Decizie nr.82 din 17.06.2022 de inadmisibilitate a sesizării nr.27g/2022 privind excepţia de neconstituţionalitate a textului "sau al expirării termenului de prescripţie" din articolul 389 alin.(4) pct.3) din Codul de procedură penală (sentinţa de condamnare fără stabilirea pedepsei în cazul expirării termenului de prescripţie de tragere la răspundere penală)

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

D E C I Z I E

de inadmisibilitate a sesizării nr.27g/2022 privind excepţia

 de  neconstituţionalitate a  textului "sau al expirării

termenului de prescripţie" din articolul 389 alin.(4)

pct.3)  din  Codul  de  procedură  penală

(sentinţa de condamnare fără stabilirea pedepsei

în cazul expirării termenului de prescripţie

de tragere la răspundere penală)

nr. 82  din  17.06.2022

 (în vigoare 17.06.2022) 

Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 208-216 art. 108 din 15.07.2022

* * *

Curtea Constituţională, judecând în componenţa:

dnei Liuba ŞOVA, preşedinte de şedinţă,

dlui Nicolae ROŞCA,

dlui Serghei ŢURCAN,

dlui Vladimir ŢURCAN, judecători,

cu participarea dnei Cristina Chihai, asistent judiciar,

Având în vedere sesizarea înregistrată la 21 februarie 2022,

Examinând admisibilitatea sesizării menţionate,

Având în vedere actele şi lucrările dosarului,

Deliberând la 17 iunie 2022, în camera de consiliu,

Pronunţă următoarea decizie:

ÎN FAPT

1. La originea cauzei se află sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate a textului "sau al expirării termenului de prescripţie" din articolul 389 alin.(4) pct.3) din Codul de procedură penală, adoptat prin Legea nr.122 din 14 martie 2003, ridicată de Plenul Colegiului Penal al Curţii Supreme de Justiţie, în dosarul nr.4-1ril-2/21. Sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate a fost trimisă la Curtea Constituţională pe baza articolului 135 alin.(1) literele a) şi g) din Constituţie.

A. Circumstanţele litigiului principal

2. La 8 aprilie 2021, Procurorul General a depus la Curtea Supremă de Justiţie un recurs în interesul legii, prin care a solicitat unificarea practicii judiciare referitoare la soluţionarea diferită a cauzelor penale de către instanţele de judecată în cazurile de expirare a termenului de prescripţie de tragere la răspundere penală, prevăzut de articolul 60 din Codul penal.

3. Prin Încheierea din 3 februarie 2022, Plenul Colegiului Penal al Curţii Supreme de Justiţie a ridicat excepţia de neconstituţionalitate a textului "sau al expirării termenului de prescripţie" din articolul 389 alin.(4) pct.3) din Codul de procedură penală şi a trimis sesizarea la Curtea Constituţională, în vederea soluţionării acesteia.

B. Legislaţia pertinentă

4. Prevederile relevante ale Constituţiei sunt următoarele:

Articolul 1

Statul Republica Moldova

"[…]

(3) Republica Moldova este un stat de drept, democratic, în care demnitatea omului, drepturile şi libertăţile lui, libera dezvoltare a personalităţii umane, dreptatea şi pluralismul politic reprezintă valori supreme şi sunt garantate."

Articolul 23

Dreptul fiecărui om de a-şi cunoaşte drepturile şi îndatoririle

"[…]

(2) Statul asigură dreptul fiecărui om de a-şi cunoaşte drepturile şi îndatoririle. În acest scop statul publică şi face accesibile toate legile şi alte acte normative."

5. Prevederile relevante ale Codului de procedură penală, adoptat prin Legea nr.122 din 14 martie 2003, sunt următoarele:

Articolul 332

Încetarea procesului penal în şedinţa de judecată

"(1) În cazul în care, pe parcursul judecării cauzei, se constată vreunul din temeiurile prevăzute în art.275 pct.5) –9), 285 alin.(2), precum şi în cazurile prevăzute în art.53-60 din Codul penal, instanţa, prin sentinţă motivată, încetează procesul penal în cauza respectivă.

[…]."

Articolul 389

Sentinţa de condamnare

"(1) Sentinţa de condamnare se adoptă numai în condiţia în care, în urma cercetării judecătoreşti, vinovăţia inculpatului în săvârşirea infracţiunii a fost confirmată prin ansamblul de probe cercetate de instanţa de judecată.

[…]

(4) Sentinţa de condamnare se adoptă:

1) cu stabilirea pedepsei care urmează să fie executată;

2) cu stabilirea pedepsei şi cu liberarea de executarea ei în cazul amnistiei conform art.107 din Codul penal şi în cazurile prevăzute în art.89 alin.(2) lit.a), b), c), e), f) şi g) din Codul penal;

3) fără stabilirea pedepsei, cu liberarea de răspundere penală în cazurile prevăzute în art.57 şi 58 din Codul penal, cu liberarea de pedeapsă în cazul prevăzut în art.93 din Codul penal sau al expirării termenului de prescripţie.

[…]

(6) La adoptarea sentinţei de condamnare cu liberarea de pedeapsă sau, după caz, sentinţei de condamnare fără stabilirea pedepsei, instanţa argumentează în baza căror temeiuri, prevăzute de Codul penal, adoptă sentinţa dată."

6. Prevederile relevante ale Codului penal, adoptat prin Legea nr.985 din 18 aprilie 2002, sunt următoarele:

Articolul 60

Prescripţia tragerii la răspundere penală

"(1) Persoana se liberează de răspundere penală dacă din ziua săvârşirii infracţiunii au expirat următoarele termene:

a) 2 ani de la săvârşirea unei infracţiuni uşoare;

b) 5 ani de la săvârşirea unei infracţiuni mai puţin grave;

c) 15 ani de la săvârşirea unei infracţiuni grave;

d) 20 de ani de la săvârşirea unei infracţiuni deosebit de grave;

e) 25 de ani de la săvârşirea unei infracţiuni excepţional de grave.

(2) Prescripţia curge din ziua săvârşirii infracţiunii şi până la data rămânerii definitive a hotărârii instanţei de judecată.

[…]."

ÎN DREPT

A. Argumentele autorilor sesizării privind excepţia de neconstituţionalitate

7. Autorii sesizării susţin că, deşi articolul 60 alin.(1) din Codul penal prevede că expirarea termenului de prescripţie reprezintă un motiv de liberare de răspundere penală, articolul 389 alin.(4) pct.3) din Codul de procedură penală stabileşte că în cazul expirării termenului de prescripţie, instanţa de judecată trebuie să pronunţe o sentinţă de condamnare fără stabilirea pedepsei cu liberarea de pedeapsă.

8. Astfel, devine incertă corectitudinea adoptării de către instanţele judecătoreşti a sentinţelor de condamnare pe baza articolului 389 alin.(4) pct.3) din Codul de procedură penală, având în vedere că această soluţie ar fi, aparent, contrară articolului 60 din Codul penal, care reprezintă o normă de drept material şi ar fi mai favorabilă pentru inculpaţi.

9. Prin urmare, autorii sesizării notează că prevederile procesuale intră în contradicţie cu cele materiale, fapt care încalcă drepturile constituţionale ale persoanei. Ei fac trimitere la jurisprudenţa Curţii Constituţionale, care a notat că legea trebuie să reglementeze în mod unitar, să asigure o legătură logico-juridică între dispoziţiile pe care le conţine şi să evite paralelismele legislative, care generează incertitudine şi insecuritate juridică (HCC nr.2 din 30 ianuarie 2018, § 45; HCC nr.5 din 6 martie 2018, § 64).

10. Sub acest aspect, autorii sesizării menţionează că textul contestat nu este redactat cu suficientă precizie, încât să-i permită oricărei persoane să prevadă în mod cert soluţia care urmează a fi adoptată de instanţa de judecată în cazurile de expirare a termenului de prescripţie pentru tragere la răspundere penală, prevăzute de articolul 60 alin.(1) literele a)-e) din Codul penal.

11. Prin urmare, autorii sesizării consideră că textul contestat contravine articolelor 1 alin.(3), 20, 23 alin.(2) şi 54 din Constituţie.

B. Aprecierea Curţii

12. Examinând admisibilitatea sesizării privind excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată următoarele.

13. În jurisprudenţa sa, Curtea a stabilit următoarele condiţii de admisibilitate a unei excepţii de neconstituţionalitate:

(i) obiectul excepţiei intră în categoria actelor cuprinse la articolul 135 alin.(1) lit.a) din Constituţie;

(ii) excepţia este ridicată de către una din părţi sau reprezentantul acesteia, sau este ridicată de către instanţa de judecată din oficiu;

(iii) prevederile contestate urmează a fi aplicate la soluţionarea cauzei;

(iv) nu există o hotărâre anterioară a Curţii având ca obiect prevederile contestate (HCC nr.2 din 9 februarie 2016, punctul 1 din dispozitiv).

14. Cu privire la prima condiţie, Curtea reţine că, potrivit articolului 135 alin.(1) lit.a) din Constituţie, controlul constituţionalităţii legilor, în prezenta cauză a unor prevederi din Codul de procedură penală, ţine de competenţa Curţii Constituţionale.

15. Obiectul sesizării îl constituie textul "sau al expirării termenului de prescripţie" din articolul 389 alin.(4) pct.3) din Codul de procedură penală. Acest punct stabileşte că sentinţa de condamnare se adoptă fără stabilirea pedepsei, cu liberarea de răspundere penală în cazurile prevăzute în articolele 57 şi 58 din Codul penal, cu liberarea de pedeapsă în cazul prevăzut în articolul 93 din Codul penal sau al expirării termenului de prescripţie.

16. Cu privire la cea de-a doua condiţie, Curtea observă că excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de Plenul Colegiului Penal al Curţii Supreme de Justiţie în cadrul judecării unui recurs în interesul legii (a se vedea § 2-3 supra).

17. Curtea reţine că, potrivit Hotărârii Curţii Constituţionale nr.2 din 9 februarie 2016, excepţia de neconstituţionalitate poate fi ridicată de instanţa de judecată din oficiu şi de părţile în proces, inclusiv de reprezentanţii acestora, ale căror drepturi şi interese pot fi afectate prin aplicarea unei norme neconstituţionale la soluţionarea cauzei (§ 77 şi punctul 1 din dispozitivul Hotărârii). Orice instanţă judiciară chemată să soluţioneze un litigiu, în ipoteza unei îndoieli cu privire la constituţionalitatea unei dispoziţii, are atât puterea, cât şi obligaţia de a se adresa Curţii Constituţionale (§ 87 din Hotărârea citată).

18. Curtea a stabilit că dreptul la un proces echitabil presupune, eo ipso, prezumţia de conformitate a actelor normative interpretate şi aplicate de instanţa judecătorească în actul de înfăptuire a justiţiei cu normele constituţionale şi reglementările internaţionale (§ 63 din Hotărârea citată).

19. Curtea reţine că recursul în interesul legii se judecă de Colegiul penal al Curţii Supreme de Justiţie (articolul 465³ alin.(1) teza I din Cod). Recursul în interesul legii reprezintă un remediu care asigură interpretarea şi aplicarea unitară a legii penale şi de procedură penală pe întreg teritoriul ţării (articolul 465¹ alin.(1) din Codul de procedură penală).

20. Sub acest aspect, Curtea menţionează că judecarea recursului în interesul legii nu reprezintă judecarea unui litigiu clasic, avut în vedere la § 87 din Hotărârea Curţii Constituţionale nr.2 din 9 februarie 2016, aşa cum această procedură nu implică soluţionarea unui conflict juridic apărut între două părţi. Totuşi, Curtea constată că soluţia oferită de Curtea Supremă de Justiţie în acest caz va avea efect erga omnes, fiind obligatorie sub aspectul interpretării şi aplicării unitare a unei norme de drept penal şi/sau procedură penală (a se vedea articolul 465⁴ alin.(2) din Codul de procedură penală).

21. Mai mult, articolul 135 alin.(1) lit.g) din Constituţie stabileşte că Curtea Constituţională rezolvă cazurile excepţionale de neconstituţionalitate a actelor juridice sesizate de Curtea Supremă de Justiţie. Curtea reţine că textul "cazurile excepţionale de neconstituţionalitate" reprezintă o categorie care include excepţiile de neconstituţionalitate şi care acoperă eventualele sesizări formulate de Curtea Supremă de Justiţie în contextul judecării unor recursuri în interesul legii.

22. Totodată, dincolo de diferenţele constatate dintre litigiile clasice şi recursul în interesul legii, Curtea reţine că în ambele proceduri judecătorii trebuie să ofere o interpretare a legii penale şi aplicare unitară a acesteia şi se pot confrunta cu problema că norma care trebuie interpretată, aparent, este neconstituţională. În acest sens, Curtea consideră că ar fi nejustificat dacă Curtea Supremă de Justiţie s-ar afla în imposibilitatea de a solicita controlul constituţionalităţii unei prevederi legale care trebuie interpretată în contextul judecării unui recurs în interesul legii. Aşadar, Curtea consideră că condiţia referitoare la subiectul sesizării este îndeplinită.

23. Curtea reţine că prevederile contestate nu au făcut anterior obiect al controlului de constituţionalitate.

24. Curtea notează că o altă condiţie obligatorie pentru ca excepţia de neconstituţionalitate să poată fi examinată în fond este incidenţa unui drept fundamental. Astfel, Curtea a analizat, prin prisma argumentelor autorilor sesizării, dacă prevederile contestate reprezintă o ingerinţă într-un drept fundamental (a se vedea DCC nr.37 din 24 martie 2022, § 21; DCC nr.63 din 22 aprilie 2022, § 18).

25. Autorii sesizării au menţionat că textul contestat contravine articolelor 1 alin.(3) [preeminenţa dreptului], 20 [accesul liber la justiţie], 23 alin.(2) [dreptul fiecărui om de a-şi cunoaşte drepturile şi îndatoririle] şi 54 [restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi] din Constituţie.

26. În jurisprudenţa sa, Curtea a reţinut că articolele 1 alin.(3) şi 23 alin.(2) din Constituţie nu pot fi invocate de sine stătător. Pentru a fi aplicabile, autorul excepţiei de neconstituţionalitate trebuie să demonstreze, în mod argumentat, existenţa unor ingerinţe în drepturile fundamentale garantate de Constituţie. Abia în cadrul analizei caracterului justificat al ingerinţei abstracte în drepturile fundamentale garantate de Constituţie Curtea poate pune în operă prevederile acestor articole (a se vedea HCC nr.37 din 7 decembrie 2021, § 27; DCC nr.23 din 22 februarie 2022, § 14; DCC nr.37 din 24 martie 2022, § 23). Totodată, Curtea a stabilit că nu există o problemă de constituţionalitate din perspectiva calităţii unei legi, atât timp cât nu este afectat un drept fundamental (DCC nr.8 din 26 ianuarie 2021, § 26; DCC nr.44 din 1 aprilie 2021, § 22; DCC nr.86 din 8 iunie 2021, § 20; DCC nr.113 din 15 iulie 2021, § 25).

27. Cu privire la incidenţa articolelor 20 alin.(2) şi 54 din Constituţie, Curtea constată că autorii sesizării au făcut trimitere la prevederile constituţionale menţionate, fără a fundamenta contrarietatea dispoziţiilor legale criticate cu acestea. Astfel, Curtea nu poate identifica în mod rezonabil nicio critică de neconstituţionalitate (a se vedea DCC nr.44 din 1 aprilie 2021, § 23; DCC nr.113 din 15 iulie 2021§ 26).

28. În situaţii similare, Curtea a respins ca inadmisibile sesizările formulate, precizând că simpla trimitere la un text din Constituţie nu echivalează cu un argument (a se vedea DCC nr.184 din 25 noiembrie 2021, § 16; DCC nr.42 din 31 martie 2022, § 21; DCC nr.52 din 19 aprilie 2022, § 25).

29. Curtea constată că autorii sesizării nu au argumentat existenţa unor ingerinţe în drepturile garantate de Constituţie, ci s-au limitat la faptul de a menţiona că textul contestat contravine principiului legalităţii şi standardului calităţii legii, prevăzute de articolele 1 alin.(3) şi 23 alin.(2) din Constituţie. Această constatare este suficientă pentru a declara inadmisibilă sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate.

30. Prin urmare, pe baza celor menţionate supra, Curtea constată că sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă şi nu poate fi acceptată pentru examinare în fond.

Din aceste motive, în baza articolelor 135 alin.(1) literele a) şi g) şi 140 din Constituţie, 26 alin.(1) din Legea cu privire la Curtea Constituţională, 61 alin.(3) şi 64 din Codul jurisdicţiei constituţionale, Curtea Constituţională

DECIDE:

1. Se declară inadmisibilă sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate a textului "sau al expirării termenului de prescripţie" din articolul 389 alin.(4) pct.3) din Codul de procedură penală, ridicată de Plenul Colegiului Penal al Curţii Supreme de Justiţie, în dosarul nr.4-1ril-2/21.

2. Prezenta decizie este definitivă, nu poate fi supusă niciunei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.