Decizie nr.98 din 12.07.2022 de inadmisibilitate a sesizării nr.74g/2022 privind excepţia de neconstituţionalitate a unor prevederi din articolul 197 alin.(29) din Codul contravenţional (neclaritatea contravenţiei care stabileşte răspunderea pentru încălcarea normelor privind efectuarea transportului rutier şi imposibilitatea individualizării pedepsei aferente)

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

D E C I Z I E

de  inadmisibilitate  a sesizării nr. 74g/2022  privind

excepţia  de neconstituţionalitate  a unor prevederi

din articolul 197 alin. (29) din Codul contravenţional

(neclaritatea contravenţiei care stabileşte răspunderea

 pentru încălcarea normelor privind efectuarea

transportului rutier şi imposibilitatea

individualizării pedepsei aferente)

nr. 98  din  12.07.2022

 (în vigoare 12.07.2022) 

Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 238-244 art. 126 din 29.07.2022

* * *

Curtea Constituţională, judecând în componenţa:

dnei Domnica MANOLE, Preşedinte,

dlui Nicolae ROŞCA,

dnei Liuba ŞOVA,

dlui Serghei ŢURCAN,

dlui Vladimir ŢURCAN, judecători,

cu participarea dnei Cristina Chihai, asistent judiciar,

Având în vedere sesizarea înregistrată la 31 mai 2022,

Examinând admisibilitatea sesizării menţionate,

Având în vedere actele şi lucrările dosarului,

Deliberând la 12 iulie 2022, în camera de consiliu,

Pronunţă următoarea decizie:

ÎN FAPT

1. La originea cauzei se află sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate a textelor:

- "nerespectarea în cadrul desfăşurării activităţii de transport rutier a obligaţiilor prevăzute la [...] art.49 [...] din Codul transporturilor rutiere",

- "amendă de la 240 la 270 de unităţi convenţionale aplicată persoanei cu funcţie de răspundere, cu amendă de la 400 la 450 de unităţi convenţionale aplicată persoanei juridice" din articolul 197 alin.(29) din Codul contravenţional, adoptat prin Legea nr.218 din 24 octombrie 2008, ridicată de dl avocat Valeriu Bîrcă, în interesele S.R.L. "Beton Service", parte în dosarul nr.5r-6452/21, pendinte la Judecătoria Chişinău, sediul Buiucani.

2. Sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate a fost trimisă la Curtea Constituţională de dl judecător Nicolae Corcea de la Judecătoria Chişinău, sediul Buiucani, pe baza articolului 135 alin.(1) literele a) şi g) din Constituţie.

A. Circumstanţele litigiului principal

3. La 5 noiembrie 2021, Agenţia Naţională Transport Auto a întocmit un proces-verbal de constatare a contravenţiei şi o decizie de aplicare a sancţiunii contravenţionale în privinţa S.R.L. "Beton Service", care a fost sancţionată cu o amendă de 450 unităţi convenţionale pentru comiterea contravenţiei prevăzută de articolul 197 alin.(29) [încălcarea normelor de efectuare a transportului rutier de persoane şi mărfuri] din Codul contravenţional. Agenţia Naţională Transport Auto a constatat că în cadrul desfăşurării activităţii de transport rutier, S.R.L. "Beton Service" a încălcat obligaţiile prevăzute de articolul 49 literele a), g), p) şi q) din Codul transporturilor rutiere.

4. La 19 noiembrie 2021, S.R.L. "Beton Service" a depus la Judecătoria Chişinău, sediul Buiucani, o contestaţie împotriva procesului-verbal cu privire la contravenţie şi împotriva deciziei de sancţionare din 5 noiembrie 2021.

5. În cadrul procesului, dl avocat Valeriu Bîrcă a ridicat, în interesele S.R.L. "Beton Service", excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor menţionate supra la § 1.

6. Printr-o încheiere din 27 mai 2022, Judecătoria Chişinău, sediul Buiucani, a trimis sesizarea la Curtea Constituţională, în vederea soluţionării acesteia.

B. Legislaţia pertinentă

7. Prevederile relevante ale Constituţiei sunt următoarele:

Articolul 20

Accesul liber la justiţie

"(1) Orice persoană are dreptul la satisfacţie efectivă din partea instanţelor judecătoreşti competente împotriva actelor care violează drepturile, libertăţile şi interesele sale legitime.

(2) Nici o lege nu poate îngrădi accesul la justiţie."

Articolul 21

Prezumţia nevinovăţiei

"Orice persoană acuzată de un delict este prezumată nevinovată până când vinovăţia sa va fi dovedită în mod legal, în cursul unui proces judiciar public, în cadrul căruia i s-au asigurat toate garanţiile necesare apărării sale."

Articolul 22

Neretroactivitatea legii

"Nimeni nu va fi condamnat pentru acţiuni sau omisiuni care, în momentul comiterii, nu constituiau un act delictuos. De asemenea, nu se va aplica nici o pedeapsă mai aspră decât cea care era aplicabilă în momentul comiterii actului delictuos."

Articolul 23

Dreptul fiecărui om de a-şi cunoaşte drepturile şi îndatoririle

"(1) Fiecare om are dreptul să i se recunoască personalitatea juridică.

(2) Statul asigură dreptul fiecărui om de a-şi cunoaşte drepturile şi îndatoririle. În acest scop statul publică şi face accesibile toate legile şi alte acte normative."

Articolul 26

Dreptul la apărare

"(1) Dreptul la apărare este garantat.

(2) Fiecare om are dreptul să reacţioneze independent, prin mijloace legitime, la încălcarea drepturilor şi libertăţilor sale.

[…]."

Articolul 54

Restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi

"(1) În Republica Moldova nu pot fi adoptate legi care ar suprima sau ar diminua drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului şi cetăţeanului.

(2) Exerciţiul drepturilor şi libertăţilor nu poate fi supus altor restrângeri decât celor prevăzute de lege, care corespund normelor unanim recunoscute ale dreptului internaţional şi sunt necesare în interesele securităţii naţionale, integrităţii teritoriale, bunăstării economice a ţării, ordinii publice, în scopul prevenirii tulburărilor în masă şi infracţiunilor, protejării drepturilor, libertăţilor şi demnităţii altor persoane, împiedicării divulgării informaţiilor confidenţiale sau garantării autorităţii şi imparţialităţii justiţiei.

(3) Prevederile alineatului (2) nu admit restrângerea drepturilor proclamate în articolele 20-24.

(4) Restrângerea trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o şi nu poate atinge existenţa dreptului sau a libertăţii."

8. Prevederile relevante ale Codului contravenţional, adoptat prin Legea nr.218 din 24 octombrie 2008, sunt următoarele:

Articolul 197

Încălcarea normelor de efectuare a transportului

 rutier de persoane şi mărfuri

"(29) Nerespectarea în cadrul desfăşurării activităţii de transport rutier a obligaţiilor prevăzute la art.23 alin.(8), art.31²¹, art.31²⁶ alin.(4), art.31³⁶ alin.(6), art.31⁴² alin.(3), art.48, art.49, art.62² alin.(1), art.79 din Codul transporturilor rutiere, la art.20 alin.(2) din Legea nr.60/2012 privind incluziunea socială a persoanelor cu dizabilităţi

se sancţionează cu amendă de la 240 la 270 de unităţi convenţionale aplicată persoanei cu funcţie de răspundere, cu amendă de la 400 la 450 de unităţi convenţionale aplicată persoanei juridice."

9. Prevederile relevante ale Codului transporturilor rutiere, adoptat prin Legea nr.150 din 17 iulie 2014, sunt următoarele:

Articolul 49

"Operatorii de transport rutier/întreprinderile care efectuează operaţiuni de transport rutier au următoarele obligaţii:

a) să se conducă de prezentul cod şi reglementările în vigoare specifice fiecărui tip de transport rutier efectuat;

[...]

g) să asigure instruirea şi perfecţionarea profesională continuă a managerului de transport rutier şi a conducătorilor auto;

[...]

p) să efectueze transporturile rutiere numai cu respectarea maselor totale maxime autorizate şi/sau în limita capacităţii de îmbarcare stabilită de uzina producătoare a vehiculului rutier utilizat şi/sau de standardele în vigoare;

q) să respecte regulile şi procedurile ce trebuie urmate în cazul vehiculelor rutiere sau al încărcăturilor cu greutăţi şi/sau gabarite care depăşesc limitele maxime admise;

[...]."

ÎN DREPT

A. Argumentele autorului sesizării privind excepţia de neconstituţionalitate

10. Autorul sesizării susţine că textul legal "nerespectarea în cadrul desfăşurării activităţii de transport rutier a obligaţiilor prevăzute la [...] art.49 [...] din Codul transporturilor rutiere" din articolul 197 alin.(29) din Codul contravenţional poate fi aplicat în mod extensiv şi defavorabil de către agenţii constatatori şi de instanţa de judecată. Din acest motiv, autorul pretinde că textul contestat nu corespunde condiţiilor calităţii legii, impuse de articolul 23 din Constituţie.

11. Totodată, autorul susţine că sancţiunea prevăzută de articolul 197 alin.(29) din Codul contravenţional nu este proporţională cu scopul urmărit şi afectează dreptul de proprietate. Autorul a menţionat că, potrivit HCC nr.18 din 30 iunie 2020, § 110, nu doar pedeapsa fixă stabilită de către legislator, dar şi diferenţa relativ mică dintre limita minimă şi maximă a sancţiunii sunt de natură să afecteze dreptul la un proces echitabil.

12. În opinia autorului, prevederile contestate sunt contrare articolelor 20, 21, 22, 23, 26, 46, 54 şi 72 din Constituţie.

B. Aprecierea Curţii

13. Examinând admisibilitatea sesizării privind excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată următoarele.

14. În conformitate cu articolul 135 alin.(1) lit.a) din Constituţie, controlul constituţionalităţii legilor Parlamentului, în prezenta cauză a unor prevederi din Codul contravenţional, adoptat prin Legea nr.218 din 24 octombrie 2008, ţine de competenţa Curţii Constituţionale.

15. Curtea notează că excepţia de neconstituţionalitate, ridicată de avocatul unei părţi în proces, este formulată de subiectul căruia i s-a conferit acest drept, în baza articolului 135 alin.(1) literele a) şi g) din Constituţie, aşa cum a fost interpretat acesta prin Hotărârea Curţii Constituţionale nr.2 din 9 februarie 2016.

16. Curtea reţine că obiectul excepţiei îl constituie prevederile menţionate supra la § 1. Curtea constată că prevederile contestate nu au făcut anterior obiect al controlului de constituţionalitate.

17. Curtea subliniază că excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată într-o cauză care are ca obiect examinarea unei contestaţii împotriva unui proces-verbal cu privire la comiterea contravenţiei prevăzute de articolul 197 alin.(29) din Codul contravenţional şi decizia aferentă de sancţionare. Prin urmare, Curtea admite că prevederile contestate ar putea fi aplicate la examinarea acestei cauze.

18. Curtea notează că o altă condiţie obligatorie pentru ca excepţia de neconstituţionalitate să poată fi examinată în fond este incidenţa unui drept fundamental. Astfel, Curtea va analiza, prin prisma argumentelor autorului sesizării, dacă prevederile contestate reprezintă o ingerinţă într-un drept fundamental.

19. Autorul sesizării susţine că textele contestate încalcă articolele 20 [accesul liber la justiţie], 21 [prezumţia nevinovăţiei], 22 [neretroactivitatea legii], 23 [dreptul fiecărui om de a-şi cunoaşte drepturile şi îndatoririle], 26 [dreptul la apărare], 46 [dreptul la proprietate privată şi protecţia acesteia], 54 [restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi] şi 72 [categorii de legi] din Constituţie.

20. Cu privire la articolele 23 şi 54 din Constituţie, Curtea reiterează că acestea nu au o aplicabilitate de sine stătătoare. Pentru a fi aplicabile, autorul sesizării trebuie să demonstreze existenţa unor ingerinţe în drepturile fundamentale (a se vedea HCC nr.15 din 28 aprilie 2021, § 20).

21. Cu privire la prima parte a textului contestat "nerespectarea în cadrul desfăşurării activităţii de transport rutier a obligaţiilor prevăzute la [...] art.49 [...] din Codul transporturilor rutiere" din articolul 197 alin.(29) din Codul contravenţional, Curtea observă că autorul sesizării nu a argumentat în ce măsură acesta contravine articolelor 20, 21, 22, 26 şi 72 din Constituţie.

22. Curtea subliniază că simpla enumerare a unor articole din Constituţie, precum şi preluarea unor considerente din jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului sau a Curţii Constituţionale în lipsa unei argumentări proprii nu reprezintă veritabile critici de neconstituţionalitate (a se vedea DCC nr.34 din 22 martie 2022, § 23). Totodată, Curtea observă că autorul nu a argumentat în ce măsură textul contestat în discuţie nu este clar şi previzibil pentru cauza sa contravenţională.

23. Autorul sesizării afirmă că prevederile articolului 49 din Codul transporturilor rutiere au fost aplicate în lipsa unei argumentări din partea agentului constatator. Curtea conchide că, sub aparenţa unor critici referitoare la neclaritatea prevederilor contestate, autorul excepţiei îşi exprimă de fapt dezacordul cu modul în care au fost interpretate şi aplicate prevederile contestate de către agentul constatator. În jurisprudenţa sa constantă, Curtea a subliniat că aspectele legate de interpretarea şi aplicarea legii nu ţin de competenţa Curţii Constituţionale. Această competenţă le revine, prin definiţie, instanţelor de judecată (a se vedea DCC nr.27 din 24 februarie 2022, § 28).

24. În aceste condiţii, Curtea nu poate identifica, în mod rezonabil, nicio critică de neconstituţionalitate în raport cu prima parte a textului contestat.

25. Cu referire la cea de-a doua parte a textului contestat, autorul sesizării pretinde că sancţiunea prevăzută de articolul 197 alin.(29) din Codul contravenţional nu este proporţională cu scopul urmărit şi afectează dreptul de proprietate. În acest sens, autorul a făcut trimitere la jurisprudenţa Curţii, potrivit căreia nu doar pedeapsa fixă stabilită de către legislator, dar şi diferenţa relativ mică dintre limita minimă şi maximă a sancţiunii sunt de natură să afecteze dreptul la un proces echitabil (HCC nr.18 din 30 iunie 2020, § 110).

26. Cu privire la acest aspect, Curtea subliniază că controlul de constituţionalitate efectuat în hotărârea menţionată supra nu s-a limitat doar la compararea limitelor de pedeapsă prevăzute de legislator, ci a vizat o analiză complexă în funcţie de fapta prejudiciabilă şi de multitudinea modalităţilor de comitere a acesteia de către contravenient. În acea cauză, Curtea a constatat că în cazul persoanelor fizice, diferenţa dintre limita minimă a pedepsei şi limita maximă a pedepsei nu îi acordă instanţei de judecată posibilitatea de a aprecia proporţionalitatea sancţiunii aplicate prin raportare la fapta contravenţională şi la circumstanţele cazului, astfel încât să existe un echilibru corect între scopul legii contravenţionale şi mijloace, iar mijloacele utilizate să nu restrângă drepturile persoanei mai mult decât este necesar pentru a atinge aceste scopuri. În cazul persoanelor juridice, Curtea a constatat că modalităţile factuale de comitere a faptei prejudiciabile nu pot fi atât de variate şi prin urmare îi permite agentului constatator şi instanţei de judecată să individualizeze amenda în funcţie de fapta contravenţională comisă (a se vedea HCC nr.18 din 30 iunie 2020, § 110-112).

27. Aşadar, stabilirea per se a unor limite de pedeapsă a căror diferenţă este relativ mică nu implică în mod automat o problemă de proporţionalitate la modul abstract. Doar efectuarea unei analize în ansamblu a modalităţilor factuale de comitere a contravenţiei în raport cu limitele de pedeapsă stabilite de legislator permite stabilirea unei concluzii privind încălcarea sau neîncălcarea dreptului la un proces echitabil.

28. Totodată, în DCC nr.84 din 9 iulie 2018, Curtea a examinat constituţionalitatea sancţiunii de la articolul 257 alin.(8) din Codul fiscal stabilită pentru neinformarea subdiviziunii Serviciului Fiscal de Stat de către agentul economic care operează sub controlul unui post fiscal. Pentru încălcarea obligaţiei de informare, norma indicată prevede o amendă egală cu suma operaţiunilor economice respective. În acel caz, Curtea a reţinut că textul de lege contestat stabileşte o situaţie obiectivă, care nu poate fi circumstanţiată. De asemenea, Curtea a observat că încălcarea obligaţiei stabilite nu poate avea loc decât cu intenţie şi că în acel tip de cazuri nu pot exista circumstanţe particulare care să pondereze sancţiunea aplicată. Situaţia prevăzută de către legislator era una obiectivă: omisiunea informării, urmată de efectuarea de intrări sau de ieşiri de mărfuri sau de servicii. Sancţiunea stabilită de către legislator în asemenea cazuri reprezenta rezultatul unei puneri în balanţă, efectuată de către legislator, în funcţie de interesul social apărat şi de gravitatea obiectivă a faptei interzise. În concluzie, atunci când legislatorul a dat o soluţie pentru o situaţie care nu presupune circumstanţierea şi care nu pretinde efectuarea unei puneri în balanţă, Curtea a reţinut că nu poate decât să manifeste deferenţă faţă de soluţia aleasă de acesta, în materie de sancţiuni aplicabile (a se vedea, mutatis mutandis, DCC nr.84 din 9 iulie 2018, § 31-33).

29. În prezenta cauză, Curtea va verifica dacă în situaţiile prevăzute de norma contestată este posibilă individualizarea pedepsei de către instanţa de judecată ţinând cont de fapta prejudiciabilă şi de modalităţile de comitere a contravenţiei.

30. Analizând norma contestată în coroborare cu articolul 49 din Codul transporturilor rutiere, la care autorul sesizării face trimitere, Curtea observă că legislatorul a hotărât să sancţioneze operatorii de transport rutier şi întreprinderile care efectuează operaţiuni de transport rutier pentru nerespectarea unor obligaţii prevăzute în articolul vizat. Prin urmare, Curtea constată că această normă este destinată profesioniştilor care efectuează operaţiuni de transport rutier şi cărora le sunt impuse obligaţii prevăzute în mod clar de Codul transporturilor rutiere.

31. Aşadar, Curtea observă că obligaţiile prevăzute de norma de trimitere reglementează situaţii obiective, exhaustiv stabilite în sarcina unor subiecţi activi speciali, ale căror modalităţi factuale nu pot varia. De exemplu, în această cauză, nerespectarea obligaţiei de a transporta mărfuri şi persoane în limita maselor maxime autorizate şi/sau în limita capacităţii de îmbarcare stabilită de uzina producătoare a vehiculului rutier utilizat şi/sau de standardele în vigoare, aşa cum aceasta este stabilită de articolul 49 lit.p) din Codul transporturilor rutiere, nu poate avea loc decât sub forma intenţiei. Aceeaşi concluzie este valabilă şi în cazul altor obligaţii în discuţie stabilite de articolul 49 literele a), g) şi q) din Codul citat. Curtea reţine că şi în cazurile invocate de autorul sesizării nu există circumstanţe particulare care să facă necesară intervenţia instanţei în ponderarea sancţiunii aplicate. Prin urmare, Curtea manifestă deferenţă faţă de soluţia aleasă de legislator, în materia sancţiunilor aplicabile.

32. În concluzie, Curtea constată că limitele de pedeapsă stabilite de legislator pentru încălcarea obligaţiilor prevăzute de articolul 49 literele a), g), p) şi q) din Codul transporturilor rutiere nu constituie, la modul abstract, o ingerinţă în dreptul de proprietate, garantat de articolul 46 din Constituţie.

33. În baza celor menţionate supra, Curtea constată că sesizarea nu întruneşte condiţiile de admisibilitate şi nu poate fi acceptată pentru examinare în fond.

Din aceste motive, în baza articolelor 135 alin.(1) literele a) şi g), 140 alin.(2) din Constituţie, 26 alin.(1) din Legea cu privire la Curtea Constituţională, 61 alin.(3) şi 64 din Codul jurisdicţiei constituţionale, Curtea Constituţională

DECIDE:

1. Se declară inadmisibilă sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate a textelor:

- "nerespectarea în cadrul desfăşurării activităţii de transport rutier a obligaţiilor prevăzute la [...] art.49 [...] din Codul transporturilor rutiere",

- "amendă de la 240 la 270 de unităţi convenţionale aplicată persoanei cu funcţie de răspundere, cu amendă de la 400 la 450 de unităţi convenţionale aplicată persoanei juridice" din articolul 197 alin.(29) din Codul contravenţional, adoptat prin Legea nr.218 din 24 octombrie 2008, ridicată de dl avocat Valeriu Bîrcă, în interesele S.R.L. "Beton Service", parte în dosarul nr.5r-6452/21, pendinte la Judecătoria Chişinău, sediul Buiucani.

2. Prezenta decizie este definitivă, nu poate fi supusă niciunei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.