Hotărâre nr.3/42 din 03.02.2022 cu privire la înregistrări în Registrul emitenţilor de valori mobiliare
COMISIA NAŢIONALĂ A PIEŢEI FINANCIARE
H O T Ă R Â R E
cu privire la înregistrări în Registrul emitenţilor de valori mobiliare
nr. 3/42 din 03.02.2022
(în vigoare 03.02.2022)
Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 40-44 art.129 din 11.02.2022
* * *
În data de 06.10.2021, Societatea pe acţiuni "ELECTROTEHNICA" a depus cererea şi documentele aferente privind înregistrarea în Registrul emitenţilor de valori mobiliare a reducerii capitalului social al Societăţii.
Se consemnează imposibilitatea finalizării procedurii administrative şi luării deciziei cu privire la cererea societăţii în termenul legal de finalizare a procedurii prenotate din motivul lipsei, în perioada 09.09.2021-21.01.2022, a organului de conducere al CNPF – Consiliul de administraţie.
În temeiul Legii nr.1134/1997 privind societăţile pe acţiuni (republicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2020, nr.372-382, art.341), art.8 lit.m), art.20 alin.(1) şi art.22 alin.(3) din Legea nr.192/1998 privind Comisia Naţională a Pieţei Financiare (republicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2007, nr.117-126 BIS), pct.172-174 din Instrucţiunea privind etapele, termenele, modul şi procedurile de înregistrare a valorilor mobiliare (Hotărârea CNPF nr.13/10 din 13.03.2018; Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2018, nr.157-166, art.668), pct.8 sbp.5) şi pct.15 din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea CNPF (Hotărârea CNPF nr.49/16 din 01.11.2018; Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2018, nr.430-439, art.1694), Comisia Naţională a Pieţei Financiare
HOTĂRĂŞTE:
1. Se înregistrează în Registrul emitenţilor de valori mobiliare reducerea capitalului social al Societăţii pe acţiuni "ELECTROTEHNICA" (IDNO 1003602009140, MD-3100, mun. Bălţi, str. Ştefan cel Mare 160) cu 3 027 730 lei prin micşorarea valorii nominale a acţiunilor emise de la 10 lei la 5 lei. Capitalul social al societăţii după reducere va constitui 3 027 730 lei, fiind divizat în 605546 acţiuni ordinare nominative, cu valoarea nominală de 5 lei şi cu numărul înregistrării de stat MD14ETEH1007.
2. Prezenta Hotărâre poate fi contestată prin depunerea unei cereri prealabile la adresa CNPF (MD-2012, mun. Chişinău, bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt, nr.77), în termen de 30 de zile de la data comunicării.
3. Prezenta Hotărâre intră în vigoare la data adoptării, se comunică destinatarului conform legislaţiei, se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova şi pe pagina web oficială a CNPF (www.cnpf.md).
| PREŞEDINTE | Cornelia COZLOVSCHI |
| Nr.3/42. Chişinău, 3 februarie 2022. | |