Decizie nr.82 din 06.07.2020 de inadmisibilitate a sesizării nr.42g/2020 privind excepţia de neconstituţionalitate a unor prevederi din articolul 186/1 alin.(1) din Codul de procedură civilă (excepţia de tardivitate)
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
D E C I Z I E
de inadmisibilitate a sesizării nr.42g/2020 privind excepţia
de neconstituţionalitate a unor prevederi din articolul 1861
alin.(1) din Codul de procedură civilă
(excepţia de tardivitate)
nr. 82 din 06.07.2020
(în vigoare 06.07.2020)
Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 221-225 art. 124 din 28.08.2020
* * *
Curtea Constituţională, judecând în componenţa:
dnei Domnica MANOLE, Preşedinte,
dlui Eduard ABABEI,
dlui Nicolae ROŞCA,
dnei Liuba ŞOVA,
dlui Serghei ŢURCAN,
dlui Vladimir ŢURCAN, judecători,
cu participarea dnei Dina Musteaţa, asistent judiciar,
Având în vedere sesizarea depusă pe 17 martie 2020,
Înregistrată pe aceeaşi dată,
Examinând admisibilitatea sesizării menţionate,
Având în vedere actele şi lucrările dosarului,
Deliberând pe 6 iulie 2020 în camera de consiliu,
Pronunţă următoarea decizie:
ÎN FAPT
1. La originea cauzei se află excepţia de neconstituţionalitate a textului "se examinează în fond doar după examinarea de către instanţa de judecată a excepţiei de tardivitate" din articolul 1861 alin.(1) din Codul de procedură civilă, precum şi a eventualei omisiuni legislative privind organizarea dezbaterilor judiciare în faza pregătirii cauzei, atunci când este invocată o excepţie de tardivitate, ridicată din oficiu de dl judecător Gheorghe Stratulat, în dosarul nr.2-21756/2019, pendinte la Judecătoria Chişinău, sediul Centru.
2. Sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate a fost depusă la Curtea Constituţională în baza articolului 135 alin.(1) literele a) şi g) din Constituţie.
A. Circumstanţele litigiului principal
3. Pe 4 noiembrie 2019, dnii Vladislav Iaţcul, Tatiana Oleacova şi Corina Ignatova au formulat o cerere în instanţa de judecată împotriva dnei Albina Eleţchih, preşedinte al Asociaţiei coproprietarilor în condominiu (în continuare – ACC) nr.55/191, prin care au solicitat declararea nulităţii absolute a procesului-verbal al adunării generale a ACC nr.55/191 din 23 februarie 2013 privind alegerea dnei Albina Eleţchih în Consiliul de administraţie şi procesului-verbal nr.3 din 28 februarie 2013 privind alegerea dnei Albina Eleţchih în calitate de preşedinte al ACC nr.55/191.
4. Pe 20 februarie 2020, dna Albina Eleţchih a formulat o cerere privind ridicarea excepţiei de tardivitate. În motivarea sa, ea a menţionat că, de vreme ce reclamanţii fac trimitere la prevederile referitoare la nulitatea relativă a actului juridic încheiat prin dol, cererea de chemare în judecată trebuie respinsă ca tardivă, pentru că termenul de formulare a unei asemenea acţiuni este de 6 luni.
5. În şedinţa de judecată din 12 martie, după ce a audiat participanţii la proces şi a studiat materialele dosarului, dl judecător Gheorghe Stratulat a considerat necesar să sesizeze, din oficiu, Curtea Constituţională, cu privire la neconstituţionalitatea textului "se examinează în fond doar după examinarea de către instanţa de judecată a excepţiei de tardivitate" conţinut în articolul 1861 alin.(1) din Codul de procedură civilă.
6. Prin Încheierea Judecătoriei Chişinău, sediul Centru, din 12 martie 2020, s-a dispus trimiterea sesizării la Curtea Constituţională, în vederea soluţionării acesteia.
B. Legislaţia pertinentă
7. Prevederile relevante ale Constituţiei sunt următoarele:
Articolul 20
Accesul liber la justiţie
"(1) Orice persoană are dreptul la satisfacţie efectivă din partea instanţelor judecătoreşti competente împotriva actelor care violează drepturile, libertăţile şi interesele sale legitime.
(2) Nici o lege nu poate îngrădi accesul la justiţie."
Articolul 23
Dreptul fiecărui om de a-şi cunoaşte drepturile şi îndatoririle
"(1) Fiecare om are dreptul să i se recunoască personalitatea juridică.
(2) Statul asigură dreptul fiecărui om de a-şi cunoaşte drepturile şi îndatoririle. În acest scop statul publică şi face accesibile toate legile şi alte acte normative."
Articolul 54
Restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi
(1) În Republica Moldova nu pot fi adoptate legi care ar suprima sau ar diminua drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului şi cetăţeanului.
(2) Exerciţiul drepturilor şi libertăţilor nu poate fi supus altor restrângeri decât celor prevăzute de lege, care corespund normelor unanim recunoscute ale dreptului internaţional şi sânt necesare în interesele securităţii naţionale, integrităţii teritoriale, bunăstării economice a ţării, ordinii publice, în scopul prevenirii tulburărilor în masă şi infracţiunilor, protejării drepturilor, libertăţilor şi demnităţii altor persoane, împiedicării divulgării informaţiilor confidenţiale sau garantării autorităţii şi imparţialităţii justiţiei.
(3) Prevederile alineatului (2) nu admit restrângerea drepturilor proclamate în articolele 20-24.
(4) Restrângerea trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o şi nu poate atinge existenţa dreptului sau a libertăţii.
8. Prevederile relevante ale Codului de procedură civilă, adoptat prin Legea nr.225 din 30 mai 2003, sunt următoarele:
Articolul 1861
Excepţia de tardivitate
"(1) Cererile depuse în instanţa de judecată peste termenul de prescripţie extinctivă, a căror tardivitate a fost invocată în faza de pregătire a cauzei pentru dezbateri judiciare de partea în proces, persoana în a cărei favoare a curs prescripţia, de creditorul persoanei sau de către oricare altă persoană care are interes legitim, se examinează în fond doar după examinarea de către instanţa de judecată a excepţiei de tardivitate. Dacă reclamantul a solicitat repunerea în termenul de prescripţie sau solicită repunerea odată cu ridicarea excepţiei, instanţa de judecată examinează excepţia de tardivitate concomitent cu cererea de repunere în termen.
(2) Excepţia de tardivitate şi, după caz, repunerea în termen se soluţionează în şedinţă de judecată, convocată în faza de pregătire a cauzei pentru dezbateri judiciare. Lipsa participanţilor citaţi legal nu împiedică examinarea cererilor.
(3) Dacă nu se dispune repunerea în termen şi/sau se admite excepţia de tardivitate, instanţa de judecată respinge acţiunea ca fiind tardivă printr-o încheiere motivată care poate fi atacată cu recurs.
(4) Instanţa de recurs, după ce examinează recursul împotriva încheierii adoptate conform alin.(3), este în drept:
a) să respingă recursul şi să menţină încheierea;
b) să admită recursul şi să caseze integral încheierea, restituind cauza spre rejudecare.
(5) Dacă se dispune repunerea în termen şi/sau excepţia de tardivitate se respinge, instanţa de judecată emite o încheiere motivată care poate fi atacată odată cu fondul şi continuă examinarea cauzei."
ÎN DREPT
A. Argumentele autorului excepţiei de neconstituţionalitate
9. În argumentarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul menţionează că reclamanţii solicită declararea nulităţii absolute a actelor juridice contestate, acţiune care este imprescriptibilă, pe când pârâtul, în contradictoriu cu poziţia reclamanţilor, invocă existenţa unui motiv de nulitate relativă, acţiune supusă prescripţiei extinctive. Astfel, de facto, instanţa de judecată este pusă în situaţia de a califica, în faza pregătirii cauzei pentru dezbateri judiciare, raportul juridic litigios dedus judecăţii, fapt contrar însă fazei procesuale de pregătire a cauzei pentru dezbateri judiciare.
10. Autorul susţine că obligaţia impusă de dispoziţia contestată, privind examinarea excepţiei de tardivitate până la examinarea în fond a cauzei, limitează competenţele instanţei de a aprecia elementele cauzei, atât în fapt, cât şi în drept, diminuează standardul de protecţie a drepturilor fundamentale şi, implicit, instituie o ingerinţă în dreptul constituţional la un proces echitabil. Autorul a comparat normele contestate cu cele ale Codului administrativ, menţionând că în cel din urmă act normativ legislatorul a lăsat la latitudinea instanţei de judecată soluţionarea chestiunii privind tardivitatea acţiunii, aceasta fiind competentă de a se pronunţa la orice fază a procesului, inclusiv la faza deliberării, anume pentru a asigura instanţei posibilitatea de a aprecia, cu imparţialitate, ansamblul de elemente ale cauzei.
11. De asemenea, autorul invocă şi o eventuală omisiune legislativă, afirmând că legislatorul nu a reglementat în Codul de procedură civilă posibilitatea de a organiza dezbateri judiciare şi în faza pregătirii cauzei, atunci când instanţa examinează o excepţie de tardivitate.
12. Suplimentar, autorul a invocat şi eventuale contradicţii dintre diferite norme ale Codului de procedură civilă (contradicţii între: a) articolele 183 alin.(1) şi 1861 alin.(1); b) articolele 60 alin.(3) şi 1861 alin.(1); c) articolele 1861 alin.(1) şi 169, 265), susţinând că astfel de contradicţii sunt de natură să conducă la anularea efectelor uneia dintre ele anume în cadrul examinării excepţiei de tardivitate.
13. În opinia sa, prevederile contestate contravin articolelor 1 alin.(3), 4, 7, 8, 20, 23, 54 şi 134 din Constituţie.
B. Aprecierea Curţii
14. Examinând admisibilitatea sesizării privind excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată următoarele.
15. În conformitate cu articolul 135 alin.(1) lit.a) din Constituţie, controlul constituţionalităţii legilor, în prezenta cauză a unor prevederi din Codul de procedură civilă, ţine de competenţa Curţii Constituţionale.
16. Curtea constată că excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată din oficiu de dl judecător Gheorghe Stratulat, în dosarul nr.2-21756/2019, pendinte la Judecătoria Chişinău, sediul Centru. Astfel, sesizarea este formulată de către subiectul căruia i s-a conferit acest drept, în baza articolului 135 alin.(1) literele a) şi g) din Constituţie.
17. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie textul "se examinează în fond doar după examinarea de către instanţa de judecată a excepţiei de tardivitate" conţinut în articolul 1861 alin.(1) din Codul de procedură civilă.
18. Curtea constată că norma contestată ar putea fi aplicată de către instanţă. După cum rezultă din sesizare şi din încheierea instanţei, pe rolul instanţei de judecată se află o cerere privind declararea nulităţii absolute a unor decizii (acte juridice) şi în faza de pregătire a cauzei pentru dezbateri judiciare a fost invocată o excepţie de tardivitate.
19. Curtea observă că textul criticat nu a constituit anterior obiect al controlului constituţionalităţii.
20. Autorul sesizării susţine că norma contestată ar veni în contradicţie cu articolele 1 alin.(3) [statul de drept], 4 [drepturile şi libertăţile omului], 7 [Constituţia, Legea Supremă], 8 [respectarea dreptului internaţional şi a tratatelor internaţionale], 20 [accesul liber la justiţie], 23 [dreptul fiecărui om de a-şi cunoaşte drepturile şi îndatoririle], 54 [restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi] şi 134 [statutul Curţii Constituţionale] din Constituţie.
21. Cu referire la pretinsa încălcare a articolelor 1 alin.(3), 4, 7 şi 8 din Constituţie, Curtea subliniază că aceste norme comportă un caracter general şi reprezintă imperative care stau la baza tuturor legilor Republicii Moldova şi nu pot constitui repere separate. Aceste norme nu pot fi invocate de sine stătător, ci numai în coroborare cu un drept fundamental, care trebuie să fie aplicabil cauzei (a se vedea, în acest sens, HCC nr.3 din 18 ianuarie 2019, § 18; HCC nr.19 din 24 septembrie 2019, § 16; HCC nr.29 din 12 decembrie 2019, § 19; DCC nr.3 din 16 ianuarie 2020, § 22; DCC nr.7 din 24 ianuarie 2020, § 17; DCC nr.28 din 12 martie 2020, § 18; DCC nr.30 din 19 martie 2020, § 18; DCC nr.56 din 2 iunie 2020, § 23; DCC nr.62 din 11 iunie 2020, § 27). De asemenea, prevederile cuprinse la articolele 23 şi 54 nu au o semnificaţie autonomă şi urmează a fi aplicate în coroborare cu un drept fundamental atunci când există o ingerinţă în acest drept.
22. Totodată, cu referire la pretinsa încălcare a articolelor 1 alin.(3), 4, 7, 8, 54 şi 134 din Constituţie, Curtea observă că autorul sesizării nu a adus argumente convingătoare privind critica de neconstituţionalitate. Sub acest aspect, Curtea reţine că simpla enumerare a unor dispoziţii constituţionale nu poate fi considerată o veritabilă critică de neconstituţionalitate. În aceste condiţii, având în vedere enumerarea prevederilor constituţionale în lipsa argumentelor care ar fundamenta pretinsa relaţie de contrarietate a dispoziţiilor legale criticate faţă de acestea, Curtea nu poate identifica în mod rezonabil nicio critică de neconstituţionalitate (a se vedea DCC nr.5 din 20 ianuarie 2020, §17-18).
23. Curtea reţine că, potrivit normelor procesual-civile, pentru a formula o acţiune civilă, este necesară îndeplinirea cumulativă a unor condiţii de fond şi formă, inter alia respectarea competenţei jurisdicţionale, a termenului de prescripţie, existenţa capacităţii procesuale de exerciţiu, respectarea regulilor cu privire la forma şi conţinutul cererii de chemare în judecată. Curtea menţionează că îndeplinirea acţiunilor procedurale şi respectarea cerinţelor cu privire la admisibilitate constituie un aspect important al certitudinii juridice.
24. Curtea reţine că obligaţia persoanelor de a-şi exercita drepturile procesual civile în termenele stabilite de lege dau conţinut ordinii de drept, astfel asigurându-se certitudinea şi securitatea raporturilor juridice. În acest context, Curtea Europeană a reiterat că, în primul rând, ţine de competenţa autorităţilor naţionale, în special a tribunalelor, să rezolve problemele de interpretare a normelor procedurale, aşa cum ar fi termenele limită pentru depunerea documentelor sau pentru exercitarea căilor de atac. În plus, normele care reglementează etapele formale care trebuie întreprinse şi termenele limită care trebuie respectate pentru depunerea unui recurs sau a unei cereri de revizuire au ca scop asigurarea administrării eficiente a justiţiei şi, în special, respectarea principiului certitudinii juridice. Justiţiabilii trebuie să fie îndreptăţiţi să ceară aplicarea acestor reguli (Gañete de Goñi v. Spania, 15 octombrie 2002, § 36).
25. Cu privire la pretinsa încălcare a articolului 20 din Constituţie, Curtea reţine că, potrivit jurisprudenţei sale (a se vedea HCC nr.14 din 15 noiembrie 2012, § 76; DCC nr.43 din 8 iulie 2016, § 26), stabilirea unor condiţii de admisibilitate pentru introducerea acţiunilor în justiţie nu constituie o încălcare a accesului liber la justiţie. Mai mult, Curtea reiterează că accesul liber la justiţie presupune accesul la mijloacele procedurale prin care se înfăptuieşte justiţia şi este de competenţa legislatorului să instituie regulile de desfăşurare a procesului în faţa instanţelor judecătoreşti, aşa cum prevede articolul 115 alin.(4) din Constituţie (DCC nr.12 din 3 februarie 2020, § 19).
26. În acelaşi context, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reţinut în jurisprudenţa sa că accesul liber la justiţie implică, prin natura sa, o reglementare din partea statului şi poate fi supus unor limitări, atât timp cât nu este atinsă substanţa dreptului. De asemenea, Curtea Europeană a subliniat că dispoziţiile legale referitoare la formalităţile şi limitele de timp care trebuie îndeplinite pentru a introduce o acţiune sunt menite să asigure buna administrare a justiţiei şi respectarea, în special, a principiului securităţii juridice. Justiţiabilii ar trebui să se aştepte ca aceste reguli să fie aplicate (Gheorghiţă v. Republica Moldova, 2 iulie 2019, § 27).
27. În legătură cu obiectul sesizării, Curtea reţine că analiza sistematică a legislaţiei naţionale privind prescripţia extinctivă impune concluzia că persoana fizică sau juridică este îndreptăţită să intenteze o acţiune în apărarea dreptului încălcat dacă a depus cererea de chemare în judecată în interiorul termenului legal de prescripţie. "Acţiunea privind apărarea dreptului încălcat se respinge în temeiul expirării termenului de prescripţie extinctivă numai dacă persoana în a cărei favoare a curs prescripţia, creditorii persoanei sau oricare altă persoană care are un interes legitim a ridicat excepţia de tardivitate conform Codului de procedură civilă" [articolul 394 din Codul civil]. Curtea observă că, în acord cu această normă, Codul de procedură civilă a prevăzut că cererea de chemare în judecată depusă după expirarea termenului de prescripţie extinctivă urmează să fie examinată de instanţa de judecată în mod obişnuit, dacă nu a fost invocată, în mod legal, o excepţie de tardivitate. În cazul în care în faza de pregătire a cauzei pentru dezbateri judiciare a fost invocată în mod legal excepţia de tardivitate, instanţa nu va fi îndreptăţită să înceapă examinarea în fond a cauzei, decât doar după ce a examinat această excepţie [articolul 1861 alin.(1)]. "Dacă nu se dispune repunerea în termen şi/sau se admite excepţia de tardivitate, instanţa de judecată respinge acţiunea ca fiind tardivă printr-o încheiere motivată care poate fi atacată cu recurs" [articolul 1861 alin.(3)].
28. Având în vedere alegaţiile autorului sesizării în privinţa limitării competenţelor instanţei de judecată de a organiza dezbateri judiciare în faza de pregătire a cauzei, a omisiunii legislative de a reglementa faza dezbaterilor judiciare la examinarea excepţiei de tardivitate, precum şi a eventualelor contradicţii dintre diferite norme ale Codului de procedură civilă, Curtea observă că din spiritul coroborat al articolelor 185 alineatele (1) lit.n) şi (2) şi 1861 alin.(2) rezultă că instanţa este îndreptăţită să asculte opinia părţilor faţă de excepţia de tardivitate chiar în faza de pregătire a cauzei pentru dezbateri judiciare. Cu privire la problema eventualelor contradicţii dintre diferite norme al Codului de procedură civilă, Curtea reţine că acestea nu ţin de constituţionalitate.
29. Astfel, Curtea nu identifică elemente care ar susţine concluzia încălcării criteriilor referitoare la claritatea şi precizia normelor sau la lipsa de claritate a textului contestat, care l-ar împiedica pe destinatar să decidă în privinţa conduitei sale sau ar fi de natură să limiteze competenţele instanţei de judecată. Dimpotrivă, Curtea ajunge la concluzia că norma contestată este conformă prevederilor articolului 23 din Constituţie, îndeplineşte exigenţa previzibilităţii, stabileşte cu suficientă claritate întinderea drepturilor şi obligaţiilor destinatarilor şi, ţinând cont de scopul legitim urmărit, oferă protecţie împotriva arbitrarului.
30. Totodată, Curtea notează că aceste aspecte vizează interpretarea şi aplicarea legii, problemă a cărei soluţionare nu ţine de competenţa Curţii Constituţionale (a se vedea DCC nr.91 din 19 septembrie 2019, § 19; DCC nr.106 din 7 octombrie 2019, § 25; DCC nr.24 din 2 martie 2020, § 24). Astfel de competenţe revin, prin definiţie, instanţelor de judecată. De altfel, şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului a subliniat că rolul decizional conferit instanţelor de judecată urmăreşte tocmai înlăturarea dubiilor ce persistă cu ocazia interpretării normelor (Rohlena v. Cehia [MC], 27 ianuarie 2015, § 50 şi § 51).
31. În baza celor menţionate, Curtea reţine că excepţia de neconstituţionalitate este nefondată.
Din aceste motive, în baza articolului 26 din Legea cu privire la Curtea Constituţională şi a articolelor 61 alin.(3) şi 64 din Codul jurisdicţiei constituţionale, Curtea Constituţională
DECIDE:
1. Se declară inadmisibilă sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate a textului "se examinează în fond doar după examinarea de către instanţa de judecată a excepţiei de tardivitate" din articolul 1861 alin.(1) din Codul de procedură civilă, precum şi a eventualei omisiuni legislative privind organizarea dezbaterilor judiciare în faza pregătirii cauzei, atunci când este invocată o excepţie de tardivitate, ridicată, din oficiu, de dl judecător Gheorghe Stratulat, în dosarul nr.2-21756/2019, pendinte la Judecătoria Chişinău, sediul Centru.
2. Prezenta decizie este definitivă, nu poate fi supusă niciunei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.
| PREŞEDINTE | Domnica MANOLE |
| Nr.82. Chişinău, 6 iulie 2020. | |