Hotărâre nr.15 din 28.05.2020 privind excepţia de neconstituţionalitate a articolului 191 alin.(2) din Codul de procedură penală (liberarea provizorie sub control judiciar [2]) (Sesizarea nr.196g/2019)

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

H O T Ă R Â R E

privind excepţia de neconstituţionalitate a articolului 191 alin.(2) din Codul

de procedură penală (liberarea provizorie sub control judiciar [2])

(sesizarea nr.196g/2019)

nr. 15  din  28.05.2020

 (în vigoare 28.05.2020) 

Monitorul Oficial al R. Moldova nr.142-146 art. 78 din 12.06.2020

* * *

În numele Republicii Moldova,

Curtea Constituţională, judecând în componenţa:

dnei Domnica MANOLE, Preşedinte,

dlui Eduard ABABEI,

dlui Nicolae ROŞCA,

dnei Liuba ŞOVA,

dlui Serghei ŢURCAN,

dlui Vladimir ŢURCAN, judecători,

cu participarea dnei Eugenia Mîţa, asistent judiciar,

Având în vedere sesizarea înregistrată pe 1 noiembrie 2019,

Examinând sesizarea menţionată în şedinţă publică,

Având în vedere actele şi lucrările dosarului,

Deliberând în camera de consiliu,

Pronunţă următoarea hotărâre:

PROCEDURA

1. La originea cauzei se află excepţia de neconstituţionalitate a articolului 191 alin.(2) din Codul de procedură penală, ridicată din oficiu de către dl judecător Victor Sandu de la Judecătoria Chişinău, sediul Ciocana, în dosarul nr.17-262/19.

2. Sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate a fost trimisă la Curtea Constituţională pe 1 noiembrie 2019, în baza articolului 135 alin.(1) lit.a) şi g) din Constituţie.

3. Prin decizia Curţii Constituţionale din 9 decembrie 2019, sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate a fost declarată admisibilă, fără a se prejudeca fondul cauzei.

4. În procesul examinării excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea Constituţională a solicitat opiniile Parlamentului, Preşedintelui Republicii Moldova, Guvernului, Procuraturii Generale, Curţii Supreme de Justiţie şi Institutului de Reforme Penale.

5. La şedinţa publică a Curţii, excepţia de neconstituţionalitate a fost susţinută de către dl judecător Victor Sandu, autorul acesteia. Parlamentul a fost reprezentat de către dl Radu Radu, consultant principal din cadrul Serviciului reprezentare la Curtea Constituţională şi organele de drept în Direcţia Generală Juridică a Secretariatului Parlamentului. Guvernul a fost reprezentat de către dl Dorin Lişman, Secretar de Stat în cadrul Ministerului Justiţiei.

CIRCUMSTANŢELE LITIGIULUI PRINCIPAL

6. Pe rolul Judecătoriei Chişinău, sediul Ciocana, s-a aflat demersul dnei Nadejda Busuioc, procuror în cadrul Procuraturii Anticorupţie, privind prelungirea măsurii preventive de liberare provizorie sub control judiciar pe un termen de 60 de zile în cazul dlui Egor Evgheni Borovschih, învinuit de comiterea infracţiunii prevăzute de articolul 243 alin.(3) lit.b) din Codul penal.

7. În motivarea demersului, procurorul a menţionat că există riscul ca învinuitul să se eschiveze de la urmărirea penală şi de la judecată şi sunt suficiente motive să se presupună că, în cazul aplicării unei alte măsuri preventive, învinuitul ar putea influenţa martorii sau învinuiţii sau ar putea distruge probele, fapt care ar împiedica soluţionarea cauzei şi aflarea adevărului.

8. În cadrul şedinţei publice din 22 octombrie 2019, dl judecător Victor Sandu a ridicat din oficiu excepţia de neconstituţionalitate a articolului 191 alin.(2) din Codul de procedură penală, care stabileşte că liberarea provizorie sub control judiciar nu se acordă învinuitului, inculpatului în cazul în care există date că el va săvârşi o altă infracţiune, va încerca să influenţeze martorii sau să distrugă mijloacele de probă, să se ascundă de organele de urmărire penală, de procuror sau, după caz, de instanţa de judecată.

9. Prin încheierea din aceeaşi dată, Judecătoria Chişinău, sediul Ciocana, a trimis sesizarea către Curtea Constituţională, pentru soluţionarea acesteia.

LEGISLAŢIA PERTINENTĂ

10. Prevederile relevante ale Constituţiei sunt următoarele:

Articolul 23

Dreptul fiecărui om de a-şi cunoaşte drepturile şi îndatoririle

“[…]

(2) Statul asigură dreptul fiecărui om de a-şi cunoaşte drepturile şi îndatoririle. În acest scop statul publică şi face accesibile toate legile şi alte acte normative.”

Articolul 25

Libertatea individuală şi siguranţa persoanei

“ (1) Libertatea individuală şi siguranţa persoanei sunt inviolabile.

[…]

(4) Arestarea se face în temeiul unui mandat, emis de judecător, pentru o durată de cel mult 30 de zile. Asupra legalităţii mandatului se poate depune recurs, în condiţiile legii, în instanţa judecătorească ierarhic superioară. Termenul arestării poate fi prelungit numai de către judecător sau de către instanţa judecătorească, în condiţiile legii, cel mult pînă la 12 luni.

[…]

(6) Eliberarea celui reţinut sau arestat este obligatorie dacă motivele reţinerii sau arestării au dispărut.”

11. Prevederile relevante ale Codului de procedură penală sunt următoarele:

Articolul 175

Noţiunea şi categoriile de măsuri preventive

“(1) Măsurile cu caracter de constrîngere prin care bănuitul, învinuitul, inculpatul este împiedicat să întreprindă anumite acţiuni negative asupra desfăşurării procesului penal, securităţii şi ordinii publice sau asupra asigurării executării sentinţei constituie măsuri preventive.

(2) Măsurile preventive sînt orientate spre a asigura buna desfăşurare a procesului penal sau a împiedica bănuitul, învinuitul, inculpatul să se ascundă de urmărirea penală sau de judecată, spre aceea ca ei să nu împiedice stabilirea adevărului ori spre asigurarea de către instanţă a executării sentinţei.

(3) Măsuri preventive sînt:

[…]

8) liberarea provizorie sub control judiciar;

[…]

11) arestarea preventivă.

(4) Arestarea la domiciliu şi arestarea preventivă pot fi aplicate numai faţă de învinuit, inculpat. […]

(5) Liberarea provizorie sub control judiciar şi liberarea provizorie pe cauţiune sînt măsuri preventive de alternativă arestării şi pot fi aplicate numai faţă de persoana în privinţa căreia s-a înaintat demers pentru arestare sau faţă de învinuitul, inculpatul care sînt deja arestaţi. […]”

Articolul 176

Temeiurile pentru aplicarea măsurilor preventive

(1) Măsurile preventive pot fi aplicate de către procuror, din oficiu ori la propunerea organului de urmărire penală, sau, după caz, de către instanţa de judecată numai în cazurile în care există suficiente temeiuri rezonabile, susţinute prin probe, de a presupune că bănuitul, învinuitul, inculpatul ar putea să se ascundă de organul de urmărire penală sau de instanţă, să exercite presiune asupra martorilor, să nimicească sau să deterioreze mijloacele de probă sau să împiedice într-un alt mod stabilirea adevărului în procesul penal, să săvârşească alte infracţiuni ori că punerea în libertate a acestuia va cauza dezordine publică. De asemenea, ele pot fi aplicate de către instanţă pentru asigurarea executării sentinţei.

(2) Arestarea preventivă şi măsurile alternative de arestare se aplică numai persoanei care este învinuită, inculpată de săvîrşirea unei infracţiuni pentru care legea prevede pedeapsa cu închisoare pe un termen mai mare de 3 ani şi doar în condiţiile prevăzute de prezentul cod.

(3) La soluţionarea chestiunii privind necesitatea aplicării măsurii preventive respective, procurorul şi instanţa de judecată vor aprecia şi vor motiva, în mod obligatoriu, dacă măsura preventivă este proporţională cu circumstanţele individuale ale cauzei penale, inclusiv luînd în considerare:

1) caracterul rezonabil al bănuielii, gravitatea şi gradul prejudiciabil al faptei incriminate, apreciate în fiecare caz individual, însă fără a se pronunţa asupra vinovăţiei;

2) personalitatea şi caracterizarea bănuitului, învinuitului, inculpatului, inclusiv la momentul de comitere a faptelor încriminate;

3) vârsta şi starea sănătăţii sale;

4) ocupaţia sa;

5) situaţia familială şi prezenţa persoanelor întreţinute;

6) starea sa materială, veniturile, posesia bunurilor imobile sau a altor proprietăţi;

7) deţinerea unui loc permanent de trai, deţinerea unui loc permanent ori temporar de muncă;

8) alte circumstanţe esenţiale prezentate de bănuit, învinuit, inculpat sau de către procuror, organul de urmărire penală.

(4) În cazul în care lipsesc temeiuri pentru aplicarea unei măsuri preventive faţă de bănuit, învinuit, inculpat, de la acesta se obţine obligaţia în scris de a se prezenta la citarea organului de urmărire penală sau a instanţei şi de a le informa despre schimbarea domiciliului.”

Articolul 191

Liberarea provizorie sub control judiciar

“[…]

(2) Liberarea provizorie sub control judiciar nu se acordă învinuitului, inculpatului în cazul în care există date că el va săvârşi o altă infracţiune, va încerca să influenţeze asupra martorilor sau să distrugă mijloacele de probă, să se ascundă de organele de urmărire penală, de procuror sau, după caz, de instanţa de judecată.

[…]”

Articolul 192

Liberarea provizorie pe cauţiune

“[…]

(2) Liberarea provizorie pe cauţiune nu se aplică dacă se constată unul din cazurile prevăzute la art.191 alin.(2).

[…]”

ÎN DREPT

A. ADMISIBILITATEA

12. Prin decizia din 9 decembrie 2019, Curtea a confirmat respectarea, în prezenta cauză, a condiţiilor de admisibilitate a unei excepţii de neconstituţionalitate, stabilite în jurisprudenţa sa constantă.

13. Curtea a reţinut că obiectul excepţiei de neconstituţionalitate este articolul 191 alin.(2) din Codul de procedura penală. Verificarea constituţionalităţii acestui tip de acte normative ţine de competenţa sa ratione materiae, potrivit articolului 135 alin.(1) lit.a) din Constituţie.

14. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată într-o cauză care a avut ca obiect examinarea unui demers privind prelungirea măsurii preventive sub forma liberării provizorii sub control judiciar. Prin urmare, norma contestată a fost aplicată la examinarea acestei cauze. Totuşi, în eventualitatea în care Curtea nu ar exercita controlul de constituţionalitate, excepţia de neconstituţionalitate ar fi lipsită de eficacitate. Curtea rămâne competentă să examineze prevederile criticate, având în vedere caracterul special al măsurilor preventive, imposibilitatea suspendării procedurii de soluţionare a acestora, precum şi celeritatea examinării acestor categorii de dosare.

15. De asemenea, excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată din oficiu de către dl judecător Victor Sandu în dosarul nr.17-262/19, pendinte la Judecătoria Chişinău, sediul Ciocana. Sesizarea este formulată de către un subiect care beneficiază de acest drept, în baza articolului 135 alin.(1) literele a) şi g) din Constituţie, aşa cum a fost interpretat prin Hotărârea Curţii Constituţionale nr.2 din 9 februarie 2016.

16. Curtea menţionează că articolul 191 din Codul de procedură penală a mai constituit obiect al controlului de constituţionalitate, însă criticile de neconstituţionalitate au vizat doar termenul pentru care liberarea provizorie sub control judiciar putea fi dispusă de instanţa de judecată (HCC nr.17 din 19 mai 2016).

17. Astfel, Curtea reţine că nu există hotărâri anterioare în care să se fi pronunţat cu privire la constituţionalitatea prevederilor articolului 191 alin.(2) din Codul de procedura penală din perspectiva previzibilităţii condiţiilor de aplicare a liberării provizorii sub control judiciar.

18. Pentru a declara admisibilă sesizarea, Curtea a trebuit să stabilească şi incidenţa drepturilor garantate de Constituţie, invocate de către autorul sesizării.

19. Curtea a reţinut că autorul sesizării a invocat în susţinerea criticilor de neconstituţionalitate încălcarea articolelor 4, 7, 8, 16, 20, 21, 23, 26 şi 54 din Constituţie.

20. Cu privire la raportarea criticilor de neconstituţionalitate la articolele 4, 7 şi 8 din Constituţie, Curtea a subliniat că acestea sunt norme care comportă un caracter general şi obligatoriu şi nu pot constitui repere individuale şi separate. Ele pot interveni doar dacă este constatată aplicabilitatea unei prevederi substanţiale din Constituţie (a se vedea DCC nr.65 din 12 octombrie 2016, § 16; HCC nr.3 din 18 ianuarie 2019, § 18; HCC nr.19 din 24 septembrie 2019, § 16; HCC nr.29 din 12 decembrie 2019, § 19).

21. Cu privire la pretinsa încălcare a articolului 16 din Constituţie, Curtea a observat că autorul nu a menţionat care ar fi relevanţa şi pertinenţa acestui articol în prezenta cauză. Astfel, autorul nu a motivat pretinsa neconformitate a dispoziţiilor criticate cu prevederile constituţionale invocate şi nici nu a demonstrat raportul contradictoriu dintre ele. Sub acest aspect, Curtea reţine că simpla enumerare a unor dispoziţii constituţionale nu poate fi considerată o veritabilă critică de neconstituţionalitate (DCC nr.44 din 22 mai 2017, § 19; DCC nr.30 din 29 martie 2018, § 22; DCC nr.102 din 3 octombrie 2019 § 17; DCC nr.5 din 20 ianuarie 2020, § 20, DCC nr.33 din 19 martie 2020, § 31).

22. De asemenea, în opinia Curţii, criticile referitoare la încălcarea articolelor 20 şi 26 din Constituţie nu sunt fundamentate, deoarece prevederile criticate nu restricţionează contestarea încheierii prin care a fost dispusă sau revocată liberarea provizorie sub control judiciar şi nici nu interzic învinuitului să fie asistat de un apărător ales, iar dacă nu dispune de mijloace necesare pentru a plăti un apărător, să poată fi asistat în mod gratuit de un avocat desemnat.

23. Cu referire la pretinsa încălcare a articolului 21 din Constituţie, Curtea a reţinut că prevederile criticate nu încalcă prezumţia de nevinovăţie, deoarece dispunerea liberării provizorii sub control judiciar nu reprezintă o judecare a cauzei în fond, ci aplicarea unor măsuri preventive care să asigure buna desfăşurare a procesului penal.

24. De asemenea, cu privire la respectarea articolului 54 din Constituţie, Curtea a reiterat că măsura liberării provizorii sub control judiciar este prevăzută de lege, şi anume de articolul 191 din Codul de procedură penală, este necesară pentru protejarea valorilor de drept şi urmăreşte un scop legitim, şi anume cel al asigurării bunei desfăşurări a procesului penal (HCC nr.17 din 19 mai 2016, § 64). Prin urmare, Curtea nu a constatat incidenţa articolului 54 în cauza examinată.

25. Curtea a notat că articolul 23 alin.(2) [care stabileşte condiţiile calităţii legii, i.e. accesibilitatea şi previzibilitatea] din Constituţie nu are o aplicabilitate de sine stătătoare. Pentru a fi aplicabil, autorul excepţiei trebuie să demonstreze existenţa unei ingerinţe în drepturile substanţiale garantate de Constituţie (HCC nr.29 din 12 decembrie 2019, § 19; DCC nr.19 din 13 februarie 2020, § 16).

26. Pentru că este suverană cu privire la competenţa sa în materia controlului de constituţionalitate, Curtea nu poate fi constrânsă, la examinarea constituţionalităţii unui text de lege, să analizeze dispoziţiile criticate doar prin prisma normelor constituţionale invocate de către autorul excepţiei, ci este liberă să le analizeze şi în raport cu prevederile constituţionale relevante pentru soluţionarea sesizării, importante fiind argumentele aduse în acest sens (a se vedea HCC nr.12 din 7 mai 2020, § 48; HCC nr.2 din 23 ianuarie 2020,§ 27; HCC nr.7 din 26 aprilie 2018, § 23; HCC nr.15 din 22 mai 2018, § 24; HCC nr.20 din 4 iulie 2018, § 47). Sub acest aspect, autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că imprevizibilitatea dispoziţiilor contestate este de natură să condiţioneze aplicarea arestării, nu a liberării provizorii sub control judiciar. Aşadar, Curtea a considerat că în acest caz este incident şi articolul 25 din Constituţie, care garantează dreptul persoanei la libertate individuală.

27. Curtea a reţinut că, raportată la articolele 23 alin.(2) şi 25 din Constituţie, pretinsa incoerenţă dintre articolul 176 alin.(1) din Codul de procedură penală şi articolul 191 alin.(2) din acelaşi Cod, invocată în sesizare, reclamă o examinare în fond.

28. Odată stabilită incidenţa dreptului fundamental privind libertatea individuală, Curtea trebuie să verifice, la etapa examinării fondului cauzei, dacă prevederile contestate respectă cerinţele calităţii legii din perspectiva articolelor 23 alin.(2) şi 25 din Constituţie.

29. În consecinţă, Curtea a declarat admisibilă sesizarea şi va trece, în continuare, la examinarea fondului cauzei.

B. FONDUL CAUZEI

I. PRETINSA ÎNCĂLCARE A ARTICOLULUI 25 COROBORAT CU ARTICOLUL 23 ALIN.(2) DIN CONSTITUŢIE

A. Argumentele autorului excepţiei de neconstituţionalitate

30. Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că prevederile articolului 191 alin.(2) din Codul de procedură penală nu corespund exigenţelor calităţii legii garantate de articolul 23 alin.(2) din Constituţie.

31. De asemenea, autorul sesizării consideră că se suprapun motivele care stau la baza dispunerii măsurii preventive a arestului, enumerate la articolul 176 alin.(1) din Codul de procedură penală, cu motivele care exclud posibilitatea aplicării măsurii alternative a liberării provizorii sub control judiciar, enumerate la articolul 191 alin.(2) din Codul de procedură penală. Astfel, autorul sesizării susţine că incoerenţa dintre aceste două norme constă în faptul că, dacă un judecător ar dori să aplice măsura liberării provizorii sub control judiciar a unui acuzat nu va putea proceda astfel, pentru că, potrivit dispoziţiilor relevante ale Codului de procedură penală, trebuie să aplice măsura arestului.

B. Argumentele autorităţilor şi ale organizaţiilor care şi-au prezentat opinia solicitată

32. În opinia Parlamentului, articolul 191 alin.(2) din Codul de procedură penală dezvoltă prevederile articolului 176 alin.(1) din acelaşi Cod. Astfel, dacă articolul 176 alin.(1) din Codul de procedură penală este o normă generală care stabileşte condiţiile de aplicare pentru toate măsurile preventive, articolul 191 alin.(2) se referă doar la condiţiile liberării provizorii din arest sub control judiciar, ca o măsură alternativă arestării. Din acest considerent, legislatorul a operat în primul caz cu textul “în cazurile în care există suficiente temeiuri rezonabile, susţinute prin probe”, iar în cel de-al doilea caz ‒ cu textul “în cazul în care există date”. De asemenea, Parlamentul a menţionat în opinia sa scrisă că prevederile articolului 191 alin.(2) din Codul de procedură penală sunt în concordanţă cu Constituţia, iar sesizarea poate fi declarată inadmisibilă.

33. Guvernul în opinia sa a menţionat că articolul 176 alin.(1) din Codul de procedură penală este o normă generală în raport cu articolul 191 din acelaşi cod, care reglementează exclusiv măsura liberării provizorii sub control judiciar. Prin urmare, Guvernul susţine că nu poate fi acceptată critica referitoare la încălcarea articolului 23 din Constituţie, deoarece articolul 191 alin.(2) din Codul de procedură penală stabileşte o excepţie de la norma generală. Astfel, Guvernul consideră că prevederile articolului 191 alin.(2) din Codul de procedură penală nu conţin elemente de natură să aducă atingere prevederilor constituţionale invocate de autorul excepţiei de neconstituţionalitate.

34. Preşedintele Republicii Moldova a menţionat că excepţia de neconstituţionalitate vizează o problema de aplicare corectă a legii şi nu de constituţionalitate a ei.

35. Procuratura Generală a notat în opinia sa prezentată Curţii că excepţia de neconstituţionalitate priveşte o problemă de interpretare şi de aplicare corectă a legii, nu o problemă de drept constituţional. Prin urmare, Procuratura Generală a considerat că sesizarea trebuie respinsă.

36. Potrivit opiniei Institutului de Reforme Penale, prevederile articolului 191 alin.(2) din Codul de procedură penală vin în contradicţie cu dispoziţiile articolului 176 alin.(1) din acelaşi Cod. Dacă articolul 176 alin.(1) din Codul de procedură penală condiţionează aplicarea unei măsuri preventive de existenţa unor anumite riscuri, atunci articolul 191 alin.(2) din Codul de procedură penală interzice aplicarea unei măsuri preventive dacă există aceleaşi riscuri. Acest fapt prezintă o problemă de previzibilitate a legii.

37. De asemenea, Institutul de Reforme Penale a menţionat că neclaritatea articolului 191 alin.(2) din Codul de procedură penală vizează libertatea individuală şi siguranţa persoanei, garantate de articolul 25 din Constituţie. Prevederile articolului 191 alin.(2) din Codul de procedură penală îi impun instanţei de judecată să aplice măsura arestării preventive, deşi norma generală de la articolul 176 alin.(1) din acelaşi Cod prevede dreptul de a aplica orice măsură preventivă. În această situaţie se încalcă prezumţia libertăţii.

C. Aprecierea Curţii

1. Principii generale

1.1. Calitatea legii

38. Articolul 23 alin.(2) din Constituţie impune adoptarea de către legislator a unor legi accesibile şi previzibile.

39. Condiţia accesibilităţii presupune ca textele de lege să poată fi cunoscute de către destinatari. Orice persoană trebuie să poată să dispună de informaţii privind normele juridice aplicabile într-un caz concret (Khlyustov v. Rusia, 11 iulie 2013, § 68). În special, accesibilitatea legii presupune publicarea ei în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, în condiţiile articolului 76 din Constituţie şi al Legii nr.173 din 6 iulie 1994 privind modul de publicare şi intrare în vigoare a actelor oficiale, astfel încât să poată fi cunoscută de persoanele la care se referă. Astfel, cu privire la respectarea condiţiei accesibilităţii, Curtea menţionează că publicul are acces la Codul de procedură penală, acesta fiind publicat în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.

40. La rândul ei, condiţia previzibilităţii legii este îndeplinită atunci când persoana poate prevedea – în caz de necesitate, cu o asistenţă juridică adecvată – într-o măsură rezonabilă în circumstanţele cauzei, consecinţele pe care o conduită le poate implica (Berardi şi Mularoni v. San Marino, 10 ianuarie 2019, § 40; Khodorkovskiy şi Lebedev v. Rusia [nr.2], 14 ianuarie 2020, § 570).

41. Totodată, Curtea reiterează că o normă corespunde exigenţei previzibilităţii atunci când oferă o măsură de protecţie împotriva imixtiunilor arbitrare din partea autorităţile publice (Centro Europa 7 S.r.l. şi Di Stefano v. Italia [MC], 7 iunie 2012, § 143, şi Khlyustov v. Rusia, 11 iulie 2013, § 70).

42. De asemenea, Curtea subliniază că o lege care le conferă autorităţilor publice o putere discreţionară trebuie să indice întinderea acesteia, deşi procedurile şi condiţiile detaliate care trebuie respectate pot să nu fie încorporate în norme de drept material (Khlyustov v. Rusia, 11 iulie 2013, § 70). Totodată, o putere discreţionară care nu este delimitată, chiar dacă face obiectul controlului judiciar din punct de vedere formal, nu trece de testul previzibilităţii (HCC nr.28 din 23 noiembrie 2015, § 61; HCC nr.6 din 19 martie 2019, § 38).

43. La elaborarea unui act normativ, legislatorul trebuie să respecte şi principiul coerenţei (a se vedea, mutatis mutandis, HCC nr.6 din 19 martie 2019, § 40).

44. Astfel, legea trebuie să asigure o legătură logico-juridică între dispoziţiile pe care le conţine şi să evite paralelismele legislative, care generează incertitudine şi insecuritate juridică. În procesul de legiferare este interzisă instituirea aceloraşi reglementări în mai multe articole sau alineate din acelaşi act normativ ori în două sau mai multe acte normative (HCC nr.2 din 30 ianuarie 2018, § 45).

1.2. Libertatea individuală şi siguranţa persoanei

45. Articolul 25 din Constituţie garantează dreptul la libertate individuală şi la siguranţă al persoanei.

46. Ad similis, în conformitate cu articolul 5 § 1 din Convenţia Europeană, orice persoană are dreptul la libertate şi la siguranţă.

47. Prin garantarea “dreptului la libertate”, articolul 5 § 1 din Convenţie are în vedere libertatea fizică a persoanei (Creangă v. România [MC], 23 februarie 2012, § 84). Această constatare este valabilă în contextul articolului 25 din Constituţie.

48. Scopul principal al dispoziţiilor citate este de a proteja persoana împotriva unei lipsiri arbitrare sau nejustificate de libertate (McKay v. Regatul Unit [MC], 3 octombrie 2006, § 30).

49. Totuşi, dreptul la libertate şi la siguranţă nu este unul absolut. Astfel, articolul 5 paragraful 1 din Convenţia Europeană prevede cazurile în care o persoană poate fi lipsită de libertatea sa. Între altele, litera c) a paragrafului 1 din articolul citat vizează privarea de libertate în cadrul unei proceduri penale, i.e. dacă persoana a fost arestată sau reţinută în vederea aducerii sale în faţa autorităţii judiciare competente, atunci când există motive verosimile de a se bănui că a comis o infracţiune sau când există motive temeinice ale necesităţii de a o împiedica să comită o infracţiune sau să se sustragă după comiterea acesteia.

50. Generalizând jurisprudenţa Curţii Europene în materie, în Hotărârea nr.3 din 23 februarie 2016 Curtea Constituţională a stabilit că sunt motive pentru privarea de libertate a celui bănuit de comiterea unei infracţiuni riscurile: 1) sustragerii lui de la judecată; 2) afectării înfăptuirii justiţiei; 3) comiterii altor infracţiuni; 4) producerii de dezordini publice. Aceste motive nu trebuie cumulate, fiind suficientă existenţa unui singur motiv pentru aplicarea arestului preventiv. Riscurile trebuie demonstrate prin probe bazate pe fapte (§§ 73, 93, 94).

51. O persoană poate fi plasată în detenţie doar atunci când bănuiala comiterii unei infracţiuni de către aceasta este coroborată cu existenţa motivelor justificative. Aceleaşi sunt concluziile Recomandării nr.(2006)13 privind arestul preventiv, condiţiile în care acesta se execută şi măsurile de protecţie împotriva abuzurilor, adoptată de Comitetul Miniştrilor al Consiliului Europei la 27 septembrie 2006, la cea de-a 974-a reuniune a delegaţiilor de miniştri.

52. Arestarea persoanei trebuie să fie dispusă ca o ultima ratio. În jurisprudenţa sa, Curtea a stabilit că cercetarea persoanei în stare de libertate reprezintă o regulă. Prezumţia este întotdeauna în favoarea eliberării (pro libertate). Arestarea constituie o măsură excepţională şi poate fi dispusă numai în anumite cazuri şi numai din anumite motive, care trebuie arătate în mod concret şi convingător în hotărârea organului care o dispune (a se vedea HCC nr.3 din 23 februarie 2016, § 64). Cu alte cuvinte, la examinarea demersului privind arestarea persoanei, judecătorul de instrucţie sau instanţa de judecată are obligaţia să examineze în mod prioritar oportunitatea aplicării altor măsuri preventive, neprivative de libertate, apoi a celor alternative arestului preventiv, şi să respingă demersul privind aplicarea arestării atunci când acesta nu este motivat în mod suficient sau dacă motivele invocate nu sunt susţinute prin probe care confirmă motivele rezonabile de aplicare. Instanţa de judecată poate dispune orice altă măsură preventivă (HCC nr.27 din 30 octombrie 2018, § 69).

53. Totodată, orice privare de libertate nu trebuie doar să se bazeze pe una dintre excepţiile enunţate la literele a)-f) ale articolului 5 § 1 din Convenţia Europeană, ci trebuie să fie şi “legală”. Atunci când se pune în discuţie “legalitatea” detenţiei, inclusiv problema respectării “căilor legale”, Convenţia Europeană face trimitere la legislaţia naţională. Ea impune în primul rând ca orice arestare sau detenţie să aibă o bază legală în dreptul intern, însă priveşte şi calitatea legislaţiei (a se vedea Del Río Prada v. Spania [MC], 21 octombrie 2013, § 125).

2. Aplicarea principiilor în prezenta cauză

54. Curtea reţine că măsurile preventive sunt instituţii de drept procesual cu caracter de constrângere, având ca scop asigurarea bunei desfăşurări a procesului penal. Ele vizează starea de libertate a bănuitului, învinuitului sau a inculpatului şi au ca efect fie privarea de libertate, fie restrângerea libertăţii de circulaţie.

55. Curtea notează că, în conformitate cu articolul 175 alin.(3) din Codul de procedură penală, măsurile preventive sunt: 1) obligarea de a nu părăsi localitatea; 2) obligarea de a nu părăsi ţara; 3) garanţia personală; 4) garanţia unei organizaţii; 5) ridicarea provizorie a permisului de conducere a mijloacelor de transport; 5¹) înlăturarea de la conducerea mijlocului de transport; 6) transmiterea sub supraveghere a militarului; 7) transmiterea sub supraveghere a minorului; 8) liberarea provizorie sub control judiciar; 9) liberarea provizorie pe cauţiune; 10) arestarea la domiciliu; 11) arestarea preventivă. În acest sens, articolul 176 din Codul de procedură penală stabileşte temeiurile aplicării măsurilor preventive. În particular, alineatul (1) al articolului menţionat prevede că măsurile preventive pot fi aplicate de către procuror, din oficiu ori la propunerea organului de urmărire penală sau, după caz, de către instanţa de judecată, numai atunci când există suficiente temeiuri rezonabile, susţinute prin probe, de a presupune că bănuitul, învinuitul sau inculpatul ar putea să se ascundă de organul de urmărire penală sau de instanţă, să exercite presiune asupra martorilor, să nimicească sau să deterioreze mijloacele de probă sau să împiedice într-un alt mod stabilirea adevărului în procesul penal, să săvârşească alte infracţiuni ori că punerea în libertate a acestuia va cauza dezordine publică. De asemenea, ele pot fi aplicate de către instanţă pentru asigurarea executării sentinţei.

56. Curtea observă că acest articol este aplicabil în cazul tuturor măsurilor preventive. În funcţie de intensitatea riscului, a naturii infracţiunii şi a suficienţei probelor, poate fi aplicată una dintre măsurile preventive specificate la articolul 175 alin.(3) din Codul de procedură penală. Subiectelor dotate cu competenţa aplicării legii le revine sarcina alegerii unei măsuri proporţionale cu scopul urmărit.

57. Totodată, Curtea reţine că, în baza articolului 191 alin.(2) din Codul de procedură penală, liberarea provizorie sub control judiciar nu se dispune învinuitului sau inculpatului în cazul în care există date că el va săvârşi o altă infracţiune, va încerca să influenţeze martorii sau să distrugă mijloacele de probă, să se ascundă de organele de urmărire penală, de procuror sau, după caz, de instanţa de judecată.

58. Curtea constată că temeiurile pentru aplicarea liberării provizorii sub control judiciar sunt reglementate în mod divergent de două prevederi ale aceluiaşi act normativ. Atât justiţiabilii, cât şi subiectele care posedă competenţa aplicării Codului de procedură penală se află în dificultate, fiind puşi în situaţia de a alege între mai multe variante posibile.

59. Chiar făcându-se apel la consultanţa de specialitate, persoana nu ar putea stabili, fără echivoc, în baza cărei norme – articolul 176 alin.(1) sau articolul 191 alin.(2) din Codul de procedură penală – ar trebui să fie incidentă liberarea provizorie sub control judiciar. În situaţia în care s-ar aplica articolul 191 alin.(2) din Codul de procedură penală, persoana nu ar putea fi liberată sub control judiciar nici atunci când riscul comiterii unei infracţiuni, al influenţării martorilor, al distrugerii mijloacelor de probă sau al eschivării ar fi incertă sau de o intensitate redusă şi, în consecinţă, ar fi disproporţionată aplicarea arestării la domiciliu sau a arestării preventive.

60. În acest context, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a menţionat că în cazul unor măsuri privative de libertate este deosebit de important să fie respectat principiul certitudinii juridice şi orice privare de libertate trebuie efectuată “în conformitate cu o procedură prevăzută de lege”. Dispoziţiile care pot genera interpretări contradictorii din partea autorităţilor sau care se exclud reciproc nu îndeplinesc cerinţa “calităţii legii” impusă de Convenţie (Nasrulloyev v. Rusia, 11 octombrie 2007, § 71, 77).

61. Astfel, Curtea constată că există o incoerenţă între prevederile articolului 176 alin.(1) din Codul de procedură penală (care stabilesc temeiurile de aplicare pentru toate măsurile preventive) şi prevederile articolului 191 alin.(2) din acelaşi Cod (care se referă la condiţiile în care liberarea provizorie sub control judiciar nu poate fi aplicată). Această incoerenţă normativă creează o incertitudine juridică şi este de natură să afecteze dreptul la libertate individuală şi siguranţa persoanei.

62. Curtea subliniază că, în absenţa unor criterii şi condiţii clare de aplicare a măsurii preventive a liberării provizorii sub control judiciar, legea nu oferă o protecţie suficientă împotriva ingerinţelor arbitrare şi nu-i permite justiţiabilului să-şi stabilească conduita şi să prevadă cu suficientă certitudine aplicarea măsurilor preventive. Având în vedere cele menţionate supra, Curtea conchide că prevederile alineatului (2) al articolului 191 din Codul de procedură penală nu trec testul calităţii legii. Ele contravin articolului 25 coroborat cu articolul 23 alin.(2) din Constituţie şi, prin urmare, sunt neconstituţionale.

63. Curtea observă că, potrivit articolului 175 alin.(5) din Codul de procedură penală, liberarea provizorie sub control judiciar şi liberarea provizorie pe cauţiune sunt măsuri preventive de alternativă arestării şi pot fi aplicate numai faţă de persoana în privinţa căreia s-a înaintat un demers pentru arestare sau faţă de învinuitul, inculpatul care sunt deja arestaţi.

64. Astfel, Curtea menţionează că la aplicarea liberării provizorii sub control judiciar instanţa de judecată trebuie să aprecieze după intima convingere dacă există sau persistă condiţiile pentru care a fost cerută aplicarea arestului.

65. Totodată, Curtea observă că articolul 192 alin.(2) din Codul de procedură penală reglementează cazurile în care liberarea provizorie pe cauţiune nu se aplică, făcând referire la aceleaşi cazuri stabilite de articolul 191 alin.(2) din acelaşi Cod – “în cazul în care există date că el va săvîrşi o altă infracţiune, va încerca să influenţeze asupra martorilor sau să distrugă mijloacele de probă, să se ascundă de organele de urmărire penală, de procuror sau, după caz, de instanţa de judecată”.

66. Deşi autorul în sesizare nu a invocat dispoziţiile articolului 192 alin.(2) din Codul de procedură penală, Curtea constată că acestea se află în conexiune directă cu prevederile contestate. În realizarea principiului suveranităţii Curţii în materia controlului de constituţionalitate şi în temeiul articolului 6 alin.(3) din Codul jurisdicţiei constituţionale, Curtea Constituţională poate pronunţa o hotărâre şi în privinţa altor acte normative a căror constituţionalitate depinde în întregime sau parţial de constituţionalitatea actului contestat. În aceste condiţii, deşi autorul nu a invocat în excepţia de neconstituţionalitate aceste dispoziţii, Curtea constată că ele au legătură directă cu prevederile contestate, urmând să-şi extindă controlul de constituţionalitate şi în cazul acestora (a se vedea mutatis mutandis HCC nr.41 din 7 decembrie 2000, § 4; HCC nr.9 din 30 martie 2004, § 9; HCC nr.20 din 30 noiembrie 2006, § 3; HCC nr.3 din 23 februarie 2016, § 46; HCC nr.30 din 1 noiembrie 2016, § 46; HCC nr.10 din 8 mai 2018, § 31; HCC nr.21 din 3 octombrie 2019, § 23; HCC nr.3 din 4 februarie 2020, § 26).

67. Prin urmare, Curtea reţine că, având în vedere necesitatea aplicării unitare a cadrului normativ referitor la măsurile preventive în ansamblul legislaţiei naţionale, prevederile articolului 192 alin.(2) din Codul de procedură penală, care stabilesc o soluţie legislativă similară prevederilor criticate, sunt neconstituţionale.

Din aceste motive, în baza articolelor 135 alin.(1) literele a) şi g) şi 140 din Constituţie, 26 din Legea cu privire la Curtea Constituţională, 6, 61, 62 literele a) şi e) şi 68 din Codul jurisdicţiei constituţionale, Curtea Constituţională

HOTĂRĂŞTE:

1. Se admite excepţia de neconstituţionalitate ridicată din oficiu de către dl judecător Victor Sandu de la Judecătoria Chişinău, sediul Ciocana, în dosarul nr.17-262/19.

2. Se declară neconstituţionale articolele 191 alin.(2) şi 192 alin.(2) din Codul de procedură penală.

3. Prezenta hotărâre este definitivă, nu poate fi supusă nici unei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.