Hotărâre nr.31 din 23.09.2021 privind excepţia de neconstituţionalitate a articolului 132/9 alin.(12) şi alin.(15) din Codul de procedură penală (nimicirea informaţiei interceptate şi înregistrate) (sesizarea nr.58g/2021)

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

H O T Ă R Â R E

privind excepţia de neconstituţionalitate a articolului 132⁹

alin. (12) şi alin. (15) din Codul de procedură penală

(nimicirea informaţiei interceptate şi înregistrate)

(sesizarea nr.58g/2021)

nr. 31  din  23.09.2021

 (în vigoare 23.09.2021) 

Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 264-265 art.187 din 29.10.2021

* * *

În numele Republicii Moldova,

Curtea Constituţională, judecând în componenţa:

dnei Liuba ŞOVA, Preşedinte de şedinţă,

dlui Nicolae ROŞCA,

dlui Serghei ŢURCAN,

dlui Vladimir ŢURCAN, judecători,

cu participarea dlui Gheorghe Reniţă, asistent judiciar,

Având în vedere sesizarea înregistrată pe 15 martie 2021,

Examinând sesizarea menţionată în şedinţă plenară publică,

Având în vedere actele şi lucrările dosarului,

Deliberând în camera de consiliu,

Pronunţă următoarea hotărâre:

PROCEDURA

1. La originea cauzei se află sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate a articolului 132⁹ alin.(12) şi (15) din Codul de procedură penală, ridicată din oficiu de dl judecător Ghenadie Eremciuc, în dosarul nr.1-944/2018, pendinte la Judecătoria Bălţi.

2. Sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate a fost trimisă la Curtea Constituţională de dl judecător Ghenadie Eremciuc din cadrul Judecătoriei Bălţi, în baza articolului 135 alin.(1) lit.a) şi lit.g) din Constituţie.

3. Prin decizia Curţii Constituţionale din 29 iulie 2021, sesizarea a fost declarată admisibilă, fără a prejudeca fondul cauzei.

4. În şedinţa Plenului Curţii de examinare a admisibilităţii sesizării, dna judecător constituţional Domnica Manole a prezentat o cerere de abţinere de la judecarea cauzei. Analizând motivele invocate în cererea de abţinere, Plenul Curţii a decis admiterea acesteia.

5. În procesul examinării sesizării, Curtea Constituţională a solicitat opiniile Parlamentului, Guvernului, Preşedintelui Republicii Moldova, Facultăţii de Drept a Universităţii de Stat din Moldova, Institutului de Reforme Penale şi Institutului de Cercetări Juridice, Politice şi Sociologice.

6. În şedinţa publică a Curţii, au fost prezenţi: dl Ghenadie Eremciuc, autorul sesizării, dl Radu Radu, reprezentantul Parlamentului, şi dna Veronica Mihailov-Moraru, reprezentantul Guvernului.

CIRCUMSTANŢELE LITIGIULUI PRINCIPAL

7. În cadrul cauzei penale de învinuire a dlui Sergiu Arnăut de comiterea infracţiunii prevăzute de articolul 326 alin.(1), alin.(2) lit.b) şi d) şi alin.(3) lit.a) [traficul de influenţă săvârşit de două sau mai multe persoane, urmat de influenţa promisă sau de obţinerea rezultatului urmărit cu primirea de bunuri sau avantaje în proporţii deosebit de mari] din Codul penal, la etapa urmăririi penale, a fost dispusă interceptarea şi înregistrarea comunicărilor dlui Sergiu Arnăut pe parcursul mai multor perioade de timp.

8. Ulterior, în baza unor ordonanţe, procurorul a considerat că unele informaţii interceptate şi înregistrate nu sunt pertinente şi i-a solicitat judecătorului de instrucţie să dispună nimicirea acestora.

9. Prin mai multe încheieri ale judecătorului de instrucţie s-au admis solicitările procurorului şi s-a pus în sarcina acestuia asigurarea nimicirii înregistrărilor, cu amânarea aducerii la cunoştinţa persoanelor supuse măsurii speciale de investigaţie a proceselor-verbale privind efectuarea măsurii în discuţie şi a încheierilor privind dispunerea nimicirii informaţiilor nepertinente, dar nu mai târziu de momentul finalizării urmăririi penale.

10. Pe 22 octombrie 2018, Judecătoriei Bălţi i-a parvenit spre examinare cauza penală de învinuire a dlui Sergiu Arnăut de comiterea infracţiunii prevăzute de articolul 326 alin.(1), alin.(2) lit.b) şi d) şi alin.(3) lit.a) din Codul penal.

11. Printr-o încheiere din 1 martie 2021, Judecătoria Bălţi a ridicat din oficiu excepţia de neconstituţionalitate a articolului 132⁹ alin.(12) şi alin.(15) [efectuarea şi certificarea interceptării şi înregistrării comunicărilor] din Codul de procedură penală şi a sesizat, în acest sens, Curtea Constituţională, în vederea examinării acesteia.

LEGISLAŢIA PERTINENTĂ

12. Prevederile relevante ale Constituţiei sunt următoarele:

Articolul 20

Accesul liber la justiţie

"(1) Orice persoană are dreptul la satisfacţie efectivă din partea instanţelor judecătoreşti competente împotriva actelor care violează drepturile, libertăţile şi interesele sale legitime.

(2) Nici o lege nu poate îngrădi accesul la justiţie."

Articolul 23

Dreptul fiecărui om de a-şi cunoaşte drepturile şi îndatoririle

"(1) Fiecare om are dreptul să i se recunoască personalitatea juridică.

(2) Statul asigură dreptul fiecărui om de a-şi cunoaşte drepturile şi îndatoririle. În acest scop statul publică şi face accesibile toate legile şi alte acte normative."

Articolul 26

Dreptul la apărare

"(1) Dreptul la apărare este garantat.

(2) Fiecare om are dreptul să reacţioneze independent, prin mijloace legitime, la încălcarea drepturilor şi libertăţilor sale.

(3) În tot cursul procesului, părţile au dreptul să fie asistate de un avocat, ales sau numit din oficiu.

(4) Amestecul în activitatea persoanelor care exercită apărarea în limitele prevăzute se pedepseşte prin lege."

Articolul 54

Restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi

"(1) În Republica Moldova nu pot fi adoptate legi care ar suprima sau ar diminua drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului şi cetăţeanului.

(2) Exerciţiul drepturilor şi libertăţilor nu poate fi supus altor restrângeri decât celor prevăzute de lege, care corespund normelor unanim recunoscute ale dreptului internaţional şi sunt necesare în interesele securităţii naţionale, integrităţii teritoriale, bunăstării economice a ţării, ordinii publice, în scopul prevenirii tulburărilor în masă şi infracţiunilor, protejării drepturilor, libertăţilor şi demnităţii altor persoane, împiedicării divulgării informaţiilor confidenţiale sau garantării autorităţii şi imparţialităţii justiţiei.

(3) Prevederile alineatului (2) nu admit restrângerea drepturilor proclamate în articolele 20-24.

(4) Restrângerea trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o şi nu poate atinge existenţa dreptului sau a libertăţii."

13. Prevederile relevante ale Codului de procedură penală, adoptat prin Legea nr.122 din 14 martie 2003, sunt următoarele:

Articolul 132⁹

Efectuarea şi certificarea interceptării şi înregistrării comunicărilor

"[...]

(12) Procurorul, după verificarea corespunderii conţinutului procesului-verbal şi a stenogramelor cu conţinutul înregistrărilor, prin ordonanţă, decide asupra pertinenţei acestora pentru cauza penală şi dispune care comunicări urmează a fi transcrise pe un suport aparte.

[...]

(15) În termen de 48 de ore de la finisarea perioadei de autorizare a interceptării şi înregistrării, procurorul prezintă judecătorului de instrucţie procesul-verbal şi suportul în original pe care au fost înregistrate comunicările. Judecătorul de instrucţie se expune printr-o încheiere asupra respectării cerinţelor legale la interceptarea şi înregistrarea comunicărilor de către organul de urmărire penală şi decide care din comunicările înregistrate urmează a fi nimicite, desemnând persoanele responsabile de nimicire. Nimicirea informaţiilor în baza încheierii judecătorului de instrucţie este consemnată de către persoana responsabilă într-un proces-verbal, care se anexează la cauza penală."

ÎN DREPT

A. ADMISIBILITATEA

14. Prin Decizia sa din 29 iulie 2021, Curtea a confirmat respectarea, în prezenta cauză, a condiţiilor de admisibilitate a unei sesizări stabilite în jurisprudenţa sa constantă.

15. În conformitate cu articolul 135 alin.(1) lit.a) din Constituţie, controlul constituţionalităţii legilor, în prezenta cauză a unor prevederi din Codul de procedură penală, ţine de competenţa Curţii Constituţionale.

16. Curtea a constatat că excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată din oficiu de dl judecător Ghenadie Eremciuc, în dosarul nr.1-944/2018, pendinte la Judecătoria Bălţi. Astfel, sesizarea este formulată de către subiectul căruia i s-a conferit acest drept, în baza articolului 135 alin.(1) literele a) şi g) din Constituţie, aşa cum a fost interpretat acesta prin Hotărârea Curţii Constituţionale nr.2 din 9 februarie 2016.

17. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile articolului 132⁹ alin.(12) şi alin.(15) din Codul de procedură penală. Articolul 132⁹ alin.(12) din Codul de procedură penală prevede că "procurorul, după verificarea corespunderii conţinutului procesului-verbal şi a stenogramelor cu conţinutul înregistrărilor, prin ordonanţă, decide asupra pertinenţei acestora pentru cauza penală şi dispune care comunicări urmează a fi transcrise pe un suport aparte."

18. Totodată, articolul 132⁹ alin.(15) din Cod stabileşte că "în termen de 48 de ore de la finisarea perioadei de autorizare a interceptării şi înregistrării, procurorul prezintă judecătorului de instrucţie procesul-verbal şi suportul în original pe care au fost înregistrate comunicările. Judecătorul de instrucţie se expune printr-o încheiere asupra respectării cerinţelor legale la interceptarea şi înregistrarea comunicărilor de către organul de urmărire penală şi decide care din comunicările înregistrate urmează a fi nimicite, desemnând persoanele responsabile de nimicire. Nimicirea informaţiilor în baza încheierii judecătorului de instrucţie este consemnată de către persoana responsabilă într-un proces-verbal, care se anexează la cauza penală."

19. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată într-o cauză în care a fost dispusă interceptarea şi înregistrarea convorbirilor cu nimicirea ulterioară a unor informaţii considerate lipsite de pertinenţă (a se vedea supra § 7-10). Având în vedere faptul că instanţa care judecă cauza în fond va trebui să examineze caracterul echitabil al procedurii în ansamblu, Curtea a admis că prevederile contestate pot fi aplicate în cauza în care a fost ridicată excepţia de neconstituţionalitate.

20. Curtea a observat că prevederile articolului 132⁹ alin. (12) din Codul de procedură penală nu au făcut anterior obiect al controlului de constituţionalitate. Totodată, Curtea a reţinut că prevederile articolului 132⁹ alin.(15) teza a II-a din Codul de procedură penală au făcut anterior obiect al controlului de constituţionalitate, fiind pronunţate Deciziile de inadmisibilitate nr.67 din 12 octombrie 2016 şi nr.80 din 18 noiembrie 2016.

21. De principiu, această situaţie nu poate să constituie un impediment pentru a solicita controlul de constituţionalitate al unor prevederi din perspectiva altor critici de neconstituţionalitate. În asemenea cazuri, Curtea trebuie să verifice dacă sesizarea conţine argumente noi sau dacă există circumstanţe de ordin general care să justifice o altă soluţie privind admisibilitatea (a se vedea DCC nr.124 din 25 noiembrie 2019, § 17; DCC nr.25 din 2 martie 2020, § 19; DCC nr.131 din 19 noiembrie 2020, § 20).

22. Curtea a constatat existenţa unei jurisprudenţe relevante a Curţii Europene a Drepturilor Omului care justifică soluţia admisibilităţii (e.g. a se vedea Huvig v. Franţa, 24 aprilie 1990; Valenzuela Contreras v. Spania, 30 iulie 1998; Prado Bugallo v. Spania, 18 februarie 2003; Natunen v. Finlanda, 31 martie 2009; Janatuinen v. Finlanda, 8 decembrie 2009; Karabeyoğlu v. Turcia, 7 iunie 2016; Matanović v. Croaţia, 4 aprilie 2017).

23. În acest sens, Curtea a trebuit să stabilească incidenţa drepturilor garantate de Constituţie, invocate de către autor, inclusiv prin prisma interpretărilor în jurisprudenţa Curţii Europene.

24. Curtea a reţinut că autorul sesizării susţine că prevederile contestate contravin articolelor 6 [separaţia şi colaborarea puterilor], 7 [Constituţia, Lege Supremă], 8 [respectarea dreptului internaţional şi a tratatelor internaţionale], 16 [egalitatea], 20 [accesul liber la justiţie], 21 [prezumţia nevinovăţiei], 23 [dreptul fiecărui om de a-şi cunoaşte drepturile şi îndatoririle], 26 [dreptul la apărare], 54 [restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi], 114 [înfăptuirea justiţiei], 115 [instanţele judecătoreşti], 119 [folosirea căilor de atac] şi 120 [caracterul obligatoriu al sentinţelor şi al altor hotărâri judecătoreşti definitive] din Constituţie.

25. Potrivit articolelor 24 alin.(2) din Legea cu privire la Curtea Constituţională şi 39 din Codul jurisdicţiei constituţionale, sesizarea trebuie să fie motivată. Această condiţie nu este îndeplinită în raport cu articolele 6, 21, 114, 115, 119 şi 120 din Constituţie. În situaţii similare, Curtea a respins ca inadmisibile sesizările formulate, precizând că simpla trimitere la un text din Constituţie, fără explicarea pretinsei neconformităţi cu acesta a prevederilor legale contestate, nu echivalează cu un argument (a se vedea DCC nr.46 din 1 aprilie 2021, § 17 şi jurisprudenţa citată acolo).

26. Dacă ar proceda la examinarea fondului sesizărilor formulate de o asemenea manieră, Curtea Constituţională s-ar substitui autorilor lor în invocarea argumentelor de neconstituţionalitate, fapt care ar echivala cu un control din oficiu (a se vedea HCC nr.12 din 6 aprilie 2021, § 32).

27. Cu privire la articolele 7 şi 8 din Constituţie, Curtea a notat că în prezenta cauză acestea comportă un caracter general şi nu pot constitui repere individuale şi separate (a se vedea, mutatis mutandis, HCC nr.12 din 7 mai 2020, § 43; HCC nr.4 din 21 ianuarie 2021, § 20; DCC nr.162 din 29 decembrie 2020, § 24).

28. Cu privire la aplicabilitatea articolului 16 din Constituţie, Curtea a reţinut că o condiţie primordială pentru existenţa tratamentului diferenţiat o reprezintă caracterul comparabil al situaţiilor. Totodată, Curtea reiterează că dispoziţiile constituţionale ale articolului 16 devin incidente numai atunci când se demonstrează existenţa unui tratament diferenţiat, precum şi în cazul în care tratamentul diferenţiat contestat se referă la unul din drepturile fundamentale garantate de Constituţie (a se vedea DCC nr.26 din 16 februarie 2021, § 22).

29. Cu privire la articolele 23 şi 54 din Constituţie, Curtea a reţinut, în jurisprudenţa sa, că acestea sunt aplicabile doar în coroborare cu un drept fundamental incident (a se vedea HCC nr.29 din 12 decembrie 2019, § 19). Mai mult, articolul 54 îi impune Curţii un mod de analiză a caracterului proporţional al ingerinţelor în drepturile fundamentale. Astfel, pentru a putea fi invocat acest articol, autorul sesizării trebuie să argumenteze incidenţa unui drept fundamental (a se vedea, în acest sens, HCC nr.29 din 12 decembrie 2019, § 19; HCC nr.3 din 14 ianuarie 2021, § 22).

30. Prin urmare, Curtea a trebuit să examineze incidenţa articolelor 20 şi 26 din Constituţie invocate de autorul excepţiei de neconstituţionalitate.

31. Articolul 20 din Constituţie, care reglementează dreptul de acces liber la justiţie, îşi găseşte corespondenţa în dispoziţiile articolului 6 § 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. Condiţia din acest articol, potrivit căreia cauzele trebuie examinate în mod echitabil, trebuie înţeleasă în sensul asigurării respectării principiilor fundamentale ale procesului judiciar, i.e. a principiului contradictorialităţii şi a dreptului la apărare, ambele instituind egalitatea deplină a părţilor în proces (a se vedea DCC nr.55 din 11 iunie 2018, § 23; DCC nr.162 din 29 decembrie 2020, § 28).

32. Dreptul la apărare reprezintă totalitatea prerogativelor şi a posibilităţilor pe care le au, potrivit legii, persoanele în vederea apărării intereselor lor. Atunci când persoana nu are posibilitatea de a-şi prezenta probele şi de a-şi demonstra nevinovăţia, ea nu poate utiliza toate mijloacele procedurale necesare pentru apărarea sa, aşa cum garantează articolul 26 din Constituţie.

33. Curtea Europeană a reţinut că, la stabilirea caracterului echitabil al procesului în ansamblu, trebuie să se ţină seama dacă s-a respectat dreptul la apărare. Astfel, trebuie să se examineze în special dacă acuzatului i s-a acordat posibilitatea de a avea acces şi de a administra probele pe care le consideră necesare pentru a le utiliza în apărarea sa (a se vedea Rowe şi Davis v. Regatul Unit, 16 februarie 2000, § 60).

34. De asemenea, Curtea Europeană a reiterat faptul că egalitatea armelor reprezintă o trăsătură inerentă unui proces echitabil. Este necesar ca fiecărei părţi să i se ofere posibilitatea rezonabilă de a-şi prezenta cazul în condiţii care să nu o plaseze într-o poziţie dezavantajoasă faţă de partea sau părţile adverse (Šekerija v. Croaţia, 5 noiembrie 2020, § 84).

35. Acuzatul trebuie să aibă posibilitatea să-şi pregătească apărarea într-un mod adecvat şi fără restricţii în prezentarea tuturor argumentelor relevante pentru apărare în faţa instanţei de judecată şi, astfel, să aibă posibilitatea să influenţeze rezultatul procedurilor (Simon Price v. Regatul Unit, 15 septembrie 2016, § 99).

36. Mai mult, articolul 6 §1 din Convenţie pretinde ca acuzarea să-i dezvăluie apărării toate probele materiale aflate în posesia sa, care pledează pentru sau împotriva acuzatului. Totuşi, dreptul la divulgarea probelor relevante nu este un drept absolut. În orice procedură penală pot exista interese concurente, cum ar fi securitatea naţională sau necesitatea protejării martorilor care riscă represalii sau a păstrării în secret a metodelor poliţiei de investigare a infracţiunilor, care trebuie puse în balanţă cu drepturile acuzatului. Totuşi, în baza articolului 6 §1 din Convenţie, sunt permise doar măsurile restrictive ale exerciţiului drepturilor apărării care sunt strict necesare. Mai mult, pentru a se asigura faptul că acuzatul beneficiază de un proces echitabil, obstacolele instituite în calea apărării printr-o limitare a exerciţiului drepturilor sale trebuie să fie contrabalansate suficient de procedurile desfăşurate de autorităţile judiciare (ibidem, § 100).

37. Având în vedere cele de mai sus, cu referire la interceptarea şi la înregistrarea comunicărilor la etapa urmăririi penale, Curtea Europeană a stabilit condiţiile minime pe care legea trebuie să le conţină pentru a se evita abuzurile: (i) natura infracţiunilor care pot da naştere unei interceptări; (ii) cercul de persoane ale căror comunicări pot fi interceptate; (iii) limita duratei interceptării; (iv) trebuie stabilită procedura care trebuie urmată pentru examinarea, utilizarea şi stocarea datelor obţinute; (v) trebuie stabilite măsurile care trebuie întreprinse pentru comunicarea informaţiilor către părţi; (vi) circumstanţele în care datele interceptate pot sau trebuie să fie şterse sau nimicite (Big Brother Watch şi alţii v. Regatul Unit [MC], 25 mai 2021, § 335).

38. Cu privire la contestarea articolului 132⁹ alin.(12) din Codul de procedură penală, Curtea a reţinut că acest articol îi acordă procurorului competenţa de a decide care înregistrări sunt pertinente pentru cauza penală şi, respectiv, care trebuie înregistrate pe un suport aparte.

39. Această competenţă se exercită potrivit articolului 95 alin.(1) din Codul de procedură penală, care stabileşte că sunt admisibile probele pertinente, concludente şi utile, administrate în conformitate cu Codul de procedură penală.

40. De asemenea, potrivit articolului 100 alin.(1) din Codul de procedură penală, administrarea probelor constă în folosirea mijloacelor de probă în procesul penal, fapt care presupune strângerea şi verificarea probelor, în favoarea şi în defavoarea învinuitului sau a inculpatului, de către organul de urmărire penală, din oficiu sau la cererea altor participanţi la proces, precum şi de către instanţă, la cererea părţilor, prin procedeele probatorii prevăzute de Codul de procedură penală.

41. Altfel spus, prin efectul legii, procurorul are obligaţia implicită de a căuta probe şi în sprijinul, nu doar în defavoarea persoanelor acuzate de comiterea unor infracţiuni, ci şi acele probe care dovedesc nevinovăţia persoanei (DCC nr.120 din 15 decembrie 2017, § 28).

42. Totodată, Curtea a reţinut că aprecierea pertinenţei comunicărilor înregistrate se va face şi de către judecătorul de instrucţie (la care, de altfel, în baza articolului 132⁹ alin.(13) din Codul de procedură penală, se va păstra suportul iniţial pe care s-au înregistrat comunicările) şi, în cele din urmă, de către judecătorul care va examina cauza în fond.

43. În aceste condiţii, articolul 132⁹ alin.(12) din Codul de procedură penală nu reclamă o problemă de constituţionalitate din perspectiva articolelor 20 şi 26 din Constituţie.

44. Prin urmare, Curtea a constatat că, în partea ce ţine de excepţia de neconstituţionalitate a articolului 132⁹ alin.(12) din Codul de procedură penală, sesizarea este inadmisibilă.

45. Cu privire la contestarea articolului 132⁹ alin.(15) din Codul de procedură penală, Curtea a reţinut că autorul sesizării pune problema nimicirii informaţiilor interceptate şi înregistrate, fără ca acestea să-i fie prezentate părţii apărării şi judecătorului care va examina cazul în fond.

46. Curtea Europeană a reţinut în jurisprudenţa sa că înregistrările efectuate trebuie comunicate în mod intact şi complet, în scopul unui control eventual al judecătorului şi al apărării (Karabeyoğlu v. Turcia, 7 iunie 2016, § 88).

47. Dreptul la un proces echitabil implică şi dreptul de acces la dosarul cauzei. Accesul la dosar este necesar pentru ca procesele penale să se desfăşoare în contradictoriu şi cu respectarea principiului egalităţii de arme între acuzare şi apărare.

48. Faptul că procesele penale trebuie să se desfăşoare în contradictoriu şi cu respectarea principiului egalităţii de arme între acuzare şi apărare reprezintă aspecte fundamentale ale dreptului la un proces echitabil. Dreptul la un proces penal în contradictoriu presupune că atât acuzarea, cât şi apărarea trebuie să poată cunoaşte şi pune în dezbatere observaţiile făcute şi probele aduse de către partea opusă. Cu unele excepţii, acuzarea trebuie să pună la dispoziţia apărării toate probele materiale aflate în posesia ei, fie că acestea sunt în favoarea fie împotriva acuzatului (Natunen v. Finlanda, 31 martie 2009, § 39).

49. Curtea Europeană a fost satisfăcută, din perspectiva respectării articolului 6 §1 din Convenţie, atunci când s-a convins că apărarea a fost informată şi că i s-a permis să înainteze observaţii şi să participe la procesul decizional cât mai mult posibil, şi a observat că necesitatea divulgării a făcut mereu obiectul evaluării judecătorului de fond, oferind o garanţie suplimentară importantă (Natunen v. Finlanda, 31 martie 2009, § 48).

50. Având în vedere cele expuse, Curtea a reamintit că, în conformitate cu prevederile articolului 54 din Constituţie, orice limitare legală a exerciţiului dreptului la apărare trebuie justificată în mod convingător, prin urmărirea unui scop legitim. Ea trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o şi să nu poată atinge existenţa dreptului respectiv. Cu alte cuvinte, atunci când se limitează un drept, trebuie asigurat un echilibru corect între acesta şi scopul legitim urmărit (HCC nr.22 din 6 august 2020, § 53).

51. Pentru a verifica dacă prevederile articolului 132⁹ alin.(15) din Codul de procedură penală afectează însăşi esenţa contradictorialităţii şi a egalităţii armelor şi a dreptului la apărare, Curtea a considerat necesară efectuarea testului de proporţionalitate la etapa examinării în fond a sesizării.

52. Totodată, deşi autorul contestă prevederile articolului 132⁹ alin.(15) din Codul de procedură penală în întregime, Curtea a constatat că argumentele acestuia se referă doar la competenţa judecătorului de instrucţie de a dispune nimicirea comunicărilor înregistrate fără a implica partea apărării în procesul decizional.

53. Aşadar, Curtea a considerat necesar să reţină pentru examinare în fond textul "şi decide care din comunicările înregistrate urmează a fi nimicite, desemnând persoanele responsabile de nimicire. Nimicirea informaţiilor în baza încheierii judecătorului de instrucţie este consemnată de către persoana responsabilă într-un proces-verbal, care se anexează la cauza penală" din articolul 132⁹ alin.(15) din Codul de procedură penală. Prin urmare, Curtea a stabilit în raport cu acest text de lege incidenţa articolelor 20 şi 26 în coroborare cu articolele 23 şi 54 din Constituţie.

54. În consecinţă, Curtea a declarat admisibilă sesizarea în partea ce ţine de excepţia de neconstituţionalitate a textului "şi decide care din comunicările înregistrate urmează a fi nimicite, desemnând persoanele responsabile de nimicire. Nimicirea informaţiilor în baza încheierii judecătorului de instrucţie este consemnată de către persoana responsabilă într-un proces-verbal, care se anexează la cauza penală" din articolul 132⁹ alin.(15) din Codul de procedură penală, urmând să efectueze testul de legalitate şi de proporţionalitate.

B. FONDUL CAUZEI

A. Argumentele autorului sesizării

55. Autorul susţine că prevederile articolului 132⁹ alin.(15) din Codul de procedură penală contravin principiului contradictorialităţii şi încalcă dreptul de egalitate al părţilor în proces, pentru că nu-i acordă părţii apărării posibilitatea de a avea acces la înregistrările pe care partea acuzării nu le consideră pertinente şi care sunt nimicite ulterior.

56. De asemenea, autorul pretinde că, pentru că judecătorul de instrucţie decide, la faza urmăririi penale, care probă trebuie nimicită, el îşi asumă obligaţiile judecătorului care examinează cauza în fond, neavând cunoştinţă despre probele acuzării şi ale apărării.

57. În opinia sa, prevederile contestate contravin articolelor 20, 23, 26 şi 54 din Constituţie.

B. Argumentele autorităţilor şi ale organizaţiilor care şi-au prezentat opiniile

58. În opinia Parlamentului, se menţionează că măsurile speciale de investigaţie care implică interceptarea şi înregistrarea comunicărilor sunt dispuse cu autorizarea judecătorului de instrucţie. La etapa urmăririi penale, judecătorul de instrucţie decide care informaţii obţinute în rezultatul efectuării măsurilor de investigaţie urmează a fi nimicite. La etapa urmăririi penale, procurorul poate dispune doar transcrierea pe un suport aparte a informaţiilor relevante, care pot fi utilizate ca probe, însă nu ia decizia de nimicire sau de distrugere a probelor. Legislatorul delimitează competenţa judecătorului de instrucţie în cursul urmăririi penale şi a judecătoriilor, prevăzute la articolul 41 şi, respectiv, la articolul 36 din Codul de procedură penală. De asemenea, Parlamentul face o paralelă cu prevederile similare ale Codului de procedură penală al României, potrivit cărora judecătorul de drepturi şi libertăţi dispune nimicirea datelor rezultate din măsurile de supraveghere tehnică. Aşadar, în opinia Parlamentului, prevederile articolului 132⁹ alin.(12) şi alin.(15) din Codul de procedură penală nu contravin Constituţiei.

59. În opinia Guvernului, unele prevederi din articolul 132⁹ alin.(15) din Codul de procedură penală ar putea crea un dezechilibru în partea ce vizează caracterul echitabil al procesului penal şi asigurarea dreptului la apărare. În particular, prevederile contestate nu impun procurorului obligaţia de a anexa la materialele dosarului toate interceptările făcute. Acest fapt lipseşte persoana vizată de posibilitatea de a verifica conţinutul datelor, care au fost considerate nepertinente, în vederea pregătirii apărării.

60. În opinia Institutului de Cercetări Juridice, Politice şi Sociologice, se notează că autorul nu a prezentat argumente cu privire la pretinsa încălcare a articolelor din Constituţie pe care acesta se sprijină. Cu privire la pretinsa contradicţie dintre normele contestate şi prevederile articolului 132⁵ alin.(11) din Codul de procedură penală, se afirmă că normele în discuţie reglementează controlul posterior al măsurilor speciale de investigaţii. Totodată, prevederile articolului 132⁵ alin.(11) din Codul de procedură penală se aplică tuturor măsurilor speciale de investigaţii, iar prevederile contestate se referă doar la comunicări. De asemenea, cu referire la criticile privind competenţele judecătorului de instrucţie, acesta din urmă efectuează doar testul legalităţii măsurilor speciale de investigaţii, valoarea probantă a rezultatelor acestora fiind competenţa procurorului care conduce urmărirea penală şi care este una conformă prevederilor articolelor 95 şi 132⁹ din Codul de procedură penală. Aşadar, potrivit Institutului, normele contestate nu ridică probleme de constituţionalitate, iar sesizarea trebuie respinsă ca nefondată.

C. Aprecierea Curţii

1. Principii generale

61. Curtea subliniază că articolul 26 din Constituţie garantează dreptul la apărare. Dreptul la apărare presupune posibilitatea fiecărui om de a reacţiona independent, prin mijloace legitime, în faţa unui tribunal, la încălcarea drepturilor şi libertăţilor sale. Astfel, Curtea subliniază că dreptul la apărare, ca o garanţie a dreptului la un proces echitabil, cuprinde totalitatea drepturilor şi a regulilor procedurale care îi acordă persoanei posibilitatea de a se apăra împotriva acuzaţiilor ce i se aduc şi de a le contesta, în vederea demonstrării nevinovăţiei sale. Dreptul la apărare trebuie asigurat pe tot parcursul procesului penal (HCC nr.22 din 6 august 2020, § 44).

62. Mai mult, Curtea constată că articolul 17 din Codul de procedură penală reglementează dreptul la apărare ca principiu al procedurilor penale şi al procesului penal în ansamblul său şi obligă organul de urmărire penală şi instanţa judecătorească să le asigure participanţilor la procesul penal deplina exercitare a drepturilor lor procesuale, în condiţiile acestui Cod şi în concordanţă cu prevederile constituţionale (ibidem, § 45).

63. Astfel, Curtea notează că, potrivit dispoziţiilor constituţionale şi legale, autorităţile judiciare sunt obligate să ia toate măsurile necesare pentru ca apărarea să fie exercitată în mod efectiv. Pentru a-şi exercita dreptul la apărare, persoanei acuzate trebuie să i se permită să beneficieze de toate mijloacele de probă care se pot dovedi decisive pentru şansele apărării. Aşadar, dreptul unei persoane de a-şi pregăti efectiv apărarea se află într-o legătură indisolubilă cu dreptul de acces la probe (ibidem, § 46).

64. În jurisprudenţa sa, Curtea Europeană a reţinut că, de vreme ce articolul 6 § 1 din Convenţie garantează dreptul la un proces echitabil, acesta nu stabileşte reguli precise privind admisibilitatea probelor (a se vedea Schenk v. Elveţia, 12 iulie 1988, § 46; Lhermitte v. Belgia [MC], 29 noiembrie 2016, § 83). Totuşi, atunci când Curtea Europeană verifică pretinsele încălcări ale procedurii de administrare a probelor, ea verifică dacă există o încălcare a unui drept garantat de Convenţie, precum şi modul în care această încălcare afectează caracterul echitabil al întregii proceduri (a se vedea Bykov v. Rusia [MC], 10 martie 2009, § 89).

65. Dreptul la un proces echitabil implică şi dreptul de acces la dosarul cauzei. Curtea Europeană a constatat deja că accesul nerestricţionat la dosarul cauzei şi utilizarea nerestricţionată a oricăror note, inclusiv, dacă este necesar, posibilitatea de a obţine copii ale documentelor relevante, sunt garanţii importante ale unui proces echitabil. Nerespectarea unui astfel de acces a cântărit, în aprecierea Curţii Europene, în favoarea constatării că principiul egalităţii armelor a fost încălcat (Matanović v. Croaţia, 4 aprilie 2017, § 159).

66. În continuare, Curtea urmează să verifice dacă ingerinţa în discuţie respectă standardul calităţii legii, dacă urmăreşte un scop legitim şi dacă asigură un echilibru corect între principiile concurente.

a) Cu privire la respectarea standardului calităţii legii

67. Aşa cum prevede articolul 54 alin.(2) din Constituţie, exerciţiul drepturilor şi libertăţilor nu poate fi supus altor restrângeri decât celor prevăzute de lege. Sintagma "prevăzută de lege" presupune ca legea să îndeplinească anumite condiţii de calitate. În acest sens, articolul 23 alin.(2) din Constituţie impune adoptarea de către legislator a unor legi accesibile şi previzibile.

68. Condiţia accesibilităţii presupune ca textele de lege să poată fi cunoscute de către destinatari. Orice persoană trebuie să poată să dispună de informaţii privind normele juridice aplicabile într-un caz concret (Khlyustov v. Rusia, 11 iulie 2013, § 68). În special, accesibilitatea legii presupune publicarea ei în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, în condiţiile articolului 76 din Constituţie, astfel încât să poată fi cunoscută de persoanele la care se referă. Aşadar, cu privire la respectarea condiţiei accesibilităţii, Curtea menţionează că publicul are acces la Codul de procedură penală, acesta fiind publicat în Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.104-110 din 7 iunie 2003, republicat în Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.248-251 din 5 noiembrie 2013. Prin urmare, condiţia accesibilităţii este respectată.

69. La rândul ei, condiţia previzibilităţii legii este îndeplinită atunci când persoana poate prevedea – în caz de necesitate, cu o asistenţă juridică adecvată – într-o măsură rezonabilă în circumstanţele cauzei, consecinţele pe care o conduită le poate implica (Berardi şi Mularoni v. San Marino, 10 ianuarie 2019, § 40; Khodorkovskiy şi Lebedev v. Rusia [nr.2], 14 ianuarie 2020, § 570).

70. În jurisprudenţa sa, Curtea a stabilit că, pentru a exclude orice echivoc, textul legislativ trebuie să fie formulat în mod clar şi inteligibil, fără dificultăţi de ordin sintactic şi pasaje obscure (a se vedea HCC nr.12 din 6 aprilie 2021, § 64 şi jurisprudenţa citată acolo).

71. Totodată, Curtea reiterează că o normă corespunde exigenţei previzibilităţii atunci când oferă o măsură de protecţie împotriva imixtiunilor arbitrare din partea autorităţile publice (Centro Europa 7 S.r.l. şi Di Stefano v. Italia [MC], 7 iunie 2012, § 143).

72. Articolul 132⁹ alin.(15) din Codul de procedură penală prevede că "în termen de 48 de ore de la finisarea perioadei de autorizare a interceptării şi înregistrării, procurorul prezintă judecătorului de instrucţie procesul-verbal şi suportul în original pe care au fost înregistrate comunicările", iar judecătorul de instrucţie "decide care din comunicările înregistrate urmează a fi nimicite, desemnând persoanele responsabile de nimicire". Prin urmare, dispoziţiile contestate sunt suficient de clare şi previzibile pentru destinatari.

73. Curtea confirmă că ingerinţa în discuţie este prevăzută de lege, în sensul articolului 54 alin.(2) din Constituţie, fiind, în acelaşi timp, accesibilă şi previzibilă.

b) Cu privire la legitimitatea scopului urmărit

74. Din articolul 54 alin.(2) din Constituţie rezultă că ingerinţele într-un drept fundamental trebuie să urmărească realizarea unuia sau mai multor din următoarele scopuri legitime: protecţia securităţii naţionale, integrităţii teritoriale, asigurarea bunăstării economice a ţării, asigurarea ordinii publice, în vederea prevenirii tulburărilor în masă şi infracţiunilor, protecţia drepturilor, libertăţilor şi demnităţii altor persoane, împiedicarea divulgării informaţiilor confidenţiale şi garantarea autorităţii şi imparţialităţii justiţiei.

75. Curtea constată că prevederile contestate urmăresc scopul legitim al protecţiei drepturilor şi libertăţilor altor persoane, precum şi împiedicarea divulgării informaţiilor confidenţiale.

76. Aşa cum a reţinut Curtea Europeană în jurisprudenţa sa, depunerea la dosarul unei cauze a tuturor conversaţiilor interceptate de la un post telefonic ar putea încălca alte drepturi, cum ar fi, de exemplu, dreptul la respectarea vieţii private a altor persoane care au efectuat apeluri de la postul pus sub ascultare (Dumitru Popescu v. România [nr.2], 26 aprilie 2007, § 78).

77. De asemenea, Curtea admite că distrugerea informaţiilor considerate ca lipsite de pertinenţă de judecătorul de instrucţie urmăreşte scopul respectării termenului rezonabil de examinare a cazului şi al economisirii resurselor la etapa finalizării urmăririi penale şi, respectiv, a judecării cauzei în fond. În acest sens, supraîncărcarea dosarului cu informaţii lipsite de pertinenţă şi inutile pentru soluţionarea cauzei ar putea conduce la tergiversarea procesului de judecare a cauzei, fapt care poate fi evitat prin filtrarea informaţiilor interceptate în cadrul urmăririi penale.

78. Aşadar, Curtea constată că textul "decide care din comunicările înregistrate urmează a fi nimicite, desemnând persoanele responsabile de nimicire" din articolul 132⁹ alin.(15) din Codul de procedură penală urmăreşte scopurile protecţiei dreptului la viaţa privată al persoanelor terţe ale căror comunicări au fost interceptate şi înregistrate prin aplicarea măsurilor speciale de investigaţie faţă de acuzat, al economisirii resurselor la examinarea cauzei în fond şi al celerităţii procesului penal.

79. Prin urmare, restrângerea în discuţie urmăreşte realizarea unor scopuri legitime permise de articolul 54 alin.(2) din Constituţie.

c) Cu privire la existenţa unui echilibru corect între principiile concurente

80. Potrivit prevederilor articolului 132⁹ din Codul de procedură penală, au acces la integralitatea înregistrărilor efectuate doar acuzarea şi judecătorul de instrucţie, apărarea având acces doar la o parte din informaţiile interceptate, i.e. cea care nu a fost nimicită la etapa urmăririi penale.

81. În jurisprudenţa sa cu privire la interceptarea comunicărilor, Curtea Europeană a reţinut că printre garanţiile minime necesare pentru a se evita abuzul de putere se numără măsurile care trebuie luate pentru a comunica informaţiile părţilor (Big Brother Watch and Others v. Regatul Unit, 25 mai 2021, § 335).

82. Aşadar, legea trebuie, în special, să detalieze măsurile de precauţie care trebuie luate pentru a comunica în mod intact şi complet înregistrările efectuate, în scopul unui eventual control al judecătorului şi al apărării (Huvig v. Franţa, 24 aprilie 1990, § 34; Valenzuela Contreras v. Spania, 30 iulie 1998, § 46; Prado Bugallo v. Spania, 18 februarie 2003, § 30; Karabeyoğlu v. Turcia, 7 iunie 2016, § 88).

83. De asemenea, în jurisprudenţa sa, Curtea Europeană a reţinut că, deşi depunerea la dosarul unei cauze a tuturor conversaţiilor interceptate de la un post telefonic ar putea încălca alte drepturi, cum ar fi, de exemplu, dreptul la respectarea vieţii private al altor persoane, persoanei interesate trebuie, totuşi, să i se ofere posibilitatea să asculte înregistrările sau să le conteste veridicitatea, de unde rezultă şi necesitatea de a le păstra intacte până la sfârşitul procesului penal şi, de o manieră mai generală, de a depune la dosarul de urmărire penală probe pe care acesta le apreciază pertinente pentru apărarea intereselor sale (Dumitru Popescu v. România [nr.2], 26 aprilie 2007, § 78).

84. Nedivulgarea probelor materiale apărării care conţin astfel de informaţii, care i-ar permite acuzatului să se exonereze sau să i se reducă pedeapsa, ar constitui o negare a facilităţilor necesare pregătirii apărării şi, prin urmare, o încălcare a dreptului garantat de articolul 6 § 3 lit.(b) din Convenţie (Janatuinen v. Finlanda, 8 decembrie 2009, § 45).

85. Distrugerea unor materiale obţinute prin interceptarea comunicărilor telefonice poate conduce la imposibilitatea apărării de a-şi verifica ipotezele cu privire la relevanţa acestora şi de a dovedi corectitudinea lor în faţa instanţelor de fond (Natunen v. Finlanda, 31 martie 2009, § 47).

86. De asemenea, Curtea Europeană a constatat încălcarea articolului 6 din Convenţie, inter alia, pentru că decizia privind dovezile nedivulgate a fost luată în cadrul urmăririi penale fără a-i oferi apărării posibilitatea de a participa la procesul decizional (Natunen v. Finlanda, 31 martie 2009, § 48; Janatuinen v. Finlanda, 8 decembrie 2009, § 50).

87. A contrario, în cauzele Fitt şi Jasper din 16 februarie 2000, Curtea Europeană a fost satisfăcută că apărarea a fost informată şi că i s-a permis să depună observaţii şi să participe la procesul decizional cât mai mult posibil şi a observat că necesitatea divulgării s-a aflat tot timpul sub controlul judecătorului de fond, oferind o garanţie suplimentară importantă. În aceste cazuri, Curtea nu a constatat nicio încălcare a articolului 6 § 1 din Convenţie (Leas v. Estonia, 6 martie 2012, § 88).

88. Curtea notează că articolul 132⁹ alin.(15) din Codul de procedură penală nu prevede posibilitatea apărării de a participa la procesul decizional cu privire la evaluarea pertinenţei informaţiilor interceptate, acestea din urmă putând fi nimicite până la examinarea cauzei de către instanţele de fond.

89. Aşadar, decizia privind nimicirea probelor nedezvăluite se ia la faza urmăririi penale, fără ca apărarea să aibă posibilitatea de a participa şi de a contesta această procedură (a se vedea, mutatis mutandis, Natunen v. Finlanda, 31 martie 2009, § 48).

90. Dreptul apărării de a-i fi divulgate toate probele relevante nu este un drept absolut. Totuşi, restrângerile acestuia, precum şi orice alte dificultăţi puse în calea apărării, trebuie echilibrate în mod suficient de procedurile existente şi respectate de către autorităţile judiciare.

91. Din această perspectivă, Curtea admite că pe parcursul urmăririi penale ar putea fi restricţionat accesul apărării la interceptările făcute, astfel încât să se asigure eficacitatea urmăririi penale (e.g. ca să nu fie divulgate date către coacuzaţi etc.). Totuşi, aceste restricţii trebuie contrabalansate prin garanţii suficiente la o etapă ulterioară, i.e. la sfârşitul urmăririi penale şi, respectiv, la judecarea cauzei în fond.

92. Curtea observă că prin articolul 132⁹ alin.(15) din Codul de procedură penală legislatorul a atribuit o protecţie mai mare dreptului la respectarea vieţii private al altor persoane şi interesului judecării cu celeritate a procesului penal, în defavoarea drepturilor la un proces echitabil şi la apărare ale acuzatului.

93. Curtea reţine că aceste drepturi sunt protejate de Constituţie, prin articolele 28 şi, respectiv, 20 şi 26. Niciunul dintre aceste drepturi concurente nu este absolut. Fiecare drept din cele enunţate poate fi supus restricţiilor, inter alia, pentru protecţia drepturilor altor persoane, după cum prevede articolul 54 alin.(2) din Constituţie. Mai mult, Constituţia nu stabileşte o ierarhie a priori între aceste drepturi fundamentale (HCC nr.22 din 6 august 2020, § 60).

94. Totuşi, având în vedere considerentele Curţii Europene în materia comunicării interceptărilor efectuate, Curtea consideră că, în acest caz, nu a fost realizat un echilibru corect între principiile concurente, i.e. dreptul la viaţa privată al persoanelor terţe, ale căror comunicări au fost interceptate şi înregistrate, şi asigurarea confidenţialităţii datelor, pe de o parte, şi dreptul la un proces echitabil şi, în special, dreptul la apărare al acuzatului, pe de altă parte.

95. Ca urmare a aplicării prevederilor contestate, ar putea surveni situaţii în care probele care sunt, de fapt, pertinente pentru apărare au fost distruse la etapa urmăririi penale, iar persoana în discuţie este privată de dreptul de a lua cunoştinţă de probele respective şi de a le utiliza în apărarea sa la judecarea cauzei penale.

96. Mai mult, se poate întâmpla prima facie ca unele înregistrări să nu fie pertinente la etapa urmăririi penale, însă ulterior să capete o altă pondere. Instanţa de judecată ar putea fi în poziţia de a corobora înregistrările efectuate cu unele probe noi, apărute mai târziu. Nimicirea înregistrărilor conform articolului 132⁹ alin.(15) din Codul de procedură penală împiedică instanţa de judecată – cea care judecă în mod nemijlocit cazul penal – să evalueze toate probele şi să poată constata relevanţa acestora pentru situaţia apărării, fapt care îl poate priva pe acuzat de dreptul său la un proces echitabil.

97. Pentru a realiza un echilibru corect şi pentru a respecta cerinţele Convenţiei Europene, Curtea consideră necesar ca partea apărării să aibă posibilitatea de a avea acces, la terminarea urmăririi penale şi, respectiv, la etapa judecării cauzei în fond, la informaţiile obţinute ca urmare a aplicării măsurilor speciale de interceptare şi înregistrare a comunicărilor, avându-se în vedere raţionamentele de la § 93 din prezenta hotărâre.

98. Acest fapt ar preveni eventualele abuzuri din partea autorităţilor şi ar asigura o egalitate a armelor între partea acuzării şi partea apărării, iar partea apărării şi-ar putea exercita drepturile în mod efectiv şi practic.

99. Sub acest aspect, Curtea notează că, în cele din urmă, instanţei de judecată îi revine sarcina să aprecieze dacă interceptările sunt pertinente pentru caz, având în vedere cererile şi demersurile înaintate în acest sens de către părţi.

100. Totodată, persoanele care vor avea acces la înregistrările efectuate pot afla anumite date din viaţa privată a unor terţe persoane. Desigur, persoanelor în discuţie le revine obligaţia de a nu divulga aceste date. În ipoteza în care vor face acest lucru, atunci intervine răspunderea juridică, putând fi cerută şi repararea prejudiciului cauzat (a se vedea articolele 15 şi 212 din Codul de procedură penală, articolul 315 din Codul penal, articolul 43 din Codul civil etc.).

101. Rezumând cele enunţate supra, Curtea conchide că textul "şi decide care din comunicările înregistrate urmează a fi nimicite, desemnând persoanele responsabile de nimicire. Nimicirea informaţiilor în baza încheierii judecătorului de instrucţie este consemnată de către persoana responsabilă într-un proces-verbal, care se anexează la cauza penală" din articolul 132⁹ alin.(15) din Codul de procedură penală contravine articolelor 20 şi 26 în coroborare cu articolul 54 din Constituţie.

Din aceste motive, în baza articolelor 135 alin.(1) literele a) şi g) şi 140 din Constituţie, 26 din Legea cu privire la Curtea Constituţională, 6, 61, 62 literele a) şi e) şi 68 din Codul jurisdicţiei constituţionale, Curtea Constituţională

HOTĂRĂŞTE:

1. Se admite parţial sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate a articolului 132⁹ alin.(12) şi (15) din Codul de procedură penală, ridicată din oficiu de dl judecător Ghenadie Eremciuc, în dosarul nr.1-944/2018, pendinte la Judecătoria Bălţi.

2. Se declară neconstituţional textul "şi decide care din comunicările înregistrate urmează a fi nimicite, desemnând persoanele responsabile de nimicire. Nimicirea informaţiilor în baza încheierii judecătorului de instrucţie este consemnată de către persoana responsabilă într-un proces-verbal, care se anexează la cauza penală" din articolul 132⁹ alin.(15) din Codul de procedură penală al Republicii Moldova.

3. Se declară inadmisibilă sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate a articolului 132⁹ alin. (12) din Codul de procedură penală.

4. Prezenta hotărâre este definitivă, nu poate fi supusă niciunei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.