Hotărâre nr.16 din 09.06.2020 privind excepţia de neconstituţionalitate a articolului 70 alineatele (3) şi (13) din Legea insolvabilităţii nr.149 din 29 iunie 2012 (achitarea onorariului fix administratorului/lichidatorului şi compensarea cheltuielilor aferente care se trec în mod solidar în obligaţia organelor de conducere ale debitorului) (sesizarea nr.185g/2019)

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

H O T Ă R Â R E

privind excepţia de neconstituţionalitate a articolului 70 alineatele (3)

şi (13) din Legea insolvabilităţii nr.149 din 29 iunie 2012

(achitarea onorariului fix administratorului/lichidatorului şi compensarea

cheltuielilor aferente care se trec în mod solidar în obligaţia organelor

de conducere ale debitorului)

(sesizarea nr.185g/2019)

nr. 16  din  09.06.2020

 (în vigoare 09.06.2020) 

Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 165-176 art. 79 din 10.07.2020

* * *

În numele Republicii Moldova,

Curtea Constituţională, judecând în componenţa:

dnei Domnica MANOLE, Preşedinte,

dlui Eduard ABABEI,

dlui Nicolae ROŞCA,

dnei Liuba ŞOVA,

dlui Serghei ŢURCAN,

dlui Vladimir ŢURCAN, judecători,

cu participarea dnei Dina Musteaţa, asistent judiciar,

Având în vedere sesizarea înregistrată pe 18 octombrie 2019,

Examinând sesizarea menţionată în şedinţă plenară publică,

Având în vedere actele şi lucrările dosarului,

Deliberând în camera de consiliu,

Pronunţă următoarea hotărâre:

PROCEDURA

1. La originea cauzei se află sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate a articolului 70 alin.(3) şi alin.(13) din Legea insolvabilităţii nr.149 din 29 iunie 2012, ridicată de către dl Victor Ieşeanu, parte în dosarul nr.2i-1176/18, pendinte la Judecătoria Chişinău, sediul central.

2. Sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate a fost trimisă la Curtea Constituţională de dl judecător Vitalie Guţan de la Judecătoria Chişinău, sediul central, în baza articolului 135 alin.(1) literele a) şi g) din Constituţie.

3. Autorul excepţiei de neconstituţionalitate a pretins că prevederile articolului 70 alin.(3) şi alin.(13) din Legea insolvabilităţii sunt contrare articolelor 4 alin.(1), 16, 20 şi 46 din Constituţie.

4. Prin decizia Curţii Constituţionale din 13 ianuarie 2020, sesizarea a fost declarată admisibilă, fără a se prejudeca fondul cauzei.

5. În procesul examinării sesizării, Curtea Constituţională a solicitat opiniile Parlamentului, Preşedintelui Republicii Moldova, Guvernului, Uniunii Administratorilor Autorizaţi din Moldova, Camerei de Comerţ şi Industrie a Republicii Moldova.

6. În şedinţa plenară publică a Curţii, excepţia de neconstituţionalitate a fost examinată în lipsa autorului sesizării legal citat. Parlamentul a fost reprezentat de dl Radu Radu, consultant principal în cadrul Serviciului reprezentare la Curtea Constituţională şi organele de drept în Direcţia Generală Juridică a Secretariatului Parlamentului. Guvernul a fost reprezentat de către dl Andrei Ciornîi, şef al secţiei juridice din cadrul Ministerului Economiei şi Infrastructurii.

CIRCUMSTANŢELE LITIGIULUI PRINCIPAL

7. Pe 24 august 2017, Biroul Vamal Centru a formulat, în calitate de creditor, o cerere de intentare a procesului de insolvabilitate împotriva S.R.L. “Globtel Contact”, susţinând că aceasta din urmă se află în incapacitate de plată.

8. Prin Încheierea Curţii de Apel Chişinău din 20 septembrie 2017, cererea introductivă în privinţa debitorului S.R.L. “Globtel Contact” a fost admisă, s-a instituit perioada de observaţie şi a fost desemnat un administrator provizoriu.

9. Pe 6 decembrie 2017, administratorul provizoriu i-a prezentat instanţei de insolvabilitate tabelul preliminar al creanţelor în privinţa debitorului S.R.L. “Globtel Contact” şi, în legătură cu lipsa totală a masei debitoare, a solicitat încasarea de la membrii organelor de conducere ale debitorului insolvabil a cheltuielilor procesului de insolvabilitate în sumă totală de 25421,90 lei, inclusiv 25069 lei cu titlu de onorariu al administratorului provizoriu, şi 352,90 lei – cheltuieli efectiv suportate de acesta.

10. Pe 7 decembrie 2017, Curtea de Apel Chişinău a pronunţat Hotărârea de intentare a procesului de insolvabilitate în privinţa S.R.L. “Globtel Contact” şi a dispus aplicarea faţă de aceasta a procedurii simplificate a falimentului, iar în calitate de lichidator a fost desemnată aceeaşi persoană care a fost desemnată în calitate de administrator provizoriu.

11. Pe 23 martie 2018, printr-o încheiere a Curţii de Apel Chişinău, cauza de insolvabilitate în privinţa S.R.L. “Globtel Contact” a fost transmisă Judecătoriei Chişinău, după competenţă.

12. Prin Încheierea Judecătoriei Chişinău din 25 iulie 2018 a fost aprobat tabelul definitiv al creanţelor faţă de debitorul S.R.L. “Globtel Contact”. Potrivit acestui tabel, au fost recunoscuţi creditori ai debitorului insolvabil Biroul Vamal Centru şi Serviciul Fiscal de Stat, cu suma totală de 530460,01 lei, inclusiv 305972 lei creanţe chirografare de rangul III şi 224488,01 lei creanţe chirografare de rangul VI (rang inferior).

13. Prin hotărârea din 16 octombrie 2018, adunarea creditorilor S.R.L. “Globtel Contact” i-a stabilit lichidatorului un onorariu fix în cuantum de 16680 lei lunar şi a decis tragerea la răspundere subsidiară a organelor de conducere ale debitorului insolvabil.

14. Prin Încheierea Judecătoriei Chişinău din 12 noiembrie 2018 a fost admisă parţial cererea administratorului provizoriu şi a fost dispusă încasarea remuneraţiei administratorului provizoriu al S.R.L. “Globtel Contact” în sumă de 10000 lei şi a cheltuielilor aferente perioadei de observaţie în sumă de 152,90 lei, în mod solidar, de la membrii organelor de conducere ale debitorului insolvabil, adică de la fostul administrator al S.R.L. “Globtel Contact” şi de la fosta contabilă a S.R.L. “Globtel Contact”.

15. Pe 12 noiembrie 2018, dl Alexandru Verdeş, lichidator, a formulat o cerere privind încasarea, în mod solidar, de la membrii organelor de conducere ale S.R.L. “Globtel Contact” a cheltuielilor procesului simplificat de faliment pentru perioada cuprinsă între 7 decembrie 2017 şi 7 noiembrie 2018, în sumă totală de 118696 lei, inclusiv 116760 lei ca onorariu fix al lichidatorului şi 1936 lei – cheltuieli efectuate de lichidator în aceeaşi perioadă.

16. Prin Decizia Curţii de Apel Chişinău din 4 aprilie 2019 a fost admis recursul înaintat de fosta contabilă a S.R.L. “Globtel Contact” şi casată Încheierea Judecătoriei Chişinău din 12 noiembrie 2018 privind încasarea remuneraţiei destinate administratorului provizoriu şi a cheltuielilor aferente de la membrii organelor de conducere ale debitorului insolvabil. Cauza a fost trimisă spre o nouă examinare la aceeaşi instanţă.

17. La rejudecarea cauzei de către Judecătoria Chişinău, reprezentantul fostului administrator statutar al S.R.L. “Globtel Contact”, dl avocat Alexandru Caciur, în interesele dlui Victor Ieşeanu, a ridicat excepţia de neconstituţionalitate a articolului 70 alin.(3) şi alin.(13) din Legea insolvabilităţii nr.149 din 29 iunie 2012.

18. Prin Încheierea Judecătoriei Chişinău, sediul central, din 10 octombrie 2019, instanţa de judecată a admis ridicarea excepţiei şi a sesizat, în acest sens, Curtea Constituţională, în vederea soluţionării acesteia.

LEGISLAŢIA PERTINENTĂ

19. Prevederile relevante ale Constituţiei sunt următoarele:

Articolul 16

Egalitatea

“(1) Respectarea şi ocrotirea persoanei constituie o îndatorire primordială a statului.

(2) Toţi cetăţenii Republicii Moldova sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără deosebire de rasă, naţionalitate, origine etnică, limbă, religie, sex, opinie, apartenenţă politică, avere sau de origine socială.”

Articolul 20

Accesul liber la justiţie

“(1) Orice persoană are dreptul la satisfacţie efectivă din partea instanţelor judecătoreşti competente împotriva actelor care violează drepturile, libertăţile şi interesele sale legitime.

(2) Nici o lege nu poate îngrădi accesul la justiţie.”

Articolul 46

Dreptul la proprietate privată şi protecţia acesteia

“(1) Dreptul la proprietate privată, precum şi creanţele asupra statului sunt garantate.

(2) Nimeni nu poate fi expropriat decât pentru o cauză de utilitate publică, stabilită potrivit legii, cu dreaptă şi prealabilă despăgubire.

(3) Averea dobândită licit nu poate fi confiscată. Caracterul licit al dobândirii se prezumă.

[…]”.

Articolul 72

Categorii de legi

“[…]

(3) Prin lege organică se reglementează:

i) regimul juridic general al proprietăţii şi al moştenirii;

[…]”.

Articolul 127

Proprietatea

“(1) Statul ocroteşte proprietatea.

(2) Statul garantează realizarea dreptului de proprietate în formele solicitate de titular, dacă acestea nu vin în contradicţie cu interesele societăţii.”

20. Prevederile relevante ale Legii insolvabilităţii nr.149 din 29 iunie 2012 sunt următoarele:

Articolul 32

Repartizarea cheltuielilor judiciare aferente perioadei de observare a debitorului

“(1) Cheltuielile judiciare aferente perioadei de observare a debitorului privind taxa de stat, privind remunerarea administratorului provizoriu, privind notificarea, privind convocarea şedinţelor şi comunicarea actelor de procedură efectuate de administratorul provizoriu se suportă din patrimoniul debitorului. Prin tranzacţie se poate stabili o altă ordine de repartizare a cheltuielilor judiciare.

(2) În cazul în care în patrimoniul debitorului nu există bunuri ori acestea sunt insuficiente pentru a se acoperi cheltuielile procesului de insolvabilitate, remunerarea administratorului provizoriu şi acoperirea cheltuielilor efectuate de acesta în perioada de observare a debitorului le suportă membrii organelor de conducere şi asociaţii, acţionarii sau membrii debitorului, în mod solidar.

(3) În cazul în care instanţa de insolvabilitate respinge cererea introductivă în legătură cu lipsa temeiurilor de insolvabilitate a debitorului, cheltuielile prevăzute la alin.(1) se trec în mod solidar pe seama creditorilor care au adresat cererea introductivă şi a creditorilor care au susţinut-o prin referinţă depusă în cadrul procesului.

(4) Modalitatea de repartizare a cheltuielilor judiciare şi a cheltuielilor de remunerare a administratorului provizoriu o stabileşte instanţa de insolvabilitate într-o hotărâre sau încheiere emisă în urma examinării cauzei.”

Articolul 70

Remunerarea administratorului/lichidatorului.

Compensarea cheltuielilor

“(1) Pentru îndeplinirea funcţiilor, administratorul/lichidatorul are dreptul la remuneraţie şi la compensarea cheltuielilor aferente.

(2) Remuneraţia administratorului/lichidatorului se constituie din onorarii fixe şi onorarii de succes sub formă procentuală şi se achită în monedă naţională, inclusiv în cazul în care remuneraţia se determină în funcţie de creanţe/sume în valută străină.

(3) Cuantumul onorariului fix al administratorului/lichidatorului se stabileşte de către comitetul creditorilor ori, în cazul în care acesta nu este constituit, de către adunarea creditorilor prin negocieri. Acest cuantum nu poate fi mai mic de coeficientul mediu de multiplicare recomandat pentru stabilirea salariului de funcţie al conducătorilor încadraţi în unităţi care nu aplică sistemul de salarizare bazat pe reţeaua tarifară unică de salarizare, înmulţit la cuantumul minim garantat al salariului din sectorul real la unităţile cu autonomie financiară.

(4) Onorariul fix stabilit pentru administrator/lichidator se plăteşte lunar din patrimoniul debitorului.

(5) Onorariul fix al administratorului/lichidatorului poate fi variabil, în limitele formulate la alin.(3). El poate descreşte direct proporţional cu durata procesului după primul an de la emiterea hotărârii de intentare a procesului de insolvabilitate şi/sau poate fi mai mic în perioadele în care nu este necesară implicarea administratorului/lichidatorului.

[…]

(13) În cazul în care se constată că debitorul nu dispune de bunuri sau că bunurile lui nu pot acoperi cheltuielile procedurii de insolvabilitate sau ale procedurii falimentului, achitarea onorariului fix administratorului/lichidatorului, precum şi compensarea cheltuielilor aferente se trec în mod solidar, prin încheiere judecătorească, în obligaţia organelor de conducere ale debitorului consemnate la art.247. Încheierea judecătorească se emite cu citarea administratorului/ lichidatorului, a membrilor organelor de conducere ale debitorului în a cărui obligaţie se cere trecerea acoperirii cheltuielilor masei debitoare, a preşedintelui comitetului creditorilor. Încheierea poate fi atacată cu recurs de persoanele vizate în ea. Neprezentarea părţilor citate legal nu împiedică examinarea cauzei.

[…]”.

Articolul 247

Membrii organelor de conducere ale debitorului

“(1) În sensul prezentei legi, membri ai organelor de conducere ale debitorului pot fi: debitorul persoană fizică ce desfăşoară activitate individuală de întreprinzător, fondatorul întreprinderii individuale sau al gospodăriei ţărăneşti (de fermier), administratorii societăţilor comerciale, membrii organelor executive, membrii consiliilor de supraveghere (de observatori), lichidatorii şi membrii comisiilor de lichidare, contabilii.

(2) Prevederile alin.(1) se aplică persoanelor care deţineau funcţiile respective la data intentării procesului de insolvabilitate, precum şi celor care au deţinut aceste funcţii pe parcursul ultimelor 24 de luni anterioare intentării procesului.”

ÎN DREPT

A. ADMISIBILITATEA

21. Prin decizia sa din 13 ianuarie 2020, Curtea a constatat respectarea condiţiilor de admisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate.

22. În conformitate cu articolul 135 alin.(1) lit.a) din Constituţie, controlul constituţionalităţii legilor, în acest caz controlul constituţionalităţii Legii insolvabilităţii, ţine de competenţa Curţii Constituţionale.

23. Sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate, ridicată de către dl Victor Ieşeanu, parte în dosarul nr.2i-1176/18, pendinte la Judecătoria Chişinău, sediul central, este formulată de subiectul căruia i s-a conferit acest drept, în baza articolului 135 alin.(1) literele a) şi g) din Constituţie, aşa cum a fost interpretat prin Hotărârea Curţii Constituţionale nr.2 din 9 februarie 2016.

24. Curtea a admis că dispoziţiile contestate ale articolului 70 alin.(3) şi (13) din Legea insolvabilităţii vor fi aplicate de către instanţă la soluţionarea cauzei în care a fost invocată excepţia de neconstituţionalitate, deoarece instanţa de insolvabilitate examinează cererea lichidatorului de încasare a remuneraţiei şi a cheltuielilor suportate de acesta în perioada de observaţie de la membrii organelor de conducere ale debitorului insolvabil.

25. Curtea a observat că prevederile contestate nu au fost supuse anterior controlului de constituţionalitate.

26. Având în vedere opinia autorului sesizării, care a afirmat incidenţa, în prezenta cauză, a dispoziţiilor articolelor 4 alin.(1), 16, 20 şi 46 din Constituţie, Curtea a examinat aplicabilitatea acestor prevederi.

27. Curtea nu a reţinut argumentele invocate de autorul sesizării în privinţa existenţei unei ingerinţe în articolul 20 din Constituţie. Acesta afirmă că instanţa de judecată nu deţine competenţa de a reduce onorariul administratorului insolvabilităţii, chiar dacă ajunge la concluzia că suma onorariului este vădit disproporţionată cu munca depusă. Totuşi, potrivit articolelor 5, 38 şi 355 din Codul de procedură civilă, procesul de insolvabilitate se declanşează de către instanţă şi decurge în totalitate sub supravegherea ei, iar actele instanţei de insolvabilitate pot fi contestate cu recurs în faţa instanţei ierarhic superioare. Existenţa acestor prevederi presupune că instanţa poate examina toate circumstanţele relevante pentru cauză. Prin urmare, nu există o ingerinţă în accesul liber la justiţie, iar capătul de sesizare formulat în baza articolului 20 din Constituţie este inadmisibil.

28. Cu privire la incidenţa articolului 46 din Constituţie, Curtea a notat următoarele.

29. Prima teză a articolului 70 alin.(13) din Legea insolvabilităţii dispune că, în lipsa masei debitoare, achitarea onorariului fix al administratorului insolvabilităţii, precum şi compensarea cheltuielilor aferente “se trec în mod solidar, prin încheiere judecătorească, în obligaţia organelor de conducere ale debitorului”. Obligaţia de achitare a onorariului fix şi a cheltuielilor aferente se pune în sarcina membrilor organelor de conducere ale debitorului, identificaţi în articolul 247 din Legea insolvabilităţii, care au activat pentru debitor pe parcursul ultimelor 24 de luni anterioare intentării procesului.

30. Din coroborarea prevederilor tezei întâi a articolului 70 alin.(13) cu articolul 247 din Legea insolvabilităţii, Curtea a observat că posibilitatea pretinderii unor sume de bani de la membrii organelor de conducere ale debitorului insolvabil face ca aceştia să aibă calitatea de victime potenţiale, din perspectiva dreptului de proprietate. Curtea a reţinut că se poate pune problema existenţei unei ingerinţe în dreptul de proprietate al acestora.

31. Totodată, cu privire la incidenţa articolului 4 din Constituţie, Curtea a subliniat că acest articol comportă un caracter general şi nu poate fi invocat şi analizat în mod separat, ca reper individual, ci poate fi avut în vedere doar în coroborare cu un drept fundamental incident (a se vedea, în acest sens, HCC nr.3 din 18 ianuarie 2019, § 18). În această cauză, articolul 4 va fi analizat în coroborare cu articolul 46 din Constituţie.

32. Cu referire la aplicabilitatea articolului 16 din Constituţie, Curtea a reţinut că egalitatea în faţa legii şi a autorităţilor publice presupune lipsa oricărei discriminări directe sau indirecte a persoanei. Discriminarea are loc atunci când persoanele care se află în situaţii asemănătoare sunt tratate în mod diferit (discriminare directă) sau atunci când persoanele care se află în situaţii diferite sunt tratate în acelaşi mod (discriminare indirectă), cu excepţia cazului în care un asemenea tratament este justificat în mod obiectiv şi rezonabil (a se vedea, în acest sens, HCC nr.29 din 22 noiembrie 2018, § 34, şi HCC nr.3 din 18 ianuarie 2019, § 19; HCC nr.6 din 10 martie 2020, §§29-30). Aşadar, o condiţie primordială pentru existenţa tratamentului diferenţiat o reprezintă caracterul comparabil al situaţiilor.

33. Autorul sesizării a menţionat că dispoziţiile articolului 70 alin.(3) din Legea insolvabilităţii, care reglementează modul de calculare a cuantumului minim al onorariului fix al administratorului provizoriu, al administratorului insolvabilităţii sau al lichidatorului, ar fi contrare articolului 16 din Constituţie, deoarece îl favorizează pe acesta în raport cu toţi ceilalţi cetăţeni ai Republicii Moldova care prestează o muncă similară. În special, autorul sesizării afirmă că norma menţionată supra îi stabileşte administratorului insolvabilităţii onorariul minim pentru o lună de muncă, fără a ţine cont de efortul pe care acesta îl depune în exerciţiul funcţiei, pe când, conform legislaţiei, salariul minim se stabileşte pentru ora astronomică de muncă, iar pentru a încasa salariul lunar deplin fiecare angajat trebuie să muncească cel puţin 169 de ore.

34. Curtea nu a reţinut susţinerile autorului sesizării privind discriminarea tuturor angajaţilor în raport cu administratorii insolvabilităţii, deoarece, în exercitarea atribuţiilor ce-i revin, administratorul insolvabilităţii nu se află în relaţii de muncă şi nu are statut de angajat. Administratorul insolvabilităţii este desemnat din rândul administratorilor autorizaţi. Conform articolului 3 din Legea nr.161 din 18 iulie 2014 cu privire la administratorii autorizaţi, acesta “desfăşoară o activitate de liber profesionist de interes public”. Acesta nu acţionează în interes personal, ci în interesul bunei desfăşurări a întregii proceduri. El trebuie să asigure echilibrul între interesul debitorului insolvabil, pentru păstrarea, majorarea şi valorificarea cât mai eficientă a masei debitoare prin toate mijloacele legale disponibile, şi interesul creditorilor, pentru ca aceştia să îşi poată valorifica creanţele într-o măsură cât mai mare şi în mod efectiv (DCC nr.65 din 19 iunie 2018, § 32). Desemnarea în funcţie a administratorului autorizat în procesele de insolvabilitate se face prin act judecătoresc, iar acesta îşi desfăşoară întreaga activitate sub supravegherea instanţei de insolvabilitate. Situaţia unui salariat obişnuit nu este comparabilă cu situaţia unui liber profesionist cum este administratorul insolvabilităţii şi, din acest motiv, Curtea a considerat acest capăt al sesizării inadmisibil.

35. În consecinţă, Curtea a considerat necesar să stabilească dacă această ingerinţă reprezintă o încălcare a garanţiilor prevăzute de articolul 46 alin.(1) din Constituţie (a se vedea Lekić v. Slovenia [MC], 11 decembrie 2018, § 93, pentru concluzia că tragerea la răspundere personală a unui acţionar minoritar şi fost administrator al unei companii care a fost radiată din registrul companiilor după o perioadă îndelungată de insolvabilitate şi de inactivitate, în vederea acoperirii datoriilor către creditorul principal al companiei, constituie o ingerinţă în posesia nestingherită a bunurilor, în sensul articolului 1 din Protocolul nr.1 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului).

36. Totodată, examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea a observat că articolul 32 alin.(2) din Legea insolvabilităţi are un conţinut asemănător cu articolul 70 alin.(13), contestat de autorul sesizării, cu deosebirea că acesta se referă la perioada de observaţie şi include în categoria persoanelor obligate şi asociaţii, acţionarii şi membrii persoanelor juridice. În aceste condiţii, deşi la ridicarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul nu a invocat dispoziţiile articolului 32 alin.(2) din Legea insolvabilităţi, Curtea constată că acestea se află în conexiune cu prevederile contestate (a se vedea HCC nr.41 din 7 decembrie 2000, § 4; HCC nr.9 din 30 martie 2004, § 9; HCC nr.20 din 30 noiembrie 2006, § 3; HCC nr.30 din 1 noiembrie 2016, §46; HCC nr.10 din 8 mai 2018, § 31; HCC nr.21 din 3 octombrie 2019, §23; HCC nr.3 din 4 februarie 2020, § 26; HCC nr.15 din 28 mai 2020, §66). Fiind suverană în materie de control al constituţionalităţii şi pentru a face posibilă implementarea propriei sale hotărâri, Curtea va verifica şi prevederile articolului 32 alin.(2) din Legea insolvabilităţi prin prisma articolului 46 din Constituţie, potrivit etapelor testului de proporţionalitate care pot fi deduse din articolul 54 din Constituţie.

B. FONDUL CAUZEI

A. Argumentele autorului excepţiei de neconstituţionalitate

37. Autorul excepţiei susţine că dispoziţiile articolului 70 alin.(13) din Legea insolvabilităţii încalcă dreptul de proprietate al membrilor organelor de conducere ale debitorului insolvabil menţionate în articolul 247 din aceeaşi Lege, deoarece pune în sarcina acestora plata remuneraţiei administratorului insolvabilităţii şi a cheltuielilor suportate de acesta, fără a li se demonstra vreo culpă în provocarea insolvabilităţii debitorului.

38. De asemenea, autorul excepţiei consideră că membrii organelor de conducere ale debitorului insolvabil menţionaţi în articolul 247 din Legea insolvabilităţii nu pot fi obligaţi să plătească onorariul lichidatorului fără să-şi asume expres obligaţia sau riscul. Autorul sesizării consideră că persoanelor menţionate le este impusă o sarcină disproporţionată, care constă în plata unei sume de bani din patrimoniul propriu, fără o justificare obiectivă, intervenindu-se abuziv în exerciţiul dreptului de proprietate, garantat de articolul 46 din Constituţie.

B. Argumentele autorităţilor

39. În opinia sa, Preşedintele Republicii Moldova menţionează că normele contestate se încadrează în marja discreţionară a legislatorului, fără a afecta prevederile invocate ale Constituţiei. Faptul că organele de conducere sunt obligate să-i achite administratorului un onorariu fix atunci când patrimoniul debitorului nu-l acoperă nu poate fi calificat o încălcare a dreptului de proprietate. Situaţia persoanei juridice aflată într-o situaţie financiară în care nu-şi poate onora obligaţiile ajunse la scadenţă este provocată de managementul ineficient sau fraudulos al organelor sale de conducere.

40. În opinia prezentată, Parlamentul a menţionat că normele criticate nu constituie o încălcare a dreptului de proprietate, ele organizând buna-desfăşurare a procesului de insolvabilitate cu realizarea, în condiţiile legii, a drepturilor şi obligaţiilor participanţilor la acest proces. Scopul mecanismului de plată a onorariului fix al administratorului/lichidatorului se impune pentru a se asigura eficienţa procedurii de satisfacere a creanţelor din contul patrimoniului debitorului şi nu de a interveni în dreptul de proprietate.

41. Guvernul a menţionat că achitarea în mod solidar a onorariului fix al administratorului insolvabilităţii/lichidatorului, precum şi compensarea cheltuielilor procedurii de către membrii organelor de conducere ale debitorului reprezintă o consecinţă a administrării defectuoase sau a neonorării obligaţiilor de către organele de conducere ale debitorului. În acest sens, Guvernul menţionează că în Recomandarea nr.86 din 20 ianuarie 2016 Curtea Supremă de Justiţie le-a explicat instanţelor de judecată că articolul 247 din Legea insolvabilităţii (la care se face referire în articolul 70 alin.(13) supus excepţiei de neconstituţionalitate) este aplicabil în privinţa persoanelor cărora le poate fi imputată starea de insolvabilitate a debitorului exclusiv referitor la perioada anterioară insolvabilităţii în care s-au produs acţiunile care au condiţionat-о. Odată cu intentarea procedurii de insolvabilitate, membrii organelor de conducere sunt înlăturaţi de la administrarea şi gestionarea debitorului, ei fiind în imposibilitate să comită acţiuni ce ar afecta negativ starea financiară a acestuia. Situaţia descrisă în cauza examinată este specifică procedurii de faliment simplificat, care, în baza articolului 134 alin.(1) lit.b) din Legea insolvabilităţii, li se aplică debitorilor aflaţi în stare de insolvabilitate care se încadrează în categoria persoanelor juridice ce nu deţin niciun bun în patrimoniul lor ori ale căror bunuri sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile procesului şi unde niciun creditor sau terţ nu se oferă să avanseze ori să garanteze sumele corespunzătoare.

42. Guvernul a notat că legislatorul a pus în mod echitabil în sarcina organelor de conducere ale persoanei juridice suportarea cheltuielilor în modul prevăzut de articolul 70 alin.(13) din Legea insolvabilităţii, iar reglementarea în discuţie este conformă cu articolul 126 alineatele (1) şi (2) lit.b) din Constituţie.

43. În opinia sa, Uniunea administratorilor autorizaţi menţionează că cheltuielile procedurii sunt puse în sarcina debitorului insolvabil sau în obligaţia organelor de conducere după intentarea procesului de insolvabilitate. Trecerea în mod solidar a achitării onorariului fix al administratorului insolvabilităţii/lichidatorului, precum şi compensarea cheltuielilor procedurii în obligaţia organelor de conducere ale debitorului reprezintă consecinţe ale administrării defectuoase sau ale neonorării obligaţiilor de către organele de conducere ale debitorului, şi nicidecum o ingerinţă în dreptul de proprietate.

44. Uniunea administratorilor autorizaţi face trimitere la Recomandarea Curţii Supreme de Justiţie nr.86 din 20 ianuarie 2016, prin care s-a explicat că dispoziţiile articolului 247 din Legea insolvabilităţii, la care se face referire în articolul 70 alin.(13), sunt aplicabile în privinţa persoanelor cărora le poate fi imputată starea de insolvabilitate a debitorului exclusiv cu privire la perioada anterioară insolvabilităţii în care s-au produs acţiunile care au condiţionat-o.

45. Uniunea consideră că administratorul autorizat desemnat în calitate de lichidator suportă cheltuielile procedurii în avans din cont propriu. Aceste cheltuieli pot fi recuperate doar potrivit articolului 70 alin.(13) din Legea insolvabilităţii.

46. În opinia sa scrisă, Camera de Comerţ şi Industrie a Republicii Moldova consideră că obligarea persoanelor care s-au aflat la conducerea societăţii de a suporta plata onorariului lichidatorului nu reprezintă o încălcare din partea statului, ci, mai curând, o măsură de asigurare a răspunderii în caz de insolvabilitate (articolul 248 din Legea insolvabilităţii), care a fost provocată prin acţiuni ilicite.

47. Legea insolvabilităţii stabileşte cadrul juridic privind procesul de restructurare a societăţilor insolvabile în vederea remedierii lor financiare şi economice şi procesul de insolvabilitate în vederea satisfacerii colective a creanţelor creditorilor din contul patrimoniului debitorului prin aplicarea faţă de acesta a procedurii de restructurare sau a procedurii falimentului şi distribuirea produsului obţinut pentru a diminua la maxim efectele negative ale situaţiei în care un subiect de drept se află în incapacitate de plată. Echilibrul dintre interesele patrimoniale ale debitorului şi ale creditorilor este asigurat şi prin faptul că onorariul fix al administratorului/lichidatorului se plăteşte din patrimoniul debitorului. Prin urmare, această practică se încadrează în marja de discreţie a legislatorului, fără a afecta prevederile invocate ale Constituţiei.

C. Aprecierea Curţii

I. Dacă ingerinţa este prevăzută de lege

48. Aşa cum prevede prima teză a articolului 54 alin.(2) din Constituţie, exerciţiul drepturilor şi libertăţilor nu poate fi supus altor restrângeri decât celor prevăzute de lege. Principiul legalităţii presupune îndeplinirea standardului calităţii prevederilor legale aplicabile. Normele legale pe care se bazează o ingerinţă trebuie să fie suficient de accesibile, precise şi previzibile în aplicarea lor (a se vedea Beyeler v. Italia [MC], 5 ianuarie 2000, §§ 109-110; HCC nr.16 din 4 iunie 2018, § 44; HCC nr.9 din 8 aprilie 2019, § 40). O normă este “previzibilă” dacă acordă măsuri de protecţie împotriva ingerinţelor arbitrare din partea autorităţilor publice (Centro Europa 7 S.r.1. şi Di Stefano v. Italia [MC], 7 iunie 2012, § 143). Orice ingerinţă în posesia nestingherită a bunurilor trebuie însoţită de garanţii procedurale care îi oferă persoanei sau entităţii vizate posibilitatea rezonabilă de a-şi susţine cauza în faţa autorităţilor competente, în vederea contestării efective a măsurilor care interferează cu drepturile fundamentale. Atunci când se stabileşte dacă această condiţie a fost îndeplinită, trebuie efectuată o analiză comprehensivă a reglementărilor procedurale judiciare şi administrative aplicabile (a se vedea Jokela v. Finlanda, 21 mai 2002, § 45; Capital Bank AD v. Bulgaria, 24 noiembrie 2005, § 134; Stolyarova v. Rusia, 29 ianuarie 2015, § 43).

49. Articolul 70 alin.(13) din Legea insolvabilităţii prevede că “în cazul în care se constată că debitorul nu dispune de bunuri sau că bunurile lui nu pot acoperi cheltuielile procedurii de insolvabilitate sau ale procedurii falimentului, achitarea onorariului fix administratorului/lichidatorului, precum şi compensarea cheltuielilor aferente se trec în mod solidar, prin încheiere judecătorească, în obligaţia organelor de conducere ale debitorului consemnate la articolul 247”. O reglementare asemănătoare există şi în articolul 32 alin.(2) din Lege. Potrivit acestui articol, “în cazul în care în patrimoniul debitorului nu există bunuri ori acestea sunt insuficiente pentru a se acoperi cheltuielile procesului de insolvabilitate, remunerarea administratorului provizoriu şi acoperirea cheltuielilor efectuate de acesta în perioada de observare a debitorului le suportă membrii organelor de conducere şi asociaţii, acţionarii sau membrii debitorului, în mod solidar”.

50. Curtea constată că dispoziţiile menţionate supra stabilesc mecanisme de plată a onorariului fix calculat administratorului insolvabilităţii sau, după caz, administratorului provizoriu şi de restituire a cheltuielilor suportate de aceştia doar în cazul în care debitorul insolvabil nu dispune de bunuri sau dacă valoarea lor nu este suficientă pentru a le acoperi. Ori de câte ori debitorul dispune de bunuri, onorariul fix şi cheltuielile administratorului se încasează din masa debitoare, pentru că acestea sunt catalogate drept cheltuieli ale procesului de insolvabilitate (articolul 52 alin.(1) din Legea insolvabilităţii).

51. Curtea reţine că expresiile “se trec în mod solidar prin încheiere judecătorească în obligaţia organelor de conducere” din articolul 70 alin.(13) şi “le suportă membrii organelor de conducere şi asociaţii, acţionarii sau membrii debitorului, în mod solidar” din articolul 32 alin.(2) conduc la concluzia că obligaţia de plată a onorariului fix şi a cheltuielilor efective se pune în sarcina unor persoane terţe, altele decât persoana insolvabilă. Obligaţia de plată nu presupune existenţa unor fapte prejudiciabile ale persoanelor impuse să plătească, nici despăgubirea ulterioară a acestora. Persoanelor menţionate le va fi impusă plata onorariului administratorului insolvabilităţii şi restituirea cheltuielilor suportate de acesta ori de câte ori debitorul insolvabil nu are bunuri suficiente. Singurul motiv pentru care aceste persoane suportă sarcina patrimonială constă în faptul că au ocupat o funcţie în organele de conducere ale debitorului insolvabil în ultimele 24 de luni anterioare intentării procesului de insolvabilitate sau că deţin calitatea de asociaţi, acţionari sau membri ai persoanei juridice insolvabile.

52. Curtea observă că textul contestat respectă condiţia accesibilităţii, Legea fiind publicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.

53. Curtea reţine că dispoziţiile contestate includ în categoria “membrilor organelor de conducere” ale debitorului insolvabil persoane cu răspundere patrimonială diferită şi cu capacitate diferită de a influenţa activitatea insolvabilului.

54. Din analiza sistemică a legislaţiei civile, Curtea deduce că în categoria de membri ai organelor de conducere ale debitorului sunt incluse:

(a) persoane care răspund nelimitat pentru obligaţiile asumate în activitatea de întreprinzător (persoana fizică care desfăşoară activitate individuală de întreprinzător) şi ale căror bunuri intră de drept în masa debitoare;

(b) persoane care au administrat şi au reprezentat debitorul (administratorul şi membrii organului executiv), fie desemnate în baza actului de constituire, fie angajate în baza contractului de muncă;

(c) persoane care au avut calitatea de membri ai consiliului de supraveghere (de observatori) în societăţile pe acţiuni, societăţile cu răspundere limitată, cooperativele de producţie şi de întreprinzător, întreprinderile de stat, asociaţiile obşteşti etc.;

(d) persoane care au avut calitatea de lichidatori sau de membri ai comisiilor de lichidare ale debitorului insolvabil;

(e) persoane care au avut calitatea de contabili ai debitorului insolvabil.

55. Articolul 32 alin.(2) din Legea insolvabilităţii pune onorariul fix şi cheltuielile administratorului provizoriu în sarcina “asociaţilor, acţionarilor şi membrilor persoanelor juridice”. Pot fi identificate următoarele categorii:

(a) asociaţii (membrii) societăţii în nume colectiv care răspund în subsidiar, solidar şi nelimitat pentru obligaţiile societăţilor din care fac parte (articolele 256 şi 263 din Codul civil);

(b) comanditaţii societăţii în comandită care răspund solidar şi nelimitat pentru obligaţiile societăţilor din care fac parte (articolul 271 din Codul civil);

(c) comanditaţii societăţii in comandită, asociaţii societăţii cu răspundere limitată şi acţionarii societăţii pe acţiuni care nu răspund pentru obligaţiile societăţii din care fac parte (articolul 271 din Codul civil, articolul 9 alin.(3) din Legea cu privire la societăţile cu răspundere limitată nr.135 din 14 iunie 2007 şi articolul 24 alin.(3) din Legea cu privire la societăţile pe acţiuni nr.1134 din 2 aprilie 1997);

(d) membrii persoanelor juridice, adică membrii cooperativelor de producţie, de întreprinzător, de consum (articolul 282 alin.(3) din Codul civil), membrii organizaţiilor necomerciale, inclusiv cei ai asociaţiilor (articolul 297 alin.(5) din Codul civil), membrii fundaţiilor (persoane care nu răspund pentru obligaţiile persoanelor juridice ai căror membri sunt).

56. Curtea observă că, ori de câte ori persoanele menţionate la articolele 32 alin.(2) şi 70 alin.(13) din Legea insolvabilităţii poartă răspundere deplină sau subsidiară în baza legii sau au comis fapte prin care au prejudiciat debitorul insolvabil, ele pot fi urmărite de către administratorul insolvabilităţii. Bunurile încasate sunt folosite pentru completarea masei debitoare a debitorului insolvabil şi în scopul satisfacerii creanţelor creditorilor, inclusiv pentru plata cheltuielilor de administrare.

57. Din dispoziţiile legale rezultă că persoanele menţionate supra au obligaţia să plătească onorarul fix şi cheltuielile suportate de administrator în procesul de insolvabilitate sau de lichidator chiar dacă nu sunt culpabile. Normele analizate nu fac ca obligaţia de plată a onorariului şi a cheltuielilor administratorului să depindă de comiterea unor fapte în detrimentul debitorului insolvabil. Este suficient ca persoana să se fi aflat într-una din funcţiile indicate la alin.(1) şi în perioada menţionată la alin.(2) din articolul 247 al Legii insolvabilităţii sau să fi avut calitatea de asociat, acţionar sau membru al persoanei juridice.

58. Curtea observă că textele analizate ale articolelor 32 alin.(2) şi 70 alin.(13) din Legea insolvabilităţii pun în sarcina unor persoane obligaţia de plată a onorarului fix şi a cheltuielilor suportate de administrator doar pentru faptul că acestea au ocupat funcţii precise. Din acest punct de vedere, normele contestate sunt suficient de clare şi previzibile.

59. Aşadar, Curtea observă că ingerinţele în dreptul de proprietate al persoanelor care trebuie să plătească onorariul fix şi cheltuielile suportate de administratorul insolvabilităţii respectă standardul “prevăzute de lege” din articolul 54 alin.(2) din Constituţie.

II. Dacă există unul sau mai multe scopuri legitime ale ingerinţei şi o legătură raţională a dispoziţiilor contestate cu acesta/acestea

60. Potrivit articolului 54 alin.(2) din Constituţie, ingerinţele într-un drept fundamental trebuie să urmărească realizarea unuia sau mai multor din următoarele scopuri legitime: protecţia securităţii naţionale, asigurarea bunăstării economice a ţării, asigurarea ordinii publice, în vederea prevenirii tulburărilor în masă şi infracţiunilor, protecţia drepturilor, libertăţilor şi demnităţii altor persoane, împiedicarea divulgării informaţiilor confidenţiale şi garantarea autorităţii şi imparţialităţii justiţiei.

61. Curtea observă că scopul general al Legii insolvabilităţii constă în satisfacerea creanţelor creditorilor din contul patrimoniului debitorului prin aplicarea faţă de acesta a procedurii de restructurare sau a procedurii falimentului şi prin distribuirea produsului finit (articolul 1 alin.(1) din Lege). Acest scop general ţine de asigurarea stabilităţii şi a disciplinei financiare în economia de piaţă (a se vedea, mutatis mutandis, Lekić v. Slovenia [MC], 11 decembrie 2018, § 106). În situaţii în care există o deteriorare a economiei de piaţă din cauza unui număr mare de societăţi comerciale inactive şi insolvente poate fi nevoie ca statul să acţioneze astfel încât să evite prejudicierea ireparabilă a economiei şi să consolideze securitatea juridică şi încrederea participanţilor la procesul economic. Asigurarea stabilităţii şi a disciplinei financiare în economia de piaţă contribuie la bunăstarea economică a ţării, care reprezintă un scop legitim constituţional, permis de articolul 54 alin.(2) din Constituţie.

62. Legea insolvabilităţii prevede la articolul 68 alin.(2) că în cazurile în care debitorul a devenit insolvabil instanţa de judecată îl înlătură de la administrarea bunurilor şi a activităţii sale şi numeşte un administrator autorizat care întreprinde măsuri de “păstrare, majorare şi valorificare cât mai eficientă a masei debitoare prin toate mijloacele legale disponibile, pentru executarea cât mai deplină a creanţelor creditorilor”.

63. Curtea observă că activitatea administratorului insolvabilităţii constituie o activitate care se remunerează în cuantumul stabilit de creditori (comitetul sau adunarea creditorilor), cuantum care nu poate fi mai mic decât cuantumul stabilit de lege (articolul 70 alin.(3) din Lege). Onorariul fix al administratorului insolvabilităţii, dar şi cheltuielile suportate de acesta în procesul de activitate se plătesc din patrimoniul debitorului (articolul 70 alin.(4)). În cazul în care activele debitorului insolvabil nu există sau sunt insuficiente pentru a plăti remunerarea administratorului insolvabilităţii şi a-i restitui eventualele cheltuieli suportate de acesta, Legea prevede că aceste sume trebuie plătite de membrii organelor de conducere ale debitorului insolvabil. Astfel, legislatorul a urmărit şi scopul special al apărării dreptului de proprietate al administratorului, sumele de bani care formează onorariul acestuia constituind bunuri. Aceeaşi este concluzia în privinţa remunerării lichidatorului, în eventualitatea iniţierii procedurii falimentului.

64. Scopul special al Legii contribuie atât la realizarea scopului general al acesteia, cât şi la realizarea scopurilor constituţionale ale bunăstării economice şi protejării drepturilor şi libertăţilor altor persoane (articolul 54 alin.(2) din Constituţie). Obligativitatea acoperirii remunerării administratorului provizoriu sau a lichidatorului şi a cheltuielilor efectuate de aceştia, pe parcursul procedurilor relevante, echivalează cu “ridicarea vălului corporativ”, i.e. cu o “ignorare a personalităţii juridice” a unei societăţi pentru a se ajunge la persoanele din spatele structurii corporative. În general, obligarea membrilor organelor de conducere de a acoperi remunerarea administratorului provizoriu sau a lichidatorului şi cheltuielile efectuate previne utilizarea greşită a privilegiilor persoanei juridice, iar în unele cazuri frauda sau abuzul, şi are loc pentru a proteja terţi cum sunt creditorii sau pentru a preveni frauda la lege (a se vedea, mutatis mutandis, Curtea Internaţională de Justiţie, Barcelona Traction, Light and Power Company Limited, hotărârea din 5 februarie 1970, Rapoartele ICJ 1970, pp. 39-40, §56).

65. Aşadar, raportându-se la dispoziţiile articolului 54 alin.(2) din Constituţie, Curtea consideră că dispoziţiile contestate contribuie la bunăstarea economică a ţării şi la protejarea drepturilor şi libertăţilor altor persoane şi au o legătură raţională cu aceste scopuri legitime.

66. Odată ce a constatat că ingerinţa în dreptul de proprietate urmăreşte mai multe scopuri legitime permise de Constituţie, Curtea va analiza, în baza articolului 54 din Legea Supremă, dacă există măsuri alternative mai puţin intruzive care au o legătură raţională cu scopurile legitime urmărite.

III. Dacă există măsuri alternative mai puţin intruzive, care au o legătură raţională cu scopurile legitime urmărite

67. Testul măsurilor mai puţin intruzive verifică dacă legislatorul putea adopta măsuri legislative care să realizeze la fel de eficient scopul/scopurile legitim/e urmărit/e şi care să limiteze mai puţin dreptul fundamental protejat, în comparaţie cu măsurile contestate. Curtea trebuie să declare neconstituţionale prevederile normative contestate în eventualitatea în care observă că există alte mijloace care pot realiza la fel de eficient scopurile legitime urmărite, cu un prejudiciu mai mic pentru dreptul fundamental în discuţie (a se vedea, mutatis mutandis, HCC nr.6 din 10 aprilie 2018, § 80; HCC nr.26 din 30 octombrie 2018, § 55; HCC nr.5 din 25 februarie 2020, §§ 111, 122) .

68. Curtea notează că există măsuri legale diferite pentru remunerarea administratorului unei companii aflate în insolvabilitate. De exemplu, o recomandare a Ghidului UNCITRAL prevede ca metodă de remunerare a administratorului insolvenţei remunerarea de la un fond finanţat de stat. De asemenea, în Franţa, în cazurile în care fondurile sunt insuficiente, în special în dosarele care nu presupun existenţa activelor, administratorul nu este plătit integral. În aceste cazuri, legea stabileşte un fond pentru finanţarea acestor cauze, care nu este finanţat de Trezoreria Publică, ci de Caisse de Dépôts et consignations (Casa de depozite şi consemnaţiuni), care permite plata cheltuielilor către administrator. De asemenea, articolul 39 din Legea nr.85 din 25 iunie 2014, a României, privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă prevede că plata onorariului administratorului şi/sau al lichidatorului şi a altor cheltuieli aferente procedurii de insolvenţă în cazurile în care debitorul nu are disponibilităţi trebuie să fie făcută din Fondul de Lichidare gestionat de Uniunea Naţională a Practicienilor în Insolvenţă. Fondul de lichidare este susţinut prin plăţi de la bugetul de stat, dar şi prin preluarea a 2% din sumele recuperate în cadrul procedurilor de insolvenţă.

69. Totuşi, Curtea nu posedă expertiza necesară pentru a stabili cu exactitate dacă aceste practici vor realiza scopurile legitime urmărite mai eficient decât măsurile contestate şi dacă nu vor afecta şi alte drepturi sau interese, generând alte consecinţe.

70. Prin urmare, Curtea va verifica dacă este asigurat un echilibru corect între scopurile legitime urmărite şi dreptul de proprietate al membrilor organelor de conducere ale debitorului, asociaţilor, acţionarilor sau membrilor debitorului obligaţi să achite onorariul administratorului sau al lichidatorului şi să compenseze cheltuielile aferente.

IV. Dacă există un echilibru corect între principiile concurente

71. Curtea trebuie să stabilească, la această etapă, care este ponderea principiilor concurente. “Stabilirea acestui echilibru se reflectă în întreaga structură a articolului 1 din Protocolul nr.1. În special, trebuie să existe un raport rezonabil de proporţionalitate între mijloacele folosite şi scopul vizat de orice măsură aplicată de stat”. Ea trebuie să verifice dacă, ca urmare a acţiunii sau a inacţiunii statului [i.e. a modalităţii de legiferare de către Parlament], persoanele afectate [i.e. membrii organelor de conducere ale debitorului] pot suporta o sarcină disproporţionată şi excesivă în privinţa dreptului lor de proprietate (a se vedea, mutatis mutandis, Lekić v. Slovenia [MC], 11 decembrie 2018, § 110).

72. Curtea notează că, din perspectiva articolului 54 din Constituţie, în această cauză există un conflict de principii. Unul dintre principii este dreptul de proprietate al membrilor organelor de conducere. Celelalte principii situate de cealaltă parte a conflictului sunt dreptul de proprietate al administratorului insolvabilităţii/lichidatorului, care urmăreşte să-i fie plătit onorariul şi cheltuielile aferente procesului de insolvabilitate, dreptul de proprietate al creditorilor şi interesul bunăstării economice a ţării.

73. Aşa cum a reţinut Curtea supra, Legea insolvabilităţii instituie o prezumţie a culpei membrilor organelor de conducere, având în vedere obligaţia lor de a acoperi remunerarea administratorului insolvabilităţii sau a lichidatorului şi cheltuielile acestor subiecte în legătură cu procedurile insolvabilităţii şi lichidării. Această prezumţie nu poate fi răsturnată, aşa cum decurge clar din textele legale analizate de către Curte. Mai mult, Curtea notează că membrii organelor de conducere ar întâmpina, în asemenea situaţii, obstacole insurmontabile, pentru că Legea insolvabilităţii nici măcar nu pretinde existenţa unei legături cauzale între insolvabilitate sau faliment şi caracterul culpabil al acţiunilor sau al inacţiunilor lor.

74. Curtea reţine că echilibrul dintre principii nu trebuie să presupună existenţa unei sarcini individuale şi excesive pentru persoane. Persoanele trebuie să aibă parte de garanţii efective şi adecvate în eventualitatea abuzurilor (e.g., unii membri ai organelor de conducere nu trebuie să răspundă patrimonial prin acoperirea onorariului şi a cheltuielilor administratorului sau lichidatorului atunci când insolvabilitatea a fost provocată de alţi membri ai organelor de conducere). Chiar dacă persoanele afectate, i.e. membrii organelor de conducere şi asociaţii, acţionarii sau membrii debitorului, ar avea posibilitatea să dovedească lipsa culpei lor în eventualele proceduri judiciare, prevederile contestate nu-i absolvă de obligaţia plăţii onorariului şi a cheltuielilor aferente. Curtea subliniază că asemenea măsuri rigide defavorizează de plano dreptul de proprietate al persoanelor în discuţie. Din acest punct de vedere, dreptul lor de proprietate este garantat insuficient (a se vedea, mutatis mutandis, Kotov v. Rusia [MC], 3 aprilie 2012, § 114).

75. Spre deosebire de răspunderea membrilor organelor de conducere faţă de administratorul insolvabilităţii/lichidator, răspundere care pretinde, fără diferenţierea circumstanţelor, acoperirea sumei onorariului şi a cheltuielilor relevante, răspunderea acestor membri faţă de creditori pretinde, ca aspect esenţial, culpa lor la apariţia stării de insolvabilitate. Articolul 248 alin.(1) din Lege stabileşte că “dacă în cadrul procesului sunt identificate persoane cărora le-ar fi imputabilă apariţia stării de insolvabilitate a debitorului, la cererea administratorului insolvabilităţii/ lichidatorului instanţa de insolvabilitate poate dispune ca o parte din datoriile debitorului insolvabil să fie suportate de membrii organelor lui de conducere”.

76. Curtea observă că normele contestate comportă consecinţe negative pentru membrii organelor de conducere ale societăţii intrate în insolvabilitate, cărora le impune plata onorariului fix al administratorului insolvabilităţii/lichidatorului, precum şi cheltuielile suportate de acesta, fără ca ei să poarte vreo culpă. Cu alte cuvinte, legislatorul prezumă reaua-credinţă a acestor persoane.

77. Totuşi, categoria membrilor organelor de conducere ale debitorului este o categorie vastă, care-i poate include, potrivit articolului 247 alin.(1) din Lege pe administratorii societăţilor comerciale, pe membrii organelor executive, pe membrii consiliilor de supraveghere (de observatori), pe lichidatori şi pe membrii comisiilor de lichidare, precum şi pe contabili. Nu toate funcţiile enumerate de Lege şi incluse în categoria membrilor organelor de conducere ale debitorului au un rol egal şi decisiv în administrarea societăţii. Mai mult, dacă legislatorul a instituit prezumţia culpei membrilor organelor de conducere în privinţa achitării onorariului administratorului/lichidatorului, această soluţie s-ar fi impus, a fortiori, şi în cazul răspunderii faţă de creditorii debitorului, acoperirea datoriilor faţă de creditori reprezentând scopul general urmărit de lege.

78. Prin urmare, Curtea consideră că principiul echilibrului corect impune ca standardul culpei membrilor organelor de conducere la apariţia stării de insolvabilitate a debitorului stabilit de articolul 248 din Lege, standard aplicabil pentru realizarea scopului general al Legii, să fie aplicabil şi în cazul realizării scopului special al plăţii onorariului administratorului/lichidatorului.

79. Rezumând cele enunţate supra, Curtea conchide că textele “le suportă membrii organelor de conducere şi asociaţii, acţionarii sau membrii debitorului” din articolul 32 alin.(2) şi “în obligaţia organelor de conducere ale debitorului” din articolul 70 alin.(13) ale Legii insolvabilităţii sunt constituţionale, în măsura în care le este demonstrată culpa la apariţia stării de insolvabilitate.

80. Din aceste motive, în temeiul articolului 140 alin.(2) din Constituţie şi articolului 26 din Legea cu privire la Curtea Constituţională, articolelor 6, 61, 62 lit.a) şi 68 din Codul jurisdicţiei constituţionale, Curtea Constituţională

HOTĂRĂŞTE:

1. Se admite parţial excepţia de neconstituţionalitate ridicată de către dl Victor Ieşeanu, parte în dosarul nr.2i-1176/18, pendinte la Judecătoria Chişinău, sediul central.

2. Se declară inadmisibilă excepţia de neconstituţionalitate în partea ce ţine de articolul 70 alin.(3) din Legea insolvabilităţii nr.149 din 29 iunie 2012.

3. Se declară constituţionale textele “le suportă membrii organelor de conducere şi asociaţii, acţionarii sau membrii debitorului” din articolul 32 alin.(2) şi “în obligaţia organelor de conducere ale debitorului” din articolul 70 alin.(13) ale Legii insolvabilităţii nr.149 din 29 iunie 2012, în măsura în care le este demonstrată culpa la apariţia stării de insolvabilitate.

4. Prezenta hotărâre este definitivă, nu poate fi supusă niciunei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.

OPINIE SEPARATĂ

expusă în temeiul art.27 alin.(5) din Legea cu privire la Curtea

Constituţională şi art.67 din Codul jurisdicţiei constituţionale

Prin prezenta, subsemnatul îmi exprim parţial dezacordul cu soluţia adoptată de Curtea Constituţională în Hotărârea nr.16 din 9 iunie 2020, prin care a fost admisă parţial excepţia de neconstituţionalitate invocată în sesizarea nr.185g/2019 privind controlul constituţionalităţii prevederilor articolului 70 alin.(3) şi alin.(13) din Legea insolvabilităţii nr.149 din 29 iunie 2012.

1. Prin sesizarea nr.185g/2019, expediată Curţii Constituţionale de către Judecătoria Chişinău, autorul a solicitat controlul constituţionalităţii prevederilor articolului 70 alineatele (3) şi (13) din Legea insolvabilităţii, considerându-le contrare articolelor 4 alin.(1), 16, 20 şi 46 din Constituţie.

2. Prin Hotărârea nr.16 din 9 iunie 2020 Curtea Constituţională

• (1) a admis parţial excepţia de neconstituţionalitate invocată în sesizarea nr.185g/2019;

• (2) a declarat inadmisibilă excepţia de neconstituţionalitate în partea ce ţine de articolul 70 alin.(3) din Legea insolvabilităţii nr.149 din 29 iunie 2012;

• (3) a declarat constituţionale textele “le suportă membrii organelor de conducere şi asociaţii, acţionarii sau membrii debitorului” din articolul 32 alin.(2) şi “în obligaţia organelor de conducere ale debitorului” din articolul 70 alin.(13) ale Legii insolvabilităţii nr.149 din 29 iunie 2012, în măsura în care le este demonstrată culpa la apariţia stării de insolvabilitate.

3. Dezacordul meu se referă, în special, la soluţia Curţii expusă în punctul 3 din dispozitivul Hotărârii adoptate, precum şi la o parte din argumentele invocate în susţinerea acestei soluţii.

A. Constatările Curţii

4. Curtea Constituţională a constatat că dispoziţiile articolelor 70 alin.(13) şi 32 alin.(2) ale Legii insolvabilităţii sunt de natură să afecteze dreptul de proprietate al membrilor organelor de conducere sau, după caz, al asociaţilor, acţionarilor sau membrilor persoanelor juridice insolvabile, deoarece aceştia, fără culpă, au obligaţia de a plăti onorariul fix şi cheltuielile administratorului/ lichidatorului în procesele de insolvabilitate.

5. În motivarea punctului 3 din dispozitivul Hotărârii menţionate supra Curtea a statuat că, în cazul în care debitorul insolvabil nu dispune de bunuri sau valoarea acestora este insuficientă pentru a acoperi cheltuielile judiciare ale cauzei de insolvabilitate, onorariul fix al administratorului/ lichidatorului, precum şi cheltuielile aferente suportate de acesta, urmează a fi încasate de la membrii organelor de conducere ale debitorului insolvabil care au deţinut o astfel de funcţie în ultimele 24 de luni anterioare intentării procesului de insolvabilitate, sau, după caz, de la asociaţii, acţionarii sau membrii persoanei juridice insolvabile, cu condiţia că acestora le este demonstrată culpa în apariţia stării de insolvabilitate a debitorului.

6. Pentru a asigura protecţia dreptului de proprietate afectat, Curtea a statuat, la § 78 din Hotărâre, că “standardul culpei membrilor organelor de conducere la apariţia stării de insolvabilitate a debitorului stabilit de articolul 248 din Lege” să fie aplicabil şi persoanelor chemate să plătească onorariul fix şi cheltuielile aferente ale administratorului/lichidatorului în cazul în care debitorul insolvabil nu are suficiente active pentru a acoperi cheltuielile procesului de insolvabilitate.

7. Altfel spus, în cazul în care debitorul insolvabil nu are bunuri sau valoarea acestora este insuficientă pentru acoperirea cheltuielilor procesului de insolvabilitate, onorariul fix şi cheltuielile aferente ale administratorului/lichidatorului vor fi plătite de către persoanele menţionate în normele contestate doar dacă se demonstrează că aceştia au prejudiciat debitorul şi le este imputabilă starea de insolvabilitate.

B. Opiniile subsemnatului

8. Subsemnatul am susţinut că, indiscutabil, dispoziţiile contestate sunt de natură să afecteze dreptul de proprietate al persoanelor cărora li se impune plata onorariului fix şi cheltuielilor aferente ale administratorului/ lichidatorului, dar mi-am exprimat opinia de a declara neconstituţionale alineatul (2) din articolul 32 şi alineatul (13) din articolul 70 ale Legii insolvabilităţii şi de a solicita legislatorului să elaboreze un nou mecanism de plată a onorariului administratorului/ lichidatorului în cazul în care debitorul insolvabil nu deţine suficiente active pentru a acoperi cheltuielile procesului de insolvabilitate.

9. Raţiunea acestei soluţii se bazează pe analiza sistematică a normelor relevante din Legea insolvabilităţii, din care rezultă cert că, ori de câte ori activele debitorului insolvabil sunt suficiente, onorariul administratorului/lichidatorului şi cheltuielile aferente procesului de insolvabilitate se plătesc din masa debitoare, anterior distribuţiei ei între creditori. Normele contestate reprezintă o excepţie de la regulă şi prevăd modul de plată a onorariului fix şi a cheltuielilor aferente exclusiv în cazurile în care debitorul insolvabil nu dispune de active suficiente pentru a acoperi cheltuielile procesului de insolvabilitate.

10. Dar, se pune întrebarea, când debitorul insolvabil nu dispune de active suficiente? Analiza sistematică a Legii insolvabilităţii arată că “în patrimoniul debitorului nu există bunuri ori acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile procesului de insolvabilitate” (articolul 32 alin.(2)) şi “debitorul nu dispune de bunuri sau că bunurile lui nu pot acoperi cheltuielile procedurii de insolvabilitate sau ale procedurii falimentului” (articolul 70 alin.(13)) doar atunci când administratorul/ lichidatorul a valorificat toate posibilităţile de a suplini masa debitoare din sursele stabilite (anularea şi rezilierea actelor juridice păguboase, revendicarea bunurilor, încasarea creanţelor etc.), inclusiv tragerea la răspundere a persoanelor, cărora, potrivit articolului 248 alin.(1), le este “imputabilă apariţia stării de insolvabilitate a debitorului”. Debitorul insolvabil nu dispune de active atunci când nu are bunuri în masa debitoare, aceste bunuri sunt insuficiente pentru acoperirea cheltuielilor procesului de insolvabilitate, dar, totodată nu are nici un datornic care ar putea fi urmărit.

11. Prin urmare, normele contestate stabilesc plata onorariului fix şi restituirea cheltuielilor administratorului/lichidatorului din contul persoanelor identificate doar atunci când nu mai sunt nici datornici, adică persoane culpabile de apariţia stării de insolvabilitate a debitorului. În ipoteza legislatorului, persoanele identificate în normele contestate ar fi cele mai indicate să suporte riscul plăţii cheltuielilor de închidere a afacerii, fără a li se imputa vreo culpă.

12. Respectiv, soluţia propusă în Hotărârea nr.16 din 9 iunie 2020 de a obliga persoanele menţionate în normele contestate să plătească onorariul fix al administratorului/lichidatorului şi cheltuielile aferente procesului doar dacă le este demonstrată culpa este necorespunzătoare situaţiei, deoarece, către acest moment al procesului, este cert că persoane culpabile în apariţia stării de insolvabilitate a debitorului nu mai există. Prin urmare, dintr-o astfel de interpretare rezultă că, odată ce nu vor fi identificate persoane culpabile, onorariul fix şi cheltuielile administratorului/ lichidatorului nu va fi achitat şi eventualul său efort rămâne neremunerat.

13. Prin soluţia adoptată, Curtea a favorizat dreptul de proprietate al membrilor organelor de conducere, asociaţilor, acţionarilor şi membrilor persoanei juridice insolvabile şi a înrăutăţit situaţia administratorului/ lichidatorului în sensul imposibilităţii de a fi remunerat pentru activitatea efectiv desfăşurată.

14. Am propus să fie declarate neconstituţionale articolele 32 alin.(2) şi 70 alin.(13) din Legea insolvabilităţii în scopul de a desfiinţa total mecanismul existent de plată a onorariului administratorului/ lichidatorului şi de restituire a cheltuielilor aferente procesului de insolvabilitate în cazul în care insolvabilul nu are suficiente active.

15. Această soluţie urmăreşte două obiective. Pe de o parte, aşa cum a decis şi Curtea, pune la adăpost persoanele obligate să plătească fără culpă, iar, pe de altă parte, am propus de a atenţiona legislatorul să elaboreze un mecanism nou, constituţional, de remunerare a activităţii administratorului/lichidatorului atunci când gestionează debitori fără active. Una din metode este sugerată nu doar de legislaţiile străine moderne, dar şi de Ghidul UNCITRAL (Comisia Naţiunilor Unite pentru Drept Internaţional Comercial) https://www.uncitral.org/pdf/english/texts/insolven/05-80722_Ebook.pdf.   (pagina 182 § 57-58), care recomandă remunerarea reprezentantului insolvenţei, în special, în cazurile în care activele debitorului sunt insuficiente, dintr-un fond finanţat de stat, deoarece cei aproximativ 200 de administratori autorizaţi din Republica Moldova “desfăşoară o activitate de liber profesionist de interes public”.

În lumina celor expuse, consider că prin Hotărârea nr.16 din 9 iunie 2020 Plenul Curţii Constituţionale trebuia să declare neconstituţionale articolele 32 alin.(2) şi 70 alin.(13) ale Legii insolvabilităţii şi, printr-o adresă, să solicite Parlamentului adoptarea unor norme juridice care ar reglementa în mod constituţional ordinea de achitare a onorariului fix şi a cheltuielilor aferente ale administratorului/lichidatorului în cazul în care activele debitorului insolvabil nu acoperă cheltuielile procesului de insolvabilitate.