Decizie nr.73 din 23.07.2009 cu privire la modul de executare a prevederilor legislaţiei, condiţiilor la autorizaţia de retransmisie
CONSILIUL COORDONATOR
AL AUDIOVIZUALULUI
D E C I Z I E
cu privire la modul de executare a prevederilor legislaţiei,
condiţiilor la autorizaţia de retransmisie
nr. 73 din 23.07.2009
(în vigoare 07.08.2009)
Monitorul Oficial nr.121-123 art.591 din 07.08.2009
* * *
Cetăţeanul Bludaru Vasile, locuitor al oraşului Ungheni, a informat CCA că, fiind abonat al reţelei de cablu "VTI", nu poate viziona unele canale ale radiodifuzorilor locali.
Controlul la faţa locului a demonstrat că întreprinderea "Vertamar" SRL (fondatoarea studioului TV prin cablu "VTI" din or.Ungheni) nu respectă condiţiile la Autorizaţia de retransmisie seria AB nr.000029 din 04.12.2007, retransmite 43 canale din 51, aprobate de CCA, TV 7, NIT, TV Neptun, TVRM, N 24, Ohota i rîbalca, O-TV, Planeta Sport, Sport 1, Soverşenno Secretno şi Mega TV nefiind difuzate, iar N4 şi VTV-Ungheni (canalul propriu al reţelei de cablu) – retransmise în afara listei oficiale.
Excluderea din listă a canalelor Planeta Sport, Sport 1 şi Soverşenno Secretno este întemeiată, deoarece pentru primele două, începînd cu anul 2009, nu se mai încheie contracte de retransmisie pe teritoriul Republicii Moldova, iar retransmisia canalului Soverşenno Secretno este interzisă de CCA (Decizia CCA nr.93 din 17.10.2008); canalul Mega TV difuzează aceleaşi servicii de programe ca şi TV Dixi, fapt pentru care excluderea lui poate fi îndreptăţită.
Directorul întreprinderii "Vertamar" SRL ia drept motiv reparaţia acoperişului Casei de cultură în care se află studioul, făcînd trimitere la scrisoarea nr.496-02/1M din 27.05.2009 a Primăriei Ungheni. Retransmiterea canalul NIT însă a fost reluată în ziua controlului, la TV 7 urmînd să se revină după instalarea echipamentului tehnic suplimentar şi finalizarea lucrărilor de reparaţie.
În temeiul constatărilor că titularul, pentru aceleaşi abateri, a mai fost sancţionat, în conformitate cu art.28, 29, 37, 38 şi 40 (3) ale Codului audiovizualului nr.260-XVI din 27.07.2006, Consiliul Coordonator al Audiovizualului
DECIDE:
Art.1. Pentru încălcarea repetată a art.18 (3), 28, 29 ale Codului audiovizualului, art.36 al Regulamentului cu privire la procedura şi condiţiile de eliberare a licenţelor de emisie şi a autorizaţiilor de retransmisie şi nerespectarea condiţiilor cuprinse în Anexa nr.2 la Autorizaţia de retransmisie seria AB nr.000029 din 04.12.2007, întreprinderii "Vertamar" SRL (fondatoarea studioului TV prin cablu "VTI" din or.Ungheni), conform art.38 (2) lit.b), e), (3) lit.a) şi b) al Codului audiovizualului, i se aplică o amendă în sumă de 1800 lei.
Art.2. Decizia poate fi contestată în conformitate cu legislaţia contenciosului administrativ.
Art.3. Prezenta decizie se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova şi pe pagina web a CCA.
Art.4. Titularul nominalizat va prezenta un raport privind lichidarea încălcărilor în cel mult 30 de zile din momentul publicării prezentei decizii în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.
Art.5. În conformitate cu prevederile Deciziei CCA nr.96 din 17.10.2008, distribuitorul de servicii va comunica publicului motivele şi obiectul sancţiunii, în formula legislaţiei în vigoare.
Art.6. Direcţia expertiză şi licenţiere va efectua un control repetat privind executarea prezentei decizii.
| PREŞEDINTELE CONSILIULUI | |
| COORDONATOR AL AUDIOVIZUALULUI | Gheorghe GORINCIOI |
| Secretar | Constantin Bârcă |
Chişinău, 23 iulie 2009. |
|
| Nr.73. |