BIZLEXLegislația Republicii Moldova
Hotărâri

Hotărâre nr.1118 din 19.09.2017 cu privire la rapoartele privind gestiunea financiară a partidelor politice pentru primul semestru al anului 2017

Tipul documentului
Hotărâri
Data adoptării
19.09.2017

COMISIA ELECTORALĂ CENTRALĂ

H O T Ă R Î R E

cu privire la rapoartele privind gestiunea

financiară a partidelor politice pentru

primul semestru al anului 2017

nr. 1118  din  19.09.2017

 (în vigoare 19.09.2017) 

Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 356-359 art. 1832 din 06.10.2017

* * *

În conformitate cu prevederile art.22 alin.(2) din Codul electoral şi art.30 alin.(1) din Legea nr.294-XVI din 21 decembrie 2007 privind partidele politice, Comisia Electorală Centrală, în calitatea sa de organ independent de supraveghere şi control privind finanţarea partidelor politice, colectează şi sistematizează rapoartele privind gestiunea financiară a partidelor, iar în urma verificării şi analizei acestora adoptă o hotărîre.

Potrivit art.29 alin.(1) al Legii privind partidele politice şi pct.65 din Regulamentul privind finanţarea activităţii partidelor politice (în continuare – Regulament), aprobat prin hotărîrea Comisiei Electorale Centrale nr.4401 din 23 decembrie 2015, semestrial, pînă la data de 15 a ultimei luni a perioadei de raportare, partidele politice au obligaţia să prezinte Comisiei rapoartele privind gestiunea financiară.

În legătură cu faptul că în acest an data de 15 iulie a căzut într-o zi de sîmbătă, termenul de prezentare a rapoartelor a fost extins pînă la 17 iulie, informaţia respectivă fiind plasată printr-un comunicat de presă pe pagina oficială a Comisiei.

La data adoptării prezentei hotărîri au depus rapoartele 38 de partide politice din cele 45 înregistrate la Ministerul Justiţiei. Comisia menţionează în context că, potrivit informaţiei prezentate de Ministerul Justiţiei, în primul semestru al anului 2017 Partidul Politic "DREAPTA" şi-a schimbat denumirea în Partidul Politic "Partidul Unităţii Naţionale".

I. Sub aspectul respectării termenului de prezentare a rapoartelor, Comisia reţine:

La situaţia din 17 iulie 2017, s-au încadrat în termenul stabilit pentru prezentarea rapoartelor semestriale următoarele 30 formaţiuni politice:

1. Partidul Popular Creştin Democrat;

2. Partidul Social Democrat;

3. Partidul Politic "Partidul Socialiştilor din Republica Moldova";

4. Partidul Regiunilor din Moldova;

5. Partidul Politic "PENTRU NEAM ŞI ŢARĂ";

6. Partidul Democrat din Moldova;

7. Partidul Politic Uniunea Centristă din Moldova;

8. Partidul Politic Partidul Verde Ecologist;

9. Partidul Politic "Partidul Popular European din Moldova";

10. Partidul Liberal Democrat din Moldova;

11. Partidul Liberal;

12. Partidul Politic "PARTIDUL LIBERAL REFORMATOR";

13. Partidul Politic "PARTIDUL RUSO-SLAVEAN DIN MOLDOVA";

14. Partidul Naţional Liberal;

15. Mişcarea Profesioniştilor "Speranţa - Надежда";

16. Partidul Politic Partidul Nostru;

17. Partidul Politic "Platforma Demnitate şi Adevăr";

18. Partidul Mişcarea "Acţiunea Europeană";

19. Partidul Politic "Democraţia Acasă";

20. Partidul Politic "Şor";

21. Partidul Politic "Partidul Acţiune şi Solidaritate";

22. Partidul "Moldova Unită - Единая Молдова";

23. Partidul Politic "Partidul Unităţii Naţionale";

24. Partidul Comuniştilor din Republica Moldova;

25. Mişcarea social-politică "Forţa Nouă";

26. Partidul Politic "Casa Noastră – Moldova";

27. Partidul Acţiunea Democratică;

28. Partidul Politic Mişcarea Populară Antimafie;

29. Partidul Politic "Partidul Legii şi Dreptăţii";

30. Partidul European.

După data de 17 iulie 2017, peste termenul stabilit, au prezentat rapoartele pentru primul semestru opt formaţiuni politice, după cum urmează:

Din aceste 8 formaţiuni politice, 7 au încălcat în mod repetat termenul de depunere a rapoartelor.

Pînă la data adoptării prezentei hotărîri, nu şi-au onorat obligaţiunea de a prezenta rapoartele pentru primul semestru următoarele 7 partide politice:

1. Partidul Politic Noua Opţiune Istorică;

2. Partidul Republican din Moldova;

3. Mişcarea Social-Politică a Romilor din Republica Moldova;

4. Partidul Politic Partidul "RENAŞTERE";

5. Partidul "Patrioţii Moldovei";

6. Partidul Politic "Partidul Societăţii Progresiste";

7. Partidul Popular Socialist din Moldova.

Potrivit art.29 alin.(1) din Legea privind partidele politice şi pct.93 lit.b) din Regulament, neprezentarea de către partidele politice la Comisia Electorală Centrală a raportului semestrial privind gestiunea financiară în termenul stabilit conform legii constituie încălcare a prevederilor privind gestiunea financiară, faptă ce se consideră contravenţie şi este pasibilă de răspundere contravenţională în conformitate cu art.481 alin.(3) din Codul contravenţional.

În legătură cu aceasta şi în temeiul art.4237 alin.(1)-(3) din Codul contravenţional şi pct.95-96 din Regulament, formaţiunile politice care nu au prezentat raportul în termenul stabilit de lege urmează a fi citate pentru întocmirea procesului-verbal cu privire la contravenţie.

II. Sub aspectul plenitudinii informaţiei reflectate în raportul privind gestiunea financiară, Comisia constată:

Legea privind partidele politice în art.25 stabileşte că partidele politice pot fi finanţate din următoarele surse: cotizaţiile de membru de partid, donaţiile de la persoanele fizice şi juridice, subvenţiile de la bugetul de stat, precum şi alte venituri legal obţinute.

În conformitate cu prevederile Regulamentului, raportul privind gestiunea financiară pentru primul semestru al anului 2017 va conţine obligatoriu şi informaţiile din:

- Registrul cotizaţiilor de membru de partid pentru perioada ianuarie - iunie 2017;

- Registrul donaţiilor de la persoane juridice;

- Registrul donaţiilor de la persoane fizice;

- Registrul donaţiilor sub formă de proprietăţi, bunuri, servicii gratuite sau în condiţii mai avantajoase decît valoarea comercială, achitarea unor bunuri sau servicii utilizate de partid.

După formă şi modalitatea de depunere, Comisia reţine că rapoartele prezentate corespund prevederilor pct.67 din Regulament, conform cărora raportul privind gestiunea financiară a partidului politic se prezintă Comisiei atît în formă electronică, cît şi pe suport de hîrtie, în două exemplare, în corespundere cu modelul stabilit, semnat de către conducătorul şi trezorierul partidului politic.

Din punctul de vedere al conţinutului, rapoartele prezentate de 34 formaţiuni politice, din totalul celor 38, corespund cerinţelor şi formularelor stabilite de Comisie, iar 4 rapoarte sînt incomplete, fiind prezentate de următoarele partide politice:

1. Partidul Comuniştilor din Republica Moldova;

2. Partidul Socialist din Moldova;

3. Partidul Politic "PARTIDUL LIBERAL REFORMATOR";

4. Partidul Politic "Frontul Salvării Moldovei".

În privinţa modalităţii de reflectare a cotizaţiilor de membru de partid:

Conform Registrelor cotizaţiilor de membru de partid, prezentate de partidele politice concomitent cu raportul semestrial, Comisia menţionează că, pentru primul semestru al anului 2017, surse de finanţare sub formă de cotizaţii au fost obţinute de 14 formaţiuni politice, iar 24 de partide au indicat valoarea "0" la rubrica ce reflectă cotizaţiile de membru de partid.

Nu a prezentat Registrul cotizaţiilor de membru de partid Partidul Socialist din Moldova, iar Partidul Comuniştilor din Republica Moldova a prezentat informaţia despre cotizaţiile încasate de la membrii de partid într-o altă formă decît cea prevăzută în Anexa nr.1 din Regulament.

Cu referire la acest aspect, Comisia reţine prevederea legală conform căreia cotizaţiile de membru de partid reprezintă o sursă de finanţare a partidului politic şi o consideră drept normă imperativă. În vederea respectării prevederilor legale, toate partidele, în opinia Comisiei, trebuie să prevadă în statutele lor mărimea şi modul de achitare a cotizaţiilor de membru.

Datele sistematizate despre sursele sub formă de cotizaţii pentru fiecare partid sînt reflectate în anexa la prezenta hotărîre.

Cu privire la modalitatea de reflectare a donaţiilor:

Prevederi despre modalitatea de reflectare a donaţiilor sînt cuprinse în art.26 din Legea privind partidele politice, precum şi în capitolul 2 secţiunea 3 din Regulament.

Analizînd rapoartele prezentate şi reţinînd prevederea legală, potrivit căreia partidele politice pot primi donaţii de la persoane fizice membri de partid, dar şi de la alte persoane, Comisia constată că 36 partide politice au prezentat informaţia din Registrele privind donaţiile primite de la persoane fizice. Dintre acestea, 6 partide au primit donaţii doar de la membrii săi, două partide au primit donaţii atît de la membrii săi, cît şi de la alte persoane, iar 28 formaţiuni au indicat valoarea "0" la rubrica surselor de venit din donaţii de la persoane fizice.

Nu au prezentat informaţia din Registrul donaţiilor de la persoane fizice două partide: Partidul Politic "Frontul Salvării Moldovei" şi Partidul Socialist din Moldova.

Conform datelor prezentate, în decursul primului semestru al anului 2017, donaţii ce depăşesc suma de 75 mii lei a primit Partidul Democrat din Moldova. În temeiul pct.27 din Regulament, Comisia decide să înainteze Serviciului Fiscal de Stat de pe lîngă Ministerul Finanţelor un demers cu solicitarea de a fi verificată provenienţa sursei de venit a donaţiilor respective.

Din informaţia conţinută în Registrele donaţiilor de la persoane juridice prezentate de partidele politice, se constată că două formaţiuni politice au obţinut venit din donaţiile făcute de persoane juridice, iar 33 de partide politice au indicat valoarea "0" la rubrica surselor de venit din donaţii de la persoane juridice.

Nu au prezentat informaţia din Registrul donaţiilor de la persoane juridice trei partide: Partidul Politic "PARTIDUL LIBERAL REFORMATOR", Partidul Politic "Frontul Salvării Moldovei" şi Partidul Socialist din Moldova.

Cu referire la partidele politice care au obţinut donaţii sub formă de proprietăţi, bunuri, servicii gratuite sau în condiţii mai avantajoase decît valoarea comercială menţionăm că 4 formaţiuni au indicat primirea unor astfel de donaţii (Partidul Liberal Democrat din Moldova – 260895,60 lei, Partidul Politic "Platforma Demnitate şi Adevăr" – 604,00 lei, Partidul Politic "Şor" – 329790,00 lei, Partidul Politic "Partidul Acţiune şi Solidaritate" – 17945,42 lei), iar 32 de partide politice au indicat valoarea "0" la această rubrică.

Nu au prezentat Registrul donaţiilor sub formă de proprietăţi, bunuri, servicii gratuite sau în condiţii mai avantajoase decît valoarea comercială, achitarea unor bunuri sau servicii utilizate de partid următoarele două partide:

1. Partidul Politic "PARTIDUL LIBERAL REFORMATOR";

2. Partidul Socialist din Moldova.

În conformitate cu art.24 alin.(3) şi art.25 alin.(1) lit.d) din Legea nr.294/2007, partidele politice au dreptul să desfăşoare activităţi ce aduc venituri pentru nevoile partidului, dacă aceste activităţi nu sînt interzise prin lege şi sînt prevăzute în mod expres în statutul partidului politic. Analizînd informaţia prezentată, Comisia constată că 4 partide politice au încasat venituri din activităţile desfăşurate în primul semestru al anului 2017 (Partidul Social Democrat a încasat suma de 184,38 lei, Partidul Democrat din Moldova - 4269,00 lei, Partidul Politic "Partidul Acţiune şi Solidaritate" - 4960,00 lei, Partidul Comuniştilor din Republica Moldova - 26000000,00 şi 350826,55 lei).

Subvenţiile de la bugetul de stat:

În conformitate cu art.27 alin.(1) şi (2) al Legii privind partidele politice şi pct.38 din Regulament, formaţiunile politice au dreptul să primească anual finanţare de la bugetul de stat prin intermediul Comisiei Electorale Centrale. Potrivit art.2 alin.(10) din Legea bugetului de stat pentru anul 2017 nr.279 din 16 decembrie 2016 şi hotărîrii Comisiei Electorale Centrale nr.698 din 31 ianuarie 2017, Comisiei Electorale Centrale i-a fost alocată pentru finanţarea partidelor politice suma de 40 000 000,00 lei. Din suma totală pentru prima jumătate a anului 2017 destinată subvenţiilor, Comisia a virat către 20 de partide politice subvenţii în sumă totală de 19 932 922,92 lei.

Conform pct.66 din Regulament, partidele politice sunt obligate să prezinte la Comisie informaţia lunară privind cheltuielile partidului din subvenţiile de la bugetul de stat. Analizînd rapoartele financiare depuse şi constatînd că 3 partide politice nu au prezentat informaţia privind cheltuielile din subvenţiile acordate din bugetul de stat, Comisia la data de 24 august 2017, în temeiul pct.68 din Regulament, a transmis scrisori către partidele care nu s-au conformat prevederilor legale cu solicitarea prezentării pînă la data de 29 august 2017 a informaţiei lunare privind cheltuielile partidului din subvenţiile de la bugetul de stat. La data de 25 august 2017, un singur partid a prezentat informaţia solicitată.

În acest context, Comisia atrage atenţia asupra necesităţii respectării prevederilor legale şi depunerii în termen a informaţiei obligatorii spre prezentare.

Comisia prezintă anexat doar informaţiile despre partidele politice care în primul semestru al anului 2017 au beneficiat de subvenţii din bugetul de stat, precum şi informaţia despre partidele care au avut acest drept, însă nu l-au realizat.

În temeiul art.18 alin.(2), art.22 alin.(2) din Codul electoral nr.1381-XIII din 21 noiembrie 1997, art.29, 30 alin.(1) din Legea nr.294 din 21 decembrie 2007 privind partidele politice, al prevederilor Codului contravenţional şi în conformitate cu Regulamentul privind finanţarea activităţii partidelor politice, aprobat prin hotărîrea Comisiei Electorale Centrale nr.4401 din 23 decembrie 2015, Comisia Electorală Centrală

HOTĂRĂŞTE:

1. Se ia act de rapoartele privind gestiunea financiară a partidelor politice pentru primul semestru al anului 2017, conform informaţiei din tabelul generalizator anexat la prezenta.

2. Se constată nerespectarea termenului de prezentare a rapoartelor financiare, stabilit la art.29 alin.(1) din Legea privind partidele politice şi pct.65 din Regulamentul privind finanţarea activităţii partidelor politice, aprobat prin hotărîrea Comisiei Electorale Centrale nr.4401 din 23 decembrie 2015, de către: Partidul Conservator, Partidul Politic "Frontul Salvării Moldovei", Partidul Politic Partidul Popular din Republica Moldova, Partidul Politic Partidul Agrar din Moldova, Partidul Politic "PATRIA", Partidul Politic "Partidul Popular Democrat din Moldova", Partidul Socialist din Moldova, Partidul Politic pentru Unirea Moldovei şi în legătură cu aceasta Comisia în mod repetat atrage atenţia asupra necesităţii respectării termenelor legale de raportare privind gestiunea financiară a partidelor politice.

3. Se constată neprezentarea rapoartelor conform cerinţelor de la art.29 alin.(1) din Legea privind partidele politice şi pct.65 din Regulamentul privind finanţarea activităţii partidelor politice, aprobat prin hotărîrea Comisiei Electorale Centrale nr.4401 din 23 decembrie 2015, de către: Partidul Politic Noua Opţiune Istorică, Partidul Republican din Moldova, Mişcarea Social-Politică a Romilor din Republica Moldova, Partidul Politic Partidul "RENAŞTERE", Partidul "Patrioţii Moldovei", Partidul Politic "Partidul Societăţii Progresiste", Partidul Popular Socialist din Moldova.

4. Se iniţiază procedura contravenţională în condiţiile stabilite de art.481 alin.(3) din Codul contravenţional în privinţa persoanelor cu funcţie de răspundere ale partidelor politice menţionate la pct.2 şi 3 din prezenta hotărîre.

5. Se obligă Partidul Comuniştilor din Republica Moldova, Partidul Socialist din Moldova, Partidul Politic "PARTIDUL LIBERAL REFORMATOR" şi Partidul Politic "Frontul Salvării Moldovei" să prezinte în termen de 15 zile documentele lipsă menţionate în partea descriptivă a prezentei hotărîri.

6. Se solicită Serviciului Fiscal de Stat de pe lîngă Ministerul Finanţelor să verifice provenienţa sursei de venit a donaţiilor ce depăşesc suma de 75 mii lei primite de Partidul Democrat din Moldova.

7. Prezenta hotărîre se transmite, spre informare, Ministerului Justiţiei şi Curţii de Conturi.

8. Hotărîrea adoptată se remite, spre informare şi executare, partidelor politice.

9. Prezenta hotărîre intră în vigoare la data adoptării, se publică pe site-ul oficial al Comisiei Electorale Centrale şi în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.