BIZLEXLegislația Republicii Moldova
Hotărâri

Hotărâre nr.29/6 din 16.06.2026 cu privire la înregistrarea în Registrul emitenţilor de valori mobiliare a valorilor mobiliare conform dării de seamă privind rezultatele emisiunii a III-a de obligaţiuni, de clasa a XIII-a, din cadrul Programului de ofertă (IV), emise de Banca Comercială "MOLDOVA-AGROINDBANK" SA

Tipul documentului
Hotărâri
Data adoptării
16.06.2026

COMISIA NAŢIONALĂ A PIEŢEI FINANCIARE

H O T Ă R Â R E

cu privire la înregistrarea în Registrul emitenţilor de valori mobiliare a valorilor

mobiliare conform  dării de seamă  privind  rezultatele  emisiunii a III-a de

obligaţiuni, de clasa a XIII-a, din cadrul Programului de ofertă (IV), emise

de Banca Comercială "MOLDOVA-AGROINDBANK" SA

nr. 29/6  din  16.06.2026

 (în vigoare 16.06.2026) 

Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 261-264 art. 471 din 19.06.2026

* * *

Urmare a examinării cererii Băncii Comerciale "MOLDOVA-AGROINDBANK" SA (înregistrate la Comisia Naţională a Pieţei Financiare (CNPF) cu nr.4550 în data de 05.06.2026) cu privire la înregistrarea în Registrul emitenţilor de valori mobiliare a valorilor mobiliare conform dării de seamă privind rezultatele emisiunii de obligaţiuni, precum şi a documentelor aferente acesteia,

în temeiul Legii nr.171/2012 privind piaţa de capital, art.8 lit.m) şi lit.o), art.18 alin.(3), art.20 alin.(1) şi alin.(6) şi art.22 alin.(3) din Legea nr.192/1998 privind Comisia Naţională a Pieţei Financiare, Instrucţiunii privind etapele, termenele, modul şi procedurile de înregistrare a valorilor mobiliare (Hotărârea CNPF nr.13/10/2018) şi pct.16, pct.19 şi pct.21 din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea Comisiei Naţionale a Pieţei Financiare (Hotărârea CNPF nr.57/11/2022), Comisia Naţională a Pieţei Financiare

HOTĂRĂŞTE:

1. Se înregistrează în Registrul emitenţilor de valori mobiliare valorile mobiliare conform dării de seamă privind rezultatele emisiunii a III-a de obligaţiuni, din cadrul Programului de ofertă (IV), ale Băncii Comerciale "MOLDOVA-AGROINDBANK" SA (IDNO 1002600003778, MD-2012, mun. Chişinău, str. 31 August 1989, nr.127), în sumă de172 880 000 lei, în număr de 8 644 de obligaţiuni nominative de clasa a XIII-a, cu valoarea nominală de 20 000 lei per obligaţiune, cu termenul de circulaţie de 3 ani, cu rata dobânzii flotantă, conectată la rata medie ponderată a dobânzilor la depozitele noi atrase total pe sectorul bancar (în monedă naţională), cu termenul de la 6 până la 12 luni, publicată pe site-ul web oficial al Băncii Naţionale a Moldovei (www.bnm.md) la data primei zile a perioadei de derulare a ofertei publice (11.05.2026) şi care se modifică, anual, la aceeaşi dată (lună şi zi) + marja fixă de 1,25%, fiind achitată lunar, cu codul ISIN MD1004000250.

2. Banca Comercială "MOLDOVA-AGROINDBANK" SA, la fiecare dată de modificare anuală a ratei dobânzii, potrivit prevederilor prospectului, va face public, în acelaşi mod stabilit pentru publicarea prospectului, un aviz, cu specificarea concretă a ratei dobânzii anuale, modificate conform punctului 1.

3. Prezenta Hotărâre poate fi contestată prin depunerea unei cereri prealabile pe adresa CNPF (MD-2012, mun. Chişinău, bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt, nr.77), în termen de 30 de zile de la data comunicării.

4. Prezenta Hotărâre intră în vigoare la data adoptării, se comunică destinatarului conform legislaţiei, se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova şi pe site-ul web oficial al CNPF (www.cnpf.md).