BIZLEXLegislația Republicii Moldova
Cuprins
Hotărâri

Hotărâre nr.2657 din 30.07.2024 pentru aprobarea Regulamentului privind procedurile electorale în cazul suspendării votării şi modificarea punctului 76 din Regulamentul de activitate al biroului electoral al secţiei de votare, aprobat prin hotărârea Comisiei Electorale Centrale nr.1101/2023

Tipul documentului
Hotărâri
Data adoptării
30.07.2024

COMISIA ELECTORALĂ CENTRALĂ

H O T Ă R Â R E

pentru aprobarea Regulamentului privind procedurile electorale

în cazul suspendării votării şi modificarea punctului 76 din

Regulamentul de activitate al biroului electoral al secţiei

de votare, aprobat prin  hotărârea Comisiei

Electorale Centrale nr.1101/2023

nr. 2657  din  30.07.2024

 (în vigoare 08.08.2024) 

Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 344-346 art. 636 din 08.08.2024

* * *

În temeiul art.25 lit.c), 32 şi 76 din Codul electoral nr.325/2022 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2022, nr.426-427, art.770), Comisia Electorală Centrală

HOTĂRĂŞTE:

1. Se aprobă Regulamentul privind procedurile electorale în cazul suspendării votării (se anexează).

2. La punctul 76 din Regulamentul de activitate al biroului electoral al secţiei de votare, aprobat prin hotărârea Comisiei Electorale Centrale nr.1101/2023 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2023, nr.254-255, art.722), sintagma "regulamentul privind particularităţile votării pe parcursul a două zile" se înlocuieşte cu sintagma "regulamentul privind procedurile electorale în cazul suspendării votării".

3. Prezenta hotărâre intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.

Aprobat

prin hotărârea Comisiei Electorale Centrale

nr.2657 din 30 iulie 2024

REGULAMENT

privind procedurile electorale în cazul suspendării votării

DISPOZIŢII GENERALE

1. Prezentul regulament stabileşte procedurile electorale ce vizează modul de păstrare a documentelor (materialelor) electorale şi a echipamentului electoral în caz de suspendare a votării, precum şi întocmirea şi transmiterea procesului-verbal cu privire la suspendarea votării.

2. Prin documente (materiale) electorale se înţeleg buletinele de vot, listele electorale de bază, listele electorale suplimentare şi cele pentru votarea la locul aflării, precum şi documentele necesare asigurării desfăşurării proceselor electorale completate (acte de predare-primire, procese-verbale, hotărâri, rapoarte).

3. În sensul prezentului regulament noţiunea de echipament electoral înseamnă cabine şi urne de vot, etichete de securitate, sigilii cu sistem de autoblocare, lupe speciale, plicuri-şablon, rigle electorale, laptopuri şi camere video.

4. Din motive de claritate şi fluiditate a textului, precum şi pentru a nu încărca textul cu dublete masculin/feminin, termenii folosiţi în prezentul regulament care denumesc funcţii au forma de masculin generic şi poartă un caracter incluziv/nonsexist.

CONDIŢIILE ŞI MODUL DE SUSPENDARE A VOTĂRII

5. Votarea poate fi suspendată în caz de:

1) dezordini în masă;

2) calamităţi naturale;

3) alte circumstanţe neprevăzute, care îi pun pe alegători în pericol sau fac imposibilă efectuarea votării.

6. Până la începerea procedurilor de suspendare a votării, preşedintele biroului electoral al secţiei de votare asigură, după posibilitate, acţiuni necesare pentru siguranţa persoanelor aflate în localul secţiei de votare. Dacă este necesar, se apelează serviciul de urgenţă 112.

7. În cazurile prevăzute la pct.5, preşedintele biroului electoral al secţiei de votare poate suspenda votarea pentru cel mult 2 ore, întocmind un proces-verbal în acest sens conform anexei nr.1. În acest interval de timp, preşedintele biroului electoral al secţiei de votare va aduce localul secţiei de votare în starea corespunzătoare pentru desfăşurarea votării sau va identifica, prin intermediul autorităţii administraţiei publice locale, un alt local în imediata apropiere de cel iniţial.

8. În cazul identificării unui alt local pentru efectuarea votării, acţiunile de reamplasare a secţiei de votare se realizează în prezenţa persoanelor autorizate să asiste la operaţiunile electorale, în acest sens fiind întocmit un proces-verbal conform anexei nr.2.

9. Membrul biroului electoral al secţiei de votare nu poate refuza semnarea proceselor-verbale prevăzute la pct.7, 8 şi 14, iar în caz de dezacord cu cele notate în acestea, poate să-şi exprime în scris opinia separată, care se anexează la procesul-verbal. Refuzul membrului biroului electoral de a semna procesele-verbale menţionate nu influenţează valabilitatea acestora.

10. Imediat după întocmirea procesului-verbal prevăzut la pct.7, preşedintele biroului electoral al secţiei de votare informează consiliul electoral de circumscripţie şi Comisia Electorală Centrală despre suspendarea votării. Alegătorii sunt înştiinţaţi despre suspendarea votării şi/sau reamplasarea secţiei de votare, inclusiv prin afişarea procesului-verbal la intrarea în secţia de votare. Procesele-verbale prevăzute la pct.7 şi 8 se transmit, spre informare, prin intermediul poştei electronice, Ministerului Afacerilor Interne.

11. Persoanele autorizate să asiste la operaţiunile electorale nu pot fi obligate să părăsească localul secţiei de votare în timpul suspendării votării. În cazul în care circumstanţele suspendării procesului de votare pun în pericol viaţa şi sănătatea acestor persoane, preşedintele biroului electoral anunţă în public despre acest fapt.

12. La alegerile prezidenţiale, parlamentare şi referendumul republican, în cazul imposibilităţii de reluare a procesului de votare în timp de 2 ore, echipamentul şi documentele (materialele) electorale se pregătesc, se transmit şi se păstrează în condiţiile pct.18 – 22.

13. În cazul secţiilor de votare constituite peste hotare, prevederile pct.7 se aplică doar cu acordul autorităţilor ţării-gazdă. Dacă reluarea votării în timp de 2 ore nu este posibilă, preşedintele biroului electoral ale secţiei de votare din străinătate va transmite documentele (materialele) electorale şi echipamentul electoral către cea mai apropiată misiune diplomatică sau oficiu consular.

PARTICULARITĂŢILE SUSPENDĂRII VOTĂRII  LA ALEGERILE LOCALE

14. În cazul alegerilor locale, dacă procesul de votare suspendat conform pct.7 nu poate fi reluat timp de 2 ore, votarea se consideră suspendată pe un termen ce nu va depăşi 2 săptămâni, iar membrii biroului electoral al secţiei de votare întocmesc un proces-verbal conform anexei nr.3.

15. Despre suspendarea votării, preşedintele biroului electoral al secţiei de votare înştiinţează imediat consiliul electoral de circumscripţie şi Comisia Electorală Centrală. Alegătorii sunt înştiinţaţi despre suspendarea votării inclusiv prin afişarea procesului-verbal la intrarea în secţia de votare. Procesul-verbal prevăzut la pct.14 se transmite, spre informare, prin intermediul poştei electronice, Ministerului Afacerilor Interne.

16. Comisia Electorală Centrală, în termen de 3 zile, va adopta o hotărâre privind stabilirea datei reluării votării suspendate, care va cuprinde inclusiv:

1) modul de păstrare a documentelor (materialelor) electorale şi a echipamentului electoral până în ziua reluării procesului de votare;

2) modul şi termenul de păstrare a buletinelor de vot utilizate şi celor neutilizate până în ziua reluării procesului de votare;

3) particularităţile organizării şi desfăşurării procesului de votare reluat.

17. Transmiterea şi păstrarea documentelor (materialelor) electorale şi a echipamentului electoral până la emiterea hotărârii Comisiei Electorale Centrale se va efectua în conformitate cu prevederile Capitolului IV.

 TRANSMITEREA ŞI PĂSTRAREA DOCUMENTELOR (MATERIALELOR)

ELECTORALE ŞI A ECHIPAMENTULUI ELECTORAL LA ALEGERILE LOCALE

ÎN CAZUL IMPOSIBILITĂŢI RELUĂRII VOTĂRII TIMP DE 2 ORE

18. Preşedintele biroului electoral al secţiei de votare, în prezenţa membrilor biroului şi altor persoane autorizate să asiste la operaţiunile electorale, va aplica sigiliile pe fantele urnelor de vot staţionare şi mobile ce conţin buletinele de vot.

19. Preşedintele biroului electoral al secţiei de votare însoţit de cel puţin 2 membri ai biroului electoral transmite, spre păstrare, consiliului electoral de circumscripţie documentele (materialele) electorale şi echipamentul electoral specificate în actul de predare-primire conform anexei nr.4. Toate documentele (materialele) electorale transmise de biroul electoral se vor păstra la consiliul electoral într-un safeu / dulap care se va închide/ sigila.

20. Preşedintele consiliului electoral de circumscripţie, în prezenţa a cel puţin jumătate din membrii consiliului şi altor persoane autorizate să asiste la operaţiunile electorale, închide safeul / dulapul aplicând sigiliile din plastic sau etichetele de securitate.

21. Safeul / dulapul se deschide în aceleaşi condiţii prevăzute la pct.20.

22. Celelalte documente (materiale) electorale, care nu sunt specificate în actul de predare-primire, se păstrează la preşedintele biroului electoral al secţiei de votare.

23. Reprezentanţii autorităţilor cu competenţe în domeniul menţinerii ordinii publice desemnaţi vor asigura integritatea documentelor (materialelor) electorale şi echipamentului electoral până la data emiterii hotărârii Comisiei Electorale Centrale prin care se va stabili data reluării votării suspendate.

24. Consiliul electoral va asigura restituirea şi/sau transmiterea, prin act de predare-primire, a documentelor (materialelor) electorale şi echipamentului electoral către biroul electoral al secţiei de votare în ziua precedentă zilei reluării votării suspendate.

25. După recepţionarea buletinelor de vot în condiţiile pct.24, membrii biroului electoral le numără şi întocmesc un act de constatare, conform modelului stabilit de Regulamentul de activitate al biroului electoral al secţiei de votare, aprobat prin hotărârea Comisiei Electorale Centrale.

26. Actele de predare-primire prevăzute la pct.19 şi 24 se transmit, spre informare, prin intermediul poştei electronice, Ministerului Afacerilor Interne.

RĂSPUNDEREA JURIDICĂ

27. Funcţionarii electorali din cadrul organelor electorale poartă răspundere pentru păstrarea şi integritatea documentelor (materialelor) electorale şi echipamentului electoral care se află în gestiunea lor. Despre pierderea / deteriorarea acestora este anunţat imediat organul electoral ierarhic superior şi Comisia Electorală Centrală. Faptul pierderii / deteriorării se constată printr-un act, întocmit în formă liberă şi semnat de preşedintele şi secretarul organului electoral.

28. După încheierea procedurii de vot, preşedintele biroului electoral al secţiei de votare asigură transmiterea către consiliul electoral de circumscripţie a documentelor (materialelor) electorale şi echipamentului electoral, conform Instrucţiunii privind modul de sistematizare, împachetare, sigilare şi transmitere a documentelor (materialelor) şi a echipamentului electoral după închiderea secţiilor de votare, aprobate prin hotărârea Comisiei Electorale Centrale.

Anexa nr.1

la Regulamentul privind procedurile

electorale în cazul suspendării votării,

aprobat prin Hotărârea CEC nr.2657/2024

Anexa nr.2

la Regulamentul privind procedurile

electorale în cazul suspendării votării,

aprobat prin Hotărârea CEC nr.2657/2024

Anexa nr.3

la Regulamentul privind procedurile

electorale în cazul suspendării votării,

aprobat prin Hotărârea CEC nr.2657/2024

Anexa nr.4

la Regulamentul privind procedurile

electorale în cazul suspendării votării,

aprobat prin Hotărârea CEC nr.2657/2024