BIZLEXLegislația Republicii Moldova
Cuprins
Hotărâri

Hotărâre nr.10 din 09.07.2026 cu privire la aprobarea Instrucţiunii privind îndrumările informale referitoare la chestiunile noi sau nerezolvate care apar în cazuri individuale şi sunt legate de aplicarea art.5 şi art.11 din Legea concurenţei nr.183/2012

Tipul documentului
Hotărâri
Data adoptării
09.07.2026

CONSILIUL CONCURENŢEI

H O T Ă R Â R E

cu privire la aprobarea Instrucţiunii privind îndrumările informale referitoare

la chestiunile noi sau nerezolvate care apar în cazuri individuale şi sunt

legate de aplicarea art.5 şi art.11 din Legea concurenţei nr.183/2012

nr. 10  din  09.07.2026

 (în vigoare 20.08.2026) 

Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 382-385 art. 682 din 20.08.2026

* * *

 UE

În temeiul art.41 alin.(1) lit.c) şi art.46 alin.(6) lit.i) din Legea concurenţei nr.183/2012 (republicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2023, nr.351-354, art.620), Legii nr.112/2014 pentru ratificarea Acordului de Asociere între Republica Moldova, pe de o parte, şi Uniunea Europeană şi Comunitatea Europeană a Energiei Atomice şi statele membre ale acestora, pe de altă parte (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2014, nr.185-199, art.442) şi acţiunii nr.16 din Clusterul 2, Anexa A, Capitolul 8 "Politica în domeniul concurenţei" din Programul naţional de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană pentru anii 2025-2029, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.306/2025 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2025, nr.269-288, art.319), şi

în scopul transpunerii Comunicării Comisiei privind îndrumările informale referitoare la chestiunile noi sau nerezolvate care apar în cazuri individuale şi sunt legate de articolele 101 şi 102 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene (scrisori de îndrumare), 2022/C 381/07, CELEX: 52022XC1004(02), publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene C 381/9 din 4 octombrie 2022,

Plenul Consiliului Concurenţei

HOTĂRĂŞTE:

1. Se aprobă Instrucţiunea privind îndrumările informale referitoare la chestiunile noi sau nerezolvate care apar în cazuri individuale şi sunt legate de aplicarea art.5 şi art.11 din Legea concurenţei nr.183/2012 (se anexează).

2. Prezenta hotărâre, cu excepţia punctului 17 din Instrucţiune, care va fi aplicabil după data aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană, intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.

Aprobată

prin Hotărârea Plenului Consiliului Concurenţei

nr.10/2026

INSTRUCŢIUNE

privind îndrumările informale referitoare la chestiunile noi sau nerezolvate,

care apar în cazuri individuale şi sunt legate de aplicarea

DISPOZIŢII GENERALE

1. Instrucţiunea privind îndrumările informale referitoare la chestiunile noi sau nerezolvate care apar în cazuri individuale şi sunt legate de aplicarea art.5 şi art.11 din Legea concurenţei nr.183/2012 (în continuare – Instrucţiune) stabileşte procedura de adresare a întreprinderilor către Consiliul Concurenţei şi de emitere a scrisorilor de îndrumare privind aplicarea art.5 şi art.11 din Legea concurenţei nr.183/2012 (în continuare – Legea nr.183/2012) şi elementele de evaluare a faptelor şi a aspectelor juridice asociate comportamentului care justifică furnizarea de clarificări privind aplicabilitatea art.5 şi art.11 din Legea nr.183/2012.

2. Întreprinderile sunt în măsură să evalueze legalitatea propriilor acţiuni, astfel încât să poată decide în cunoştinţă de cauză dacă să încheie sau nu un acord sau dacă să adopte sau nu o practică unilaterală şi sub ce formă. Întreprinderile cunosc faptele şi aspectele juridice asociate comportamentului care se doreşte a fi realizat şi au la dispoziţie cadrul normativ de exceptare pe categorii, deciziile Consiliului Concurenţei şi ale Comisiei Europene, jurisprundenţa naţională şi cea a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, precum şi instrumentele de interpretare ale Comisiei Europene pentru autoevaluare corectă a acordurilor, ţinând seama de art.5 din Legea nr.183/2012.

3. De principiu, o cerere de îndrumări acordă dreptul unei întreprinderi să primească îndrumări, atunci când chestiunile ridicate de un acord sau de o practică unilaterală pe care o au în vedere sunt noi sau nerezolvate şi generează incertitudini reale legate de aplicarea art.5 şi art.11 din Legea nr.183/2012. Consiliul Concurenţei poate furniza întreprinderilor îndrumări informale în măsura în care acest lucru este compatibil cu priorităţile sale în materia de asigurare a respectării Legii nr.183/2012. În cazul în care consideră că acest lucru este oportun şi sub rezerva priorităţilor sale în materie de asigurare a respectării normelor, Consiliul Concurenţei poate furniza astfel de îndrumări informale privind interpretarea art.5 şi art.11 din Legea nr.183/2012 printr-o scrisoare de îndrumare.

4. Prezenta Instrucţiune se aplică întreprinderilor sau asocierilor de întreprinderi care au intenţia să încheie un acord sau să adopte o practică care ar putea intra sub incidenţa art.5 şi art.11 din Legea nr.183/2012.

5. Prezenta Instrucţiune are ca scop asigurarea unui cadru normativ secundar care vine în aplicarea în mod eficace a art.5 şi art.11 din Legea nr.183/2012, încurajarea întreprinderilor pentru conformarea voluntară cu normele de concurenţă şi oferirea de clarificări întreprinderilor în baza unei cereri întemeiate de îndrumări privind interpretarea aplicării art.5 şi art.11 din Legea nr.183/2012, în cazul în care aspectele juridice noi îngreunează evaluarea acordurilor sau a practicilor lor în lumina normelor de concurenţă sau dacă jurisprudenţa naţională şi cea a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene nu oferă răspunsuri clare.

6. Termenul "practici unilaterale" se referă la comportamentul care se intenţionează să fie adoptat de către întreprinderea cu poziţie dominantă. De asemenea, termenul "întreprinderi" include şi "asocierile de întreprinderi". Termenul "acord" trebuie înţeles ca orice acorduri, decizii şi orice practici concertate.

7. În sensul prezentei Instrucţiuni se utilizează noţiunile definite de Legea nr.183/2012 şi de alte acte normative ale Consiliului Concurenţei.

ELEMENTELE DE EVALUARE ÎN CAZUL EMITERII UNEI SCRISORI DE ÎNDRUMARE

8. Legea nr.183/2012 conferă Consiliului Concurenţei competenţa de a investiga cazuri de încălcare a art.5 şi art.11, şi, după caz, de aplicare de sancţiuni. Unul dintre obiectivele majore ale Legii nr.183/2012 este să asigure în mod eficient respectarea normelor de concurenţă, permiţând astfel Consiliului Concurenţei să îşi concentreze politica de asigurare a respectării normelor asupra celor mai grave încălcări ale art.5 şi art.11 din Legea nr.183/2012.

9. Sub rezerva competenţei de a asigura aplicarea şi respectarea legislaţiei ce vizează domeniul concurenţei, Consiliul Concurenţei sesizat cu o cerere de scrisoare de îndrumare, analizează dacă este oportun să dea curs acestei cereri. Emiterea unei scrisori de îndrumare poate fi luată în considerare numai dacă evaluarea prima facie a faptelor şi a aspectelor juridice asociate comportamentului avut în vedere sugerează, în opinia Consiliului Concurenţei, că există motive întemeiate pentru a furniza, printr-o scrisoare de îndrumare, clarificări privind aplicarea art.5 sau art.11 din Legea nr.183/2012, în cazul acordului sau al practicii unilaterale respective. O astfel de evaluare prima facie va ţine cont de următoarele două elemente cumulative:

9.1. obiectul cererii este nou sau nerezolvat: evaluarea pe fond a acordului sau a practicii unilaterale din perspectiva art.5 sau art.11 din Legea nr.183/2012 ridică o problemă privind aplicarea legii care nu este suficient clarificată în legislaţie, practica decizională a Consiliului Concurenţei şi a Comisiei Europene, precum şi jurisprudenţa naţională şi cea a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene în materie şi pentru care nu sunt disponibile public suficiente îndrumări generale în scrisorile de îndrumare anterioare; şi

9.2. există interesul legitim pentru furnizarea de îndrumări, respectiv faptul că evaluarea acordului sau a practicii unilaterale sugerează că o clarificare publică a aplicabilităţii art.5 sau art.11 din Legea nr.183/2012 prin intermediul unei scrisori de îndrumare ar aduce o valoare adăugată în ceea ce priveşte securitatea juridică, ţinând seama de unul sau mai multe dintre următoarele elemente, precum:

9.2.1. importanţa economică efectivă sau potenţială a bunurilor sau a serviciilor care fac obiectul acordului sau practicii unilaterale, în special luând în considerare interesele consumatorilor;

9.2.2. relevanţa obiectivelor acordului sau ale practicii unilaterale pentru realizarea priorităţilor Consiliului Concurenţei;

9.2.3. amploarea investiţiilor în raport cu dimensiunea întreprinderilor, legate de acord sau de practica unilaterală şi care sunt efectuate sau urmează să fie efectuate de întreprinderile în cauză; şi

9.2.4. măsura în care acordul sau practica unilaterală ar putea să corespundă unei utilizări răspândite la nivel naţional.

10. Consiliul Concurenţei nu va lua în considerare o cerere de scrisoare de îndrumare în situaţia în care:

10.1. chestiunile ridicate în cerere sunt identice sau similare cu problemele ridicate într-o cauză pendinte în faţa instanţelor naţionale ori europene;

10.2. acordul sau practica unilaterală la care se referă cererea face obiectul unor proceduri pendinte în faţa Consiliului Concurenţei, a Comisiei Europene sau alte autorităţi de concurenţă dintr-un stat membru.

11. Consiliul Concurenţei nu va lua în considerare chestiuni ipotetice şi nu va emite o scrisoare de îndrumare privind acordurile sau practicile unilaterale care nu mai sunt aplicate de părţi. Întreprinderile pot transmite Consiliului Concurenţei o cerere de scrisoare de îndrumare pentru chestiunile ridicate de un acord sau de o practică unilaterală pe care o au în vedere, înainte de punerea în aplicare a acordului sau a practicii unilaterale. În acest caz, pentru ca cererea acestora să fie luată în considerare, planificarea trebuie să fi atins un stadiu suficient de avansat.

ASPECTE PROCEDURALE PRIVIND MODUL DE A SOLICITA ÎNDRUMĂRI

12. Cererea de scrisoare de îndrumare poate fi prezentată de una sau mai multe întreprinderi care au încheiat sau au intenţia să încheie un acord ori au aplicat sau au intenţia să aplice o practică unilaterală ce ar putea intra sub incidenţa art.5 sau art.11 din Legea nr.183/2012, în legătură cu chestiunile de interpretare ridicate de acordul sau practica unilaterală respectivă.

13. Cererea se depune la Consiliul Concurenţei pe suport de hârtie sau se transmite prin scrisoare recomandată, cu aviz de primire la adresa poştală a autorităţii de concurenţă, se transmite în formă electronică la adresa: office@competition.md. Dacă se transmite în formă electronică, cererea de scrisoare de îndrumare trebuie să corespundă cerinţelor legale aplicabile documentelor electronice, stabilite prin Legea nr.124/2022 privind identificarea electronică şi serviciile de încredere.

14. În cererea de scrisoare de îndrumare, întreprinderea trebuie să includă:

14.1. identitatea tuturor întreprinderilor implicate, precum şi o singură adresă pentru contactul cu autoritatea de concurenţă;

14.2. descrierea chestiunilor specifice pentru care se solicită îndrumări informale;

14.3. informaţii complete în legătură cu toate aspectele relevante în cunoştinţă de cauză a chestiunilor ridicate, inclusiv documentaţia pertinentă, astfel încât Consiliul Concurenţei să poată emite o scrisoare de îndrumare pe baza informaţiilor furnizate.

14.4. o evaluare preliminară de către întreprindere, ţinând seama de pct.9.1., din care să rezulte de ce cererea prezintă chestiuni noi sau nerezolvate privind aplicarea art.5 sau art.11 din Legea nr.183/2012, având în vedere cadrul juridic existent, jurisprudenţa naţională şi cea a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, şi îndrumările generale disponibile public în practica decizională a Consiliului Concurenţei şi a Comisiei Europene sau în scrisorile de îndrumare anterioare;

14.5. o evaluare preliminară de către întreprindere, având în vedere elementele enumerate la pct.9.2., cu privire la motivul pentru care o clarificare publică a aplicabilităţii art.5 sau art.11 din Legea nr.183/2012 printr-o scrisoare de îndrumare ar oferi valoare adăugată în ceea ce priveşte securitatea juridică;

14.6. o evaluare preliminară de către întreprindere, în măsura posibilităţii sale, a aplicării art.5 sau art.11 din Legea nr.183/2012, în cazul chestiunii noi sau nerezolvate ridicate de acord sau practica unilaterală;

14.7. toate celelalte informaţii care permit evaluarea cererii, ţinând seama de aspectele explicate la pct.10 şi pct.11, inclusiv o declaraţie potrivit căreia, după cunoştinţele sale, acordul sau practica unilaterală la care se referă cererea nu face obiectul unei proceduri pendinte în faţa Consiliului Concurenţei şi a Comisiei Europene, precum şi instanţelor naţionale şi cea a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene în materie.

14.8. în cazul în care cererea conţine informaţii considerate a fi secrete comerciale sau alte informaţii confidenţiale, o justificare clară care să susţină caracterul confidenţial al acestora.

14.9. orice alte informaţii sau documente relevante pentru evaluarea acordului sau a practicii unilaterale.

15. Înainte de depunerea oficială a cererii de îndrumare, întreprinderile pot contacta Consiliul Concurenţei pentru a se consulta într-un mod informal şi în condiţii de confidenţialitate asupra intenţiei lor de a transmite cererea.

PROCESAREA CERERII

16. Consiliul Concurenţei evaluează cererea pe baza informaţiilor furnizate şi nu iniţiază o procedură de examinare a cererilor care nu îndeplinesc cerinţele prevăzute la pct.14. Consiliul Concurenţei poate utiliza informaţiile suplimentare de care dispune din surse publice, din jurisprudenţa anterioară, practica decizională anterioară şi scrisorile de îndrumare anterioare sau din orice alte surse şi poate cere solicitantului sau, în cazuri excepţionale, altor părţi selectate să furnizeze informaţii suplimentare, protejând, în acelaşi timp, confidenţialitatea informaţiilor furnizate de solicitant, fără posibilitatea de atragere la răspundere pentru nefurnizarea informaţiilor.

17. Consiliul Concurenţei poate comunica informaţiile care i se transmit Comisiei Europene şi autorităţilor de concurenţă din alte state şi poate primi informaţii de la acestea. Consiliul Concurenţei poate discuta fondul cererii cu Comisia Europeană şi cu autorităţile de concurenţă din alte state înainte de a emite o scrisoare de îndrumare.

18. În aplicarea pct.15-17, normele privind secretul profesional prevăzute la art.38 din Legea nr.183/2012 se aplică informaţiilor furnizate de întreprindere sau de alte părţi terţe selectate.

19. Consiliul Concurenţei informează întreprinderea cu privire la acţiunile pe care intenţionează să le întreprindă referitor la cererea de îndrumare într-un termen rezonabil, în funcţie de circumstanţele fiecărui caz în parte. Dacă nu se emite nici o scrisoare de îndrumare, Consiliul Concurenţei informează, în scris, întreprinderea în acest sens.

20. Întreprinderea/întreprinderile pot retrage cererea în orice moment. În astfel de cazuri, nu se emite nici o scrisoare de îndrumare. Informaţiile furnizate în contextul unei cereri de îndrumări informale rămân la dispoziţia Consiliului Concurenţei şi pot fi utilizate pentru a iniţia proceduri de examinare a presupusului caz de încălcare a legislaţiei concurenţiale.

21. O cerere de scrisoare de îndrumare nu aduce atingere competenţei Consiliului Concurenţei de a iniţia investigaţii în conformitate cu Legea nr.183/2012 în legătură cu faptele prezentate în cerere.

CONŢINUTUL SCRISORII DE ÎNDRUMARE

22. Scrisoarea de îndrumare se emite într-un termen rezonabil de către Consiliul Concurenţei şi cuprinde:

22.1. o descriere succintă a faptelor pe care se bazează;

22.2. principalul raţionament juridic pe care se bazează Consiliul Concurenţei pentru a interpreta aplicarea art.5 sau art.11 din Legea nr.183/2012, în cazul problemelor noi sau nerezolvate ridicate de acord sau de practica unilaterală.

23. Prin scrisoarea de îndrumare se poate răspunde la o parte din chestiunea ridicată în cerere. Aceasta poate include, după caz, aspecte suplimentare faţă de cele cuprinse în cerere. Dacă acest lucru este oportun, Consiliul Concurenţei poate stabili în scrisoarea de îndrumare un termen pentru aplicarea acesteia sau poate preciza că scrisoarea de îndrumare are ca premisă existenţa sau absenţa anumitor circumstanţe factuale. Scrisoarea de îndrumare se semnează de preşedintele Consiliului Concurenţei.

24. Scrisorile de îndrumare vor fi publicate pe pagina web oficială a Consiliului Concurenţei, ţinându-se seama de interesele legitime ale întreprinderilor de a-şi proteja secretele comerciale. În acest sens, Consiliul Concurenţei va conveni cu întreprinderile asupra unei versiuni publice înainte de publicarea scrisorii de îndrumare.

EFECTELE SCRISORILOR DE ÎNDRUMARE

25. Scrisorile de îndrumare au principalul scop de a ajuta întreprinderile să îşi evalueze în cunoştinţă de cauză acordurile sau practicile unilaterale. Întreprinderile au responsabilitatea de a efectua propria evaluare în ceea ce priveşte aplicabilitatea art.5 sau art.11 din Legea nr.183/2012. Scrisorile de îndrumare reflectă observaţiile Consiliului Concurenţei cu privire la faptele care i-au fost prezentate şi nu creează drepturi sau obligaţii pentru întreprinderile solicitante, sau pentru terţi.

26. O scrisoare de îndrumare nu poate aduce atingere evaluării aceleiaşi chestiuni de către instanţele de judecată.

27. Faptul că un acord sau o practică unilaterală a constituit baza factuală a unei scrisori de îndrumare nu împiedică Consiliul Concurenţei să examineze ulterior acelaşi acord sau aceeaşi practică unilaterală în cadrul procedurii a unui presupus caz de încălcare a legislaţiei concurenţiale. În acest caz, Consiliul Concurenţei va lua în considerare scrisoarea de îndrumare anterioară, ţinând cont, în special, de schimbările intervenite în faptele care au făcut obiectul evaluării, de orice noi aspecte descoperite de Consiliul Concurenţei sau conţinute într-o plângere, de evoluţia jurisprudenţei şi a practicii decizionale, sau de modificările politicii naţionale în materie de concurenţă şi de evoluţia pieţelor în cauză.

28. Sub rezerva pct.29, Consiliul Concurenţei nu va aplica sancţiuni întreprinderii solicitante în ceea ce priveşte orice acţiune întreprinsă de aceasta care se bazează cu bună-credinţă pe scrisoarea de îndrumare a Consiliului Concurenţei. Întreprinderea solicitantă nu poate pretinde că se bazează cu bună-credinţă pe o scrisoare de îndrumare dacă faptele pe care se întemeiază aceasta s-au schimbat în mod substanţial. În cazul în care interesul public impune acest lucru, Consiliul Concurenţei poate să modifice sau să revoce o scrisoare de îndrumare.

29. Clarificările privind aplicabilitatea art.5 sau art.11 din Legea nr.183/2012 cuprinse într-o scrisoare de îndrumare sunt condiţionate în mod expres de exactitatea şi veridicitatea informaţiilor furnizate de întreprindere. În cazul identificării unor divergenţe substanţiale faţă de informaţiile furnizate de întreprindere, scrisoarea de îndrumare va deveni inoperantă.

30. Scrisoarea de îndrumare nu este o decizie a Consiliului Concurenţei, nu creează obligaţii şi nu constituie un act administrativ.