Decizie nr.ASO-73 din 21.12.2021
CONSILIUL CONCURENŢEI
D E C I Z I E
nr. ASO-73 din 21.12.2021
(în vigoare 21.12.2021)
Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 6-16 art. 34 din 14.01.2022
* * *
Plenul Consiliului Concurenţei,
acţionând în temeiul art.41 din Legea concurenţei nr.183/2012, art.12 şi art.20 din Legea cu privire la ajutorul de stat nr.139/2012, Hotărârii Parlamentului privind numirea în funcţie a membrilor Plenului Consiliului Concurenţei nr.331 din 30.11.2018,
în conformitate cu prevederile Regulamentului privind forma de notificare, procedura de examinare şi adoptare a deciziilor cu privire la ajutorul de stat, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Concurenţei nr.1 din 30.08.2013, Regulamentului privind ajutorul de minimis, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Concurenţei nr.01 din 06.08.2020, Regulamentului privind ajutorul de stat acordat beneficiarilor ce prestează servicii de interes economic general, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Concurenţei nr.11 din 30.08.2013 şi Regulamentului privind evaluarea ajutorului de stat pentru protecţia mediului înconjurător, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Concurenţei nr.03 din 03.12.2020,
analizând notificarea Serviciului Vamal cu privire la schema de ajutor de stat acordat în temeiul prevederilor art.103 alin.(96) lit.a), c), d) şi art.124 alin.(14) pct.2 lit.a), b), c) ale Codului fiscal; art.28 lit.z) pct.2 şi pct.11 subpct. 2 lit.a), b), c) din nota la Anexa nr.2 ale Legii cu privire la tariful vamal nr.1380/1997, depusă prin intermediul Sistemului informaţional automatizat "Registrul ajutoarelor de stat din Moldova" cu nr.00672 din 08.09.2021, materialele anexate şi nota examinatorului,
DECIDE:
1. Măsurile de sprijin notificate de către Serviciul Vamal şi acordate în temeiul prevederilor art.103 alin.(96) lit.a), c), d) şi art.124 alin.(14) pct.2 lit.a), b), c) ale Codului fiscal; art.28 lit.z) pct.2 şi pct.11 subpct. 2 lit.a), b), c) din nota la Anexa nr.2 ale Legii cu privire la tariful vamal, constituie schemă de ajutor de minimis în sensul art.3 din Legea cu privire la ajutorul de stat nr.139/2012.
2. La acordarea ajutorului de minimis, Serviciul Vamal va respecta prevederile Regulamentului privind ajutorul de minimis, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Concurenţei nr.01 din 6 august 2020.
3. Serviciul Vamal va transmite anual Consiliului Concurenţei informaţii privind ajutorul de minimis care face obiectul prezentei decizii, în vederea actualizării Registrului ajutorului de stat, conform art.19 din Legea cu privire la ajutorul de stat nr.139/2012.
4. Decizia intră în vigoare la data adoptării şi va fi adusă la cunoştinţa Serviciului Vamal.
5. Partea dispozitivă a deciziei va fi publicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.
| VICEPREŞEDINTE | Ion MAXIM |
| Nr.ASO-73. Chişinău, 21 decembrie 2021. | |