Hotărâre nr.12 din 24.01.2020 pentru aprobarea Instrucţiunii privind notificarea angajamentelor externe
BANCA NAŢIONALĂ A MOLDOVEI
H O T Ă R Â R E
pentru aprobarea Instrucţiunii privind notificarea angajamentelor externe
nr. 12 din 24.01.2020
(în vigoare 01.04.2020, cu excepţia unor prevederi - 07.08.2020 (vezi pct.4 din hotărîre))
Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 36-43 art. 161 din 07.02.2020
* * *
ÎNREGISTRAT:
Ministerul Justiţiei al Republicii Moldova
nr.1531 din 3 februarie 2020
Ministru_______Fadei NAGACEVSCHI
În temeiul art.5 alin.(1) lit.l), art.11 alin.(1), art.51 lit.a) şi art.52 din Legea nr.548/1995 cu privire la Banca Naţională a Moldovei (republicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2015, nr.297-300, art.544), cu modificările ulterioare, precum şi art.6 alin.(5) şi (6) şi art.67 din Legea nr.62/2008 privind reglementarea valutară (republicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2016, nr.423-429, art.859), cu modificările ulterioare, Comitetul executiv al Băncii Naţionale a Moldovei
HOTĂRĂŞTE:
1. Se aprobă Instrucţiunea privind notificarea angajamentelor externe (se anexează).
2. Se abrogă Hotărârea Consiliului de administraţie al Băncii Naţionale a Moldovei nr.185/2006 cu privire la aprobarea Instrucţiunii privind angajamentele externe (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2006, nr.116-119, art.427), înregistrată la Ministerul Justiţiei al Republicii Moldova cu nr.1151 din 24 noiembrie 2016, cu modificările ulterioare.
3. Rezidenţii, ale căror angajamente externe notificate la Banca Naţională a Moldovei conform instrucţiunii indicate la punctul 2 din prezenta hotărâre nu au fost luate la evidenţă la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, vor prezenta repetat la Banca Naţională a Moldovei pe suport hârtie, după caz, formularul Notificaţiei cu privire la împrumutul/creditul extern sau formularul Notificaţiei cu privire la garanţia externă, completat conform anexei nr.2 şi, corespunzător, anexei nr.3 la instrucţiunea indicată la punctul 1 din prezenta hotărâre, în termen de cel mult 15 zile lucrătoare de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri. Luarea la evidenţă a acestor angajamente externe se va efectua în conformitate cu prevederile instrucţiunii indicate la punctul 1 din prezenta hotărâre în termen de 15 zile lucrătoare de la data înregistrării la Banca Naţională a Moldovei a formularului notificaţiei completate. Dacă rezidenţii nu prezintă formularele notificaţiilor completate în termenul specificat, Banca Naţională a Moldovei notifică rezidenţii printr-o scrisoare oficială despre încetarea procedurii de examinare.
4. Prezenta hotărâre intră în vigoare la data de 1 aprilie 2020, cu excepţia prevederilor din instrucţiunea indicată la punctul 1 din prezenta hotărâre care vizează notificarea, luarea la evidenţă şi raportarea în formă electronică a angajamentelor externe, care vor intra în vigoare în termen de 6 luni de la data publicării în Monitorul Oficial al Republicii Moldova a prezentei hotărâri.
| PREŞEDINTELE | |
| COMITETULUI EXECUTIV | |
| AL BĂNCII NAŢIONALE A MOLDOVEI | Octavian ARMAŞU |
| Nr.12. Chişinău, 24 ianuarie 2020. | |
Aprobată
prin Hotărârea Comitetului executiv
al Băncii Naţionale a Moldovei
nr.12 din 24 ianuarie 2020
Notă: În tot textul instrucţiunii (cu excepţia punctului 1 litera b)), inclusiv în anexe, sintagma "Banca Naţională a Moldovei", la orice formă gramaticală se substituie cu acronimul "BNM" conform Hot.BNM nr.216 din 02.11.2023, în vigoare 23.11.2023
INSTRUCŢIUNE
privind notificarea angajamentelor externe
Capitolul I
NOŢIUNI UTILIZATE ŞI DOMENIUL DE APLICARE
1. Prezenta instrucţiune reglementează:
a) obligaţiile rezidenţilor care efectuează operaţiuni aferente angajamentelor externe supuse notificării;
b) condiţiile şi modul de notificare, inclusiv în formă electronică, la Banca Naţională a Moldovei (în continuare – BNM) de către rezidenţi despre angajamentele externe supuse notificării;
c) cerinţele faţă de notificarea privind angajamentul extern, lista documentelor care se anexează la aceasta, precum şi cerinţele faţă de confirmarea BNM;
d) modul de raportare la BNM, inclusiv în formă electronică, a operaţiunilor efectuate în cadrul angajamentelor externe luate la evidenţă.
[Pct.1 modificat prin Hot.BNM nr.216 din 02.11.2023, în vigoare 01.01.2024]
[Pct.1 completat prin Hot.BNM nr.216 din 02.11.2023, în vigoare 23.11.2023]
2. În prezenta instrucţiune se utilizează noţiunile definite în Legea nr.62/2008 privind reglementarea valutară (republicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2016, nr.423-429, art.859), denumită în continuare – Legea nr.62/2008. De asemenea, în sensul prezentei instrucţiuni se utilizează următoarele noţiuni:
1) angajamente externe - totalitatea obligaţiilor care derivă din împrumuturile/creditele primite de către rezidenţi de la nerezidenţi, indicate la pct.3;
2) persoane juridice rezidente - rezidenţii specificaţi la art.3 pct.9) lit.c), e), f), g) din Legea nr.62/2008;
3) prestatori de servicii de plată rezidenţi (prestatori SPR) – băncile licenţiate, precum şi societăţile de plată, societăţile emitente de monedă electronică şi furnizorii de servicii poştale enumeraţi la art.5 alin.(1) lit.b)-d) din Legea nr.114/2012 cu privire la serviciile de plată şi moneda electronică;
4) notificare privind angajamentul extern – document, pe suport hârtie sau în formă electronică, prin care rezidentul informează BNM cu privire la împrumutul/creditul extern primit de la nerezident şi care conţine informaţia indicată la pct.161;
41) confirmarea BNM privind luarea la evidenţă a angajamentului extern (confirmarea BNM) – document, pe suport hârtie sau în formă electronică, prin care BNM confirmă luarea la evidenţă a angajamentului extern supus notificării conform Legii nr.62/2008.
42) anexa la confirmarea BNM privind luarea la evidenţă a angajamentului extern (anexa la confirmarea BNM) – document pe suport hârtie, în care se reflectă toate operaţiunile efectuate de către rezident în cadrul angajamentului extern luat la evidenţă, care se eliberează de către BNM concomitent cu eliberarea confirmării privind luarea la evidenţă a angajamentului extern;
5) raportare - informarea BNM de către rezident cu privire la operaţiunile efectuate în cadrul angajamentului extern luat la evidenţă de către BNM, prin prezentarea fotocopiei anexei la confirmarea BNM (în cazul angajamentului extern luat la evidenţă pe suport hârtie) sau a raportului privind operaţiunile aferente angajamentelor externe (în cazul angajamentului extern luat la evidenţă în formă electronică);
6) persoană autorizată – persoana fizică care, în temeiul prevederilor legale sau împuternicirilor acordate de către rezidentul responsabil de notificare, notifică în formă electronică la BNM despre angajamentele externe în numele său sau în numele acestui rezident, precum şi raportează în formă electronică despre operaţiunile efectuate în cadrul angajamentelor externe luate la evidenţă;
7) portalul WEB al BNM – componentă a Sistemului informatic al BNM cu privire la licenţiere, autorizare şi notificare, prin intermediul căreia rezidenţii notifică în formă electronică despre angajamentele externe şi raportează în formă electronică la BNM despre operaţiunile efectuate în cadrul acestor angajamente externe;
8) Ghid de utilizare a portalului WEB al BNM în vederea notificării şi raportării în formă electronică a angajamentelor externe (Ghid de utilizare) – document tehnic elaborat de BNM, plasat pe portalul WEB al BNM, care cuprinde informaţia necesară utilizatorilor pentru notificarea la BNM despre angajamentele externe supuse notificării, precum şi pentru raportarea în formă electronică la BNM despre operaţiunile efectuate în cadrul acestor angajamente externe.
[Pct.2 modificat prin Hot.BNM nr.216 din 02.11.2023, în vigoare 01.01.2024]
[Pct.2 modificat prin Hot.BNM nr.216 din 02.11.2023, în vigoare 23.11.2023]
Capitolul II
PREVEDERI GENERALE
3. Sunt supuse notificării la BNM împrumuturile/creditele primite de către rezidenţi de la nerezidenţi, denumite în continuare – "împrumuturi /credite externe", în cazul:
1) împrumuturilor /creditelor comerciale cu dobândă, cu excepţia primirii de către aderent (furnizor rezident) a împrumutului /creditului de la factorul nerezident în cadrul operaţiunii de factoring, în cazul asumării de către factorul nerezident a riscului insolvabilităţii debitorului nerezident pentru creanţele preluate;
2) împrumuturilor /creditelor financiare, cu excepţia:
a) creditelor interbancare cu termen iniţial de rambursare ce nu depăşeşte un an;
b) împrumuturilor /creditelor primite de la nerezidenţi prin utilizarea cardurilor de credit emise de nerezidenţi la cererea rezidenţilor;
3) împrumuturilor/creditelor în cadrul operaţiunilor aferente investiţiilor directe.
[Pct.3 modificat prin Hot.BNM nr.216 din 02.11.2023, în vigoare 23.11.2023]
4. Notificarea la BNM nu se efectuează în cazul:
a) în care suma împrumutului/creditului primit de către rezident nu depăşeşte 10 000 de euro (sau echivalentul acestora);
b) împrumuturilor/creditelor care cad sub incidenţa Legii nr.419/2006 cu privire la datoria sectorului public, garanţiile de stat şi recreditarea de stat;
c) garanţiilor financiare prevăzute la art.4 pct.12) din Legea nr.184/2016 cu privire la contractele de garanţie financiară şi care sunt reglementate de această lege.
[Pct.4 modificat prin Hot.BNM nr.216 din 02.11.2023, în vigoare 23.11.2023]
5. Determinarea echivalentului în altă monedă a plafonului în euro indicat la pct.4 lit.a) se efectuează cu aplicarea cursului oficial al leului moldovenesc valabil la data încheierii contractelor în baza cărora au apărut obligaţii aferente acestor angajamente externe.
[Pct.5 modificat prin Hot.BNM nr.216 din 02.11.2023, în vigoare 23.11.2023]
6. În cazul în care urmare a modificării prevederilor contractului, suma împrumutului/creditului a fost modificată, determinarea echivalentului în altă monedă a plafonului în euro indicat la pct.4 lit.a) se efectuează cu aplicarea cursului oficial al leului moldovenesc valabil la data încheierii contractelor prin care a fost modificată suma contractuală a împrumutului/creditului.
[Pct.6 modificat prin Hot.BNM nr.216 din 02.11.2023, în vigoare 23.11.2023]
7. În cazul angajamentelor externe care derivă din operaţiuni de leasing financiar sau din împrumuturi /credite comerciale, conform cărora sunt prevăzute plăţi în avans ale debitorului rezident, în scopul aplicării plafonului indicat la pct.4 lit.a) suma angajamentului extern se determină prin deducerea sumei avansului din preţul de cumpărare al obiectului contractului de leasing sau al contractului de împrumut/credit comercial, cu respectarea prevederilor indicate la pct.5 şi pct.6.
8. Obligaţia notificării la BNM o au rezidenţii care:
a) efectuează operaţiuni indicate la pct.3;
b) urmare a modificării sau completării clauzelor contractuale, cesiunii de creanţă, preluării datoriei, novaţiei sau altor temeiuri de modificare a raporturilor juridice devin contrapărţi la operaţiunile indicate la pct.3.
9. Rezidentul responsabil de notificare poartă răspundere pentru:
a) corespunderea angajamentului extern prevederilor legislaţiei Republicii Moldova, inclusiv cele aplicabile încheierii şi derulării tranzacţiilor şi operaţiunilor valutare, precum şi plăţilor şi transferurilor care se primesc/se efectuează în cadrul acestor tranzacţii şi operaţiuni;
b) semnarea documentelor (prezentate la BNM) de către persoana împuternicită cu acest drept conform legislaţiei Republicii Moldova;
c) corectitudinea, veridicitatea şi actualitatea informaţiei prezentate la BNM.
10. Rezidenţii care notifică şi raportează în formă electronică la BNM despre angajamentele externe au obligaţia să utilizeze semnătura electronică calificată conform Legii nr.124/2022 privind identificarea electronică şi serviciile de încredere.
[Pct.10 în redacţia Hot.BNM nr.216 din 02.11.2023, în vigoare 23.11.2023]
11. Luarea la evidenţă a angajamentelor externe nu implică asumarea de către BNM a obligaţiilor aferente acestor angajamente externe şi nu semnifică aprobare sau autorizare din partea BNM a acestor operaţiuni. BNM utilizează datele aferente împrumuturilor/ creditelor luate la evidenţă prin procedura de notificare şi datele aferente operaţiunilor efectuate în cadrul acestora în scopul îndeplinirii atribuţiilor sale stabilite prin lege, inclusiv pentru elaborarea statisticii datoriei externe a Republicii Moldova, pentru întocmirea balanţei de plăţi, a poziţiei investiţionale internaţionale, pentru efectuarea analizelor economice şi monetare.
[Pct.11 modificat prin Hot.BNM nr.216 din 02.11.2023, în vigoare 23.11.2023]
[Pct.11 modificat prin Hot.BNM nr.45 din 11.03.2022, în vigoare 01.05.2022]
12. Luarea la evidenţă a angajamentelor externe de către BNM nu exonerează prestatorii SPR, prin intermediul cărora se realizează plăţi şi transferuri în cadrul operaţiunilor valutare aferente angajamentelor externe supuse notificării, de respectarea prevederilor legislaţiei Republicii Moldova (inclusiv a cerinţelor legislaţiei în domeniul prevenirii şi combaterii spălării banilor şi finanţării terorismului).
[Pct.12 modificat prin Hot.BNM nr.216 din 02.11.2023, în vigoare 23.11.2023]
13. Confirmarea BNM se prezintă de către rezident prestatorului SPR (prin intermediul căruia efectuează plăţi şi transferuri în cadrul angajamentului extern) pentru a face dovada îndeplinirii de către rezidentul în cauză a obligaţiei de notificare la BNM a angajamentului extern supus notificării conform Legii nr.62/2008 şi prezentei instrucţiuni.
[Pct.13 în redacţia Hot.BNM nr.216 din 02.11.2023, în vigoare 01.01.2024]
14. Plăţile/transferurile în cadrul angajamentelor externe supuse notificării se efectuează cu respectarea Regulamentului privind condiţiile şi modul de efectuare a operaţiunilor valutare, aprobat prin Hotărârea Comitetului executiv al BNM nr.29/2018.
Capitolul III
NOTIFICAREA ANGAJAMENTELOR EXTERNE
Secţiunea 1
Prevederi generale
15. Notificarea la BNM despre angajamentele externe se efectuează de către rezidenţi în formă electronică, cu excepţia persoanelor fizice rezidente care pot notifica pe suport hârtie sau în formă electronică.
[Pct.15 în redacţia Hot.BNM nr.216 din 02.11.2023, în vigoare 01.01.2024]
16. În scopul notificării angajamentului extern la BNM, rezidentul responsabil de notificare prezintă la BNM o notificare privind angajamentul extern la care se anexează:
a) documentele ce identifică rezidentul (altul decât persoana juridică rezidentă activitatea căreia, conform Legii nr.548/1995 cu privire la Banca Naţională a Moldovei, este licenţiată, reglementată şi supravegheată de BNM);
b) documentele aferente angajamentului extern care se notifică la BNM.
[Pct.16 modificat prin Hot.BNM nr.216 din 02.11.2023, în vigoare 01.01.2024]
[Pct.16 modificat prin Hot.BNM nr.216 din 02.11.2023, în vigoare 23.11.2023]
161. Notificarea privind angajamentul extern indicată la pct.16 reprezintă solicitarea rezidentului responsabil de notificare de luare la evidenţă de către BNM a împrumutului/creditului primit de la un anumit nerezident. Notificarea în cauză trebuie să conţină cel puţin următoarea informaţie, după caz:
a) informaţia despre debitorul rezident - denumirea persoanei juridice rezidente, a persoanei fizice care practică o anumită activitate, numele persoanei fizice rezidente, IDNO/IDNP acestora;
b) informaţia privind împrumutul/creditul primit de la creditorul nerezident (numărul şi data contractului de creditare, suma împrumutului/creditului, valuta împrumutului/creditului, termenul de rambursare ş.a.);
c) informaţia despre creditorul nerezident – denumirea persoanei juridice nerezidente, numele persoanei fizice nerezidente, ţara creditorului nerezident ş.a.
Pe notificarea privind angajamentul extern pe suport hârtie se aplică semnătura olografă a debitorului rezident – persoana fizică. Pe notificarea privind angajamentul extern în formă electronică se aplică semnătura electronică calificată a persoanei autorizate a debitorului rezident.
[Pct.161 introdus prin Hot.BNM nr.216 din 02.11.2023, în vigoare 01.01.2024]
17. Documentele ce identifică rezidentul sunt documentele indicate în anexa nr.1, care se prezintă după cum urmează:
a) pentru persoana juridică rezidentă (alta decât persoana juridică rezidentă, activitatea căreia, conform Legii nr.548/1995 cu privire la Banca Naţională a Moldovei, este licenţiată, reglementată şi supravegheată de BNM) - documentele indicate la pct.3-6;
b) pentru persoana fizică rezidentă care practică o anumită activitate, indicată la art.3 pct.9 lit.b) din Legea nr.62/2008 - documentele indicate la pct.1, 2 şi 6;
c) pentru persoana fizică rezidentă, indicată la art.3 pct.9 lit.a) din Legea nr.62/2008 - documentele indicate la pct.1 şi 6.
[Pct.17 modificat prin Hot.BNM nr.216 din 02.11.2023, în vigoare 23.11.2023]
18. Documentele aferente angajamentului extern care se notifică la BNM sunt documentele indicate la pct.7 şi 12 din anexa nr.1.
[Pct.18 în redacţia Hot.BNM nr.216 din 02.11.2023, în vigoare 23.11.2023]
19. Responsabilitatea pentru notificare la BNM despre angajamentele externe o poartă rezidentul–participant la operaţiunea aferentă angajamentului extern, luând în considerare următoarele particularităţi:
a) în cazul în care în contractul ce ţine de acordarea de către nerezident a împrumutului /creditului extern sunt nominalizaţi doi sau mai mulţi debitori rezidenţi, în funcţie de clauzele contractului, responsabil pentru notificare poate fi debitorul rezident, desemnat drept administrator al împrumutului /creditului, sau fiecare debitor în parte – în cazul în care contractul delimitează partea ce revine fiecărui debitor;
b) în cazul împrumutului /creditului comercial sub formă de factoring, responsabilitatea pentru notificare o poartă aderentul rezident;
c) în cazul împrumutului /creditului financiar sub formă de factoring în care aderentul (furnizorul rezident) primeşte împrumut /credit de la factorul nerezident, responsabilitatea pentru notificare o poartă debitorul rezident.
[Pct.19 modificat prin Hot.BNM nr.216 din 02.11.2023, în vigoare 23.11.2023]
20. Depunerea setului de documente la BNM în vederea notificării angajamentului extern se efectuează de către rezident în termen de cel mult 30 zile lucrătoare de la data încheierii contractelor în baza cărora au apărut obligaţii aferente acestor angajamente externe sau de la data operării modificărilor la documentele menţionate.
[Pct.20 modificat prin Hot.BNM nr.216 din 02.11.2023, în vigoare 23.11.2023]
21. În cazul în care pentru efectuarea operaţiunilor aferente angajamentului extern supus notificării la BNM se preconizează utilizarea de către rezident a unui cont în străinătate, a cărui deschidere potrivit Legii nr.62/2008 este supusă autorizării, rezidentul urmează să obţină autorizaţia BNM pentru deschiderea şi utilizarea contului respectiv pentru efectuarea operaţiunilor aferente angajamentului extern supus notificării până la depunerea setului de documente la BNM în vederea notificării angajamentului extern.
[Pct.22 abrogat prin Hot.BNM nr.216 din 02.11.2023, în vigoare 01.01.2024]
23. Informaţia care se conţine în notificarea privind angajamentul extern depusă la BNM trebuie să corespundă cu informaţia din documentele în bază cărora aceasta a fost completată.
[Pct.23 în redacţia Hot.BNM nr.216 din 02.11.2023, în vigoare 01.01.2024]
[Pct.24 abrogat prin Hot.BNM nr.216 din 02.11.2023, în vigoare 01.01.2024]
Secţiunea 2-a
Particularităţile notificării în formă electronică
25. Notificarea în formă electronică despre angajamentele externe se efectuează de către persoana autorizată prin intermediul portalului WEB al BNM în conformitate cu Ghidul de utilizare şi prevederile prezentei instrucţiuni.
26. Pentru a obţine dreptul de a notifica în formă electronică despre angajamentele externe, persoana autorizată urmează să se înregistreze pe portalul WEB al BNM în calitate de utilizator în conformitate cu Ghidul de utilizare.
27. Pentru notificarea în formă electronică prin intermediul portalului WEB al BNM persoana autorizată întreprinde următoarele acţiuni:
1) introduce informaţia privind angajamentul extern în Portalul WEB al BNM în conformitate cu Ghidul de utilizare şi prevederile prezentei instrucţiuni verificând corespunderea datelor introduse cu datele din documentele, în baza cărora acestea se completează;
2) în cazul documentelor specificate la pct.17 şi 18, întocmite pe suport hârtie:
a) scanează documentele care urmează a fi ataşate la notificarea privind angajamentul extern, asigurând integritatea şi calitatea documentelor scanate (astfel încât documentul să cuprindă toată informaţia şi ca aceasta să fie lizibilă), precum şi consecutivitatea paginilor;
b) ataşează (încarcă) fişierele cu documentele în formă scanată şi aplică semnătura electronică, fapt prin care se atestă conformitatea documentelor scanate şi ataşate cu originalele acestora;
3) în cazul documentelor specificate la pct.17 şi 18, întocmite în formă electronică – ataşează (încarcă) documentele întocmite în formă electronică şi aplică pe acestea semnătura electronică;
4) generează notificarea privind angajamentul extern, în baza informaţiilor introduse în Portalul WEB al BNM, aplică semnătura electronică pe notificare şi depune setul de documente la BNM, în conformitate cu Ghidul de utilizare.
[Pct.27 în redacţia Hot.BNM nr.216 din 02.11.2023, în vigoare 01.01.2024]
Capitolul IV
LUAREA LA EVIDENŢĂ A ANGAJAMENTELOR
EXTERNE SUPUSE NOTIFICĂRII
Secţiunea 1
Prevederi generale
28. Luarea la evidenţă a angajamentelor externe notificate se efectuează de către BNM în funcţie de modul de notificare a angajamentului extern, pe suport hârtie sau în formă electronică - prin intermediul Sistemului informatic al BNM cu privire la licenţiere, autorizare şi notificare.
29. Luarea la evidenţă de către BNM a angajamentului extern notificat se efectuează prin atribuirea unui număr de evidenţă distinct angajamentului extern. Numărul de evidenţă a angajamentului extern, precum şi data luării la evidenţă se înscriu în confirmarea BNM.
În cazul luării la evidenţă a angajamentului extern notificat la BNM pe suport hârtie, pe confirmarea BNM pe suport hârtie se aplică semnătura olografă a persoanei responsabile din BNM şi amprenta ştampilei BNM. În cazul luării la evidenţă a angajamentului extern notificat în formă electronică, pe confirmarea BNM în formă electronică se aplică doar semnătura electronică calificată a persoanei responsabile din BNM, confirmarea în cauză fiind disponibilă în cadrul Sistemului informatic al BNM.
[Pct.29 în redacţia Hot.BNM nr.216 din 02.11.2023, în vigoare 01.01.2024]
30. BNM ia la evidenţă sau refuză luarea la evidenţă a angajamentului extern în termen de cel mult 15 zile lucrătoare de la data înregistrării la BNM (pe suport hârtie sau în formă electronică) a setului integral de documente prevăzute de prezenta instrucţiune sau, după caz, de la data înregistrării documentelor prezentate conform pct.31. În cazul în care, urmare examinării setului de documente, BNM constată că angajamentul extern nu este supus notificării conform Legii nr.62/2008, rezidentul este informat despre acest fapt printr-o scrisoare (după caz, pe suport hârtie sau în formă electronică) în termenul prevăzut în prezentul punct.
[Pct.30 modificat prin Hot.BNM nr.216 din 02.11.2023, în vigoare 01.01.2024]
31. În cazul în care rezidentul nu a depus setul integral de documente sau documentele în cauză nu corespund cerinţelor prezentei instrucţiuni, în termen de cel mult 5 zile lucrătoare de la data înregistrării setului de documente, BNM informează rezidentul despre necesitatea prezentării documentelor lipsă sau a documentelor corectate conform cerinţelor prezentei instrucţiuni în termen de cel mult 5 zile lucrătoare de la data informării. Dacă rezidentul nu a prezentat în termenul stabilit documentele menţionate, BNM informează despre încetarea procedurii de examinare.
[Pct.31 modificat prin Hot.BNM nr.216 din 02.11.2023, în vigoare 23.11.2023]
32. BNM refuză luarea la evidenţă a angajamentului extern în cazul în care:
[Lit.a) abrogată prin Hot.BNM nr.216 din 02.11.2023, în vigoare 01.01.2024]
b) pentru realizarea angajamentului extern se preconizează deschiderea/utilizarea contului în străinătate supus autorizării de către BNM, iar rezidentul nu dispune de autorizaţia pentru deschiderea/utilizarea contului în străinătate;
c) documentele prezentate aferente angajamentului extern supus notificării conţin clauze care prevăd acordarea împrumutului în numerar sau alte clauze care contravin Legii nr.62/2008;
d) documentele prezentate conţin informaţii neautentice sau contradictorii.
[Lit.e) abrogată prin Hot.BNM nr.45 din 11.03.2022, în vigoare 01.05.2022]
33. În cazul în care angajamentul extern nu este luat la evidenţă, BNM, în termenul indicat la pct.30, comunică despre acest fapt rezidentului responsabil de notificare/ persoanei autorizate printr-o scrisoare, pe suport hârtie, sau, după caz, în formă electronică cu indicarea motivelor de refuz. Scrisoarea în formă electronică se comunică prin intermediul portalului WEB al BNM şi este accesibilă pentru imprimare.
[Pct.33 modificat prin Hot.BNM nr.216 din 02.11.2023, în vigoare 01.01.2024]
34. După înlăturarea de către rezident a tuturor circumstanţelor care au stat la baza refuzului, rezidentul responsabil de notificare poate să se adreseze repetat la BNM pentru luarea la evidenţă a angajamentului extern.
35. În cazul în care după data luării la evidenţă a angajamentului extern au survenit modificări în documentele prezentate de către rezident şi /sau au apărut documente noi care modifică clauzele angajamentului extern, rezidentul este obligat, în termen de până la 15 zile lucrătoare de la data modificării, să întreprindă acţiunile menţionate la pct.38 sau pct.40 (în cazul notificării pe suport hârtie) sau acţiunile menţionate la pct.43 sau pct.45 (în cazul notificării în formă electronică).
[Pct.35 modificat prin Hot.BNM nr.216 din 02.11.2023, în vigoare 01.01.2024]
36. În cazul în care, datele indicate în confirmarea eliberată anterior de către BNM au suferit modificări, BNM va elibera o confirmare nouă, în care va păstra numărul şi data luării la evidenţă a angajamentului extern, precum şi va indica numărul de ordine al confirmării BNM modificate şi data acesteia. Concomitent, în funcţie de modul de notificare a angajamentului extern, BNM aplică pe confirmarea BNM precedentă pe suport hârtie ştampila "ANULATĂ", sau atribuie confirmării BNM precedente statutul "ANULATĂ" prin intermediul Sistemului informatic al BNM.
[Pct.36 în redacţia Hot.BNM nr.216 din 02.11.2023, în vigoare 01.01.2024]
Secţiunea a 2-a
Particularităţile luării la evidenţă în cazul notificării
pe suport hârtie de către persoanele fizice rezidente
[Denumirea secţiunii a 2-a completată prin Hot.BNM nr.216 din 02.11.2023, în vigoare 01.01.2024]
37. După luarea la evidenţă a angajamentului extern notificat pe suport hârtie, persoanei fizice rezidente i se eliberează confirmarea BNM, iar fotocopiile documentelor prezentate de aceasta rămân la BNM.
Concomitent, BNM eliberează persoanei fizice rezidente, pe suport hârtie, anexa la confirmarea BNM conform formularului din anexa nr.4 în vederea reflectării tuturor operaţiunilor efectuate în cadrul angajamentului extern luat la evidenţă.
În funcţie de specificul angajamentului extern, BNM poate modifica conţinutul anexei la confirmarea BNM şi/sau elibera câteva anexe.
[Pct.37 în redacţia Hot.BNM nr.216 din 02.11.2023, în vigoare 01.01.2024]
38. În cazul survenirii situaţiei prevăzute la pct.35, care necesită modificarea datelor din confirmarea BNM, persoana fizică rezidentă este obligată să prezinte la BNM:
a) o scrisoare prin care informează BNM despre modificările survenite;
b) fotocopiile documentelor noi, care modifică clauzele angajamentului extern;
c) confirmarea BNM şi anexa la aceasta în original. În cazul confirmării BNM şi/sau anexei la confirmarea BNM pierdute, în scrisoarea indicată la lit.a) se înscrie următorul text: "Declar pe propria răspundere că am pierdut confirmarea BNM (după caz, anexa la confirmarea BNM) privind luarea la evidenţă a angajamentului extern cu nr.___ din_________".
Luarea la evidenţă de către BNM a angajamentului extern modificat se efectuează cu aplicarea procedurii prevăzute la pct.30-34.
[Pct.38 în redacţia Hot.BNM nr.216 din 02.11.2023, în vigoare 01.01.2024]
39. După luarea la evidenţă a angajamentului extern modificat, persoanei fizice rezidente i se eliberează confirmarea BNM modificată şi confirmarea BNM precedentă anulată, precum şi originalul anexei la confirmarea BNM pe suport hârtie (sau duplicatul anexei, în cazul în care persoana fizică rezidentă a informat BNM conform pct.38 lit.c) despre pierderea anexei la confirmarea BNM).
[Pct.39 în redacţia Hot.BNM nr.216 din 02.11.2023, în vigoare 01.01.2024]
40. În cazul survenirii situaţiei prevăzute la pct.35, care nu necesită modificarea datelor din confirmarea BNM, persoana fizică rezidentă este obligată să informeze în scris BNM despre modificările /completările efectuate, cu anexarea fotocopiilor documentelor respective.
[Pct.40 modificat prin Hot.BNM nr.216 din 02.11.2023, în vigoare 01.01.2024]
Secţiunea a 3-a
Particularităţile luării la evidenţă în cazul notificării în formă electronică
41. După luarea la evidenţă a angajamentului extern notificat în formă electronică, persoana autorizată poate accesa confirmarea BNM în formă electronică prin intermediul portalului WEB al BNM, în conformitate cu Ghidul de utilizare.
[Pct.41 modificat prin Hot.BNM nr.216 din 02.11.2023, în vigoare 01.01.2024]
42. După luarea la evidenţă a angajamentului extern notificat în formă electronică persoana autorizată a rezidentului (altul, decât banca licenţiată) va reflecta, prin intermediul portalului WEB al BNM în conformitate cu Ghidul de utilizare, toate operaţiunile efectuate în cadrul angajamentului extern luat la evidenţă în raportul privind operaţiunile aferente angajamentelor externe, care conţine cel puţin informaţia din rubricile 1-10 din anexa nr.4.
[Pct.42 modificat prin Hot.BNM nr.216 din 02.11.2023, în vigoare 23.11.2023]
43. În cazul survenirii situaţiei prevăzute la pct.35 care necesită modificarea datelor din confirmarea BNM, persoana autorizată este obligată să modifice în conformitate cu Ghidul de utilizare informaţia privind angajamentul extern în portalul WEB al BNM şi să întreprindă acţiunile prevăzute la pct.27 subpct. 2) - 4).
Luarea la evidenţă în formă electronică de către BNM a angajamentului extern modificat se efectuează cu aplicarea procedurii prevăzute la pct.30-34.
[Pct.43 modificat prin Hot.BNM nr.216 din 02.11.2023, în vigoare 23.11.2023]
44. După luarea la evidenţă în formă electronică a angajamentului extern modificat, persoana autorizată poate accesa confirmarea BNM modificată prin intermediul portalului WEB al BNM în conformitate cu Ghidul de utilizare.
[Pct.44 modificat prin Hot.BNM nr.216 din 02.11.2023, în vigoare 01.01.2024]
45. În cazul survenirii situaţiei prevăzute la pct.35, care nu necesită modificarea datelor din confirmarea BNM, persoana autorizată este obligată să informeze BNM despre modificările /completările efectuate prin intermediul portalului WEB al BNM în conformitate cu Ghidul de utilizare.
[Pct.45 modificat prin Hot.BNM nr.216 din 02.11.2023, în vigoare 01.01.2024]
Capitolul V
RAPORTAREA PRIVIND ANGAJAMENTELE EXTERNE LUATE LA EVIDENŢĂ
Secţiunea 1
Prevederi generale
46. Rezidenţii, ale căror angajamente externe au fost luate la evidenţă de către BNM, sunt obligaţi să raporteze la BNM informaţia despre operaţiunile efectuate în cadrul angajamentelor externe în cauză, inclusiv cele efectuate până la data luării la evidenţă a angajamentului extern.
47. Raportarea de către băncile licenţiate despre operaţiunile efectuate în cadrul angajamentelor externe luate la evidenţă se efectuează în conformitate cu anexa nr.8 din Instrucţiunea cu privire la raportarea unor operaţiuni valutare de către băncile licenţiate, aprobată prin Hotărârea Consiliului de administraţie al BNM nr.11/2009.
48. Prevederile pct.49-57 se aplică rezidenţilor, alţii decât băncile licenţiate.
49. Raportarea la BNM a informaţiei privind operaţiunile efectuate în cadrul angajamentelor externe luate la evidenţă se efectuează în formă electronică, cu excepţia persoanelor fizice care vor raporta în formă electronică sau pe suport hârtie, în funcţie de modul în care s-a luat la evidenţă angajamentul extern.
În cazul în care persoana fizică rezidentă intenţionează trecerea de la raportarea pe suport hârtie la raportarea în formă electronică, se aplică prevederile pct.65-68, 682 lit.a).
[Pct.49 în redacţia Hot.BNM nr.216 din 02.11.2023, în vigoare 01.01.2024]
50. În scopul ţinerii evidenţei şi raportării operaţiunilor aferente angajamentului extern luat la evidenţă pe suport hârtie persoana fizică rezidentă responsabilă de notificare înregistrează toate operaţiunile efectuate în cadrul angajamentului extern în anexa la confirmarea BNM, specificată în anexa nr.4.
[Pct.50 modificat prin Hot.BNM nr.216 din 02.11.2023, în vigoare 01.01.2024]
[Pct.50 modificat prin Hot.BNM nr.216 din 02.11.2023, în vigoare 23.11.2023]
51. Completarea anexei la confirmarea BNM indicate la pct.50 se efectuează de către rezident în baza documentelor ce confirmă efectuarea operaţiunilor conform angajamentelor externe luate la evidenţă, inclusiv în cazul în care încasarea /plata /transferul conform angajamentului extern supus notificării se efectuează prin contul deschis la prestatorul SPR.
[Pct.51 modificat prin Hot.BNM nr.216 din 02.11.2023, în vigoare 01.01.2024]
52. Raportarea la BNM de către rezidenţi a informaţiei privind operaţiunile efectuate în cadrul angajamentelor externe luate la evidenţă se efectuează în următoarele termene:
a) dacă operaţiunile conform angajamentului extern se efectuează lunar, raportarea se efectuează lunar, cel târziu la data de 10 a lunii ce urmează după luna gestionară;
b) dacă operaţiunile conform angajamentului extern se efectuează cu o periodicitate mai mare de o lună sau cu o periodicitate neregulată, raportarea se efectuează cel târziu la data de 10 a lunii ce urmează după luna în care au fost efectuate operaţiuni conform angajamentului extern.
53. În scopul raportării pe suport hârtie despre operaţiunile efectuate în cadrul angajamentelor externe luate la evidenţă pe suport hârtie, persoana fizică rezidentă responsabilă de notificare întreprinde următoarele acţiuni:
a) înregistrează în anexa la confirmarea BNM, toate operaţiunile efectuate în cadrul angajamentului extern luat la evidenţă şi certifică fiecare înregistrare prin semnătura persoanei responsabile a persoanei fizice rezidente;
b) în termenele prevăzute la pct.52 prezintă la BNM fotocopia anexei la confirmarea BNM.
[Pct.53 modificat prin Hot.BNM nr.216 din 02.11.2023, în vigoare 01.01.2024]
54. Rezidenţii sunt obligaţi să prezinte împreună cu fotocopia anexei la confirmarea BNM fotocopiile documentelor (care rămân la BNM) care confirmă informaţia privind operaţiunile reflectate în anexa la confirmarea BNM, cu excepţia celor aferente operaţiunilor efectuate prin intermediul băncilor licenţiate (de exemplu, ordinul de plată).
În cazul în care au fost efectuate mai multe operaţiuni în baza unui document, fotocopia acestuia se prezintă o singură dată.
[Pct.54 modificat prin Hot.BNM nr.216 din 02.11.2023, în vigoare 01.01.2024]
55. Fotocopiile documentelor indicate la pct.53 lit.b) şi pct.54 se prezintă la BNM cu respectarea cerinţelor specifice faţă de astfel de documente, indicate în anexa nr.1.
56. În cazul în care în cadrul raportării pe suport hârtie au fost completate toate rândurile prevăzute în anexa la confirmarea BNM, persoana fizică rezidentă responsabilă de notificare poate solicita eliberarea de către BNM a unei pagini suplimentare la anexa la confirmarea BNM. În acest scop, persoana fizică rezidentă depune la BNM o cerere prin care solicită eliberarea unei pagini suplimentare la anexa la confirmarea BNM, la care ataşează copia certificată de către persoana în cauză a ultimei pagini a anexei la confirmarea în cauză. BNM eliberează solicitantului o pagină suplimentară la anexa la confirmarea BNM pe suport hârtie în decurs de cel mult 5 zile lucrătoare de la data înregistrării cererii la BNM
[Pct.56 în redacţia Hot.BNM nr.216 din 02.11.2023, în vigoare 01.01.2024]
57. Raportarea în formă electronică de către rezident a informaţiei despre operaţiunile efectuate în cadrul angajamentului extern luat la evidenţă în formă electronică se efectuează prin prezentarea raportului indicat la pct.42 prin intermediul portalului WEB al BNM, în conformitate cu Ghidul de utilizare, cu aplicarea corespunzătoare a pct.50, 51, 53 şi 54. Modul de completare a raportului este cel stabilit în anexa nr.4.
[Pct.57 modificat prin Hot.BNM nr.216 din 02.11.2023, în vigoare 23.11.2023]
Capitolul VI
DUPLICATUL CONFIRMĂRII BNM/ANEXEI LA
CONFIRMAREA BNM PE SUPORT DE HÂRTIE
[Denumirea cap.VI în redacţia Hot.BNM nr.216 din 02.11.2023, în vigoare 01.01.2024]
58. În cazul în care după data luării la evidenţă pe suport hârtie a angajamentului extern, confirmarea BNM/anexa la confirmarea BNM a fost pierdută sau deteriorată semnificativ, persoana fizică rezidentă (responsabilă de notificare) poate solicita eliberarea de către BNM a unui duplicat al confirmării BNM /anexei la confirmarea BNM.
[Pct.58 în redacţia Hot.BNM nr.216 din 02.11.2023, în vigoare 01.01.2024]
59. Pentru a obţine duplicatul confirmării BNM, persoana fizică rezidentă (responsabilă de notificare) depune la BNM o cerere în scris, cu argumentarea motivului solicitării duplicatului, la care, în cazul confirmării BNM deteriorate semnificativ, se anexează originalul confirmării BNM. În cazul confirmării BNM pierdute, în cerere se înscrie următorul text: "Declar pe propria răspundere că am pierdut confirmarea BNM privind luarea la evidenţă a angajamentului extern cu nr.___ din_________".
[Pct.59 în redacţia Hot.BNM nr.216 din 02.11.2023, în vigoare 01.01.2024]
60. BNM, în termen de cel mult 5 zile lucrătoare de la data înregistrării cererii, eliberează persoanei fizice rezidente duplicatul confirmării BNM, cu înscrierile efectuate de către persoana responsabilă a BNM şi certificate cu semnătura olografă a acesteia şi ştampila BNM, pe care se indică textul "DUPLICAT" şi dată eliberării duplicatului.
[Pct.60 în redacţia Hot.BNM nr.216 din 02.11.2023, în vigoare 01.01.2024]
61. Pentru obţinerea duplicatului anexei la confirmarea BNM, persoana fizică rezidentă (responsabilă de notificare) depune la BNM o cerere în scris, cu argumentarea motivului solicitării duplicatului. În cazul anexei deteriorate semnificativ, la cerere se anexează originalul anexei deteriorate. În termen de cel mult 5 zile lucrătoare de la data primirii cererii, BNM eliberează o anexă nouă, pe care se indică textul "DUPLICAT" şi data eliberării duplicatului.
[Pct.61 modificat prin Hot.BNM nr.216 din 02.11.2023, în vigoare 01.01.2024]
62. În cazul în care concomitent au fost pierdute confirmarea BNM şi anexa la confirmarea BNM, poate fi depusă la BNM o singură cerere în scris, cu respectarea cerinţelor prevăzute la pct.59 şi 61.
[Pct.62 modificat prin Hot.BNM nr.216 din 02.11.2023, în vigoare 01.01.2024]
63. Persoana fizică rezidentă (responsabilă de notificare) asigură înscrierea în anexa la confirmarea BNM, eliberată conform pct.61, a informaţiei despre operaţiunile efectuate în cadrul angajamentului extern luat la evidenţă, inclusiv a informaţiei ce se conţinea în anexa la confirmarea BNM pierdută, şi în termen de cel mult 30 zile lucrătoare de la data eliberării acesteia prezintă fotocopia anexei completate la BNM.
[Pct.63 modificat prin Hot.BNM nr.216 din 02.11.2023, în vigoare 01.01.2024]
Capitolul VII
DISPOZIŢII SPECIALE
64. Fără a aduce atingere pct.8 din prezenta instrucţiune, împrumutul/creditul în cadrul operaţiunilor aferente investiţiilor directe contractat de către rezident de la nerezident până la data de 10 decembrie 2016 devine supus notificării la BNM şi raportării potrivit prezentei instrucţiuni, dacă:
a) în perioada 10 decembrie 2016 - 19 iulie 2023 inclusiv sunt încheiate contracte prin care se modifică raporturile juridice respective (părţile contractante, termenul, suma) în cadrul unui împrumut/credit primit în cadrul operaţiunilor aferente investiţiilor directe în sumă de peste 50000 de euro (sau echivalentul acestora);
b) ulterior datei de 20 iulie 2023 inclusiv sunt încheiate contracte prin care se modifică raporturile juridice respective (părţile contractante, termenul, suma) în cadrul unui împrumut/credit primit în cadrul operaţiunilor aferente investiţiilor directe în sumă de peste 10000 de euro (sau echivalentul acestora).
[Pct.64 în redacţia Hot.BNM nr.216 din 02.11.2023, în vigoare 23.11.2023]
641. Rezidenţii care deţin împrumuturi/ credite în valoare mai mare de 10 000 de euro (sau echivalentul acestora) şi mai mică de 50 000 euro (sau echivalentul acestora) care nu erau supuse notificării la BNM, devin supuse notificării la BNM şi raportării potrivit prezentei instrucţiuni, dacă după 20 iulie 2023 inclusiv se încheie contracte prin care se modifică raporturile juridice dintre debitor şi creditor.
[Pct.641 introdus prin Hot.BNM nr.216 din 02.11.2023, în vigoare 23.11.2023]
642. În cazul în care conform angajamentului menţionat la pct.64 sau pct.641 au fost efectuate operaţiuni până la data luării la evidenţă de către BNM, acestea vor fi raportate conform prevederilor capitolului V.
[Pct.642 introdus prin Hot.BNM nr.216 din 02.11.2023, în vigoare 23.11.2023]
65. Persoane fizice rezidente, ale căror angajamente externe au fost luate la evidenţă pe suport hârtie şi li s-au eliberat confirmările BNM pe suport hârtie, pot solicita de la BNM acordarea posibilităţii de a prezenta, în formă electronică, notificările privind angajamentele externe şi de a raporta la BNM în formă electronică despre operaţiunile efectuate conform angajamentului extern luat la evidenţă.
[Pct.65 în redacţia Hot.BNM nr.216 din 02.11.2023, în vigoare 01.01.2024]
66. În cazul indicat la pct.65, persoana fizică rezidentă depune la BNM o cerere în scris, prin care solicită posibilitatea notificării în formă electronică despre modificările/completările aferente angajamentelor externe luate la evidenţă anterior pe suport hârtie, precum şi raportării în formă electronică a operaţiunilor efectuate în cadrul acestora. În cerere rezidentul indică, în mod obligatoriu, numărul de identificare de stat (IDNP) sau codul fiscal al acestuia, numărul şi data luării la evidenţă a angajamentelor externe pentru care se solicită posibilitatea de notificare (a modificărilor) şi raportare în formă electronică, numărul de telefon, poşta electronică şi alte date de contact. La cerere se anexează fotocopiile anexelor la confirmările BNM pentru care se solicită posibilitatea de notificare (a modificărilor) şi raportare în formă electronică.
[Pct.66 modificat prin Hot.BNM nr.216 din 02.11.2023, în vigoare 01.01.2024]
67. BNM, în termen de cel mult 15 zile lucrătoare de la data înregistrării cererii specificate la pct.66, întreprinde acţiuni necesare pentru acordarea posibilităţii notificării şi raportării în formă electronică în cadrul angajamentelor externe luate la evidenţă anterior pe suport hârtie şi pentru care se solicită trecerea la notificarea şi raportarea în formă electronică. Termenul poate fi prelungit cu 15 zile lucrătoare, în cazul în care se solicită dreptul de notificare şi raportare în formă electronică pentru mai mult de cinci angajamente externe.
BNM va comunica, prin telefon sau prin altă modalitate indicată de rezident, despre data din care confirmările BNM aferente angajamentelor externe luate la evidenţă anterior pe suport hârtie (inclusiv, celor luate la evidenţă în baza notificaţiilor) sunt disponibile în cadrul portalului WEB al BNM pentru a fi, la necesitate, modificate şi/sau pentru a raporta în formă electronică despre operaţiunile efectuate în cadrul acestor angajamente externe la BNM.
[Pct.67 modificat prin Hot.BNM nr.216 din 02.11.2023, în vigoare 01.01.2024]
68. În cazul în care persoanei fizice rezidente i s-a acordat, conform pct.66 şi 67, posibilitatea notificării şi raportării în formă electronică în cadrul angajamentelor externe luate la evidenţă anterior pe suport hârtie, revenirea la notificare şi raportare pe suport hârtie în cadrul acestor angajamente externe nu se admite.
[Pct.68 modificat prin Hot.BNM nr.216 din 02.11.2023, în vigoare 01.01.2024]
681. Rezidenţii, care deţin notificaţiile (pe suport hârtie sau în formă electronică) aferente angajamentelor externe luate la evidenţă până la data de 1 ianuarie 2024 pot utiliza în continuare notificaţiile respective şi anexele la acestea până la stingerea obligaţiilor aferente angajamentelor externe luate la evidenţă, dacă nu au survenit modificări aferente angajamentelor externe în cauză. Se consideră valabilă notificaţia, după cum urmează:
a) în cazul notificaţiei pe suport hârtie, conţine semnătura olografă a rezidentului, precum şi semnătura olografă a persoanei responsabile a BNM şi ştampila BNM;
b) în cazul notificaţiei în formă electronică, conţine doar semnătura electronică a persoanei responsabile a BNM, iar denumirea notificaţiei în cauză va conţine textul (angajament extern luat la evidenţă).
[Pct.681 introdus prin Hot.BNM nr.216 din 02.11.2023, în vigoare 01.01.2024]
682. Dacă au survenit modificări aferente angajamentelor externe menţionate la pct.681 (modificări în documentele prezentate de către rezidenţi şi /sau au apărut documente noi care modifică clauzele angajamentului extern) rezidenţii în cauză sunt obligaţi să aplice prevederile capitolului III şi IV ale prezentei instrucţiuni, luând în considerare următoarele particularităţi:
a) în cazul angajamentelor externe luate la evidenţă pe suport hârtie - persoanele juridice rezidente şi persoanele fizice rezidente care practică o anumită activitate sunt obligate, iar persoanele fizice rezidente au dreptul să solicite posibilitatea notificării şi raportării în formă electronică, prin depunerea la BNM a cererii în scris, în care se indică, în mod obligatoriu, numărul de identificare de stat (IDNO/IDNP) sau codul fiscal al acestora, numărul şi data luării la evidenţă a angajamentelor externe pentru care se solicită posibilitatea de notificare (a modificărilor) şi raportare în formă electronică, numărul de telefon, poşta electronică şi alte date de contact. La cerere se anexează originalul/duplicatul notificaţiei şi fotocopia anexei la notificaţie. În cazul notificaţiei şi/sau anexei la notificaţie pierdute în cerere se înscrie următorul text, după caz: "Declar pe propria răspundere că am pierdut notificaţia şi/sau anexa la notificaţie cu privire la împrumutul /creditul extern nr.___ din_________". Urmare acţiunilor prevăzute la pct.67, BNM aplică pe originalul/duplicatul notificaţiei ştampila "ANULATĂ" şi restituie notificaţia în cauză rezidentului;
b) în cazul angajamentelor externe luate la evidenţă în formă electronică - persoanele juridice rezidente şi persoanele fizice rezidente care practică o anumită activitate sunt obligate, iar persoanele fizice rezidente au dreptul să notifice BNM despre angajamentul extern conform prevederilor pct.27. BNM atribuie notificaţiei în formă electronică statutul de "ANULATĂ" prin intermediul Sistemului informatic al BNM;
c) urmare acţiunilor întreprinse conform lit.a) şi b) BNM eliberează rezidenţilor confirmarea BNM în formă electronică, aceasta fiind disponibilă în Portalul WEB al BNM.
[Pct.682 introdus prin Hot.BNM nr.216 din 02.11.2023, în vigoare 01.01.2024]
683. Pentru a obţine duplicatul notificaţiei/ anexei la notificaţie pe suport hârtie aferent angajamentului extern luat la evidenţă până la data de 1 ianuarie 2024, sunt aplicabile prevederile pct.59-62.
[Pct.683 introdus prin Hot.BNM nr.216 din 02.11.2023, în vigoare 01.01.2024]
684. La completarea anexei la notificaţie cu privire la împrumutul/creditul extern, în cadrul angajamentelor externe luate la evidenţă până la data de 1 ianuarie 2024, sunt aplicabile normele cu privire la completarea anexei la confirmarea BNM.
[Pct.684 introdus prin Hot.BNM nr.216 din 02.11.2023, în vigoare 01.01.2024]
|
Anexa nr.1 la Instrucţiunea privind notificarea angajamentelor externe Lista documentelor necesare pentru notificarea angajamentului extern A. Documentele ce identifică rezidentul 1. Actul de identitate al persoanei fizice. 2. Documentul ce permite practicarea unei anumite activităţi de către persoana fizică rezidentă (de exemplu, patenta de întreprinzător, licenţa pentru activitate notarială, licenţa pentru exercitarea profesiei de avocat). 3. Extrasul din Registrul de stat eliberat de organul abilitat cu dreptul de înregistrare de stat sau descărcat de pe portalul guvernamental al antreprenorului, care corespunde situaţiei curente şi care include, în funcţie de categoria rezidentului, informaţia privind denumirea /numele şi prenumele, forma juridică de organizare, numărul de identificare de stat /codul fiscal, data înregistrării, sediul /domiciliul, administratorul, mărimea capitalului social, fondatorii (asociaţii), cotele de participare ale fondatorilor (asociaţilor), genurile de activitate. 4. Extrasul din Registrul acţionarilor societăţii pe acţiuni, care conţine numele (denumirea) acţionarilor care deţin 10% sau mai mult din capitalul social al societăţii pe acţiuni, numărul de acţiuni deţinute şi cota-parte a fiecărui acţionar menţionat al acestei societăţi pe acţiuni – doar pentru societatea pe acţiuni. 5. Certificatul de atribuire a codului fiscal al persoanei juridice rezidente – doar pentru persoanele cărora potrivit legislaţiei li se eliberează acest document şi cărora nu li se eliberează documentul indicat la punctul 3. 6. Alte documente pe care rezidentul le consideră necesare de a le prezenta şi care îl identifică. B. Documentele aferente angajamentului extern care se notifică la BNM 7. Contractul sau alt document în baza căruia apare relaţia de împrumut / credit extern (cu modificări şi completări, dacă acestea există). [Pct.8-11 abrogate prin Hot.BNM nr.216 din 02.11.2023, în vigoare 23.11.2023] 12. Alte documente pe care rezidentul le consideră necesar de a le prezenta pentru notificarea angajamentului extern. Cerinţe generale faţă de documentele care se prezintă la BNM La cererea BNM, documentele întocmite în limbi străine urmează a fi prezentate împreună cu traducerile autorizate ale acestora în limba română. Cerinţe specifice faţă de documentele care se prezintă în cazul notificării pe suport hârtie Documentele se prezintă în fotocopii, asigurând integritatea şi calitatea acestora (astfel încât documentul să cuprindă toată informaţia şi ca aceasta să fie lizibilă), precum şi consecutivitatea paginilor. Corespunderea fotocopiilor documentelor prezentate cu originalele acestora se certifică de către persoana fizică rezidentă (responsabilă de notificare). Certificarea se face prin înscrierea pe fotocopia documentului a textului "Declar pe propria răspundere că fotocopia corespunde cu originalul". Fotocopiile documentelor prezentate rămân la BNM. La latitudinea rezidentului, în loc de fotocopii, documentele pot fi prezentate în original sau în copii legalizate notarial, care rămân la BNM. Cerinţe specifice faţă de documentele care se prezintă în cazul notificării în formă electronică Documentele în formă electronică se prezintă în formă electronică. Documentele pe suport hârtie se prezintă în formă scanată în formatul PDF, asigurând integritatea şi calitatea documentelor scanate (astfel încât documentul să cuprindă toată informaţia şi ca aceasta să fie lizibilă), precum şi consecutivitatea paginilor. Documentele în formă electronică sau documentele scanate se semnează de către persoana autorizată cu semnătura electronică calificată în conformitate cu Legea nr.124/2022 privind identificarea electronică şi serviciile de încredere şi se păstrează în formă electronică la BNM. |
[Anexa nr.1 modificată prin Hot.BNM nr.216 din 02.11.2023, în vigoare 01.01.2024]
[Anexa nr.1 modificată prin Hot.BNM nr.216 din 02.11.2023, în vigoare 23.11.2023]
|
Anexa nr.2 la Instrucţiunea privind notificarea angajamentelor externe Confirmarea BNM privind luarea la evidenţă a angajamentului extern cu nr.___________________ din _______________ modificare nr.__________ din __________________ Persoana responsabilă a BNM: |
|
|
________________ (semnătura) |
________________________
(numele şi prenumele) |
|
Informaţie privind angajamentul extern notificat şi luat la evidenţă de către BNM Debitor __________________________________________________________________ (denumirea /numele şi prenumele debitorului rezident, numărul de identificare de stat /codul fiscal al debitorului) Creditor __________________________________________________________________ (denumirea/numele şi prenumele creditorului nerezident) (sediul /domiciliul creditorului nerezident) Contract __________________________________________________________________ (denumirea contractului, numărul şi data încheierii acestuia) Suma ____________________________________________________________________ (suma în cifre (în unităţi şi zecimale) şi în litere, denumirea monedei) Scadenţa _________________________________________________________________ Atenţie: Luarea la evidenţă a angajamentului extern nu implică asumarea de către BNM a obligaţiilor aferente acestui angajament extern şi nu semnifică aprobare sau autorizare din partea BNM a acestor operaţiuni, precum şi nu exonerează prestatorii de servicii de plată rezidenţi prin intermediul cărora se realizează operaţiunea valutară în cadrul angajamentului extern notificat de la aplicarea măsurilor conform cerinţelor legislaţiei în domeniul prevenirii şi combaterii spălării banilor şi finanţării terorismului. Responsabilitatea pentru corespunderea angajamentului extern prevederilor legislaţiei Republicii Moldova, inclusiv prevederilor Legii nr.62/2008 privind reglementarea valutară, pentru corectitudinea, veridicitatea şi actualitatea informaţiei prezentate, precum şi pentru semnarea documentelor (prezentate la BNM) de către persoana împuternicită cu acest drept conform legislaţiei Republicii Moldova o poartă rezidentul responsabil de notificare. Concomitent, rezidentul este responsabil pentru raportarea operaţiunilor efectuate conform angajamentului extern notificat şi îndeplinirea altor obligaţii stabilite în Instrucţiunea privind notificarea angajamentelor externe, aprobată prin Hotărârea Comitetului executiv al BNM nr.12/2020. |
|
[Anexa nr.2 în redacţia Hot.BNM nr.216 din 02.11.2023, în vigoare 01.01.2024]
[Anexa nr.2 completată prin Hot.BNM nr.45 din 11.03.2022, în vigoare 01.05.2022]
[Anexa nr.3 abrogată prin Hot.BNM nr.216 din 02.11.2023, în vigoare 23.11.2023]
[Anexa nr.3 completată prin Hot.BNM nr.45 din 11.03.2022, în vigoare 01.05.2022]
|
Anexa nr.4 la Instrucţiunea privind notificarea angajamentelor externe Prezenta anexă reprezintă formularul raportului _____________________________________________________ Numele şi prenumele persoanei responsabile a BNM, semnătura acesteia, ştampila BNM Anexă la confirmarea BNM privind luarea la evidenţă a angajamentului extern nr.__________ din ___________________ pagina nr._____ eliberată _____________________________________________________________________________________ (denumirea /numele şi prenumele debitorului rezident, numărul de identificare de stat / codul fiscal al acestuia – se completează de BNM) date despre modificarea confirmării BNM ________________________________________________________ (se completează de BNM) ______________________________________________________________________________________________________ |
||||||||||
| Nr. d/o | Data efectuării operaţiunii | Tipul operaţiunii | Modul de efectuare a operaţiunii | Valoarea operaţiunii în moneda operaţiunii | Valoarea operaţiunii recalculată în moneda de contract | Documentul ce confirmă efectuarea operaţiunii (denumirea, numărul şi data) | Denumirea prestatorului SPR | Persoana responsabilă a rezidentului | ||
| suma | codul monedei | suma | codul monedei | |||||||
| A | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 |
| 1 | ||||||||||
| 2 | ||||||||||
| 3 | ||||||||||
| 4 | ||||||||||
| 5 | ||||||||||
| 6 | ||||||||||
| ... | ||||||||||
|
Modul de completare a anexei la confirmarea BNM privind luarea la evidenţă a angajamentului extern Anexa la confirmarea BNM privind luarea la evidenţă a angajamentului extern se completează de către debitorul rezident (altul decât banca licenţiată). În anexa la confirmarea BNM se indică informaţia despre toate operaţiunile efectuate în cadrul împrumutului/creditului extern luat la evidenţă, în momentul efectuării acestora, în baza documentelor respective, inclusiv în cazul în care încasarea/plata/transferul conform angajamentului extern luat la evidenţă se efectuează prin contul deschis la prestatorul SPR. Dacă confirmarea BNM a fost obţinută după efectuarea unor operaţiuni conform angajamentului extern, rezidentul este obligat să asigure înscrierea în această anexă a informaţiei privind operaţiunile respective. Debitorul rezident urmează să indice şi să certifice în anexa la confirmarea BNM informaţia aferentă fiecărei tranzacţii. În cazul împrumutului /creditului financiar sub formă de factoring în care aderentul (furnizorul rezident) primeşte împrumut /credit de la factorul nerezident, informaţia privind mijloacele băneşti primite de către aderentul rezident de la factorul nerezident /plătite de către aderentul rezident în favoarea factorului nerezident se completează de către debitorul rezident în baza documentelor obţinute de la aderentul rezident sau de la factorul nerezident. Rubrica A "Nr. d/o": se indică numărul de ordine al fiecărui rând din anexă. Rubrica 1 "Data efectuării operaţiunii": se indică data fiecărei operaţiuni efectuate conform împrumutului /creditului extern (de ex., data încasării mijloacelor băneşti în cont). Rubrica 2 "Tipul operaţiunii": se indică codul corespunzător al tipului operaţiunii efectuate conform împrumutului /creditului extern, după cum urmează: codul 01 – pentru trageri/debursări; codul 02 – pentru suma comisioanelor reţinute de creditor din suma împrumutului/creditului acordat (nu se va utiliza pentru comisioanele bancare); codul 03 – pentru suma dobânzii capitalizate (conform prevederilor contractului sau în baza acordului părţilor); codul 21 – pentru rambursarea sumei de bază a împrumutului /creditului extern; codul 22 – pentru plata dobânzii; codul 23 – pentru plata penalităţii; codul 24a – pentru plata comisionului de angajare (acordare); codul 24b – pentru plata comisionului de administrare; codul 24c – pentru plata comisionului de achitare anticipată; codul 24d – pentru plata altor comisioane. În cazul în care operaţiunea se referă la o anumită tranşă, prevăzută de contract, numărul tranşei se indică prin bară. Rubrica 3 "Modul de efectuare a operaţiunii": se indică codul corespunzător al modului prin care a fost primit de către rezident împrumutul/creditul extern sau codul corespunzător al modului prin care au fost achitate datoriile debitorului rezident (suma de bază a împrumutului /creditului extern şi alte plăti /transferuri) conform împrumutului /creditului extern: codul 11 - prin mijloace băneşti; codul 12 - prin livrări de mărfuri; codul 13 - prin prestări de servicii; codul 15 – pentru sumele corespunzătoare impozitului pe venit reţinut conform legislaţiei Republicii Moldova din valoarea dobânzilor/comisioanelor calculate şi achitate în favoarea nerezidentului; codul 14 - în alte forme. Valoarea operaţiunii în moneda operaţiunii: Rubrica 4 "suma": se indică suma (în unităţi şi zecimale) operaţiunii efectuate. Rubrica 5 "codul monedei": se indică codul alfabetic (conform ISO 4217) al monedei în care s-a efectuat operaţiunea (de exemplu: USD, EUR etc.). Valoarea operaţiunii recalculată în moneda de contract: această secţiune se completează doar în cazul în care operaţiunea a fost efectuată în altă monedă decât moneda de contract/moneda tranşei. Rubrica 6 "suma": se indică suma operaţiunii recalculată în moneda de contract/tranşei conform cursului stabilit de către părţi în contract sau, dacă cursul nu este prevăzut, conform cursului oficial al leului moldovenesc valabil la data efectuării operaţiuni. Rubrica 7 "codul monedei": se indică codul alfabetic (conform ISO 4217) al monedei de contract/tranşei. Rubrica 8 "Documentul ce confirmă efectuarea operaţiunii (denumirea, numărul şi data)": se indică denumirea documentului ce confirmă efectuarea operaţiunii (de ex., ordinul de plată, contractul de cesiune, etc.), numărul şi data acestuia. Rubrica 9 "Denumirea prestatorului SPR": se indică denumirea prestatorului SPR (de ex., banca licenţiată) prin intermediul căruia au fost efectuate încasări /plăţi /transferuri de mijloace băneşti aferente angajamentului extern. În alte cazuri, această rubrică nu se completează. Rubrica 10 "Persoana responsabilă a rezidentului": se indică numele şi prenumele persoanei responsabile a debitorului rezident care a efectuat înscrierea respectivă în anexă. În cazul persoanei juridice, înscrierea se certifică prin semnătura administratorului (persoanei împuternicite a acestuia). În cazul persoanei fizice care practică o anumită activitate şi în cazul persoanei fizice, înscrierea se certifică prin semnătura persoanei fizice respective. În cazul anexei la confirmarea BNM pe suport hârtie semnătura respectivă se aplică în dreptul fiecărei înregistrări. În cazul în care, conform prevederilor contractului/acordului între părţi, se efectuează capitalizarea dobânzii în anexă se vor efectua următoarele înregistrări: a) pentru suma dobânzii capitalizate – codul 03 în Rubrica 2 "Tipul operaţiunii" şi codul 14 în Rubrica 3 "Modul de efectuare a operaţiunii"; b) pentru suma impozitului pe venit reţinut (dacă este cazul) – codul 22 în Rubrica 2 "Tipul operaţiunii" şi codul 15 în Rubrica 3 "Modul de efectuare a operaţiunii". În cazul în care, conform prevederilor contractului/acordului între părţi, creditorul a reţinut, din suma acordată, comisionul de acordare (alte comisioane după caz), în anexă se va indica: a) pentru suma efectiv transferată de creditor – codul 01 în Rubrica 2 "Tipul operaţiunii" şi codul 11 în Rubrica 3 "Modul de efectuare a operaţiunii"; b) pentru suma comisionului reţinut (care se consideră că a fost acordată de către creditor debitorului) – codul 02 în Rubrica 2 "Tipul operaţiunii" şi codul 14 în Rubrica 3 "Modul de efectuare a operaţiunii", şi c) pentru suma comisionului reţinut – codul 24 (a, b, c sau d) în Rubrica 2 "Tipul operaţiunii" şi codul 14 în Rubrica 3 "Modul de efectuare a operaţiunii". În cazul în care, conform legislaţiei Republicii Moldova debitorul rezident este obligat să reţină şi să achite impozit pe venit din sumele dobânzilor şi comisioanelor achitate nerezidenţilor, în anexă se vor efectua următoarele înregistrări (data operaţiunii fiind data plăţii dobânzii/comisionului): a) pentru suma dobânzii/comisionului transferat nerezidentului – codul 22 sau codul 24 (a, b, c sau d) în Rubrica 2 "Tipul operaţiunii" şi codul 11 în Rubrica 3 "Modul de efectuare a operaţiunii"; b) pentru suma impozitului pe venit reţinut din suma dobânzii/comisionului calculate conform contractului – codul 22 sau codul 24 (a, b, c sau d) în Rubrica 2 "Tipul operaţiunii" şi codul 15 în Rubrica 3 "Modul de efectuare a operaţiunii". |
||||||||||
[Anexa nr.4 modificată prin Hot.BNM nr.216 din 02.11.2023, în vigoare 01.01.2024]
[Anexa nr.5 abrogată prin Hot.BNM nr.216 din 02.11.2023, în vigoare 23.11.2023]