Hotărâre nr.21 din 01.10.2018 pentru controlul constituţionalităţii articolului 458 alin.(3) pct.4) din Codul de procedură penală (efectul retroactiv al hotărârilor Curţii Constituţionale în materie de drept penal procedural) (Sesizarea nr.98a/2018)

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

H O T Ă R Â R E

pentru controlul constituţionalităţii articolului 458 alin.(3) pct.4)

din Codul de procedură penală (efectul retroactiv al hotărârilor

Curţii Constituţionale în materie de drept penal procedural)

(Sesizarea nr.98a/2018)

nr. 21  din  01.10.2018

 (în vigoare 01.10.2018) 

Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 416-422 art. 145 din 09.11.2018

* * *

În numele Republicii Moldova,

Curtea Constituţională, judecând în componenţa:

dlui Mihai POALELUNGI, preşedinte,

dlui Aurel BĂIEŞU,

dlui Igor DOLEA,

dlui Veaceslav ZAPOROJAN, judecători,

cu participarea dnei Oxana Ţurcanu, grefier,

Având în vedere sesizarea depusă la 3 iulie 2018,

Înregistrată la aceeaşi dată,

Examinând sesizarea menţionată în şedinţă plenară publică,

Având în vedere actele şi lucrările dosarului,

Deliberând în camera de consiliu,

Pronunţă următoarea hotărâre:

PROCEDURA

1. La originea cauzei se află sesizarea depusă la Curtea Constituţională pe 3 iulie 2018, în baza articolelor 135 alin.(1) lit.a) din Constituţie, 25 lit.g) din Legea cu privire la Curtea Constituţională şi 38 alin.(1) lit.g) din Codul jurisdicţiei constituţionale, de către dl Ştefan Creangă, deputat în Parlamentul Republicii Moldova, pentru controlul constituţionalităţii articolului 458 alin.(3) pct.4) din Codul de procedură penală al Republicii Moldova, adoptat prin Legea nr.122 din 14 martie 2003.

2. Autorul sesizării consideră că norma contestată încalcă prevederile articolelor 6, 7, 134 şi 140 din Constituţie.

3. Prin decizia Curţii Constituţionale din 9 iulie 2018, sesizarea a fost declarată admisibilă, fără a se prejudeca fondul cauzei.

4. În procesul examinării sesizării, Curtea Constituţională a solicitat opiniile Preşedintelui, Parlamentului şi Guvernului Republicii Moldova.

5. La şedinţa plenară publică a Curţii autorul sesizării a fost reprezentat de către dl Gheorghe Ulianovschi, avocat. Parlamentul a fost reprezentat de către dl Valeriu Kuciuk, şef al Serviciului reprezentare la Curtea Constituţională şi organele de drept din cadrul Direcţiei generale juridice a Secretariatului Parlamentului. Guvernul a fost reprezentat de către dl Eduard Serbenco, secretar de stat.

ÎN FAPT

6. Articolul 458 din Codul de procedură penală prevede cazurile de revizuire a procesului penal încheiat prin hotărâre judecătorească irevocabilă. Astfel, potrivit alin.(3) pct.4) din articolul menţionat, revizuirea unei hotărâri judecătoreşti irevocabile poate fi cerută în cazul în care “Curtea Constituţională a recunoscut drept neconstituţională prevederea legii aplicată în cauza respectivă”.

7. Procedura de revizuire se declanşează în baza cererii adresate procurorului de nivelul instanţei care a judecat cauza în fond. În cazul motivelor prevăzute la articolul 458 alin.(3) pct.3) şi 4), procedura de revizuire se declanşează în baza cererii adresate instanţei de judecată care a judecat cauza în primă instanţă [articolul 460 alin.(1) din Cod].

8. Potrivit articolului 460 alin.(6¹) din Cod, dacă se constată existenţa motivului prevăzut la articolul 458 alin.(3) pct.4) din Cod [Curtea Constituţională a recunoscut drept neconstituţională prevederea legii aplicată în cauza respectivă], instanţa de judecată admite prin încheiere cererea şi rejudecă cauza.

LEGISLAŢIA PERTINENTĂ

9. Prevederile relevante ale Constituţiei sunt următoarele:

Articolul 6

Separaţia şi colaborarea puterilor

“În Republica Moldova puterea legislativă, executivă şi judecătorească sunt separate şi colaborează în exercitarea prerogativelor ce le revin, potrivit prevederilor Constituţiei.”

Articolul 7

Constituţia, Lege Supremă

“Constituţia Republicii Moldova este Legea ei Supremă. Nici o lege şi nici un alt act juridic care contravine prevederilor Constituţiei nu are putere juridică.”

Articolul 134

Statutul [Curţii Constituţionale]

“(1) Curtea Constituţională este unica autoritate de jurisdicţie constituţională în Republica Moldova.

(2) Curtea Constituţională este independentă de orice altă autoritate publică şi se supune numai Constituţiei.

(3) Curtea Constituţională garantează supremaţia Constituţiei, asigură realizarea principiului separării puterii de stat în putere legislativă, putere executivă şi putere judecătorească şi garantează responsabilitatea statului faţă de cetăţean şi a cetăţeanului faţă de stat.”

Articolul 140

Hotărârile Curţii Constituţionale

“(1) Legile şi alte acte normative sau unele părţi ale acestora devin nule, din momentul adoptării hotărârii corespunzătoare a Curţii Constituţionale.

(2) Hotărârile Curţii Constituţionale sunt definitive şi nu pot fi atacate.”

10. Prevederile relevante ale Codului de procedură penală al Republicii Moldova, adoptat prin Legea nr.122 din 14 martie 2003, sunt următoarele:

Articolul 458

Cazurile de revizuire a procesului penal

“(1) Hotărârile judecătoreşti irevocabile pot fi supuse revizuirii atât cu privire la latura penală, cât şi cu privire la latura civilă.

(2) Dacă hotărârea judecătorească se referă la mai multe persoane sau mai multe infracţiuni, revizuirea se poate cere pentru oricare dintre fapte sau dintre făptuitori.

(3) Revizuirea poate fi cerută în cazurile în care:

[...]

4) Curtea Constituţională a recunoscut drept neconstituţională prevederea legii aplicată în cauza respectivă.

[...]”

Articolul 459

Termenele de revizuire a procesului penal

“(1) Revizuirea unei hotărâri de achitare, de încetare a procesului penal, precum şi revizuirea unei hotărâri de condamnare pentru motivul că pedeapsa este prea uşoară sau pentru că celui condamnat trebuie aplicată legea privitoare la o infracţiune mai gravă, se pot face numai înăuntrul termenelor de prescripţie a incriminării, stabilite în articolul 60 din Codul penal, şi cel mai târziu până la un an de la descoperirea circumstanţelor prevăzute în articolul 458 alin.(3).

(2) Revizuirea în favoarea condamnatului a unei hotărâri de condamnare, în caz de descoperire a circumstanţelor prevăzute în articolul 458 alin.(4), nu este limitată de nici un termen.

(3) Decesul celui condamnat nu împiedică revizuirea procesului penal, în urma descoperirii circumstanţelor prevăzute în articolul 458 alin.(4), dacă este vorba de reabilitarea condamnatului.”

DREPT COMPARAT

11. În Germania, Legea cu privire la Curtea Constituţională Federală, adoptată pe 12 martie 1951, stabileşte la § 79 alin.(1) că hotărârile pronunţate în baza unei dispoziţii legale declarate incompatibilă cu Legea fundamentală sau care au fost anulate în baza articolului 78 sau care s-au bazat pe interpretarea unei dispoziţii legale pe care Curtea Constituţională Federală a declarat-o incompatibilă cu Legea fundamentală pot fi revizuite în conformitate cu prevederile Codului de procedură penală, pentru a se contesta o condamnare definitivă. Astfel, făcând referire la efectul pentru viitor (ex nunc) al hotărârilor sale, Curtea Constituţională Federală germană a menţionat în hotărârea 1 BvR 1905/02 că hotărârile care nu mai pot fi contestate şi care se bazează pe o prevedere legală anulată rămân intacte, i.e. existenţa lor nu mai trebuie pusă sub semnul întrebării. Totodată, legislatorul german a făcut o excepţie de la acest principiu doar în materie penală. Nimeni nu ar trebui să fie pedepsit în baza unei legi penale neconstituţionale. Din acest motiv, legislatorul german a conceput un motiv suplimentar de revizuire la § 79 din Legea cu privire la Curtea Constituţională Federală germană, prin intermediul căruia persoana condamnată să poată remedia această deficienţă, în conformitate cu prevederile Codului de procedură penală, prin anularea sau prin modificarea hotărârii judecătoreşti pronunţate în baza unei norme neconstituţionale. În aceeaşi hotărâre, Curtea Constituţională a menţionat că pot fi supuse revizuirii cauzele penale în care a fost pronunţată o hotărâre definitivă bazată pe un standard sau pe interpretarea unei norme de procedură penală declarată incompatibilă cu Legea fundamentală de către Curtea Constituţională Federală (a se vedea §§ 32 şi 36 din hotărârea 1 BvR 1905/02, citată supra). De asemenea, în decizia BVerfGE 12, 338, 340, Curtea Constituţională Federală a reţinut că § 79 alin.(1) din Legea cu privire la Curtea Constituţională Federală germană permite revizuirea hotărârii judecătoreşti definitive de condamnare, dacă aceasta se bazează pe o prevedere legală declarată nulă din dreptul penal material. În acelaşi timp, Curtea Federală de Justiţie a notat în hotărârea BGH StB 13/96 că caracterul procedural al unei norme nu reprezintă un motiv suficient pentru a fi respinsă cererea de revizuire depusă în baza articolului 79 alin.(1) din Legea cu privire la Curtea Constituţională, mai cu seamă atunci când norma în discuţie influenţează baza juridică substanţială a unei hotărâri în materie penală.

12. Până în anul 1965, toate hotărârile Curţii Supreme a Statelor Unite ale Americii prin care se instituiau noi standarde constituţionale în materie de procedură penală aveau un caracter retroactiv, adică conduceau la revizuirea hotărârilor judecătoreşti definitive care au fost pronunţate în baza unul standard constituţional vechi. Schimbarea jurisprudenţială s-a produs odată cu hotărârea Linkletter v. Walker, 381 U.S. 618 [1965]. În această cauză, dl Linkletter, condamnat fiind de către un tribunal în baza unor probe obţinute în mod ilegal de către ofiţerii de poliţie, a solicitat rejudecarea cauzei sale în baza hotărârii Mapp v. Ohio, 367 US 643 (1961), adoptată de către Curtea Supremă după condamnarea sa. Prin hotărârea Mapp v. Ohio, Curtea Supremă a reţinut că toate probele obţinute ca urmare a efectuării unei percheziţii şi a aplicării sechestrului prin încălcarea celui de-al Patrulea Amendament sunt inadmisibile şi nu pot fi examinate de către un tribunal. Astfel, în cauza Linkletter v. Walker, Curtea Supremă a trebuit să stabilească dacă considerentele enunţate în Mapp v. Ohio au un caracter retroactiv (ex tunc). Curtea Supremă a reţinut că Constituţia nu interzice şi nici nu impune “o regulă absolută a retroactivităţii”. Aprecierea caracterului retroactiv al unui standard stabilit de către Curte poate fi făcută doar printr-o examinare de la caz la caz. Curtea a motivat faptul că abuzul poliţiei în privinţa dlui Linkletter, comis până la data pronunţării hotărârii Mapp, nu poate fi remediat prin eliberarea tuturor deţinuţilor care pot beneficia de soluţia acestei hotărâri (i.e. Linkletter v. Walker). De asemenea, Curtea Supremă a menţionat că aplicarea retroactivă a hotărârii Mapp în toate cazurile ar pune în pericol “relaţia delicată dintre state şi federaţie” şi ar “suprasolicita din punct de vedere financiar procesul de administrare a justiţiei” (Linkletter v. Walker, 381 U.S. 637).

13. În fine, în hotărârea Linkletter v. Walker, Curtea Supremă a reţinut că retroactivitatea hotărârilor sale în materie penală depinde de îndeplinirea unui test alcătuit din trei părţi, prin care sunt apreciate următoarele probleme: (1) scopul standardului nou-instituit; (2) măsura în care autorităţile se bazează pe standardul vechi; şi (3) posibilele efecte ale aplicării retroactive a standardului nou pentru procesul de administrare a justiţiei.

14. Peste două decenii de la pronunţarea hotărârii Linkletter, Curtea Supremă şi-a modificat jurisprudenţa, instituind, prin hotărîrea Teague v. Lane, 489 U.S. 288 [1989], un nou test cu privire la retroactivitatea hotărârilor sale în materie penală. Noul test a fost aplicat într-o hotărâre ulterioară, şi anume în Schriro v. Summerlin, 542 U.S. 348 [2004], care a clarificat modul de aplicare a testului Teague. Astfel, în hotărârea Schriro, dl Summerlin, condamnat fiind de către un tribunal la pedeapsa capitală pentru comiterea unui omor, a solicitat rejudecarea cauzei sale în baza hotărârii Ring v. Arizona, 536 US 584 (2002), adoptată de către Curtea Supremă după condamnarea sa. Prin hotărârea Ring, Curtea Supremă a reţinut că dreptul de a fi judecat de o curte cu juraţi, garantat de cel de-al Şaselea Amendament, presupune că doar juraţii, nu şi judecătorul, pot stabili pedeapsa capitală pentru comiterea unei infracţiuni. Astfel, în hotărârea Schriro v. Summerlin, Curtea Supremă a trebuit să aprecieze dacă Ring v. Arizona are un caracter retroactiv (ex tunc).

15. În acest sens, Curtea Supremă a Statelor Unite a reţinut că, atunci când o hotărâre a sa stabileşte un “standard nou” în materie penală, el este aplicabil în toate cazurile penale pendinte. Cu toate acestea, în privinţa condamnărilor definitive, standardul poate fi aplicat cu anumite excepţii.

16. În partea referitoare la noile standarde de drept penal substanţial stabilite printr-o hotărâre a sa, Curtea Supremă a menţionat că, în general, acestea se aplică retroactiv. Constituie asemenea exemple hotărârile prin care se interpretează prevederile unei norme penale şi se restrânge câmpul de aplicare al acesteia (Bousley v. United States, 523 US 614 [1998]), precum şi hotărârile prin care o anumită conduită sau anumite persoane care cad sub incidenţa legii penale sunt poziţionate dincolo de competenţa statului de a le pedepsi (Teague v. Lane, 489 U. S. 288, 311 [1989]). Noile standarde de drept penal substanţial sunt aplicabile în mod retroactiv, pentru că “există în mod necesar un risc semnificativ ca un inculpat să fie condamnat pentru comiterea unei fapte pe care legea nu o incriminează sau ca acestuia să-i fie aplicată o pedeapsă pe care legea nu i-o poate impune” (Schriro, 542 U.S. 352).

17. Cu referire la efectul retroactiv (ex tunc) al noilor standarde de drept penal procedural stabilite printr-o hotărâre a Curţii, Curtea Supremă a menţionat că, în general, acestea nu operează retroactiv. Noile standarde procedurale stabilite printr-o hotărâre a Curţii nu instituie o clasă de persoane condamnate pentru conduite pe care legea nu le consideră penale, ci creează doar posibilitatea ca persoana care a fost condamnată în baza unei proceduri invalidate să fie achitată. Astfel, standardele procedurale prezintă o “legătură mai mult speculativă cu nevinovăţia persoanei”, în comparaţie cu standardele de drept penal substanţial. Având în vedere acest fapt, Curtea Supremă a atribuit un efect retroactiv [ex tunc] doar unui set redus de “standarde de procedură penală – de o importanţă crucială (watershed) – care au repercusiuni în privinţa caracterului echitabil şi corectitudinii fundamentale a procesului penal” (Teague v. Lane, 489 U. S. 311). În acelaşi timp, faptul că un nou standard de procedură penală este “fundamental” într-un sens abstract nu e suficient în sine. Astfel, Curtea Supremă a Statelor Unite a menţionat că, pentru a califica un standard de procedură penală ca având o importanţă crucială, hotărârea care îl stabileşte trebuie să respecte două cerinţe. În primul rând, trebuie să “schimbe înţelegerea Curţii referitoare la elementele procedurale esenţiale pentru un proces echitabil”. În al doilea rând, hotărârea Curţii trebuie să stabilească un standard “fără de care probabilitatea unei condamnări corecte este diminuată în mod serios” (Schriro, 542 U.S. 352). Aşadar, în cauza Schriro v. Summerlin (a se vedea § 14 din prezenta hotărâre), Curtea Supremă a Statelor Unite a menţionat că prin constatarea faptelor de către un judecător, şi nu de către juraţi, aşa cum prevede hotărârea Ring, în cazul stabilirii pedepsei capitale pentru comiterea infracţiunii de către dl Summerlin, nu a fost diminuată în mod serios corectitudinea procesului penal. Astfel, Curtea Supremă a stabilit că standardul de procedură penală, stabilit prin hotărârea Ring, nu este de o importanţă crucială (watershed) şi, prin urmare, nu retroactivează.

18. Un alt caz care contribuie la înţelegerea criteriilor instituite prin testul Teague, referitoare la aprecierea retroactivităţii standardelor procedurale stabilite printr-o hotărâre a Curţii, este hotărârea Whorton v. Bockting, 549 US 406 (2007). În această cauză, dl Bockting a fost condamnat la detenţie pe viaţă pentru comiterea infracţiunii de agresiune sexuală în baza mărturiilor indirecte, deoarece victima infracţiunii a refuzat să depună mărturii. Dl Bockting a fost condamnat fără să-i fie acordată posibilitatea interogării părţii vătămate, care era singurul martor deţinător de probe directe împotriva sa. Dl Bockting a solicitat rejudecarea cauzei sale, în baza hotărârii Crawford v. Washington, 541 US 36 (2004), adoptată de către Curtea Supremă după condamnarea sa. Prin hotărârea Crawford, Curtea Supremă a reţinut că mărturiile indirecte depuse în afara instanţei de către un martor sunt admisibile doar în cazul în care acuzatul a avut posibilitatea să-l interogheze înainte de a fi judecat. Astfel, în hotărârea Whorton v. Bockting, Curtea Supremă a trebuit să aprecieze dacă standardul instituit prin Crawford v. Washington este un standard de procedură penală de o importanţă crucială care se aplică în mod retroactiv (ex tunc). În această cauză, Curtea Supremă a Statelor Unite a menţionat că Crawford a anunţat un “standard nou” de drept penal procedural, însă acesta nu se încadrează în cele două excepţii stabilite prin hotărârea Teague. Curtea a reţinut că standardul stabilit prin Crawford era “important” în sensul testului Teague, însă nu atât de “crucial”, el neavând un “câmp de aplicare atât de larg” sau nefiind “central” precum standardul stabilit prin hotărârea Gideon (referitoare la dreptul la apărare), ultimul fiind “esenţial pentru corectitudinea” sistemului judiciar. Având în vedere faptul că standardul stabilit în hotărârea Crawford nu îndeplinea criteriile unui standard de procedură penală de o importanţă crucială, Curtea a decis că restricţiile referitoare la mărturiile indirecte nu sunt aplicabile în mod retroactiv.

19. Potrivit Curţii Supreme a Statelor Unite, regulile de procedură penală de o importanţă crucială care au repercusiuni asupra caracterului echitabil şi corectitudinii fundamentale a procesului penal sunt unele reduse (Schriro v. Summerlin, 542 U.S. 352 [2004]). Până în prezent, doar în cauza Gideon v. Wainwright, 372 U. S. 335 [1963] Curtea Supremă a Statelor Unite a recunoscut faptul că dreptul inculpatului de a fi reprezentat de către un avocat în cadrul tuturor şedinţelor de judecată atunci când este judecat pentru comiterea unei infracţiuni grave reprezintă un standard de procedură penală de o importanţă crucială, care are repercusiuni asupra echităţii şi corectitudinii fundamentale a procesului penal.

20. În Olanda, Curtea Supremă de Justiţie a oferit în hotărârea nr.11/05421 din 12 martie 2013 o nouă interpretare pentru infracţiunea de viol, prevăzută de articolul 242 din Codul penal, stabilind, în acest sens, că sărutul francez, chiar dacă aplicat forţat, nu poate constitui o “penetrare sexuală a corpului”. Totodată, Curtea Supremă a menţionat că noua sa interpretare a noţiunii de viol nu poate fi considerată o circumstanţă de fapt nouă care le-ar permite celor condamnaţi pentru comiterea infracţiunii de viol să solicite revizuirea cauzei. În consecinţă, relevanţa noii interpretări a infracţiunii de viol stabilite de către Curte a fost limitată la cazul examinat (inter partes) şi la cazurile care pot apărea în viitor (ex nunc).

21. În Belgia, Curtea Constituţională a declarat neconstituţionale, prin Hotărârea nr.56/2002 din 28 martie 2002, anumite prevederi din Codul de procedură penală care reglementau o procedură simplificată de soluţionare a unor cauze. Motivul de neconstituţionalitate a constat în faptul că noua procedură instituită era reglementată în mod deficitar. Totodată, având în vedere consecinţele efectului retroactiv al declarării neconstituţionalităţii asupra procedurilor penale finalizate, dificultăţile cu care s-ar confrunta procurorii şi instanţele judecătoreşti, precum şi ameninţarea drepturilor victimelor, Curtea Constituţională a Belgiei a considerat că hotărârile judecătoreşti cu efect res judicata pronunţate până la hotărârea ei trebuie menţinute.

22. În Portugalia, hotărârile Tribunalului Constituţional prin care este declarată neconstituţională o prevedere legală nu acordă în mod automat posibilitatea revizuirii hotărârilor judecătoreşti definitive pronunţate în cauze penale. Astfel, articolul 282 alin.(3) din Constituţia Portugaliei prevede că hotărârile judecătoreşti pronunţate în baza unei norme declarate neconstituţională îşi păstrează caracterul de res judicata atât timp cât Tribunalul Constituţional nu decide altfel. Această prevedere se limitează la normele cu caracter penal, disciplinar şi contravenţional, al căror conţinut a fost mai puţin favorabil pentru persoana judecată.

23. Legea nr.2/1979 cu privire la Tribunalul Constituţional al Spaniei prevede la articolul 40 alin.(1) că hotărârile prin care anumite legi, regulamente sau acte cu caracter normativ sunt declarate neconstituţionale nu pot servi ca bază pentru revizuirea procedurilor încheiate prin hotărâre judecătorească cu putere de res judicata în care s-au aplicat legi, reglementări sau acte normative declarate neconstituţionale. Fac excepţie de la această regulă procedurile penale şi cele contravenţionale referitoare la o procedură de sancţionare, în cazul în care nulitatea regulii aplicate ar presupune o reducere a pedepsei sau a sancţiunii sau excluderea, scutirea ori limitarea răspunderii.

24. Constituţia Poloniei prevede la articolul 190 alin.(4) că hotărârile Tribunalului Constituţional cu privire la neconformitatea cu Constituţia a unui acord internaţional sau a unui act normativ în baza căruia a fost pronunţată o hotărâre judecătorească definitivă, o decizie administrativă definitivă sau o hotărâre cu privire la alte probleme reprezintă un motiv pentru redeschiderea procedurii, revizuirea unei decizii sau a altei soluţii în conformitate cu condiţiile şi procedurile aplicabile în cazul acestora. Astfel, în hotărârea SK 60/05 din 7 septembrie 2006, Tribunalul Constituţional al Poloniei a examinat constituţionalitatea unei prevederi din Codul de procedură penală, care stabilea “impedimente formale” pentru revizuirea hotărârilor judecătoreşti definitive în baza unei hotărâri a Tribunalului Constituţional. În acest sens, Tribunalul Constituţional al Poloniei a reţinut că, atunci când se pronunţă în privinţa neconstituţionalităţii unei prevederi legale care stă la baza unei hotărâri judecătoreşti într-o cauză penală, revizuirea procedurii este permisă fără vreo condiţie preliminară. De asemenea, Tribunalul Constituţional a menţionat că beneficiari ai hotărârii adoptate pot fi atât persoana care a sesizat Tribunalul cu problema de neconstituţionalitate, cât şi persoana în privinţa căreia a fost pronunţată o hotărâre judecătorească definitivă, indiferent dacă este una de condamnare, de achitare sau de o altă natură. Cu privire la procedurile penale de revizuire pendinte bazate pe dispoziţiile declarate neconstituţionale prin hotărârea menţionată, Tribunalul Constituţional a notat că, indiferent de subiectul care a iniţiat procedura de revizuire (procurorul sau condamnatul), nu poate fi adoptată o hotărâre care ar agrava situaţia condamnatului.

25. În Ungaria, Legea cu privire la Curtea Constituţională prevede, la articolul 45 alin.(6), că Curtea Constituţională va dispune revizuirea procedurilor penale sau a procedurilor contravenţionale încheiate printr-o hotărâre definitivă bazată pe o prevedere legală care este contrară Legii fundamentale, în cazul în care anularea prevederii legale ar conduce la reducerea sau la scutirea de pedeapsă, sau de o altă măsură aplicată, sau ar conduce la scutirea sau la limitarea răspunderii penale ori contravenţionale.

26. În Albania, Legea nr.8577 din 10 februarie 2000 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale prevede cazurile în care hotărârile Curţii Constituţionale pot avea efect retroactiv. În privinţa pedepselor pronunţate, inclusiv dacă au fost executate, dacă hotărârile Curţii au o legătură directă cu implementarea legii sau a actului normativ anulat, ele au efect retroactiv [articolul 77 alin.(7) lit.a) din Lege].

27. În Avizul referitor la proiectul de lege cu privire la Curtea Constituţională a Republicii Azerbaidjan, adoptat la cea de-a 50-a sesiune plenară, Veneţia, 8-9 martie 2002, CDL-AD(2002)005-e, Comisia de la Veneţia a menţionat următoarele:

“11. […] Curţii Constituţionale poate să-i fie acordată posibilitatea de a decide în privinţa efectelor hotărârilor sale (abrogarea ex nunc, anularea ex tunc) în fiecare caz particular. În cazul anulării retroactive (ex tunc), plângerea constituţională individuală are ca rezultat o hotărâre cu efect erga omnes, pentru că norma juridică pe care se baza actul judiciar sau administrativ contestat este declarată nulă şi neavenită. Astfel, alte acte bazate pe aceeaşi normă ar deveni şi ele nule. În acest caz, principiile remediului individual, pe de o parte, şi securitatea juridică, pe de altă parte, trebuie puse în balanţă.

12. Cel puţin hotărârile judecătoreşti pronunţate în cauzele penale trebuie revizuite de către tribunalele de drept comun ca urmare a abrogării ex nunc a normei penale pe care s-au bazat. La cererea deţinuţilor sau din oficiu, tribunalele de drept comun de ultim nivel trebuie să revizuiască alte cauze penale ca urmare a anulării normei penale pe care s-au bazat aceste condamnări. Este de neconceput ca o persoană să rămână în detenţie din cauza unei hotărâri bazate pe o normă neconstituţională. Prin urmare, este necesară o altă excepţie de la principiul res judicata. [...]”

ÎN DREPT

A. ADMISIBILITATEA

28. Prin decizia sa din 9 iulie 2018, Curtea a reţinut că obiectul prezentei sesizări îl constituie articolul 458 alin.(3) pct.4) din Codul de procedură penală al Republicii Moldova, adoptat prin Legea nr.122 din 14 martie 2003. Verificarea constituţionalităţii acestui tip de act normativ ţine de competenţa sa ratione materiae, potrivit articolului 135 alin.(1) lit.a) din Constituţie.

29. De asemenea, conform articolelor 25 lit.g) din Legea cu privire la Curtea Constituţională şi 38 alin.(1) lit.g) din Codul jurisdicţiei constituţionale, deputaţii au prerogativa sesizării Curţii Constituţionale.

30. Curtea a reţinut că norma contestată nu a mai fost supusă controlului de constituţionalitate.

31. Curtea a mai observat că autorul sesizării a susţinut că prevederile contestate sunt contrare articolelor 6, 7, 134 şi 140 din Constituţie.

32. Cu privire la contestarea normei criticate în raport cu articolele 6 şi 134 din Constituţie, care reglementează, pe de o parte, separaţia şi colaborarea puterilor, iar pe de altă parte, statutul Curţii Constituţionale, Curtea a notat că autorul sesizării nu a prezentat argumente care ar demonstra incidenţa acestor articole.

33. Cu referire la aplicabilitatea articolului 140 din Constituţie – “Hotărârile Curţii Constituţionale”, Curtea a reţinut că textul “legile şi alte acte normative sau unele părţi ale acestora devin nule din momentul adoptării hotărârii corespunzătoare a Curţii Constituţionale” de la alineatul (1), la care face referire autorul sesizării, reglementează efectul pentru viitor (ex nunc) al hotărârilor Curţii, în timp ce norma contestată se referă la efectul retroactiv (ex tunc) al hotărârii în discuţie, efect care nu îşi găseşte reglementarea expresă în Constituţie. De altfel, în jurisprudenţa sa, Curtea a menţionat că prevederile referitoare la efectul pentru viitor al hotărârilor sale nu sunt incidente în cazul în care se solicită revizuirea unei hotărâri judecătoreşti în baza existenţei unei hotărâri a Curţii Constituţionale prin care s-a declarat neconstituţională prevederea legală aplicată în cauză. În această situaţie, trebuie aplicate prevederile articolului 458 alin.(3) pct.4) din Codul de procedură penală (DCC nr.81 din 18 noiembrie 2016, § 29). Aşadar, având în vedere faptul că articolul 140 din Constituţie reglementează doar efectul pentru viitor al hotărârilor Curţii Constituţionale, norma contestată nu poate fi examinată prin prisma acestei prevederi. Prin urmare, articolul 140 din Constituţie este inaplicabil.

34. Aşadar, pentru a elucida aspectele abordate în sesizare, Curtea a considerat că trebuie să opereze cu prevederile articolului 7 din Constituţie, care garantează supremaţia Constituţiei.

35. Prin urmare, Curtea a constatat că sesizarea nu poate fi respinsă ca inadmisibilă şi că nu există niciun alt motiv de sistare a procesului, în conformitate cu prevederile articolului 60 din Codul jurisdicţiei constituţionale.

B. FONDUL CAUZEI

PRETINSA ÎNCĂLCARE A ARTICOLULUI 7 DIN CONSTITUŢIE

1. Argumentele autorului sesizării

36. În motivarea sesizării, autorul acesteia susţine că articolul 458 alin.(3) pct.4) din Codul de procedură penală, care prevede că “revizuirea poate fi cerută în cazul în care Curtea Constituţională a recunoscut drept neconstituţională prevederea legii aplicată în cauza respectivă”, este interpretată astfel încât, în cauzele penale, revizuirea hotărârilor judecătoreşti irevocabile este posibilă doar dacă Curtea Constituţională a declarat neconstituţională o prevedere din Codul penal aplicată în cauza respectivă.

37. Astfel, autorul sesizării menţionează că o asemenea interpretare a normei contestate contravine articolului 7 din Constituţie, pentru că ea exclude posibilitatea revizuirii hotărârilor judecătoreşti irevocabile în cazul declarării de către Curtea Constituţională a neconstituţionalităţii unei prevederi din Codul de procedură penală aplicate în cauza respectivă.

2. Argumentele autorităţilor

38. În opinia sa, Preşedintele Republicii Moldova menţionează că articolul 458 alin.(3) pct.4) din Codul de procedură penală nu stabileşte o distincţie între normele substanţiale şi cele procedurale declarate neconstituţionale, fapt ce semnifică că revizuirea poate fi cerută în ambele cazuri. Astfel, Preşedintele susţine că interpretarea contestată de către autorul sesizării, potrivit căreia revizuirea hotărârilor judecătoreşti irevocabile este posibilă doar dacă Curtea Constituţională a declarat neconstituţională o prevedere din Codul penal, este eronată. În acelaşi timp, Preşedintele susţine că norma contestată nu trebuie declarată neconstituţională din motiv că este interpretată eronat, deoarece acest fapt ar atrage după sine lipsirea persoanelor de un remediu efectiv împotriva hotărârilor judecătoreşti irevocabile bazate pe o prevedere legală declarată neconstituţională.

39. Parlamentul Republicii Moldova consideră că interpretarea articolului 458 alin.(3) pct.4) din Codul de procedură penală, contestată de către autorul sesizării, este una arbitrară, deoarece norma citată nu stabileşte o distincţie între normele substanţiale şi cele procedurale declarate neconstituţionale. Astfel, Parlamentul susţine că interpretarea contestată contravine jurisprudenţei Curţii Constituţionale în partea ce ţine de efectele hotărârilor sale în domeniul revizuirii.

40. În opinia prezentată de Guvern se menţionează că articolul 458 alin.(3) pct.4) din Codul de procedură penală nu stabileşte o distincţie între normele substanţiale şi cele procedurale declarate neconstituţionale, fapt care presupune că revizuirea poate fi cerută în ambele cazuri. În acelaşi timp, Guvernul susţine că, pentru a fi solicitată revizuirea, norma declarată neconstituţională trebuie să fie aplicată la pronunţarea hotărârii judecătoreşti irevocabile şi ca prin aplicarea ei să încalce drepturile şi libertăţile fundamentale ale persoanei, iar consecinţele grave ale încălcării să nu se poată remedia decât pe calea revizuirii. În final, Guvernul menţionează că sesizarea trebuie respinsă, deoarece autorul acesteia nu invocă o problemă de constituţionalitate, ci contestă modul de aplicare a normei criticate.

3. Aprecierea Curţii

41. Constituţia reglementează unele aspecte privind efectul în timp al hotărârilor Curţii Constituţionale prin care se declară neconstituţională o anumită prevedere legală. Articolul 140 alin.(1) din Constituţie prevede că legile şi alte acte normative sau unele părţi ale acestora devin nule din momentul adoptării hotărârii corespunzătoare a Curţii Constituţionale. Curtea menţionează că textul “din momentul adoptării hotărârii” din norma constituţională citată se referă la efectul ex nunc al hotărârilor Curţii Constituţionale, fapt care presupune că acestea produc efecte pentru viitor. În acelaşi timp, toate hotărârile judecătoreşti bazate pe norma declarată neconstituţională rămân intacte, fiind guvernate de principiul res judicata. Pe de altă parte, din momentul adoptării hotărârii Curţii, norma declarată neconstituţională “dispare din fondul activ al legislaţiei” (HCC nr.33 din 10 octombrie 2013, § 57) şi, prin urmare, nu poate fi aplicată în cazurile care pot apărea după adoptarea hotărârii în discuţie. În această situaţie, există un echilibru abstract între principiul certitudinii juridice şi principiul legalităţii. Primul principiu domină trecutul, iar cel de-al doilea decide viitorul.

42. Al doilea efect în timp al hotărârilor Curţii Constituţionale este prevăzut de articolul 26 alin.(5) teza a II-a din Legea nr.317 din 13 decembrie 1994 cu privire la Curtea Constituţională, care prevede că, prin hotărârea sa, Curtea poate stabili că unele acte intră în vigoare la data publicării sau la data indicată în acestea. Curtea menţionează că textul “la data indicată în ele” din norma menţionată se referă la efectul pro futuro al hotărârii Curţii Constituţionale, fapt care presupune că Curtea poate amâna efectele hotărârii sale pentru o dată ulterioară adoptării acesteia. Amânarea efectelor hotărârii Curţii are în vedere ideea potrivit căreia, deşi prevederea legală este declarată neconstituţională, ea continuă să fie aplicată în cauzele care apar între data adoptării hotărârii Curţii şi data indicată în hotărâre. Efectul dispariţiei normei declarate neconstituţionale din fondul activ al legislaţiei intervine începând cu data menţionată în hotărâre. Beneficiile efectului pro futuro constau în evitarea lacunelor de reglementare prin instituirea unei perioade tranzitorii pentru ca legislatorul să modifice norma declarată neconstituţională şi, totodată, să fie evitate, de exemplu, consecinţele financiare sau de alt ordin ale unei asemenea hotărâri pentru societate. În acelaşi timp, prin amânarea efectelor hotărârii Curţii, pârghia balanţei pe care stau, pe de o parte, principiul securităţii raporturilor juridice şi, pe de altă parte, principiul legalităţii înclină în favoarea celui dintâi.

43. În acelaşi timp, Curtea menţionează că aplicarea sistematică a efectului ex nunc sau pro futuro poate descuraja persoanele să-i solicite Curţii examinarea constituţionalităţii unor prevederi legale.

44. Din acest motiv, legislatorul a reglementat şi un al treilea efect în timp al hotărârilor Curţii Constituţionale, menţionat implicit în norma contestată de către autorul sesizării, care prevede posibilitatea revizuirii hotărârii judecătoreşti irevocabile pronunţate într-o cauză penală, dacă Curtea Constituţională a declarat neconstituţională prevederea legală aplicată în acea cauză. Astfel, în situaţia revizuirii, hotărârea Curţii Constituţionale manifestă un efect retroactiv (ex tunc).

45. În plan temporal, executarea hotărârilor prin care se declară neconstituţionalitatea unei prevederi legale ţine atât de efectul pentru viitor al acestora, care se manifestă prin excluderea normei din fondul activ al legislaţiei, cât şi de efectul retroactiv, manifestat prin combaterea, pe calea revizuirii, a consecinţelor produse de norma declarată neconstituţională. Dacă efectul pentru viitor al hotărârilor Curţii este reglementat de articolul 140 alin.(1) din Constituţie, efectul retroactiv se bazează pe un principiu general, i.e. principiul supremaţiei Constituţiei, garantat de articolul 7 din Legea fundamentală.

46. Curtea reţine că efectul retroactiv al hotărârilor Curţii Constituţionale reprezintă o redresare a consecinţelor negative ale procedurilor penale soluţionate definitiv prin aplicarea unei norme declarate neconstituţionale. De altfel, în Hotărârea nr.16 din 25 iunie 2013, Curtea a reţinut că posibilitatea revizuirii unei hotărâri judecătoreşti pronunţate cu încălcarea Constituţiei reprezintă singura modalitate de contracarare a efectelor unei legi care contravine principiilor constituţionale. De asemenea, Curtea a menţionat că neretroactivitatea hotărârilor sale nu poate prevala în situaţia în care la baza hotărârilor judecătoreşti stau dispoziţii legale care contravin drepturilor şi libertăţilor fundamentale şi sunt declarate neconstituţionale (§§ 66 şi 68). De aici rezultă faptul că hotărârile judecătoreşti irevocabile bazate pe prevederi legale declarate neconstituţionale pot fi revizuite. Astfel, spre deosebire de celelalte efecte în timp ale hotărârilor Curţii, în situaţia efectului retroactiv, pârghia balanţei pe care stau principiul securităţii raporturilor juridice şi principiul legalităţii înclină în favoarea celui din urmă.

47. În acelaşi timp, Curtea menţionează că retroactivitatea în sine poate genera consecinţe imprevizibile dacă nu este moderată de anumite condiţii prevăzute de lege sau de jurisprudenţă. Din acest considerent, efectul retroactiv al hotărârilor Curţii trebuie să funcţioneze sub un control amănunţit.

48. Legislatorul nu i-a acordat Curţii competenţa expresă de a stabili efectul retroactiv al hotărârilor sale, aşa cum a făcut-o în cazul efectului pro futuro. Totuşi, redactorii Constituţiei au adoptat un limbaj constituţional general, care le impune judecătorilor constituţionali sarcina de a da un conţinut concret garanţiilor articolului 7 din Constituţie.

49. Curtea reţine că, din perspectiva articolului 7 din Constituţie, hotărârile Curţii Constituţionale nu pot retroactiva în mod automat, ci pot retroactiva doar dacă Curtea Constituţională menţionează expres acest fapt. În caz contrar, hotărârea Curţii este aplicabilă doar pentru viitor.

50. Astfel, Curtea va examina dacă norma contestată din Codul de procedură penală limitează sau nu posibilitatea revizuirii hotărârii judecătoreşti irevocabile bazate pe o normă declarată neconstituţională de către Curtea Constituţională, având în vedere jurisprudenţa instanţelor de drept comun în acest domeniu şi alte prevederi legale relevante.

51. Astfel, Curtea observă că, în procedura de revizuire, unele instanţe de judecată consideră că hotărârile Curţii Constituţionale, în special în domeniul procedurii penale (e.g. HCC nr.12 din 14 mai 2015; HCC nr.26 din 23 noiembrie 2010), produc efecte doar pentru viitor şi, astfel, resping cererile de revizuire a hotărârilor judecătoreşti irevocabile bazate pe norme declarate neconstituţionale (a se vedea cazul Bogdanov Valentina, decizia Colegiului penal al Curţii de Apel Chişinău din 17 martie 2014; decizia Colegiului penal al Curţii Supreme de Justiţie din 13 august 2014, dosarul nr.1ra-1300/2014; cazul Evtodiev Vitalie, sentinţa Judecătoriei Chişinău, sediul Buiucani, din 9 noiembrie 2015; decizia Colegiului penal al Curţii de Apel Chişinău din 14 aprilie 2017; decizia Colegiului Penal al Curţii de Apel Chişinău din 27 martie 2018, dosarul nr.1a-1965/17). Totodată, Curtea a remarcat faptul că unele instanţe de judecată resping cererile de revizuire depuse în baza articolului 458 alin.(3) pct.4) din Codul de procedură penală, invocând faptul că “Hotărârea Curţii Constituţionale nr.26 din 23 noiembrie 2010 prin care a fost declarat neconstituţional articolul 63 alin.(6) din Codul de procedură penală a existat la momentul examinării cauzei penale în fond şi nu poate constitui temei de revizuire, dar trebuie să constituie un temei de verificare în cadrul examinării cauzei în fond” (a se vedea cazul Lungu Mihail, decizia Colegiului penal al Curţii de Apel Chişinău din 27 septembrie 2017, care a fost menţinută prin deciziile Colegiului penal al Curţii Supreme de Justiţie din 7 februarie 2018, dosarul nr.1ra-320/2018, şi din 12 iulie 2018, dosarul nr.4-1re-138/2018).

52. În acelaşi timp, Curtea constată că, în afară de cazul procedurilor de revizuire, efectele hotărârilor Curţii Constituţionale prin care se declară neconstituţionale norme din Codul de procedură penală sunt apreciate în mod diferit. Astfel, unele instanţe consideră că hotărârile Curţii Constituţionale au efect pentru viitor (ex nunc) (deciziile Colegiului penal lărgit al Curţii Supreme de Justiţie din 9 octombrie 2012, dosarul 1ra-904/12, din 22 noiembrie 2016, dosarul nr.1ra-1771/2016, din 15 noiembrie 2016, dosarul nr.1ra-1512/2016, din 13 decembrie 2016, dosarul nr.1ra-1772/2016, din 25 iulie 2017, dosarul nr.1ra-1003/2017 din 2 martie 2017, dosarele nr.4-1re-192/16 şi nr.4-1re-2/17; decizia Colegiului judiciar al Curţii de Apel Cahul din 1 martie 2016, dosarul nr.05-1a-1392-02112015; decizia Colegiului penal al Curţii de Apel Chişinău din 22 aprilie 2016, dosarul nr.1a-178/16).

53. Cu toate acestea, există instanţe judecătoreşti care consideră că hotărârile Curţii Constituţionale au efect retroactiv (ex tunc) (deciziile Colegiului penal lărgit al Curţii Supreme de Justiţie din 7 februarie 2017, dosarul nr.1ra-50/2017, din 18 iulie 2017, dosarul nr.1ra-184/2017; decizia Colegiului penal al Curţii Supreme de Justiţie din 25 octombrie 2017; decizia Colegiului penal al Curţii de Apel Chişinău din 27 iunie 2017, dosarul nr.1a-413/17; decizia Colegiului penal al Curţii de Apel Bălţi din 20 aprilie 2011; sentinţa Judecătoriei Străşeni din 18 decembrie 2015, dosarul nr.1-19/2015; sentinţa Judecătoriei Sângerei din 22 decembrie 2010, cazul Vultur Vadim).

54. Astfel, având în vedere faptul că efectele hotărârilor Curţii Constituţionale în materie de procedură penală sunt apreciate în mod diferit de către instanţele de judecată şi că această problemă este una de constituţionalitate, pentru că problema calităţii legii – aşa cum este interpretată aceasta – face incidente garanţiile constituţionale, Curtea consideră necesar să menţioneze următoarele.

55. Cu privire la efectul în timp al hotărârilor Curţii Constituţionale în cazul revizuirii, Curtea observă că Constituţia, Legea nr.317 din 13 decembrie 1994 cu privire la Curtea Constituţională şi Codul de procedură penală nu prevăd în mod expres faptul că în cadrul procedurii de revizuire hotărârile Curţii Constituţionale au efect retroactiv (ex tunc). Totuşi, Curtea Constituţională a analizat în jurisprudenţa sa efectul retroactiv al hotărârilor sale în procedura de revizuire (e.g. HCC nr.16 din 25 iunie 2013; HCC nr.33 din 10 octombrie 2013; DCC nr.81 din 18 noiembrie 2016). În ciuda acestui fapt, jurisprudenţa instanţelor naţionale în acest domeniu este una neuniformă, fapt care face incertă aplicarea articolului 458 alin.(3) pct.4) din Codul de procedură penală (a se vedea §§ 51-53 din prezenta hotărâre).

56. Cu referire la interpretarea articolului 458 alin.(3) pct.4) din Codul de procedură penală, potrivit căreia revizuirea hotărârilor judecătoreşti irevocabile este posibilă doar dacă Curtea Constituţională a declarat neconstituţională o prevedere din Codul penal aplicată în cauza respectivă, Curtea consideră că aceasta se bazează pe un singur raţionament, şi anume pe cel potrivit căruia norma declarată neconstituţională trebuie să afecteze fondul cauzei, în caz contrar cererea de revizuire trebuind respinsă. Aşadar, potrivit interpretării avansate, doar normele din Codul penal pot afecta fondul cauzei.

57. În acest context, Curtea observă că textul articolului 458 alin.(3) pct.4) din Codul de procedură penală nu face o asemenea deosebire. Dimpotrivă, el stabileşte că “revizuirea poate fi cerută dacă Curtea Constituţională a recunoscut drept neconstituţională prevederea legii aplicată în cauza respectivă”. Astfel, din expresia “prevederea legii” de la articolul 458 alin.(3) pct.4) din Cod este evident faptul că baza de revizuire a hotărârilor judecătoreşti irevocabile este formulată în termeni generali care nu se referă doar la o anumită categorie de norme penale, i.e. substanţiale sau procedurale. În acelaşi timp, Curtea constată că nici jurisprudenţa constituţională a altor state nu exclude posibilitatea revizuirii unui caz în care norma declarată neconstituţională are un caracter procedural (a se vedea jurisprudenţa germană, § 11; americană, §§ 12-19; polonă, § 24). Dimpotrivă, jurisprudenţa Curţii Supreme a Statelor Unite ale Americii demonstrează, prin instituirea testului Linkletter, iar mai recent prin instituirea testului Teague, că hotărârile prin care sunt considerate neconstituţionale anumite prevederi de procedură penală pot retroactiva dacă sunt îndeplinite anumite cerinţe (a se vedea §§ 12-19 din prezenta hotărâre). De asemenea, jurisprudenţa germană a Curţii Constituţionale Federale (hotărârea 1 BvR 1905/02) şi cea a Curţii Federale de Justiţie (hotărârea BGH StB 13/96) relevă că revizuirea poate fi cerută dacă norma procesual-penală declarată neconstituţională influenţează baza juridică substanţială a hotărârii definitive.

58. Mai mult, în jurisprudenţa sa, Curtea s-a referit la posibilitatea revizuirii hotărârii judecătoreşti irevocabile bazate pe o normă de procedură penală declarată neconstituţională. Astfel, Curtea a menţionat că soluţia Curţii Constituţionale, pronunţată prin Hotărârea nr.12 din 14 mai 2015 [referitoare la reluarea urmăririi penale], nu împiedică, ci, dimpotrivă, dă posibilitatea de a se solicita revizuirea hotărârii judiciare (DCC nr.81 din 18 noiembrie 2016, § 28).

59. În acelaşi timp, Curtea admite că formularea normei contestate este una foarte permisivă pentru materia procedurilor penale, deoarece permite, prin textul ei, declanşarea procedurilor de revizuire a hotărârilor judecătoreşti irevocabile indiferent de impactul pe care îl poate produce hotărârea Curţii Constituţionale pentru procedura finalizată. Pe de altă parte, interpretarea contestată de către autorul sesizării, care presupune excluderea în totalitate de la procedura revizuirii a normelor procedurale declarate neconstituţionale printr-o hotărâre a Curţii, nu este în măsură să asigure principiul supremaţiei Constituţiei, din cauza caracterului ei restrictiv.

60. În acest sens, Curtea reaminteşte că a menţionat în jurisprudenţa sa faptul că norma declarată neconstituţională trebuie să producă “consecinţe grave” pentru a solicita revizuirea în baza articolului 458 alin.(3) pct.4) din Cod (DCC nr.81 din 18 noiembrie 2016, § 28). Astfel, norma contestată nu împiedică solicitarea revizuirii, chiar dacă norma declarată neconstituţională prin hotărârea Curţii nu atenuează situaţia persoanei. De altfel, prin articolul 460 alin.(6¹) din Codul de procedură penală, care prevede că “dacă se constată existenţa motivului prevăzut la articolul 458 alin.(3) pct.4), instanţa de judecată admite prin încheiere cererea şi rejudecă cauza”, legislatorul nu a stabilit, de fapt, cerinţe referitoare la impactul hotărârii Curţii asupra procedurii finalizate. Dimpotrivă, textul acestui articol îi solicită instanţei care examinează cererea de revizuire doar să constate existenţa hotărârii Curţii Constituţionale prin care norma aplicată a fost declarată neconstituţională. Curtea consideră că persoana, ca urmare a revizuirii hotărârii în baza normei contestate, trebuie să aibă un beneficiu semnificativ, e.g. reducerea pedepsei, comutarea pedepsei, achitare etc. Fără aceste beneficii, rejudecarea cauzei prin intermediul revizuirii ar fi disproporţionată în raport cu principiul securităţii raporturilor juridice şi resursele dedicate acestei proceduri. De altfel, din legislaţia altor state (e.g. Portugalia, § 22 din prezenta hotărâre; Spania, § 23 din prezenta hotărâre; Polonia, § 24 din prezenta hotărâre; Ungaria, § 25 din prezenta hotărâre; Albania, § 26 din prezenta hotărâre) rezultă faptul că, pentru a depune o cerere de revizuire, hotărârea prin care se declară neconstituţională o anumită prevedere legală trebuie să-i fie favorabilă persoanei.

61. Sub un alt aspect, Curtea constată că, în cazul revizuirii hotărârii judecătoreşti irevocabile în baza normei contestate, prevederile articolului 459 din Cod referitoare la termenele de revizuire a procesului penal nu stabilesc un termen de depunere a cererii de revizuire. Totodată, legislaţia procesual-penală nu conţine prevederi referitoare la perioada pentru care retroactivează hotărârea Curţii. În lipsa unei asemenea prevederi, efectul retroactiv al hotărârii prin care se declară neconstituţionalitatea unei dispoziţii legale poate să se refere la fiecare caz în care a fost pronunţată o hotărâre judecătorească irevocabilă în perioada cuprinsă între data adoptării legii şi data pronunţării hotărârii Curţii. Prin urmare, teoretic, toate hotărârile judecătoreşti irevocabile pronunţate în perioada respectivă ar putea fi revizuite. Această situaţie este similară declarării neconstituţionalităţii unei legi ab initio, fapt care presupune că legea este neconstituţională din momentul adoptării ei, iar Curtea Constituţională doar descoperă acest fapt ulterior.

62. Astfel, având în vedere cele menţionate, Curtea consideră că este necesară identificarea unor soluţii echilibrate care să asigure respectarea principiului legalităţii şi a principiului securităţii raporturilor juridice. În acest sens, Curtea reţine că, în cadrul procedurii de revizuire, hotărârea Curţii Constituţionale prin care o anumită prevedere de drept penal procedural este declarată neconstituţională trebuie analizată din perspectiva impactului pe care îl poate produce asupra caracterului echitabil al procedurii în ansamblu.

63. Aşadar, pentru a preveni fie o practică neunitară, fie încălcarea drepturilor şi a libertăţilor fundamentale sau, in extremis, pentru a evita nerespectarea hotărârilor sale, Curtea reţine următoarele.

64. Atunci când va declara neconstituţională o anumită prevedere legală, fie prin exercitarea controlului de constituţionalitate, fie pe calea excepţiei de neconstituţionalitate, având în vedere efectele pe care le poate produce hotărârea în discuţie, Curtea va stabili expres în dispozitivul hotărârii dacă poate fi solicitată revizuirea hotărârilor judecătoreşti irevocabile şi, dacă este necesar, va menţiona perioada pentru care hotărârea sa retroactivează şi termenul de solicitare a revizuirii. În caz contrar, va fi aplicat principiul acţiunii pentru viitor a hotărârii sale.

65. Efectele în timp ale hotărârilor Curţii vor fi stabilite în funcţie de următoarele criterii: 1) asigurarea securităţii raporturilor juridice; 2) evitarea lacunelor de reglementare; 3) respectarea principiului separaţiei puterilor în stat; 4) evaluarea posibilelor efecte asupra bugetului naţional şi planificării financiare sau asupra asigurării uniformităţii procedurilor administrative; şi 5) alte motive importante pentru interesul general al comunităţii.

66. Aşadar, Curtea reţine că articolul 458 alin.(3) pct.4) din Codul de procedură penală este conform cu articolul 7 din Constituţie în măsura în care revizuirea va putea fi solicitată, în baza hotărârii de declarare a neconstituţionalităţii unei prevederi legale aplicate în cauză, doar dacă hotărârea Curţii conţine în mod expres o asemenea menţiune.

67. Curtea notează că, în prezenta cauză, ea a examinat posibilitatea revizuirii hotărârilor judecătoreşti irevocabile bazate pe norme de drept penal procedural declarate neconstituţionale şi, prin urmare, regula menţiunii exprese a posibilităţii revizuirii, descrisă la § 66 din prezenta hotărâre, se va aplica doar în raport cu acestea.

68. În cazul declarării neconstituţionalităţii unei norme de drept penal substanţial, este firesc ca faţă de acestea să se aplice regula efectului retroactiv al normei penale mai favorabile, garantate de articolul 22 din Constituţie.

69. Având în vedere ponderea securităţii raporturilor juridice, în această situaţie, efectele prezentei hotărâri se aplică doar pentru viitor.

Din aceste motive, în baza articolelor 135 alin.(1) lit.a) şi 140 din Constituţie, 26 din Legea cu privire la Curtea Constituţională, 6, 61, 62 lit.a) şi 68 din Codul jurisdicţiei constituţionale, Curtea Constituţională

HOTĂRĂŞTE:

1. Se admite parţial sesizarea dlui Ştefan Creangă, deputat în Parlamentul Republicii Moldova.

2. Se recunoaşte constituţional articolul 458 alin.(3) pct.4) din Codul de procedură penală al Republicii Moldova, adoptat prin Legea nr.122 din 14 martie 2003, în măsura în care revizuirea va putea fi solicitată, în baza hotărârii de declarare a neconstituţionalităţii unei prevederi legale aplicate în cauză, doar dacă hotărârea Curţii conţine în mod expres o asemenea menţiune.

3. Efectele prezentei hotărâri se aplică doar pentru viitor.

4. Prezenta hotărâre este definitivă, nu poate fi supusă nici unei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.