BIZLEXLegislația Republicii Moldova
Cuprins
Acte judiciare

Hotărâre nr.23 din 15.10.2024 privind excepţia de neconstituţionalitate a unui text din articolul 108 din Codul familiei (omisiunea de a indexa pensia de întreţinere stabilită sub forma unei sume fixe) (sesizarea nr.239g/2023)

Tipul documentului
Acte judiciare
Data adoptării
15.10.2024

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

H O T Ă R Â R E

privind  excepţia  de  neconstituţionalitate a

unui text din articolul 108 din Codul familiei

(omisiunea de a indexa pensia de întreţinere

stabilită sub forma unei sume fixe)

(sesizarea nr.239g/2023)

nr. 23  din  15.10.2024

 (în vigoare 15.10.2024) 

Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 447-450 art.157 din 29.10.2024

* * *

În numele Republicii Moldova,

Curtea Constituţională, judecând în componenţa:

dnei Liuba ŞOVA, preşedinte de şedinţă,

dnei Viorica PUICA,

dlui Nicolae ROŞCA,

dlui Serghei ŢURCAN, judecători,

cu participarea dnei Dina Musteaţa, asistent judiciar,

Având în vedere sesizarea înregistrată la 2 noiembrie 2023,

Examinând sesizarea menţionată în şedinţă plenară publică,

Având în vedere actele şi lucrările dosarului,

Deliberând în camera de consiliu,

Pronunţă următoarea hotărâre:

PROCEDURA

1. La originea cauzei se află sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate a textului "în cazurile şi în modul stabilit de lege" din articolul 108 din Codul familiei, adoptat prin Legea nr.1316 din 26 octombrie 2000, în partea ce ţine de omisiunea legislativă de a legifera cazurile şi modul de indexare a pensiei de întreţinere a copilului minor stabilită de instanţa de judecată într-o sumă bănească fixă, ridicată şi trimisă de dl judecător Constantin Chilian, în dosarul nr.2-741/2023, pendinte la Judecătoria Ungheni, sediul central, pe baza articolului 135 alin.(1) literele a) şi g) din Constituţie.

2. Prin decizia Curţii Constituţionale din 18 aprilie 2024, sesizarea a fost declarată admisibilă, fără a se prejudeca fondul cauzei.

3. În procesul examinării cauzei, Curtea Constituţională a solicitat opiniile Parlamentului, Preşedintelui Republicii Moldova, Guvernului, Avocatului Poporului pentru drepturile copilului şi Consiliului Superior al Magistraturii.

4. În şedinţa plenară publică a Curţii, excepţia de neconstituţionalitate a fost susţinută de autorul sesizării, dl judecător Constantin Chilian. Parlamentul a fost reprezentat de dna Victoria Caşu, consultant principal în cadrul Serviciului reprezentare la Curtea Constituţională. Guvernul a fost reprezentat de dna Anastasia Gruzin, şef adjunct al Direcţiei politici de protecţie a drepturilor copiilor şi a familiilor cu copii din cadrul Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale.

I. CIRCUMSTANŢELE LITIGIULUI PRINCIPAL

5. Prin Hotărârea din 29 noiembrie 2021, Judecătoria Ungheni, a dispus încasarea de la pârâtul R.B. a pensiei de întreţinere a copilului minor în beneficiul reclamantei N.B. în mărime de 1200 lei lunar.

6. La 6 martie 2023, reclamanta a formulat o cerere de chemare în judecată prin care a cerut modificarea cuantumului pensiei de întreţinere, invocând majorarea anuală a salariului mediu pe economie prognozat în ultimii trei ani.

7. Printr-o încheiere din 31 octombrie 2023, judecătorul a ridicat din oficiu excepţia de neconstituţionalitate a textului "în cazurile şi în modul stabilit de lege" din articolul 108 din Codul familiei şi a trimis sesizarea la Curtea Constituţională în vederea soluţionării acesteia.

II. LEGISLAŢIA PERTINENTĂ

8. Prevederile relevante ale Convenţiei internaţionale cu privire la drepturile copilului din 20 noiembrie 1989, în vigoare pentru Republica Moldova din 25 februarie 1993, sunt următoarele:

Articolul 18

"1. Statele părţi vor depune eforturi pentru asigurarea recunoaşterii principiului potrivit căruia ambii părinţi au o răspundere comună pentru creşterea şi dezvoltarea copilului. Răspunderea pentru creşterea copilului şi asigurarea dezvoltării sale le revine în primul rând părinţilor sau, după caz, reprezentanţilor săi legali. Aceştia trebuie să se conducă înainte de orice după interesul superior al copilului.

2. Pentru garantarea şi promovarea drepturilor enunţate în prezenta Convenţie, statele părţi vor acorda ajutor corespunzător părinţilor şi reprezentanţilor legali ai copilului în exercitarea răspunderii care le revine de a creşte copilul şi vor asigura crearea instituţiilor, lăcaşelor şi serviciilor însărcinate să vegheze la bunăstarea copiilor.

3. Statele părţi vor lua toate măsurile corespunzătoare pentru a asigura copiilor, ai căror părinţi muncesc, dreptul de a beneficia de serviciile şi instituţiile de îngrijire a copiilor pentru care ei îndeplinesc condiţiile cerute."

Articolul 27

"1. Statele părţi recunosc dreptul oricărui copil la un nivel de viaţă suficient pentru dezvoltarea sa fizică, mentală, spirituală, morală şi socială.

2. Părinţilor şi oricăror altor persoane care au în grijă un copil le revine în primul rînd responsabilitatea de a asigura, în limita posibilităţilor şi a mijloacelor lor financiare, condiţiile de viaţă necesare dezvoltării copilului.

3. Statele părţi, ţinînd seama de condiţiile naţionale şi în limita mijloacelor lor, vor adopta măsuri corespunzătoare pentru a ajuta părinţii şi alte persoane care au în grijă un copil să valorifice acest drept şi vor oferi, în caz de nevoie, o asistenţă materială şi programe de sprijin, în special în ceea ce priveşte alimentaţia, îmbrăcămintea şi locuinţa.

4. Statele părţi vor lua toate măsurile adecvate pentru a asigura recuperarea pensiei alimentare a copilului de la părinţii săi sau de la alte persoane care au răspundere financiară faţă de el, indiferent dacă se află pe teritoriul lor sau în străinătate. În special în cazul în care persoana care are răspundere financiară faţă de un copil trăieşte într-un alt stat decît cel al copilului, statele părţi vor favoriza aderarea la acorduri internaţionale sau încheierea de asemenea acorduri, precum şi adoptarea oricăror alte angajamente corespunzătoare."

9. Prevederile relevante ale Constituţiei sunt următoarele:

Articolul 4

Drepturile şi libertăţile omului

"(1) Dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertăţile omului se interpretează şi se aplică în concordanţă cu Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, cu pactele şi cu celelalte tratate la care Republica Moldova este parte.

(2) Dacă există neconcordanţe între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care Republica Moldova este parte şi legile ei interne, prioritate au reglementările internaţionale."

Articolul 23

Dreptul fiecărui om de a-şi cunoaşte drepturile şi îndatoririle

"(1) Fiecare om are dreptul să i se recunoască personalitatea juridică.

(2) Statul asigură dreptul fiecărui om de a-şi cunoaşte drepturile şi îndatoririle. În acest scop statul publică şi face accesibile toate legile şi alte acte normative."

Articolul 48

Familia

"(1) Familia constituie elementul natural şi fundamental al societăţii şi are dreptul la ocrotire din partea societăţii şi a statului.

(2) Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între bărbat şi femeie, pe egalitatea lor în drepturi şi pe dreptul şi îndatorirea părinţilor de a asigura creşterea, educaţia şi instruirea copiilor.

(3) Condiţiile de încheiere, de desfacere şi de nulitate a căsătoriei se stabilesc prin lege.

(4) Copiii sunt obligaţi să aibă grijă de părinţi şi să le acorde ajutor."

10. Prevederile relevante ale Codului familiei, adoptat prin Legea nr.1316 din 26 octombrie 2000, sunt următoarele:

Articolul 74

Obligaţia părinţilor de a-şi întreţine copiii

"(1) Părinţii sunt obligaţi să-şi întreţină copiii minori şi copiii majori inapţi de muncă care necesită sprijin material.

[…]".

Articolul 76

Încasarea pensiei de întreţinere pentru copilul minor într-o sumă bănească fixă

"(1) În cazurile când părintele care datorează întreţinere copilului său are un salariu şi/sau alte venituri neregulate sau fluctuabile ori primeşte salariu şi/sau alte venituri, total sau parţial, în natură, ori nu are un salariu şi/sau alte venituri, precum şi în alte cazuri când, din anumite motive, încasarea pensiei de întreţinere, sub forma unei cote din salariu şi/sau alte venituri, este imposibilă, dificilă sau lezează substanţial interesele uneia dintre părţi, instanţa judecătorească poate să stabilească cuantumul pensiei de întreţinere într-o sumă bănească fixă plătită lunar sau, concomitent, într-o sumă bănească fixă şi sub forma unei cote din salariu şi/sau alte venituri conform art.75.

(2) Cuantumul sumei băneşti fixe încasate în conformitate cu alin.(1) se determină de instanţa judecătorească, ţinându-se cont de starea materială şi familială a părţilor, de alte circumstanţe importante şi păstrându-se, dacă este posibil, nivelul anterior de asigurare materială a copilului."

Articolul 108

Indexarea pensiei de întreţinere

"Pensia de întreţinere, stabilită de instanţa judecătorească într-o sumă bănească fixă, se indexează în cazurile şi în modul stabilit de lege."

ÎN DREPT

I. Argumentele autorului sesizării

11. Autorul excepţiei susţine că norma contestată omite să reglementeze cazurile şi modul de indexare a pensiei de întreţinere stabilită sub forma unei sume fixe. Lipsa acestui mecanism de indexare a pensiei reprezintă o ingerinţă gravă în drepturile copilului.

12. Autorul menţionează că pensia de întreţinere reprezintă o componentă esenţială a principiului interesului superior al copilului, asigurându-i acestuia un mediu sănătos şi sprijinul necesar pentru dezvoltare. Totodată, omisiunea menţionată încalcă drepturile copilului, deoarece pensia de întreţinere nu constituie un privilegiu personal al părintelui cu care locuieşte copilul, ci o protecţie materială a minorului din partea părintelui care locuieşte separat.

13. Prin urmare, indexarea pensiei de întreţinere reprezintă o garanţie financiară oferită copilului faţă de diminuarea valorii pensiei stabilite din cauza unei inflaţii persistente. În acest caz, pensia stabilită printr-o hotărâre judecătorească devine ineficientă şi nu-şi realizează scopul iniţial. Articolul 167 din Codul familiei prevede că Guvernul va adopta acte normative care să asigure aplicarea codului. Din acest motiv, autorul sesizării a solicitat ca până la remedierea deficienţei de reglementare şi înlăturarea viciului de neconstituţionalitate să fie indexată mărimea pensiei de întreţinere a copilului minor stabilită de instanţa de judecată sub forma unei sume fixe, luându-se ca bază cel puţin rata inflaţiei medii anuale la data pronunţării hotărârii judecătoreşti, pentru fiecare an după pronunţarea hotărârii.

14. Autorul sesizării pretinde că dispoziţiile contestate sunt contrare articolelor 4, 23 şi 48 din Constituţie.

II. Argumentele autorităţilor şi ale organizaţiilor care şi-au prezentat opiniile

15. În opinia sa, Parlamentul a notat că norma de la articolul 108 din Codul familiei stabileşte expres că suma de bani fixă stabilită de instanţa de judecată fie se majorează în fiecare an datorită inflaţiei care se atestă la finele anului precedent, fie este supusă indexării. Astfel, potrivit articolelor 3 şi 6 din Legea nr.824 din 24 decembrie 1991 privind indexarea veniturilor băneşti ale populaţiei, toate pensiile fac obiectul indexării. Parlamentul a reiterat că procesul şi modalitatea de indexare a tuturor categoriilor de pensii de întreţinere sunt unice şi ţin de prevederile Legii nr.156 din 14 octombrie 1998 privind sistemul public de pensii şi de hotărârile Guvernului aprobate anual în acest sens.

16. În concluzie, Parlamentul a menţionat că nu poate fi reţinut argumentul că legislativul şi executivul erau obligaţi să elaboreze cadrul normativ suplimentar pentru indexarea pensiilor de întreţinere, deoarece textul contestat stabileşte că indexarea se face conform legii, prin urmare se aplică acelaşi procent de indexare, similar în cazul celorlalte prestaţii sociale la categoria cărora se atribuie şi pensiile.

17. În opinia sa, Guvernul a menţionat că omisiunea de a reglementa prin lege indexarea pensiei de întreţinere stabilită de instanţa de judecată într-o sumă bănească fixă aduce atingere interesului superior al copilului. Mai mult, în conformitate cu Planul naţional de acţiuni pentru aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană pe anii 2024-2027, statul va urmări aderarea la Convenţia privind obţinerea pensiei de întreţinere din străinătate pentru copii şi alţi membri ai familiei. Acest tratat vine să instituie rigori şi obligaţii pozitive pentru stat în materia întreţinerii, asigurând o protecţie a copilului echivalentă celei oferite de statele membre ale Uniunii Europene. De asemenea, Guvernul a menţionat că norma contestată nu conţine criterii clare şi previzibile referitoare la cazurile şi modurile de indexare a pensiei, astfel încât justiţiabilul se află într-o stare de incertitudine juridică.

18. În opinia sa, Preşedintele Republicii Moldova a notat că, sub aspectul previzibilităţii, dispoziţiile contestate prezintă unele deficienţe în sensul că, deşi legislatorul a decis că pensia de întreţinere se indexează în cazurile şi în modul stabilit de lege, legislaţia în vigoare nu stabileşte cazurile şi modul de indexare a acesteia şi nici nu poate fi dedus un sistem automat de indexare. De asemenea, textul contestat este confuz, întrucât nu identifică clar prevederile aplicabile din lege. Acest fapt afectează coerenţa sistemului de stabilire a pensiei de întreţinere într-o sumă bănească fixă prin lipsa de claritate şi previzibilitate. Astfel, instanţele nu pot să dezvolte legea, deoarece aceasta ar conduce de multe ori la aplicarea neunitară a acestei norme.

19. Mai mult, Preşedintele Republicii Moldova menţionează că Curtea Constituţională a analizat un caz similar referitor la ajustarea salariilor judecătorilor şi procurorilor pe baza ratei inflaţiei, deoarece un mecanism similar este aplicat şi în cazul altor drepturi social-economice, cum ar fi indexarea pensiei pentru limită de vârstă.

20. În opinia sa, Ministerul muncii şi protecţiei sociale al Republicii Moldova a menţionat că interesul superior al copilului reprezintă un principiu esenţial în realizarea drepturilor copilului. Astfel, potrivit normei contestate, la etapa actuală, nu există prevederi sau un mecanism în legislaţie care să reglementeze aspectul indexării pensiei de întreţinere. Prin urmare, omisiunea de a reglementa prin lege aspectul indexării pensiei de întreţinere stabilită de instanţa de judecată într-o sumă bănească fixă aduce atingere interesului superior al copilului. Acest fapt conduce la situaţii în care cuantumul pensiilor nu sunt actualizate în modul corespunzător şi nu acoperă necesităţile copilului. Astfel, lipsa reglementării menţionate face ca norma contestată să fie iluzorie şi teoretică, dar nu practică şi efectivă.

21. În opinia sa, Avocatul poporului pentru drepturile copilului consideră că pensia de întreţinere este o componentă esenţială a interesului superior al copilului, iar omisiunea normei contestate reprezintă o ingerinţă în exercitarea drepturilor fundamentale. Acesta menţionează că Convenţia ONU cu privire la drepturile copilului prevede că statele părţi vor depune eforturi pentru asigurarea recunoaşterii principiului potrivit căruia ambii părinţi au o răspundere comună pentru creşterea şi dezvoltarea copilului. În aceeaşi cheie, legislaţia naţională stabileşte că răspunderea pentru creşterea copilului şi pentru asigurarea dezvoltării acestuia le revine în primul rând părinţilor sau, după caz, reprezentanţilor legali/responsabililor legali ai acestuia. Ambii părinţi au o răspundere comună pentru creşterea, educarea şi întreţinerea copilului.

22. De asemenea, în opinia sa, Avocatul poporului pentru drepturile copilului menţionează despre jurisprudenţa Curţii Constituţionale referitoare la omisiunea unui mecanism privind indexarea anumitor plăţi.

23. În opinia prezentată, Consiliul Superior al Magistraturii a menţionat că sesizarea poate fi admisă pentru controlul constituţionalităţii textului contestat conţinut în articolul 108 din Codul familiei, în scopul legiferării cazurilor şi a modului de indexare a pensiei de întreţinere a copilului minor stabilită de instanţa de judecată într-o sumă bănească fixă.

III. Drept comparat

24. Codul civil al României stabileşte la articolul 531 că pensia de întreţinere stabilită într-o sumă fixă se indexează de drept, trimestrial, în funcţie de rata inflaţiei1.

___________________

1 https://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocument/175630

25. În Germania, Codul civil stabileşte că pensia minimă de întreţinere a copiilor minori poate fi indexată în conformitate cu prima teză a articolului 1612a, care se bazează pe nivelul material de existenţă al copilului minor. Nivelul minim de întreţinere este reglementat de articolul 1612a alineatul (1) tezele 2 şi 3 din Codul civil şi creşte pe o scală cu trei niveluri pe măsură ce copilul avansează în vârstă. În cazul în care o hotărâre judecătorească stabileşte indexarea sumei pentru întreţinere, hotărârea nu trebuie să fie modificată de fiecare dată când copilul împlineşte o anumită vârstă2.

___________________

2 https://www.gesetze-im-internet.de/englisch_bgb/englisch_bgb.html 

26. În Estonia, până la sfârşitul anului 2021, întreţinerea minimă a fost calculată în funcţie de salariul minim. Cu toate acestea, întreţinerea lunară pentru un copil nu putea fi mai mică decât jumătate din salariul minim stabilit de guvernul republicii (suma minimă a fost de 250 euro pentru un copil în 2018, de 270 euro în 2019 şi de 292 euro în 2020 şi 2021). Începând cu 1 ianuarie 2022, cuantumul întreţinerii minime nu se mai calculează în funcţie de salariul minim în vigoare, ci este stabilit de instanţă în funcţie de nevoile copilului, de capacitatea financiară a părinţilor, de eventualele prestaţii primite şi de numărul de copii minori care fac parte din familie. Suma utilizată drept bază de calcul reprezintă jumătate din costul mediu lunar al întreţinerii copilului. Cuantumul de bază al pensiei de întreţinere este de 209,2 euro, indexat la data de 1 aprilie a fiecărui an în funcţie de variaţia indicelui preţurilor de consum în anul precedent3.

___________________

3 https://e-justice.europa.eu/content_maintenance_claims-47-ee-ro.do?init=true&member=1 

27. În cazul Letoniei, pentru evaluarea şi stabilirea unui anumit cuantum al alocaţiei de întreţinere, instanţa va ţine cont mai întâi de situaţia materială a părţilor, de condiţiile lor de trai şi de structura familială, examinând în mod corespunzător elementele de probă depuse de părţi. Totuşi, nivelul minim de întreţinere lunar pe care fiecare părinte are obligaţia să îl furnizeze, în conformitate cu reglementările stabilite de guvern, pentru fiecare copil, din momentul naşterii până când acesta împlineşte vârsta de 7 ani, este de cel puţin 25 % din salariul minim lunar stabilit de către guvern; între 7 ani şi 18 ani, valoarea pensiei de întreţinere este de cel puţin 30 % din salariul minim lunar stabilit de guvern4.

___________________

4 https://e-justice.europa.eu/47/RO/family_maintenance?LATVIA&member=1 

28. În cazul Ţărilor de Jos, Ministrul Justiţiei stabileşte anual procentul cu care se majorează o contribuţie de întreţinere acordată de instanţă sau o contribuţie stabilită prin acordul părţilor. Pentru calcularea acestei majorări procentuale, ministrul ia în considerare evoluţia salariilor în cadrul mediului de afaceri şi al sectorului guvernamental, precum şi evoluţia salariilor din alte sectoare. Acest procent este publicat în Monitorul Oficial al Ţărilor de Jos. Există mai multe excepţii de la această ajustare legală a pensiilor de întreţinere. Atât părţile, cât şi instanţa pot renunţa la indexarea legală şi pot stabili o metodă alternativă de indexare5.

___________________

5 https://e-justice.europa.eu/47/RO/family_maintenance?NETHERLANDS&member=1 

29. În Franţa, contribuţia pentru pensia de întreţinere este calculată în funcţie de resursele fiecăruia dintre părinţi şi de nevoile copilului. Din 2010, Ministerul Justiţiei publică un tabel de referinţă, având doar un caracter de recomandare, stabilit în funcţie de veniturile debitorului şi ale creditorului, de numărul de copii pe care îi au în îngrijire şi de amploarea dreptului de vizitare şi de locuinţă. În hotărârea sa, instanţa prevede în mod sistematic o indexare a contribuţiei (în funcţie de indicele preţurilor de consum pentru gospodăriile urbane în general)6.

___________________

6 https://e-justice.europa.eu/47/RO/family_maintenance?FRANCE&member=1 

30. În Polonia, cuantumul indemnizaţiei de întreţinere depinde de veniturile şi de capacitatea financiară a persoanei care are obligaţia de a plăti întreţinerea şi de nevoile rezonabile ale persoanei care beneficiază de întreţinere. Atunci când se evaluează venitul şi capacitatea financiară a persoanelor care au obligaţia de a plăti indemnizaţia de întreţinere, nu se ia în considerare venitul pe care acestea îl câştigă efectiv, ci cel pe care l-ar putea obţine în cazul în care şi-ar utiliza integral capacitatea de câştig. Se poate impune plata întreţinerii inclusiv în cazul unui şomer care nu are un venit regulat, iar plăţile pot fi executate silit. Totuşi, în Polonia nu există o sumă fixă pentru indemnizaţia de întreţinere şi aceasta nu se calculează ca procent fix din veniturile persoanei plătitoare. În practică, în majoritatea cazurilor, valoarea pensiei de întreţinere acordate de instanţe variază între 300 şi 1000 zloţi polonezi pe lună/copil. Salariul minim brut în iulie 2023 era de 3600 zloţi7.

___________________

7 https://e-justice.europa.eu/47/RO/family_maintenance?POLAND&member=1 

31. În Ungaria, pensia de întreţinere trebuie plătită ca o sumă fixă. Instanţa de judecată poate decide dacă cuantumul pensiei datorate trebuie să fie adaptat în mod automat în fiecare an, în conformitate cu creşterea indicelui preţurilor de consum, publicat anual de către Biroul de statistică central din Ungaria, începând cu data de 1 ianuarie a anului următor (secţiunea 4:207 din Codul civil). Suma pensiei de întreţinere care trebuie plătită pentru copil este stabilită în general la 15-25 % din venitul mediu al persoanei obligate să plătească pensia de întreţinere. În general, atunci când se stabileşte venitul mediu al persoanei obligate să plătească pensia de întreţinere, trebuie luat în considerare venitul anual total al persoanei în cauză în anul anterior intentării acţiunii de întreţinere (secţiunea 4:218 alineatul (4) din Codul civil)8.

___________________

8 https://e-justice.europa.eu/47/RO/family_maintenance?HUNGARY&member=1 

INFLAŢIA – UN FENOMEN MONETAR

32. În Republica Moldova ca şi autoritate publică responsabilă de asigurarea şi menţinerea preţurilor este Banca Naţională a Moldovei (a se vedea articolul 4 din Legea nr.548/1995 cu privire la Banca Naţională a Moldovei). Într-o notă informativă9 a Băncii Naţionale a Moldovei este precizat că inflaţia se manifestă atunci când este înregistrată o majorare a preţurilor bunurilor şi serviciilor. La stabilirea ratei inflaţiei sunt luate în considerare preţurile bunurilor şi serviciilor care intră în consumul gospodăriilor. Toate bunurile şi serviciile consumate pe parcursul anului sunt reprezentate de un coş de produse. Fiecare produs din acest coş are un preţ care poate varia în timp.

___________________

9 https://www.bnm.md/files/2_%20Infla%C8%9Bia-.pdf 

33. Banca Naţională a Moldovei precizează că rata inflaţiei se determină în funcţie de preţul coşului integral într-o lună comparat cu preţul acestuia în aceeaşi lună a anului precedent. Dinamica preţurilor este măsurată prin "indicele preţurilor de consum" ("IPC"). IPC măsoară tendinţa generală a evoluţiei în timp a preţurilor la un coş de produse şi servicii procurate de către toţi. În special, la stabilirea ratei inflaţiei se ţine cont de preţurile la produsele şi serviciile de bază, e.g. produse alimentare (pâine, legume, fructe, carne, zahăr ş.a.), mărfuri nealimentare (încălţăminte, îmbrăcăminte, medicamente ş.a.) şi servicii (energia electrică, servicii comunale, transport de pasageri ş.a.).

34. În notă este precizat că inflaţia afectează persoanele în mod diferit. Pensionarii, şomerii şi alţi beneficiari de prestaţii sociale sunt dezavantajaţi dacă plăţile nu sunt indexate la timp. Categoriile de persoane în discuţie primesc plăţi în mărime fixă, în timp ce valoarea banilor scade. Persoanele cu venituri mici sunt mult mai afectate de inflaţie decât cele cu venituri mari. De altfel, în cazul celei dintâi categorii cea mai mare parte a cheltuielilor este reprezentată de cheltuielile pentru hrană, fapt care determină diminuarea cantităţii produselor alimentare procurate, odată cu creşterea preţurilor.

IV. Aprecierea Curţii Constituţionale

A. Admisibilitatea

35. Prin decizia din 18 aprilie 2024, Curtea a confirmat respectarea condiţiilor de admisibilitate a sesizării.

36. În conformitate cu articolul 135 alin.(1) lit.a) din Constituţie, controlul constituţionalităţii legilor, în acest caz controlul constituţionalităţii unor prevederi din Codul familiei, ţine de competenţa Curţii Constituţionale.

37. Curtea a constatat că excepţia de neconstituţionalitate, ridicată din oficiu, este formulată de subiectul căruia i s-a conferit acest drept, pe baza articolului 135 alin.(1) literele a) şi g) din Constituţie.

38. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie omisiunea legislativă de a reglementa cazurile şi modul de indexare a pensiei de întreţinere a copilului minor, stabilită de instanţa de judecată într-o sumă bănească fixă, aşa cum este prevăzut în textul articolului 108 din Codul familiei. Din sesizare şi din încheierea instanţei rezultă că pe rolul Judecătoriei Ungheni se află o cerere cu privire la modificarea cuantumului pensiei de întreţinere stabilită într-o sumă fixă. Curtea a admis că dispoziţiile contestate ar putea fi aplicate la examinarea cauzei în care a fost ridicată excepţia de neconstituţionalitate. Curtea a observat că reglementările din articolul criticat nu a mai constituit anterior obiect al controlului constituţionalităţii.

39. Astfel, Curtea a reţinut că pentru ca o excepţie de neconstituţionalitate să poată fi examinată în fond, Curtea trebuie să analizeze prin prisma argumentelor autorului sesizării dacă prevederile contestate reprezintă o ingerinţă într-un drept fundamental (a se vedea HCC nr.12 din 6 aprilie 2021, § 29; HCC nr.16 din 20 mai 2021, § 31).

40. Autorul sesizării a invocat incidenţa articolelor 4 (drepturile şi libertăţile omului), 23 (dreptul fiecărui om de a-şi cunoaşte drepturile şi îndatoririle) şi 48 (familia) din Constituţie.

41. Referitor la incidenţa articolului 4 din Constituţie, Curtea a reiterat că acesta comportă un caracter general şi nu poate constitui un reper individual şi separat. Această normă poate fi invocată numai în coroborare cu o altă prevedere din Constituţie, care trebuie să fie aplicabilă (DCC nr.113 din 26 septembrie 2023, § 17). Totodată, Curtea a precizat că nici articolul 23 din Constituţie nu are o aplicabilitate de sine stătătoare. Pentru a fi aplicabil, autorul sesizării trebuie să demonstreze existenţa unor ingerinţe în drepturile fundamentale garantate de Constituţie. Abia în cadrul analizei caracterului justificat al ingerinţei abstracte în drepturile fundamentale garantate de Constituţie Curtea poate pune în operă prevederile acestui articol (HCC nr.16 din 20 mai 2021, § 35; DCC nr.112 din 15 iulie 2021, § 22).

42. Articolul 48 din Constituţie stabileşte, inter alia, îndatorirea părinţilor de a asigura creşterea, educaţia şi instruirea copiilor. De asemenea, Convenţia ONU cu privire la drepturile copilului prevede la articolul 27 că părinţilor şi oricărei alte persoane care au în grijă un copil le revine în primul rând responsabilitatea de a asigura, în limita posibilităţilor şi a mijloacelor lor financiare, condiţiile de viaţă necesare în vederea dezvoltării copilului.

43. Curtea a observat că Codul familiei reglementează obligaţia părinţilor de a-şi întreţine copiii. Astfel, articolul 75 stabileşte cuantumul pensiei de întreţinere încasate pentru copilul minor. Totuşi, în cazurile în care părintele care datorează întreţinere copilului său are un salariu şi/sau alte venituri neregulate sau fluctuabile ori primeşte salariu şi/sau alte venituri, total sau parţial, în natură, ori nu are un salariu şi/sau alte venituri, precum şi în alte cazuri în care, din anumite motive, încasarea pensiei de întreţinere sub forma unei cote din salariu şi/sau alte venituri este imposibilă, dificilă sau lezează în mod substanţial interesele uneia dintre părţi, instanţa judecătorească poate să stabilească cuantumul pensiei de întreţinere sub forma unei sume fixe plătite lunar sau, concomitent, sub forma unei sume fixe şi sub forma unei cote din salariu şi/sau alte venituri.

44. În acest caz, Codul familiei prevede la articolul 108 că pensia de întreţinere, stabilită de instanţa judecătorească sub forma unei sume fixe, se indexează în cazurile şi în modul stabilit de lege.

45. Autorul sesizării a menţionat că legislatorul nu a reglementat un mecanism legal de indexare a pensiei de întreţinere.

46. În jurisprudenţa sa, Curtea a reţinut că omisiunea legislativă poate constitui obiect de examinare al Curţii Constituţionale dacă ea afectează un drept constituţional fundamental (a se vedea, în acest sens, HCC nr.12 din 6 aprilie 2021, § 35). Astfel, Curtea a analizat, prin prisma argumentelor autorului sesizării, dacă prevederile contestate reprezintă o ingerinţă într-un drept fundamental (a se vedea HCC nr.12 din 6 aprilie 2021, § 29; HCC nr.16 din 20 mai 2021, § 31).

47. Din analiza sistemică a legislaţiei, Curtea a observat că legea nu reglementează cazurile şi modul de indexare a pensiei de întreţinere a copilului minor stabilită printr-o hotărâre judecătorească în sumă fixă.

48. Totuşi, Curtea a notat că articolul 253 din Codul de procedură civilă stabileşte că, la cererea creditorului sau a debitorului, instanţa care a soluţionat cauza efectuează, printr-o încheiere, în funcţie de situaţia de la momentul executării hotărârii, indexarea sumelor adjudecate prin hotărârea pronunţată, însă această normă procedurală nu reglementează condiţiile de indexare.

49. În consecinţă, Curtea a considerat necesar să analizeze şi să stabilească dacă omisiunea legislativă de a reglementa un mecanism de indexare a pensiei de întreţinere reprezintă o încălcare a dreptului fundamental al copilului de a beneficia de întreţinere din partea părinţilor, drept garantat de articolul 48 din Constituţie.

50. Astfel, pentru a elucida problemele ridicate în excepţia de neconstituţionalitate, Curtea va examina omisiunea legislativă dedusă din prevederile articolului 108 din Codul familiei prin raportare la articolele 4, 23 şi 48 din Constituţie.

B. Fondul cauzei

a) Principii generale privind interesul superior al copilului

51. Convenţia cu privire la drepturile copilului, adoptată de Organizaţia Naţiunilor Unite la 20 noiembrie 1989, a stabilit că copilul trebuie să se bucure de o protecţie specială şi că i se vor oferi oportunităţi şi facilităţi, prin lege şi prin alte mijloace, care să-i permită să se dezvolte fizic, psihic, moral, spiritual şi social într-un mod sănătos şi normal şi în condiţii de libertate şi demnitate. În adoptarea legilor în acest scop, interesul superior al copilului este principalul aspect.

52. De asemenea, Convenţia ONU cu privire la drepturile copilului stabileşte la articolul 18 că statele părţi vor depune eforturi pentru asigurarea recunoaşterii principiului potrivit căruia ambii părinţi au responsabilităţi comune pentru creşterea şi dezvoltarea copilului. Părinţii sau, după caz, reprezentanţii săi legali sunt principalii responsabili de creşterea şi de dezvoltarea copilului. Aceştia trebuie să acţioneze, în primul rând, în interesul superior al copilului. De asemenea, în articolul 27 se menţionează că părinţilor şi oricărei alte persoane care au în grijă un copil le revine în primul rând responsabilitatea de a asigura, în limita posibilităţilor şi a mijloacelor lor financiare, condiţiile de viaţă necesare în vederea dezvoltării copilului, precum şi că statele părţi vor lua toate măsurile adecvate pentru recuperarea pensiei alimentare pentru copil de la părinţii săi sau de la alte persoane care răspund din punct de vedere financiar pentru acesta, atât pe teritoriul statului parte, cât şi în străinătate.

53. După cum a precizat şi Curtea Europeană în mai multe rânduri, în prezent există un consens larg – inclusiv în dreptul internaţional – în sprijinul ideii că în toate deciziile referitoare la copii interesul lor superior trebuie să fie unul primordial (Neulinger şi Shuruk v. Elveţia [MC], 6 iulie 2010, § 135; X v. Letonia [MC], 26 noiembrie 2013, § 96). De asemenea, Curtea Europeană a considerat că lipsa de cooperare între părinţii separaţi nu este un factor care poate scuti, în sine, autorităţile de obligaţiile pozitive care le revin pe baza articolului 8 (Anagnostakis v. Grecia, 10 octombrie 2023, § 58).

54. Articolul 48 alin.(2) din Constituţie prevede că familia se întemeiază pe dreptul şi îndatorirea părinţilor de a asigura creşterea, educaţia şi instruirea copiilor. Totodată, legislatorul naţional a stabilit că răspunderea pentru creşterea copilului şi pentru asigurarea dezvoltării acestuia le revine în primul rând părinţilor sau, după caz, reprezentanţilor legali/responsabililor legali ai acestuia. Ambii părinţi au o răspundere comună pentru creşterea, educarea şi întreţinerea copilului (articolul 8 din Legea nr.370 din 30 noiembrie 2023 privind drepturile copilului).

55. Prin urmare, Curtea menţionează că obligaţia pozitivă a statului este de a adopta măsuri care să asigure respectarea unor condiţii adecvate pentru creşterea şi dezvoltarea armonioasă a copilului, ţinând cont de particularităţile individuale ale personalităţii lui şi de situaţia concretă în care acesta se află.

b) Cu privire la existenţa unui scop legitim al omisiunii de a prevedea un mecanism de indexare

56. Curtea reiterează că una dintre condiţiile obligatorii pe care trebuie să le respecte ingerinţele în drepturile şi libertăţile persoanei este ca acestea să urmărească cel puţin un scop legitim prevăzut de articolul 54 alin.(2) din Constituţie.

57. Curtea reţine că, potrivit articolului 76 din Codul familiei, în cazurile în care părintele care datorează întreţinere copilului său are un salariu şi/sau alte venituri neregulate sau fluctuabile, instanţa judecătorească poate să stabilească cuantumul pensiei de întreţinere sub forma unei sume fixe plătite lunar sau, concomitent, într-o sumă bănească fixă. Totodată, potrivit articolului 108 din Codul familiei, pensia de întreţinere a copilului minor, stabilită de instanţa judecătorească sub forma unei sume fixe, se indexează în cazurile şi în modul stabilit de lege.

58. Curtea reţine că scopul legii constă în ocrotirea drepturilor copiilor în situaţia în care părinţii locuiesc separat, iar scopul indexării stabilite de articolul 108 din Codul familiei reprezintă o actualizare periodică a mărimii pensiilor de întreţinere stabilite de instanţa de judecată care să corespundă cerinţelor şi realităţilor economice.

59. Astfel, Curtea notează existenţa unor studii publicate de Biroul Naţional de Statistică. În acest sens, în studiul publicat la 30 mai 2023 se menţionează că în ultimii cinci ani mărimea minimului de existenţă pentru copii a crescut cu 42,0%. Astfel, valoarea minimului de existenţă în anul 2022 a constituit în total pentru copii – 2558,3 lei, inclusiv 1008,9 lei pentru copiii de până la 1 an, 2197,3 lei pentru copiii în vârstă de 1-6 ani şi 2888,6 lei pentru cei cu vârsta de 7-17 ani10. De asemenea, în studiul publicat la 30 mai 2024 de Biroul Naţional de Statistică se menţionează că în ultimii cinci ani mărimea minimului de existenţă pentru copii a crescut cu 46,5%. Astfel, valoarea minimului de existenţă în anul 2023 a constituit în total pentru copii – 2822,1 lei, inclusiv 1110,1 lei pentru copiii de până la 1 an, 2403,1 lei pentru copiii în vârstă de 1-6 ani şi 3165,1 lei pentru cei cu vârsta de 7-17 ani11.

___________________

10 https://statistica.gov.md/ro/situatia-copiilor-in-republica-moldova-in-anul-2022-9578_60434.html 

11 https://statistica.gov.md/ro/situatia-copiilor-in-republica-moldova-in-anul-2023-9578_61275.html 

60. În jurisprudenţa sa, Curtea Constituţională a notat că prevederile care reglementează mecanismul de indexare a pensiei urmăresc să asigure majorarea valorii pensiei în funcţie de dinamica preţurilor la produsele şi serviciile de bază. Indexarea pensiei îi oferă persoanei protecţie faţă de riscul devalorizării în timp a banilor şi faţă de fluctuaţiile economice care ar putea să influenţeze nivelul său de trai (a se vedea, mutatis mutandis, DCC nr.24 din 28 martie 2024, §§ 25-26).

61. Aşadar, Curtea reţine că, în prezent, nu există un cadru legal care să reglementeze modul de indexare a pensiilor pentru întreţinerea copiilor stabilite printr-o hotărâre judecătorească sub forma unei sume fixe. Această omisiune de reglementare face ca pensia de întreţinere a copilului minor în sumă fixă să rămână aceeaşi, iar peste ani valoarea acesteia să nu corespundă realităţilor economice şi cerinţelor de întreţinere a copiilor.

62. Totodată, Curtea observă că lipsa acestui mecanism de indexare ar suprasolicita şi mai mult agenda instanţelor judecătoreşti cu cereri de chemare în judecată despre modificarea cuantumului pensiei de întreţinere pentru copilul minor, în situaţia în care există deja o hotărâre judecătorească cu privire la încasarea pensiei de întreţinere. De asemenea, iniţierea unei noi proceduri presupune timp şi cheltuieli financiare suplimentare (de exemplu: onorariul unui avocat, cheltuieli legate de judecată etc.) pentru reclamantul care depune o astfel de cerere.

63. Curtea nu poate reţine argumentele prezentate de Parlament referitoare la faptul că procesul şi modalitatea de indexare a tuturor categoriilor de pensii sunt unice, prin urmare indexarea se face conform Legii nr.824 din 24 decembrie 1991 privind indexarea veniturilor băneşti ale populaţiei, Legii nr.156 din 14 octombrie 1998 privind sistemul public de pensii şi hotărârilor aprobate de către Guvern. În acest sens, Curtea menţionează că pensia de întreţinere a copilului minor nu reprezintă o prestaţie socială sau o pensie achitată de la bugetul de stat prin care se aplică în fiecare an, în mod automat, un coeficient de indexare (a se vedea Hotărârea Guvernului nr.217 din 26 martie 2024 cu privire la indexarea şi majorarea prestaţiilor sociale). Mai mult, Parlamentul nu a prezentat, în opinia sa scrisă, exemple prin care pensia de întreţinere stabilită sub forma unei sume fixe se indexează în mod automat în fiecare an, aşa cum prevede articolul 13 din Legea nr.156 din 14 octombrie 1998 privind sistemul public de pensii.

64. Aşadar, Curtea constată că legislatorul nu a ponderat în mod suficient interesul superior al copilului de a beneficia de întreţinere adecvată din partea părinţilor, fapt care contravine condiţiei echilibrului corect impus de articolul 54 alin.(2) din Constituţie.

65. Rezumând cele enunţate supra, Curtea conchide că omisiunea legislativă dedusă din articolul 108 din Codul familiei contravine articolului 48 coroborat cu articolele 4 şi 23 din Constituţie în partea în care nu reglementează un mecanism de indexare a pensiei de întreţinere pentru copilul minor stabilită sub forma unei sume fixe.

III. Cu privire la executarea hotărârii

66. Curtea reţine că, în termeni economici, valoarea unei pensii de întreţinere pentru un copil minor poate fi măsurată prin cantitatea de bunuri care pot fi achiziţionate pe baza sa la o dată concretă sau nominal, desemnând o sumă de bani. Curtea precizează că fluctuaţiile economice acţionează în mod direct în privinţa acestor valori, iar necesităţile unui copil minor pot fi limitate din cauză că valoarea reală a pensiei de întreţinere se diminuează, pentru că scade cantitatea de mărfuri şi servicii care pot fi procurate.

67. Astfel, având în vedere că inflaţia erodează valoarea pensiei de întreţinere stabilită într-o sumă fixă, subminând în acelaşi timp scopul său, Curtea reţine că pensia de întreţinere pentru un copil minor stabilită în sumă fixă trebuie protejată de fluctuaţiile monetare. Acest obiectiv poate fi realizat prin ajustarea pensiilor de întreţinere la rata inflaţiei sau la alte mecanisme care ţin cont de evoluţia preţurilor la produsele şi serviciile de bază. Curtea precizează că acest fapt nu este neobişnuit, pentru că un mecanism similar este aplicat şi în cazul altor drepturi social-economice, e.g. în cazul dreptului la indexarea pensiei (articolul 13 alin.(2) din Legea privind sistemul public de pensii).

68. Prin urmare, Curtea menţionează că nu poate înlocui legislativul la reglementarea unui mecanism de indexare a pensiilor de întreţinere stabilite sub forma unei sume fixe şi va emite o Adresă Parlamentului în vederea adoptării prevederilor legale în conformitate cu raţionamentele prezentei Hotărâri.

69. Totodată, pentru a evita o denegare a dreptăţii, Curtea consideră că trebuie să stabilească o soluţie provizorie. Astfel, la indexarea pensiei de întreţinere a copilului minor stabilită în formă fixă, se va aplica mecanismul de indexare stabilit pentru pensiile din sistemul public reglementat de articolul 13 alin.(2) din Legea nr.156 din 14 octombrie 1998, i.e., coeficientul de indexare stabilit anual prin hotărâre a Guvernului. De exemplu, conform Hotărârii Guvernului nr.148 din 22 martie din 2023, coeficientul de indexare începând cu 1 aprilie 2023 a constituit 15%, iar potrivit Hotărârii Guvernului nr.217 din 26 martie din 2024, coeficientul de indexare stabilit de la 1 aprilie 2024 a constituit 6 %.

Din aceste motive, în baza articolelor 135 alin.(1) literele a) şi g) şi 140 alin.(2) din Constituţie, 26 din Legea cu privire la Curtea Constituţională, 6, 61, 62 lit.a) şi 68 din Codul jurisdicţiei constituţionale, Curtea Constituţională

HOTĂRĂŞTE:

1. Se admite excepţia de neconstituţionalitate ridicată de dl judecător Constantin Chilian, în dosarul nr.2-741/2023, pendinte la Judecătoria Ungheni, sediul central.

2. Se declară neconstituţională omisiunea legislativă dedusă din prevederile articolului 108 din Codul familiei de a reglementa un mecanism de indexare a pensiei de întreţinere a copilului minor stabilită în sumă fixă.

3. Până la reglementarea unui mecanism de către Parlament, pensia de întreţinere a copilului minor stabilită în formă fixă se va indexa potrivit mecanismului de indexare stabilit pentru pensiile din sistemul public reglementat de articolul 13 alin.(2) din Legea nr.156 din 14 octombrie 1998.

4. Prezenta hotărâre este definitivă, nu poate fi supusă niciunei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.

ADRESĂ

Prin Hotărârea nr.23 din 15 octombrie 2024, Curtea Constituţională a declarat neconstituţională omisiunea legislativă dedusă din prevederile articolului 108 din Codul familiei de a reglementa un mecanism de indexare a pensiei de întreţinere a copilului minor stabilită în sumă fixă.

În acest context, Curtea îi solicită Parlamentului să modifice legislaţia relevantă în conformitate cu raţionamentele hotărârii Curţii Constituţionale.

Aşadar, potrivit prevederilor articolelor 281 din Legea cu privire la Curtea Constituţională şi 79 din Codul jurisdicţiei constituţionale, Curtea îi solicită Parlamentului să examineze prezenta adresă şi să-i fie comunicate rezultatele examinării acesteia în termenul prevăzut de lege.

OPINIE CONCORDANTĂ,

formulată în temeiul articolului 27 alineatul (5)

din Legea cu privire la Curtea Constituţională şi

articolului 67 din Codul jurisdicţiei constituţionale

Prin Hotărârea nr.23 din 15 octombrie 2024 Curtea Constituţională a admis excepţia de neconstituţionalitate ridicată de dl judecător Constantin Chilian, în dosarul nr.2-741/2023, pendinte la Judecătoria Ungheni, sediul central, şi a declarat neconstituţională omisiunea legislativă, dedusă din prevederile articolului 108 din Codul familiei, de a reglementa un mecanism de indexare a pensiei de întreţinere a copilului minor stabilită în sumă fixă.

Totodată, pentru a evita o denegare a dreptăţii, Curtea a stabilit o soluţie provizorie, şi anume, până la reglementarea unui mecanism de către Parlament, pensia de întreţinere a copilului minor stabilită în sumă fixă se va indexa potrivit mecanismului de indexare stabilit pentru pensiile din sistemul public, reglementat de articolul 13 alin.(2) din Legea nr.156 din 14 octombrie 1998.

Sunt de acord cu considerentele şi soluţia adoptată de Curtea Constituţională, pentru care am votat.

Totodată, consider că mecanismul de indexare a pensiei de întreţinere a copilului minor stabilită în sumă fixă, ca o măsură temporară, potrivit mecanismului de indexare stabilit pentru pensiile din sistemul public, reglementat de art.13 din Legea nr.156 din 14 octombrie 1998, nu este în concordanţă deplină cu considerentele din hotărâre.

A admite aplicarea aceluiaşi mecanism de indexare pentru pensiile de întreţinere a copilului minor stabilită în sumă fixă şi pentru pensiile din sistemul public, chiar şi ca o soluţie provizorie, până la reglementarea unui mecanism de către Parlament, înseamnă, în opinia mea, a admite o desconsiderare temporară a principiului interesului superior al copilului dedus din conţinutul articolelor 3 şi 18 din Convenţia ONU pentru drepturile copilului din 20 noiembrie 1989, în vigoare pentru Republica Moldova din 25 februarie 1993, în coroborare cu articolele 4, 23 şi 48 din Constituţia Republicii Moldova.

Cu referire la această soluţie, am pledat pentru un mecanism provizoriu de indexare a pensiei de întreţinere a copilului minor reieşind din rata medie anuală a inflaţiei, stabilită şi publicată de Biroul Naţional de Statistică, o măsură mai adecvată să asigure majorarea valorii pensiei în funcţie de dinamica preţurilor la produsele şi serviciile de bază şi o protecţie mai mare pentru copii faţă de riscul devalorizării în timp a banilor şi faţă de fluctuaţiile economice care ar putea să influenţeze nivelul lor de trai.

Statutul special şi dependent al copiilor impune necesitatea de a le acorda o protecţie deosebită, care include şi preocuparea pentru bunăstarea lor.

Unul din principiile de asigurare a drepturilor copilului se referă la respectarea şi promovarea cu prioritate a interesului superior al copilului, care presupune asigurarea unor condiţii adecvate pentru creşterea şi dezvoltarea armonioasă a copilului, ţinând cont de particularităţile individuale ale personalităţii lui şi de situaţia concretă în care acesta se află. Principiul interesului superior al copilului prevalează în toate situaţiile şi trebuie respectat atunci când se identifică remediile efective pentru protecţia şi dezvoltarea copilului.

În acest context, reţinând că autorităţile statului au obligaţia de a promova şi de a proteja drepturile copilului, de a spori implementarea Convenţiei ONU pentru drepturile copilului, am apreciat că, în această cauză, se impune o abordare distinctă a indexării pensiei de întreţinere a copilului minor stabilită în sumă fixă faţă de pensiile din sistemul public.

În Hotărârea nr.23 din 15 octombrie 2024 Curtea a analizat, în comparaţie cu alte state europene, situaţia indexării pensiei de întreţinere a copilului minor stabilită în sumă fixă, din care se observă că, în mare parte, indexarea se face de drept, şi nu la cerere, în funcţie de rata inflaţiei sau de nivelul material de existenţă ori de salariul mediu, fiind reglementate mecanisme cu respectarea interesului superior al copilului.

În alte cauze care au fost pe rolul Curţii Constituţionale a Republicii Moldova, de exemplu, în Hotărârile nr.21 din 6 decembrie 2022 şi nr.12 din 8 august 2023, Curtea a conchis că sunt constituţionale prevederile articolelor 12 alin.(15), 29 alin.(2) şi Anexa nr.4 Tabelul 1 din Legea nr.270 din 23 noiembrie 2018 privind sistemul unitar de salarizare în sectorul bugetar, în măsura în care ajustarea anuală a mărimii valorii de referinţă de salarizare a judecătorilor, a membrilor Consiliului Superior al Magistraturii şi a procurorilor este obligatorie şi se bazează, cel puţin, pe rata inflaţiei medii anuale la data adoptării Legii bugetului de stat pentru anul următor.

În concluzie, în scopul promovării şi protejării principiului interesului superior al copilului, consider că soluţia propusă de mine a fost un remediu provizoriu mai adecvat, care le va permite copiilor de a beneficia de o întreţinere efectivă din partea părintelui, în corespundere cu articolul 48 în coroborare cu articolele 4 şi 23 din Constituţia Republicii Moldova şi articolele 3 şi 18 din Convenţia ONU pentru drepturile copilului.