatul unei părţi în proces. Astfel, sesizarea este formulată de subiectul căruia i s-a acordat acest drept pe baza articolului 135 alin.(1) literele a) şi g) din Constituţie.

17. Obiectul excepţiei îl constituie articolul 62 alin.(5) din Legea cu privire la Procuratură. Aceste prevederi nu au făcut anterior obiect al controlului de constituţionalitate.

18. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată într-o cauză care vizează verificarea legalităţii unui ordin de eliberare din funcţia de procuror. În partea sa rezolutorie, ordinul menţionează existenţa unei proceduri penale în care este vizată doamna Victoria Furtună şi dispune suspendarea plăţii indemnizaţiei de eliberare din funcţie în baza articolului 62 alin.(5) din Legea cu privire la Procuratură. Prin urmare, având în vedere că ordinul se întemeiază pe această normă, Curtea reţine că instanţa care a ridicat excepţia ar putea aplica prevederile contestate în prezenta cauză.

19. Autorul excepţiei menţionează că prevederile contestate contravin articolelor 4 (drepturile şi libertăţile omului), 8 (respectarea dreptului internaţional şi a tratatelor internaţionale), 16 (egalitatea), 21 (prezumţia nevinovăţiei), 46 alin.(1) (dreptul la proprietate privată şi protecţia acesteia), 47 (dreptul la asistenţă şi protecţie socială) şi 54 (restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi) din Constituţie.

20. Referitor la pretinsa încălcare a articolelor 4 şi 8 din Constituţie, Curtea precizează că aceste articole comportă un caracter general, reprezintă imperative care stau la baza oricăror reglementări şi nu pot constitui repere individuale şi separate. Aceste norme constituţionale pot fi incidente, în cazul excepţiei de neconstituţionalitate, dacă este constatată aplicabilitatea unui drept fundamental din Constituţie (a se vedea DCC nr.92 din 15 iunie 2021, § 25). Totodată, Curtea a subliniat că articolele 16 şi 54 din Constituţie nu pot fi invocate de sine stătător. Pentru a fi incidente, autorul sesizării trebuie să demonstreze existenţa unor ingerinţe în drepturile fundamentale garantate de Constituţie. Abia în cadrul analizei caracterului justificat al ingerinţei Curtea poate aplica prevederile acestor articole (a se vedea DCC nr.148 din 15 noiembrie 2022, § 26).

21. Pentru că în acest caz se susţine existenţa unei ingerinţe în dreptul la indemnizaţie de eliberare din serviciu, care cade sub incidenţa articolului 47 din Constituţie (a se vedea HCC nr.19 din 18 octombrie 2011, § 52), Curtea constată că sunt întrunite condiţiile pentru a analiza aplicabilitatea dreptului fundamental la egalitate. Curtea notează că doar tratamentele diferenţiate bazate pe o caracteristică sau pe un statut identificabil sunt susceptibile să echivaleze cu o discriminare. Discriminarea are loc atunci când persoanele care se află în situaţii asemănătoare sunt tratate în mod diferit (discriminare directă) sau atunci când persoanele care se află în situaţii diferite sunt tratate în acelaşi mod (discriminare indirectă), cu excepţia cazului în care un astfel de tratament este justificat în mod obiectiv şi rezonabil (a se vedea HCC nr.3 din 24 februarie 2022, § 20). Cu alte cuvinte, o măsură intră în câmpul de aplicare al articolului 16 din Constituţie atunci când aceasta conduce, în funcţie de anumite criterii, la rezultate diferite (discriminare directă) sau atunci când, utilizând criterii neutre, aceasta are ca efect particular dezavantajarea unei categorii de persoane (discriminare indirectă). În acest context, Curtea examinează dacă sunt întrunite următoarele condiţii: existenţa unei situaţii comparabile între persoana care invocă discriminarea şi grupul pretins favorizat, existenţa unui tratament diferenţiat în exerciţiul unui drept sau al unei libertăţi, precum şi dacă acest tratament generează un dezavantaj (a se vedea HCC nr.11 din 26 mai 2022, § 35).

22. În acest caz, Curtea constată că procurorii cercetaţi penal pentru fapte săvârşite în exercitarea atribuţiilor de serviciu şi procurorii care nu fac obiectul unei asemenea cercetări nu se află într-o situaţie comparabilă din perspectiva exercitării dreptului la indemnizaţia unică acordată la eliberarea din funcţie. Prima categorie este vizată de proceduri penale pentru o bănuială rezonabilă privind comiterea unor fapte în timpul exercitării funcţiei, în timp ce a doua categorie nu este acuzată de încălcări ale legii în perioada mandatului. Această diferenţă este una esenţială şi justifică concluzia că cele două grupuri nu se află într-o situaţie comparabilă. Prin urmare, Curtea respinge acest capăt al sesizării ca inadmisibil.

23. Referitor la prezumţia de nevinovăţie, Curtea reţine că suspendarea plăţii indemnizaţiei nu implică o analiză a faptelor imputate şi nici formularea unor concluzii privind vinovăţia persoanei la momentul aplicării măsurii. Din acest motiv, Curtea respinge ca nefondat capătul sesizării privind incidenţa articolului 21 din Constituţie.

24. Curtea reţine că articolul 62 alineatele (2) şi (5) din Legea cu privire la Procuratură stabileşte trei condiţii pentru acordarea indemnizaţiei unice de eliberare din funcţie: o vechime de peste 10 ani în funcţia de procuror, absenţa unei proceduri contravenţionale sau penale în desfăşurare şi demisia din funcţia de procuror. Astfel, Curtea constată că exercitarea acestui drept nu este condiţionată de plata unor contribuţii pentru o anumită perioadă. Caracterul necontributiv al indemnizaţiei este confirmat inclusiv prin faptul că aceasta se acordă o singură dată şi reprezintă 50% din produsul înmulţirii ultimului salariu lunar cu numărul de ani lucraţi integral în funcţia de procuror.

25. Curtea subliniază că plata indemnizaţiei unice de eliberare din funcţie a fost suspendată, în acest caz, pentru că reclamanta din litigiul principal era vizată într-un dosar penal. Totuşi, Curtea reţine că această măsură are un caracter temporar şi nu presupune pierderea definitivă a indemnizaţiei. Această concluzie rezultă atât din conţinutul normei legale contestate, care nu conferă suspendării un efect irevocabil, cât şi din sensul obişnuit al termenului "suspendare". Prin urmare, măsura suspendării plăţii indemnizaţiei nu poate fi interpretată ca afectând posibilitatea redobândirii dreptului, în cazul în care procedura penală nu se finalizează printr-o soluţie de condamnare.

26. Într-o altă ordine de idei, Curtea precizează că eventuala privare de la plata indemnizaţiei poate interveni doar în situaţia în care se stabileşte, printr-o hotărâre judecătorească definitivă, vinovăţia persoanei pentru fapta imputată. Totuşi, Curtea reţine că, la momentul ridicării excepţiei, nu exista o astfel de hotărâre care să stabilească vinovăţia doamnei Victoria Furtună pentru fapta de care este acuzată şi care a stat la baza suspendării plăţii indemnizaţiei. În aceste condiţii, pretinsa ingerinţă raportată la un asemenea efect nu poate fi analizată în această cauză. În caz contrar, Curtea ar da curs unei actio popularis, inadmisibilă în cadrul controlului exercitat pe baza unei excepţii de neconstituţionalitate. În jurisprudenţa sa, Curtea a menţionat că excepţia de neconstituţionalitate nu are doar un rol preventiv, ci şi unul reparatoriu, întrucât vizează, în primul rând, situaţia concretă a părţii lezate în drepturile sale prin norma criticată. De beneficiile unei excepţii de neconstituţionalitate trebuie să profite, în mod direct, autorul acesteia, în caz contrar pierzându-se caracterul concret şi efectiv al acestui instrument de control (a se vedea DCC nr.180 din 14 decembrie 2023, § 29).

27. Referitor la celelalte susţineri formulate în acest capăt de sesizare, Curtea reţine că, în pofida afirmaţiilor autorului excepţiei, măsura contestată nu determină anularea altor forme de protecţie socială şi nu conduce la lipsirea completă a persoanei de mijloace de subzistenţă.

28. Totodată, în ceea ce priveşte argumentul autorului excepţiei potrivit căruia indemnizaţia ar trebui calculată pentru perioada în care nu a fost stabilită nicio încălcare, Curtea menţionează următoarele. Articolul 62 alin.(5) din Legea cu privire la Procuratură conţine o prevedere expresă potrivit căreia iniţierea unei urmăriri penale împotriva procurorului atrage suspendarea plăţii indemnizaţiei de eliberare, iar în cazul condamnării, conduce la pierderea definitivă a acestui drept. Prin această reglementare, legislatorul a urmărit obiective de interes general: asigurarea unei conduite ireproşabile permanente din partea procurorilor şi consolidarea încrederii în buna-funcţionare a Procuraturii. Aceste obiective au fost considerate ca având prioritate faţă de interesul individual al procurorului de a beneficia de indemnizaţie imediat după demisie.

29. Curtea notează că respectarea normelor de conduită în exercitarea funcţiei de către fiecare procuror ar fi compromisă dacă legea nu ar prevedea sancţiuni pentru comportamentele ilicite, inclusiv prin măsuri precum suspendarea sau pierderea dreptului la indemnizaţie. A admite contrariul ar însemna ca un procuror găsit vinovat de fapte incompatibile cu statutul funcţiei să beneficieze, totuşi, de acest drept, fără a suporta vreo consecinţă reală. O asemenea situaţie ar submina eficienţa şi autoritatea normelor referitoare la integritatea profesională. În acest sens, Curtea aminteşte Hotărârea nr.2 din 16 ianuarie 2025, în care s-a menţionat că dreptul la indemnizaţia unică de concediere se acordă procurorilor în condiţiile Legii cu privire la Procuratură, iar plata acesteia este condiţionată de un comportament care "nu afectează prestigiul Procuraturii şi reputaţia procurorilor" (a se vedea § 225 din Hotărâre).

30. Aşadar, Curtea reţine că măsura contestată nu reprezintă o ingerinţă în articolul 47 din Constituţie. Suspendarea plăţii indemnizaţiei unice de concediere până la soluţionarea irevocabilă a cauzei nu afectează dreptul protejat prin articolul menţionat.

31. Referitor la argumentele sesizării privind existenţa unei ingerinţe în articolul 46 alin.(1) din Constituţie, Curtea are în vedere jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului referitoare la domeniul de aplicare al dreptului de proprietate, garantat de articolul 1 al Protocolului nr.1 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. Potrivit Curţii Europene, acest articol nu garantează un drept de a dobândi un bun. De asemenea, el nu impune vreo restricţie asupra libertăţii statelor contractante de a decide dacă este necesar sau nu un sistem de securitate socială ori de a stabili tipul şi cuantumul prestaţiilor acordate în cadrul unui astfel de sistem. Totuşi, în situaţia în care legislaţia unui stat contractant recunoaşte dreptul la plata unei prestaţii sociale – indiferent dacă este sau nu condiţionată de achitarea contribuţiilor –, aceasta generează un interes patrimonial care intră în domeniul de aplicare al articolului 1 pentru persoanele care îndeplinesc cerinţele prevăzute de lege (Valverde Digon v. Spania, 26 ianuarie 2023, § 50).

32. Acest caz vizează măsura suspendării plăţii indemnizaţiei unice de eliberare din funcţia de procuror ca urmare a declanşării urmăririi penale. Curtea subliniază că, în mod obişnuit, o astfel de măsură nu poate fi calificată drept o ingerinţă disproporţionată în dreptul de proprietate, întrucât suspendarea plăţii unor prestaţii sociale nu echivalează cu o deposedare, ci reprezintă o formă de control al folosinţei bunului (a se vedea Shylina v. Ucraina, 15 februarie 2024, § 32). Mai mult, având în vedere că exercitarea dreptului la indemnizaţie este condiţionată de inexistenţa unor proceduri penale în curs la data încetării raporturilor de muncă, Curtea menţionează că nu se poate susţine că reclamanta din litigiul principal îndeplinea condiţiile prevăzute de lege pentru a beneficia de indemnizaţie la momentul la care demisia sa a produs efecte juridice (a se vedea, mutatis mutandis, Rasmussen v. Polonia, 28 aprilie 2009, § 74).

33. Curtea subliniază că, potrivit jurisprudenţei Curţii Europene, în situaţia în care o persoană nu îndeplineşte (Bellet, Huertas şi Vialatte v. Franţa (dec.), 27 aprilie 1999) sau încetează să îndeplinească condiţiile legale stabilite de dreptul naţional pentru recunoaşterea unei prestaţii sau a unei pensii, nu poate fi reţinută existenţa unei ingerinţe în sensul articolului 1 din Protocolul nr.1 (Rasmussen v. Polonia, 28 aprilie 2009, § 71), în măsura în care aceste condiţii nu erau îndeplinite la momentul dobândirii efective a dreptului (Richardson v. Regatul Unit (dec.), 10 aprilie 2012, § 17). În mod similar, într-o cauză referitoare la suspendarea pensiei pe perioada executării pedepsei cu închisoarea, Curtea Europeană nu a reţinut existenţa unei ingerinţe în articolul 1 din Protocolul nr.1 la Convenţie, deoarece măsura suspendării era prevăzută în mod expres de legislaţia naţională în vigoare la momentul dobândirii exerciţiului dreptului la pensie (P.C. v. Irlanda, 1 septembrie 2022, § 50). Având în vedere cele menţionate, Curtea nu constată că legislatorul la adoptarea normei contestate ar fi admis o ingerinţă în articolul 46 alin.(1) din Constituţie.

34. Prin urmare, pe baza celor menţionate mai sus, Curtea reţine că sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă şi nu poate fi acceptată pentru examinare în fond.

Din aceste motive, pe baza articolelor 135 alin.(1) literele a) şi g), 140 alin.(2) din Constituţie, 27 alineatele (2), (4) lit.d), 37 şi 40 din Legea cu privire la Curtea Constituţională, Curtea Constituţională

DECIDE:

1. Se declară inadmisibilă sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate a articolului 62 alin.(5) din Legea nr.3 din 25 februarie 2016 cu privire la Procuratură, ridicată de dl avocat Dumitru Cucu, în interesele dnei Victoria Furtună, parte în dosarul nr.3-1680/2024, pendinte la Judecătoria Chişinău, sediul Râşcani.

2. Prezenta decizie este definitivă, nu poate fi supusă niciunei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.