Decizie nr.93 din 23.09.2019 de inadmisibilitate a sesizării nr.108a/2019 privind controlul constituţionalităţii unor prevederi din articolul 85 alin.(1) din Codul penal (aplicarea pedepsei în cazul unui cumul de sentinţe)

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

D E C I Z I E

de inadmisibilitate a sesizării nr.108a/2019 privind controlul constituţionalităţii

 unor prevederi din articolul 85 alin.(1) din Codul penal

(aplicarea pedepsei în cazul unui cumul de sentinţe)

nr. 93  din  23.09.2019

 (în vigoare 23.09.2019) 

Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 306-309 art. 185 din 11.10.2019

* * *

Curtea Constituţională, judecând în componenţa:

dlui Vladimir ŢURCAN, preşedinte,

dlui Eduard ABABEI,

dnei Domnica MANOLE,

dlui Nicolae ROŞCA,

dnei Liuba ŞOVA,

dlui Serghei ŢURCAN, judecători,

cu participarea dlui Gheorghe Reniţă, grefier,

Având în vedere sesizarea depusă şi

înregistrată pe 31 iulie 2019,

Examinând admisibilitatea sesizării menţionate,

Având în vedere actele şi lucrările dosarului,

Deliberând pe 23 septembrie 2019 în camera de consiliu,

Pronunţă următoarea decizie:

ÎN FAPT

1. La originea cauzei se află sesizarea privind controlul constituţionalităţii textului “care nu au mai fost condamnate” din articolul 85 alin.(1) din Codul penal, depusă de către dl Eduard Harunjen, Procuror General.

2. Sesizarea a fost trimisă la Curtea Constituţională pe 28 mai 2019, în baza articolului 135 alin.(1) litera a) din Constituţie.

A. Legislaţia pertinentă

3. Prevederile relevante ale Constituţiei sunt următoarele:

Articolul 1

Statul Republica Moldova

“[...]

(3) Republica Moldova este un stat de drept, democratic, în care demnitatea omului, drepturile şi libertăţile lui, libera dezvoltare a personalităţii umane, dreptatea şi pluralismul politic reprezintă valori supreme şi sunt garantate.”

Articolul 7

Constituţia, Lege Supremă

“Constituţia Republicii Moldova este Legea ei Supremă. Nici o lege şi nici un alt act juridic care contravine prevederilor Constituţiei nu are putere juridică.”

Articolul 23

Dreptul fiecărui om de a-şi cunoaşte drepturile şi îndatoririle

“[...]

(2) Statul asigură dreptul fiecărui om de a-şi cunoaşte drepturile şi îndatoririle. În acest scop statul publică şi face accesibile toate legile şi alte acte normative.”

Articolul 54

Restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi

“[...]

(2) Exerciţiul drepturilor şi libertăţilor nu poate fi supus altor restrângeri decât celor prevăzute de lege, care corespund normelor unanim recunoscute ale dreptului internaţional şi sînt necesare în interesele securităţii naţionale, integrităţii teritoriale, bunăstării economice a ţării, ordinii publice, în scopul prevenirii tulburărilor în masă şi infracţiunilor, protejării drepturilor, libertăţilor şi demnităţii altor persoane, împiedicării divulgării informaţiilor confidenţiale sau garantării autorităţii şi imparţialităţii justiţiei.

(3) Prevederile alineatului (2) nu admit restrângerea drepturilor proclamate în articolele 20-24.

(4) Restrângerea trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o şi nu poate atinge existenţa dreptului sau a libertăţii.”

4. Prevederile relevante ale Codului penal sunt următoarele:

Articolul 70

Închisoarea

“[...]

(4) La stabilirea pedepsei definitive în caz de concurs de infracţiuni, pedeapsa închisorii nu poate depăşi 20 de ani pentru persoanele care au atins vârsta de 18 ani, dar nu au atins vârsta de 21 de ani, şi 12 ani şi 6 luni pentru minori, iar în caz de cumul de sentinţe – de 30 ani pentru adulţi, 25 de ani pentru persoanele care au atins vârsta de 18 ani, dar nu au atins vârsta de 21 de ani, şi 15 ani pentru minori.

[...].”

Articolul 79

Aplicarea pedepsei mai blânde decât cea prevăzută de lege

(1) Ţinând cont de circumstanţele excepţionale ale cauzei, legate de scopul şi motivele faptei, de rolul vinovatului în săvârşirea infracţiunii, de comportarea lui în timpul şi după consumarea infracţiunii, de alte circumstanţe care micşorează esenţial gravitatea faptei şi a consecinţelor ei, precum şi de contribuirea activă a participantului unei infracţiuni săvârşite în grup la descoperirea acesteia, instanţa de judecată poate aplica o pedeapsă sub limita minimă, prevăzută de legea penală pentru infracţiunea respectivă, sau una mai blândă, de altă categorie, ori poate să nu aplice pedeapsa complementară obligatorie. Minoratul persoanei care a săvârşit infracţiunea se consideră circumstanţă excepţională. Săvârşirea infracţiunii de către persoanele care au atins vârsta de 18 ani, dar nu au atins vârsta de 21 de ani poate fi apreciată de către instanţa de judecată drept circumstanţă excepţională.

[...].”

Articolul 85

Aplicarea pedepsei în cazul unui cumul de sentinţe

“(1) Dacă, după pronunţarea sentinţei, dar înainte de executarea completă a pedepsei, condamnatul a săvârşit o nouă infracţiune, instanţa de judecată adaugă, în întregime sau parţial, la pedeapsa aplicată prin noua sentinţă partea neexecutată a pedepsei stabilite de sentinţa anterioară. În acest caz, pedeapsa definitivă nu poate depăşi termenul de 30 de ani de închisoare, iar în privinţa persoanelor care nu au atins vârsta de 18 ani şi a persoanelor care au atins vârsta de 18 ani, dar nu au atins vârsta de 21 de ani, care nu au mai fost condamnate – termenul de 15 ani.

[...].”

ÎN DREPT

A. Argumentele autorului sesizării

5. În argumentarea sesizării, autorul susţine că articolul 85 alin.(1) din Codul penal stabileşte, între altele, că pedeapsa definitivă pentru cumul de sentinţe nu poate depăşi termenul de 30 de ani de închisoare, iar în privinţa persoanelor care nu au atins vârsta de 18 ani şi a persoanelor care au atins vârsta de 18 ani, dar nu au atins vârsta de 21 de ani, care nu au mai fost condamnate – termenul de 15 ani. Totuşi, o condiţie obligatorie pentru a aplica pedeapsa în cazul unui cumul de sentinţe este ca persoana să aibă o condamnare anterioară.

6. Aşadar, autorul sesizării a apreciat că textul “care nu au mai fost condamnate” din articolul 85 alin.(1) al Codului penal este imprevizibil şi, prin urmare, contrar articolelor 1 alin.(3) şi 23 alin.(2) din Constituţie.

B. Aprecierea Curţii

7. Examinând admisibilitatea sesizării, Curtea constată următoarele.

8. Curtea remarcă faptul că articolele 25 lit.f) din Legea cu privire la Curtea Constituţională şi 38 alin.(1) lit.f) din Codul jurisdicţiei constituţionale îi conferă Procurorului General dreptul de a sesiza Curtea Constituţională.

9. În conformitate cu articolul 135 alin.(1) lit.a) din Constituţie, controlul constituţionalităţii legilor, în prezenta cauză a Codului penal, ţine de competenţa Curţii Constituţionale.

10. Obiectul sesizării îl constituie textul “care nu au mai fost condamnate” din articolul 85 alin.(1) din Codul penal. Acest articol stabileşte regulile de aplicare a pedepsei în cazul unui cumul de sentinţe.

11. Autorul sesizării sugerează că textul “care nu au mai fost condamnate” din articolul 85 alin.(1) al Codului penal reprezintă dovada unei incoerenţe a legislatorului, deoarece o condiţie obligatorie pentru a aplica pedeapsa în cazul unui cumul de sentinţe este ca persoana să fi fost condamnată anterior. Astfel, autorul sesizării susţine că textul contestat generează o incertitudine juridică şi, prin urmare, este imprevizibil, fiind contrar articolelor 1 alin.(3) şi 23 alin.(2) din Constituţie.

12. Sub acest aspect, Curtea reiterează că, pentru a exclude orice echivoc, textul legislativ trebuie să fie formulat în mod clar şi inteligibil, fără dificultăţi de ordin sintactic şi fără pasaje obscure. În special în materie penală, legislatorul trebuie să fie precis, clar şi coerent, aşa cum o impune principiul legalităţii incriminării şi a pedepsei (nullum crimen, nulla poena sine lege), garantat de articolul 22 din Constituţie şi de articolul 7 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului (DCC nr.49 din 31 mai 2018, § 30; DCC nr.9 din 23 ianuarie 2019, § 15).

13. În consecinţă, legea trebuie să prevadă în mod clar infracţiunile şi pedepsele care sunt aplicate. Această condiţie este îndeplinită atunci când justiţiabilul poate cunoaşte, din chiar textul normei juridice pertinente, iar la nevoie cu ajutorul interpretării acesteia de către instanţe sau cu ajutorul unor jurişti profesionişti, care sunt acţiunile şi omisiunile ce-i pot angaja răspunderea penală şi care este pedeapsa care îi poate fi aplicată, în cazul încălcării unei norme (Seychell v. Malta, 28 august 2018, § 41).

14. Raportând cele menţionate supra la pretinsa problemă de neconstituţionalitate cu care a fost sesizată, Curtea costată că în ipoteza în care după pronunţarea unei sentinţe, dar înainte de executarea completă a pedepsei, condamnatul a comis o nouă infracţiune, instanţa de judecată adaugă la pedeapsa aplicată prin noua sentinţă, în întregime sau parţial, partea neexecutată a pedepsei aplicate prin sentinţa anterioară. Articolul 85 alin.(1) din Codul penal stabileşte două metode alternative de aplicare a pedepsei în cazul existenţei mai multor sentinţe: 1) prin cumulul parţial al pedepselor neexecutate; 2) prin cumulul total al pedepselor neexecutate.

15. Totodată, indiferent de metoda aleasă de către instanţa de judecată în fiecare caz particular, legislatorul a stabilit că pedeapsa aplicată în cazul unui cumul de sentinţe nu poate depăşi termenul de 30 de ani de închisoare, iar în privinţa persoanelor care nu au atins vârsta de 18 ani şi a persoanelor care au atins vârsta de 18 ani, dar nu au atins vârsta de 21 de ani, care nu au mai fost condamnate – termenul de 15 ani.

16. Codul penal deosebeşte trei categorii de persoane, după vârsta pe care o au: (i) minorii – persoanele care nu au atins vârsta de 18 ani; (ii) persoanele care au atins vârsta de 18 ani, dar nu au atins vârsta de 21 de ani; şi (iii) adulţii – persoanele care au atins vârsta de 21 de ani.

17. Categoria persoanelor care au atins vârsta de 18 ani, dar nu au atins vârsta de 21 de ani a fost introdusă prin Legea nr.163 din 20 iulie 2017 pentru modificarea şi completarea unor acte legislative. Prin această lege, legislatorul a stabilit o categorie intermediară de persoane, situată între categoria persoanelor minore şi cea a persoanelor adulte, acordându-le astfel un statut special, în contextul umanizării politicii penale. Astfel, persoanele cu vârsta cuprinsă între 18 şi 21 de ani pot beneficia, în cazul comiterii unei infracţiuni, de aplicarea pedepsei mai blânde decât cea prevăzută de lege [articolul 79 alin.(1) teza a III-a]. Legislatorul a considerat că săvârşirea unei infracţiuni de către această categorie de persoane poate fi apreciată de către instanţa de judecată ca circumstanţă excepţională. De asemenea, comiterea infracţiunii de către o persoană care a atins vârsta de 18 ani, dar nu a atins vârsta de 21 de ani reprezintă şi o circumstanţă atenuantă stabilită în mod expres la articolul 76 alin.(1) lit.b) din Codul penal (a se vedea DCC nr.94 din 6 septembrie 2018, § 19 şi § 20).

18. Din perspectiva tratamentului sancţionator, Curtea observă că persoanelor care au atins vârsta de 18 ani, dar nu au atins vârsta de 21 de ani şi care nu au mai fost condamnate anterior li se poate aplica, în baza articolului 85 alin.(1) din Codul penal, pedeapsa definitivă pentru un termen de cel mult 15 ani de închisoare, limită stabilită, de altfel, şi pentru minori. Spre deosebire de minori, dacă o persoană care a atins vârsta de 18 ani, dar nu a atins vârsta de 21 de ani a mai fost condamnată anterior, atunci pedeapsa închisorii în cazul existenţei mai multor sentinţe neexecutate se aplică conform articolului 70 alin.(4) din Codul penal pentru un termen de cel mult 25 de ani. Deosebirea dintre normele enunţate constă în faptul existenţei sau al lipsei unei condamnări anterioare a persoanei. Incidenţa unei dispoziţii sau a alteia are loc în funcţie de acest criteriu (a se vedea, mutatis mutandis, DCC nr.81 din 9 iulie 2018, § 22).

19. Aşadar, rezultă în mod rezonabil că textul “care nu au mai fost condamnate” din articolul 85 alin.(1) din Codul penal se referă la o altă condamnare decât cea susceptibilă a fi luată în considerare la aplicarea pedepsei potrivit regulilor cumulului de sentinţe. Prin urmare, Curtea concluzionează că textul supus controlului constituţionalităţii îndeplineşte exigenţele clarităţii şi previzibilităţii legii.

20. Având în vedere cele menţionate supra, Curtea conchide că excepţia de neconstituţionalitate este nefondată şi, prin urmare, trebuie respinsă ca inadmisibilă.

Din aceste motive, în baza articolului 26 din Legea cu privire la Curtea Constituţională şi a articolelor 61 alin.(3) şi 64 din Codul jurisdicţiei constituţionale, Curtea Constituţională

DECIDE:

1. Se declară inadmisibilă sesizarea privind controlul constituţionalităţii textului “care nu au mai fost condamnate” din articolul 85 alin.(1) din Codul penal, depusă de către dl Eduard Harunjen, Procuror General.

2. Prezenta decizie este definitivă, nu poate fi supusă niciunei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.