Decizie nr.73 din 15.03.2024 cu privire la rezultatele controlului efectuat în temeiul sesizării Agenţiei Naţionale pentru Reglementare în Comunicaţii Electronice şi Tehnologia Informaţiei a Republicii Moldova
CONSILIUL AUDIOVIZUALULUI
D E C I Z I E
cu privire la rezultatele controlului efectuat în temeiul
sesizării Agenţiei Naţionale pentru Reglementare în
Comunicaţii Electronice şi Tehnologia Informaţiei
a Republicii Moldova
nr. 73 din 15.03.2024
(în vigoare 15.03.2024)
Monitorul Oficial al R. Moldova nr.138-140 art. 305a din 05.04.2024
* * *
La data de 27 februarie 2024, Consiliul Audiovizualului (în continuare – CA) a recepţionat sesizarea Agenţiei Naţionale pentru Reglementare în Comunicaţii Electronice şi Tehnologia Informaţiei a Republicii Moldova nr.02-DJAC/205, prin care a fost informat despre o presupusă activitate de difuzare/retransmisiune a programelor audiovizuale fără act permisiv în satul Copceac, UTA Găgăuzia.
În temeiul art.83 alin.(3) lit.b) din Codul serviciilor media audiovizuale al Republicii Moldova nr.174/2018 (în continuare – CSMA), a fost iniţiat un control privind presupusa desfăşurare a activităţii fără act permisiv eliberat de CA în satul Copceac, UTA Găgăuzia. În vederea elucidării circumstanţelor de fapt la faţa locului, la data de 29 februarie 2024, angajaţii CA au efectuat o deplasare în satul Copceac, UTA Găgăuzia, în cadrul acesteia fiind constatată activitatea de retransmisiune a serviciilor media audiovizuale în localitatea menţionată. Astfel, în unul din imobilele din localitatea Copceac au fost colectate probe video care confirmă retransmisiunea a 65 de servicii de televiziune, persoana domiciliată în imobilul menţionat prezentând un bon de plată, eliberat de compania "ORVITMEDIA" SRL, conţinând informaţii privind achitarea serviciilor de televiziune. Totodată, abonatul a confirmat că nu este conectat la o altă reţea de televiziune prin cablu. "ORVITMEDIA" SRL nu deţine autorizaţie de retransmisiune eliberată de CA în domeniul activităţii de retransmisiune a serviciilor media audiovizuale.
Analiza conţinutului serviciilor de televiziune incluse în oferta de programe a "ORVITMEDIA" SRL a relevat despre transmisiunea, la data de 29 februarie 2024, a unor programe informative şi informativ-analitice din Federaţia Rusă, difuzate de serviciile media audiovizuale "Первый канал", "Россия 24" şi "Россия 1", dedicate mesajului preşedintelui Federaţiei Ruse către Adunarea Federală, în cadrul cărora au fost abordate subiecte cu caracter politic, economic şi social din Federaţia Rusă şi din afara acesteia.
Potrivit prevederilor art.84 alin.(7) lit.a) din CSMA: "Se sancţionează cu amendă de la 15 000 de lei la 20 000 de lei furnizorii de servicii media şi distribuitorii de servicii media care au comis următoarele încălcări: a) transmisiunea/retransmisiunea serviciilor media audiovizuale fără licenţă de emisie sau autorizaţie de retransmisiune."
Conform prevederilor art.17 alin.(4) lit.a) din CSMA, "în vederea protejării spaţiului audiovizual naţional şi asigurării securităţii informaţionale: a) furnizorii de servicii media nu vor difuza, iar distribuitorii de servicii media nu vor retransmite programe audiovizuale de televiziune şi de radio cu conţinut informativ, informativ-analitic, militar şi politic care au fost produse în alte state decât statele membre ale Uniunii Europene, Statele Unite ale Americii, Canada şi statele care au ratificat Convenţia europeană privind televiziunea transfrontalieră, cu excepţia filmelor şi a emisiunilor de divertisment care nu au un conţinut militarist".
Potrivit prevederilor art.84 alin.(9) din CSMA: "Se sancţionează cu amendă de la 40 000 de lei la 70 000 de lei furnizorii de servicii media şi distribuitorii de servicii media care au încălcat prevederile art.11 alin.(2) şi ale art.17."
Prin scrisoarea nr.475 din 05.03.2024, CA a solicitat de la "ORVITMEDIA" SRL să comunice din ce dată compania a început activitatea de retransmisiune a serviciilor media audiovizuale şi care este cauza activităţii în domeniul audiovizual fără act permisiv eliberat de CA. Totodată, dat fiind faptul că în cadrul elucidării circumstanţelor de fapt la faţa locului a fost constatată retransmisiunea serviciului de televiziune "Первый Народный" – să informeze despre sursa semnalului serviciului media de televiziune menţionat. Informaţia solicitată urma să fie remisă CA până la data de 11 martie 2024. Însă, până în prezent, CA nu a recepţionat niciun răspuns la solicitarea supra.
În urma examinării ofertei de programe a "ORVITMEDIA" SRL, s-a constatat difuzarea serviciului media audiovizual "Первый народный", acesta fiind identificat cu următorul semn grafic:
Semnul grafic menţionat poate fi identificat la adresa web https://1tv.md/:
Pe pagina web https://1tv.md/ la rubrica "О нас" este indicată adresa electronică de contact a deţinătorului paginii – 1narodniy@mail.ru – alte informaţii de identificare fiind lipsă. Potrivit rezultatelor controlului care au stat la baza adoptării Deciziei CA nr.199 din 06.07.2023, s-a constatat că pagina web https://1tv.md/ aparţine companiei "ILK HALK TELEVIZIONU" SRL. Mai mult, la data de 3 martie 2023, în contextul alegerilor pentru funcţia de başcan al UTA Găgăuzia din 30 aprilie 2023, "ILK HALK TELEVIZIONU" SRL a depus o Declaraţie a politicii editoriale de reflectare a alegerilor pentru serviciul de televiziune "Первый народный", la datele de contact fiind indicată aceeaşi adresă electronică – 1narodniy@mail.ru, în virtutea circumstanţelor menţionate fiind constatată deţinerea serviciului de televiziune "Первый народный" de compania "ILK HALK TELEVIZIONU" SRL. "ILK HALK TELEVIZIONU" SRL nu deţine licenţă de emisie eliberată de CA pentru activitatea de transmisiune a unui serviciu media audiovizual.
Potrivit prevederilor art.84 alin.(7) lit.a) din CSMA: "Se sancţionează cu amendă de la 15 000 de lei la 20 000 de lei furnizorii de servicii media şi distribuitorii de servicii media care au comis următoarele încălcări: a) transmisiunea/retransmisiunea serviciilor media audiovizuale fără licenţă de emisie sau autorizaţie de retransmisiune."
Prin Decizia CA nr.199 din 06.07.2023, "ILK HALK TELEVIZIONU" SRL a fost sancţionată cu amendă în mărime de 19 000 de lei pentru transmisiunea serviciilor media audiovizuale (serviciul media audiovizual de televiziune "Первый народный") fără licenţă de emisie, în temeiul art.84 alin.(7) lit.a) din CSMA.
Prin Decizia CA nr.344 din 27.10.2023, "ILK HALK TELEVIZIONU" SRL a fost sancţionată cu amendă în mărime de 30 000 de lei pentru transmisiunea serviciilor media audiovizuale (serviciul media audiovizual de televiziune "Первый народный") fără licenţă de emisie, în temeiul art.84 alin.(8) din CSMA, fiindu-i acordat un termen de 10 zile lucrătoare pentru înlăturarea încălcărilor comise prin intrarea în legalitate în conformitate cu legislaţia în vigoare.
Potrivit prevederilor art.84 alin.(8) din CSMA: "Se sancţionează cu amendă de la 25 000 de lei la 30 000 de lei furnizorii de servicii media şi distribuitorii de servicii media care au comis în mod repetat, în decurs de 12 luni, încălcările prevăzute la alin.(7)."
Prin scrisoarea nr.474 din 05.03.2024, CA a solicitat de la "ILK HALK TELEVIZIONU" SRL să comunice motivul continuării activităţii de transmisiune a serviciului de televiziune "Первый народный" fără act permisiv eliberat de Consiliul Audiovizualului al Republicii Moldova. Informaţia solicitată urma să fie remisă CA până la data de 11 martie 2024. Însă, până în prezent, CA nu a recepţionat niciun răspuns la solicitarea supra.
Analizând rezultatele controlului în şedinţa publică din 15 martie 2024, membrii CA au constatat sfidarea gravă a legislaţiei Republicii Moldova prin desfăşurarea de către companiile "ORVITMEDIA" SRL şi "ILK HALK TELEVIZIONU" SRL a activităţii fără actul permisiv, precum şi prin difuzarea de către compania "ORVITMEDIA" SRL a unor programe cu conţinut informativ şi informativ-analitic produse în Federaţia Rusă, ceea ce constituie nerespectarea prevederilor CSMA ce ţin de protejarea spaţiului audiovizual naţional, şi au susţinut propunerea preşedintei CA, Liliana Viţu-Eşanu, de a aplica amenzi maxime pentru toate încălcările depistate şi de a acorda un termen companiilor vizate în care să înlăture încălcările comise.
Totodată, membrii CA au decis, prin consens, sesizarea organelor competente cu privire la desfăşurarea activităţii ilegale de către companiile "ORVITMEDIA" SRL şi "ILK HALK TELEVIZIONU" SRL, potrivit rezultatelor controlului.
În temeiul celor constatate, conform prevederilor Codului serviciilor media audiovizuale al Republicii Moldova nr.174/2018, Consiliul Audiovizualului al Republicii Moldova
DECIDE:
1. Se ia act de rezultatele controlului efectuat în temeiul sesizării Agenţiei Naţionale pentru Reglementare în Comunicaţii Electronice şi Tehnologia Informaţiei a Republicii Moldova nr.02-DJAC/205 din 27.02.2024.
2. Se sancţionează cu amendă în mărime de 20 000 de lei "ORVITMEDIA" SRL (IDNO 1012611001670) pentru retransmisiunea serviciilor media audiovizuale fără autorizaţie de retransmisiune, în temeiul prevederilor art.84 alin.(7) lit.a) din Codul serviciilor media audiovizuale al Republicii Moldova nr.174/2018, şi se acordă un termen de 15 zile lucrătoare pentru înlăturarea încălcărilor comise prin intrarea în legalitate în conformitate cu legislaţia în vigoare.
2.1. Se sancţionează cu amendă în mărime 70 000 de lei "ORVITMEDIA" SRL (IDNO 1012611001670) pentru încălcarea art.17 alin.(4) lit.a) din Codul serviciilor media audiovizuale al Republicii Moldova nr.174/2018, în temeiul art.84 alin.(9) din Cod.
3. Se sancţionează cu amendă în mărime de 30 000 de lei "ILK HALK TELEVIZIONU" SRL (IDNO 1007611000574) pentru comiterea repetată a încălcării prevăzute la art.84 alin.(7) lit.a) din Codul serviciilor media audiovizuale al Republicii Moldova nr.174/2018, şi anume transmisiunea serviciului media audiovizual (serviciul media audiovizual de televiziune "Первый народный") fără licenţă de emisie, conform dispoziţiei art.84 alin.(8) din Cod, şi se acordă un termen de 15 zile lucrătoare pentru înlăturarea încălcărilor comise prin intrarea în legalitate în conformitate cu legislaţia în vigoare.
4. "ORVITMEDIA" SRL va stopa, în termen de 24 de ore, retransmisiunea programelor audiovizuale de televiziune cu conţinut informativ, informativ-analitic, militar şi politic care au fost produse în alte state decât statele membre ale Uniunii Europene, Statele Unite ale Americii, Canada şi statele care au ratificat Convenţia europeană privind televiziunea transfrontalieră.
5. A sesiza organele competente, potrivit legislaţiei în vigoare, privind desfăşurarea activităţii ilegale (retransmisiunea serviciilor media audiovizuale fără deţinerea autorizaţiei de retransmisiune) şi nerespectarea art.17 alin (4) lit.a) (privind protejarea spaţiului audiovizual naţional şi asigurarea securităţii informaţionale) de către "ORVITMEDIA" SRL în satul Copceac, UTA Găgăuzia.
6. A sesiza organele competente, potrivit legislaţiei în vigoare, privind desfăşurarea activităţii ilegale (transmisiunea serviciului media audiovizual de televiziune "Первый народный" fără licenţă de emisie) de către "ILK HALK TELEVIZIONU" SRL.
7. "ORVITMEDIA" SRL şi "ILK HALK TELEVIZIONU" SRL vor prezenta dovada achitării amenzii în termen de 30 de zile din momentul publicării prezentei decizii în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.
Datele bancare pentru achitarea amenzii:
Cod fiscal: 1006601000037
Beneficiar: Ministerul Finanţelor – Trezoreria de Stat
Adresa băncii: mun. Chişinău, str. Constantin Tănase nr.7
Codul IBAN: MDXXTR G AAA 143111 LLLL 0000
"XX" – codul de control, care se formează conform Anexei nr.4 la Hotărârea Consiliului de administraţie al Băncii Naţionale a Moldovei nr.157/01.08.2013 (cod numeric)
"LLLL" – cod ce descifrează codul localităţii conform CUATM (cod numeric).
8. Prezenta decizie poate fi contestată în ordine de contencios administrativ la Judecătoria Chişinău, sediul Râşcani (MD-2068, mun. Chişinău, str. Kiev nr.3), în termen de 30 de zile din data comunicării acesteia, fără a fi necesară depunerea unei cereri prealabile.
9. Controlul asupra executării prezentei decizii se pune în sarcina Direcţiei autorizare şi control distribuitori, Direcţiei licenţiere furnizori, Direcţiei control servicii media audiovizuale şi Serviciului financiar.
10. Prezenta decizie intră în vigoare la data adoptării, se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova şi pe pagina web oficială a Consiliului Audiovizualului.
| PREŞEDINTĂ | Liliana VIŢU-EŞANU |
| Nr.73. Chişinău, 15 martie 2024. | |