Decizie nr.AG-1 din 27.05.2025 de aprobare a Regulamentului privind procedura de examinare a sesizărilor depuse la Curtea Constituţională
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
D E C I Z I E
de aprobare a Regulamentului privind procedura de examinare
a sesizărilor depuse la Curtea Constituţională
nr. AG-1 din 27.05.2025
(în vigoare 27.05.2025)
Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 261-264 art. 66 din 29.05.2025
* * *
Curtea Constituţională, statuând în componenţa:
dnei Domnica MANOLE, Preşedinte,
dnei Viorica PUICA,
dlui Nicolae ROŞCA,
dnei Liuba ŞOVA,
dlui Serghei ŢURCAN,
dlui Vladimir ŢURCAN, judecători,
cu participarea dnei Dina Musteaţa, asistent judiciar,
În vederea stabilirii regulilor de procedură specifice activităţii sale jurisdicţionale realizate pe baza sesizărilor depuse, în conformitate cu prevederile Legii nr.74 din 10 aprilie 2025 cu privire la Curtea Constituţională,
DECIDE:
1. Se aprobă Regulamentul privind procedura de examinare a sesizărilor depuse la Curtea Constituţională, potrivit Anexei.
2. Se abrogă Regulamentul privind procedura de examinare a sesizărilor depuse la Curtea Constituţională, aprobat prin Decizia nr.AG-3 din 3 iunie 2014.
3. Prezenta decizie este definitivă, nu poate fi supusă niciunei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.
| PREŞEDINTE | Domnica MANOLE |
| Nr.AG-1. Chişinău, 27 mai 2025. | |
Anexă
la Decizia Curţii Constituţionale
nr.AG-1 din 27 mai 2025
REGULAMENT
PRIVIND PROCEDURA DE EXAMINARE A SESIZĂRILOR
DEPUSE LA CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
Capitolul I
CONSIDERAŢII GENERALE
1. Curtea Constituţională este organizată şi funcţionează pe baza prevederilor Constituţiei Republicii Moldova, ale Legii nr.74 din 10 aprilie 2025 cu privire la Curtea Constituţională şi ale prezentului Regulament.
2. Prezentul Regulament stabileşte procedura de examinare a sesizărilor depuse la Curtea Constituţională (în continuare, Curtea).
3. Chestiunile procedurale care nu sunt reglementate de lege şi de prezentul Regulament se soluţionează de către Curte potrivit principiului autonomiei determinării competenţei, stabilit la articolul 6 alin.(1) din Legea nr.74 din 10 aprilie 2025 cu privire la Curtea Constituţională.
4. Sediul Curţii se află în municipiul Chişinău, strada Alexandru Lăpuşneanu nr.28. Şedinţele în plen ale Curţii au loc în sediul acesteia.
5. Procedura jurisdicţională a Curţii Constituţionale şi lucrările de secretariat se desfăşoară în limba română. Participanţii la proces care nu vorbesc limba română pot lua cunoştinţă de actele şi de lucrările dosarului şi pot participa la şedinţele Curţii fiind asistaţi de un interpret.
6. Judecătorii şi angajaţii Curţii, responsabili de examinarea şi instrumentarea dosarelor, sunt obligaţi să păstreze confidenţialitatea informaţiilor de care au luat cunoştinţă.
Capitolul II
PROCEDURA DE DEPUNERE, ÎNREGISTRARE
ŞI REPARTIZARE A SESIZĂRILOR
7. În scopul exercitării activităţii de jurisdicţie constituţională, Curtea îndeplineşte următoarele atribuţii funcţionale:
a) exercită, la sesizare, controlul constituţionalităţii legilor şi a hotărârilor Parlamentului, a decretelor Preşedintelui Republicii Moldova, a hotărârilor şi a ordonanţelor Guvernului, precum şi a tratatelor internaţionale la care Republica Moldova intenţionează să devină parte;
b) interpretează Constituţia;
c) se pronunţă asupra iniţiativelor de revizuire a Constituţiei;
d) confirmă rezultatele referendumurilor republicane;
e) confirmă rezultatele alegerii Parlamentului şi a Preşedintelui Republicii Moldova, validează mandatele deputaţilor în Parlament şi mandatul Preşedintelui Republicii Moldova;
f) constată circumstanţele care justifică dizolvarea Parlamentului, demiterea Preşedintelui Republicii Moldova, interimatul funcţiei de Preşedinte, imposibilitatea Preşedintelui Republicii Moldova de a-şi exercita atribuţiile mai mult de 60 de zile;
g) rezolvă excepţiile de neconstituţionalitate a actelor normative prevăzute la lit.a), la sesizarea instanţelor judecătoreşti;
h) hotărăşte asupra chestiunilor care au ca obiect constituţionalitatea unui partid.
8. Subiectele cu drept de sesizare a Curţii sunt:
a) Preşedintele Republicii Moldova;
b) Guvernul;
c) ministrul Justiţiei;
d) Consiliul Superior al Magistraturii;
e) judecătorii/completele de judecată din cadrul Curţii Supreme de Justiţie, al curţilor de apel şi al judecătoriilor;
f) Consiliul Superior al Procurorilor;
f1) Procurorul General;
g) deputatul în Parlament;
h) Avocatul Poporului, Avocatul Poporului pentru drepturile copilului;
i) consiliile unităţilor administrativ-teritoriale de nivelul întâi sau al doilea, Adunarea Populară a Găgăuziei – în cazul în care supun controlului de constituţionalitate legile şi hotărârile Parlamentului, decretele Preşedintelui Republicii Moldova, hotărârile şi ordonanţele Guvernului, precum şi tratatele internaţionale până la intrarea în vigoare a acestora pentru Republica Moldova, care nu corespund articolului 109 şi, respectiv, articolului 111 din Constituţie.
[Pct.8 completat prin Decizia Curţii Constituţionale nr.AG-1 din 22.01.2026, în vigoare 22.01.2026]
9. Subiectele cu drept de sesizare pot depune sesizări în probleme care ţin de competenţa lor, cu excepţia sesizării privind:
a) revizuirea Constituţiei, care poate fi depusă de subiectele indicate la articolul 141 din Constituţie;
b) constatarea circumstanţelor ce justifică dizolvarea Parlamentului, care poate fi depusă de Preşedintele Republicii Moldova;
c) constatarea circumstanţelor ce justifică demiterea din funcţie a Preşedintelui Republicii Moldova sau interimatul funcţiei de Preşedinte al Republicii Moldova, pe baza unei hotărâri a Parlamentului, semnată de Preşedintele Parlamentului;
d) constituţionalitatea unui partid, care poate fi depusă de Parlament, de Preşedintele Republicii Moldova, de Guvern, de ministrul Justiţiei sau de Procurorul General;
e) excepţia de neconstituţionalitate, care poate fi depusă de subiectele indicate la pct.8 lit.e);
f) confirmarea rezultatelor referendumului republican, ale alegerii Parlamentului şi validarea mandatelor de deputat, precum şi ale alegerii Preşedintelui Republicii Moldova şi validarea mandatului său, care se depune de către Comisia Electorală Centrală.
10. Sesizarea trebuie să conţină următoarele:
a) denumirea şi adresa Curţii;
b) datele de identitate ale autorului/autorilor sesizării (numele şi prenumele, funcţia deţinută sau, după caz, denumirea persoanei juridice sau a autorităţii publice, adresa, numărul de telefon şi adresa electronică);
c) în funcţie de obiectul sesizării, conform articolului 135 alin.(1) din Constituţie, autorul sesizării va prezenta:
- prevederea normativă contestată, prevederea constituţională pretins a fi încălcată şi motivarea relaţiei de contrarietate dintre cele două prevederi, adică motivarea neconstituţionalităţii prevederii contestate;
- argumentele că norma constituţională este neclară şi pretinde o interpretare din partea Curţii, în cazul în care se solicită interpretarea Constituţiei;
- argumentele privind respectarea condiţiilor temporale şi limitelor materiale ale revizuirii Constituţiei, în cazul în care se solicită avizarea iniţiativei de revizuire a Constituţiei;
- actele care demonstrează respectarea exigenţelor constituţionale şi legale, în cazul confirmării rezultatelor referendumului republican, a rezultatelor alegerii Parlamentului sau ale alegerii Preşedintelui Republicii Moldova;
- în cazurile stabilite la art.135 alin.(1) lit.f) din Constituţie, autorul trebuie să precizeze şi să motiveze circumstanţele care justifică măsurile respective;
- în cazul sesizării privind controlul constituţionalităţii unui partid politic, autorul trebuie să demonstreze în ce măsură scopurile şi activitatea partidului cad sub incidenţa articolului 41 alin.(4) din Constituţie;
d) lista actelor anexate:
- în cazul în care sesizarea este formulată de Guvern, de Consiliul Superior al Magistraturii, de Consiliul Superior al Procurorilor, de Comisia Electorală Centrală, de consiliul unei unităţi administrativ-teritoriale de nivelul întâi sau al doilea ori de Adunarea Populară a Găgăuziei, actul de aprobare a sesizării;
- în cazul sesizării privind iniţiativa de revizuire a Constituţiei, proiectul de lege constituţională a cărei avizare se solicită;
- în cazul excepţiilor de neconstituţionalitate, scrisoarea de însoţire şi încheierea instanţei de judecată cu privire la ridicarea excepţiei de neconstituţionalitate;
e) semnătura olografă a autorului sesizării, iar în eventualitatea depunerii sesizării în formă electronică, semnătura electronică calificată, în condiţiile legii.
La sesizare se anexează, după caz, şi mandatul reprezentantului.
11. Sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate poate fi elaborată conform formularului publicat pe pagina web a Curţii (www.constcourt.md).
12. Serviciul registratură şi arhivă nu va înregistra sesizarea şi o va restitui autorului dacă:
a) sesizarea nu este semnată olograf sau electronic de autorul sesizării sau de reprezentantul autorului sesizării;
b) sesizarea nu conţine informaţii despre autorul sesizării sau despre reprezentantul acestuia (numele şi prenumele, funcţia deţinută sau, după caz, denumirea persoanei juridice sau a autorităţii publice, adresa, numărul de telefon şi adresa electronică);
c) sesizarea nu este formulată în limba română;
d) sesizarea este ilizibilă;
e) nu este anexat actul de aprobare a sesizării, în cazul în care sesizarea este formulată de Guvern, de Consiliul Superior al Magistraturii, de Consiliul Superior al Procurorilor, de Comisia Electorală Centrală, de consiliul unei unităţi administrativ-teritoriale de nivelul întâi sau al doilea ori de Adunarea Populară a Găgăuziei;
f) nu este anexat proiectul de lege constituţională a cărui avizare se solicită, în cazul sesizării privind iniţiativa de revizuire a Constituţiei.
g) nu este anexată încheierea instanţei de judecată cu privire la ridicarea excepţiei de neconstituţionalitate, în cazul sesizării privind excepţia de neconstituţionalitate.
13. Sesizările depuse la Curte de către subiectele abilitate cu acest drept se înregistrează de Serviciul registratură şi arhivă al Curţii. Acesta înregistrează sesizarea la data depunerii ei şi îi atribuie un număr, indicând data şi ora înregistrării.
14. Datele cu caracter personal pot fi anonimizate pe baza solicitării motivate a autorului sesizării, la momentul înregistrării sesizării. Atunci când sesizarea sau actele jurisdicţionale ale Curţii conţin informaţii referitoare la date, situaţii sau circumstanţe sensibile, care pot afecta dreptul la viaţa privată, acestea pot fi anonimizate din oficiu.
15. După înregistrare, sesizarea este prezentată de Serviciul registratură şi arhivă Preşedintelui Curţii şi transmisă în formă electronică tuturor judecătorilor şi angajaţilor Curţii implicaţi în procesul de soluţionare a sesizărilor. După înregistrare, sesizarea este publicată pe pagina web a Curţii.
16. Printr-o dispoziţie, Preşedintele Curţii repartizează sesizarea unui judecător-raportor pentru examinare. În caz de necesitate, Preşedintele Curţii poate desemna, în acest scop, mai mulţi judecători-raportori.
Capitolul III
EXAMINAREA ADMISIBILITĂŢII SESIZĂRII
17. Curtea examinează sesizarea în termen de 6 luni de la data înregistrării acesteia. La solicitarea judecătorului-raportor, Plenul Curţii poate prelungi termenul de soluţionare a sesizării.
18. Sesizările cu un obiect identic sau similar pot fi conexate într-un singur dosar.
19. În cazul excepţiilor de neconstituţionalitate, Curtea îi poate solicita instanţei de judecată să-i trimită dosarul cauzei.
20. Judecătorul-raportor examinează sesizarea primită şi redactează un proiect de decizie cu privire la admisibilitatea sau inadmisibilitatea acesteia. La examinarea sesizării, judecătorul- raportor poate fi asistat şi de alţi funcţionari din cadrul Curţii. Proiectul deciziei de admisibilitate sau de inadmisibilitate a sesizării este expediat prin poşta electronică oficială judecătorilor constituţionali pentru examinare în Plen.
21. În cazul în care se solicită suspendarea acţiunii actului sau normei contestate, judecătorul- raportor elaborează un proiect de decizie pe care îl propune Plenului spre examinare.
22. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile normative sesizate de către instanţa de judecată prin încheiere. Cererea de completare a excepţiei de neconstituţionalitate poate fi depusă cu respectarea procedurii de ridicare a excepţiei de neconstituţionalitate. Dacă autorul excepţiei de neconstituţionalitate a contestat mai multe prevederi normative, însă instanţa de judecată nu le-a reţinut pe toate în încheiere, fără să ofere vreun motiv, Curtea poate reţine pentru examinare toate prevederile contestate.
23. Sesizarea poate fi retrasă de subiectul cu drept de sesizare la orice etapă a examinării cauzei. În acest caz, Curtea pronunţă o decizie de sistare a procesului. În cazul excepţiilor de neconstituţionalitate, retragerea sesizării se face doar prin încheierea instanţei care i-a trimis Curţii excepţia de neconstituţionalitate.
24. Preşedintele Curţii stabileşte agenda, data şi ora desfăşurării şedinţei privind examinarea admisibilităţii sesizărilor.
25. Şedinţa privind examinarea admisibilităţii sesizărilor este deliberativă dacă la aceasta participă cel puţin două treimi din numărul total al judecătorilor Curţii.
26. Admisibilitatea sesizărilor se examinează în şedinţa Plenului Curţii fără participarea părţilor.
27. Judecătorul Curţii se abţine de la examinarea cauzei sau poate fi recuzat în cazul în care:
a) este o persoană apropiată, în sensul Legii nr.133 din 17 iunie 2016 privind declararea averii şi a intereselor personale, pentru participanţii la şedinţă sau pentru reprezentanţii lor;
b) a fost implicat anterior în luarea deciziilor în cauza supusă examinării, a participat la adoptarea actului contestat, excepţie făcând elaborarea şi adoptarea Constituţiei;
c) şi-a exprimat în mod public opinia despre constituţionalitatea actului contestat;
d) există alte circumstanţe care pun la îndoială rezonabilă imparţialitatea sa.
28. Cererea de abţinere şi de recuzare se examinează de către Plenul Curţii potrivit procedurii stabilite la articolul 35 din Legea cu privire la Curtea Constituţională, fără participarea judecătorului care a formulat cererea de abţinere sau care a fost recuzat.
29. Judecătorul-raportor prezintă Plenului Curţii proiectul deciziei de admisibilitate sau de inadmisibilitate a sesizării şi îi propune să pronunţe una din următoarele soluţii:
a) să declare sesizarea admisibilă;
b) să declare sesizarea inadmisibilă.
30. Sesizarea se declară inadmisibilă în cazul în care:
a) soluţionarea acesteia nu ţine de competenţa Curţii;
b) există o hotărâre sau o decizie a Curţii care are ca obiect prevederile contestate din perspectiva aceloraşi critici de neconstituţionalitate, iar sesizarea nu poate conduce la modificarea jurisprudenţei;
c) normele contestate au fost modificate sau abrogate, cu excepţia cazului în care acestea continuă să producă efecte asupra autorului excepţiei de neconstituţionalitate;
d) autorul ridică o problemă de interpretare şi de aplicare a normelor contestate;
e) obiectul sesizării excedează competenţei subiectului sesizării;
f) este vădit neîntemeiată.
31. Sesizările privind excepţiile de neconstituţionalitate se declară inadmisibile în cazurile prevăzute de pct.30 din Regulament, precum şi în următoarele cazuri:
a) obiectul excepţiei de neconstituţionalitate nu face parte din categoria actelor enumerate la articolul 135 alin.(1) lit.a) din Constituţie;
b) excepţia de neconstituţionalitate este ridicată de către o persoană terţă, care nu este parte la proces, în sensul autonom al noţiunii de parte, sau de reprezentantul acesteia;
c) prevederile contestate nu vor fi aplicate la soluţionarea cauzei;
d) nu este incident un drept fundamental al autorului excepţiei.
32. Sesizările declarate admisibile sunt examinate în şedinţă publică.
33. Admisibilitatea sesizării se decide cu votul majorităţii judecătorilor. În cazul în care la soluţionarea admisibilităţii sesizării se înregistrează paritate de voturi, cauza se soluţionează conform articolului 36 din Legea cu privire la Curtea Constituţională.
34. La pronunţarea deciziilor de inadmisibilitate judecătorii pot formula opinii separate.
35. Decizia privind inadmisibilitatea sesizării intră în vigoare la data adoptării şi se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova şi pe pagina web a Curţii.
36. Decizia privind inadmisibilitatea sesizării se comunică autorului sesizării.
Capitolul IV
PREGĂTIREA CAUZEI PENTRU EXAMINARE ÎN ŞEDINŢA PUBLICĂ A CURŢII
37. Sesizările declarate admisibile sunt supuse unui proces de pregătire pentru a fi examinate în şedinţă publică.
38. În procesul de pregătire a dosarului pentru examinare în şedinţă publică, Curtea poate solicita de la autorităţile relevante opinia lor asupra sesizării. În solicitarea de prezentare a opiniei asupra sesizării Curtea poate formula întrebări referitoare la esenţa cauzei. Neprezentarea opiniei în termenul stabilit nu împiedică examinarea sesizării de către Curte.
39. Judecătorul-raportor redactează proiectul actului de jurisdicţie constituţională şi îl trimite Plenului Curţii. Prevederile pct.20 al prezentului Regulament se aplică în modul corespunzător.
40. După pregătirea cauzei pentru examinare în fond, cu cel puţin 10 zile înainte de data desfăşurării şedinţei publice, autorul sesizării şi ceilalţi participanţi la proces sunt informaţi despre locul, data şi ora şedinţei. În cazurile urgente, participanţii la proces pot fi informaţi într-un termen mai restrâns.
41. La şedinţele publice ale Curţii vor fi invitaţi:
a) autorul sesizării şi/sau reprezentantul acestuia;
b) reprezentantul Parlamentului şi al Guvernului, şi, după caz, al Preşedintelui Republicii Moldova, dacă se exercită controlul constituţionalităţii unei legi;
c) reprezentantul Parlamentului, dacă se exercită controlul constituţionalităţii unei hotărâri a Parlamentului;
d) Preşedintele Republicii Moldova sau reprezentantul acestuia, dacă se exercită controlul constituţionalităţii unui decret al Preşedintelui;
e) reprezentantul Guvernului, dacă se exercită controlul constituţionalităţii unei hotărâri sau a unei ordonanţe a Guvernului;
f) judecătorul care a ridicat excepţia de neconstituţionalitate în cadrul soluţionării unei cauze aflate pe rol sau partea litigiului (reprezentantul acesteia), dacă excepţia a fost ridicată de aceasta din urmă. În cazul în care excepţia de neconstituţionalitate este ridicată de un complet de judecată, sesizarea va fi prezentată de un judecător delegat din cadrul completului. La şedinţa de examinare a excepţiei de neconstituţionalitate sunt invitaţi reprezentanţii Parlamentului şi Guvernului;
g) reprezentanţii altor autorităţi, dacă Curtea decide astfel.
42. Autorul sesizării poate participa personal la şedinţa publică a Curţii sau poate delega un reprezentant. Reprezentantul autorului sesizării şi reprezentanţii autorităţilor invitate la şedinţele publice ale Curţii trebuie să prezinte o procură, după caz, un mandat avocaţial.
Capitolul V
EXAMINAREA CAUZEI ÎN ŞEDINŢĂ PUBLICĂ
43. Şedinţele publice ale Curţii se desfăşoară cu respectarea principiului solemnităţii şi a eticii procedurii jurisdicţiei constituţionale. În sala de şedinţe se află Stema de Stat, Drapelul de Stat şi Constituţia Republicii Moldova. La şedinţele publice judecătorii Curţii poartă robă, al cărei model este aprobat de Curte. La intrarea şi la ieşirea judecătorilor Curţii din sala de şedinţe asistenţa trebuie să se ridice în picioare. Participanţii la proces se adresează Curţii, formulează cererile şi declaraţiile, prezintă explicaţiile şi răspund la întrebări stând în picioare. Participanţii la proces nu au dreptul să adreseze întrebări judecătorilor Curţii. Participanţii la proces se adresează Curţii sau judecătorilor cu formula "onorată Curte" sau "domnule/doamnă Preşedinte/judecător", iar participanţilor la proces cu cuvintele "stimate domn" sau "stimată doamnă". Încălcarea eticii procedurii jurisdicţiei constituţionale poate atrage răspunderea prevăzută de prezentul Regulament.
44. La intrarea judecătorilor în sala de şedinţe, asistentul judiciar rosteşte următoarea formulă: "Vă rog să vă ridicaţi, intră judecătorii Curţii Constituţionale".
45. Şedinţa Curţii este condusă de Preşedintele Curţii, iar în lipsa acestuia, de către judecătorul care îi exercită atribuţiile. Preşedintele deschide şedinţa şi anunţă cauza care va fi examinată.
46. Preşedintele verifică prezenţa participanţilor la proces, respectarea procedurii de citare legală şi delegaţiile reprezentanţilor părţilor. Preşedintele prezintă componenţa Plenului Curţii, numele asistentului judiciar şi, după caz, al interpretului şi îi informează pe judecători despre oportunitatea abţinerii de la examinarea cauzei, iar pe participanţi despre dreptul lor de a formula cereri de recuzare. Nu pot fi admise cereri de recuzare sau de abţinere care pot bloca activitatea jurisdicţională a Curţii, aşa cum o impune standardul necesităţii.
47. Preşedintele şedinţei explică participanţilor la proces care le sunt drepturile şi obligaţiile procedurale.
48. Neprezentarea la şedinţa Curţii a unei părţi notificate legal despre data, ora şi locul şedinţei nu împiedică examinarea cauzei şi pronunţarea hotărârii sau a avizului.
49. Participanţii la proces pot formula demersuri. Demersurile se soluţionează în şedinţă printr-o decizie protocolară a Curţii, iar după caz, în camera de consiliu.
491. În cazul sesizărilor privind controlul de constituţionalitate al actelor enumerate la art.135 alin.(1) lit.a) din Constituţie, autorul are dreptul de a completa sesizarea, prin cerere scrisă, până la finalizarea etapei formulării cererilor şi a demersurilor în şedinţa publică a Curţii.
[Pct.491 introdus prin Decizia Curţii Constituţionale nr.AG-2 din 26.02.2026, în vigoare 26.02.2026]
50. Examinarea cauzei începe cu prezentarea sumară a esenţei sesizării de către judecătorul- raportor. Preşedintele dă cuvântul părţilor. Primul care îşi prezintă punctul de vedere este autorul sesizării, iar apoi reprezentanţii prezenţi ai autorităţilor. Părţile prezintă aspectele relevante ale sesizării într-un interval de timp rezonabil, Preşedintele fiind în drept să limiteze timpul acordat pentru luarea de cuvânt.
51. Preşedintele menţine ordinea şi solemnitatea şedinţei. Observaţiile Preşedintelui sunt obligatorii pentru participanţii la proces şi pentru celelalte persoane prezente în sală. Preşedintele îl poate întrerupe, după o atenţionare, pe orice participant la proces, îi poate avertiza pe participanţii care încalcă ordinea desfăşurării şedinţei şi poate dispune îndepărtarea din sală a oricărei persoane care încalcă ordinea şi ignoră observaţiile Preşedintelui.
52. Participanţii la proces care încalcă ordinea în şedinţă sunt avertizaţi de către Preşedinte despre obligaţia respectării ordinii şi a solemnităţii şedinţei şi despre faptul că pot fi îndepărtaţi din sală dacă încalcă în mod repetat ordinea stabilită. Dacă participanţii la proces încalcă în mod repetat ordinea stabilită, aceştia pot fi îndepărtaţi din sală pentru întreaga perioadă a dezbaterilor judiciare sau pentru o parte din şedinţă, printr-o decizie. În acest din urmă caz, după revenirea persoanelor vizate în sală, Preşedintele le informează despre actele procedurale efectuate în lipsa lor.
53. După ce un participant şi-a prezentat punctul de vedere, ceilalţi participanţi îi pot adresa întrebări. Judecătorii Plenului Curţii pot adresa întrebări pentru clarificare sau pentru completarea concluziilor. Preşedintele respinge întrebările care nu se referă la obiectul sesizării.
54. Părţile îşi prezintă cuvântul de încheiere, în cadrul căruia pot analiza materialele examinate în şedinţa Curţii.
55. După rostirea cuvântului de încheiere de către părţi, Preşedintele anunţă retragerea judecătorilor în sala de consiliu pentru deliberare. Participanţii la proces sunt informaţi despre data şi ora pronunţării dispozitivului hotărârii.
56. Dacă după cuvântul de încheiere al părţilor sau în camera de consiliu se constată necesitatea examinării altor argumente sau împrejurări esenţiale pentru soluţionarea cauzei, Curtea decide reluarea examinării cauzei.
57. Şedinţa Curţii poate fi amânată la solicitarea unui judecător sau a unui participant, dacă Curtea va considera că motivul cererii este justificat.
58. În condiţiile în care şedinţa publică a fost deschisă şi a început examinarea cauzei în fond, Curtea poate întrerupe şedinţa printr-o decizie protocolară, dacă este necesar. În cazul întreruperii şedinţei, Curtea stabileşte o dată pentru continuarea ei.
59. Sesizările prin care se solicită interpretarea Constituţiei sau avizarea iniţiativelor de modificare a Constituţiei se examinează în şedinţa Plenului fără participarea părţilor, cu excepţia cazului în care Curtea decide altfel.
60. Plenul Curţii deliberează în camera de consiliu. Deliberarea este secretă. Judecătorii Curţii nu au dreptul să divulge conţinutul deliberării. Preşedintele le oferă judecătorilor Curţii posibilitatea de a-şi prezenta opinia. După încheierea deliberării, Preşedintele supune votului proiectul actului de jurisdicţie constituţională.
61. Actul de jurisdicţie constituţională prin care se soluţionează fondul cauzei se pronunţă cu votul majorităţii judecătorilor. În cazul unei parităţi de voturi, cauza se soluţionează în conformitate cu articolul 36 din Legea cu privire la Curtea Constituţională. Avizarea proiectului de lege constituţională are loc potrivit articolului 141 alin.(2) din Constituţie.
62. Actul de jurisdicţie constituţională prin care se soluţionează fondul cauzei va cuprinde:
a) locul şi data pronunţării;
b) componenţa Plenului Curţii şi numele asistentului judiciar;
c) numărul sesizării analizate şi, după caz, menţiuni despre sesizările conexate;
d) subiectul care a sesizat Curtea;
e) circumstanţele litigiului principal, în cazul excepţiei de neconstituţionalitate;
f) prevederea normativă contestată;
g) norma din Constituţie la care face trimitere autorul sesizării;
h) argumentarea admisibilităţii sesizării;
i) argumentarea aferentă fondului sesizării;
j) dispozitivul actului.
63. La pronunţarea actului de jurisdicţie constituţională prin care se soluţionează fondul cauzei, judecătorul poate formula o opinie separată.
64. Dispozitivul hotărârilor şi al avizelor Curţii se pronunţă în mod public. Părţile sunt informate despre data şi ora pronunţării publice a dispozitivului. În timpul pronunţării actului de jurisdicţie constituţională cei prezenţi, inclusiv judecătorii constituţionali, stau în picioare.
65. Actul de jurisdicţie constituţională prin care se soluţionează fondul cauzei intră în vigoare la data pronunţării şi se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova şi pe pagina web a Curţii. Unele acte de jurisdicţie constituţională pot intra în vigoare la data publicării lor în Monitorul Oficial sau la data menţionată în dispozitivul lor, dacă Curtea decide astfel.
66. Desfăşurarea şedinţelor Curţii se înregistrează audio şi video şi se consemnează într-un proces-verbal, întocmit de asistentul judiciar. Procesul-verbal este semnat de Preşedinte şi de asistentul judiciar. Procesul-verbal va conţine:
a) data, ora deschiderii şi închiderii şedinţei;
b) componenţa Curţii cu consemnarea numelui, prenumelui Preşedintelui, al judecătorilor şi al asistentului judiciar, şi, după caz, al interpretului;
c) denumirea şi numărul sesizării;
d) date despre prezenţa participanţilor la proces;
e) date despre persoanele care au fost invitate la şedinţă, dar nu s-au prezentat;
f) date despre desfăşurarea şedinţei;
g) deciziile protocolare emise de Curte;
h) alte informaţii despre caz, dacă este necesar.
67. Curtea are competenţa de a corecta din oficiu sau la cererea participanţilor la proces inexactităţile din denumiri, greşelile sau omisiunile evidente referitoare la nume sau prenume, la datele calendaristice menţionate în act sau la data întocmirii lui şi altele. Corectarea erorilor tehnice din actele oficiale ale Curţii se face printr-o decizie adoptată de Plen.
Capitolul VI
ACCESIBILITATEA INFORMAŢIILOR ŞI A MATERIALELOR
CAUZEI PENTRU PĂRŢI ŞI ALTE PERSOANE INTERESATE
68. Toate informaţiile referitoare la procesul decizional constituie informaţii confidenţiale şi nu sunt accesibile publicului.
69. Participanţii la proces au dreptul să ia cunoştinţă de materialele dosarului. Studierea dosarului se încuviinţează de către Preşedintele Curţii şi se desfăşoară în prezenţa unui angajat al Curţii delegat în acest sens.
70. Dosarul este pus la dispoziţia părţilor sau a reprezentanţilor acestora după verificarea identităţii lor.
71. La solicitarea părţilor sau a reprezentanţilor acestora, Preşedintele Curţii poate încuviinţa eliberarea unor copii ale materialelor din dosar.
72. Sunt respinse cererile de acces la proiectele actelor de jurisdicţie constituţională şi la alte acte întocmite în procesul de pregătire a dosarului, precum şi la documentele considerate confidenţiale. Accesul la documente şi informaţii considerate secret de stat sau secret comercial, bancar se efectuează în modul stabilit de actele normative.
Capitolul VII
DECLARAŢIILE PUBLICE PENTRU MASS-MEDIA
73. La depunerea sesizărilor, precum şi după desfăşurarea şedinţelor publice ale Curţii, pot face declaraţii pentru presă în incinta Curţii doar reprezentanţii Curţii. Autorii sesizărilor şi alţi participanţi la proces pot face declaraţii în incinta Curţii doar cu autorizarea Preşedintelui Curţii.
74. În sala de şedinţe a Curţii pot avea acces doar persoanele invitate. Reprezentanţii mass-media şi persoanele interesate pot urmări şedinţa în direct, accesând pagina web a Curţii.