Decizie nr.73 din 27.07.2017 de inadmisibilitate a sesizării nr.95g/2017 privind excepţia de neconstituţionalitate a unor prevederi din articolul 258 alin.(1) din Codul muncii al Republicii Moldova

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

D E C I Z I E

de inadmisibilitate a sesizării nr.95g/2017

privind excepţia de neconstituţionalitate

a unor prevederi din articolul 258 alin.(1)

din Codul muncii al Republicii Moldova

nr. 73  din  27.07.2017

 (în vigoare 27.07.2017) 

Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 40-47 art. 19 din 09.02.2018

* * *

Curtea Constituţională, statuând în componenţa:

Dl Tudor PANŢÎRU, preşedinte,

Dl Aurel BĂIEŞU,

Dl Igor DOLEA,

Dna Victoria IFTODI,

Dl Veaceslav ZAPOROJAN, judecători,

cu participarea dnei Eugenia Mîţa, grefier,

Având în vedere sesizarea depusă la 3 iulie 2017,

Înregistrată la aceeaşi dată,

Examinând admisibilitatea sesizării menţionate,

Având în vedere actele şi lucrările dosarului,

Deliberând la 27 iulie 2017 în camera de consiliu,

Pronunţă următoarea decizie:

ÎN FAPT

1. La originea cauzei se află excepţia de neconstituţionalitate a textului “cu excepţia cazurilor când conducătorul (angajatorul) este concomitent şi proprietar al unităţii” din alineatul (1) al articolului 258 din Codul muncii al Republicii Moldova nr.154-XV din 28 martie 2003, ridicată de avocatul Alexandru Bot în dosarul nr.3ra-521/17, pendinte la Curtea Supremă de Justiţie.

2. Excepţia de neconstituţionalitate a fost depusă la Curtea Constituţională la 3 iulie 2017 de către Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie (Maria Ghervas, Luiza Gafton, Oleg Sternioală, Mariana Pitic, Ion Druţă), în temeiul articolului 135 alin.(1) lit.a) şi g) din Constituţie, astfel cum a fost interpretat prin Hotărârea Curţii Constituţionale nr.2 din 9 februarie 2016, precum şi al Regulamentului privind procedura de examinare a sesizărilor depuse la Curtea Constituţională.

A. Circumstanţele litigiului principal

3. La 9 iunie 2014, Anastasia Cernolev a înaintat o cerere de chemare în judecată împotriva Casei Teritoriale de Asigurări Sociale Ciocana (în continuare “CTAS Ciocana”) privind anularea refuzului CTAS Ciocana de a achita indemnizaţia lunară pentru creşterea şi îngrijirea copilului până la vârsta de 3 ani şi obligarea CTAS Ciocana de a stabili, recalcula şi achita diferenţa de plată a indemnizaţiei lunare pentru creşterea şi îngrijirea copilului până la vârsta de 3 ani, reieşind din cuantumul de 30% din venitul mediu lunar realizat în ultimele 6 luni până la naşterea copilului.

4. Prin hotărârea Judecătoriei Ciocana, mun. Chişinău, din 19 noiembrie 2015 cererea de chemare în judecată a fost respinsă ca fiind neîntemeiată.

5. La 21 aprilie 2016, prin decizia Curţii de Apel Chişinău, cererea de apel declarată de Anastasia Cernolev a fost respinsă şi menţinută hotărârea Judecătoriei Ciocana, mun. Chişinău.

6. La 28 martie 2017, nefiind de acord cu decizia Curţii de Apel, mun. Chişinău, Anastasia Cernolev a declarat recurs, solicitând casarea integrală a deciziei din 21 aprilie 2016 şi a hotărârii Judecătoriei Ciocana, mun. Chişinău, cu pronunţarea unei noi hotărâri prin care să fie admisă cererea de chemare în judecată.

7. La 11 mai 2017, avocatul Alexandru Bot, reprezentând interesele Anastasiei Cernolev, a depus o cerere privind ridicarea excepţiei de neconstituţionalitate a textului “cu excepţia cazurilor când conducătorul (angajatorul) este concomitent şi proprietar al unităţii” din alineatul (1) al articolului 258 din Codul muncii al Republicii Moldova nr.154-XV din 28 martie 2003, motivând că acesta contravine dispoziţiilor constituţionale de la art.16 alin.(2), 43 alin.(1) şi (2) şi 54.

8. Prin încheierea din 28 iunie 2017, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie a dispus suspendarea examinării cauzei civile şi remiterea sesizării privind excepţia de neconstituţionalitate în adresa Curţii Constituţionale pentru soluţionare.

B. Legislaţia pertinentă

9. Prevederile relevante ale Constituţiei (republicată în M.O., 2016, nr.78, art.140) sunt următoarele:

Articolul 16

Egalitatea

“[…]

(2) Toţi cetăţenii Republicii Moldova sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără deosebire de rasă, naţionalitate, origine etnică, limbă, religie, sex, opinie, apartenenţă politică, avere sau de origine socială.”

Articolul 43

Dreptul la muncă şi la protecţia muncii

“(1) Orice persoană are dreptul la muncă, la libera alegere a muncii, la condiţii echitabile şi satisfăcătoare de muncă, precum şi la protecţia împotriva şomajului.

(2) Salariaţii au dreptul la protecţia muncii. Măsurile de protecţie privesc securitatea şi igiena muncii, regimul de muncă al femeilor şi al tinerilor, instituirea unui salariu minim pe economie, repaosul săptămânal, concediul de odihnă plătit, prestarea muncii în condiţii grele, precum şi alte situaţii specifice.

[…]”

Articolul 54

Restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi

“(1) În Republica Moldova nu pot fi adoptate legi care ar suprima sau ar diminua drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului şi cetăţeanului.

(2) Exerciţiul drepturilor şi libertăţilor nu poate fi supus altor restrângeri decât celor prevăzute de lege, care corespund normelor unanim recunoscute ale dreptului internaţional şi sunt necesare în interesele securităţii naţionale, integrităţii teritoriale, bunăstării economice a ţării, ordinii publice, în scopul prevenirii tulburărilor în masă şi infracţiunilor, protejării drepturilor, libertăţilor şi demnităţii altor persoane, împiedicării divulgării informaţiilor confidenţiale sau garantării autorităţii şi imparţialităţii justiţiei.

(3) Prevederile alineatului (2) nu admit restrângerea drepturilor proclamate în articolele 20-24.

(4) Restrângerea trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o şi nu poate atinge existenţa dreptului sau a libertăţii.”

10. Prevederile relevante ale Codului muncii al Republicii Moldova nr.154-XV din 28.03.2003 (M.O., 2003, nr.159-162, art.648) sunt următoarele:

Articolul 258

Dispoziţii generale

“ (1) Prevederile prezentului capitol se aplică conducătorilor tuturor unităţilor, cu excepţia cazurilor când conducătorul (angajatorul) este concomitent şi proprietar al unităţii.

[…]”

ÎN DREPT

A. Argumentele autorului excepţiei de neconstituţionalitate

11. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia afirmă că administratorii societăţilor comerciale, care sunt concomitent şi proprietarii acestora, deşi sunt subiecţi ai raporturilor de muncă şi obligaţi să plătească contribuţii sociale, sunt trataţi diferit din punct de vedere juridic în raport cu alte categorii de salariaţi, în partea ce ţine de dreptul de a beneficia de indemnizaţie pentru creşterea copilului, fapt ce contravine art.16 din Constituţie.

12. De asemenea, autorul excepţiei susţine că prevederile criticate încalcă dreptul la muncă şi la protecţia acesteia, garantat de art.43 alin.(1) şi (2) din Constituţie, prin faptul că exclude administratorii societăţilor comerciale, care sunt concomitent şi proprietarii acestora, din categoria persoanelor asigurate beneficiari ai indemnizaţiilor pentru creşterea copilului.

13. În acest context, autorul excepţiei menţionează că textul de lege criticat limitează dreptul la muncă fără respectarea condiţiilor prevăzute de art.54 din Constituţie, deoarece restrânge nejustificat exerciţiul dreptului de a beneficia de indemnizaţie pentru creşterea/îngrijirea copilului până la vârsta de 3 ani.

B. Aprecierea Curţii

14. Examinând admisibilitatea sesizării privind excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată următoarele.

15. În conformitate cu articolul 135 alin.(1) lit.a) din Constituţie, controlul constituţionalităţii legilor, în speţă a Codului muncii al Republicii Moldova nr.154-XV din 28 martie 2003, ţine de competenţa Curţii Constituţionale.

16. Curtea constată că sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate, fiind ridicată de către avocatul Alexandru Bot în dosarul nr.3ra-521/17, pendinte la Curtea Supremă de Justiţie, este formulată de subiectul abilitat cu acest drept, în temeiul articolului 135 alin.(1) lit.a) şi g) din Constituţie, astfel cum a fost interpretat prin Hotărârea Curţii Constituţionale nr.2 din 9 februarie 2016.

17. Curtea reiterează că prerogativa de a soluţiona excepţiile de neconstituţionalitate, cu care a fost învestită prin articolul 135 alin.(1) lit.g) din Constituţie, presupune stabilirea corelaţiei dintre normele contestate şi textul Constituţiei, ţinând cont de principiul supremaţiei acesteia şi de pertinenţa prevederilor contestate pentru soluţionarea litigiului principal în instanţele de judecată.

18. Curtea reţine că obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie textul “cu excepţia cazurilor când conducătorul (angajatorul) este concomitent şi proprietar al unităţii” din alin.(1) art.258 din Codul muncii.

19. Curtea constată că prevederile legale criticate exceptează persoanele, care sunt proprietari ai societăţilor comerciale şi exercită concomitent rolul de conducător al unităţii, de la aplicarea legislaţiei muncii ce reglementează munca conducătorilor de unităţi.

20. Potrivit autorului excepţiei de neconstituţionalitate, textul contestat contravine articolelor 16, 43 alin.(1) şi (2) şi 54 din Constituţie.

21. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că obiectul litigiului principal vizează refuzul autorităţii competente de a stabili indemnizaţia pentru creşterea/îngrijirea copilului până la vârsta de 3 ani reieşind din suma impozitului pe venit plătit de către persoana care este proprietar al unităţii şi exercită concomitent rolul de conducător al unităţii, invocându-se prevederile legale contestate.

22. Curtea observă că, potrivit art.2 din Legea privind sistemul public de asigurări sociale nr.489-XIV din 8 iulie 1999, dreptul la asigurări sociale este garantat de stat şi se exercită, în condiţiile legii, prin sistemul public de asigurări sociale, iar în conformitate cu art.3 din aceeaşi lege, acest drept se exercită în baza anumitor principii, printre care se numără şi principiul contributivităţii.

23. În acelaşi timp, Curtea constată că, în conformitate cu prevederile art.5 alin.(1) din Legea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2013 nr.250 din 8 noiembrie 2012, contribuţia individuală de asigurări sociale de stat obligatorii datorată de salariaţii asiguraţi, angajaţi prin contract individual de muncă sau prin alte contracte în vederea îndeplinirii de lucrări sau prestării de servicii, de persoanele care îşi desfăşoară activitatea în funcţii elective sau sunt numite în cadrul autorităţilor executive, de judecători, de procurori, de avocaţi parlamentari se stabileşte în mărime de 6% din salariul lunar şi din celelalte recompense.

24. În acest context, având în vedere prevederile art.61 alin.(3) din Codul civil, potrivit cărora raporturile dintre persoana juridică şi cei care alcătuiesc organele sale executive sunt supuse prin analogie regulilor mandatului, Curtea observă că administratorii societăţilor comerciale, care sunt concomitent şi proprietari ai acestora, activează în baza unui contract de mandat, şi nu a unui contract individual de muncă.

25. De asemenea, Curtea observă că, în conformitate cu prevederile art.1033 din Codul civil, mandatarul, în cazurile prevăzute de lege sau de contract, va beneficia de o remuneraţie.

26. Aşadar, Curtea constată că remuneraţia obţinută în temeiul contractului de mandat nu este asimilată, din punct de vedere fiscal, veniturilor din salarii sau recompenselor aferente salariului [a se vedea art.128 din Codul muncii şi pct.2 din Anexa nr.3 la Legea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2013 nr.250 din 8 noiembrie 2012]. Prin urmare, remuneraţiile primite în baza contractului de mandat nu constituie venituri din care se calculează contribuţii de asigurări sociale de stat obligatorii. Or, pentru a beneficia de asigurările sociale prevăzute de lege, persoana trebuie să participe la sistemul public de asigurări sociale şi să contribuie la fondul de asigurări sociale.

27. Prin urmare, având în vedere cele menţionate supra, Curtea nu poate reţine criticile autorului excepţiei de neconstituţionalitate în raport cu dispoziţiile art.16 din Constituţie.

28. În partea ce ţine de pretinsa încălcare a dispoziţiilor art.43 alin.(1) şi (2) din Constituţie, Curtea constată că acestea nu sunt aplicabile speţei, or, dreptul la muncă vizează alegerea profesiei, a meseriei sau a ocupaţiei, precum şi a locului de muncă, măsurile de protecţie a muncii salariaţilor, posibilitatea oricărei persoane de a exercita profesia sau meseria pe care o doreşte, în anumite condiţii stabilite de legiuitor, şi nu dreptul la asistenţă şi protecţie socială.

29. De asemenea, Curtea nu poate reţine critica autorului excepţiei în raport cu art.54 din Constituţie, întrucât în speţă nu a fost constatată încălcarea vreunui drept fundamental garantat de normele constituţionale.

30. Ţinând cont de cele enunţate, Curtea reţine că sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate nu întruneşte condiţiile de admisibilitate şi nu poate fi acceptată pentru examinare în fond.

Din aceste motive, în temeiul articolului 26 alin.(1) din Legea cu privire la Curtea Constituţională, articolelor 61 alin.(3) şi 64 din Codul jurisdicţiei constituţionale şi al pct.28 lit.d) din Regulamentul privind procedura de examinare a sesizărilor depuse la Curtea Constituţională, Curtea Constituţională

DECIDE:

1. Se declară inadmisibilă excepţia de neconstituţionalitate a textului “cu excepţia cazurilor când conducătorul (angajatorul) este concomitent şi proprietar al unităţii” din alineatul (1) al articolului 258 din Codul muncii al Republicii Moldova nr.154-XV din 28 martie 2003, ridicată de avocatul Alexandru Bot în dosarul nr.3ra-521/17, pendinte la Curtea Supremă de Justiţie.

2. Prezenta decizie este definitivă, nu poate fi supusă nici unei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.