Hotărâre nr.3/39 din 03.02.2022 cu privire la înregistrări în Registrul emitenţilor de valori mobiliare
COMISIA NAŢIONALĂ A PIEŢEI FINANCIARE
H O T Ă R Â R E
cu privire la înregistrări în Registrul emitenţilor de valori mobiliare
nr. 3/39 din 03.02.2022
(în vigoare 03.02.2022)
Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 40-44 art.126 din 11.02.2022
* * *
În data de 26.11.2021, Societatea pe acţiuni "ENERGOCOM" a depus cererea şi documentele aferente privind înregistrarea în Registrul emitenţilor de valori mobiliare a rezultatelor emisiunii suplimentare de acţiuni.
Se consemnează imposibilitatea finalizării procedurii administrative şi luării deciziei cu privire la cererea societăţii în termenul legal de finalizare a procedurii prenotate din motivul lipsei, în perioada 09.09.2021-21.01.2022, a organului de conducere al CNPF – Consiliul de administraţie.
În temeiul Legii nr.1134/1997 privind societăţile pe acţiuni (republicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2020, nr.372-382, art.341), art.8 lit.m) şi lit.o), art.20 alin.(1) şi art.22 alin.(3) din Legea nr.192/1998 privind Comisia Naţională a Pieţei Financiare (republicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2007, nr.117-126 BIS), Instrucţiunii privind etapele, termenele, modul şi procedurile de înregistrare a valorilor mobiliare (Hotărârea CNPF nr.13/10 din 13.03.2018; Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2018, nr.157-166, art.668), pct.8 sbp.5) şi pct.15 din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea CNPF (Hotărârea CNPF nr.49/16 din 01.11.2018; Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2018, nr.430-439, art.1694), Comisia Naţională a Pieţei Financiare
HOTĂRĂŞTE:
1. Se înregistrează în Registrul emitenţilor de valori mobiliare valorile mobiliare conform dării de seamă privind rezultatele emisiunii suplimentare de acţiuni ale Societăţii pe acţiuni "ENERGOCOM" (IDNO 1004600074938, MD-2012, mun. Chişinău, str. Vasile Alecsandri 78) în sumă de 1 393 784 000 lei, în număr de 1 393 784 acţiuni ordinare nominative, cu valoarea nominală a unei acţiuni de 1 000 lei, cu numărul înregistrării de stat MD14NECO1006, din contul mijloacelor băneşti.
2. Prezenta Hotărâre poate fi contestată prin depunerea unei cereri prealabile la adresa CNPF (MD-2012, mun. Chişinău, bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt, nr.77), în termen de 30 de zile de la data comunicării.
3. Prezenta Hotărâre intră în vigoare la data adoptării, se comunică destinatarului conform legislaţiei, se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova şi pe pagina web oficială a CNPF (www.cnpf.md).
| PREŞEDINTE | Cornelia COZLOVSCHI |
| Nr.3/39. Chişinău, 3 februarie 2022. | |