BIZLEXLegislația Republicii Moldova
Documente

Decizie nr.ASR-69 din 09.12.2021

Tipul documentului
Documente
Data adoptării
09.12.2021

CONSILIUL CONCURENŢEI

D E C I Z I E

nr. ASR-69  din  09.12.2021

 (în vigoare 09.12.2021) 

Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 313 art.1414 din 21.12.2021

* * *

Plenul Consiliului Concurenţei,

acţionând în temeiul art.41 din Legea concurenţei nr.183 din 11.07.2012, art.2 şi art.10 din Legea nr.139 din 15.06.2012 cu privire la ajutorul de stat, Hotărârii Parlamentului nr.331 din 30.11.2018 privind numirea în funcţie a membrilor Plenului Consiliului Concurenţei,

în conformitate cu prevederile Regulamentului privind forma de notificare, procedura de examinare şi adoptare a deciziilor cu privire la ajutorul de stat, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Concurenţei nr.1 din 30.08.2013, Regulamentului privind ajutorul de stat acordat beneficiarilor ce prestează servicii de interes economic general, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Concurenţei nr.11 din 30.08.2013,

analizând notificarea măsurii de sprijin acordate Societăţii pe Acţiuni "Servicii Comunale Floreşti" (în continuare – S.A. "Servicii Comunale Floreşti"), parvenită de la Primăria comunei Dobruşa, raionul Şoldăneşti, prin intermediul Sistemului informaţional automatizat "Registrul ajutoarelor de stat" cu nr.00567 din 26.04.2021, materialele anexate şi nota examinatorului,

DECIDE:

1. Măsura de sprijin notificată de către Primăria comunei Dobruşa, raionul Şoldăneşti, având ca beneficiar S.A. "Servicii Comunale Floreşti", constituie ajutor de stat în sensul art.3 din Legea nr.139 din 15.06.2012 cu privire la ajutorul de stat.

2. A autoriza ajutorul de stat pentru prestarea serviciului public de alimentare cu apă şi de canalizare acordat S.A. "Servicii Comunale Floreşti".

3. Primăria comunei Dobruşa, raionul Şoldăneşti, va transmite anual Consiliului Concurenţei informaţii privind ajutorul de stat care face obiectul prezentei decizii, în vederea actualizării Registrului ajutorului de stat, conform art.19 din Legea nr.139 din 15.06.2012 cu privire la ajutorul de stat.

4. Decizia intră în vigoare la data adoptării şi va fi adusă la cunoştinţa Primăriei comunei Dobruşa, raionul Şoldăneşti.

5. Partea dispozitivă a prezentei decizii va fi publicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.