Hotărâre nr.2/1 din 11.01.2018 privind modificarea şi completarea Hotărârii C.N.P.F. nr.57/1 din 28.12.2017
COMISIA NAŢIONALĂ A PIEŢEI FINANCIARE
H O T Ă R Â R E
privind modificarea şi completarea Hotărârii
C.N.P.F. nr.57/1 din 28.12.2017
nr. 2/1 din 11.01.2018
(în vigoare 19.01.2018)
Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 18-26 art. 73 din 19.01.2018
* * *
Întru asigurarea aplicării univoce a prevederilor Hotărârii C.N.P.F. nr.57/1 din 28.12.2017 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2017, nr.464-470, art.2358),
în conformitate cu prevederile art.6 alin.(1)–(2) şi art.20 alin.(1) din Legea nr.192-XIV din 12.11.1998 privind Comisia Naţională a Pieţei Financiare (republicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2007, nr.117-126 BIS), cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale Regulamentului privind organizarea şi funcţionarea Comisiei Naţionale a Pieţei Financiare, aprobat prin Hotărârea C.N.P.F. nr.48/5 din 27.09.2007 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2007, nr.165-167, art.616), Comisia Naţională a Pieţei Financiare
HOTĂRĂŞTE:
Hotărârea C.N.P.F. nr.57/1 din 28.12.2017 privind bugetul Comisiei Naţionale a Pieţei Financiare pe anul 2018 se modifică şi se completează după cum urmează:
1. După pct.4 se completează cu un punct nou cu următorul conţinut:
"41. Taxele, percepute în condiţiile legii de către Comisia Naţională a Pieţei Financiare în cazul cererilor aflate în proces de examinare la data de 01.01.2018, vor fi percepute în mărimea prevăzută la data depunerii cererii."
2. În Anexa nr.1:
- pct.3.1 va avea următorul cuprins:
| 3.1. | taxe din tranzacţiile de vânzare-cumpărare efectuate în afara pieţei reglementate: | |
| a) în cadrul MTF; | 0,5% din valoarea tranzacţiei | |
| b) la societatea de registru / societatea de investiţii / depozitarul central | 0,5% din valoarea tranzacţiei, dar nu mai mică decât valoarea activelor nete pe o acţiune a societăţii, conform ultimei situaţii financiare | |
- în pct.6.2:
la lit.a), cuvintele "internă şi externă" se exclud;
lit. c) în final se completează cu textul "(clădiri de locuit)".
3. În Anexa nr.2, pct.8 în final se completează cu textul:
"În cazul Asociaţiilor centrale de economii şi împrumut plăţile regulatorii de funcţionare se vor achita după deducerea mijloacelor fondului de lichidităţi din valoarea activelor".
| PREŞEDINTELE COMISIEI | |
| NAŢIONALE A PIEŢEI FINANCIARE | Valeriu CHIŢAN |
Nr.2/1. Chişinău,11 ianuarie 2018. |