Decizie nr.72 din 27.07.2017 de inadmisibilitate a sesizării nr.94g/2017 privind excepţia de neconstituţionalitate a articolului 395 alineatul (1) punctul 5) din Codul de procedură penală (aplicarea măsurii preventive în cazul sentinţei de condamnare)

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

D E C I Z I E

de inadmisibilitate a sesizării nr.94g/2017 privind excepţia de

neconstituţionalitate a articolului 395 alineatul (1) punctul 5)

din Codul de procedură penală

(aplicarea măsurii preventive în cazul

 sentinţei de condamnare)

nr. 72  din  27.07.2017

 (în vigoare 27.07.2017) 

Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 40-47 art. 18 din 09.02.2018

* * *

Curtea Constituţională, statuând în componenţa:

Dl Tudor PANŢÎRU, preşedinte,

Dl Aurel BĂIEŞU,

Dl Igor DOLEA,

Dna Victoria IFTODI,

Dl Veaceslav ZAPOROJAN, judecători,

cu participarea dlui Gheorghe Reniţă, grefier,

Având în vedere sesizarea depusă la 3 iulie 2017,

Înregistrată la aceeaşi dată,

Examinând admisibilitatea sesizării menţionate,

Având în vedere actele şi lucrările dosarului,

Deliberând la 27 iulie 2017 în camera de consiliu,

Pronunţă următoarea decizie:

ÎN FAPT

1. La originea cauzei se află excepţia de neconstituţionalitate a articolului 395 alineatul (1) punctul 5) din Codul de procedură penală al Republicii Moldova nr.122-XV din 14 martie 2003, ridicată de către avocatul Radu Dumneanu, în dosarul nr.1-358/15, aflat pe rolul Judecătoriei Soroca (sediul central).

2. Excepţia de neconstituţionalitate a fost depusă la Curtea Constituţională la 3 iulie 2017 de către completul de judecată (Marcel Soficiuc, Ghenadie Mîra şi Petru Cocitov) din cadrul Judecătoriei Soroca (sediul central), în temeiul articolului 135 alin.(1) lit.a) şi g) din Constituţie, astfel cum a fost interpretat prin Hotărârea Curţii Constituţionale nr.2 din 9 februarie 2016, precum şi al Regulamentului privind procedura de examinare a sesizărilor depuse la Curtea Constituţională.

A. Circumstanţele litigiului principal

3. În procedura Judecătoriei Soroca (sediul central) se află spre examinare cauza penală de învinuire a lui Ion Leşan de comiterea infracţiunii prevăzute la art.46 [Grupul criminal organizat], 186 alin.(5) [Furtul] din Codul penal.

4. În cadrul şedinţei de judecată din 28 iunie 2017, avocatul Radu Dumneanu a solicitat ridicarea excepţiei de neconstituţionalitate a articolului 395 alineatul (1) punctul 5) din Codul de procedură penală.

5. Prin încheierea din aceeaşi dată, instanţa a dispus ridicarea excepţiei de neconstituţionalitate şi transmiterea sesizării în adresa Curţii Constituţionale pentru soluţionare.

B. Legislaţia pertinentă

6. Prevederile relevante ale Constituţiei (republicată în M.O., 2016, nr.78, art.140) sunt următoarele:

Articolul 25

Libertatea individuală şi siguranţa persoanei

“[…]

(4) Arestarea se face în temeiul unui mandat, emis de judecător, pentru o durată de cel mult 30 de zile. Asupra legalităţii mandatului se poate depune recurs, în condiţiile legii, în instanţa judecătorească ierarhic superioară. Termenul arestării poate fi prelungit numai de către judecător sau de către instanţa judecătorească, în condiţiile legii, cel mult până la 12 luni.

[…]”

7. Prevederile relevante ale Codului de procedură penală al Republicii Moldova nr.122-XV din 14 martie 2003 (republicat în M.O., 2013, nr.248-251, art.699) sunt următoarele:

Articolul 395

Dispozitivul sentinţei de condamnare

“(1) În dispozitivul sentinţei de condamnare trebuie să fie arătate:

[...]

5) dispoziţia privitoare la măsura preventivă ce se va aplica inculpatului până când sentinţa va deveni definitivă;

[...]”

8. Prevederile relevante ale Convenţiei Europene pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale (încheiată la Roma la 4 noiembrie 1950 şi ratificată de Republica Moldova prin Hotărârea Parlamentului nr.1298-XIII din 24 iulie 1997) sunt următoarele:

Articolul 5

Dreptul la libertate şi la siguranţă

“1. Orice persoană are dreptul la libertate şi la siguranţă. Nimeni nu poate fi lipsit de libertatea sa, cu excepţia următoarelor cazuri şi potrivit căilor legale:

a. dacă este deţinut legal pe baza condamnării pronunţate de către un tribunal competent;

[…]”

ÎN DREPT

A. Argumentele autorului excepţiei de neconstituţionalitate

9. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul a invocat, în esenţă, că dispoziţiile articolului 395 alin.(1) pct.5) din Codul de procedură penală, care stabilesc că “în dispozitivul sentinţei de condamnare trebuie să fie arătate dispoziţia privitoare la măsura preventivă ce se va aplica inculpatului până când sentinţa va deveni definitivă”, permit instanţei de fond la adoptarea sentinţei de condamnare, care nu este definitivă şi nici executorie, să dispună aplicarea unei măsuri preventive, de regulă, arestul, pe un termen nedeterminat, contrar termenului constituţional de 30 de zile stabilit la articolul 25 alin.(4).

10. Totodată, dispoziţiile legale criticate nu obligă instanţa de judecată să-şi motiveze decizia atunci când dispune luarea sub arest a persoanei condamnate din sala de judecată, care de altfel nici nu poate fi contestată separat de fondul cauzei.

11. Potrivit autorului excepţiei de neconstituţionalitate, prevederea contestată contravine dispoziţiilor articolului 25 alin.(4) din Constituţie.

B. Aprecierea Curţii

12. Examinând admisibilitatea sesizării privind excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată următoarele.

13. În conformitate cu articolul 135 alin.(1) lit.a) din Constituţie, controlul constituţionalităţii legilor, în speţă a Codului de procedură penală, ţine de competenţa Curţii Constituţionale.

14. Curtea constată că sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate, fiind ridicată de avocatul Radu Dumneanu în dosarul nr.1-358/15, pendinte la Judecătoria Soroca (sediul central), este formulată de subiectul abilitat cu acest drept, în temeiul articolului 135 alin.(1) lit.a) şi g) din Constituţie, astfel cum a fost interpretat prin Hotărârea Curţii Constituţionale nr.2 din 9 februarie 2016, precum şi al Regulamentului privind procedura de examinare a sesizărilor depuse la Curtea Constituţională.

15. Curtea reiterează că prerogativa de a soluţiona excepţiile de neconstituţionalitate, cu care a fost învestită prin articolul 135 alin.(1) lit.g) din Constituţie, presupune stabilirea corelaţiei dintre normele contestate şi textul Constituţiei, ţinând cont de principiul supremaţiei acesteia şi de pertinenţa prevederilor contestate pentru soluţionarea litigiului principal în instanţele de judecată.

16. Curtea reţine că obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile articolului 395 alin.(1) pct.5) din Codul de procedură penală, care are următorul cuprins: “În dispozitivul sentinţei de condamnare trebuie să fie arătate dispoziţia privitoare la măsura preventivă ce se va aplica inculpatului până când sentinţa va deveni definitivă.”

17. Curtea observă că autorul excepţiei susţine că prevederile contestate permit instanţei de fond la adoptarea sentinţei de condamnare, care nu este definitivă şi nici executorie, să dispună aplicarea unei măsuri preventive, de regulă, arestul, pe un termen nedeterminat, contrar termenului constituţional de 30 de zile stabilit la articolul 25 alin.(4).

18. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că dispoziţiile legale criticate fac parte din capitolul III, secţiunea a 4-a “Deliberarea şi adoptarea sentinţei” a Codului de procedură penală. Articolul 395 stabileşte în mod expres şi limitativ conţinutul dispozitivului sentinţei de condamnare. Astfel, dispozitivul sentinţei de condamnare trebuie să cuprindă, printre altele, dispoziţia privitoare la măsura preventivă ce se va aplica inculpatului până când sentinţa va deveni definitivă.

19. Cu privire la critica de neconstituţionalitate, raportată la articolul 25 alin.(4) din Constituţie, Curtea reţine că în Hotărârea nr.3 din 23 februarie 2016 a statuat că, în sensul articolul 25 alin.(4) din Constituţie, arestul preventiv poate fi aplicat pentru o perioadă totală de cel mult 12 luni, care include atât etapa urmăririi penale, cât şi etapa judiciară, până la emiterea încheierii judecătoreşti prin care persoana este eliberată din arest sau momentul pronunţării sentinţei de către instanţa de fond.

20. Totodată, Curtea menţionează că potrivit articolului 5 § 1 lit.a) din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, nimeni nu poate fi lipsit de libertatea sa, cu excepţia dacă este deţinut legal pe baza condamnării pronunţate de către un tribunal competent.

21. Prin termenul de “condamnare” în sensul articolului 5 § 1 lit.a) din Convenţie trebuie să se înţeleagă atât declararea vinovăţiei, în urma stabilirii legale a existenţei unei infracţiuni (a se vedea Guzzardi v. Italia, hotărârea din 6 noiembrie 1980, § 100), cât şi aplicarea unei pedepse sau a oricărei altei măsuri privative de libertate (a se vedea Van Droogenbroeck v. Belgia, hotărârea din 24 iunie 1982, § 35).

Rectificare: În Decizia Curţii Constituţionale nr.72 din 27 iulie 2017, publicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.40-47 la data de 9 februarie 2018 (pag. 57), în paragraful 21 cuvântul “Constituţie” se va citi “Convenţie”.

         (Monitorul Oficial nr.68-76 din 02.03.2018 pag.34)

22. La fel, Curtea Europeană a subliniat în jurisprudenţa sa că expresia “pe baza unei condamnări” nu poate fi interpretată ca limitându-se la ipoteza unei condamnări definitive, deoarece acest lucru ar exclude arestarea în cursul şedinţei de judecată a persoanelor condamnate care au compărut fiind în libertate (Wemhoff v. Germania, hotărârea din 27 iunie 1968, § 9).

23. Mai mult, în cauza Savca v. Republica Moldova, Curtea Europeană a respins pretenţiile reclamantului invocate în temeiul articolului 5 § 1 din Convenţie privind deţinerea sa ilegală după pronunţarea sentinţei de condamnare de instanţa de fond, reamintind că detenţia preventivă se încheie în momentul în care persoana deţinută este eliberată şi/sau îi este stabilită pedeapsa, fie şi de către o instanţă de fond (a se vedea, Wemhoff v. Germania, citată supra, § 9; Labita v. Italia [MC], hotărârea din 6 aprilie 2000, § 147; Kalashnikov v. Federaţia Rusă, hotărârea din 15 iulie 2002, § 110; Solmaz v. Turcia, hotărârea din 16 ianuarie 2007, § 23-24).

24. Prin urmare, Curtea reţine că dispoziţiile articolului 25 alin.(4) din Constituţie nu au incidenţă în prezenta cauză.

25. Sintetizând cele reliefate supra, Curtea conchide că sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate nu întruneşte condiţiile de admisibilitate şi nu poate fi acceptată pentru examinare în fond.

Din aceste motive, în temeiul articolului 26 din Legea cu privire la Curtea Constituţională, articolelor 61 alin.(3) şi 64 din Codul jurisdicţiei constituţionale şi al pct.28 lit.d) din Regulamentul privind procedura de examinare a sesizărilor depuse la Curtea Constituţională, Curtea Constituţională

DECIDE:

1. Se declară inadmisibilă sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate a articolului 395 alineatul (1) punctul 5) din Codul de procedură penală al Republicii Moldova nr.122-XV din 14 martie 2003, ridicată de către avocatul Radu Dumneanu, în dosarul nr.1-358/15, pendinte la Judecătoria Soroca (sediul central).

2. Prezenta decizie este definitivă, nu poate fi supusă nici unei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.