Hotărâre nr.23 din 06.08.2020 pentru interpretarea articolelor 89, 91 şi 98 alin.(1) din Constituţie (sesizarea nr.96b/2020)

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

H O T Ă R Â R E

pentru interpretarea articolelor 89, 91

şi 98 alin.(1) din Constituţie

(sesizarea nr.96b/2020)

nr. 23  din  06.08.2020

 (în vigoare 06.08.2020) 

Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 221-225 art. 122 din 28.08.2020

* * *

În numele Republicii Moldova,

Curtea Constituţională, judecând în componenţa:

dnei Domnica MANOLE, Preşedinte,

dlui Nicolae ROŞCA,

dnei Liuba ŞOVA,

dlui Vladimir ŢURCAN, judecători,

cu participarea dlui Dumitru Avornic, asistent judiciar,

Având în vedere sesizarea înregistrată pe 16 iunie 2020,

Examinând sesizarea menţionată în şedinţă plenară,

Având în vedere actele şi lucrările dosarului,

Deliberând în camera de consiliu,

Pronunţă următoarea hotărâre:

PROCEDURA

1. La originea cauzei se află sesizarea depusă la Curtea Constituţională pe 16 iunie 2020 de dl Igor Munteanu, deputat în Parlamentul Republicii Moldova. Sesizarea a fost depusă în baza articolelor 135 alin.(1) lit.b) din Constituţie, 25 lit.g) din Legea cu privire la Curtea Constituţională şi 38 alin.(1) lit.g) din Codul jurisdicţiei constituţionale.

2. Autorul sesizării îi solicită Curţii Constituţionale să explice următoarele chestiuni, prin interpretarea articolelor 91 şi 98 alin.(1) din Constituţie:

"1. Are şeful statului un drept discreţionar de a desemna orice candidat la funcţia de Prim-ministru, fără a ţine cont de faptul că majoritatea parlamentară, în procesul consultărilor, îi propune să desemneze un candidat concret la funcţia de Prim-ministru?

2. Este obligat şeful statului să desemneze candidatul majorităţii parlamentare la funcţia de Prim-ministru, propus în timpul consultărilor cu fracţiunile parlamentare sau nu?

3. Dacă şeful statului refuză să desemneze candidatul agreat de majoritatea parlamentară şi recomandat în cursul consultărilor între Preşedintele Republicii Moldova şi fracţiunile parlamentare, poate fi constatată starea de incompatibilitate temporară a Preşedintelui de a-şi exercita atribuţiile?

4. În situaţia constatată de incompatibilitate temporară a Preşedintelui Republicii Moldova de a-şi exercita funcţiile, este obligată persoana care asigură interimatul funcţiei de Preşedinte al Republicii Moldova să refuze să desemneze candidatul la funcţia de Prim-ministru agreat de majoritatea parlamentară sau să desemneze un alt candidat?"

3. Prin decizia Curţii Constituţionale din 30 iunie 2020, sesizarea a fost declarată admisibilă, fără a se prejudeca fondul cauzei.

4. La pronunţarea dispozitivului Hotărârii au fost prezenţi dl Roman Starasciuc în calitate de reprezentant al dlui Igor Munteanu, autor al sesizării, dl Radu Radu, reprezentantul Parlamentului, şi dl Dorin Lişman, reprezentant al Guvernului.

LEGISLAŢIA PERTINENTĂ

5. Prevederile relevante ale Constituţiei sunt următoarele:

Articolul 81

Incompatibilităţi şi imunităţi

"[…]

(3) Parlamentul poate hotărî punerea sub acuzare a Preşedintelui Republicii Moldova, cu votul a cel puţin două treimi din numărul deputaţilor aleşi, în cazul în care săvârşeşte o infracţiune. Competenţa de judecată aparţine Curţii Supreme de Justiţie, în condiţiile legii. Preşedintele este demis de drept la data rămânerii definitive a sentinţei de condamnare."

Articolul 89

Suspendarea din funcţie

"(1) În cazul săvârşirii unor fapte grave prin care încalcă prevederile Constituţiei, Preşedintele Republicii Moldova poate fi suspendat din funcţie de Parlament, cu votul a două treimi din deputaţi.

(2) Propunerea de suspendare din funcţie poate fi iniţiată de cel puţin o treime din deputaţi şi se aduce, neîntârziat, la cunoştinţa Preşedintelui Republicii Moldova. Preşedintele poate da Parlamentului explicaţii cu privire la faptele ce i se impută.

(3) Dacă propunerea de suspendare din funcţie este aprobată, în cel mult 30 de zile se organizează un referendum pentru demiterea Preşedintelui."

Articolul 91

Interimatul funcţiei [de Preşedinte al Republicii Moldova]

"Dacă funcţia de Preşedinte al Republicii Moldova devine vacantă sau dacă Preşedintele este demis, ori dacă se află în imposibilitatea temporară de a-şi exercita atribuţiile, interimatul se asigură, în ordine, de Preşedintele Parlamentului sau de Primul-ministru."

Articolul 98

Învestitura [Guvernului]

"(1) După consultarea fracţiunilor parlamentare, Preşedintele Republicii Moldova desemnează un candidat pentru funcţia de Prim-ministru.

(2) Candidatul pentru funcţia de Prim-ministru va cere, în termen de 15 zile de la desemnare, votul de încredere al Parlamentului asupra programului de activitate şi a întregii liste a Guvernului.

(3) Programul de activitate şi lista Guvernului se dezbat în şedinţa Parlamentului. Acesta acordă încredere Guvernului cu votul majorităţii deputaţilor aleşi.

(4) În baza votului de încredere acordat de Parlament, Preşedintele Republicii Moldova numeşte Guvernul.

(5) Guvernul îşi exercită atribuţiile din ziua depunerii jurământului de către membrii lui în faţa Preşedintelui Republicii Moldova.

(6) În caz de remaniere guvernamentală sau de vacanţă a funcţiei, Preşedintele Republicii Moldova revocă şi numeşte, la propunerea Prim-ministrului, pe unii membri ai Guvernului."

ÎN DREPT

A. ADMISIBILITATEA

6. Prin decizia din 30 iunie 2020, Curtea a confirmat respectarea, în prezenta cauză, a condiţiilor de admisibilitate a unei sesizări, stabilite în jurisprudenţa sa constantă.

7. Curtea a reţinut că, potrivit articolului 135 alin.(1) lit.b) din Constituţie, sesizarea privind interpretarea Constituţiei ţine de competenţa sa ratione materiae.

8. De asemenea, conform articolului 25 lit.g) din Legea cu privire la Curtea Constituţională şi art.38 alin.(1) lit.g) din Codul jurisdicţiei constituţionale, deputatul în Parlament are competenţa de a sesiza Curtea Constituţională.

9. Cu privire la existenţa unor hotărâri anterioare, Curtea se va pronunţa asupra acestui fapt la etapa examinării întrebărilor autorului sesizării.

10. Pentru a răspunde pe deplin la întrebările autorului sesizării, Curtea a considerat necesar să reţină incidenţa articolelor 81 alin.(3) şi 89 din Constituţie.

B. FONDUL CAUZEI

Aprecierea Curţii

11. Curtea consideră că pentru o mai mare claritate în interpretarea articolelor 89, 91 şi 98 alin.(1) din Constituţie, întrebările autorului sesizării ar trebui concretizate după cum urmează:

(1) Deţine Preşedintele Republicii o marjă discreţionară absolută la desemnarea candidatului pentru funcţia de Prim-ministru sau acesta este obligat să desemneze candidatul propus de majoritatea parlamentară în timpul consultărilor?

(2) Poate fi aplicat mecanismul instituirii interimatului funcţiei de Preşedinte al Republicii, stabilit prin Hotărârea Curţii Constituţionale nr.28 din 17 octombrie 2017, în cazul în care Preşedintele refuză să desemneze candidatul pentru funcţia de Prim-ministru înaintat de majoritatea parlamentară?

I. Cu privire la marja discreţionară a Preşedintelui Republicii la desemnarea candidatului pentru funcţia de Prim-ministru şi dacă acesta este obligat să desemneze candidatul propus de majoritatea parlamentară în timpul consultărilor

12. Autorul sesizării menţionează că forma de guvernământ a Republicii Moldova este republica parlamentară, fapt care presupune că atribuţiile Preşedintelui ţării sunt mai restrânse şi inferioare Parlamentului. În republicile parlamentare, legislativul are un rol major în desemnarea Prim-ministrului şi a celorlalţi membri ai Guvernului. Preşedintele are rolul de a media conflictele politice şi de a reprezenta ţara pe plan extern, neavând atribuţii executive. În Republica Moldova regimul parlamentar este monist, fapt care presupune că Guvernul este responsabil doar în faţa Parlamentului, rolul şefului statului la învestirea Guvernului fiind mai mult formal.

13. În opinia prezentată de Preşedintele Republicii se menţionează că Hotărârea Curţii Constituţionale nr.32 din 29 decembrie 2015 oferă un răspuns la întrebarea formulată de autorul sesizării.

14. În opinia prezentată de Guvern se menţionează că procedura desemnării candidatului pentru funcţia de Prim-ministru este prevăzută de articolul 98 din Constituţie. Potrivit acestui articol, ţine de atribuţia Preşedintelui Republicii să desemneze candidatul pentru funcţia de Prim-ministru. Preşedintele ţării este obligat să consulte Parlamentul, iar ultimul, la rândul său, trebuie să-şi expună opinia asupra candidaturii propuse. Guvernul notează că dispoziţiile constituţionale a căror interpretare se cere au fost interpretate de Curtea Constituţională prin Hotărârile nr.21 din 2 iulie 1998, nr.32 din 29 decembrie 2015 şi nr.28 din 17 octombrie 2017. Astfel, Preşedintele Republicii urmează să declanşeze procedura de formare a noului Guvern din momentul apariţiei circumstanţelor care au determinat necesitatea formării unui nou Guvern. Această obligaţie este limitată doar la necesitatea consultării fracţiunilor parlamentare. Prin urmare, Guvernul consideră că dispoziţiile constituţionale sunt clare şi nu este necesară o nouă interpretare a Curţii Constituţionale.

15. În opinia prezentată de Asociaţia Promo-LEX se menţionează că Preşedintele Republicii ar putea refuza o singură dată, motivat, propunerea unei majorităţi parlamentare privind desemnarea unui candidat pentru funcţia de Prim-ministru. În procesul consultării fracţiunilor parlamentare, Preşedintele ţării are dreptul de a înainta doar o singură dată aceeaşi candidatură care nu este agreată de majoritatea parlamentară sau de Parlament, în cazul în care nu există o majoritate parlamentară. Înaintarea repetată a aceluiaşi candidat pentru funcţia de Prim-ministru generează obligaţia Preşedintelui Republicii de a se supune voinţei Parlamentului, în baza articolului 60 alin.(1) din Constituţie.

16. În opinia prezentată de Institutul de Cercetări Juridice, Politice şi Sociologice se menţionează că Institutul susţine argumentele autorului sesizării.

17. Cu privire la marja discreţionară a Preşedintelui Republicii la desemnarea candidaturii pentru funcţia de Prim-ministru, Curtea observă că acest aspect al sesizării a fost elucidat prin Hotărârea Curţii Constituţionale nr.32 din 29 decembrie 2015. În Hotărârea citată, Curtea a reţinut că articolul 98 alin.(1) din Constituţie prevede atribuţia exclusivă a Preşedintelui Republicii de a desemna un candidat pentru funcţia de Prim-ministru. În acelaşi timp, Curtea a reţinut că, deşi exclusivă, atribuţia de desemnare nu poate fi discreţionară, deoarece Preşedintele va desemna un candidat pentru funcţia de premier numai după consultarea fracţiunilor parlamentare. Curtea a menţionat că în procedura de formare şi învestire a Guvernului este esenţial votul Parlamentului. Guvernul va răspunde politic doar în faţa Parlamentului, care îl poate demite. Principiul de la care se porneşte în statele democratice, indiferent de forma de guvernământ, este că Guvernul trebuie să exprime voinţa majorităţii politice din Parlament, iar pentru a guverna, el trebuie să beneficieze de sprijinul acestei majorităţi parlamentare. Analizând ponderea fiecăreia dintre cele două autorităţi publice în procedura de formare a Guvernului, Curtea a conchis că rolul Parlamentului este unul decisiv în raport cu rolul Preşedintelui Republicii. Această diferenţă de pondere se datorează esenţei parlamentare a formei de guvernământ (a se vedea § 58, 84, 88 şi 89 din Hotărârea citată). În plus, Curtea reţine că, în conformitate cu prevederile articolului 60 alin.(1) din Constituţie, Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului Republicii Moldova.

18. În aceeaşi Hotărâre, Curtea a interpretat înţelesul sintagmei "consultarea fracţiunilor parlamentare" de la articolul 98 alin.(1) din Constituţie şi a reţinut că scopul consultărilor este de a identifica sprijinul politic al deputaţilor pentru o anumită persoană, capabilă să formeze un Guvern care să se bucure de încrederea Parlamentului. Ceea ce contează în aceste consultări este obţinerea susţinerii politice pentru persoana ce ar putea fi desemnată în calitate de candidat pentru funcţia de Prim-ministru. În această cheie trebuie interpretată consultarea la care recurge şeful statului. Curtea a mai notat că Preşedintele Republicii poate veni la consultări cu o propunere proprie, care ar putea să fie acceptată. Este, însă, la fel posibil ca în cadrul acestor consultări politice candidatul propus de către Preşedinte pentru funcţia de Prim-ministru să nu fie agreat de partenerii de consultare ai acestuia. În acest sens, Curtea a menţionat că Preşedintele ţării nu-şi poate subordona partenerii de dialog politic pe care îi consultă. În acest rol, Preşedintele Republicii acţionează doar în calitate de reprezentant al statului, căruia îi revine dreptul şi responsabilitatea de a găsi o cale a dialogului şi a evaluării voinţei şi capacităţii deputaţilor consultaţi de a susţine din punct de vedere parlamentar un anumit candidat. Desemnând candidatul pentru funcţia de Prim-ministru, Preşedintele Republicii trebuie să facă dovada imparţialităţii şi a neutralităţii sale politice, a echidistanţei sale faţă de toate grupurile parlamentare. Preşedintele nu are dreptul constituţional de a se suprapune grupurilor parlamentare (a se vedea § 91-94 din Hotărârea citată).

19. În acelaşi timp, Curtea a reţinut că Preşedintelui Republicii nu i se poate nega dreptul de a evalua calităţile, competenţa, experienţa şi, în fond, capacitatea unei persoane, implicate politic sau nu, de a conduce Guvernul şi de a atrage sprijinul politic al majorităţii parlamentare, care îl va susţine pe întreaga durată a legislaturii. Acesta însă nu are un suport constituţional pentru a-şi impune propriul candidat. Astfel, Preşedintele intervine exclusiv ca reprezentant al statului, pentru a stabili şi formaliza prin însemnătatea şi solemnitatea funcţiei sale şi pentru a menţine cu autoritatea puterii sale echilibrul între Parlament şi un posibil viitor Guvern. Curtea a subliniat că interpretarea Constituţiei, în sensul existenţei unui drept discreţionar al Preşedintelui ţării de desemnare a candidatului pentru funcţia de Prim-ministru, poate conduce la apariţia unor conflicte instituţionale, deoarece Preşedintele Republicii nu-i poate impune Parlamentului o anumită opţiune cu privire la persoana care va ocupa funcţia de Prim-ministru (a se vedea § 95 şi 117 din Hotărârea citată).

20. Curtea a reţinut că nu există niciun motiv constituţional şi democratic pentru ca Preşedintele Republicii să nu desemneze în calitate de candidat pentru funcţia de Prim-ministru persoana care dispune de sprijinul majorităţii parlamentare, fie ea adversă Preşedintelui. Atunci când niciun partid nu deţine o majoritate absolută în Parlament, Preşedintele ţării trebuie să consulte deputaţii nu doar pro forma, ci să desemneze candidatul susţinut de majoritate, chiar dacă partidul agreat de Preşedinte nu face parte din majoritate. Preşedintele Republicii desemnează pentru funcţia de Prim-ministru candidatul care îndeplineşte condiţiile de desemnare şi de numire şi care se bucură de sprijinul majorităţii parlamentare (a se vedea § 118-120 din Hotărârea citată).

21. Preşedintele ţării ar trebui să se comporte ca o autoritate care constată, dar care nu interpretează sau modifică rezultatul alegerilor, fiind constrâns, printr-un articol special, să desemneze un candidat pentru funcţia de Prim-ministru nu după propria sa voinţă, ci după voinţa exprimată de alegători, să desemneze persoana propusă de partidul sau coaliţia care a câştigat majoritatea absolută a mandatelor. O interpretare contrară a prevederilor Constituţiei le-ar induce cetăţenilor ideea că ei nu îşi exercită în realitate suveranitatea naţională, că votul lor nu contează, că oricând rezultatul alegerilor poate fi negat de către Preşedintele ţării. Atunci când schimbarea Guvernului se face după o perioadă de timp de la alegeri, iar raportul forţelor politice s-a schimbat, Preşedintele Republicii trebuie să reia exerciţiul consultărilor cu fracţiunile parlamentare în vederea identificării unei majorităţi capabile să sprijine învestirea Guvernului (a se vedea § 122-124 din Hotărârea citată).

22. Curtea a reţinut că această soluţie este singura de natură să elimine, cel puţin sub acest aspect, riscul conflictului instituţional, fiind un act firesc de clarificare a atribuţiilor Preşedintelui Republicii în privinţa desemnării Prim-ministrului, în condiţiile în care se asigură supremaţia Parlamentului, ca instituţie fundamentală a democraţiei. În cazul constituirii unei majorităţi parlamentare absolute, Preşedintele Republicii urmează să desemneze candidatul susţinut de această majoritate. Urmând aceste raţionamente, trebuie desemnată Prim-ministru doar persoana propusă de partidul sau coaliţia care deţine majoritatea parlamentară, indiferent cine este această persoană: un independent, liderul unui partid mai mic, liderul unui partid mai mare sau alt membru. Şi indiferent dacă persoana provine din partidul cu cel mai mare număr de parlamentari (dacă partidul cu cel mai mare număr de parlamentari nu deţine majoritatea absolută în Parlament). Aceasta este procedura constituţională de desemnare şi democratică. Doar în cazul în care nu este constituită o majoritate parlamentară absolută, Preşedintele ţării are obligaţia, după consultarea fracţiunilor parlamentare, de a desemna un candidat pentru funcţia de Prim-ministru, chiar dacă fracţiunile parlamentare nu sunt de acord cu propunerea Preşedintelui (a se vedea § 116, 125, 130 şi 131 din Hotărârea citată).

23. Curtea a conchis că exercitarea în acest mod a atribuţiei Preşedintelui Republicii privind desemnarea candidatului pentru funcţia de Prim-ministru, reglementată de articolul 98 alin.(1) din Constituţie, este de natură să menţină raporturile între Parlament şi Preşedinte în echilibrul impus de Constituţie pentru republica parlamentară. Curtea a considerat că aceasta este raţiunea interacţiunii Parlamentului cu Preşedintele Republicii, care se desprinde din articolul 98 din Constituţie, ambele autorităţi contribuind, printr-o angrenare de acţiuni politice, la formarea viitoarei echipe de guvernare. Parlamentul acţionează pe criterii autentic politice, în care se exprimă indirect consimţământul cetăţenilor pentru formarea unui Guvern condus de un viitor Prim-ministru care se bucură de încrederea şi susţinerea unei majorităţi parlamentare (a se vedea § 132 din Hotărârea citată).

24. În acelaşi timp, Curtea reţine că modul de alegere a Preşedintelui Republicii (prin vot universal, egal, direct, secret şi liber exprimat sau de către Parlament) nu influenţează în nicio măsură modul de exercitare de către şeful statului a atribuţiei constituţionale reglementate de articolul 98 alin.(1) din Constituţie.

25. Aşadar, răspunzând la întrebarea autorului sesizării, în baza considerentelor Hotărârii Curţii Constituţionale nr.32 din 29 decembrie 2015, Curtea reţine că marja discreţionară a Preşedintelui Republicii la desemnarea candidatului pentru funcţia de Prim-ministru este limitată. În cazul în care este constituită o majoritate parlamentară absolută formalizată, Preşedintele Republicii este obligat să desemneze candidatul înaintat de această majoritate pentru funcţia de Prim-ministru. În cazul în care nu este constituită o majoritate parlamentară absolută formalizată, Preşedintele Republicii este obligat ca, după consultarea fracţiunilor parlamentare, să desemneze un candidat pentru funcţia de Prim-ministru, chiar dacă fracţiunile parlamentare nu sunt de acord cu propunerea sa.

II. Cu privire la posibila instituire în baza Hotărârii Curţii Constituţionale nr.28 din 17 octombrie 2017 a interimatului funcţiei de Preşedinte al Republicii, în cazul în care Preşedintele refuză să desemneze candidatul pentru funcţia de Prim-ministru înaintat de majoritatea parlamentară

26. Autorul sesizării se întreabă ce soluţie prevede Constituţia în cazul în care şeful statului favorizează anumite forţe politice din opoziţie şi refuză să desemneze candidatul pentru funcţia de Prim-ministru agreat de majoritatea parlamentară. Autorul sesizării menţionează că în Hotărârea Curţii Constituţionale nr.28 din 17 octombrie 2017, Curtea a reţinut că, în sensul articolului 91 din Constituţie, refuzul Preşedintelui ţării de a-şi executa obligaţiile constituţionale constituie o imposibilitate temporară de a-şi exercita atribuţia (atribuţiile) în cauză şi justifică instituirea interimatului funcţiei, care se asigură, în ordine, de Preşedintele Parlamentului sau de Primul-ministru, pentru exercitarea acestei (acestor) obligaţii constituţionale ale Preşedintelui. Autorul sesizării consideră că din această Hotărâre ar rezulta că refuzul şefului statului de a desemna în funcţia de Prim-ministru candidatura agreată de majoritatea parlamentară constituie un motiv care justifică instituirea interimatului funcţiei de Preşedinte al statului. Totuşi, autorul sesizării notează că Curtea nu s-a pronunţat expres asupra acestui aspect, fapt pentru care solicită interpretarea Constituţiei. Autorul sesizării se mai întreabă dacă Preşedintele Parlamentului sau Prim-ministrul care asigură interimatul funcţiei de Preşedinte al Republicii dispune de o marjă de discreţie în desemnarea candidatului pentru funcţia de Prim-ministru sau dacă aceştia sunt obligaţi să desemneze candidatura propusă de majoritatea parlamentară.

27. În opinia prezentată de Preşedintele Republicii se menţionează că această întrebare formulată de autorul sesizării se raportează la situaţii ipotetice care, de fapt, nici nu pot exista. În opinie se menţionează că aşa cum decurge din normele constituţionale şi din jurisprudenţa Curţii Constituţionale nu există premise sau posibilitatea ca şeful statului să nu dea curs opţiunii majorităţii parlamentare formalizate în vederea desemnării candidatului la funcţia de premier. Preşedintele Republicii consideră inacceptabile premisele şi concluziile autorului sesizării, iar raţionamentele prezumtive şi ipotetice nu pot motiva interpretarea suplimentară a textelor constituţionale, care au fost interpretate anterior.

28. În opinia prezentată de Asociaţia Promo-LEX se menţionează că respingerea repetată, cu rea-credinţă, de către Preşedintele Republicii a candidatului pentru funcţia de Prim-ministru propus de majoritatea parlamentară presupune crearea unor premise artificiale pentru dizolvarea Parlamentului care are o majoritate parlamentară conturată. Această situaţie contravine principiului colaborării puterilor în stat, stabilit de articolul 6 din Constituţie.

29. În opinia prezentată de Institutul de Cercetări Juridice, Politice şi Sociologice se menţionează că Institutul susţine argumentele autorului sesizării.

30. Pentru a elucida dacă mecanismul prevăzut de Hotărârea Curţii Constituţionale nr.28 din 17 octombrie 2017 este aplicabil în acest caz, Curtea trebuie să analizeze, în primul rând, dacă îşi menţine în prezent soluţia. Curtea parcurge acest exerciţiu în fiecare caz în care este chemată să aplice o Hotărâre pronunţată anterior. În acest mod, Curtea veghează ca jurisprudenţa sa să fie coerentă şi conformă rigorilor stabilite de Constituţie.

31. În prezenta cauză, Curtea observă că în Hotărârea nr.28 din 17 octombrie 2017 ea a interpretat articolul 91 din Constituţie şi a reţinut că refuzul Preşedintelui Republicii de a-şi executa obligaţiile constituţionale constituie o imposibilitate temporară de a-şi exercita atribuţia (atribuţiile) în cauză şi justifică instituirea interimatului funcţiei, care se asigură, în ordine, de Preşedintele Parlamentului sau de Primul-ministru, pentru exercitarea acestei (acestor) obligaţii constituţionale a Preşedintelui. De asemenea, Curtea a menţionat că instituirea interimatului funcţiei provocată de refuzul deliberat de a executa o obligaţie constituţională şi circumstanţele care justifică interimatul funcţiei de Preşedinte urmează a fi constatate în fiecare caz în parte de către Curtea Constituţională, în conformitate cu competenţa atribuită acesteia prin articolul 135 alin.(1) lit.f) din Constituţie (a se vedea punctele 1 şi 2 din Dispozitiv).

32. Deşi Curtea a constatat că refuzul deliberat al Preşedintelui ţării de a-şi îndeplini obligaţia constituţională constituie o încălcare gravă a obligaţiilor sale constituţionale şi a jurământului, circumstanţă ce justifică iniţierea de către Parlament a procedurii de suspendare a Preşedintelui, în conformitate cu articolul 89 din Constituţie, Curtea totuşi a considerat că trebuie să interpreteze funcţional Constituţia, deoarece interpretarea textuală ar crea blocaje instituţionale în cazul neexecutării deliberate a obligaţiilor constituţionale de către Preşedinte Republicii, ceea ce este contrar spiritului Constituţiei. Astfel, Curtea a căutat o soluţie excepţională în situaţia pe care a examinat-o (a se vedea § 84 şi 89 din Hotărârea citată).

33. În căutarea acestei soluţii, Curtea a interpretat Constituţia şi a reţinut că textul "imposibilitate temporară [a Preşedintelui Republicii] de a-şi exercita atribuţiile" de la articolul 91 cuprinde şi situaţia în care Preşedintele ţării refuză deliberat, din considerente subiective (lipsa dorinţei), să-şi exercite atribuţiile constituţionale. Curtea a constatat că, prin refuzul deliberat de a-şi executa una sau mai multe obligaţii constituţionale, Preşedintele Republicii se înlătură el însuşi de la exercitarea acestora. În acest sens, Curtea a reţinut că imposibilitatea temporară a Preşedintelui ţării de a-şi exercita atribuţiile constituţionale justifică instituirea interimatului funcţiei, care se asigură, în ordine, de Preşedintele Parlamentului sau de Prim-ministru. Curtea a notat că în acest caz nu este aplicabil termenul de 60 de zile prevăzut de articolul 90 alin.(3) din Constituţie, fiind suficient refuzul Preşedintelui Republicii de a-şi exercita atribuţiile constituţionale. De asemenea, Curtea a menţionat că, potrivit articolului 135 alin.(1) lit.f) din Constituţie, Curtea Constituţională este unica autoritate competentă să constate circumstanţele care justifică interimatul funcţiei de Preşedinte al Republicii, prin emiterea unui aviz (a se vedea § 109-115 din Hotărârea citată).

34. Analizând Hotărârea nr.28 din 17 octombrie 2017, Curtea observă că ea a aplicat instituţia interimatului funcţiei de Preşedinte al Republicii, reglementată de articolul 91 din Constituţie, în cazul în care Preşedintele ţării a refuzat în mod deliberat, din motive subiective, să-şi exercite atribuţiile constituţionale, deşi acest caz trebuia soluţionat prin prisma instituţiei suspendării din funcţie şi a demiterii Preşedintelui Republicii, stabilită de articolul 89 din Constituţie. Curtea a considerat că spre deosebire de demiterea din funcţie, care este o procedură complexă şi de lungă durată, interimatul funcţiei soluţionează prompt problema funcţionalităţii depline a instituţiilor fundamentale ale statului (a se vedea § 85 din Hotărâre).

35. Sub acest aspect, Curtea reţine că suspendarea din funcţie şi demiterea Preşedintelui Republicii este o procedură complexă, însă, în acelaşi timp, aceasta este o procedură prescrisă expres de Constituţie în cazul comiterii de către Preşedintele Republicii a unor fapte grave prin care încalcă prevederile Legii Supreme. Prin urmare, Curtea ajunge la concluzia că prin interpretarea funcţională a Constituţiei, în cazul Hotărârii nr.28 din 17 octombrie 2017, a fost creat un mecanism care nu se bazează pe Constituţie.

36. Această concluzie se regăseşte şi în Opinia Comisiei de la Veneţia cu privire la situaţia constituţională cu referinţă particulară la posibilitatea dizolvării Parlamentului, adoptată la cea de-a 119-a sesiune plenară (Veneţia, 21-22 iunie 2019), CDL-AD(2019)012.

37. În această Opinie, Comisia de la Veneţia a observat că, în Hotărârea nr.28 din 17 octombrie 2017, Curtea Constituţională a decis că refuzurile deliberate ale Preşedintelui Republicii de a-şi exercita una sau mai multe atribuţii constituţionale cad sub incidenţa "imposibilităţii exercitării atribuţiilor" de la articolul 90 din Constituţie. Totuşi, Comisia a constatat că dispoziţia privind interimatul funcţiei în caz de imposibilitate temporară este destinată situaţiilor în care imposibilitatea este o consecinţă a unor circumstanţe de fapt care pot fi verificate, în principal în cazul unei boli. Suspendarea din funcţie "în cazul săvârşirii unor fapte grave prin care încalcă prevederile Constituţiei" este reglementată de articolul 89 din Constituţie. Autoritatea competentă este Parlamentul, iar decizia de suspendare pretinde o majoritate de două treimi [articolul 89 alineatul (1)]. Dacă propunerea de suspendare din funcţie este aprobată, în cel mult 30 de zile se organizează un referendum pentru demiterea Preşedintelui [articolul 89 alineatul (3)]. Comisia de la Veneţia a reţinut că Constituţia nu prevede nicio altă posibilitate de suspendare a Preşedintelui Republicii din funcţie. Astfel, orice încălcare a obligaţiilor constituţionale de către Preşedintele ţării trebuie rezolvată în baza articolului 89, nu a articolului 90. Acesta din urmă reglementează situaţia în care vacanţa funcţiei poate fi determinată în mod obiectiv, fiind o situaţie diferită de confirmarea unei încălcări a atribuţiilor constituţionale, aşa cum este articolul 89. Suspendarea temporară a Preşedintelui Republicii poate fi exercitată numai dacă Constituţia autorizează acest lucru în mod expres şi îl reglementează. În fine, Comisia de la Veneţia a conchis că există motive convingătoare pentru a se considera că Hotărârea Curţii Constituţionale privind suspendarea temporară a Preşedintelui Republicii şi instalarea Prim-ministrului în calitate de Preşedinte interimar nu este bazată pe Constituţia Republicii Moldova (a se vedea § 47, 48, 50 şi 55 din Opinia citată).

38. Având în vedere raţionamentele prezentate supra, Curtea consideră necesar să-şi reevalueze considerentele şi soluţia stabilită prin Hotărârea nr.28 din 17 octombrie 2017.

39. Curtea reţine că şeful statului nu poate fi în afara răspunderii. Constituţia Republicii Moldova prevede două mecanisme de răspundere a Preşedintelui Republicii: răspunderea juridică (penală) şi răspunderea politică (constituţională).

40. Răspunderea juridică (penală) a Preşedintelui ţării este reglementată de articolul 81 alin.(3) din Constituţie. Acest articol prevede că Parlamentul poate hotărî punerea sub acuzare a Preşedintelui Republicii Moldova, cu votul a cel puţin două treimi din numărul deputaţilor aleşi, în cazul în care săvârşeşte o infracţiune. Competenţa de judecată îi aparţine Curţii Supreme de Justiţie, în condiţiile legii. Preşedintele este demis de drept la data rămânerii definitive a sentinţei de condamnare.

41. Răspunderea politică (constituţională) a Preşedintelui ţării este stabilită de articolul 89 din Constituţie. Acest articol prevede că în cazul săvârşirii unor fapte grave prin care încalcă prevederile Constituţiei, Preşedintele Republicii Moldova poate fi suspendat din funcţie de Parlament, cu votul a două treimi din deputaţi [alin. (1)]. Propunerea de suspendare din funcţie poate fi iniţiată de cel puţin o treime din deputaţi şi se aduce, neîntârziat, la cunoştinţa Preşedintelui Republicii Moldova. Preşedintele poate da Parlamentului explicaţii cu privire la faptele ce i se impută [alin. (2)]. Dacă propunerea de suspendare din funcţie este aprobată, în cel mult 30 de zile se organizează un referendum pentru demiterea Preşedintelui [alin. (3)].

42. Curtea reţine că la reglementarea mecanismelor de răspundere a Preşedintelui Republicii constituanta nu a stabilit că acestea pot genera soluţii imediate în cazul în care Preşedintele refuză în mod deliberat să-şi exercite obligaţiile constituţionale. Dimpotrivă, constituanta a stabilit că pentru declanşarea procedurii suspendării din funcţie şi a demiterii Preşedintelui Republicii este necesară respectarea unei proceduri riguroase tocmai pentru a se menţine echilibrul puterilor în stat.

43. Instituţia suspendării şi a demiterii Preşedintelui Republicii din funcţie este reglementată în Constituţie ca remediu împotriva situaţiilor de sfidare gravă a prevederilor Legii Supreme de către şeful statului. În reglementarea acestei instituţii, constituanta a avut în vedere faptul că Preşedintele ţării poate fi tentat să facă uz de imunitatea care îi este garantată de Constituţie şi, în acelaşi timp, să încalce prevederile Legii Supreme. În acest sens, pentru a asigura o pondere echilibrată a independenţei Preşedintelui Republicii, constituanta a considerat necesar ca Parlamentul să poată suspenda din funcţie Preşedintele ţării doar în cazul comiterii de către ultimul a unor fapte grave contrare Constituţiei.

44. Prin posibilitatea suspendării Preşedintelui Republicii de către Parlament în cazul încălcării grave a prevederilor Constituţiei se asigură realizarea principiului separaţiei şi colaborării puterilor în stat reglementat de articolul 6 din Constituţie. Astfel, dacă în mod obişnuit Parlamentul nu deţine competenţa suspendării din funcţie a Preşedintelui ţării, Curtea reţine că în cazul articolului 89 din Constituţie atribuţiile Parlamentului operează pentru a restabili echilibrul puterilor în stat, încălcat de şeful statului prin sfidarea prevederilor Legii Supreme.

45. Cu privire la caracterul suficient al refuzului Preşedintelui Republicii de a desemna candidatul pentru funcţia de Prim-ministru, înaintat de majoritatea parlamentară, pentru a se declanşa procedura demiterii din funcţie a acestuia, Curtea reţine următoarele.

46. Curtea notează că, potrivit articolului 89 alin.(1) din Constituţie, Preşedintele Republicii poate fi suspendat din funcţie şi demis în cazul săvârşirii unor fapte grave prin care încalcă prevederile Constituţiei. Constituţia nu stabileşte o noţiune a "faptelor grave" care încalcă prevederile Constituţiei. Constituanta a stabilit doar o clauză adjectivală pentru intensitatea încălcării Constituţiei pentru care Preşedintele ţării poate fi suspendat din funcţie şi demis.

47. Autoritatea învestită cu atribuţia de a califica şi constata dacă faptele pentru care este învinuit Preşedintele Republicii sunt fapte grave de încălcare a Constituţiei este Curtea Constituţională. Conform prevederilor Legii Supreme, Curtea Constituţională garantează supremaţia Constituţiei [articolul 134 alin.(3)], interpretează Constituţia [articolul 135 alin.(1) lit.b)] şi constată circumstanţele care justifică demiterea Preşedintelui Republicii Moldova [articolul 135 alin.(1) lit.f)].

48. Curtea reţine că stabilirea caracterului de faptă gravă a unei încălcări a prevederilor Constituţiei, în sensul articolului 89 alin.(1) din Constituţie, poate fi făcută în fiecare caz în parte. Pentru aceste situaţii sunt relevante atât aspectele de drept (i.e. care prevedere din Constituţie a fost încălcată), cât şi aspectele de fapt (i.e. care este contextul încălcării Constituţiei).

49. Având în vedere faptul că în această cauză Curtea nu a fost sesizată, în baza articolului 135 alin.(1) lit.f) din Constituţie, să constate circumstanţele care justifică demiterea din funcţie a Preşedintelui Republicii, ea reţine că nu poate răspunde la modul abstract la chestiunea caracterului suficient al refuzului Preşedintelui ţării de a desemna candidatul pentru funcţia de Prim-ministru, înaintat de majoritatea parlamentară, pentru a se declanşa procedura suspendării din funcţie. Aşa cum a menţionat la § 48 supra, constatarea caracterului de faptă gravă al unei încălcări a prevederilor Constituţiei, în sensul articolului 89 alin.(1) din Constituţie, poate fi făcută în fiecare caz în parte, analizându-se aspectele de fapt şi de drept.

50. Totuşi, Curtea reţine că, în general, pentru a aprecia dacă Preşedintele Republicii poate fi suspendat din funcţie şi demis pentru faptul că a refuzat desemnarea candidatul pentru funcţia de Prim-ministru, înaintat de majoritatea parlamentară, trebuie avute în vedere următoarele aspecte.

51. În primul rând, este important dacă prin refuzul său Preşedintele Republicii a încălcat o prevedere din Constituţie şi/sau o Hotărâre a Curţii Constituţionale. Acest element este important, deoarece, prin depunerea jurământului, Preşedintele ţării este obligat să acţioneze în spiritul Constituţiei şi să manifeste respect faţă de hotărârile Curţii Constituţionale. Depunând jurământul, Preşedintele Republicii Moldova îşi asumă necondiţionat, în mod public şi solemn, obligaţia de a acţiona exclusiv în spiritul loialităţii faţă de Constituţie şi de a nu-şi încălca jurământul în nicio împrejurare (a se vedea HCC nr.2 din 24 ianuarie 2017, § 26-27).

52. În al doilea rând, trebuie analizat dacă Preşedintele Republicii şi-a respectat obligaţia imparţialităţii şi a neutralităţii politice în procesul desemnării candidatului pentru funcţia de Prim-ministru. Această cerinţă derivă din jurisprudenţa Curţii. Astfel, în Hotărârea nr.32 din 29 decembrie 2015, Curtea a reţinut că în procesul desemnării candidatului pentru funcţia de Prim-ministru, Preşedintele Republicii trebuie să facă dovada imparţialităţii şi a neutralităţii sale politice, precum şi a echidistanţei sale faţă de toate grupurile parlamentare. Preşedintele nu are dreptul constituţional de a se suprapune grupurilor parlamentare, nu-i poate impune Parlamentului o anumită opţiune cu privire la persoana care va ocupa funcţia de Prim-ministru şi nu poate refuza desemnarea unui candidat propus de majoritatea parlamentară pentru faptul că candidatul are opţiuni politice diferite de ale sale (a se vedea § 94, 117 şi 118 din Hotărârea citată). Astfel, dacă după consultări Preşedintele Republicii promovează un candidat propriu şi refuză să desemneze candidatul propus de majoritatea parlamentară, Curtea reţine că prin acest fapt Preşedintele ţării ar anula scopul consultării fracţiunilor parlamentare, consultări care au loc pentru identificarea unui candidat susţinut de majoritatea parlamentară, şi ar încălca obligaţia imparţialităţii şi a neutralităţii sale politice.

53. Pe de altă parte, Curtea reţine că aprecierea respectării obligaţiei imparţialităţii şi a neutralităţii politice în procesul desemnării candidatului pentru funcţia de Prim-ministru de către Preşedintele Republicii trebuie analizată cu prudenţă. Astfel, promovarea propriului candidat nu trebuie confundată cu situaţia în care un candidat este susţinut de acelaşi partid politic sau de o majoritate parlamentară care îşi manifestă susţinere faţă de Preşedintele ţării, fără ca Preşedintele să-l promoveze în vreun fel. În acest ultim caz, este puţin probabil ca acuzaţia de lipsă de imparţialitate şi de neutralitate politică să fie considerată justificată.

54. Curtea reţine că criteriile menţionate la § 51-52 supra reprezintă puncte de pornire în analiza caracterului de faptă gravă prin care se încalcă Constituţia în cazul refuzului Preşedintelui Republicii de a desemna candidatul pentru funcţia de Prim-ministru, înaintat de majoritatea parlamentară. Criteriile în discuţie nu sunt exhaustive. Ele pot fi dezvoltate ţinând cont de circumstanţele particulare ale sesizărilor privind constatarea circumstanţelor care justifică suspendarea din funcţie şi demiterea Preşedintelui Republicii, depuse în baza articolului 135 alin.(1) lit.f) din Constituţie.

55. Aşadar, răspunzând la întrebarea autorului sesizării, Curtea reţine că în cazul în care Preşedintele Republicii refuză să desemneze candidatul pentru funcţia de Prim-ministru înaintat de majoritatea parlamentară formalizată, această situaţie trebuie soluţionată prin prisma articolului 89 din Constituţie, care prevede suspendarea din funcţie şi demiterea Preşedintelui Republicii. Pentru aprecierea faptului dacă refuzul Preşedintelui Republicii de a desemna candidatul pentru funcţia de Prim-ministru, propus de majoritatea parlamentară, reprezintă o faptă gravă, în sensul articolului 89 alin.(1) din Constituţie, trebuie avute în vedere următoarele elemente: a) dacă prin această faptă Preşedintele Republicii încalcă o prevedere din Constituţie şi/sau o Hotărâre a Curţii Constituţionale şi b) dacă prin această faptă Preşedintele Republicii îşi încalcă obligaţia imparţialităţii şi neutralităţii politice în procesul desemnării candidatului pentru funcţia de Prim-ministru.

Din aceste motive, în baza articolelor 135 alin.(1) lit.) b) şi 140 din Constituţie, 26 din Legea cu privire la Curtea Constituţională, 6, 61, 62 literele a) şi e) şi 68 din Codul jurisdicţiei constituţionale, Curtea Constituţională

HOTĂRĂŞTE:

1. Se admite parţial sesizarea depusă de către dl Igor Munteanu, deputat în Parlamentul Republicii Moldova.

2. În sensul articolului 98 alin.(1) din Constituţie, marja discreţionară a Preşedintelui Republicii la desemnarea candidatului pentru funcţia de Prim-ministru este limitată. În cazul în care este constituită o majoritate parlamentară absolută formalizată, Preşedintele Republicii este obligat să desemneze candidatul înaintat de această majoritate pentru funcţia de Prim-ministru. În cazul în care nu este constituită o majoritate parlamentară absolută formalizată, Preşedintele Republicii este obligat ca, după consultarea fracţiunilor parlamentare, să desemneze un candidat pentru funcţia de Prim-ministru, chiar dacă fracţiunile parlamentare nu sunt de acord cu propunerea sa.

3. În sensul articolelor 89 şi 91 din Constituţie, în cazul în care Preşedintele Republicii refuză să desemneze candidatul pentru funcţia de Prim-ministru înaintat de majoritatea parlamentară formalizată, această situaţie trebuie soluţionată prin prisma articolului 89 din Constituţie, care prevede suspendarea din funcţie şi demiterea Preşedintelui Republicii. Pentru aprecierea faptului dacă refuzul Preşedintelui Republicii de a desemna candidatul pentru funcţia de Prim-ministru, propus de majoritatea parlamentară, reprezintă o faptă gravă, în sensul articolului 89 alin.(1) din Constituţie, trebuie avute în vedere următoarele elemente:

a) dacă prin această faptă Preşedintele Republicii încalcă o prevedere din Constituţie şi/sau o Hotărâre a Curţii Constituţionale şi

b) dacă prin această faptă Preşedintele Republicii îşi încalcă obligaţia imparţialităţii şi neutralităţii politice în procesul desemnării candidatului pentru funcţia de Prim-ministru.

4. Prezenta hotărâre este definitivă, nu poate fi supusă niciunei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.