BIZLEXLegislația Republicii Moldova
Cuprins
Hotărâri

Decizie nr.99 din 04.07.2014 cu privire la examinarea sesizării AO "Asociaţia pentru Dezvoltarea Culturii şi Protecţiei Drepturilor de Autor şi Conexe "APOLLO"

Tipul documentului
Hotărâri
Data adoptării
04.07.2014

CONSILIUL COORDONATOR
AL AUDIOVIZUALULUI

D E C I Z I E

cu privire la examinarea sesizării AO "Asociaţia pentru Dezvoltarea

 Culturii şi Protecţiei Drepturilor de Autor şi Conexe "APOLLO"

nr. 99  din  04.07.2014

 (în vigoare 25.07.2014) 

Monitorul Oficial nr.209-216 art.1035 din 25.07.2014

* * *

Prin sesizarea nr.622 din 02.06.2014 înaintată Consiliului Coordonator al Audiovizualului, AO "Asociaţia pentru Dezvoltarea Culturii şi Protecţiei Drepturilor de Autor şi Conexe "APOLLO" îşi exprimă bănuiala că posturile de televiziune "CTC Mega", "Prime", "Euro TV", "Super TV" şi "Bravo" au difuzat filme în lipsa acordului titularului de drepturi la valorificarea acestor opere, şi anume:

Drept urmare, AO "Asociaţia pentru Dezvoltarea Culturii şi Protecţiei Drepturilor de Autor şi Conexe "APOLLO", menţionînd că "are menirea de a supraveghea funcţionarea sub semnul legalităţii a audiovizualului autohton, supraveghind respectarea prevederilor art.18 din Codul audiovizualului, conducându-se de concluziile CSJ în decizia irevocabilă nr.3r-1435/12 din 20 iunie 2012, în temeiul art.37 alin.(3) lit.(c), art.37 alin.(4), art.40 alin.(1) lit.(a), (d) şi (k) din Codul audiovizualului şi art.3 al Statutului Asociaţiei APOLLO", a solicitat Consiliului Coordonator al Audiovizualului:

- ridicarea de la radiodifuzorii vizaţi a confirmării documentare privind deţinerea acordului titularului de drept la difuzarea filmelor indicate;

- sancţionarea radiodifuzorilor vinovaţi de difuzarea operelor audiovizuale în lipsa acordului titularului de drepturi.

În urma examinării circumstanţelor invocate în sesizare, s-a constatat netemeinicia acesteia, reieşind din următoarele:

1. Cu toate că în sesizare se menţionează ca temei de adresare art.37 alin.(3) lit.c) din Codul audiovizualului, se stabileşte că AO "APOLLO" nu a demonstrat că este afectată în mod direct prin faptul difuzării operelor nominalizate;

2. Se constată că pînă în prezent, în adresa CCA nu a parvenit nici o reclamaţie din partea titularilor de drepturi prin care s-ar invoca lipsa drepturilor de difuzare a operelor nominalizate în sesizarea petiţionarului;

3. Posturile de televiziune menţionate în sesizare au avut acordul titularilor de drepturi la difuzarea operelor audiovizuale indicate.

Astfel,

În temeiul art.37 alin.(2), (3) lit.(a) şi art.38 alin.(7) din Codul audiovizualului, prin scrisoarea din 06.06.2014, CCA a solicitat posturilor de televiziune "CTC Mega", "Prime", "Euro TV", "Super TV" şi "Bravo" prezentarea confirmărilor documentare privind deţinerea drepturilor de difuzare a filmelor indicate în sesizare şi expunerea în scris a poziţiei instituţiei referitoare la cele menţionate în sesizarea AO "APOLLO" nr.622 din 02.06.2014.

Posturile nominalizate au prezentat prin scrisori opinia cu privire la circumstanţele sesizate, după cum urmează:

Prin scrisoarea nr.12/24 din 11.06.2014, ÎM "Teledixi" SRL a comunicat Consiliului Coordonator al Audiovizualului că priveşte extrem de critic sesizarea AO "APOLLO" nr.622 din 02.06.2014. ÎM "Teledixi" SRL îşi manifestă indignarea faţă de acţiunile de hărţuială din partea AO "APOLLO", pe care le-a reclamat de mai multe ori Consiliului Coordonator al Audiovizualului. În nenumărate rînduri, pretinsa asociaţie, care se "statuează" că supraveghează funcţionarea sub semnul legalităţii a audiovizualului autohton, avînd o neîntemeiată bănuială, s-a plîns CCA că "CTC Mega", probabil, difuzează opere audiovizuale fără a deţine acordul titularilor de drepturi. La toate sesizările AO "APOLLO", ÎM "Teledixi" SRL a reacţionat prompt şi a dovedit că deţine toate drepturile şi activitatea sa este perfect legală. AO "APOLLO" însă nici într-un caz nu a putut proba faptul că postul de televiziune "CTC Mega" a săvîrşit vreo încălcare a drepturilor de autor şi conexe, şi continuă acţiunile sale menite să denigreze imaginea ÎM "Teledixi" SRL, atentînd la reputaţia profesională.

ÎM "Teledixi" SRL, a anexat copiile documentelor confirmative, cu informaţia solicitată de către CCA. Totodată, ÎM "Teledixi" SRL a rugat CCA să interzică accesul la informaţie terţelor persoane şi, în primul rînd, AO "APOLLO", dat fiind faptul că aceasta reprezintă secret comercial.

Prin scrisoarea f/nr.din 17.06.2014, ÎCS "General Media Group" SRL a adus la cunoştinţă Consiliului Coordonator al Audiovizualului că "operele audiovizuale nominalizate în sesizarea AO "APOLLO" sînt achiziţionate în baza contractului încheiat cu compania ЗАО "Первый канал. Всемирная сеть" din luna septembrie a anului 2010, cu o valabilitate de 7 ani". Radiodifuzorul mai precizează că achiziţionează programul de emisiuni al ЗАО "Первый канал. Всемирная сеть" şi achită royalty stabilit de părţi. Întru executarea contractului, ЗАО "Первый канал. Всемирная сеть" achiziţionează drepturi de comunicare publică a operelor audiovizuale inclusiv pentru postul "Prime" pe teritoriul Republicii Moldova. Potrivit contractului, operele audiovizuale sînt achiziţionate cu drepturi neexclusive pentru teritoriul Republicii Moldova".

ÎCS "General Media Group" SRL mai menţionează că sesizarea AO "APOLLO" este una abuzivă, deoarece conform Legii nr.139 cu privire la drepturile de autor şi conexe, nu este indicat în mod expres temeiul legal, scopul declarat, cît şi lipsa unor argumente a drepturilor încălcate de postul de televiziune "Prime". Mai mult ca atît, a indicat că lipseşte declaraţia AO "APOLLO" prin care îşi asumă responsabilitatea pentru o eventuală defăimare prin sesizarea adresată.

Prin răspunsul nr.48/14 din 18.06.2014, ÎM "ALVAMEDIA" SRL, fondatoarea postului de televiziune "Euro TV", a adus la cunoştinţă Consiliului Coordonator al Audiovizualului că filmul menţionat în sesizarea AO "APOLLO" este difuzat legal, cu acordul titularului de drepturi la valorificarea acestor opere, şi menţionează că actele confirmative au fost prezentate de nenumărate ori CCA în cadrul altor sesizări ale Asociaţiei Obşteşti APOLLO.

Prin scrisoarea nr.10/14 din 11.06.2014, întreprinderea "Media Internaţional" SRL a comunicat Consiliului Coordonator al Audiovizualului că în activitatea sa de radiodifuzor se conduce şi respectă actele normative, drepturile de autor şi conexe asupra operelor audiovizuale difuzate în emisia postului "Super TV", iar cele două filme artistice menţionate în sesizarea AO "APOLLO" deţin acoperire contractuală. Astfel, filmele artistice au fost difuzate în corespundere cu condiţiile contractului de licenţă din 12.10.2010, încheiat cu corporaţia internaţională "Sony" (SPTI Networks Eastern Europe (UK) Limited). Dovada deţinerii drepturilor a fost prezentată CCA anterior, inclusiv la data de 20.02.2014 prin scrisoarea nr.10/05, răspuns la una din sesizările AO "APOLLO".

Prin răspunsul nr.1/17-06 din 17.06.2014, "BRAVO TV" SRL a pus la dispoziţia CCA copia contractului prin care se confirmă legalitatea difuzării operelor audiovizuale menţionate în sesizarea AO "APOLLO".

Concluzionînd faptele expuse mai sus, se constată imposibilitatea admiterii şi satisfacerii solicitării AO "Asociaţia pentru Dezvoltarea Culturii şi Protecţiei Drepturilor de Autor şi Conexe "APOLLO" privind sancţionarea radiodifuzorilor menţionaţi în sesizarea nr.622 din 02.06.2014, deoarece posturile de televiziune "CTC Mega", "Prime", "Euro TV", "Super TV" şi "Bravo" au avut acordul titularilor de drepturi la difuzarea operelor audiovizuale indicate.

Ca urmare a examinării publice a sesizării, a verificării actelor prezentate, în temeiul Codului audiovizualului nr.260-XVI din 27.07.2006, a Statutului CCA, aprobat prin Hotărîrea Parlamentului Republicii Moldova nr.433-XVI din 28.12.2006, a Legii contenciosului administrativ şi a Legii privind accesul la informaţie, Consiliul Coordonator al Audiovizualului

DECIDE: